Prietenia, mai presus de viață și de moarte

Nu există legătură mai frumoasă, mai adâncă și mai înălțătoare decât prietenia. Nu există laț mai trainic, nu există oglindire mai profundă decât aceea dintre cei care au întemeiat între ei o legătură de prietenie adevărată, durabilă, memorabilă. Prietenia e deasupra iubirilor romantice și a pasiunilor arzătoare, e deasupra colaborărilor profesionale intense, e deasupra relațiilor de rudenie, e deasupra obligațiilor sau a proximităților. Fiecare dintre noi a spus, măcar o dată, că își iubește prietenul sau prietena cu dragoste mai mare decât cea pentru fratele sau sora născuți în aceeași casă și în același nume. Fiecare dintre noi și-a adăpostit adevărurile, tainele, uimirile, nedumeririle, în sufletul-pereche al celui mai bun prieten.

Harry Potter. Ron Weasley. Hermione Granger.

Relația celor trei tineri vrăjitori este modelul de tovărășie pe care îl învață copiii și adolescenții îndrăgostiți de universul Harry Potter, dar este și tiparul de aur al redescoperirii sensului și frumuseții vieții prin prietenie pe care îl reînvață părinții norocoși, bunicii prietenoși care merg până la capătul poveștii scrise de britanica J.K. Rowling. Până la urmă, știm deja că acesta e drumul cel bun al existenței. Studiile au arătat că, în topul elementelor care asigură longevitatea unei ființe umane, se află calitatea relațiilor sale cu cei din jur, prieteniile și iubirile trainice pe care le menține în viața sa apărată, astfel, de singurătate.

În lumea de curaj și pericole, de bunătate și de cruzime, de dreptate și de nedreptate din preajma școlii Hogwarts, faptul că prietenia dintre Harry, Ron și Hermione e mai presus de viață și de moarte nu pare niciodată nici exagerat, nici nefiresc.

„Dacă vrei să îl omori pe Harry, o să trebuiască să ne omori și pe noi”, îi spune Ron lui Sirius Black la cea dintâi, nedorită, întâlnire a lor cu evadatul din Azkaban. Apoi, în toate situațiile tensionate de mai târziu își reamintesc că sunt acolo, unul pentru altul, până la capăt. Că nu se vor părăsi niciodată la bine sau la greu. „Suntem alături de tine orice s-ar întâmpla” îi spune Hermione lui Harry, iar în contextul unei asemenea prietenii nu mai pare la fel de sfâșietoare nici măcar despărțirea ei de familia de nevrăjitori în care s-a născut, de părinții ei pe care nu-i poate proteja decât părăsindu-i. Iar Harry și Ron devin astfel, iremediabil, familia ei.

Mi-am reamintit din cărțile cu Harry Potter și că nu există prietenie în care nu există certuri. „E nevoie de mult curaj ca să-ți înfrunți dușmanii, dar de și mai mult curaj ca să-ți înfrunți prietenii”, îi avertizează Albus Dumbledore, care asistă, cu înțelepciune, la certurile și la împăcările lor. Tot Dumbledore îi învață că sunt atât de puternici pe cât de vie e legătura dintre ei sau atât de slabi pe cât de mari sunt divergențele. Numai că, dincolo de dezacorduri, prietenii adevărați se întorc, iar și iar, unii la alții, așa cum a făcut și Hermione după ce s-a decis să nu le mai vorbească sau așa cum avea să facă, negreșit, și Ron, după ce în preajma bătăliilor finale și în arderea otrăvită a influenței horcruxurilor i-a părăsit, gelos, dușmănos, convins că nu-și mai are locul lângă trădătorii lui amici. Căci trădarea nu e îngăduită în prietenie! „Ar fi trebuit să mori! Ar fi trebuit să mori mai degrabă decât să-ți trădezi prietenii, așa cum și noi am fi făcut pentru tine!” îi spune Black fostului coleg de clasă, Peter Pettigrew, care își justifică, dârdâind laș, trădarea comisă sub amenințarea cu moartea a lui Voldemort… A lui Voldemort căruia Harry îi spune, chiar dacă e convins că va pieri îndată, învins de enormele lui forțe malefice: „Dintre noi doi, tu ești cel slab. Pentru că nu vei cunoaște niciodată dragostea sau prietenia. Și mi-e milă de tine…”

Jurăm în fața altarului că vom fi alături partenerilor noștri la bine și la rău, dar, de cele mai multe ori, relațiile noastre de amor încep să scârțâie când dăm de greu. Prietenilor noștri nu le jurăm, niciodată, nimic. Dar pe umărul lor plângem când ni se sfâșie sufletul de durere și-n ochii lor ne reflectăm bucuriile, efervescența, dorul, știind că niciuna dintre mărturisirile noastre nu se va întoarce împotriva noastră. Lor le împărtășim și vinile, și rușinile noastre. Și zvâcnetele noastre de bucurie, și iubirile noastre de taină… Pe ei îi sunăm în miez de noapte, când nu ne mai găsim visul și liniștea, și tot pe ei îi rugăm să ne ajute când nu ne descurcăm de unii singuri, cu gândurile, cu banii, cu mutatul, cu plecatul, cu căutatul…

N-am să vă spun de câte ori am plâns citind din cărțile cu Harry Potter, gândindu-mă la uimitoarea, enorma, splendida mea prietenie cu Simona Catrina, cea care mi-a însoțit și mi-a luminat aproape treizeci de ani de viață. Treizeci de ani în care noi, amândouă, am schimbat iubirile și am schimbat casele, am schimbat țările, limbile,  joburile, visurile, idealurile. Însă una pe cealaltă nu ne-am înlocuit niciodată. Ne-am certat și noi. Rar. O dată, de două ori, poate de trei ori în treizeci de ani. Și întotdeauna din pricina cuiva dinafara noastră pe care una îl îngăduia mai mult și alta mai puțin. De fiecare dată timpul avea a dovedi că amândouă greșeam și că nimic din ceea ce nu avea legătură cu noi n-ar fi trebuit să ne șadă în cale. Iar de trădat nu ne-am trădat nici în cele mai grele și mai încâlcite contexte. Iar dacă e acum să privesc în urmă și să aleg dacă să sufăr sau să mă bucur că am fost împreună, dar viața ne-a despărțit, negreșit în inima mea învinge bucuria. Prezența Simonei Catrina în viața mea, cu prietenia noastră pe viață și pe moarte, e dovada nu doar că nu am trăit degeaba, ci că m-am născut cu steaua norocului pe frunte. Fiindcă numai aceia care au cunoscut o prietenie măreață, ca a lui Harry cu Ron și  Hermione, ca a mea și a Simonei, ca a lui Enkidu și Ghilgameș, pot zâmbi cu recunoștință unui destin ales. Fiindcă nu există legătură mai frumoasă, mai adâncă și mai înălțătoare decât prietenia. Nu există laț mai trainic, nu există oglindire mai profundă decât aceea dintre norocoșii care au întemeiat între ei o legătură de prietenie adevărată. Durabilă. De neuitat. De așezat în cărți ca Harry Potter. De așezat în suflete ca ale noastre, nobilii cititori de Harry Potter.