Analfabetii cu tupeu

E prea complicat sa va explic cum am ajuns pe site-ul acela care poarta numele lui Octavian Paler. (Daca cineva are rabdare sa citeasca, explic, totusi: O prietena imi trimisese un link catre un blog al unui individ cu tupeu, care s-a laudat undeva cate mii de euro castiga el din activitatea sa de blogger parlit, iar eu, recunosc, arsa de curiozitate si stafidita de invidie, am intrat pe site-ul lui. Dar nu acolo am avut adevarata revolta – fiindca platitudinile lui m-au alungat repede, ci pe un site de unde am plonjat mai departe, urmarind o recomandare de site pe care bloggerul cel manos anunta ca e colaborator.) Dar am ajuns. Exista http://octavianpaler.ro, deci cineva a inregistrat un site cu numele scriitorului. Si sunt convinsa ca acel cineva nu e nici fiul mostenitor, nici femeia care l-a iubit pana in ceasul mortii. Ci vreun smecher cu obraznicii la fel de lucrative precum colaboratorii sai…

De ce sunt asa de pornita si de acra? De ce sunt asa de convinsa ca nu e site-ul oficial al lui Paler? Pentru ca prima postare, cea mai recenta, se numea astfel: Singura Pasiunea, naste Iubirea. Asa, cu virgula porceasca tronand intre subiect si predicat, greseala pentru care si un elev de clasa a cincea risca sa fie lasat corigent la limba romana… Iar un pic mai la vale, intre postarile mai vechi, statea alta oroare: Eul mortal sau, Eul vital. Cu o alta virgula bezmetica asezata analfabet intr-un loc unde nici cu gandul n-ai cuteza s-o imbrancesti…

N-am citit mai mult de atat, desi sunt convinsa ca as mai fi gasit cu usurinta mizerii la fel de mari, din moment ce, la o simpla aruncatura de privire, am dat peste perlele citate. Am iesit din fundatura virtuala, scuturandu-ma, fiindca mie mi-e rusine de scriitorii care nu stiu gramatica. Mi-e scarba de obraznicii care fac pe talentatii, dar nu stiu sa aseze virgulele in propozitie sau fraza. Mi-e lehamite de cei care, sub pretextul aducerii unui omagiu unui mare om se proslavesc pe ei, gandacii de Colorado si, de fapt, il jignesc pe cel in numele caruia se aduna pe frunza de cartof.

Daca o fi adevarat ca aceia plecati pe lumea cealalta vad si aud tot ce se spune despre ei, atunci Octavian Paler se rasuceste in mormant. Daca exista dreptate pe lume si daca l-ati iubit pe Octavian Paler, asa cum am facut-o eu, va rog sa dati mai departe stirea ca pe un site mai mult ca sigur infiintat ilegal – http://octavianpaler.ro – niste analfabeti cu tupeu scriu osanale jalnice, ridicole, in loc sa se inchida intr-o biblioteca si sa invete limba romana.

Aceea pentru care Paler a trait si ar fi fost in stare sa moara.

Love of my life

Din cand in cand, intr-un exercitiu pe care ma incapatanez sa il consider firesc, imi adun inima iubind altfel, mai nebun, mai adanc sau mai festiv, doar unul dintre copiii mei. Probabil sunt zilele in care simt nevoia sa imi amintesc cum ne-am intalnit noi pe pamant. Zilele de mare dragoste si de mare emotie.
Astazi, fiul meu, Victor, implineste 8 ani. Au trecut 8 ani de cand, pentru el, pentru puiul meu drag, m-am luptat cu demonii neputintei si cu toate suferintele lumii. Si am invins. M-am chinuit o zi intreaga intr-un spital sordid, fara sa am pe nimeni alaturi, si am traversat, de una singura, toate haurile lasitatii si ale durerii. Nu sunt mandra de ziua aceea si de fricile mele. Imi amintesc cu ochii in lacrimi de panica mea in clipa in care am inteles ca voi naste fara anestezie, cum nasteau femeile pe camp odinioara, si apoi vin orele de dupa nastere, orele atat de oropsite de trauma, incat mintea mea a ales sa le stearga. Pret de ani de zile, nu mi-am mai putut aminti nimic. Apoi am pus unul langa altul cioburi de memorie si am reconstituit cumva prima mea intalnire cu Victor. Sau poate doar mi-am imaginat-o si am asezat-o acolo, pe raftul cu povestiri splendide despre viata noastra.
Viata lui Victor se asaza peste cea mai frumoasa bucata din viata mea. Imbratisarea lui ramane, dincolo de orice cuprindere de dragoste, cea mai tandra, cea mai pretioasa imbratisare de care am avut parte vreodata. Il iubesc cu nebunie de mama de baiat. Il asez, pe piedestalurile inimii mele, pe cel mai nobil loc. Si stiu ca fiul meu e un dar pe care l-am primit acum 8 ani si, de atunci, il primesc, iar si iar, in fiecare zi.
Pentru ca, intre timp am inteles ca Victor e fiul meu din toate vietile traite mai inainte si din toate cele pe care le voi mai trai.

Te-am inselat ca sa ma razbun

Intr-o relatie in care eram vesnic nesigura, in care nu stiam niciodata daca, in clipa in care am iesit pe usa, barbatul de langa care plecam va suspina de dor sau va inhata telefonul sa cheme pe altcineva, am hotarat ca e cel mai simplu sa insel si eu, ca sa-mi dau un impuls catre eliberare. O vreme, in adancul inimii mele imbacsite de orgolii prostesti, am simtit ca, atunci cand va fi sa aud chicotitul lumii care ma stie si ma vede incornorata, voi putea sa raspund si eu cu un chicotit care sa vrea sa insemne: lasa, ca nici eu n-am fost proasta lui…
Eliberarea a venit, oricum, atunci cand inima mea n-a mai rabdat. Insa n-am putut niciodata sa evaluez, concret, cat m-a ajutat sau cat m-a incurcat amantlacul meu strecurat printre amantlacurile lui. Inclin sa cred ca n-a fost decat o tentativa disperata de a reechilibra concentratia de ura dintr-o relatie de asa-zisa dragoste. Un gest rusinos si trist, care nu mi-a folosit la mai nimic.
M-am mai izbit de situatia asta in ultima bucata de viata, cand fosta partenera a iubitului meu i-a trimis acestuia un e-mail nervos in care

Ei ne fac neputincioase. Si noua ne place

Inainte sa-l gasesc pe barbatul langa care traiesc astazi, in anii mei de singuratate, in care am fost de trei ori femeie si de inca patru ori barbat, stiam sa fac absolut orice. Nu ma temeam de intuneric, de inundatii, de hidroforul stricat, de poarta intepenita.

Stiam sa fac toate platile online si reuseam sa tin socotelile casei fara cusur. Stiam pana si sa scot TVA-ul dintr-o suma si sa intocmesc corect o factura.

Conduceam cu o mana, pana in Austria si inapoi, iar cu cealalta vorbeam la telefon daca aveam chef. Reuseam sa-mi duc singura copiii la scoala in fiecare zi si sa-i si iau (cu micile, rarele, rusinoasele exceptii cand ii mai uitam pe acolo). Cand se strica ceva prin casa stiam ori sa repar singura stricaciunea, ori sa chem iute un meserias, nu neaparat priceput, ca acestia sunt rari, dar care carpacea el acolo ceva, cat sa ma faca sa ma simt mai bine si sa ma convinga sa cumpar totul nou… Scoteam dopurile oricarui fel de sticla, iar de sampanii nu ma temeam nici daca erau agitate inainte. In plus, puneam benzina si cu ochii inchisi si stiam sa reglez la mare finete centrala termica, fara sa ma sperii de puzderia de butoane si leduri.

Am constatat de curand

Am castigat Cireasa!

Am vrut sa ma abtin. Sa nu ma laud. Sa nu topai chiar in vazul si-n auzul lumii. Sa fac pe modesta. Sa ridic gratios din umeri si sa zic “N-a fost mare scofala, normal ca am castigat…” Dar apoi mi-am dat seama ca, pur si simplu, nu mai pot sa tac. Ca sunt prea emotionata, prea bucuroasa, prea mandra ca sa nu spun: “Hei, auziti, auziti! Am castigat Cireasa de pe tort! Sunt o gazda buna si n-am facut asa multe greseli cat sa ma certe Horia! Oaspetii mei s-au bucurat sa vina la noi la cina, iar copiii mei adorati, talentati si cuminti, sotul meu bun si bland m-au ajutat sa pregatesc masa, sa anim seara vizitei, si sa castig!”…
Poate ca pare o chestiune frivola. Poate ca ar trebui sa ma prefac a fi o doamna atat de intelectuala, incat sa nu-mi pese de ale gurii, doar de ale mintii. Dar eu sunt

Jobul si nevasta. Cum i-a tras-o Maruta consoartei

Am citit si eu, cu ochii gogonati de uimire, materialul care anunta ca Maruta i-a facut propriei sotii o farsa cumplita, ca sa serbeze astfel, neconventional, aniversarea de un an a fiului lor, David. “Fiindca nu putea sa-si pacaleasca fiul, Maruta a ales sa-i faca o farsa chiar sotiei sale, in stilul care l-a consacrat deja“, anunta materialele de promovare a emisiunii in care vom vedea ce n-am vazut…
Taximetristul care a luat-o de acasa, s-o duca undeva in oras, a rapit-o pe Andra, bagand-o in toti sperietii. Ca-n filmele acelea de groaza, care ne-au bantuit tuturor noptile, Andra s-a pomenit dusa aiurea pe strazi necunoscute de un sofer care nu dadea semne ca are de gand sa cedeze la insistentele ei de-a fi transportata, totusi, la destinatie. Ingrozita, femeia a inceput sa dea telefoane familiei si sa ceara ajutor. Singurul care nu-i raspundea era propriul ei sot – ocupat sa ii dea indicatii telefonice taximetristului…
Femeia e nevricoasa, stiu si eu, desi n-o cunosc prea bine. Am vazut-o izbucnind in plans la preselectiile de la Romanii au talent, atunci cand un tampit s-a prefacut ca a facut infarct pe scena. Si, fiindca atat de tare s-a speriat, a scapat si un porumbel pe gura, zicandu-i tampitului, cu glas inecat de lacrimi si groaza, “Du-te… acasa…!”, desi era clar ca era cat p’aci sa-l trimita altundeva.
I-a luat un pic de timp sa se imprieteneasca si cu bichonul alb si pufos langa care a pozat pentru noi, fiindca Andra e orice altceva, dar nu curajoasa sau fortoasa. E sensibila, atenta, prudenta. E micuta, delicata si slaba. E fricoasa. Probabil ca orice amenintare cu un bobarnac ar baga-o in sperieti. Iar sotul ei probabil ca stie asta mai bine ca oricine altcineva. Asta nu l-a impiedicat, insa, sa-i faca o farsa de pe urma careia el urma sa castige o audienta colosala, iar ea sa se captuseasca cu o sperietura de pe urma careia a plans de s-a umflat si probabil ca va avea cosmaruri un an intreg.
Nu stiu cum gandesc barbatii. Nu inteleg ce e-n mintea lor si cum ar putea vreodata un sot care isi iubeste sotia s-o invite sa aniverseze ziua copilului lor intr-un asemenea mod idiot. Iar numai ideea ca un purtator de ismene, fie el vedeta sau nevedeta, ar putea sa puna interesele jobului mai presus de tihna femeii pe care o iubeste mi se pare o dovada de rautate si de egoism de neimaginat.
Oricum, am uitat sa spun: nimeni nu suporta farsele. Unii doar se prefac ca nu s-au suparat, din groaza de ridicol, insa nimeni, nimeni pe pamant nu vrea sa fie protagonistul unei pacaleli mai mult sau mai putin sinistre. Ni-meni. Asa se face ca nu se fac farse decat celor de care vrei sa razi, celor marginalizati, celor caraghiosi sau prea orgoliosi, pe care vrei sa-i pui la punct. Si, oricum, e urat de fiecare data sa faci farse.
Farsele sunt niste porcarii. Farseurii, niste pacalici.