Simțim nevoia să ne facem unii altora complimente, numai că, de foarte multe ori, rezultatul este exact pe dos. Reușim să îl facem pe cel gratulat cu vorbe de laudă să se simtă stânjenit sau chiar nefericit.
Pe mine mă îngrozește întotdeauna avântul celor dornici să facă remarci referitoare la vârstă. „Nu-ți arăți vârsta” spun unii, iar interlocutorii lor spun un „mulțumesc” strepezit, pentru că se gândesc că remarca așa-zis amabilă înseamnă că, deși sunt în vârstă, uite, se țin bine, totuși. „Nu ți-aș fi dat vârsta asta” e iarăși o afirmație cu două tăișuri care, deși are aproape întotdeauna intenții bune are, în tot atâtea cazuri, rezultate proaste. Iar mie mi-a zis cineva, de curând, „Ce bine te ții”, iar asta mi-a amintit de propria mea trufie de odinioară, când credeam că a fi tânără e cea mai de preț virtute a mea.
Formula „Vai ce ai slăbit!” poate suna, și ea, neplăcut, unui om care nu s-a considerat niciodată prea gras, ca să nu pomenesc despre cât de rău te poate lovi în moalele orgoliului orice referire la faptul că te-ai îngrășat și ești, desigur, „grasă și frumoasă”.
De mai multe ori am auzit și formula pe care, categoric, oameni cu mult mai vizibili decât mine, o îndură și mai frecvent: „arătați mult mai bine în realitate decât la televizor”, care te face să te întrebi, automat, cât de rău trebuie să fi arătat la televizor dacă așa, nemachiată și în rochie de stradă, arăți mai bine decât atunci când erai dată cu smacuri speciale și purtai haina de sărbătoare. Și mi s-a spus de și mai multe ori „pentru o femeie cu trei copii arăți destul de bine”, ca și cum maternitatea ar fi menită să ne năruie feminitatea și să ne preschimbe în niște bașoalde care pot să se scuze că au născut prea des…
„Te plac așa cum ești” e tot o formulă cu două tăișuri, care te aruncă, pe loc, în abisul interogației legate de cum ești, de fapt, dacă admirația celuilalt vine în ciuda trăsăturilor tale.
Mă abțin să fac complimente atunci când nu sunt sigură că nimeresc pe un tărâm propice și, recunosc, sunt destul de circumspectă cu amabilitățile altora. Dar, de fapt, îmi plac mult complimentele elegante, sincere, făcute din inimă. Sunt darurile noastre de cuvinte pe care ni le putem face atât de ușor, înseninându-ne zilele. Visez să trăiesc într-o lume in care să ne vorbim unii altora numai despre ce avem frumos și să ne aducem bucurie, prin doar câteva vorbe, bine alese.
Care, însă, ar putea fi acelea care să meargă la sigur?… Ce complimente primite v-au încântat și le-ați ținut minte?
Cel mai frumos compliment :
„Fata cu inima de diamant „!
Mi l -a spus cineva care m -a „citit” ușor ajungand la inima mea repede …
Si este o Ea!?
Aceeași bucurie imensă am simtit -o cand mi s-a spus :
„Aveți o eleganță morala aparte…”
N – am trecut degeaba pe aici …
Doi oameni „m -au vazut „!?
Intr-adevar, eleganta morala este cea mai insemnata dintre stradaniile noastre de a ne infrumuseta in fata lumii! Multumesc, Rodica, fata cu inima de diamant!
,,Esti atat de frumoasa incat oamenii te privesc ca pe o icoana’ mi-a spus prietena mea acum 30 de ani. Cred ca este cel mai frumos compliment pe care l-am primit si imi face mare placere sa-mi amintesc. Va multumesc pentru ca mi-ati ,,oferit ocazia’ de a ma intoarce in timp.
Mi-a spus si mie, Elena, in tinerete, un iubit, primul meu iubit – ca parca sunt o icoana. Nu stiu daca la frumusete se referea neaparat, eu cred ca mai mult la sfiala, la fata prelunga, la cumintenie, la un soi de tristete asezata in ochii indreptati mai mult in jos. Dar, intr-adevar, cele mai frumoase lucruri si le spun prietenele adevarate. Multumesc si eu!