Periplul festiv al ultimelor zile m-a făcut să scot dintr-un sipet de memorie mai întâi o expresie uitată: Te-am aşteptat ca pe o zi de Paşti. De obicei, urmată de un Dar… Şi, apoi, îmbătată de emoţia tuturor aşteptărilor nebune ale vieţii mele, m-am pomenit trecând în revistă toate doritele limanuri pe care le pot aşeza sub umbra, sub lumina, sub tristeţea, sub ridicolul, sub măreţia aceleiaşi expresii.
Ce am aşteptat ca pe o zi de Paști?
– Să primesc bicicleta semicursieră promisă după ce am intrat la liceu. (N-am primit-o)
– Să-mi cumpere tata rochie de la fondul plastic, după ce am intrat la facultate. (N-a avut niciodată bani și entuziasm de ajuns pentru ceva atât de înzorzonat)
– Să mă ceară de nevastă primul meu iubit. (M-am măritat târziu, cu cel de-al treilea, pe care l-am cerut eu într-o seară în care mă dădea în leagăn…)
– Să mă invite în oraş băiatul de care am fost îndrăgostită patru ani. (Prima invitaţie la restaurant am primit-o de la el atunci când m-a chemat la nunta lui)
– Să am şi eu maşina mea. (Am avut o maşină luată la mâna a două cândva, după un hei-rup financiar zgâlțâitor, care mi-a scos toate coastele în evidenţă…)
– Să găsesc secretul fericirii în cuplu. (Of…)
– Să nu mă mai simt vinovată pentru toate neîmplinirile mele, dar și pentru toate împlinirile. (Mă simt, şi acum)
– Să se preschimbe în fiinţă himera căutărilor inimii mele. (Nu, n-a putut, n-a putut…)
– Să mă îmbogăţesc. (Ha, ha, ha!)
– Să îmi găsesc marea dragoste. (Am găsit-o! Cum spune Nina Cassian, „Există îndrăgostiți fericiți, auziți, auziți!”)
– Să nu mai am grija și neliniștea revistei iubite. (E încă o rană vie, care nu mai prinde crustă…)
– Să ajung din nou la numărul de kilograme de dinainte de a rămâne însărcinată cu Iza (Imposibil!)
– Să transform site-ul www.revistatango.ro / Marea Dragoste în cel mai drag loc de întâlnire online (Mai am ceva de trudit şi iubit…)
– Să pot să iert tot ce nu pot să iert altora, dar mai ales mie. (Doamne, ajută-mă!)
– Să primesc înapoi măcar jumate din banii pe care i-am dat cu împrumut (Addio, del passato bei sogni ridenti, Le rose del volto già son pallenti)
– Să fiu fericită în fiecare zi. (Nu ştiu… Nu ştiu…)
– Să primesc un semn care să-mi confirme că sfârșitul nu-i aici, că ne vom mai întâlni și dincolo de moarte. (Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor…)
– Să nu mai trăiesc din cuvânt, pentru cuvânt. Ci numai pentru dragoste. (Se poate?)
Voi ce aţi aşteptat?
Îmi place cum scrii Alice, cum traduci în cuvinte ce simți! Toți avem așteptări, puține așteptări se și materializează…Eu cred că trebuie să ne amintim doar de cele ce s-au împlinit pentru a putea fi fericiți…Și mai cred că trebuie doar să dăruim neîncetat pentru a reuși să fim pe deplin fericiți! E atât de simplu!
Tania, da, e atat de simplu, si, totusi, noi nu reusim sa facem asta, pentru ca suntem crescuti in altfel de tipare decat cele ale optimismului si ale sperantei neconditionate… Invatam, insa, unii de la altii. Multumesc!
Eu am asteptat … sa treaca.
Si a trecut cu adevarat vreodata?
Da, trece. Si vine alta. Cu speranta ca va fi una mai buna.
Si la tine au trecut si au venit altele mult mai frumoase: una cu 4 biciclete Pegas si un scooter, cu o rochita frumoasa creeata de o prietena, designer renumit, cu o noapte romantica si o cerere in casatorie de la cel care era menit sa te iubeasca pentru totdeauna, cu trei bogatii la trei scoli diferite.
Datorii avem cu totii, no big deal, in ziua de astazi e ceva normal. Si daca scapam de ele, facem altele.
Semne vei primi dar mai intai trebuie sa „let go” or „let it be” si apoi sa inveti sa le recunosti.
Fac o rectificare, Dana: n-am primit nicio cerere in casatorie intr-o noapte romantica, sa stii! Tot felul de alte cereri romantice mi-a adresat Paul, erau care mai de care mai fermecatoare, unele se intamplau ziua, altele noaptea, dar asupra subiectului asta cu casatoria am tot negociat indelung si l-am dezbatut cu luciditate, pana intr-o zi in care am zis amandoi ca trebuie sa si botezam copilul si, daca tot facem o treaba, hai sa le facem pe amandoua… Asa a fost.
Eu nu mai astept nimic, desi mi-am dorit :
1.marea dragoste
2.sa-mi dezvolt pasiunile
3.sa vad lumea..
Teoretic, ar mai fi timp….practic…nu stiu
Oana, mai e timp, mai e timp, trebuie sa ne scuturam si noi nitel si sa ne regasim speranta, aceea autentica, in stare sa ne faca sa mutam muntii! Hai, amandoua!
Tu faci meditatiile lui Deepak? Sirul celor 21 de zile a inceput, insa le poti prinde asa, din mers, si vei intelege perfect. Pe mine ma ajuta mult, eram intr-o stare cumplita si parca acum, de cand le-am inceput, ma simt mai bine, mai pregatita sa adaug la lista cu dorinte cate ceva.
https://chopracentermeditation.com/experience#_=_
Dincolo de insemnatatea ei spirituala, aceasta sarbatoare inseamna bucuria familiei mele si multumirile pe care le primesc pentru stradania de a implinii zicala „ca la mama acasa”.De la rochita alba cu buline rosii pe care mi-am dorit-o copil fiind am avut de parcurs un drum lung, dar iata-ma azi dorindu-mi, doar, ca cei dragi sa nu ma uite.
Mona, teama ca ai putea fi uitata poate si merita sa fie preschimbata in speranta ca ai tai vor veni mereu sa iti fie alaturi, cu recunostinta pentru toata lumina pe care o aduci in vietile lor. Pana si eu iti sunt recunoscatoare, desi ne despart atatea distante virtuale si fizice, pana si eu stiu sigur ca nu te mai pot uita vreodata dupa toti anii acestia in care ne-am scris. Cei care te iubesc, cei pe care ii iubesti vor veni mereu, bucura-te de minunea asta care incununeaza mereu asteptarea!
Am asteptat si eu sa ma iubeasca cineva plecat acum in alta dimensiune …
Am asteptat sa-mi faca serenade, sa fiu mereu cu el.
Acum nu mai am asteptari si e mult mai bine, totul se intimpla firesc si traiesc in prezent.
Gdiana, poate ca asta e cheia si viata ne obliga s-o gasim si apoi, cu cheia adevarului in buzunar, sa traim in prezent, singurul loc unde poate fi fericirea.
Am asteptat sa fiu iubit. Am asteptat sa mi se faca serenade. E prea tarziu acum …
aprind o luminare si scriu un nume pe un pomelnic…
Si nu mai am astepatari si e bine.
Simt savoare de coffeechat!!!
Se spune ca pentru a merge mai departe,trebuie sa privim numai inainte.Dar cum sa privim doar inainte,cand tot ceea ce am trait,am experimentat,am intalnit,am implinit sau ratat,ne-a transformat in ceea ce suntem azi?Cum sa nu privesc in urma si sa nu-mi amintesc ziua in care cu nemarginita emotie am citit-o prima data pe Alice,apoi zilele si anii ce au urmat cautand-o iar si iar.
Cred ca nici nu mai conteaza ce am asteptat si nu am primit,important este ca acum,azi,am intelegerea de a aprecia ceea ce am primit.
Draga Irina, intr-adevar, de cele mai multe ori scriu cu cafeaua langa laptop, si probabil ca si voi. Obiceiuri vechi, ce sa facem?…
Dincolo de gluma, in ceea ce priveste splendida ta marturisire, sa stii ca m-ai emotionat foarte tare. Si cuvintele tale mi-au fost, de atatia ani, dar pretios si iti multumesc! Privim inapoi cu recunostinta, privim inainte curajos, iar aici si acum ne traim clipa de fericire.