fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Ce-mi doresc de 8 Martie

de

Eu nu fac parte din categoria celor care se plâng vreodată de tehnologie, deși știu că există un curent care bombăne computerele, televizoarele sau smartphone-urile care, chipurile, ne-au acaparat viața, de parcă bietele obiecte ar fi intrat prin efracție în viețile noastre, nu noi am fi pus bani deoparte ca să le ademenim. Nu sunt de acord nici cu părinții care se văicăresc împotriva tabletelor pe care copiii lor se joacă prea mult, fiindcă știu – din proprie și onestă experiență – că niciun copil nu stă pe tabletă atâta timp cât mama sau tata, bunicul sau bunica îl îmbie să iasă în parc, să se dea cu rolele sau să joace împreună cu el „Nu te supăra, frate!” sau „Monopoly”, ci doar dacă mama, tata, bunicul sau bunica îi spun „joacă-te și tu ceva, că eu am treabă”. Dimpotrivă! Sunt un fan declarat al descoperirilor tehnologice ale ultimilor ani, în care totul a devenit mai frumos și mai ușor și-n care ni se permite accesul nu doar la informații uluitoare pe care, odinioară, le-am fi accesat foarte, foarte greu, ci la emoții pe care, pur și simplu, nu le-am fi cunoscut dacă am fi trăit în altă eră…

Ar dura prea mult să vă înșir toate revelațiile mele legate de tehnologie și să vă povestesc despre întâlnirea miraculoasă pe care am avut-o cu fiecare obiect-smart în parte. Cred că aș putea scrie o carte pe tema asta, căci fiecare astfel de întâlnire are și ceva romantic, și ceva nostim, e o tatonare tensionată la început, dar care sfârșește în extaz – cam la fel ca-n istoriile de amor. Cert este că nu mai pot și nu mai vreau să merg prin lume fără gps, să trăiesc fără înregistrările de pe youtube ale marilor soliști de operă sau formații ale lumii, să stau vreo zi fără Shazam sau să accept să mi se ia dreptul la filmele preferate pe care le văd cu abonament. Iar de curând, vreau să vă mărturisesc ce descoperire am mai făcut… Și o s-o fac, probabil, cu același soi de entuziasm și sfâșiere tandră pe care le-am pus în cuvintele prin care am mărturisit, odinioară, că l-am descoperit pe Chris Hemsworth, frumos cum numa’n vis un demon se arată, și pe deasupra talentat și convingător și în rolurile sale de purtător de ciocan magic în Thor, dar și de inteligență ieșită din tipare în Hacker… Atât de răvășitor, încât, chiar cu riscul de a zgâlțâi echilibrul cuplului din care fac parte, mi-am pus poza lui pe ecranul principal al smartphone-ului…

De data asta, am întâlnit nu un actor, ci un televizor așa cum mi-aș dori în livingul nostru, un televizor care e nu doar un smart tv, ci un smart tv android la care mi-a rămas gândul mai ceva ca la Chris… Pentru că, în afară că e smart și l-aș putea conecta la internet, văzând astfel, pe ecranul lui, toate înregistrările cu soprane, cu tenori, cu trupe rock, cu conferințe de psihologie sau cu ore de aerobic sau pilates pe care le urmăream pe youtube doar pe ecranul laptopului sau al telefonului, are un secret care îl face absolut irezistibil… De jur împrejurul său are amplasate niște lumini LED care prelungesc imaginea pe perete, ca și cum ai fi la cinema. Nu doar că nu-ți mai obosește privirea când privești spre ecran, dar, pur și simplu, te simți ca și cum ai face parte din lumea aceea de culori și imagini la care privești, ca și cum ai fi și tu parte din miraj, din culoare, din emoție.

Am văzut mai întâi un astfel de televizor, un model mai vechi, dar extrem de frumos, în casa vecinilor mei. Apoi am umblat după el ca însetată, cum mi se întâmplă când mă îndrăgostesc, dornică să-l regăsesc și să aflu mai multe… Și am găsit în magazine un televizor încă și mai performant, ale cărui leduri au fost înlocuite cu un fel de mici proiectoare care creează un halou de lumină – și de iluzie, și de emoție… – încă și mai mare, încă și mai ispititor, așezate nu pe două laturi, cum văzusem eu inițial, ci pe toate cele patru, numai bun de așezat în camere mai mari, fie pe un suport – nu pe o măsuță! – sau montat pe un perete. Un televizor pe care e simplu să-l manevrezi, cu meniuri simple, pe care petreci mai puțin timp navigând sau căutând și mai mult timp privind și bucurându-te cu adevărat de tot ceea ce te interesează, de tot ceea ce îți aduce relaxare, uimire, emoție…

Eu știu că pe Chris Hemsworth nu-l pot cumpăra, oricât de mult m-aș strădui să fac economii, deși, așa cum v-am mai spus, învăț zi de zi și cum să fiu chibzuită și cumpătată. E prea târziu și pentru mine, și pentru el, deși cred că a simțit o oarecare legătură care l-a făcut, într-un final, să își ia o (altă) nevastă de origine română.  Dar televizorul ăsta nici măcar nu e chiar atât de scump, încât să nu mi-l pot permite, așa că, doamnelor, eu vă anunț că de 8 martie îmi fac singură un cadou: un televizor Philips Ambilight, un tv android pe care să-mi văd tihnită și clipurile de pe YouTube, și serialele cu abonament, și orele de pilates și pe Chris Hemsworth în filme sau, dacă mă supără Chris, că uneori așa fac bărbații prea frumoși, alți actori, că, slavă Domnului, sunt de ajuns pe lumea asta, pentru toate fanteziile și pentru toate ecranele noastre Philips Ambilight…

 

Am găsit aici și câteva variante:

http://altex.ro/televizor-led-smart-ultra-hd-android-139cm-philips-55pus6561-12

http://altex.ro/televizor-led-smart-ultra-hd-android-123cm-philips-49pus6561-12

http://www.emag.ro/televizor-led-smart-android-philips-139-cm-4k-ultra-hd-55pus6501-12/pd/D5Q5C3BBM/

http://www.emag.ro/televizor-led-smart-android-philips-123-cm-4k-ultra-hd-49pus6501-12/pd/DZQ5C3BBM/

Merit, nu-i așa?

 

 

 

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Meriți! M-ai pus pe gânduri… Vreau și eu unul. La mulți ani cu sănătate!

    apolga 8 martie 2017 11:19 Răspunde
    • Multumesc, Apolga!!! Asa ziceam si eu, ca merit! <3 Te imbratisez cu drag si-ti spun L amulti ani, nu doar pentru 8 Martie, ci pentru toate intalnirile noastre in gand si cuvant.

      Alice Năstase Buciuta 8 martie 2017 11:38 Răspunde
  • Tu Alice, ne inveti sa ne bucuram! Molipsitoare si fermecatoare invitatia ta! Aceasta zi si toate cele care vor urma sa-ti fie pe masura dorintelor tale !

    mona 8 martie 2017 11:24 Răspunde
    • Mona, cateodata cred ca ne mai si intristam impreuna, dar, pana la urma, ne regasim zambetul. Iti multumesc din suflet ca imi esti prietena si ma citesti de atatia ani, desi nu ne-am intalnit – inca – niciodata! La multi ani! <3

      Alice Năstase Buciuta 8 martie 2017 11:40 Răspunde
  • La multi ani, Alice!
    Bineinteles ca meriti. Si meriti si un home theater system cu speakers pe masura televizorului :).
    Enjoy your day! Enjoy your new friend!

    Daniela 8 martie 2017 15:06 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title