Visurile păguboase și lumina din suflet. Zurbagiul, Marea Dragoste și Harry Potter

Presa n-a fost niciodată liberă și recunosc că eu, una, am renunțat la speranța că va fi vreodată. Și nu doar pentru că în societățile noastre tot mai corupte există mereu influențe oculte sau deșănțat de fățișe ale celor aflați la putere, interese ale patronilor de presă care consideră afacerea cu informație ca pe un business comercial ca oricare altul sau, mai rău, mai profitabil decât toate celelalte, ci și pentru că oamenii care lucrează în presă nu se vor putea dezbrăca niciodată de propriul subiectivism, de superficialitate sau de prejudecățile proprii, ce vor continua să răzbată în materialele lor.

Lucrez în presă de 25 de ani și, vorba lui Topârceanu, am văzut aci, în diverse zile sau în câte-o noapte, multe fapte care m-au scandalizat. O parte dintre motivele mele de revoltă, de ciudă, de neputință, le-am așezat în postări pe blog ori le-am strecurat printre rândurile sau printre capitolele cărților pe care le-am scris, singură (Noi suntem zeițe, de exemplu) sau împreună cu cele mai dragi partenere de scris, cum e Simona Catrina, alături de care semnez adorata noastră Andiamo sau Dara Codescu – în cartea noastră recent lansată, Simona, am povestit multe lucruri care au legătură cu publicațiile la care am lucrat împreună, și Dara, și eu, și Simona… Altele le-am adunat cercetând presa pentru femei a ultimilor 200 de ani, pentru o teză doctorală ale cărei concluzii s-au îndepărtat grav de la premisa de bun simț că publicațiile pentru femei ar fi o rampă de susținere, de emancipare, de vindecare pentru publicul lor țintă, și nu un suport colorat și larg răspândit pentru a le blama, rușina, învinovăți și îndobitoci pe cititoare. Așa că nu m-am mirat să găsesc și în cărțile mele adorate cu Harry Potter, în care-mi oglindesc, de un an și ceva, și căderile și decăderile, referiri la presă în aceiași termeni ai nedumeririlor mele.

– Așadar scopul Profetului vrăjitorilor este de a le spune oamenilor doar ce vor ei să audă, așa-i? întrebă Hermione usturător.

Rita se trase înapoi cu sprâncenele ridicate și-și goli paharul de whisky-nfocat.

– Scopul Profetului este să se vândă, fetiță prostuță ce ești, spuse ea calm.

– Tatăl meu spune că Profetul este un ziar îngrozitor, zise Luna, băgându-se și ea pe neașteptate în vorbă.

Și, sorbind din cocktailul cu ceapă, Luna își ridică spre Rita ochii enormi, bulbucați, de nebună.

– Tata publică articole importante pe care consideră că publicul trebuie să le cunoască, fără să-l intereseze dacă face bani din asta sau nu, continuă Luna.

Rita o privi pe Luna cu dispreț.

– Bănuiesc că tatăl tău scoate vreo fițuică de doi bani în cine știe ce cătun, spuse ea, cu articole de genul „Douăzeci și cinci de modalități de comunicare cu Mageamiii și calendarul următoarelor Vrăjitombole caritabile”?

– Nu, zise Luna, cufundându-și ceapa înapoi în apa de galgalgă, tata este directorul Zurbagiului.

Mă simt, adesea, nebună ca Luna și lipsită de orice noimă în managementul de presă, ca tatăl ei. Conduc o publicație cam ca Zurbagiul, în timp ce mă minunez de cât de ridicole și comerciale sunt alte reviste și ziare profitabile, fără să bag de seamă că la fel de absurd e și să ții pe piață un vis păgubos. Și, totuși…

Creștem făcând ceea ce ne aduce bucurie și lumină în suflet. Evoluăm dând binele mai departe și asta se întoarce înmiit asupra noastră, chiar dacă nu în formele clasice și lesne măsurabile ale planurilor de business. Și, neapărat, mergem prin viață știind că poate nu neapărat făcând bine, dar măcar nemaifăcând și nemaiconsumând rău – presă proastă, mincinoasă, coruptă – facem un pas spre evoluție. Ca și în cărțile cu Harry Potter, pe care, așa cum am spus-o vineri de vineri, le consider cea mai frumoasă, cea mai fermecătoare și cea mai la îndemână de înțeles parabolă a evoluției lumii noastre spre spiritualitate.

Citiți Harry Potter și consumați presă de calitate! Citiți și iubiți!