fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Sfânta imparțialitate a iubirii – Anunțul câștigătorilor

de

De câte ori postez concursuri, îmi e foarte greu să aleg finaliștii și întorc pe toate fețele alegerea celor care să primească premiile. Așa a fost și acum – și, cu siguranță, aș fi putut să analizez la infinit și, într-un final, să vreau să premiez pe toată lumea… Nu am, însă, decât trei seturi de produse L’Erbolario pentru protecție solară, – sunt minunate, să știți, miros divin și au efect grozav!- constând dintr-un superautobronzant cu morcov, nucă și aloe și un spray de protecție solară cu ulei de argan și goji, așa că le-am ales pe cele care au dat răspunsurile care m-au impresionat cel mai mult, deși să știți că toate răspunsurile înscrise în concurs au fost foarte, foarte frumoase, căci vin la întâlnire, aici, pe blog, doar doamne dragi și talentate!!!

Așa că vă anunț, cu bucurie, răspunsurile câștigătoare și aștept de la doamnele alese să îmi scrie pe e-mailul alice@revistatango.ro adresa la care să le trimit premiile, alături de numele din buletin și un număr de telefon pentru firma de curierat.

Soarele și dragostea ne învăluie cu o sfântă imparțialitate

Soarele și dragostea ne învăluie cu o sfântă imparțialitate. Tânăr sau bătrân, frumos sau urât, bogat sau sărac, optimist sau pesimist, fiecăruia ni se întâmplă să le întâlnim. Urmele lor în destinul nostru țin de propriile alegeri. Poți fi binecuvântat de lumina lor sau te poți arde la fel de ușor. Fără miracolul lor, însă, viața n-ar avea rost.. (Frățilă Mary , Târgu Jiu)

 

Oamenii bogați sufletește poartă în interior propriul soare

Din lumină și căldură izvorăște iubirea, ele sunt îngemănate, nu pot exista una în absența celeilalte. Oamenii frumoși și bogați sufletește poartă mereu în interior propriul soare, care emană căldură, lumină și iubire. Ei au un soi de aură și simpla lor prezență transformă o zi mohorâtă. Pentru că lumina și iubirea sunt în noi, atributele unui spirit solar și dătător de iubire. Viața mea este sub semnul mărețului astru, care dăruiește sentimente și amintiri minunate. Este motorul sufletului meu, fără de care aș fi doar un trup lipsit de trăiri. Fără el, nu aș cunoaște iubirea, fiindcă soarele funcționează ca un catalizator între energia divină și noi. (Marilu Vlad, București)

„Fărâma aceea solară” pe care o căutăm se află deja în noi

În căutarea noastră prin viață, la un moment dat, vom găsi acei „oameni solari” de care, ne spunem noi înșine că avem nevoie să ne deschidă ochii… sau poate e doar o iluzie că în exterior e rezolvarea tuturor problemelor noastre… Sigur „fărâma aceea solară” pe care o căutăm se află deja în noi! (Simona Plenovici, Iași)

Am și trei premii de consolare constând într-o carte scrisă de mine, premii pe care le ofer primelor trei doamne care îmi scriu pe același e-mail și îmi dau adresa la care doresc să le trimit cartea cu autograf, cu condiția, evident, să fi participat la concurs și să fi postat comentarii pe tema ceruta. Repet, cele trei cărți le ofer în ordinea în care primesc e-mailurile pentru revendicarea premiilor de consolare, așa că… sunt cu ochii pe mail.

Vă îmbrățișez, vă mulțumesc, vă iubesc și aștept să vă (mai) citesc!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii

Dă-i un răspuns lui Alice Năstase Buciuta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title