E vremea ordinii în lucruri și în gânduri. În agendele noastre întotdeauna prea înțesate de treburi, liniștea și-a făcut singură dreptate și a așezat răgaz pentru meditat, vreme tihnită pentru citit, răbdare pentru făcut curat în casă și ordine în dulapuri, energie pentru triat cosmeticele din baie, și, pentru cei norocoși, care îi au pe cei dragi alături, mult timp pentru bucuria în familie.
Mă rugase mai demult o prietenă pasionată de beauty și pricepută la tot ce-nseamnă cosmetice, Adela Sîrghie, să fac un Top autentic al celor mai bune produse de la Farmec pe care le-am testat, știind că sunt cosmeticele pe care le urmăresc și le folosesc mereu, pe termen lung. Mărturisesc că mi s-a părut un demers absolut imposibil. De unde să iau atâta timp, încât să mă uit la toate, să le triez și să scriu despre ele, când sunt atât de multe și atât de diverse? Cum să le ordonez într-un clasament, când nici cu gândul nu le pot cuprinde?!
Dar, în perioada de-acum, pe care nu am ales-o noi, dar căreia nu i ne putem împotrivi, așa s-au așezat lucrurile, încât mi-am găsit și putere, și chef, și vrere pentru tot ceea ce mai înainte mi se părea imposibil. Și, culmea, sunt convinsă că, după această profundă întâlnire cu mine însămi, îmi voi păstra voința și organizarea de a face tot ceea ce îmi doresc și-mi este de folos, chiar și când viața își va relua cursul năvalnic.
Așa că am avut timp și mi-a fost drag să alcătuiesc, cu maximă onestitate, topul produselor excepționale Farmec, Gerovital, Asla Vital fără de care… nu spun că nu aș putea trăi, pentru că perioada aceasta m-a învățat că putem trăi cu mult mai puține decât înainte, dar fără de care nu aș mai vrea să trăiesc.
Pe locul întâi al preferințelor mele se află produsele de îngrijire a părului din gama Gerovital Tratament Expert, care sunt cu adevărat minunate. Cine s-a confruntat cu problema părului fragil, deteriorat de la vopsiri, care a început să se subțieze sau să se împuțineze îmi va mulțumi cu siguranță pentru recomandare. Eu, de când am toate aceste produse, a devenit o bucurie și o plăcere să-mi spăl și să-mi aranjez singură părul, într-un ritual de îngrijire ușoară și eficientă.
Folosesc în timp ce mă spăl pe cap Kitul de regenerare a părului, pe bază de keratină, vitamina E și complex de extracte vegetale – făcând din cele două fiole care trebuie combinate o emulsie care se aplică pe scalp și pe lungimea părului, al cărei efect este regenerarea și îndesirea părului. Vizibilă, după câteva săptămâni de utilizare se văd fire noi de păr crescute pe scalp, pufișori care se îndesesc și încep să crească. Apoi aplic pe părul spălat și zvântat câte o fiolă de Keratină lichidă pentru păr, pe care, pur și simplu, o ador! Iar faptul că apoi am mereu la îndemână Serul termoprotector și că știu că firul de păr e apărat ba, mai mult, keratina intră în structura capilară mai bine la căldură, îmi îngăduie să folosesc atât uscătorul, ondulatorul, cât și placa de păr, fără să mă mai grăbesc, fără să mai am senzația de odinioară că îmi distrug și-mi deteriorez părul uscându-l și aranjându-l, ci, dimpotrivă, la final părul se așază perfect și arată mai sănătos și mai zdravăn ca niciodată…
Dintre acestea le așez pe primele trei locuri astfel:
1. Fiolele de keratină lichidă.
2. Serul termoprotector care-mi permite să aranjez părul cu ustensile care degajă căldură.
3. Kitul de regenerare a părului care conține miniseturi de câte două fiole.
Pentru îngrijirea tenului, pe timp de zi sau de noapte, îmi plac enorm cremele de zi și de noapte din gama Asla Vital Mineralactiv. Și nu le-am ales doar știind ce bunătăți din argila 100% naturală, ce vitamine conțin și ce bine se potrivesc tenului sensibil, ci pentru că, pur și simplu, arăt mai bine, mult mai bine, atunci când le folosesc.
Așez așadar pe locurile următoare ale clasamentului meu marile secrete ale obrazului meu subțire care cu produse bune se ține:
4. Crema de noapte pentru netezirea ridurilor din gama Asla Vital Mineralactiv
5. Fiolele de regenerare celulară pentru ten sensibil – pe care le aplic înainte de crema de zi sau de noapte Asla Vital Mineralactiv
6. Elixirul antirid și antipoluare Asla Vital Mineralactiv, care, în plus, are un ca aplicator un dispozitiv metalic care o face plăcută răcoroasă, simți cum intră în piele și te protejează efectiv
Sunt foarte mulțumită de produsele pentru îngrijirea corpului, cele cu efect termic și anticelulitic din gama Gerovital Equilibrium, pentru că sunt creme pentru masaj bogate în uleiuri şi grăsimi, care se aplică ușor, intră foarte repede și profund în piele și chiar lucrează, netezesc țesutul și te fac să te simți mai bine, mult mai bine, în pielea ta. În plus, au un miros delicat, natural, plăcut, spre deosebire de majoritatea cremelor cu efect anticelulitic pe care le testasem înainte, din alte game, care aveau un miros mult prea pătrunzător.
7. Cremă anticelulitică Gerovital Equilibrium
8. Gel termoactiv Gerovital Equilibrium
Folosesc, zi de zi, produse pentru îngrijirea mâinilor și a picioarelor. Am pielea fină și delicată și nu prea suport detergenții, așa că am mare nevoie să-mi hidratez și emoliez mai ales mâinile, așa că nu-mi lipsește niciodată din geantă sau de pe birou crema de îngrijire a mâinilor cu ulei de argan, care intră ușor în piele, are un parfum delicat și e foarte eficientă, fără să fie grasă.
Așez, așadar, pe locul următor
9. Crema Farmec pentru îngrijirea mâinilor și a unghiilor.
Și nu pentru că nu le-aș iubi, ci pentru că, recunosc, există multe, multe alte farduri bune pe piață, iar acum, de când stăm închiși în case, m-am machiat atât de rar, încât aproape am uitat de make-up, așez pe locul 10 al topului meu, dar acesta nefiind câtuși de puțin ultimul loc, ci doar unul din fruntea clasamentului celor mai iubite produse cosmetice, un fard special, pe care eu îl folosesc cu multă bucurie, ca pe un dar prețios și rafinat al frumuseții:
10. Pudra de diamant pentru luminozitate, de la Gerovital Beauty, din care adaug câte puțin pentru a-mi finisa machiajele și a le da strălucire. Este un produs minunat, foarte foarte fin și care adaugă o atingere de noblețe oricărui machiaj.
Și, chiar dacă nu mi-a fost simplu să îmi rânduiesc nu doar preferințele, ci și produsele de pe rafturile din baie, mi-am dus demersul la bun sfârșit cu emoția și cu bucuria de-a scrie despre o companie românească ce ne face mândri mereu, dar acum, mai mult ca oricând! Pentru că am citit cu toții știrea că Farmec a donat peste 50.000 de lei către mai multe organizații ( Crucea Roșie, Beard Brothers etc) pentru achiziționarea echipamentelor de protecție necesare spitalelor din prima linie și a început în regim de urgență producția a două noi produse igienizante pe bază de alcool 70%: Loțiunea igienizantă pentru mâini și Gelul de igienizare pentru mâini, care vin în completarea portofoliului actual, ce cuprinde alte două tipuri de produse pentru igiena mâinilor și a suprafețelor: Săpun Lichid Spumă Antibacterian Gerovital Pure și Nufăr Dezinfectant Universal. Iar pentru distribuirea acestor produse igienizante – realizate în regim de urgenţă cu resursele existente – vor fi prioritizate solicitările pentru consumul colectiv, din partea instituțiilor publice, care luptă în prima linie împotriva răspândirii noului virus COVID-19…
Am pus laolaltă iubire, frumusețe, admirație… Și astfel mi-a fost mai ușor să-mi aduc aproape gândurile, produsele, recunoștința. Și dacă voi avea timp, în vacanța viitoare – pe care o vreau însă o vacanță a libertății și a bucuriei, o să alcătuiesc un top 50!
Până atunci, însă, vă rog mult să rămânem frumoase și, neapărat, sănătoase!
Le voi încerca și eu. Gânduri bune!♡
Multumesc, Violeta, ganduri de drag si tie si multa sanatate! Ai grija de tine si sa iesim cu bine din perioada asta! Ti le recomand cu drag!
Si eu folosesc produsele Farmec si ma declar multumita .Raportul pret/calitate este ,de departe,imbatabil.Crema Aslavital Mineralactiv(antirid,antipoluare) si emulsia demachianta revitalizanta sunt printre preferatele mele,uneori alternez cu Gerovital si raman fan al acestor produse.Sper sa incerc kitul pentru par dar si fiolele de regenerare celulara.De aceea,trimit un gand bun catre Farmec ,catre tine si familia ta,Alice si catre toti conationalii nosti (oriunde ar fi).Acelasi gand bun il trimit si catre cei care au nevoie de rugaciuni.Multa sanatate!
Muza, ma alatur gandului tau bun si rugaciunii colective, am incredere ca daca punem alaturi frumusetea si credinta din noi, vom iesi cu bine la liman!
Asa este, gama AslaVital e extrem, extrem de reusita, iar preturile nu au concurenta, sunt prea mici in raport cu rezultatele.
Te imbratisez cu multa drag!