Dacă nu m-aș fi mutat la Londra, nu aș fi ajuns la Bacău. E un paradox al geografiei inimii mele. Cicatricile de pe atrii și ventricule s-au făcut drumuri pe hărțile devenirii și, dacă pe alții i-au dus la Roma, pe mine m-au purtat la Bacău (cu un popas la ghișeul din aeroport al celor de la SIXT, de unde mi-am luat, ca de fiecare dată, o mașină nouă, frumoasă, rapidă și bună.)
Festivalul de spiritualitate și terapii holistice pe care l-a creat Cornelia Solomon e piatră de hotar în devenirea mea. Și aș putea explica asta într-o mie de feluri, demne de așezat fiecare în câte o povestire terminată în uluirea unui miracol nou. Sau în câteva nume, ale unor oameni care – doar pentru că am mers la Bacău și i-am întâlnit, i-am cunoscut și i-am recunoscut – mi-au devenit stâlpi de lumină lângă care pot să trăiesc, să cad, să mor, să înviez și să mă înalț până la Dumnezeu. Janine Movilă Cerbu, Cornelia Solomon, Ovidiu Dragoș Argeșanu, Patrick Sekhem Zeigler, Ioan Prisecaru, Ion Vărgatu, Florin Onu, Mirel Cosma, Rodica Calistru și nu doar ei, nu doar ei…
În ediția lunii mai 2023 a festivalului, parcă și mai intens decât la edițiile de mai înainte la care am luat parte, s-au spus lucruri esențiale despre viață, despre vindecare, despre creșterea spirituală a românilor. S-au trăit revoluții pentru evoluție. Au fost și discursuri pe care le-aș fi vrut oprite după primele patru fraze, căci eu citez mereu din Dragoș Argeșanu și spun că nu are noimă să critici ceea ce nu cunoști, iar foarte mulți dintre noi, fie că ne spunem oratori, scriitori sau maeștri, nu cunosc chiar atât de multe, încât să facă pe deștepții la nivelul la care o fac. Și acum mă întorc la dimineața celei de-a patra zile de festival, pe care mi-am început-o cu o supărare, cu o revoltă. Mărturisesc și că, într-un fel lipsit de diplomație, i-am reproșat Corneliei Solomon că nu oricine poate primi microfonul și că s-ar cuveni să existe nu o cenzură, ci o selecție mai strictă. Fiindcă un discurs greșit, nefundamentat, ținut în sufragerie, e dăunător pe o rază mică de umanitate (dar tot dăunător e!), însă un discurs ținut într-un festival menit să schimbe vieți, să vindece lumi, să atragă înspre evoluție inimile venite acolo deschise, fără protecție, poate să năruie vieți.
Emanciparea femeii este cel mai mare rău care a putut fi făcut societății
Dau două citate transcrise exact, din discursul vorbitoarei care a deschis ziua a patra a festivalului, pe care eu m-am dus s-o urmăresc cu iubire și cu totală deschidere:
„Dacă nu mai avem timp de copiii noștri, ei își iau informația din altă parte și de fiecare dată nu e cea bună.”. Nu fac referiri la topică sau stilistică, ci rămân la nivel de mesaj. Mesaj ciuntit, nefericit transmis, care nu lămurește nimic folositor, ci favorizează atașamentele impuse, anihilează valorile școlii, ale culturii, ale liberului arbitru și ale cunoașterii universale care, credeți-mă, nici dacă am fi cu toții copiii lui Solomon însurat cu Regina din Sheba, tot nu ne-ar avantaja.
Și continui cu citatul marcant, cel care a încheiat grav, ca o sentință, discursul la care fac referire:
„Emanciparea femeii este cel mai mare rău care a putut fi făcut societății. Pentru că femeia, în primul și în primul rând, are datoria să fie mamă”, a spus mama-oratoare care, dacă n-ar fi existat emanciparea femeii, ar fi stat cu copiii acasă, cu basmaua pe cap, nu ar fi fost la festival cu flori în păr și microfon în mână.
Aș putea comenta la infinit, combătând o astfel de afirmație cu un milion de argumente aduse nu din cunoașterea mea de intelectuală umanistă – ci de făptură aflată pe drumul evoluției deopotrivă sociale și spirituale. Dar aș consuma energie inutilă. Spun doar atât: Haideți să fim mai selectivi! Să evităm compromisurile, deși ne sunt atât de la îndemână. Să ne plecăm în fața maestrelor și maeștrilor care au nu doar bune intenții, ci și cunoaștere vastă, etică susținută și energie înaltă, fiindcă, în universul spiritualității, lucrurile nu funcționează decât împreună. Iar dacă aduci lumină peste prostie și imoralitate peste energie s-ar putea să iasă un talmeș-balmeș care invită nu lumina, ci suferința și întunericul în sufletele celor care se lasă călăuziți sau molipsiți.
Așa a început ziua a patra a festivalului meu de suflet. Cu o revoltă. Cu o părere de rău. Cu o cădere în gol și o discuție în contradictoriu cu sensei Cornelia Solomon, căreia i-am spus că, dacă eu dau credit vorbitoarei căreia ea i-a dat spațiu, înseamnă că a trăit degeaba, neîndeplinind în viața asta ce are ea în primul rând și-n primul rând de făcut: copii, nu cursuri și festivaluri.
Dar apoi energia a crescut la loc și a culminat cu venirea lui Dragoș Argeșanu, cel mai puternic, mai asumat, mai titrat și mai pregătit dintre maeștrii spiritualității cu care eu am lucrat până acum și pe care l-am admirat de mai multe ori ținând, cu energia și cunoașterea lui, în fascinație și în admirație, săli pline de oameni. La Bacău, la București, la Londra.
“Toate bolile sunt somatizări ale unor probleme interioare, fie că provin din viața de acum, fie că este vorba despre vieți trecute”
Dr. Ovidiu Dragoș Argeșanu a așezat intervenția lui în lumina importanței terapiilor complementare în evoluția spirituală. Discursul lui a început cu un moment plin de emoție și de noblețe, căci Dragoș Argeșanu a deschis întâlnirea cu un omagiu prilejuit de plecarea dintre noi a comandorului Claudian Dumitriu, fondatorul școlii de inforenergetică. Și cu o mărturisire, în premieră, aceea că școlile celor doi maeștri, a comandorului și a lui Dragoș Argeșanu, au întreținut tacit o competiție între ele, cu acordul și intenția fondatorilor, pentru ca din această concurență ce a pus față în față terapeuții cu cei care devin luptători psy să câștige toți cei ce au nevoie să crească. Pentru că “nu se poate performanță fără competiție”, a spus Argeșanu.
Conferința susținută de Dragoș Argeșanu a atins subiecte de importanță extraordinară pentru fiecare dintre noi:
“Toate bolile sunt somatizări ale unor probleme interioare, fie că provin din viața de acum, fie că este vorba despre vieți trecute.”
“Nu toți trebuie să se vindece în același mod, în același fel de terapie. Unuia i se potrivește acupunctura, altuia homeopatia, unuia psihoterapia, unuia Camino. Fiecare are felul lui de a se vindeca, iar vindecarea are, întotdeauna, două etape:
- conștientizarea cauzei care a dus la îmbolnăvire
- eliberarea de energia negativă care a dus la boală.”
Subiectele au glisat în sus și jos între pământ și cer, între boală și divinitate. S-a vorbit despre creștinism și cărțile cu care putem porni către înțelegerea creștinismului: (Recomandările maestrului Argeșanu: 1. Predicile de la duminicile de peste an ale Părintelui Cleopa 2. Filocaliile 3. Patericurile 4. Noul Testament.)
S-a vorbit despre experiență și studiu. Despre dinozaurii de pe pământ și din Biblie. Despre dragoni. Despre dragoste. Despre viață și moarte. Despre cum îi ajutăm pe cei din jur evoluând noi înșine. Despre puterea radiesteziei de a ne ajuta să măsurăm cu precizie. Despre alegerea între parametrii măsurați radiestezic, EBF (energia benefică fundamentală) RVD (realizarea voinței divine).
“Nu întotdeauna, dacă ești femeie, ești obligată să faci copii. O femeie poate avea misiuni personale chiar mai importante decât cea de a fi mamă”
Și parcă pentru a-mi reechilibra programul de festival, maestrul Dragoș Argeșanu a răspuns, chiar înainte de-a încheia cele două ore absolut fascinante, la întrebarea mea legată de porunca adresată femeilor de-a fi, cu orice preț, mame (dar nu și bărbaților de-a fi tați).
“A fi mamă/sau tată este una dintre misiunile personale de pe pământ. A avea copii, ca mamă sau ca tată, e o misiune personală față de planeta care ți-a dat viață, de aceea, ai o datorie morală față de planetă. Făcând copii, le dai voie copiilor planetei să se nască.
Orice ființă, chiar și un animal care a făcut foarte mulți descendenți, din punct de vedere spiritual va fi mai iubit de planeta pe care stă. Un animal care are grijă de puii lui va fi mai iubit de către planeta asta. Este o datorie. Dar nu întotdeauna, dacă ești femeie, ești obligată să faci copii. Se poate întâmpla să nu ai această misiune personală. O femeie poate avea misiuni personale chiar și mai importante decât cea de a fi mamă” a spus Dragoș Argeșanu, și apoi a împărtășit o întâmplare relevantă din viața personală care l-a determinat să-și adreseze câteva întrebări esențiale legate de alegerea unui trai tihnit ca tată de familie sau de căutător al excelenței.
“Ce e mai greu de făcut? Să fiu un tată și să stau în familie sau să muncesc să devin un adevărat campion în orice?”…
“Ești obligat să alegi. Lui Moise i-a zis Dumnezeu să se ducă în deșert și nevasta i-a zis că nu, să nu se ducă. Și le-a murit copilul. Atunci Moise s-a tăiat la deget și i-a dat din viața lui, după care, văzând ce s-a întâmplat, nevasta i-a zis: du-te… Cineva de lângă tine se poate erija în piedică…”
„Calea voastră e personală. Nu așteptați să vă ia de mână cineva și să vă ducă în cer. Nimeni nu poate să învețe pentru voi, să postească pentru voi, să plătească karma voastră personală, nici karma voastră de neam.
Pe lumea cealaltă nu e ca aici. Acolo nu poți să minți. Nu merge cu plagiat, acolo ești sau nu ești. Și atunci, ceea ce puteți să face e să vă ocupați de voi înșivă.”
Festivalul s-a încheiat, ca de fiecare dată, cu o tombolă cu minunății. Și apoi a început workshopul All-Love al lui Patrick Zeigler, în care eu am murit și am înviat. Dar despre asta voi povesti într-un alt articol, care să fie doar despre dragoste, și despre vindecare, și despre All-Love cu infinitul vibrației care este, întotdeauna, răspunsul.
P.S. Merită să vă cumpărați abonamentul pentru a viziona înregistrările din festival chiar și numai pentru a-l urmări pe Dragoș Argeșanu cu cele două ore ale sale de înțelepciune. Dar nu doar pentru el. Mai găsiți între înregistrări interviul pe care l-am făcut cu Patrick Zeigler, în direct, având publicul în fața noastră – și acesta trebuie și el urmărit, negreșit. Și au mai fost în festival Michelle Pacheco, Ion Vărgatu, Cornelia Solomon, Nelu Vicleanu – pe care i-am urmărit cu emoție mare și cu bucurie – și toți cei pe care nu am apucat să îi întâlnesc sau urmăresc, încă, dar o voi face negreșit.
