Există, Doamne, pe lumea asta, artiști atât de mari, de uimitori, de capabili să deschidă ferestrele către miracol (și da, chiar ieri am scris despre Oana Pellea la Londra – https://revistatango.ro/oana-pellea-si-lena-constante-doua-suflete-aceeasi-scena-118924 – , deci avem și minunății românești de dăruit lumii) iar nouă nu ne rămâne decât splendida joacă de-a-i descoperi și de-a ne îmbogăți sufletul cu darurile lor…
Am văzut-o aseară, 13 martie 2025, pentru prima dată pe scenă pe Barbara Hannigan, dirijoarea-soprană, soprana-dirijoare, în fața London Symphony Orchestra, și am plecat de la Barbican îmbogățită cu încă un mare exercițiu de admirație și recunoștință.
Barbara e o femeie splendidă, blondă, fină, care, probabil că dacă s-ar îmbrăca în rochie cu sclipici ne-ar orbi cu frumusețea ei. Dar ea purta haine largi, negre, încheiate până-n gât, care să i se potrivească și posturii de dirijoare, și să n-o incomodeze nici ca soprană. Mâinile sale delicate ca două păsări în dans au nuanțat și au condus sunetul până acolo unde se preschimbă în emoție, cum m-a învățat pe mine să înțeleg taina dirijatului domnul Voicu Popescu, pe care vreau să-l citez mereu (și din iubire, și fiindcă mi-e rușine de cât de ușor se fură azi cuvintele altora).
Am ascultat Le festin de l’araignée de Albert Roussel, Histoires naturelles de Maurice Ravel cu excepționalul bariton Stéphane Degout, iar în Les illuminations de Benjamin Britten, Barbara Hannigan a fost nu doar dirijoare, ci și solistă… S-a întors dinspre orchestră spre public, mâinile ei în gesturile cântului au continuat să zboare călăuzitor pentru muzicienii de pe scenă, iar pe noi, spectatorii, soprana-dirijoare, care este în prezent artist asociat al London Symphony Orchestra, ne-a făcut să uităm să respirăm când i-am auzit glasul desăvârșit.
Întrebată cum împacă cele două ipostaze, dirijoare și solistă, muziciana a răspuns într-un interviu publicat pe pagina London Symphony Orchestra, AICI: https://www.lso.co.uk/interview-with-barbara-hannigan/
„E complicat de gestionat pe durata repetițiilor. E obositor pentru voce să vorbești cu un grup mare de muzicieni, și, desigur, e obositor ca energie. Trebuie să-mi păstrez vocea în timpul săptămânii și să-mi mențin concentrarea la ceea ce fac, de aceea nu socializez deloc, nu am alte angajamente în afară de LSO. Însă vizualizez foarte mult piesa pe care o voi cânta, fiindcă uneori nu am suficientă energie ca să exersez concret, dar pot vizualiza aspecte foarte specifice ale acesteia și cum vreau să îmi iasă, iar acest exercițiu poate fi la fel de eficient ca o sesiune bună de practică.”
Programul s-a închis cu Simfonia 104 a lui Joseph Haydn, de a cărui muzică Barbara Hannigan a declarat că este atât de îndrăgostită, încât îl consideră pe Haydn iubitul ei în vârstă de 250 de ani. „My 250- years-old boyfriend”…
Barbara Hannigan este considerată o artistă fenomen a vremilor noastre. Este canadiancă, a studiat la Toronto și, apoi, în Olanda (unde l-a și cunoscut pe fostul ei soț, regizorul de teatru Gijs de Lange). Pretutindeni unde a lucrat a lăsat urme, peste tot creează revoluții artistice și uluiește prin darul său de a crea programe cu totul speciale, de a înțelege și interpreta muzica într-un fel atât de curajos, de armonios, de original, încât sub bagheta și glasul ei totul se reașază în perspective nebănuite.
Se poate scrie enorm despre Barbara Hannigan și vă invit, cu iubire, să îi rețineți și căutați numele, pentru că nimic din ceea ce veți găsi nu vi se va părea banal sau plictisitor. Puteți afla cele mai importante lucruri chiar pe site-ul ei oficial, https://www.barbarahannigan.com/
Eu îi datorez întâlnirea cu Barbara Hannigan fiicei mele, Ilona – în lungul șir de valori esențiale pe care i le datorez ei, lumina mea dintâi.
Am văzut că Ilona a scris pe un story, cum scriu copiii, azi, mari adevăruri de care nu le pare rău că dispar a doua zi: „probably the best night of my life”. Și pentru mine a fost o seară a marilor revelații. Aici, la Londra, mă duc la Operă și la Barbican ca la biserică. Plec de-acolo beată de credință, mai convinsă ca niciodată că Dumnezeu există și, în cer, ascultă muzică odată cu noi.
