N-am nevoie de tine, prajituro!

Da, te poti indragosti din nou, de altcineva, intr-o dimineata de primavara, venita dupa o seara in care ai adormit cu un gand nerostit, care ti-a otravit visul. Da, oricat de asezat in marea ta dragoste ai fi, poti sa te lasi furat de o ispita care ti-ar putea rasturna lumile, poti sa strici constructia ta trudita, splendida, inaltata cu greu, numai pentru ca ninge cu petale de zarzar si pentru ca lumina e ametitoare si parfumata.

Spun Nu gandului meu razvratit, cu aceeasi parere de rau pe care o am atunci cand, dupa o masa desavarsita, in care am fost servita cu tot ce mi-am dorit, si mi-a fost de ajuns, mi se ofera o prajitura splendida, cuibarita in frisca si petale de ciocolata alba. Aplec lin si indurerat pleoapele peste privirea mea care nu stie sa-si reprime indrazneala. Intorc capul de la un umar la altul, ca sa refuz ceea ce tresarirea mea lacoma e gata sa imi aduca, o data cu emotia, o data cu regretele, cu zvacnetul, cu deznadejdea.

N-am nevoie de tine, prajituro, spun cu glas tare, ca sa nu-mi mai pot lua inapoi refuzul, si imping farfuria cu o mana care ma arde. Sterg cuvantul de dragoste pe care tocmai l-am strecurat intr-un articol pregatit sa se arate lumii, cu acelasi index tremurator care, peste o secunda, imi va strivi lacrima. Apoi zambesc din nou, regasindu-ma. Nu e cea dintai primavara. Si nu e cea de pe urma ispita.

Sustin si iubesc Ora Pamantului

Pentru ca, la lumina de flacara, serband Ora Pamantului, in urma cu doi ani, am petrecut cea mai ametitoare, mai indrazneata, mai tulburatoare, mai disperata ora indragostita, impreuna cu cel care astazi imi e sot.

Pentru ca stiu sigur ca fiecare efort al nostru, oricat de mic, de a pastra energiile lumii, conteaza si schimba ceva esential in mersul nostru prin eternitate.

Pentru ca vad in stradania intregii omeniri de a impartasi o fapta buna ca pe un pas inainte spre demnitate si spre onoare.

Pentru ca fiecare exercitiu de bunatate, chiar si masurata cu ceasul, ne antreneaza sa devenim fapturi mai intelepte, mai lucide, mai responsabile, pentru totdeauna.

Pentru ca, pe durata unei inflacarate Ore a Pamantului, Paul mi-a facut cele mai frumoase fotografii din viata mea, asezand demersul lui artistic sub revolta ca eletricitatea le-a furat femeilor adevarata frumusete. Una dintre aceste fotografii deschide blogul meu, locul sacru in care am intalnit oameni care mi-au schimbat viata. Una dintre aceste fotografii a fost cea dintai dovada a vesniciei iubirii noastre.

Va rog ca astazi, intre 20.30 si 21.30 sa stingem lumina, sa aprindem candela, sa inflacaram dragostea. Avem o ora sa exersam si o viata sa ne bucuram.

Indragostita de ea

De cand prietena mea s-a intors din Canada, am petrecut cu ea a mia parte din timpul pe care mi-as fi dorit sa il petrec. A venit in ziua in care o nasteam pe Izuta, ca sa poate plange de emotie alaturi de mine, si apoi a inteles ca mi-a fost greu, lauza, alaptanda, ametita de greul adaptarii la cel de-al treilea copil venit intr-o casa in care copiii cei mari inca imi cereau sa ma impac cu tatal lor. Iar cand mi-am revenit, cat de cat, in mintile mele de femeie care stie sa fie si altceva decat mama, recunosc ca, o vreme, mi-a fost aproape imposibil sa-mi reiau intreaga dragostea pentru ea, cum greu trebuie sa le fie sotilor care se despart si apoi se impaca, dupa ce au trait alaturi de alti oameni.

Imi vine adesea, in zilele bune ale iubirii mele – care, da, are si zile ciufute- , sa scriu cat de indragostita sunt de Paul. Si la fel de adesea, cand o vad plecand, delicata, timida, politicoasa cu mine asa cum n-as merita sa fie, imi vine sa scriu cat de mult o iubesc pe Simona. Cat de adanc face parte din lumea mea, din trecutul meu, din tot ceea ce am eu mai de pret. Si sper ca intr-o viata viitoare sa fiu barbat si sa o iubesc asa cum merita sa fie iubita, dar, inainte de asta, sper ca acum, in viata asta care ne-a fost data, sa izbutesc sa destelenesc inspre miracol destinul ei de inger tacut. Si sper sa aiba copii, si sa fie mireasa, si sa o conduc la altar, asa cum si ea m-a condus pe mine catre cele mai adanci adevaruri, catre toate intelesurile lumii mele oneste. Sa-i spun Andiamo, inspre fericire.

P.S. Daca doriti sa scrieti si sa cititi despre alte iubiri, despre alte intalniri, va astept alaturi de mine pe http://www.coffeechat.ro/intalniri-alintaromate/

Dragoste, dragoste, dragoste

Serbez azi iubirea mea implinita. Aniversez azi, in zi cu fundite si inimioare, o iubire simpla si dezbracata de brizbizuri. Iubirea mea intalnita tarziu si cautata devreme. Iubirea mea intreaga si rotunda, iubirea mea sperata si visata mereu. Iubirea care mi-a adus copilul pe care nu indrazneam sa-l mai astept, linistea pe care nu mai aveam curaj sa o chem.

In loc de felicitare a zilei de astazi, aleg fotografia care ma induioseaza cumplit: o fetita de numai doua zile si un suras tulburat, tulburator, de tatic bun si atent, de iubit minunat si frumos.

In loc de urare cu fast, va doresc sa traiti, macar pentru un anotimp, pentru un an, pentru un timp, o dragoste care sa va umple inima atat de desavarsit, incat sa nu mai ramana loc intre bataile ei pentru nicio indoiala, pentru nicio tradare, pentru niciun neadevar. O dragoste asa cum mi-a fost daruita mie.

La multi ani, dragii mei, prietenii mei! Si la nesfarsita dragoste, dragoste, dragoste…

Prima ninsoare

Are ceva magic, in fiecare an. Prima ninsoare rascoleste dorurile, cheama iubirile, obliga sufletele sa isi aminteasca de razvratire. Iar eu o traiesc, de asta data, departe de casa, in orasul celor mai multe, celor mai frumoase biserici, al celor mai neasemuite poezii.

La Iasi ninge disperat si tandru ca-n cantecele de odinioara. Umblam in nestire pe strazi albite de nea, impingand cu dragoste caruciorul in care comoara vietii noastre doarme sub perdele inzapezite. Vizitam tipografii binecuvantate cu miros de cerneala proaspata si ne minunam de amabilitatea oamenilor, de mancarurile cu gust de iubire, de dragostea noastra luata iar si iar de la capat.

A venit iarna la Iasi, a venit, alba, o data cu noi si cu iubirea noastra stralucitoare. Ne amintim impreuna de ninsorile din ultimele doua ierni, ca si cum lumea, viata, zapada ar fi inceput abia o data cu dragostea noastra.

La ce va ganditi cand ninge pentru prima data in iarna? Eu imi amintesc mereu de versurile Constantei Buzea… ”In fiecare an astept/ sa ninga, sa te pot vedea./ Daca privesti, daca asculti/ daca mai intelegi ceva”…