Prima zi de Paradis

Am plecat in concediu! Concediu lung, programat, semnat, aprobat, visat, asa cum isi iau angajatii din intreaga lume. N-am mai trecut prin asemenea rasfat de vreo cinci ani, iar acum ma bucur de libertate cu fiecare fibra, de splendoare cu fiecare por.

Incep jurnalul vacantei noastre de vara tarzie, cu o insemnare entuziasta: am nimerit intr-un loc care seamana cu Raiul. Stam la Hilton, in Sibiu. Am iesit din Bucuresti aseara la 9, asa ca ne-am cazat la hotel la 1 jumate, in miez racoros de noapte, transportand din masina trei pui adormiti. Pe drum, am citit cronici despre Hilton, ca sa ne hotaram daca dorim cu adevarat sa ne cazam aici. Am citit si bune si rele. Cineva radea de tablourile de pe pereti, declarandu-le chicioase. Altii se vaicareau de preturi, care le pareau neobrazate. Dar noi, peste toate, am tinut seama de recomandarea prietenilor nostri, Beatrice si Doru Rancea, care ne povestisera ca vin de multe ori aici ca sa petreaca timp de dragoste si de liniste.

Camera costa 95 de euro pe noapte, iar copiii sub 12 ani sunt oaspeti primiti gratuit. Pentru ca am sunat inainte cu o jumatate de ora, ne-au asteptat cu patuturile suplimentare asezate in camera si infatate frumos, cat sa se pravaleasca puii somnorosi in puf alb, mirosind a Cocollino. Si ca sa fie totul perfect, copiii au dormit pana la ora 11, inclusiv Iza, care se trezea, de obicei, la ora 6…

Am mancat direct de pranz, pe restaurantul cu terasa taraneasca, langa care un loc de joaca, dotat inclusiv cu trambulina, ne-a oferit o distractie la indemana – plus sansa de-a ne face antrenamentul zilnic de topaiala. Mi-am promis ca ma intorc la Bucuresti slaba si plina de muschiuleti. Iau pastile de otet de mere si, din cand in cand, dau de dusca cate un ceai Fitomagra, incercand sa urnesc ceva in organismul meu care tot nu si-a revenit dupa sarcina. Insa pe 22 septembrie Iza implineste deja 9 luni, iar eu vreau, cu orice chip, sa ajung la greutatea pe care o aveam inainte sa raman insarcinata.

P.S. Tablourile sunt semnate de Stefan Popa Popa’s. Nu sunt chicioase, dar sunt putin stranii, sunt altfel. Toate se leaga, toate ma duc cu gandul in acelasi punct esential al vietii mele. Am facut interviul cu Popa’s tot anul trecut, in drumul nostru fabulos la Timisoara. Acolo, in atelierul artistului, printre icoanele sale ciudate, Popa’s ne-a spus ca oamenii care il viziteaza isi schimba energia. Si ne-a promis amandurora ca ne vom simti altfel, puternici, plini de viata, dupa ce vom pleca de la el. In numarul urmator de Tango eu si Paul am publicat un interviu extraordinar cu celebrul caricaturist, iar peste cateva saptamani am constatat ca, la Timisoara, am ramas insarcinata.

Mi-am amintit de asta aici, in miez de Sibiu superb, in prima mea zi de vacanta.