Hotii 2

Scriam de curand un alt post intitulat Hotii, asa ca cel de astazi e doar o prelungire, inca si mai amara…

Nu demult, un articol de pe blogul Andreei Raicu incrimina vehement revista Tango, in ideea ca reciclam articole vechi si le adaptam contextului prezent. In termeni jignitori, vedeta vorbea despre neprofesionalismul meu si al oamenilor mei, varsandu-si probabil supararea pe toate publicatiile care, de fapt, o hartuiesc si ii toaca marunt fiecare pas – asa cum revista Tango nu a facut cu nimeni niciodata.

I-am explicat, intr-un e-mail, ca afirmatiile ei sunt incorecte. Ca, in primul rand, nu are dreptul sa se refere la Revista Tango, atata timp cat in paginile publicatiei pe care o conduc nu a fost publicat niciun articol vechi si nu a fost inclus in vreun context prezent. Si ca ar fi fost corect din partea ei ca, inainte sa arunce catre lume un articol defaimator la adresa unei publicatii care intotdeauna a sustinut-o, a admirat-o, a promovat-o, sa verifice, jurnalistic, din mai multe surse, cum stau lucrurile. I-am scris Andreei ca ziaristi pe care nu stiu cum sa-i calific, respectiv cei de la Click si Libertatea, au furat, literalmente, de pe siteul Marea Dragoste / www.revistatango.ro articole mai vechi, din arhiva- desi acestea au intotdeauna data la care au fost urcate pe site, asa cum au toate materialele de pe internet. Si am recunoscut ca, intr-adevar, articolul respectiv nu are precizarea ca a fost realizat in 2005, insa are data urcarii online, realizata in 2008, pentru ca in 2005 nici nu aveam site- si ca in niciun caz nu a fost prezentat ca actual.

Andreea Raicu n-a crezut o iota. Mi-a raspuns, pe ton la fel de ofensat, citez “ca ii jignesc inteligenta”, daca pot sa ii spun asa ceva. Iar destule dintre cititoarele mele care, chipurile in mod obisnuit ma adora, mi-au trimis mesaje imbufnate, in care mi-au atras atentia ca, uite, daca Andreea Raicu ma ocaraste pentru neprofesionalism, poate ca nu-s nici eu chiar asa usa de biserica pe cat ma pretind.

Poate ca nu sunt, dar nu obisnuiesc sa mint. Cu adevarat, nu am avut nicio vina ca asa zisii colegi de la Click si Libertatea au preluat- repet, fara acordul meu!!!- articolul din arhiva siteului. Ca dovada ca am purces la avertismente si cereri de explicatii. Ieri, numita Daria Andries angajata, probabil, a siteului click.ro, luase fara jena o bucata din interviul cu Dana Savuica acordat special siteului Marea Dragoste/ www.revistatango.ro si, desi interviul e realizat de Corina Stoica, ea l-a semnat cu numele ei. Asa ca, tot ieri, i-am atentionat pe cei de la Click, trimitand un avertisment la toata lumea, de la directorul site-ului si pana la redactori, si spunandu-le pe ton ferm ca, daca vor continua sa preia articole de pe site-ul meu, voi fi nevoita sa ii actionez in judecata.

In semn de raspuns, iata, chiar astazi, pe site-ul Click apare din nou un articol sub semnatura aceleiasi persoane, Daria Andries, care ia cu japca cea mai consistenta parte din interviul cu Gyuri Pascu realizat de Corina Stoica si il uploadeaza pe marele site click.ro.

Traim in tara haiduciei intoarse pe dos, in care bogatii iau de la saraci, in care cei mari fura de la cei mici. In care ti se iau taxe mari si TVA pe drepturile de autor, insa nimeni nu respecta proprietatea intelectuala si dreptul tau de autor. Asa ca, riscand sa dau avocatilor si ultimul leu castigat din drepturile mele de scriitor revoltat, riscand sa fiu data afara de la Revista Tango pe care o slujesc cu credinta, pentru ca eu, angajata a trustului Adevarul ma revolt impotriva unei publicatii a marelui trust, va anunt ca dau in judecata site-ul Click.ro si ca ii avertizez astfel pe toti cei care practica preluarea materialelor ce nu le apartin. Prin intermediul avocatului meu, Alexander Popa, am inaintat deja proces impotriva site-ului Ziua de Constanta si o s-o tin tot asa, pana cand hotia va fi eradicata – sau pana cand voi fi nevoita sa plec de tot din tara, convinsa ca nu se mai poate face nimic.

P.S. Pentru celelalte materiale, iata, am publicat print screen-uri…

UPDATE

Revin astazi, 18 noiembrie, cu o completare la articolul meu. Pentru ca va sunt datoare cu povestea a ceea ce s-a intamplat mai departe si pentru ca ma simt obligata sa va tin la curent nu doar cu izbucnirile mele de revolta, ci si cu felul in care mi se alina supararile.

Chiar in ziua in care am publicat acest post m-a contactat cineva de la Click. Om bun. Cineva care m-a facut mai intai sa ma linistesc putin. Si apoi, in zilele urmatoare in care am stat de vorba, chiar sa inceapa sa imi para un pic rau ca am fost chiar atat de dura cu toti, la gramada. Printr-un context astral nesuferit, e-mailul meu de avertisment nu ajunsese la persoana despre care va vorbesc – dar la colegii lui da, insa ei nu l-au luat in seama… – asa ca am purces, e drept, tardiv, la negocieri de impacare. Pe care le-am finalizat printr-un deal de revansa, in care ei urmeaza sa-i explice oficial Andreei Raicu ce s-a intamplat si prin care site-ul click.ro va promova, de asta data corect, in avantajul site-ului nostru, cateva dintre materialele noastre viitoare.

Cand suntem suparati, vrem sa vina cineva si sa ne impace. Cand suntem nedreptatiti, vrem sa ni se ofere o sansa la recuperarea demnitatii pierdute. Probabil ca v-as fi parut mai curajoasa, mai spectaculoasa, mai demna daca as fi tinut-o pana la capat cu tambalaul. Dar eu m-am bucurat sa ma pot impaca. As vrea sa mi se ofere ocazia sa ma pot reconcilia cu toti cei cu care sunt certata. Sa inchid procesele dusmaniei, sa ard jurnalele tradarii. Insa, deocamdata, cu riscul de a va dezamagi, cu speranta ca va voi linisti, va marturisesc ca, in urma unor negocieri corecte, de pe urma carora am primit explicatii prietenesti si despagubiri constand in promovarea viitoare a site-ului nostru, am stins conflictul cu site-ul click. Va multumesc tuturor, din suflet, pentru incurajari, pentru sustinere, pentru bunatate, pentru incredere, pentru intelegere.

O carte, un destin, o sansa

Care este cartea copilariei tale? Aceea care ti-a schimbat viata si ti-a colorat visele, care te-a ajutat sa iti gasesti rostul si sa intelegi cine esti, cine vrei sa fii?

Eu stiu sigur ca viata mea ar fi fost mai trista si mult mai lipsita de splendoare daca, intr-o zi norocoasa, nu m-as fi intalnit cu lumea feerica din “La Medeleni”. Ca as fi bajbait mult printre nedumeriri, ca as fi intarziat inca un anotimp (un an, un timp…), pana sa imi gasesc puterea si indrazneala de a intelege si de a defini frumusetea.

Din cartea lui Ionel Teodoreanu am invatat sa iubesc. Am invatat sa rad cu soare si sa plang viscolit, sa cresc frumos si sa cer mult de la viata. Sa nu ingadui nimanui sa imi franga nici aripile, nici zborul – asa cum a promis Danut. Si sa ma lupt mereu cu rutina, cu deznadejdea care te fac sa uiti cine esti si ce vrei – asa cum el nu a izbutit sa faca.

Ador zarzarii, pentru ca m-au nins petalele lor o data cu randurile superbe ale cartii. Traiesc pentru a-mi implini marea dragoste – nu iubiri de rand, nu iubiri fara noima- , pentru ca am avut norocul sa intalnesc, in cea mai frumoasa carte a copilariei mele, porunca de a fi fericita. Iar meseria sufletului meu mi-am ales-o tot pentru ca am citit “La Medeleni” si am inteles ca destinul unei fete romantice si visatoare ca mine are in el imperativul splendid de a studia Literele, si de a darui lumii literele cartilor, mai departe.

Citind “La Medeleni” am intalnit, atingand mai intai cu papilele gandului, sarbatoarea cataifului asezat pe masa, cu dezlantuirea lui de frisca si deliciu. Citind “La Medeleni”, am invatat sa-mi asez un trandafir galben la reverul taiorului albastru, cum facea Monica. Din cartea de capatai a copilariei mele am invatat sa imi astept iubirea la tarm de mare, cum l-a asteptat Olguta pe Vania, si sa-mi transform dragostea intr-o nemarginire…

Cartile pe care le citim in copilarie ne lumineaza destinul. Paginile care ne daruiesc intelepciunea si splendoarea lor ne transforma pentru totdeauna, facandu-ne mai buni, mai puternici, mai profunzi. Mai adevarati.

Imi curg prin vene cuvinte si imagini a caror intalnire, la varsta potrivita, m-a obligat sa traiesc mai mult si mai frumos decat cei care nu au avut parte de binecuvantarea lecturii. Si de aceea ma plec, cu respect, in fata gestului celor care fac in asa fel, incat copiii din bucatile de lume in care nu erau carti de ajuns, si nu erau nici sanse de ajuns, sa primeasca, in dar, dreptul de a creste frumos si de a ajunge oameni intre oameni.

Intra pe www.estedreptulmeu.ro si afla cum te poti alatura unei campanii nobile si curajoase, “Dreptul de a citi”. Iar eu, pentru ca vreau neaparat sa ducem cat mai departe solie de lectura si de inteles, pentru ca vreau sa ne dezmeticim la timp si sa le daruim nu doar copiilor nostri, ci si acelor copii care pareau condamnati la nesansa, predau stafeta scrisului catre doua prietene dragi si nespus de talentate, Corina Stoica si Amalia Nita, o data cu obligatia, cu rugamintea ca ele sa o dea mai departe, intr-un pay it forward superb, intr-un joc profund de-a binele si dreptatea, care va rostogoli, spre adevaratele rosturi, multe vieti de copii.

Corina, Amalia, va rog sa raspundeti si voi, pe blogul vostru, la intrebarea la care raspundem noi, aici: care este cartea care v-a bucurat copilaria si v-a transformat viata? Sub titlul si sub frumusetea carei carti va stau primii ani din viata? Si apoi, dati stafeta mai departe, catre alti prieteni ai vostri…