fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Nu gâdila niciodată un dragon care doarme!

de

Marile școli ale lumii au câte un motto care își impulsionează elevii să aspire la mai mult, să fie harnici, curajoși, sârguincioși. Motto-ul școlii Hogwarts în care învață tinerii vrăjitori și tinerele vrăjitoare din universul uimitor creat de J.K.Rowling nu merge în aceeași direcție, ci oferă un îndemn pe care îl poți privi și ca pe o metaforă sau chiar ca pe o glumă, dacă te gândești, cu o mentalitate de muggle, că nu vei înfrunta niciodată dragonii – sau ca pe un sfat de mare folos dacă ești o ființă ce recunoaște tărâmul magic în care vrăjitorii înfruntă sau îmblânzesc mereu animale fantastice – pe care știu ei bine unde să le găsească

Pe blazonul școlii Hogwarts stă scris motto-ul gândit de scriitoarea britanică și tradus în limba latină de un bun prieten și colaborator al său:

Draco dormiens nunquam titillandum. Nu gâdila niciodată un dragon care doarme!

Pentru că mi-a intrat în reflex să găsesc tot felul de similitudini între lumea noastră aflată în transformare și universul din cărțile cu Harry Potter, recunosc că mi-am amintit de blazonul școlii magice ca de un mesaj perfect în contextul actual al virusului care suflă vălătuci de boală și de frică asupra noastră.

Virusul e un veritabil dragon dezlănțuit. Unii, însă, nu cred în dragoni. N-avem ce face, e ok să fie și muggles pe pământ, iar ei trebuie priviți cu îngăduință și ajutați să-și deschidă ochii, mințile și sufletele. Însă e ok doar atâta timp cât nu le fac rău, cu neștiința sau cu nepăsarea lor, celor care țin lumea în echilibru, cu baghetele, cu credința, cu bunul lor simț și cu formulele lor magice: vrăjitorii și vrăjitoarele de la Hogwarts, oamenii de știință din laboratoarele lumii, doctorii și asistenții medicali, oamenii buni care îi ajută pe ceilalți și care, neapărat, respectă regulile de prevenție și de igienă.

Ei, bine, o spun fără pic de modestie, eu fac parte dintre aceștia din urmă.

Recunosc și faptul că am fost mult mai îngrozită de amenințarea dragonului – și a virusului-  atunci când am aflat de răspândirea lui, la început de martie. Atunci, cu mâini tremurătoare, am intrat într-o isterie a curățeniei fără de folos, fiindcă noi nu ieșeam deloc din casă, și am spălat cu clor fiecare colțișor al locuinței, încât sunt convinsă că și dragonii ar fi vomitat de miros. Am rămas cu părerea de rău că l-am chinuit pe motanul nostru, Oreo, care, lingându-și blănița atins de clor, ajunsese să nu mai poată mânca nimic. Apoi, încet-încet, mi-am găsit liniștea, m-am calmat și am stabilit strategia pentru bătălia asta pe care nu o putem câștiga decât așa, în pace, cu luciditate, respectând niște reguli simple și alegând produse de ajutor cât mai de calitate. Unele dintre regulile mele țin de partea practică: folosesc dezinfectante bune, fără clor, pe care producătorii români de la Farmec, pe care eu îi admir atât de mult, le-au creat chiar în timpul pandemiei, pentru a ne fi cât mai de folos.

Am mereu în casă Nufăr, un dezinfectant universal antibacterian care nu conține clor și e ideal pentru siguranța familiei noastre cu trei copii și încă unul, blănos, deghizat în motan. Folosesc, cu ușurință – puf, puf, puf!-  și dezinfectantul pentru suprafețe Dermofarm, care conține alcool 80% și e bactericid, fungicid și virucid. Iar ori de câte ori plec la drum, am la mine, obligatoriu, gelul dezinfectant pentru mâini cu acțiune rapidă, care conține alcool 70% și glicerină, protejându-mi astfel pielea, pe care îl iau și când merg la supermarket, și la mare, și în parc, unde păstrez, întotdeauna distanța de siguranță față de ceilalți.

În ceea ce privește partea mai mult teoretică, dar la fel de folositoare, nu renunț la vrăjile binelui. Meditez și mă rog, ca să nu las nimic să-mi știrbească aura de energie bună, luminoasă, curajoasă. Și citesc cărțile cu Harry Potter, despre care vă povestesc, cu dragoste, în zilele de #HarryPotterFriday, știind că magia există și dragonii există și ei. Ține de noi să-i păstrăm cât mai la distanță. Și categoric, să nu uităm de sfatul destinat învățăceilor de la Hogwarts, dar și nouă, celor de aici, din lumea deschisă spre schimbare:

Nu gâdila niciodată un dragon care doarme! Nu-i subestima puterea, nu-i nesocoti forța și, mai ales, nu te culca la umba gândului că așa ceva nu există!

Există!

Deci, nu trezi dragonul, nu-l gâdila, nu-l provoca! Iar dacă totuși, totuși, în cine știe ce moment de neatenție ai atins dragonul adormit, nu uita să fugi cât te țin picioarele și, imediat ce ajungi acasă, să te speli zdravăn pe mâini, să-ți schimbi hainele și să te dezinfectezi bine de tot.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Comentarii

  • Să nu subestimăm pericolul, să nu o căutăm cu lumânarea, să fim preventivi. Și să ne pese de ceilalți, suntem împreună „în asta” și doar așa vom ieși.

    Violeta 11 august 2020 7:48 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title