fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Leonida Neamțu, ca-n marile iubiri

de

Toate etichetele puse stilului și scrisului lui Leonida Neamțu erau menite să mă facă să nu deschid nici măcar o dată o copertă a vreuneia dintre cărțile lui. Auzisem că scrie cărți polițiste, iar mie genul mi se părea superfluu. Unii ziceau că, totuși, scrie altceva, un fel de SF-uri, dar eu, adolescentă hămesită de lectură, mă repezisem mai demult să citesc vreo două producții băștinașe ale genului science-fiction, care mă ajutaseră deja să decid: eu nu, niciodată.

Cum am ajuns, totuși, la Leonida Neamțu? Simplu: ca-n marile iubiri.

N-am știut multă vreme ce m-a lovit, așa cum nici în iubire nu știi, niciodată, de unde te-a pocnit fulgerul sau săgeata înmuiată în drog a lui Cupidon. Andra Mehedinți, prietena mea cea mai bună, colega mea de bancă din Liceul Pedagogic din Ploiești, a descoperit printr-o întâmplare cărțile cu Blondul ale lui Leonida, le-a adus la școală, le-am citit în pauze și-n nopți nedormite, le-am făcut ferfeniță și apoi am ajuns amândouă la câte un deznodământ ciudat. Andra s-a îndrăgostit de personaj – și-așa avea să își trăiască nedrept de scurta viață, așteptând un spion blond, ironic și superb, care să-i salveze destinul de la singurătate și risipirile ei de femeie splendidă și nebună, de la nimicnicie. Eu, în schimb, convinsă că toate cărțile acelea au fost scrise special pentru mine, fiindcă înțelegeam fiecare cuvânt și fiecare aluzie, m-am îndrăgostit de autor, și am început să umblu prin lume beată de dragoste, fără să am habar către ce punct cardinal să țintească zvâcnetul meu de tânără fascinată de bărbatul necunoscut din spatele cărților, din urma poveștilor, din miezul cuvintelor…

În adolescență, am devorat tot ce-a scris Leonida. Am citit și-am conspectat carte după carte, râzând și plângând, palpitând și vrând mai mult și mai mult. Iar când n-am mai fost în stare să dau peste vreo carte nouă, am luat lectura de la capăt, adunând alături toate prietenele deștepte, cu umor, cu suflet răzvrătit. Sigur Alina Iordănescu și Magda Văleanu, prietene ale mele pe viață, își amintesc. (O astfel de dragoste, oricum, nu se poate uita.)

Nu prea erau cărți polițiste. SF, nici atât. Despre realismul magic pe care aveau să-l consacre ceva mai târziu sud-americanii, nu se auzise încă la noi, așa că el nu exista ca opțiune lămuritoare. Nici caracteristicile postmodernismului nu fuseseră încă teoretizate și, oricum, noi n–auziserăm de ele, fiindcă doar ceva mai târziu aveam să ajungem, toate, studente la filologie, că prea ne plăcea să citim ca să nu facem din asta o profesie. Ce aveau, deci, cărțile lui Leonida Neamțu? E greu de descris în cuvinte o stare, o lume, un stil fără nume, o scriitură fără reguli, o patrie a personajelor de care te îndrăgostești, un ritm al lecturii care te ține captiv, un umor devastator, un dor fără sațiu lăsat să curgă printre rânduri, o poftă să fugi acolo, în lumea din carte – ca-n pădurea interzisă din Legenda cavalerilor absenți, cartea mea preferată – și să nu te mai întorci niciodată, și astea toate așezate firesc în falduri de mătase, nu în țesături cărora li se vede urzeala literară, nu în figuri de stil sau în întorsături de fraze căutate dinadins.

Pentru mine, cărțile lui Leonida și-au dovedit încă o trăsătură ciudată, ce mi s-a relevat peste ani. Sunt cărți pe care nu le mai poți uita niciodată. Înveți să trăiești așa, în starea aceea leonidiană de curaj și de visare, devii tu însuți un om care râde de moarte, lăcrimează în poezie, se îmbată de grația renunțării și nu mai ia în serios lucrurile grave, ci doar pe cele care pentru toți ceilalți nu înseamnă nimic. Fiindcă așa sunt personajele lui Leonida, atât de bine construite, încât te fac să le admiri și să vrei să le cauți și-n realitate.

Așa era și Leonida, știu sigur, chiar dacă nu l-am întâlnit niciodată. De căutat, l-am căutat, însă, toată viața. Iar acum, de când cărțile lui au fost integral reeditate la Editura Publisol, mi se pare că am ajuns cu un pas mai aproape de sfânta și foșnitoarea iluzie că, la un moment dat, îl voi și găsi pe el, pe Leonida. Leonida Neamțu, cel mai iubit dintre personaje, cel mai căutat dintre scriitori.

 

P.S. Duminică, 29 mai, de la ora 18, în premieră pe Canal 33 România se va difuza o nouă emisiune a mea despre Leonida Neamțu, cu invitați fascinanți: Hadrian Mateescu, directorul Editurii Publisol, alături de mine în studioul Canal 33 Romania, și  trei invitați speciali prin zoom: Adrian Georgescu, jurnalist și scriitor, Cristina Bogdan, decan al Facultății de Litere, Crin Triandafil Theodorescu, preot și scriitor.

O veți putea urmări aici:

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Cărți frumoase

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title