fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Farfuriile se spală în familie

de

Mi s-a spus atât de des că în viață nu le poți avea pe toate, încât, la un moment dat, ajunsesem să și cred. Eram convinsă că dacă investești într-o carieră de succes, trebuie să abdici de la speranța că te vei cuibări cândva într-o familie frumoasă și că, dacă decizi să fii fericită între pereții casei tale, înseamnă că ai renunțat la gândul că vei aduce schimbare sau valoare în lume.

Într-adevăr, e nepermis de greu atunci când vrei să le faci pe toate de unul singur. Când iei doar pe umerii tăi răspunderea întregului univers, ajungi să te simți ca un jongleur care învârte zece farfurii înfipte în câte un vârf de nuia. Nicio farfurie nu trebuie să cadă pe jos, fiindcă s-ar sparge, iar cioburile te-ar tăia până la sânge. Așa că alergi ca nebunul între nuiele, cu sudoarea alunecând pe frunte, întrebându-te când, totuși, o să se facă bucăți prima tipsie, prima speranță, prima iubire, prima nălucire, prima nebunie…

Am descoperit că pot să merg înainte atunci când cer ajutorul celor de lângă mine. Am învățat, înainte de toate, în familie, să las, din când în când, răspunderea și celor de alături, să le permit să fie eroii sau salvatorii mei în clipele în care mi-e greu, știind sigur că și eu voi sări, cu vitejie, să-i apăr de tristeți, de îmbufnări, de căderi, de osteneli, de risipiri. Când unul dintre noi obosește, preia cel de alături. Când cineva e bosumflat, îl face altcineva drag să zâmbească. Când unul eșuează în experimentul său, ceilalți îi dau curaj s-o ia de la capăt.

Cred că adevărata măsură a succesului este să învârtești o farfurie fără să le îngădui celorlalte să se oprească. Dar nu suntem singuri, fiecare cu farfuriile lui. Farfuriile se spală, se învârt și se mai și ciobesc în familie. E o alergătură continuă care ne ține în formă, care ne ajută să fim eroi și în casele noastre, dar și în lumea în care trăim.

E o acrobație numită, pur și simplu, viață.

P.S. Am scris acest articol inspirată de campania Arctic, „Știm familiile de români din interior”.

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
· · · · ·
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title