„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Uneori dragostea nu e de ajuns

de

Aud tot mai des de femei care nu reuşesc să rămână însărcinate. Toate au cam aceleaşi probleme şi urmează cam aceleaşi tratamente. Constatarea mă întristează şi îmi da de bănuit că majoritatea au făcut cândva cam aceiaşi paşi ce i-au adus aici. Fie un avort sau mai multe, fie cure de anticoncepționale luate fără prescripție, fie tratamente greșite…

Filmul „4 luni, 3 săptămâni şi două zile” e localizat în anii comunismului, când a rămâne însărcinată era o problema gravă, înspăimântătoare şi cumplit de des întâlnită. Femeile tinere se fereau de sarcini cu mijloace rudimentare, improvizate, musai naturiste, fiindcă de alt fel nu existau. Şi nu se fereau cu folos. În anii noştri în care medicina a luat avânt, iar toţi suntem mai vigilenţi cu sănătatea noastră, totuşi, s-au înmulţit îngrijorător cazurile femeilor care nu reuşesc să rămână însărcinate atunci când îşi doresc.

Nu sunt medic şi nici nu am căderea să emit vreun fel de teorii. Dar nu mă pot abţine să constat că, dintre cele patru femei – toate tinere şi perfect sănătoase – care mi-au mărturisit în ultimele luni că se lupta cu problema concepţiei, toate au urmat acelaşi parcurs al câtorva ani în care au luat anticoncepţionale, iar acum nu mai reuşesc să îşi readucă trupul în stare de perfectă funcţionare. Mai ales acum, în zilele în care așezăm tot ce ține de sistemul medical sub semnul îndoielii îndreptățite, nu-mi pot reprima nici eu bănuiala că, totuşi, unele dintre mijloacele de contracepţie acţionează asupra organismului pe termen cu mult mai îndelungat decât scrie în prospecte. Poate că mă înşel, dar mintea mea nu e în stare să găsească o altă explicaţie mai plauzibilă. Pentru că ştiu sigur că oamenii se iubesc şi azi la fel de mult ca odinioară – ba poate chiar mai mult, pentru că au o viaţă mai tihnită şi vise mai dulci – şi au condiţii mult mai bune decât în urmă cu 20 de ani să îşi crească copiii.

Şi, totuşi, uneori, dragostea nu e de ajuns… Iar când înţeleg că eu am fost una dintre norocoasele planetei, şi că am avut copiii când i-am dorit, chiar și în momente când părea târziu pentru o nouă sarcină, sunt cu atât mai recunoscătoare sorţii şi iubirii mele și, astăzi, unei vieți în care zi de zi iubesc mutiplicat, splendid, definitiv.

Categorii:
Confesiuni

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title