fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Te-am înșelat ca să mă răzbun

de

După divorțul meu de tinerețe, reașezată grăbit într-o relaţie în care eram veşnic nesigură, în care nu ştiam niciodată dacă, în clipa în care am ieşit pe uşă, bărbatul de lângă care plecam va suspina de dor sau va înhăţa telefonul să cheme pe altcineva, am hotărât că e cel mai simplu să înşel şi eu, ca să-mi dau un impuls către eliberare. O vreme, în adâncul inimii mele îmbâcsite de orgolii prosteşti, am simţit că, atunci când va fi să aud chicotitul lumii care mă ştie şi mă vede încornorată, voi putea să răspund şi eu cu un chicotit care să vrea să însemne: lasă, că nici eu n-am fost proasta lui…

Eliberarea a venit, oricum, atunci când inima mea n-a mai răbdat. Însă n-am putut niciodată să evaluez, concret, cât m-a ajutat sau cât m-a încurcat amantlâcul meu strecurat printre amantlâcurile lui. Înclin să cred că n-a fost decât o tentativă disperată de a reechilibra concentraţia de ură dintr-o relaţie de aşa-zisă dragoste. Un gest ruşinos şi trist, care nu mi-a folosit la mai nimic. Spun „mai” nimic, pentru că, totuși, au fost câteva beneficii, între care va rămâne mereu inspirația pentru romanul meu, „Noi suntem zeițe. Carte poștală” în ale cărui scrisori mai mult sau mai puțin fictive adresate adoratei mele Simona Catrina mărturiseam o zbatere pe care probabil că astăzi cu greu aș mai putea s-o recompun cu-aceeași intensitate.

M-am mai izbit de situaţia asta într-o bucată mai recentă de viaţă, când fosta parteneră a iubitului meu i-a trimis acestuia un e-mail nervos în care îl chema iute acasă, minimalizând demersul evadării lui cu o explicaţie cam dezinvoltă: e adevărat că te-am înşelat, însă eu am făcut-o din motive personale – scria ea – însă tu acum ai plecat la aia ca să te răzbuni. Recunosc, o vreme, gândul că aş fi putut fi doar o unealtă care să-i oblojească lui reputaţia şi orgoliile mototolite mi-a dat fiori reci şi m-a făcut să fiu obositor de suspicioasă. Am avut nevoie de ceva timp să văd că dragostea noastră e mai presus de ambiţii sau zvâcnete coercitive şi să înţeleg că, acolo unde e iubire profundă şi adevărată, nu e loc de tertipuri şi de manipulări.

Uneori ne îndrăgostim şi ştergem cu buretele tot ce a fost înainte. Nici nu ne mai pasă dacă omul lângă care am trăit mai înainte ne-a înşelat din motive personale, din prostie sau din slăbiciune, atât timp cât gestul său a distrus dragostea dintre noi și ne-a făcut să vrem să fim, din nou, liberi. Mergem mai departe spre viitor, nu ca să ne răzbunăm pentru trecut, ci ca să ne bucurăm de prezent. Iar amândouă experienţele prin care am trecut, de o parte şi de cealaltă a baricadei, m-au făcut să ştiu că, dacă vrei să trăieşti lângă un partener fidel, bun, tandru, ar fi bine, totuşi, să nu-i dai niciodată motiv să-ţi plătească, cu aceeași monedă otrăvită, nici vreo faptă grea, nici vreo nefaptă rea.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Ce mai faci ,Alice? Iti multumesc pentru texte ,pentru putere,pentru felul in cre ma faci sa simt ca nu sunt singura .Tare tarziu te-am descoperit…

    irinoush 11 aprilie 2017 10:43 Răspunde
  • O sarbbatoare a Invierii impacata sa ai! In seara asta o sa aprind o lumanare pentrhu Simona si una pentru sora mea si aceasta va fi singura „urare” pe care o voi scrie.

    Irinoush 15 aprilie 2017 17:11 Răspunde
    • Irinoush, te tin la piept tare, tare, tare… Pretuiesc urarea ta si simt lumina venind dinspre tine. Paste cu liniste in suflet sa avem, cu tihna, cu lacrimi mai putine…

      Alice Năstase Buciuta 16 aprilie 2017 16:28 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Alice Năstase Buciuta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title