M-am culcat cu Izzie

Atunci cand George s-a hotarat sa ii marturiseasca sotiei lui ca are o relatie cu altcineva, replica pe care a folosit-o a fost urmatoarea: “M-am culcat cu Izzie”. Eu vazusem toate episoadele dinainte – fiindca ati inteles, da, ca ma refer, din nou, la Anatomia lui Grey – si retinusem, inainte de toate, ca Izzie i-a spus lui George ca e indragostita de el. Ca el a tacut, bulversat, vreme de inca un episod jumate, apoi, intr-o seara ploioasa, a batut la usa blondei, superbei, romanticei si induiosatoarei lui prietene si i-a raspuns: Si eu te iubesc.

In clipa in care si-a luat avant sa ii spuna lui Callie ce s-a intamplat, asteptarile si constiinta mea erau pregatite pentru orice alta replica: “Sunt indragostit de Izzie”. “Izzie ma iubeste si o iubesc si eu”. “Inima mea apartine altcuiva”. “Trebuie sa plec, pentru ca iubesc o alta femeie”… Se pare, insa, ca gandesc altfel decat barbatii. Categoric, cu totul altfel decat barbatii aflati intr-o asemenea situatie.

Sa spui “M-am culcat cu altcineva” e un mod de a bagateliza ratacirea ta, in asa fel, incat sa para ca relatia oficiala in care esti implicat mai are multe sanse de supravietuire. Dincolo de “M-am culcat cu…” e loc pentru “N-am s-o mai fac niciodata”, pentru “Iarta-ma, a fost o ratacire”, pentru “Am trecut printr-un episod care nu a insemnat nimic pentru mine”. Dincolo de “Iubesc pe altcineva” nu ramane loc decat pentru adevar. Si pentru despartire.

In clipa in care George a spus “M-am culcat cu Izzie”, am sters dintre sperantele mele tot viitorul posibilei lor iubiri. Ar fi putut sa spuna macar “M-am culcat cu Izzie si imi doresc sa mai fac asta”. Dar el si-a desclestat mandibula si curajul doar atat cat sa iasa, scrasnita, o marturisire marunta, facandu-ma sa banuiesc, indurerat, ca asta e limita de curaj a 99 % dintre barbatii planetei.

Raspunsul lui Callie, “Te iert”, a venit firesc si demn intr-un asemenea scenariu. Chiar daca “Te iert” inseamna de cele mai multe ori “Nu te las sa pleci”, chiar daca se traduce limpede printr-un “Nu te iert, dar nici nu-ti dau voie sa scapi asa de usor, de-acum voi sta cu ochii pe tine”, printr-un “Ai vrea sa imi iau eu toata raspunderea si sa te trimit la cealalta, dar asta nu se va intampla acum, ci atunci cand imi va pica mie bine”, “Te iert” are maretia si duritatea lui. Si e pedeapsa binemeritata pentru o marturisire facuta pe jumatate.

Foarte multi dintre cei cu apucaturi adultere nu recunosc nici macar atat. Cand ii intrebi daca s-au culcat cu altcineva sunt gata sa jure ca au mancat, au baut, au facut o conversatie profunda asa cum tu nu mai esti in stare sa le oferi, si-au impartasit pasiuni comune si si-au alinat singuratatile – pentru care tu esti de vina, da, da, tu, nu altcineva!-, dar sex nu au facut. In America, insa, minciuna e mai dispretuita decat pe la noi, asa ca, in serial, nu se arata in lume decat imbracata in formule mai dichisite. “M-am culcat cu Izzie” e, insa, cel putin pentru mine, o minciuna la fel de gogonata precum “Nu m-am culcat cu el, doar am stat de vorba”.

Ma dor, deopotriva, si neputinta amantei care nu are nicio vina pentru dragoste, si revolta sotiei inselate care, din orgoliu, nu poate spune nimic mai usturator decat “Te iert”. Dar stiu ca daca, printr-un blestem, as mai ajunge vreodata sa fiu in vreuna dintre cele doua posturi otravite, nu mi-as putea legana deciziile decat in zborul lui Te iubesc – Nu te mai iubesc. Stiind ca, pentru mine, “Te iubesc” echivaleaza cu “Nu te pot ierta”, iar “Te iert” inseamna “N-am murit de durere, (deci nu te iubesc chiar in asemenea hal), dar intentionez sa te fac pe tine sa mori incetisor, nelasandu-te sa pleci”.

Caut sotie pentru fostul meu sot

As vrea ca fostul meu sot sa se insoare. Sa gaseasca o femeie buna si blanda, care sa il iubeasca si pe el si pe copiii mei. Care sa ii ingrijeasca, sa-i ocroteasca, sa-i cocoloseasca pe toti trei si, daca se poate, sa le mai faca inca un fratior sau o surioara – care sa fie obligatoriu un bebelus pasnic, nebazaitor. As vrea ca fostul meu sot sa fie atat de fericit, incat sa uite de vechile noastre tristeti. Sa fie atat de senin in noua lui iubire, incat copiii mei, sfasiati candva intre doua case, intre doua deziluzii, sa isi recapete increderea in marea dragoste. Si sa creasca stiind ca familia e rostul si limanul cel mai de pret al unei vieti.

Impulsul meu nu are nimic generos. Nu ma ascund dupa explicatii ipocrite, nu crosetez tertipuri ideatice care sa ma faca sa par mai buna decat sunt. Beneficiile mele ar fi aproape la fel de mari ca ale lui. Eu m-as lepada – pe loc sau in timp – de vinovatiile pe care le port cu mine stiind ca el e un barbat singur care trudeste din greu ca, atunci cand copiii sunt cu el, sa fie in cea mai deplina, gustoasa, armonioasa siguranta. Si le-as putea preda puilor mei, cu mult mai mult aplomb, lectia fericirii in si prin iubire. Si, nu in ultimul rand, stiind ca e o femeie buna, gospodina, descurcareata, iubitoare, in casa in care-mi las atat de des copiii, as capata un strop de libertate in plus.

In schimb, copiii mei nici nu vor sa auda de o asemenea incalcitura de destin. Pentru ei e deja prea mult, probabil, ca viata mea a luat viraje atat de stranse, incat se simt indreptatiti sa pretinda ca, macar in casa in care am locuit cu totii pe vremuri, lucrurile sa ramana cat mai aproape de ce a fost candva. Asa ca ma straduiesc, nu foarte abil, sa-i conving. Le-am cumparat Nopti albe in Seattle si nadajduiesc ca, dupa vizionare, vom putea face niste planuri bune impreuna. Insa, cateodata, ma intreb daca nu cumva gresesc. Daca nu pun interesele mele mai presus de ale lor chiar si asa, virtual, in cate un vis, in cate o rugaciune, in cate o marturisire catre voi, prietenii mei din neant…

Spui sau nu spui?

Am vazut de curand un episod din Anatomia lui Grey in care unul dintre cei mai buni chirurgi din spital, Burke, opera un prieten bun, din copilarie.La capataiul bolnavului astepta o sotie ingrijorata, gravida, rugandu-se sa-si ia cat mai repede sotul acasa si sa astepte impreuna nasterea celui dintai copil al lor.

In timpul operatiei, insa, medicii si-au dat seama ca pacientul lor are o anomalie care il face infertil. Ca nu poate avea copii, ca nici nu a putut niciodata in viata sa procreeze. Inainte ca bolnavul sa isi revina din anestezie, chirurgul i-a comunicat sotiei verdictul devastator, iar ea l-a implorat sa taca. “De ce sa ne strici linistea? De ce sa ne distrugi fericirea? Am incercat atatia ani si nu am reusit, iar acum vom avea, in sfarsit, un copil”, si-a argumentat ea rugamintea. Iar Burke, fireste, la fel de om pe cat de chirurg, s-a clatinat sub povara deciziei.

M-am intrebat ce e de facut in asemenea situatii, pentru ca am trecut si noi, cu totii, de o mie de ori, prin circumstante asemanatoare. De cate ori nu am aflat ca un sot sau o sotie isi insala partenerul, prieten al nostru, si n-am stiut daca e bine sau e rau sa ii spunem incornoratului? De cate ori nu am dat peste o taina care sa ne doara si nu am stiut ce sa facem cu ea?

E o dovada de prietenie sa ii spui cuiva apropiat ca e mintit sau ca e inselat? Sau adevarata prietenie e sa taci, ca sa nu-i tulburi linistea, ca sa nu-l umilesti cu un asemenea greu adevar?

De cateva ori in viata, dupa ce am aflat ca am fost tradata, mi-am spus, sfredelita de durere, torturata de rusine si de neputinta, ca ar fi fost mai bine sa nu fi aflat niciodata. Pana la urma, o tradare de care nu stii nu te poate atinge… Apoi, peste timp, m-am bucurat ca am aflat, ca sa pot da astfel o sansa vietii mele nemintite.

Doctorul Burke a decis, pana la urma, sa ii spuna adevarul pacientului sau. “Ca prieten, poate ca as fi tacut. Dar ca medic sunt obligat sa ii spun adevarul”, si-a justificat el gestul. Iar asta m-a adancit si mai tare in ceata nedumeririi mele. Sa spui? Sa nu spui? Cati dintre noi suntem medici si adevarul nostru e poruncit de un juramant nobil? Prea putini…

Taceri, minciuni si ascunzisuri in cuplu

Citesc cateodata, in reviste proiectate pentru alti oameni decat cei carora ne adresam noi, intrebari ale cititorilor catre diversi specialisti.

Femei preocupate sa isi gaseasca armonia in casnicie intreaba cum sa procedeze ca sa-si determine sotul sa nu mai vrea sa faca, de exemplu, sex doar dimineata, pe graba, fara sa se spele pe dinti. Barbati care fumeaza pe ascuns, de teama interdictiei impuse de sotia lor nefumatoare, cer sfaturi despre cum sa renunte la tutun sau cum sa isi convinga partenera sa ii accepte asa cum sunt. Tinere concubine cer sprijinul unor necunoscuti ca sa ii determine pe barbatii alaturi de care traiesc sa le ceara de sotii, iar domni neconvinsi de binefacerile asezarii intr-o familie intreaba cum sa faca sa le explice partenerelor ca ei nu-si doresc copii, fara sa le alunge, totusi, din viata lor.

Dincolo de naucitoarele marturisiri gasite prin reviste, cunosc eu insami cateva cazuri de cupluri in care el fumeaza pe ascuns si ea trimite mailuri pe furis, in care sotul ascunde bani de sotie sau sotia doseste de ochii sotului cate o pasiune secreta. Si, de fiecare data, cei doi oameni care impart acelasi nume, acelasi acoperis si, teoretic, acelasi viitor, evita, cu mare arta, orice discutie referitoare la incompatibilitatile lor.

Am avut mai intai banuiala, apoi am intreprins cateva cercetari pe cont propriu si am ajuns la concluzia ca partenerii dintr-un cuplu nu vorbesc decat cu mare dificultate despre problemele care le afecteaza casnicia sau dragostea. Oamenii evita cu indarjire sa vorbeasca despre sex, iar discutia legata de ce-si doreste partenerul in materie de erotism ii sperie pana si pe cei mai emancipati muritori. Femeile nu-si bat iubitul la cap nici sa le ia de nevaste, nici sa le faca sex oral, pentru ca discutia ar fi de prost gust, dar sufera in tacere atunci cand acesta amana propunerea sau fapta. Iar barbatii care nu-si doresc copii evita sa marturiseasca asta in cuvinte ferme…

Decat sa rezolve o divergenta cu omul alaturi de care traiesc, semenii nostri aleg, aproape fara ezitari, calea ascunzisului. Nu vrei sa fumez? Accept in mod oficial doleanta ta, dar fumez pe ascuns. Nu ma mai emotionez in preajma ta? Nu am sa iti vorbesc niciodata despre asta, dar o sa-mi gasesc motive tainice de emotie. Pe care, desigur, daca as fi intrebat, nu le-as recunoaste nicicand.

In era comunicarii intergalactice, oameni care s-au adunat unul langa altul in numele dragostei aleg sa ascunda sub tacere dorintele care i-ar face fericiti. In epoca in care ai la dispozitie o mie de mijloace prin care sa transmiti informatii oricarui coleg de planeta, fapturi care impart aceeasi perna n-au curajul sa isi vorbeasca despre asteptarile si dezamagirile lor in cuplu. In marele ev al comunicarii care invarte sori si stele, cel mai adesea alegem sa ascundem, sa mintim sau sa tacem adanc, dureros, insingurat.

Sunt o mie de lucruri pe care i le-as putea spune sotului meu, dar nu cred ca le voi scoate vreodata la iveala. Si stiu ca fiecare dintre voi aveti, fie ca recunoasteti, fie ca nu, cate alte o mie…