Ce s-a ales de ei?

M-am intalnit de curand cu unul dintre baietii care, in anii de liceu, era categorisit drept sex-simbol. Mi-am amintit cum, pe vremea aceea, cand nu aveam idoli la televizor, pentru ca la televizor nu ne uitam deloc, erau printre noi, adolescentii, cateva personaje emblema care polarizau toate interesele. Era, musai, un baiat splendid si plin de farmec, de care se indragosteau toate fetele. El nu se indragostea de niciuna, pentru ca pricepuse, devreme, ca propria lui indragosteala ar atrage dupa sine scaderea vertiginoasa a popularitatii lui. Asa ca flirta cu toate indragostitele, le invita constiincios la dans pe toate atunci cand mergeam la ceaiuri si, asa, intr-o doara, avea grija sa dea sperante tuturor, ca si cum, intr-o buna zi, s-ar putea decide sa o aleaga taman pe aceea careia abia i-a cuprins mana, cu gratie…

Exista si cate o fata splendida, pe care o invidiau toate celelalte fete pentru silueta ei impecabila, pentru parul blond, lung si ondulat, pentru dintii ei superbi, pentru sanii desavarsiti. Si de ea se indragosteau toti baietii, dar ea nu flirta cu ei la gramada, ci, foarte adesea, se indragostea de singurul care nu o baga in seama si suferea cumplit, pe furis. Iesea din toaleta fetelor cu ochii ei splendizi si albastri tiviti de gene ude, si se straduia sa zambeasca mai departe aratandu-si dintii ca perlele, si ascunzandu-si tristetea infipta, deja, in inima.

Baiatul de care am fost indragostita si eu si toate colegele mele era acum gras si avea chelie. Farmecul de odinioara i se preschimbase intr-un soi de tupeu, si am banuit ca, macar din cand in cand, mai facea cate o cucerire. L-am intrebat de familie si am aflat ceva previzibil, ca nu e insurat, ca are o legatura destul de constanta cu o femeie care i-a facut si un copil, dar ca nu s-au casatorit. Nu, nici nu crede ca o s-o faca prea curand. Ii pare rau ca nu vreau sa bem o cafea, mai ales ca el intotdeauna a avut o slabiciune pentru mine…

Am aflat si ca fata aceea splendida, pe care o admiram si o invidiam toate deopotriva, s-a maritat cu un american, are multi copii, s-a ingrasat si nu e prea fericita. Nici frumoasa nu mai e chiar ca acum douazeci de ani, dar are inca trasaturi remarcabile si copii uimitor de dragalasi.

Mi-am amintit cum ii invidiam cu totii pe amandoi, cum am fi dat jumatate de viata sa fim in locul lor si cum ne imaginam ca ei, inaintea noastra, a tuturor, vor avea sansa unui destin fericit. Dar am constatat ca, de fapt, nu s-a ales mare lucru de ei. Ca multe fete mai sterse ca infatisare pe vremea aceea sunt azi, la patruzeci de ani, femei splendide si au cariere de succes. Ca baieti pe care nu dadeam prea multi bani odinioara au ajuns sa conduca afaceri insemnate si sa aiba neveste superbe, indragostite mortal de ei.

Mi-a parut rau. Mi-a parut bine. Si am inteles ca viata nu e niciodata previzibila, chiar daca noua ni se pare ca pricepem tot dintr-o singura privire. Si m-am bucurat sa mi se confirme ca destinul ni-l facem singuri, daca suntem puternici, daca suntem curajosi, daca ne dam dreptul sa traim cu demnitate si cu onoare si cu dragoste fara limite. Daca sfidam aparentele, daca ne luam la tranta cu noroacele nemeritate ale altora si le construim, cu truda, cu emotie, pe ale noastre. Si le facem sa dureze mereu.

P.S. Astept pe adresa alice@revistatango.ro povestile voastre avand ca tema Dragoste fara limite. Castigatorul va primi drept premiu publicarea povestii sale in paginile revistei si pe site-ul nostru si o cina romantica, in doi, oferita de LG, initiatorul acestui proiect minunat.

In ce formule?

Mi-ati scris ca e limpede ca imi vad greselile, dar le repet, iar  si iar, la infinit. Mi-ati scris ca ma agat, nedemn, de aceleasi si aceleasi posturi ale tristetii in cuplu. Mi-ati spus ca sunt un Rac chinuit, vagabond, profitor, ratacitor. Mi-ati scris ca torn, uneori, prea mult sirop in retetele nefericirii mele.

Aveti dreptate. Fac o plecaciune si-mi recunosc, cu umilinta, pacatele. Sunt tot ceea ce spuneti ca sunt, voi, dragii mei care ma siliti sa ma privesc in oglinda inainte de-a-mi intinde fardurile pe obraz. Dar sunt si tot ceea ce vad in mine oamenii care-si gasesc forta de-a merge mai departe in felul meu de-a vedea lumea, sunt femeia care indrazneste sa descrie lumea asa cum o vede ea, asumandu-si, adesea, dispretul celor din jur. Sunt si femeia ranita de lipsa de respect a celorlalti. Sunt un amestec paradoxal de putere si deznadejde, de nebuneasca dorinta de-a fi in miezul atentiei si de-a sta, in acelasi timp, intr-un colt linistit de unde sa contemplu lumea. Sunt retorica si sunt tacuta.

Am crezut, multa vreme, ca asa suntem cu totii. Se pare ca m-am inselat. Asa sunt doar prietenele mele pe care, de multe ori, le-am intalnit numai in scris. Asa sunt cei care-si cauta, cu deznadejde, un rost in viata nu catarandu-se pe trepte ale unei cariere glorioase, ci asezandu-se, umil, in asteptarea marilor iubiri. Asa sunt cei pe care-i visez sa-mi stea alaturi pentru totdeauna, pentru a ne aseza alaturi, intr-un spectacol splendid de iubire, convulsiile, nebunia, fericirea, entuziasmul, singuratatea, implinind o formula plina de noroc. O formula imposibila, in care eu ma incapatanez, totusi, sa cred. Voi cum sunteti? Voi in ce formule ale destinului credeti?