Si inima mea

E noapte sfanta si inalta, in care lumina pogoara din ceruri, printr-un miracol pentru care nu ne vom istovi niciodata uimirea si respectul. Lumina sfanta aprinde lumanarile celor cu suflete curate, apoi ni se asaza tuturor drept in inima, preschimbandu-ne in oameni mai buni, mai iubitori, mai generosi.

Tine de noi sa ocrotim frumusetea din noi pentru totdeauna. E timp bun sa ne amintim ca, asa cum aparam cu palme induiosate flacara indumnezeita, straduindu-ne s-o aducem si s-o tinem in casa vreme cat mai indelungata, si dragostea noastra trebuie ferita de urgia nepasarii, de vantul tradarii.

Dam de-acum lumina din mana in mana, asa cum ducem dragostea noastra mai departe, si tot mai departe. Pana reusim s-o preschimbam in mare dragoste.

Hristos a inviat! In cosul cu oua rosii, asezati, rogu-va, si inima mea…

Love of my life

Din cand in cand, intr-un exercitiu pe care ma incapatanez sa il consider firesc, imi adun inima iubind altfel, mai nebun, mai adanc sau mai festiv, doar unul dintre copiii mei. Probabil sunt zilele in care simt nevoia sa imi amintesc cum ne-am intalnit noi pe pamant. Zilele de mare dragoste si de mare emotie.
Astazi, fiul meu, Victor, implineste 8 ani. Au trecut 8 ani de cand, pentru el, pentru puiul meu drag, m-am luptat cu demonii neputintei si cu toate suferintele lumii. Si am invins. M-am chinuit o zi intreaga intr-un spital sordid, fara sa am pe nimeni alaturi, si am traversat, de una singura, toate haurile lasitatii si ale durerii. Nu sunt mandra de ziua aceea si de fricile mele. Imi amintesc cu ochii in lacrimi de panica mea in clipa in care am inteles ca voi naste fara anestezie, cum nasteau femeile pe camp odinioara, si apoi vin orele de dupa nastere, orele atat de oropsite de trauma, incat mintea mea a ales sa le stearga. Pret de ani de zile, nu mi-am mai putut aminti nimic. Apoi am pus unul langa altul cioburi de memorie si am reconstituit cumva prima mea intalnire cu Victor. Sau poate doar mi-am imaginat-o si am asezat-o acolo, pe raftul cu povestiri splendide despre viata noastra.
Viata lui Victor se asaza peste cea mai frumoasa bucata din viata mea. Imbratisarea lui ramane, dincolo de orice cuprindere de dragoste, cea mai tandra, cea mai pretioasa imbratisare de care am avut parte vreodata. Il iubesc cu nebunie de mama de baiat. Il asez, pe piedestalurile inimii mele, pe cel mai nobil loc. Si stiu ca fiul meu e un dar pe care l-am primit acum 8 ani si, de atunci, il primesc, iar si iar, in fiecare zi.
Pentru ca, intre timp am inteles ca Victor e fiul meu din toate vietile traite mai inainte si din toate cele pe care le voi mai trai.

Au trecut in zadar?

“Vorbesc din perspectiva unei femei care s-a intalnit tarziu cu dragostea (cu iubirea impartasita, simpla, corecta, fireasca) si nu are puterea sa nu ii para rau pentru atata amar de ani care au trecut in zadar…” scria ieri Monica V. intr-un comentariu pe blog, iar cuvintele ei m-au obligat sa ma privesc in oglinda sufletului cu mai multa atentie. Cu mai multa luciditate.

Poate pentru ca m-am regasit intocmai in descrierea ei, mi-am amintit ca, la inceputurile iubirii mele de azi, eu insami am suferit enorm de neputinta de a intoarce timpul inapoi. M-au durut toti anii in care m-am risipit traind langa barbati care nu m-au iubit pe de-a-ntregul sau pe care nu i-am iubit decat in izbucnirile mele de orgoliu, de ambitie, de spaima de singuratate. Si m-au facut sa sufar amintirile si marturisirile venite din anii in care el, barbatul meu adorat, descoperit abia acum de mine in intreaga lui splendoare, a trait langa femei care l-au mintit sau l-au inselat, pentru ca nu-l iubeau indeajuns. Sau nu-l iubeau, pur si simplu. M-am revoltat gandindu-ma de cate ori am trecut unul pe langa altul si mi-am imaginat ce simpla, ce frumoasa, ce lina ar fi fost viata noastra daca ne-am fi intalnit la timp, inainte sa ne umplem sufletul cu cicatrici. Si m-am rastignit singura intre intrebari fara raspuns…

Pe masura ce iubirea mea s-a asezat mai lin, mai cuminte, mai firesc in matca eternitatii sale, am inceput sa inteleg ca fiecare experienta traita inainte a avut un rost. Ca fiecare greseala din trecut ne-a adus catre marea izbanda a inimilor noastre intregite de azi. Ca fiecare relatie esuata, mintita, tradata n-a facut altceva decat sa ne pregateasca pentru minunea de azi.

Au trecut in zadar anii nostri fara marea dragoste? Da! In clipele ametite de tandretea adanca de dupa imbratisarea trupurilor si a sufletelor, raspunsul se naste de la sine si ne doare cumplit. Cum am putut sa traim fara ceea ce ne intregeste si ne lumineaza? E ca si cum ne-am fi irosit viata in rataciri fara tinta…

Insa mai tarziu, cand gandul isi regaseste luciditatea, raspunsul se rastoarna iremediabil.

Nimic nu a fost fara rost. Daca nu am fi intalnit mai inainte oameni mincinosi, nu ne-am fi cautat, nu ne-am fi gasit, nu ne-am fi iubit noi, cei care nu ne vom minti niciodata. Daca nu am fi trait langa parteneri care ni s-au ridicat adesea din asternuturi pentru a porni catre amantlacuri ferecate sub o mie de explicatii fictive, indecent de bine ticluite, nu ne-am fi putut gasi linistea in iubirea noastra de azi in care stim sigur ca nu e loc de tradari si de impreunari nemarturisite, asa cum nu e loc de lasitate, de necredinta, de blazare. Daca nu am fi trait printre semeni manati inspre noi de interese, de nimicnicii, de curiozitati, de ambitii, nu ne-am fi invrednicit azi sa fim impreuna mereu, unul al celuilalt. Trup si suflet. Viata si moarte.

Anii nostri de mai inainte s-au risipit fara mila. Dar nu fara rost. Si tot cu inteles si lumina vor trece si cei care vor veni de acum inainte. Si pentru cei care si-au gasit dragostea, si pentru cei care mai au inca de ispasit inaintea miracolului.

Bani albi, pentru frumuseti roz

Mi-am petrecut una dintre zilele saptamanii trecute intr-o clinica medicala mare, eleganta, fiind eu insami pacient pentru o procedura dermatologica destul de serioasa. Si, in timp ce-mi asteptam randul la tortura cu rezultate spectaculoase, am vazut intrand si iesind tot felul de femei tinere sau mature, elegante, dragute, plinute sau slabute, dar dornice sa arate din ce in ce mai bine.

Procedurile nu sunt deloc ieftine si, marea majoritate, nici placute nu sunt. Un aparat sofisticat, la care trebuie sa fi lucrat echipe intregi de savanti pentru a-l proiecta, te arde, te inghionteste, te ciupeste, te cafteste sau te electrocuteaza, iar tu stai cat poti de nemiscat si induri. Un medic, care a facut o suta de ani de scoala, te inteapa, te loveste, te taie, te mustra, iar tu strangi ochii si-i raspunzi politicos, apoi ii multumesti din inima. Iar la sfarsit ii platesti jumate din salariul pe o luna. Sau salariul intreg…

Ce simpla e dragostea!

Baietelul meu, Victor, mi-a explicat foarte clar ceva ce eu uitasem cu desavarsire: dragostea e simpla, simpla de tot. Si ti se arata de la bun inceput in toata splendoarea.

Mi-a povestit despre o fetita, fosta colega de-a lui – o sa-i spun Ingrid, dar nu acesta este numele ei -, care il place foarte mult. Insa el nu o place deloc, asa ca i-a spus fetitei: imi pare rau, eu zic sa iti vezi de scoala. In schimb, el e foarte amorezat – atat cat poate fi un baietel de nici 8 ani – de o alta fetita, sa-i zicem Dorina, care, insa, nu da semne ca l-ar placea. Dar il cam duce cu vorba si, uneori, e un pic afectuoasa, alteori ciufuta sau, si mai rau, indiferenta. Asa ca Victor si-a propus s-o intrebe, clar, ce are de gand. Fiindca, daca ea recunoaste ca nu-l place, crede ca e timpul sa isi vada de drumul lui.