Si inima mea

E noapte sfanta si inalta, in care lumina pogoara din ceruri, printr-un miracol pentru care nu ne vom istovi niciodata uimirea si respectul. Lumina sfanta aprinde lumanarile celor cu suflete curate, apoi ni se asaza tuturor drept in inima, preschimbandu-ne in oameni mai buni, mai iubitori, mai generosi.

Tine de noi sa ocrotim frumusetea din noi pentru totdeauna. E timp bun sa ne amintim ca, asa cum aparam cu palme induiosate flacara indumnezeita, straduindu-ne s-o aducem si s-o tinem in casa vreme cat mai indelungata, si dragostea noastra trebuie ferita de urgia nepasarii, de vantul tradarii.

Dam de-acum lumina din mana in mana, asa cum ducem dragostea noastra mai departe, si tot mai departe. Pana reusim s-o preschimbam in mare dragoste.

Hristos a inviat! In cosul cu oua rosii, asezati, rogu-va, si inima mea…

Primavara noastra

Asa vine primavara noastra in fiecare zi.

Ding-dang, numai inima

Pentru noi, Craciunul vine odata cu petrecerea aniversara a Izei, fiindca sarbatorile noastre si-au asezat altfel datele in calendar de cand s-a nascut fetita noastra cea mica. Pentru noi, Craciunul vine, ca-n fiecare an, dupa o stradanie nebuneasca de-a randui toate treburile Tangoului, in asa fel, incat revista sa fie gata la timp, iar noi sa putem pleca pe la casele si pe la brazii nostri, multumiti ca, desi e tot mai greu de indurat realitatea din lumea noastra de hartie, revista va iesi pe piata festiva, desteapta, plina de culoare si de suflet, asa cum numai noi stim s-o facem.

Pentru noi, Craciunul vine cu lumina in suflet si cu mare dragoste. Cu urari de drag de la prieteni si cu multumiri din adancul inimii catre aceia care ne citesc. Cu bucuria intalnirii, reintalnirii cu prietenii nostri Madalina si Vincentiu, cel din urma aniversat si el in aceeasi zi cu Iza noastra draga, dar si cu speranta ca vom reusi, in zilele de vacanta, de bucurie si huzur, sa ii vedem, sa ii felicitam pe toti cei care fac parte din viata si din inima noastra.

Pentru noi Craciunul vine cu smerenie si cu recunostinta pentru viata frumoasa care ne-a fost data. Cu dorinta de a saruta mainile celor care ne-au scris dupa ce ne-au rasfoit cuvintele.

Craciunul vine cu poezie inalta si splendida. Cu aniversarea lui Emil Brumaru. Cu indrazneala de a reasculta cantecul meu si al surorii mele Oana, cantat demult, pe vremea cand ne numeam Ionescu si indrazneam sa asezam pe portativ versurile lui Nichita Stanescu.

Ding-dang, numai inima, ding-dang numai ea
bate la mesele voastre,
in noaptea aceasta e-o singura stea
si-o nenumarare de ceruri albastre.

.

Unu… DOI!

Iza implineste, astazi, doi ani. Parca am clipit de doua ori din gene si-au trecut… Parca ne-am sarutat doar o data, si-n ameteala sarutului a curs, nebuna, viata noastra de pana acum. Cand m-am indragostit? Cand am ramas insarcinata? Cand am nascut? Cand ne-am casatorit? In orice caz, le-am facut pe toate in alta ordine decat ar fi cerut-o legile firii si ale oamenilor… Dar legile dragostei noastre au curs firesc si drept, rostogolindu-ne dintr-o minune in alta.

Cea mai mare izbanda a vietii noastre de pana acum e familia noastra inchegata, unita, frumoasa, in care, peste toate poticnelile, lacrimile sau rezistentele inceputurilor  s-au asezat, astazi, toate rosturile. Da, ne-a fost greu, la inceput, pentru ca se schimbase totul. Pentru ca nu mai dormeam cu totii in acelasi pat, pentru ca Iza parea sa fure din iubirea pentru Ilona si Victor, iar ei se revoltau; pentru ca Paul venise din alta lume, cu alte obiceiuri, cu alt fel de a fi decat construiseram noi. Dar dragostea ne-a aparat de toate relele. Marea noastra dragoste ne-a condus pana aici si ne va duce mai departe.

Cel mai mare regret e ca nu am reusit sa consemnez fiecare pas, fiecare cuvant, fiecare gest. Sunt o mama grabita, care a lasat sa treaca pe langa ea un miliard de intamplari neasemuit de frumoase. Cele care marcheaza cresterea copiilor nostri. Iza a implinit doi ani facand macar 730 de gesturi uimitoare. Unde sunt? Cine le-a scris? De ce nu  le-am asezat decat in gand si in inima, dar nu si in carte, in asa fel, incat sa nu se piarda niciodata? Asa ca, din revolta, din teama de risipa, dar mai ales din dragoste fara masura, promit azi, la ceas de aniversare, sa deschid Jurnalul copiilor mei. Incepand de astazi, voi scrie, in fiecare zi, despre puii mei neasemuiti. Despre candoarea, despre talentul, despre poticnelile, despre fitele, despre rasfatul lor. Despre naivitatea si despre splendoarea pe care le poarta cu ei prin lume, invatandu-ne si pe noi sa fim mai buni.

Draga Jurnalule… Iza a implinit doi ani. Nu vrea sa spuna cifrele, decat intr-un fel ciudat, intr-o numaratoare saltareata pe care a inventat-o ea. Daca ii spui doi, ea raspunde trei. Daca ii spui patru, ea continua: cinci! Asa ca, daca vrem s-o convingem sa-si spuna varsta de azi, spunem cu totii in cor: unu! Iar Iza raspunde, razand: DOI!

La multi ani, minunea noastra… Unu… Doi!

Cat ne costa dragostea? O reintalnire la Constanta

Ne costa renuntarea la raul din noi, la minciuna sau la neputinta. Ne costa lacrimile celor pe care, pentru a ne implini iubirea adevarata, trebuie sa ii parasim. Ne costa remuscarile noastre, nascute din gandul ca ar fi trebuit, poate, sa ne sacrificam, nu sa ne urmam calea fericirii. Ne costa tristetea copiilor care nu inteleg de ce mama nu il mai iubeste pe tata, ci e pregatita sa plece in lume pentru a-si cauta marea dragoste. Ne costa abdicarea de la ambitii nemasurate sau de la pofta de a merge la infinit intr-o cariera acaparatoare. Ne costa banii pe care ii lasam fostului partener, la partaj. (Am vazut de curand o comedie in care, atunci cand unul dintre personajele masculine anunta ca s-a hotarat sa se insoare, cineva ii raspundea: de ce sa te insori? Mai bine gaseste o femeie pe care o s-o urasti peste cinci ani si da-i de pe acum casa ta). Ne costa indepartarea de parinti. Ne costa…

Dragostea costa intotdeauna. Insa e singurul pret pe care, intr-o lume a valorilor incorecte, merita sa-l platim cu inima deschisa.

Astfel au curs discutiile noastre de la Constanta, conversatii oneste, pline de miez si de curajul marturisirii. Si intrerupte superb, din cand in cand, de glasul Ilenei Sipoteanu care a pregatit special pentru intalnirea noastra un cantec pe versuri de Carmen Aldea Vlad, dar ne-a cantat si piese mai vechi din repertoriul sau plin de slagare iubite de noi toti.

A fost o intalnire pe care le-o datoram sponsorilor nostri, Catena, Triumph, Gliss, Taft, Syoss, Hotel Ibiss, Hotel Yaki.

Alaturi de noi, doi domni minunati au luat cuvantul, vorbind despre pretul iubirii din perspectiva lor inteleapta si romantica. Cel dintai, domnul Constantin Lambru, tatal prietenei noastre, scriitoarea si traducatoarea Angelica Lambru, iar cel de-al doilea, prietenul nostru drag, artistul talentat si luminat de frumusetea muzei sale, Doru Roman. Pe toti ne puteti  vedea in fotografiile frumoase ale celui de-al treilea barbat al intalnirii si cel dintai, intotdeauna, in inima mea: Paul Buciuta.

P.S. Pentru ca am plecat la drum la inceput de week-end, mi-au fost alaturi toti trei copiii, adoratii mei Ilona, Victor si Iza.