Lacrimi din dragoste
Nu am gasit inca cea mai buna cale pentru a exprima si trairile care nu inseamna neaparat bucurie. Nu stiu sa-mi cert iubitul si nici nu sunt in stare sa-mi dojenesc copiii fara sa-mi fac mai mult rau. De cate ori, exprimand o nemultumire, aduc tristete celor pe care ii iubesc, ma impovarez cu lacrimile lor si sufar mai mult decat daca nu as fi spus nimic. Si, totusi, eu stiu ca micile mele reprosuri sunt semne de mare iubire. Ca felul in care sunt atenta la fiecare gest al lor, la fiecare raspuns al meu, e o dovada ca ii iubesc si imi pasa.
Imi mustru barbatul cand as fi vrut sa fie si sa faca altfel, pentru ca nu vreau sa adun reprosuri care, in timp, sa se transforme in sedimente care sa-mi otraveasca apele iubirii. Nu cred in relatiile in care ne prefacem ca nu observam ca se intampla si lucruri care ne amarasc inima, doar de dragul de-a evita o discutie. Eu cred, eu sper ca, lamurite la timp, divergentele sunt reduse la zero si preschimbate in noi puncte de plecare, de zbor spre lumina.
Imi cert copiii cand nu sunt de acord cu ce fac, chiar daca stiu ca asta ii mahneste si, uneori, ii face sa planga si pe ei, si, apoi, si pe mine. Dar nu vreau sa-i las sa creasca altfel decat se cuvine, numai de dragul de-a le canta in struna si de-a lua premiul “cea mai de gashka mama din cartier”.
Insa stiu ca ar trebui sa caut si sa gasesc modalitati mai bune de-a aseza reprosurile in cuvinte. Sunt sigura ca exista si tonuri mai blande pe care sa spui ce ai de glasuit. Ca trebuie sa existe echivalentul expresiei “mana de fier in manusa de catifea” si la nivelul cuvintelor. Doar ca eu inca mai caut formula cea buna. Inca ma mai doare ca nu am gasit-o. Mai ales atunci cand vocea mea imi joaca feste. Cand glasul meu suna mai aspru decat imi bate inima. Cand lacrima mea e mai sarata decat a celui pe care, din dragoste, l-am facut sa planga.
Read MoreRaiul e pe pamant
Cand imi trezesc copiii cu sarutari, cand ii duc in brate pana pe canapeaua din living, ca sa mai fure macar un minut de somn in plus, cand ma reped sa le asez papucii in picioare si sa le pregatesc ce-am eu mai bun de mancare, cand le indes labutele-n sosete, numai dupa ce le-am sarutat talpile cu emotie, cand stau in genunchi sa le-mpletesc sireturile, cand ii duc in brate pana la masina sa nu le fie frig, cand le asez pe bancheta cate-o surpriza, ca sa-i bucur, cand cant cu ei tot drumul Santa Claus is coming to town, ca sa le fac pe plac…
Cand iubitul meu se trezeste din somn si-mi spune sa nu-mi mai fie teama, cand prietenele mele ma tin de mana cand plang, cand colegii mei ma roaga sa merg acasa, fiindca sunt obosita, si ei raman toata noaptea ca sa trimita la timp revista in tipar…
Cand primesc un semn de iubire de la un om pe care nu-l cunosc, cand imi imaginez cum zambesc ochii barbatului meu care-mi priveste poza, cand gandul meu naste nume de alint, cand dragele mele nestiute cauta pentru mine cea mai frumoasa poezie, cand ridic ochii spre icoane si simt ca rugaciunea mea a fost ascultata, cand ma fac mai mult suflet decat trup…
Atunci ma gandesc ca Raiul e aici langa noi. Raiul pe care il daruim copiilor nostri si celor pe care-i iubim. Raiul pe care il construiesc pentru noi oamenii buni, care ne vegheaza cu inima lor.
Read More
Comentarii recente