Cat ne costa dragostea? O reintalnire la Constanta

Ne costa renuntarea la raul din noi, la minciuna sau la neputinta. Ne costa lacrimile celor pe care, pentru a ne implini iubirea adevarata, trebuie sa ii parasim. Ne costa remuscarile noastre, nascute din gandul ca ar fi trebuit, poate, sa ne sacrificam, nu sa ne urmam calea fericirii. Ne costa tristetea copiilor care nu inteleg de ce mama nu il mai iubeste pe tata, ci e pregatita sa plece in lume pentru a-si cauta marea dragoste. Ne costa abdicarea de la ambitii nemasurate sau de la pofta de a merge la infinit intr-o cariera acaparatoare. Ne costa banii pe care ii lasam fostului partener, la partaj. (Am vazut de curand o comedie in care, atunci cand unul dintre personajele masculine anunta ca s-a hotarat sa se insoare, cineva ii raspundea: de ce sa te insori? Mai bine gaseste o femeie pe care o s-o urasti peste cinci ani si da-i de pe acum casa ta). Ne costa indepartarea de parinti. Ne costa…

Dragostea costa intotdeauna. Insa e singurul pret pe care, intr-o lume a valorilor incorecte, merita sa-l platim cu inima deschisa.

Astfel au curs discutiile noastre de la Constanta, conversatii oneste, pline de miez si de curajul marturisirii. Si intrerupte superb, din cand in cand, de glasul Ilenei Sipoteanu care a pregatit special pentru intalnirea noastra un cantec pe versuri de Carmen Aldea Vlad, dar ne-a cantat si piese mai vechi din repertoriul sau plin de slagare iubite de noi toti.

A fost o intalnire pe care le-o datoram sponsorilor nostri, Catena, Triumph, Gliss, Taft, Syoss, Hotel Ibiss, Hotel Yaki.

Alaturi de noi, doi domni minunati au luat cuvantul, vorbind despre pretul iubirii din perspectiva lor inteleapta si romantica. Cel dintai, domnul Constantin Lambru, tatal prietenei noastre, scriitoarea si traducatoarea Angelica Lambru, iar cel de-al doilea, prietenul nostru drag, artistul talentat si luminat de frumusetea muzei sale, Doru Roman. Pe toti ne puteti  vedea in fotografiile frumoase ale celui de-al treilea barbat al intalnirii si cel dintai, intotdeauna, in inima mea: Paul Buciuta.

P.S. Pentru ca am plecat la drum la inceput de week-end, mi-au fost alaturi toti trei copiii, adoratii mei Ilona, Victor si Iza.

Blind date

Mi s-a intamplat de cateva ori in viata sa merg la o intalnire aranjata. Nu dintre cele rezultate din scormonirea pe un site cu pretexte matrimoniale, pentru ca, desi am calatorit candva, uimita, si printr-o asemenea baza de date, n-am ajuns prea departe cu sperantele. Am avut parte, insa, de vreo trei-patru ori, de intalniri dintre acelea puse la cale de cate o matusa binevoitoare sau de cate o prietena dornica sa ma scape de tristeti si singuratati. Si, ca sa fiu sincera pana la capat, tot un fel de blind date a fost si indrazneala inimii mele din pricina careia am ajuns pe coclauri, la intalnirea cu un domn care ma adora in scris, dar a scuipat, ingrozit, in san, dandu-se trei pasi inapoi, cand a dat ochi in ochi cu mine.

Pe scurt, n-a iesit bine niciodata. Stiu sigur ca primul baiat pe care l-am intalnit astfel – eram o fata batrana de vreo 23 de anisori, iar bunica mea, care fusese maritata cu forta la 17 ani era ingrijorata ca n-o sa ma mai ia nimeni de nevasta – s-a scuturat de neplacere de cand m-a vazut, pentru ca tineam o tigara intre degetele ingalbenite si, pe toata durata intrevederii noastre, ceva a fumegat in mana, in scrumiera sau in gura mea. Acum, privind in urma, ii dau dreptate, mai ales ca nu pot sa uit eu insami cum se ridicau dinspre fiinta mea tsunami-uri de fum care maturau orice urma de ozon din preajma. Pe baiatul acela nu mi-l amintesc deloc, absolut deloc, stiu insa un amanunt picant, ca unul dintre prenumele lui era Duero si ca avea inca o sora Guadiana si un frate Guadalquivir- acestea fiind cele trei mari rauri care strabat Spania in lung si-n curmezis. Pasamite un parinte hispanofil decisese sa lege destinul urmasilor lui de cel al taramurilor calcate si innobilate de vechii hidalgos si probabil ceva tresarise in detinatorul prenumelui castillian afland ca am studiat limba si literatura Cidului, Quijotelui si Celestinei. Dar fumam tigari proaste, romanesti, Doina, prin valatucii carora privirile noastre nu s-au intalnit cu adevarat.

Am mai fost la o intalnire chioara de-a dreptul, la care baiatul pe care voia mama sa mi-l prezinte- tot in aceeasi perioada- n-a venit la intalnire, dar a trimis-o pe mama lui sa imi spuna ca se simte rau.

Si m-am mai dus candva sa caut in lumea larga un barbat frumos si destept, care mi-a fost cel mai bun prieten o jumatate de an, dar care, atunci cand ne-am intalnit, pentru ca eu m-am asezat pe banca din fata intreprinderii la care lucra si nu m-a putut ocoli, s-a uitat in adancul ochilor mei si mi-a spus, cu glas tulburat: nu sunt eu.

Nu mai cred de mult in intalniri aranjate si totusi ma gandesc adesea ce barbat burlac s-ar asorta vreunei prietene insingurate, ce fata l-ar putea iubi pe fiul cel mare al amicei mele, cum s-ar potrivi, daca s-ar intalni…

Cred ca exista in fiecare dintre noi vocatii reprimate de petitoare si tentatii de a ne lasa petite prin intermediul cuiva care stie mai bine ca noi. Dar pentru ca vremurile s-au schimbat, iar meseria n-a mai fost practicata cu seriozitate de zeci si zeci de ani, pornirile noastre de-a merge la cate o intalnire aranjata nu sunt decat zvacnete ale unor impulsuri ancestrale, pe cale de disparitie si resorbtie, care nu ne pot duce decat inspre vreo incurcatura, inspre vreun esec, inspre vreo amintire stanjenitoare.

Stie cineva vreun cuplu fericit si durabil aparut dintr-o intalnire pusa la cale de altii?

Amigos para siempre

Suntem prieteni de-o viata, si pentru toata viata, desi unii dintre noi s-au intalnit aseara pentru prima oara. Cand am auzit de intalnirea de la Brasov, pusa la cale de Pisica, am avut acelasi zvacnet de acum cateva saptamani cand fetele s-au intalnit la Pitesti. Numai ca, de data asta, chiar a fost posibil sa pornim la drum. Si am petreceut impreuna o seara de care ne vom aduce aminte mereu, in care am ras cu lacrima emotiei in coltul inimii, si ne-am recunoscut, inca si inca o data, ca si cum am fi venit din alte vieti in care nu ne-am despartit nicio clipa.

Pisica si sotul ei, Dan, Adi (al Simonei, fiindca acolo pe blog s-a consacrat), bacauanca noastra Sara, Cristina Bizu si baietelul ei Angelo, ne-au primit cu bratele si sufletul deschis pe noi, Alice, Paul si baietelul cel mic al lui Paul, Matei. Noi suntem in poze, noi ne rasfatam cu amintiri atat de proaspete, atat de adanci.

http://www.youtube.com/watch?v=yM2-L5MUEkU adica… Amigos para siempre, cu Jose Carreras si Sarah Brightman