Ce simpla e dragostea!

Baietelul meu, Victor, mi-a explicat foarte clar ceva ce eu uitasem cu desavarsire: dragostea e simpla, simpla de tot. Si ti se arata de la bun inceput in toata splendoarea.

Mi-a povestit despre o fetita, fosta colega de-a lui – o sa-i spun Ingrid, dar nu acesta este numele ei -, care il place foarte mult. Insa el nu o place deloc, asa ca i-a spus fetitei: imi pare rau, eu zic sa iti vezi de scoala. In schimb, el e foarte amorezat – atat cat poate fi un baietel de nici 8 ani – de o alta fetita, sa-i zicem Dorina, care, insa, nu da semne ca l-ar placea. Dar il cam duce cu vorba si, uneori, e un pic afectuoasa, alteori ciufuta sau, si mai rau, indiferenta. Asa ca Victor si-a propus s-o intrebe, clar, ce are de gand. Fiindca, daca ea recunoaste ca nu-l place, crede ca e timpul sa isi vada de drumul lui.

Elogiu raguletului

Am decretat in casa stare de gratie pentru orice manifestare digestiva zgomotoasa. Am abrogat – temporar, desigur, macar pana implineste Izuta un an, doi, trei – interdictia care fusese absolut nemiloasa pana acum. De fapt, nu numai ca nu mai e interzis, dar ne bucuram din tot sufletul cand auzim cate-o ragaiala, cate-un partz, si-i aducem elogii legate de intensitate, de profunzime. “Oh, ce ragulet mare si frumos!”, spunem. “Ce partz minunat!”, ne extaziem, onest, convinsi fiind ca mult bine va face plecarea dusmanului din burtica adorata.

O batem pe Iza pe spate dupa fiecare masa si nu o culcam si, implicit, nu ne culcam inainte sa scoata aerul din stomacel. “Hai, scumpa noastra, fa un ragulet!”, o imploram noi cu glas sfarsit de oboseala, si dupa masa de la 9 seara, si dupa cea de la 12, si dupa cea de la 3, si dupa aceea de la 6, cand mijesc zorii, iar noi avem ochii si mintile mijite de somn, de nesomn. Ca sa inlesnim iesirea cocolosului de aer, ne plimbam prin casa cu pasi apasati sau urcam si coboram scarile, cu copilul asezat cu capsorul pe umar. Iar cateodata, cand raguletul tot n-a venit si noi nu ne mai tinem pe picioare, lesinam pe cate un colt de canapea, avand, insa, grija, sa nu cumva sa stricam pozitia prielnica eructatiei.

Dupa ce mult chemata garaiala se produce, somnul bebelusei e intrerupt din sfert in sfert de ora de cate o ravaseala a burticii ei minuscule. Iar noi invocam cate un partz izbavitor, care sa aduca somnul binecuvantat, care sa ne ingaduie si noua sa cadem unul in bratele celuilalt si, in aceeasi fractiune de secunda, intr-un somn adanc, devastator, de 10 minute.

Ne crestem copiii cerandu-le sa elibereze cat mai galagios cu putinta orice tensiune a burtii lor mici, apoi ne petrecem urmatorii ani interzicandu-le strict sa faca ceea ce i-am rugat cu atata foc. Ii invatam apoi sa mearga si sa vorbeasca si dupa aceea ii punem sa stea locului si sa taca. Dar asta au constatat-o altii, inaintea mea. Pentru ca toti cei care avem copii ne-am lovit de aceleasi obstacole, de aceleasi miracole.

Poti sa cresti un copil fara bona?

Am pus cap la cap amintirile noastre adunate in case diferite si corelate acum, in noua noastra viata. Ne-am amintit, si el, si eu, cum ne-am crescut copiii mai mari abandonandu-i fie la bunici – el -, fie in bratele a o mie de bone – eu. Si ne-am hotarat, nebuneste, sa ne crestem singuri copilul. Macar de data asta.

Ne intrebam daca poti sa cresti un copil fara bona si ne raspundem curajos. Facem planuri despre cum o vom cara pe Izuta cu noi, peste tot. Despre cum vom lucra de acasa sau de oriunde, cu fetita atarnata de gat. Despre cum ne vom face somnul si nesomnul cu schimbul, atunci cand va fi nevoie, dar n-o vom lasa in grija niciunui om strain. Visam cu ochii deschisi la minunea de a face lucrurile asa cum trebuie.

Sigur ca, atunci cand ai copii si muncesti pe rupte ca sa razbesti intr-o lume ticnita si nedreapta, de cele mai multe ori nu ai de ales. Ii spui copilului care hohoteste insotindu-te pana la usa ca mama trebuie sa plece ca sa aduca bani pentru jucarii. Dar eu imi amintesc cu inima in lacrimi de cate ori Ilona mi-a spus, printre sughituri de plans, ca nu vrea jucarii, ca nu-i trebuie nimic decat sa stau cu ea, acasa… O vad si acum, cu ochii sufletului, ramasa cu bratele intinse si cu amagirea unei promisiuni mincinoase ca ma voi intoarce curand. Si-as vrea sa rastorn timpul inapoi si sa-mi iau fetita balaie in brate, sa-mi astept inca o data baietelul cel drag, si sa-mi mai traiesc o data viata. Sa-mi dau eu demisia de la Tabu inainte sa ma dea ei afara, si sa ma multumesc cu banii putini dati de stat pentru concediul de maternitate din care nu mi-am luat, pana acum, nicio zi, desi sunt, iata, la cel de-al treilea copil.

Dar pentru ca stiu ca nu se poate rasturna nimic din trecut, construiesc planuri indraznete pentru fetita abia venita in vietile noastre. Ma sfatuiesc cu iubitul meu si cu Ilona cum sa facem ca sa-i fie altfelIzutei, si incercam sa gasim solutii sa randuim zilele si noptile in asa fel, incat sa fie mai bine pentru ea, pentru noi. Macar acum, cand ni s-a dat o noua sansa. Macar miracolul asta sa nu-l mai irosim, si sa-l traim cum se cuvine. Macar de data asta.

Gravidele sunt frumoase?

Stiu ca, daca ar fi sa folosim unitati de masura conventionale si evaluari estetice obisnuite, ar trebui sa marturisim ca, atunci cand sunt gravide, femeile nu strabat chiar stadiul lor de maxima frumusete. Cele mai multe dintre domnitele care urmeaza sa nasca se plang ca nu mai suporta asteptarea, ca le e visul greu, ca nu se pot adapta la schimbarile naravase ale trupului si, foarte adesea, la nabadaile mintii lor. Ca sufera pentru ca si-au pierdut agilitatea, ca le e dor sa fie subtiri, mladioase, fragile intre bratele barbatului iubit si dorit.

As minti daca as spune ca nu strabat eu insami toate framantarile prin care trebuie sa fi trecut toate femeile lumii. As fi ipocrita sa declar ca ma simt mai atragatoare ca niciodata. Oglinda imi intoarce, cel mai adesea, contururi si umbre neprietenoase. Nu-mi gasesc haine potrivite si nici atitudini pe masura trupului meu care si-a schimbat si prioritatile si centrul de greutate. Si, totusi, nu contenesc sa ma minunez de stralucirea pe care mi-o descopar in fotografii, de senzualitatea pe care o intalnesc, uimita, atunci cand ma vad surprinsa intr-o secunda de neatentie a mintii la incordarea trupului. Si-mi amintesc, de fiecare data, ca, intr-un reflex repetat la infinit, femeile s-au vrut pictate sau fotografiate in lunile in care trupul lor adapostea o viata viitoare. Ca a devenit aproape un loc comun ca gravidele sa pozeze goale pe copertele revistelor sau doar pentru spatiul tainic si tandru al albumului lor de acasa. Ca e inevitebil sa vrei sa spui, macar o data, in lunile de sarcina – rastimpul tau de maxima dragoste si culminanta feminitate: “Clipa, ramai, esti, sunt atat de frumoasa…”

P.S. Astept in continuare pe adresa alice@revistatango.ro povestile voastre avand ca tema Dragoste fara limite. V-am pregatit premiul publicarii in paginile revistei si pe site-ul nostru si o cina romantica, in doi, oferita de LG, initiatorul acestui proiect minunat.

O poza. O clipa

Ma opresc o clipa din truda – e week-end-ul de dinaintea intrarii in tipar si

muncim din greu. Printre pozele facute pentru unul dintre interviurile din numarul de octombrie, am gasit si fotografia asta. O fotografie de proba. Verificam luminile, iar eu furam o secunda de evadare indragostita, inainte sa-mi incep interviul. Am in mana nelipsitul telefon si  reportofonul pe care-l iau pretutindeni cu mine. Asadar, port cu mine toate ale mele. Ustensilele fara de care nu as putea trai (sau, mai degraba, fara de care as putea, dar as fi foarte saraca). Copilul iubirii mele fara seaman. Dragostea mea care-mi insoteste fiecare clipa.

P.S. Stiu ca nu mai sunt frumoasa. Ca silueta mea castigata si pastrata cu stradanii asudate in sali de sport s-a dus pe apa sambetelor si-a duminicilor mele fericite. Dar n-as schimba pe nimic prezentul meu imbatat de iubire. Mai ales ca stiu ca mai sunt doar putine luni si-am sa redevin subtire, mladioasa, fragila, cum eram atunci cand m-am indragostit.

P.P.S. In noua revista am gasit, asezata pe marginea unui articol de-al Simonei, urmatorul citat:  ”Sa aiba un copil impreuna este cel mai frumos si mai irational act pe care o femeie si un barbat care se iubesc il pot comite” -Bill Cosby. Sunt de acord:)