Amanta si fumatoare

Se spune ca aceia care au fost fumatori raman fumatori pentru totdeauna. Ca si la decenii dupa ce au renuntat la viciul cel imbacsit in fum, ei sunt tot fumatori pe dinauntrul constiintei lor pocaite si frumos mirositoare pe dinafara. Am citit asta de mai multe ori si, desi ma incadrez in categoria celor care, atunci cand s-au oprit, s-au oprit pentru totdeauna, nu indraznesc sa contrazic teoria. Pentru ca mi se intampla mai des decat as vrea sa ratacesc prin vise cu parfum de Pall Mall si, ca sa fiu cu adevarat onesta, sa tanjesc si acum, in stare de veghe, sa aprind cateodata o tigara, cu toate ca, va dau cuvantul meu de nefumator ca detest spatiile incetosate de fum, iar mirosul de tigara imi pica intotdeauna rau, ma indispune si ma alunga. Se pare insa ca ceva din ostentatia mainii care gesticuleaza cu o tigara intre degete nu va decadea niciodata din recuzita mea predilecta de gesturi ale socializarii.

Cred ca exista o alta imparteala care seamana destul de bine cu aceea a manuitorilor de tigari. O imparteala a amantelor si a sotiilor. O ruptura intre cele care au vocatie de amanta – chiar daca activeaza cu abnegatie in echipa nevestelor – si a celor care sunt nascute pentru a fi sotii si nu pot trece in mod profund, autentic, in cealalta tabara. Simt ca, asa cum fumatorii raman fumatori, chiar daca nu mai duc in viata lor tigara la gura, cele care au fost amante raman, in captuseala apucaturilor lor de cuplu, tot amante, si nu consoarte sigure pe ele si tihnit asezate in numele barbatului, desi traiesc onest ca si cum asta ar fi rostul lor pe pamant. Asa cum, bineinteles, pot exista si consoarte cu stofa de sotii care se amantlacesc pe ici, pe colo, dar care, la o adica, tot sotii raman. Dar despre aceasta din urma situatie nu pot vorbi decat din auzite sau din ce-am observat in jurul meu. In schimb, pot sa-mi iau inima-n dinti si sa aduc marturia mea simtita si traita: sunt amanta, si nu ma tratez.

Nu traiesc si nu girez nimic ce ar avea de-a face cu vreo legatura extra, para sau metaconjugala, dar tot amanta am ramas. Traiesc ca o sotie asezata si, asa cum ma ingrozesc camerele cu fum si fumatori, tot atat de mare suferinta si neplacere imi produc povestile cu oameni casatoriti care traiesc iubiri sau legaturi in afara cuplului lor legal. Si totusi, in vis sau in ganduri razvratite, mi se face dor inveninat sa iubesc in taina si in deznadejde, cu toata vinovatia pamantului adunata in suflet. Stiind ca drumul e plin de spini si de sfasiere, dar neputand urma un altul. Intr-un strafund de inima lovita si chinuita, cand nu mai stiu sa ma inalt dintr-un adanc de hau al ciudateniei vietii, simt ca iubesc un barbat insurat si, de dorul lui, de sfasierea durerii de a sti ca, seara de seara, adoarme in pat langa o alta femeie, fumez in nestire, ard plantatii intregi de tutun si le inghit otrava sperand ca voi muri de atata fum si nu de atata moarte cata e-n asteptarea mea fara noroc.

Sunt sotia barbatului pe care il iubesc. Si nu mai fumez, din propria mea vointa, de 14 ani. Dar daca m-as aseza la poligraf si as declara ca sunt amanta si ca sunt fumatoare, acul invatat sa masoare minciunile inimii n-ar tresari nici macar o clipita.

M-am culcat cu Izzie

Atunci cand George s-a hotarat sa ii marturiseasca sotiei lui ca are o relatie cu altcineva, replica pe care a folosit-o a fost urmatoarea: “M-am culcat cu Izzie”. Eu vazusem toate episoadele dinainte – fiindca ati inteles, da, ca ma refer, din nou, la Anatomia lui Grey – si retinusem, inainte de toate, ca Izzie i-a spus lui George ca e indragostita de el. Ca el a tacut, bulversat, vreme de inca un episod jumate, apoi, intr-o seara ploioasa, a batut la usa blondei, superbei, romanticei si induiosatoarei lui prietene si i-a raspuns: Si eu te iubesc.

In clipa in care si-a luat avant sa ii spuna lui Callie ce s-a intamplat, asteptarile si constiinta mea erau pregatite pentru orice alta replica: “Sunt indragostit de Izzie”. “Izzie ma iubeste si o iubesc si eu”. “Inima mea apartine altcuiva”. “Trebuie sa plec, pentru ca iubesc o alta femeie”… Se pare, insa, ca gandesc altfel decat barbatii. Categoric, cu totul altfel decat barbatii aflati intr-o asemenea situatie.

Sa spui “M-am culcat cu altcineva” e un mod de a bagateliza ratacirea ta, in asa fel, incat sa para ca relatia oficiala in care esti implicat mai are multe sanse de supravietuire. Dincolo de “M-am culcat cu…” e loc pentru “N-am s-o mai fac niciodata”, pentru “Iarta-ma, a fost o ratacire”, pentru “Am trecut printr-un episod care nu a insemnat nimic pentru mine”. Dincolo de “Iubesc pe altcineva” nu ramane loc decat pentru adevar. Si pentru despartire.

In clipa in care George a spus “M-am culcat cu Izzie”, am sters dintre sperantele mele tot viitorul posibilei lor iubiri. Ar fi putut sa spuna macar “M-am culcat cu Izzie si imi doresc sa mai fac asta”. Dar el si-a desclestat mandibula si curajul doar atat cat sa iasa, scrasnita, o marturisire marunta, facandu-ma sa banuiesc, indurerat, ca asta e limita de curaj a 99 % dintre barbatii planetei.

Raspunsul lui Callie, “Te iert”, a venit firesc si demn intr-un asemenea scenariu. Chiar daca “Te iert” inseamna de cele mai multe ori “Nu te las sa pleci”, chiar daca se traduce limpede printr-un “Nu te iert, dar nici nu-ti dau voie sa scapi asa de usor, de-acum voi sta cu ochii pe tine”, printr-un “Ai vrea sa imi iau eu toata raspunderea si sa te trimit la cealalta, dar asta nu se va intampla acum, ci atunci cand imi va pica mie bine”, “Te iert” are maretia si duritatea lui. Si e pedeapsa binemeritata pentru o marturisire facuta pe jumatate.

Foarte multi dintre cei cu apucaturi adultere nu recunosc nici macar atat. Cand ii intrebi daca s-au culcat cu altcineva sunt gata sa jure ca au mancat, au baut, au facut o conversatie profunda asa cum tu nu mai esti in stare sa le oferi, si-au impartasit pasiuni comune si si-au alinat singuratatile – pentru care tu esti de vina, da, da, tu, nu altcineva!-, dar sex nu au facut. In America, insa, minciuna e mai dispretuita decat pe la noi, asa ca, in serial, nu se arata in lume decat imbracata in formule mai dichisite. “M-am culcat cu Izzie” e, insa, cel putin pentru mine, o minciuna la fel de gogonata precum “Nu m-am culcat cu el, doar am stat de vorba”.

Ma dor, deopotriva, si neputinta amantei care nu are nicio vina pentru dragoste, si revolta sotiei inselate care, din orgoliu, nu poate spune nimic mai usturator decat “Te iert”. Dar stiu ca daca, printr-un blestem, as mai ajunge vreodata sa fiu in vreuna dintre cele doua posturi otravite, nu mi-as putea legana deciziile decat in zborul lui Te iubesc – Nu te mai iubesc. Stiind ca, pentru mine, “Te iubesc” echivaleaza cu “Nu te pot ierta”, iar “Te iert” inseamna “N-am murit de durere, (deci nu te iubesc chiar in asemenea hal), dar intentionez sa te fac pe tine sa mori incetisor, nelasandu-te sa pleci”.

Cine ne ia barbatii?

Ziarele comenteaza, emisiunile televizate dezbat cazul unui domn insurat, cu trei copii, care a fost ispitit de o juna fotomodela si, intr-un final, si-a parasit familia. Ispitirea a durat vreo 8 ani, iar finalul actiunii e unul care starneste tot felul de reactii dusmanoase.

Pasamite fotomodelul e de vina. Ea n-a respectat casa omului, pe care-l stia insurat bocna, asa cum il stiam cu totii, si tot ea, imorala, a insistat indelung si a apelat la diverse tertipuri ca sa-l faca pe barbatul disputat sa isi paraseasca nevasta si sa o ceara pe ea de sotie. Ar fi amenintat amanta ca se sinucide daca domnul n-ar fi fost atat de bogat?- se intreaba toti comentatorii cu glas insinuant. Si tot ei rad, cu subinteles, convinsi ca, fara milioanele din cont, domnul ar fi beneficiat doar de un amantlac frugal, apoi fata si-ar fi luat seama si, spasita si oropsita de regrete, l-ar fi trimis pe infidel acasa la nevasta si la copilasi.

Astimp, eu stau si ma intreb, uluita: de ce tragem la raspundere oamenii liberi, pentru ca aceia casatoriti isi incalca promisiunile? De ce aruncam responsabilitatea unor hotarari asupra unor oameni care nu au fost investiti, prin rolurile lor, cu nicio putere de decizie? E de vina potentiala amanta ca sotul e necredincios? Femeia frumoasa si ispititoare e vinovata ca ochii insuratilor nu-si gasesc astampar si mainile lor nu respecta nobletea verigii de aur? Si, pana la urma, sunt vinovati cei care ne fac sa mintim ca noi nu suntem in stare sa spunem adevarul?

Nicio femeie libera nu duce mai departe o relatie cu un barbat care ii spune de la inceput ca e casatorit si ca isi iubeste femeia de acasa. Care-i declara ca nu isi va parasi niciodata familia si ca intalnirea lui, absolut intamplatoare, cu o alta femeie, nu e decat un accident trist, de care se va dezbara cat mai repede cu putinta. In schimb, daca el va aseza in palme straine tristetea lui de om insingurat de atata rutina, daca va marturisi ca poarta in piept o inima libera si dornica sa renasca printr-o mare iubire, pacatoasa ar fi aceea care l-ar izgoni in numele unei conventii absurde…

Eu cred ca ar trebui sa ne ducem singuri greutatea propriului statut. Sa ne asumam pana in maduva oaselor ce suntem, cine suntem, si sa ne dezbaram de obiceiul scolaresc de-a da vina pe colegul de alaturi. Am spart geamul, doamna invatatoare, dar Matei si cu Alex m-au chemat pe terenul de fotbal! Mi-am incalcat juramantul de credinta, onorati clevetitori, dar femeia asta m-a ispitit in patul ei, de 2000 de ori, si, daca nu m-ar fi amenintat ca se sinucide nu mi-as fi parasit nevasta, as fi continuat sa o insel fara sa o las cu acte intocmite de avocati…

E lumea plina de ispite atat de fermecatoare, incat orice promisiune s-ar putea pulveriza in fata lor. Insa, de fiecare data cand, dureros, asta se si intampla, nu suntem de vina decat noi, cei care n-am stiut sa fim indeajuns de puternici ca sa ne luptam cu noi insine.

La ceas de liniste si intelegere, imi cer iertare de la toate femeile care mi-au ademenit barbatii. Le rog sa ma ierte ca le-am spus cuvinte inveninate atunci cand le-am gasit in casa mea, in patul meu, pe scaunul din dreapta al masinii  noastre. Le rog sa ma absolve de vina de-a fi fost furioasa pe cele care ne-au hranit cainele si pe acelea care i-au facut clatite mai bune decat ale mele iubitului meu. Pe cele care s-au aratat mai fragile decat mine si l-au convins pe cel pe care il iubeam ca merita sa ma minta ca sa le plateasca lor telefonul, chiria, benzina. Si promit ca, daca ma va convinge vreodata un alt barbat sa ma indragostesc de el, inselandu-mi familia si incalcandu-mi cuvantul, sa nu dau vina decat pe propria mea slabiciune.

Iar daca vreo femeie singura va canta cu glas splendid de sirena, ispitindu-mi barbatul sa vina la ea, am sa-i contemplu frumusetea prin perdeaua de lacrimi si am sa plec mai departe, fara sa-i fac ei, vreodata, vreun repros.

Poate sa vina Angelina Jolie

Am comentat aseara cazul unei prietene care asteapta ca iubitul ei sa isi incheie procedurile de divort ca sa se poata muta impreuna cu el si sa-si vada, senini, de noua lor viata. Am vorbit cu fetele, ca intre fete, asezand in conversatia noastra putina curiozitate, o picatura de pofta de barfa, multa dragoste si enorma dorinta de a intelege de ce viata e atat de ciudata si destinele atat de greu de urnit catre calea cea lina.

Divortul asteptat treneaza. Termenele se succed, nevasta parasita e dusmanoasa si incurca si mai rau itele nesuferite ale birocratiei. Judecatorii ridica din umeri si mai distribuie inca o halca de asteptare unor oameni care vor sa desfaca ceva ce, evident, nu mai functioneaza.

“Dar, de fapt, pentru ea divorteaza sau are si alte motive?”, a intrebat una dintre camaradele mele de tacla. Niciuna dintre noi n-a stiut sa aduca argumente extrase chiar din cazul pe care il disecam fara mila. Insa am continuat imaginandu-ne si, mai ales, privind inapoi, catre propriile noastre vieti…

Eu nu cred ca intre doi oameni care se iubesc profund si care sunt fericiti impreuna poate interveni un strain in stare sa le surpe rostul si dragostea. Nu sunt de partea nevestelor disperate care dau vina pe asa-zisele stricatoare de case, asa cum nu sunt nici de partea femininelor prea indraznete, care n-au respect pentru legaturile declarate si acceptate. Nu am vocatie intreaga nici de nevasta, nici de amanta. Stiu doar sa fiu femeie demna, curajoasa, indragostita. Sau, dimpotriva, ca nimeni alta de insingurata, de speriata, de deznadajduita.

In bucatile mele de viata fericita, in care zilele se nasc o data cu dragostea mea impartasita si inalta, nu ma tem de nimic. Stiu sigur ca poate sa vina Angelina Jolie sa-mi invite barbatul la o aventura memorabila, fiindca el ar refuza-o, asa cum eu insami sunt convinsa ca i-as zambi politicos lui Brad Pitt si ca, desi magulita de avansurile lui, nu i-as ingadui sa-mi tulbure rosturile inimii.

Dar in zile innegurate de certuri, de tristeti, de minciuni, as putea pleca si cu un domn mai putin aratos decat cel refuzat in zilele de glorie, asa cum stiu si ca barbatul meu intristat, alungat sau tradat ar avea dureros de multe motive sa-si uite juramintele de credinta daca l-as pedepsi sa poarte amaraciunea umilintei.

Nu cred ca ar trebui sa ducem grija strainilor care ar putea sa intervina in familiile sau iubirile noastre, ci ar fi mai intelept sa ne veghem fericirea, sa ne aparam bucuria de-a fi in doi si de-a impartasi, cum spune poetul, aceeasi taina. Nu cred ca doi indragostiti veritabili, insetati unul de altul, au puterea de a se mai indragosti inca o data, de altcineva, pe furis. Cred doar ca avem dreptul sa fim fericiti. Iar daca acela langa care traim nu ne mai poate fi liman de suflet si lumina, daca nu-i mai putem oferi bucurie si rost, atunci ni se va ivi in viata, in cale, dreptul de-a mai incerca o data.

Oamenii nu divorteaza pentru alti oameni. Femeile nu sunt parasite pentru alte femei. Barbatii nu sunt inselati de dragul altor barbati. Doar ca in iubirile sparte, in povestile chinuite, in familiile cu inimi dezbinate se face mereu loc pentru singuratati. Apoi pentru tradari. Si, in cazurile cu noroc, pentru noi iubiri. Pentru ca in era in care toti pamantenii isi cauta marea dragoste, iubirile sunt fericite sau nu sunt deloc.