„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Secretul fericirii

de

Neconvinsă că poate să fie bine cu adevărat, dornică să găsesc cusururi și pericole în dragostea mea, am întors problema pe toate fețele și m-am întrebat, mirată, de unde vine împlinirea iubirii mele de azi și cât ar putea ea să dureze. Am cercetat atent ca să înţeleg prin ce se deosebeşte povestea de dragoste pe care o trăiesc acum de alte iubiri în care credeam că mi-am găsit un strop de liniște. La capătul şirului de întrebări am ajuns la un singur răspuns. Astăzi trăiesc o iubire din care nu mai vreau să plec pentru că nu mai am nevoie să mă prefac. Pentru că nu mai sunt obligată să joc niciun rol. Pentru că mi se dă dreptul să fiu eu însămi şi, culmea, cineva mă iubeşte pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce pot să fiu.

Am ştiut dintotdeauna că liniştea dinăuntru vine atunci când faci pace cu tine însuţi şi cu lumea din jur. Când gândul tău e totuna cu vorba pe care o rosteşti şi cu fapta pe care o faci. Mi-am dat seama că marile dureri, marile dezechilibre, marile prăbuşiri vin peste noi atunci când sufletul ne cere altceva decât suntem obligaţi să declarăm şi să facem.

Eu am trăit ani buni, ani răi, în care am spus Da, deşi gândul meu ţipa Nu. În care am făcut ceea ce îmi spuneau alţii să fac, deşi sufletul meu îmi poruncea să mă împotrivesc. În care cuvintele mele mi-au contrazis gândurile pentru că trăiam cu teama că, dacă nu spun ceea ce oamenii de lângă mine vor să audă, voi fi părăsită. Iar singurătatea mi se părea o opţiune de neîndurat. Am spus „te iubesc” şi neiubind, am spus „te rog”, deşi aveam inima trufaşă, m-am prefăcut că fac dragoste, deşi dragostea mea era în altă parte. Azi iubesc de bună voie şi trăiesc de bună voie, lângă un om căruia îi spun adevărul şi numai adevărul. Am dreptul să numesc nedreptățile, să contrazic sau să ignor minciunile și strâmbăciunile lumii de dincolo de fereastra noastră, iar pe cele pe care le descoperim chiar la noi, le demascăm, le iertăm și le vindecăm… De aceea, având gândul slobod şi cuvântul liber, gesturile mele nu mă mai obosesc niciodată, fiindcă vin din adâncul inimii. Iar dacă nici starea asta minunată nu are dreptul să se numească fericire, atunci înseamnă că, totuşi, n-am aflat secretul adevăratei bucurii şi că tot ceea ce trăim e doar un vis în care visăm că visam că fericirea a venit şi pentru noi, dar se va face, curând, dimineaţă…

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Foarte frumos si foarte adevarat…..bravo Alice….esti deosebita prin tot ceea ce spui si tot ceea ce faci.

    Maritiu mihaela 10 iunie 2016 1:45 PM Răspunde
  • Da, asta e fericirea! Bucurați-vă de ea! Fericit poți fi un moment, o zi sau o viață – dacă ai noroc!- o viață în care sunt și probleme, desigur, dar dacă ești sănătos, ai o meserie care îți place sau, cel puțin, nu te indispune, ești iubit(ă) și ai cui oferi iubirea ta, atunci ești și fericit(ă)!

    Violette 11 iunie 2016 1:45 PM Răspunde
  • Pingback: Secretul fericirii – Femei de 10

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title