„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Prefă-te tu că eşti zeiţă, că eu m-am săturat!

de

Scumpa mea Angi,

M-au dat afară de la S., am fost azi la întâlnirea tot amânată şi mi-au zis că nu-mi prelungesc contractul, gata, se futu, vorba glossy a Andreei Esca de la revista ceea îmbuibată cu reclame – nu ca a noastră -,  deci sunt, literalmente, fără niciun salariu, că revista e hobby-ul meu de lux, aventura mea antreprenorială şi editorială păguboasă în bani, dar mănoasă în iubire de la distanţă.
Exact aşa am păţit şi când a murit tata, tocmai îmi închiseseră coffeechatul, care era, atunci, şi bucuria mea, şi sursa mea de venit, scrisesem timp de patru ani zi de zi pentru ei, n-avusesem Paşte, Crăciun, până şi-n seara când născusem scrisesem pe blogul lor, că aşa era contractul, iar eu sunt serioasă, nu m-am scuzat o dată. Dar n-a contat. Aşa că sunt învăţată să umblu prin lume îmbrăcată-n negru, cu sufletul gol şi cu contul pustiu.
Noroc că acum sunt liniştită că am aflat că, dacă aş muri, în sărăcie şi datorii, lumea virtuală s-ar zgudui de durere şi toţi ar spune cât de mult m-au iubit şi m-au citit – gratis, că aşa le place lor.
Nici like-ul nu se înghesuie să ţi-l dea, că am constatat că toţi ăştia care au adorat-o pe Simona şi-au citit-o la noi pe site, inclusiv cei care acum au scris despre ea şi şi-au pus poze luate de la noi din revistă, minunându-se, vaaai, ce poze frumoase avea Simona, ce frumos scriaaa, nu s-au ostenit să dea şi Like paginii noastre, Marea Dragoste, deşi acolo o citeau. Se făceau că nu-și amintesc pe unde au citit-o… Ar fi plătit prea mult, ar fi însemnat un efort prea mare. Câţi dintre ei or fi făcut şi donaţii s-o ajute pe Sim numai Dumnezeu ştie, probabil că dacă şi like li s-a părut greu să dea, donaţie pentru ea nici a zecea parte dintre cei care au jelit-o cu bulbuci n-au făcut.
I-a scris ieri lui Paul o cititoare şi i-a cerut ofertă de abonare la revistă. Paul i-a răspuns: 10 numere, 90 de lei- (dacă ţi le cumperi ar fi 99 de lei, că o revista e 9,9 lei). Iar aia a scris înapoi că ce oferta mai e şi asta, că nu e nicio economie, că nu se mai abonează deloc, fiindcă nu i-am făcut o ofertă bună, lasă, că dacă mai vrea, îşi mai cumpără ea de la chioşc vreodată.
Paul voia să îi scrie înapoi să îi explice, Doamnă, oricum faceţi economie 9 lei şi o primiţi acasă, înaintea tuturor – că amărâtul se repede la poştă cu revistele în braţe direct de la tipografie, unde-şi petrece noaptea când revista intră în producţie şi supraveghează maşinile ca să ne regleze corect culorile, iar cum ia revista, se duce întâi la poştă, ca să îi răsplătească astfel cu întâietatea pe cei 100 de abonaţi fideli, dintre cei 100.000 care cică ne adoră, mai ales când murim. Eu i-am zis: Las-o, ducă-se, asta va jeli cel mai tare când se va închide revista şi-şi va pune poză pe Facebook cu mailul în care zicea că vrea să se aboneze, ca să arate cât de mult ne-a iubit… Sunt obosită, am stat toate nopțile astea și-am schimbat revista de aprilie cât am putut, ca să fie ca un remember… Sunt și ultimele texte ale Simonei, mi le-a scris cu tristețe, cu obidă, parcă știa! Mi s-au părut prea amare, mă gândisem, recunosc, când le-am primit, să-i zic să le mai înzorzoneze nițel. Bine că m-am abținut, deși știu că le-ar fi schimbat dacă i-aș fi spus, noroc că am tăcut.
Sunt obosită, Angi, obosită şi sfârşită, asta e lecţia pe care o învăţ cel mai greu, să îndur mizeria şi nedreptatea lumii în care trăiesc, în care şmenarii primesc subvenţii de la buget, reclame grase de la advertiserii-prieteni, funcţii în moţul instituţiilor de cultură, salarii mari de prin neproductiva, dar atât de călduța presă națională sau pensii de la Uniunea Scriitorilor în care nouă ni s-a spus mereu că, vaaai, să nu cumva să aspirăm să intrăm vreodată, că e cu pile, cu dosar, cu înghesuială, cu stat la coadă, cu făcut dovadă că eşti în cărţile lor, nu în cărţile tale, că acolo ajung scriitorii ăia, mari, autentici, care țin workshopuri de creative writing, care scriu când le vine inspiraţia pe fereastra casei de creaţie, nu ca noi, care am fost mercenari, am scris şi la comandă, şi la necaz, şi la haz, cum a fost nevoie ca să trăim şi să ne luăm pârlitul de salariu de jurnalist, mereu întârziat.
Primesc în neştire mesaje cu sfaturi: misiunea ta e să scrii acum o carte despre Simona, rolul tău e acum să-i aduni textele şi să scoţi o carte frumoasă cu scrierile ei, iar mie îmi vine să urlu, lăsaţi-mă în pace, când, cum, unde, cu ce? Staţi toţi şi chibiţaţi şi îmi spuneţi care e datoria mea, iar dacă v-aş cere într-o zi să-mi luați copiii de la școală și să-i aduceți acasă sau câte un leu la fiecare m-aţi dispreţui, că n-aş mai fi glossy…
Ştii câte răspunsuri am primit la sondajele alea cum ţi-am trimis şi ţie? 30. N-am putut să fac cercetarea, că nu mi-au răspuns decât 30 dintre cei pe care i-am rugat să îmi răspundă. Unii au zis că mai încolo, alţii că nu ştiu când, am avut şi promisiuni că, lasă, adun eu câteva zeci de răspunsuri şi ţi le dau grămadă. Cum le-ai primit tu, aşa le-am primit şi eu. Oamenii te iubesc cât timp nu le ceri nimic, cum începi să le ceri ceva se fac mici şi-şi găsesc scuze, apoi, eventual, scriu pe Facebook cât de mult regretă, apoi mai trece-o zi, mai pun o poză cu o sărmăluţă, cu o cafeluţă şi asta a fost. De ce crezi că au venit doar câteva zeci de oameni la înmormântarea Simonei? Că aşa ştim noi să iubim. Gratis. Şi de la căldurică. Ploua, doar nu era să răcească, ei au copii, au slujbă, nu-și permit. Lasă, la înmormântarea viitoare a unei scriitoare adorate poate o să fie vreme bună şi or veni atunci. Vor face şi o postare, la care vor lua multe like-uri. „Alice, ai plecat să bucuri îngerii cu scrierile tale, du-i şi Simonei pe aripi de lumina toată dragostea mea şi roag-o să mă ierte că la ea n-am ajuns. RIP! RIP de două ori, din toată inima!” Și-ți vor scrie ție: Angi, e de datoria ta să scrii despre ele, să scoți o carte, să scoți trei, să scoți șapte și să ne bucuri cu scrierile răposatelor! (O să mai vedem dacă le cumpără apoi, poate doar dacă le faci o ofertă bună, cu discount!)
Azi am spus, prima dată, şi probabil că o voi mai spune de multe ori, bine că Simona nu mai îndură toate astea şi îşi permite să-mi zică, de-acolo, de unde-o fi ea, cu zâmbetul ei copilăros: Prefă-te tu că eşti zeiţă, că eu m-am săturat şi-am plecat!
Te îmbrăţişez, fetiţa mea Angi, sunt atât de tristă, atât de pustie, atât de istovită…
Alice

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Alice draga mea,
    Ar suna a aroganta si a ipocrizie, daca ti-as spune ca te-nteleg…
    No comment..

    Mimi 28 martie 2017 2:42 PM Răspunde
  • Eu vă iubesc, de departe, de oriunde, dar e complet inutil sa o mai spun… Am plans in fata unui calculator din Egipt si tot de aici am trimis o nimica toata folosind un tokker si un online cont…sperand ca se va face bine, ca poate…
    Am donat si pentru Serban Ionescu la vremea lui… Nu mai donez. Ca mor oamenii pe care vreau eu sa ii salvez prin donaţii… Cred ca nu asa se fac bine. Se fac bine cu iubire, cu minuni si cu rugaciuni… Poate…. Dumnezeu stie..
    Sunt trista, tare trista…
    Alice, te îmbrăţişez . Gânduri curate de departe…. Atât.

    Lorelei Eg 28 martie 2017 3:16 PM Răspunde
  • Regretabil si foarte trist

    Mari 28 martie 2017 3:48 PM Răspunde
  • Trist. Dur. Si adevarat.

    Simona 28 martie 2017 4:09 PM Răspunde
  • Imi pare rau!E atata tristete si nedreptate incat, atunci cand vrei sa ajuti…nu stii cui sa intinzi bratele.

    Mariana Ristea 28 martie 2017 4:09 PM Răspunde
  • De sus, dintre stele, SIMONA va trimite lumina pe pamant si pentru cei dragi…

    stefan 28 martie 2017 4:13 PM Răspunde
  • Din pacate, cam astia suntem… 🙁 (si doar „providenta” mi-a ales locul la cuvant).

    Cristina 28 martie 2017 6:02 PM Răspunde
  • Ai dreptate, Alice a mea! Ai atata dreptate….chiar si eu, in contratimpul vietii mele, am uiatat sa pretuiesc (la timp!), tot ce mi-ati dat….
    iarta-ma, pentru tot ce n-am fost in anii acestia !
    Te port in gandul meu, si-n rugaciunea mea de seara si de peste zi, sa gasesti putere sa mergi mai departe, sa ai parte de pretuire, nu doar in vorbe, ci si-n fapte..

    monica 28 martie 2017 9:12 PM Răspunde
  • Alice, tu nu realizezi cat esti de tanara. Cand vei deveni batrana si inteleapta nu vei mai avea asteptari de la nimeni (aproape). Nu poti avea decat de la El, daca El, al tau, exista si de la parinti daca ei exista. In rest…si cei mai buni prieteni au copii, soti, conturi goale, probleme. Sau mor, dupa cum, din pacate ai trait recent. Copiii au vietile lor si ar trebui sa te bucuri pt ei ca nu se preocupa sa-ti satisfaca tie asteptarile (inseamna ca ai fost o mama buna, nu una posesiva). Cat despre public…tu scrii, ca si Simona, pentru ca ai asta in tine si TREBUIE sa impartasesti, ai nevoie sa scrii, tu de aia existi, asa cum unele exista ca sa urce pe Everest iar altelele exista ca sa experimenteze noi operatii estetice in goana dupa tinerete vesnica. Fiecare cu menirea lui. Deci tu trebuie sa le fii recunoascatoare celor ce te citesc, eventual sa-i si platesti pentru asta, pentru ca tu ai nevoie sa scrii si ei isi sacrifica timpul sa te citeasca. Ce, tu n-ai scrie daca ei n-ar citi? Pai vezi? Nu mai cumpara lumea CD-uri cu muzica, ca e gratis pe YouTube, nu mai merge lumea la Cinema ca sunt atatea filmegratis.ceva. Nu mai merge lumea la inmormantari ca o filma cineva cu telefonul si o da pe facebook pana diseara, nu? Esti inca prea tanara Alice, pentru lumea asta recenta. Mai ai asteptari. Mai suferi. Intelepciunea blazarii vine cu varsta. Si acum sincer Alice…tu iti doresti sa imbatranesti? Nu te cred. Tineretea asta, asa, dureroasa cum e ea, face parte din tine. Tu esti si vei ramane o femeie tanara, chiar si cand esti obosita. Nu schimba femeia asta tanara pe o femeie intre doua varste si cu atat mai putin pe una batrana. Nu de alta, dar nu stii cum si-ai fi o prefacuta 🙂 Deja ai incercat in articolul asta si a sunat fals. Sa te intrebi cati oameni ti-or veni la inmormantare? Alice! Asta numai babele fac! Simona sigur nu s-a intrebat, pentru ca ea a murit tanara.

    iuliana 28 martie 2017 11:46 PM Răspunde
  • Este total nedrept, Alice, ce ai spus aici. Practic i-ai jignit pe toti cititorii Simonei care nu au putut ajunge la inmormantare, pe cei stiuti sau nestiuti care au donat pentru sanatatea ei, pe oamenii care au cunoscut-o personal sau nu, dar care sunt conectati la sufletul ei printr-un miliard si ceva de fire. Este total neavenit sa compari Like-ul sau lipsa lui cu o donatie sau cu o vanzare de revista. Traim intr-o lume a vitezei, iar fiecare decide prin ce mijloace poate avea acces la scrierile voastre. Presa, cartile de nisa, sunt in cadere libera de ani de zile si fiecare supravietuieste cum poate mai bine, dar sa-I jignesti pe cititorii Simonei in legatura cu asta mi se pare complet gresit. Este aproape pacatos sa definesti RIP-ul prin prisma tuturor acestor lucruri. Pacat! Poate ar trebui sa-ti scuzi aceste cuvinte.

    o cititoare a revistei Tango, a Simonei 29 martie 2017 8:43 AM Răspunde
    • Ba nu, are dreptate !!!! Dureros de multa dreptate !!!

      Andreea 3 aprilie 2017 7:21 PM Răspunde
  • Esti suparata,Alice,draga mea Alice!Dar oamenii mor,si cei care ne sunt indiferenti si cei dupa care murim si noi!Si cum un necaz nu vine niciodata singur,iata-te rapusa de doua ori!
    Stii bine ca s-a donat pentru tratamentul Simonei,dar zile nu i-au putut fi daruite!
    Stii bine ca revista ta a fost apreciata,citita,cumparata,dar probabil a sosit timpul pentru altceva.Numai in tine si in Dumnezeu iti gasi resursele!
    Te imbratisez cu toata dragostea!

    Irina 30 martie 2017 6:45 PM Răspunde
  • Tocmai de-aia SUNTETI ZEITE!

    irinoush 31 martie 2017 12:43 PM Răspunde
  • Îți transmit îmbrațișările mele… virtuale și gratis. Nu înseamnă nimic. Dar a tot ce am. Plus o lacrimă și un nod în găt!

    Clementina 4 aprilie 2017 2:50 PM Răspunde
  • Sunt o cititoare si admiratoare a ta, si mai ales (recunosc ) a Simonei Catrina. Iti inteleg durerea, ai pierdut o prietena draga (poate cea mai buna, nu stiu), dar, obiectiv impaetasesc parerea celor care spun ca esti putin….inversunata pe nedrept. Eu sunt profesoara, (inca tanara, am 37 de ani),dar nu mai astept de multi ani recunostinta elevilor mei, a parintilor, chiar daca imi fac datoria cum stiu mai bine.Nu imi imaginez inmormantarea cu zeci, sute de fosti elevi indurerati la capatai.
    Si daca as fi bolnava, cati fosti elevi ar face donatii pentru mine? Sunt anumite profesii-scriitor, actor, in care se asteapta o pretuire mai mare, pentru ca acei scriitori, actori sunt persoane publice. Sunt mama, ma intreb cum s-ar strange donatii pentru un copil bolnav, daca nu ar fi copilul unor persoane publice? Cred sincer ca numarul de admiratori ai Simonei Catrina nu se reduce la cel al celor prezenti la inmormantare, care, apropo, trebuie sa fie un eveniment privat, asa este decent si de bun-simt, fara comentarii de dupa in presa de genul ,,ce nu s-a vazut la imnormantarea….”
    Te respect pentru revista Tango, o revista high-class, o gura de aer in mizeriile din media romaneasca. Imi doresc sa existe in continuare,iti doresc sa te ridici cu forte proaspete, si Dumnezeu sa-ti aline durerea!

    nico 4 aprilie 2017 5:58 PM Răspunde
  • Draga Alice,

    Am citit articolul tau “Prefa-te tu ca esti zeita”.
    Am avut tot felul de sentimente dupa ce am citit. Ma simt in situatia acelor cititori pe care tu i-ai mentionat, care nu s-au manifestat niciodata. Va citesc cu nesat pe amanadoua de pe vremea Tango-ului. Am colectie cu revistele voastre. Vorbesc mereu despre voi si articolele voastre cu prietenii mei, unii barbati, care nu au aceeasi intelegere a feeling-urilor voastre/noastre si totusi ma asculta. Cu fata mea..ea a vazut in casa doar revista voastra si a citit articolele pe care i le dadeam sa le citeasca cand ma extaziam.
    Intr-un fel inexplicabil alegeri din viata mea s-au regasit ca teme in revista voastra. Iar cu Simona a fost de-a dreptul bizar cat de des articolele ei s-au potrivit cu trairi pe care le aveam in acel moment. Ironia ei m-a trezit de multe ori la realitate. Am numit-o mereu Banciu in varianta feminina. Banciu fiind o alta dragoste (in sensul curat) dintr-ale mele.
    Chiar si prietenia voastra mi-e familiara pentru ca am o prietenie ca a voastra, cu Adriana, prietena mea din liceu cu care am trait toate bucuriile si necazurile asa cum numai fetele stiu sa o faca.
    Cu toate astea nu v-am dat niciun like, nu am fost la inmormantarea Simonei (desi m-a durut pe mine suferinta ei), nu v-am sustinut in niciun fel. Dar va iubesc! Va iubesc decent scrierile voastre decente, nobile, asa cum sigur va iubeste f multa lume. Dar nu este lumea “lor”, zgomotoasa, caraghioasa, dornica de afisare. Pe voi va iubesc oamenii discreti care nu au obisnuinta sa se manifeste vizibil, din pacate.
    Motivul pentru care voi nu v-ati imbogatit din minunea voastra de revista este in fapt un lait motiv al societatatii noastre in care pasiunea si munca nu au ca rezultat castigul. Nu cunosc pe nimeni care sa fi dat pe dinafara muncind din pasiune in tara asta. Maxim poti sa traiesti decent dupa niste ani de munca seriosi. Oamenii care va citesc sunt oameni cu conditie similara cu a voastra, cu aceeasi atitudine fata de munca, de bani.
    Voi nu cereti nimic si sunteti oglinda cu cititorii vostri care nu cer si nici nu stiu sa dea vizibil. Dar n-am nici un dubiu ca iubirea lor este semnificativ mai mare decat a celor care se vad.
    Tu n-ai cum sa nu mai fii zeita. Zeitele se nasc asa. La fel si Simona. Voi sunteti zeite!
    Nu stiu cum sa nu fiu banala si sa iti spun multumesc tie, Simonei si echipei voastre pentru tot sufletul cu care scrieti, pentru cat bine si frumos transmiteti. Nici nu schimb timpul verbului pt Simona, pentru ca ea pt noi a ramas, pentru ea nu mai e.

    Si stii ce, am dat like la pagina de FB Marea Dragoste. Si o sa sa dau mereu like

    Multumesc!

    Cati 5 aprilie 2017 2:58 PM Răspunde
    • Si eu multumesc, pentru toate. Si va cer iertare tuturor ca la acest articol nu mi-am gasit puterea sa raspund comentariilor, nici acum nu mi-o gasesc, doar imi adun inima si va multumesc pentru tot ce ati scris, indiferent daca mi-ati dat sau nu dreptate.

      Alice Năstase Buciuta 15 aprilie 2017 11:03 AM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title