„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Nu avem răbdare

de

Lucrez la un proiect care mă obligă să mă întâlnesc cu mulţi oameni şi să discutăm, cât mai onest, despre poveştile lor de viaţă. Şi despre poveştile lor de iubire.

Ştiam asta de mai multă vreme. O aflasem din propria mea viaţă, din propriile mele experienţe. Dar acum mi se confirmă, dureros de clar, că nu avem răbdare să ne aşteptăm dragostea.

Creştem cu setea nebună de a ne îndrăgosti. Ne visăm mirese încă de când răsfoim primele cărţi de poveşti, în care nu există niciun final fără nuntă mare şi fără „şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe”. Şi-apoi ne îndrăgostim orbeşte, din dor de dragoste care ne potopește ca o sete de nestăvilit, chiar dacă uneori alegem la întâmplare omul lângă care să rămânem.

Găsesc în poveştile altora, şi în poveştile mele, tot felul de motive pentru care oamenii s-au căsătorit. Unii au făcut-o pentru că rostogolirea vârstelor le dădea fiori. „Aveam 30 de ani, era timpul să mă însor”, îmi spune cineva. „Trebuia să mă mărit, nu voiam să rămân fată bătrână”, aud în multe locuri. Mulţi s-au căsătorit pentru că au cedat insistenţelor celor de lângă ei. „M-a cerut de soţie, a venit la părinţi şi ei s-au bucurat că o să mă aşez la casa mea”, îmi povesteşte una dintre femeile cu care stau da vorba. „Îşi dorea să se mărite, insista de câţiva ani şi, până la urmă am cedat”, îşi aminteşte un domn de momentul deciziei de a se însura.

Alţii s-au recules după primele decepţii. „Mă înşelase, îmi doream doar pe cineva fidel, ca să nu mai sufăr niciodată”, spune un bărbat cu care vorbesc. „Părea un om bun, intelectual, m-am gândit că nu poate să iasă rău”, se justifică o doamna când îşi aminteşte de motivele pentru care s-a căsătorit. „Îmi doream o casă, o familie, o situaţie”…

Nu am auzit prea mulţi care să-mi spună că s-au căsătorit pentru că nu mai puteau trăi unul fără celălalt. Am întâlnit foarte puţini oameni care să declare, într-o mărturisire absolut onestă, că s-au căsătorit pentru că simţeau că sunt una şi aceeaşi fiinţă cu omul iubit. Pentru că nu mai puteau de dorinţă, de dor, de iubire, de patimă. Pentru că orice despărţire îi durea ca o pedeapsă nemeritată…

Ştim că trebuie să vină dragostea, dar nu avem puterea s-o aşteptăm pe cea adevărată. În anii de singurătate ne încolţesc bănuielile cum că nici n-ar există marile iubiri. Sintagma „nimeni nu-i perfect” ne oblojeşte compromisurile şi ni le face suportabile, în vreme ce „oricum nu găseşti pe altcineva mai bun” ne justifică inerţiile. Şi-atunci ne căutăm cu tot dinadinsul un surogat de iubire.

Ne mulţumim cu relaţii călduţe, pe care le considerăm mai bune ca nimic, deşi în adâncul inimii ştim că am făcut rabat de la multe speranţe. Vin apoi copiii, iar scuza că rămânem blocaţi într-o viaţă amorţită şi searbădă de dragul copiilor ne fereşte de pacostea de a ne cere dreptul la fericire. Şi, oricât de mult ne-am visa că, dacă e să vină peste noi o mare iubire vine ea oricum, fără să se sperie de verighete sau convenţii, de obicei nu se întâmplă aşa.

Oamenii căsătoriţi care se întâlnesc cu alţi oameni pe furiş nu trăiesc mari iubiri, ci amantlâcuri dureroase pentru ei şi pentru cei din jur.

În fiecare zi încerc să le spun copiilor mei să nu se grăbească în niciuna dintre alegerile lor, sperând că, astfel, când va fi să ia marile decizii, să nu-şi aşeze iubirile sub imperiul urgenţei. În fiecare noapte aş vrea să inventez pentru prietenele mele, pe care le cunosc sau pe care nu le-am întâlnit, încă, cel mai convingător mesaj, prin care să le implor să aştepte în tihnă, să nu se amăgească, să nu se mulţumească cu puţin.

Ca-n toate istoriile de iubire din filmele romantice, stau cu bărbatul pe care îl iubesc mai presus de orice îndoială şi ne povestim vieţile, şi ne minunăm de câte ori am alunecat unul pe lângă celălalt fără să ne cunoaştem, apoi fără să ne recunoaştem. Ani la rând am trecut în fugă pe culoarele facultăţii lui, dar n-am ridicat niciodată ochii din pământ. Eram prea grăbită să alerg după o himeră, după o iubire inventată, pentru un băiat care, mai mult ca sigur, nici nu-şi aminteşte de mine. Alţi ani am petrecut locuind în blocuri vecine, plimbând în acelaşi parc cărucioare cu copii făcuţi nu din dorinţa nebună de a-l vedea pe cel de lângă noi multiplicat într-o mie de suflete mici, ci pentru că testele de sarcină nu se sinchisesc de certitudinile inimii. Și apoi ani întregi am lucrat împreună, camarazi grăbiți, concentrați pe ceea ce aveam în față, nu alături.

Îmi pare rău de toţi anii în care am făcut compromisuri. Mi-e ciudă de toate risipirile mele de până acum. Aş fi vrut să fi avut răbdare. Dar pentru că nu mai pot schimba nimic, îi rog, pe cei care pot, să nu-şi frângă aripile în vieţi minţite. Să aştepte zborul cel mai înalt. Pentru că norocul îi ajută numai pe cei curajoşi. Pentru că dragostea, marea dragoste, singura posibilă și autentică, vine cu adevărat doar la cei care au puterea s-o aştepte.

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Da, in esenta astepti pana la 50 de ani, gasesti dragostea adevarata, o traiesti inca vreo cativa ani si mori, fara copii, intr-o lume ciudata imaginara in care poti sa astepti oricat, oricum.
    Iar pana la 50 de ani traiesti o viata sanatoasa de pustnic, singur cuc, asteptand.

    Recitind articolul, nu imi vine sa cred cat de ireal este. E bancul saptamanii sau sunt oameni care chiar gandesc asa?

    Adi 4 septembrie 2016 2:45 AM Răspunde
  • Alice, eu cred ca avem putere sa asteptam dragostea adevarata, totul e sa o recunoastem. Si la asta contribuie toti cei pe care ii intalnim inaintea ei, cei care vin in viata noastra sa ne invete, sa ne indrume, sa ne ameteasca si dezmeticeasca, sa ne iubeasca si sa ne raneasca astfel incat sa putem aflam ce ne dorim de fapt si sa recunostem dragostea adevarata atunci cand apare. Multe decizii sunt luate sub impulsul tineretii+naivitatii+curiozitatii, sau din cauza unor lipsuri. Cati au insa curajul sa recunoasca ca au ales gresit, ca ceea ce au nu-i face fericiti?

    Daniela 7 septembrie 2016 9:05 PM Răspunde
  • Pingback: Nu avem răbdare – Femei de 10

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title