„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

N-am nevoie de tine, prăjituro!

de

Da, te poţi îndrăgosti din nou, de altcineva, într-o dimineaţă de primăvară, venită după o seară în care ai adormit cu un gând nerostit, care ţi-a otrăvit visul. Da, oricât de aşezat în marea ta dragoste ai fi, poţi să te laşi furat de o ispită care ţi-ar putea răsturna lumile, poţi să strici construcţia ta trudită, splendidă, înălţată cu greu, numai pentru că ninge cu petale de zarzăr şi pentru că lumina e ameţitoare şi parfumată.

Spun Nu gândului meu răzvrătit, cu aceeaşi părere de rău pe care o am atunci când, după o masă desăvârşită, în care am fost servită cu tot ce mi-am dorit, şi mi-a fost de ajuns, mi se oferă o prăjitură splendidă, cuibărită în frişcă şi petale de ciocolată albă. Aplec lin şi îndurerat pleoapele peste privirea mea care nu ştie să-şi reprime îndrăzneala. Întorc capul de la un umăr la altul, ca să refuz ceea ce tresărirea mea lacomă e gata să îmi aducă, odată cu emoţia, odată cu regretele, cu zvâcnetul, cu deznădejdea.

N-am nevoie de tine, prăjituro, spun cu glas tare, ca să nu-mi mai pot lua înapoi refuzul, şi împing farfuria cu o mână care mă arde. Şterg cuvântul de dragoste pe care tocmai l-am strecurat într-un articol pregătit să se arate lumii, cu acelaşi index tremurător care, peste o secundă, îmi va strivi lacrima. Apoi zâmbesc din nou, regăsindu-mă.

Nu e cea dintâi primăvară. Şi nu e cea de pe urmă ispită.

 

http://envision.galantom.ro/alaturidesimona

Categorii:
Confesiuni

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title