„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Mi-e frică de Sărbători

de

Mi se întâmpla şi mai demult-demult, în anii în care mă simţeam insuportabil de singură: să privesc strâmb către zilele de sărbătoare, în care toţi ceilalţi se întorceau voioşi la rostul şi la bucuria lor de acasă, doar eu rămâneam, însingurată, fără adăpostul şi pretextul muncii, singura care îmi legitimă trecerea prin univers.
Am urât duminicile şi în vremurile rele în care bărbatul pe care îl iubeam se întorcea, din obligaţie, din rutină, din laşitate, la o familie care nu îl iubea. Apoi am urât vacanţele lungi, de Crăciun, de Paşte, în care toţi se adunau să petreacă, iar eu, cum spune Paler, intram pe o uşa tăcând… De atunci, viaţa a fost bună cu mine şi toate obiceiurile, temerile, tristeţile mi s-au răsturnat înspre noroc. De câţiva ani buni încoace adoram duminicile şi sărbătorile, pentru că ne refugiam în răgazul lor dulce ca să ne bucurăm de dragostea noastră, de familia noastră binecuvântată. Acum, însă, simt din nou frica dându-mi târcoale. Nu îndrăznesc nici să mă gândesc cum va fi lângă bradul de Crăciun, împodobit cu globuri negre şi beteală de lacrimi, în casa înălţată de tatăl meu, cu dragoste şi curaj, pe un deal care era până mai ieri dantelat doar cu şiruri lungi de vii, însă de-acum, a-ngăduit şi începutul unui şir de morţi.
Cui i-e frică de sărbători?

Tag-uri:
· · · ·
Categorii:
Confesiuni

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title