fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Iubita Regelui

de

Astăzi a murit bunica mea, Sofia. Era născută în același an cu Regele și a murit la doar câteva zile după el, așa cum, de altfel, presimțisem că se va întâmpla.

Era imobilizată la pat de câțiva ani, iar în ultimele luni nu mai vorbea și aproape nici nu mai mânca. Fusese, însă, lucidă, până nu demult și, deși noi i-am ascuns moartea tatălui meu, fiul ei cel mare, sunt sigură că ea îl întâlnise, adesea, în vis, și știa, dar respecta convenția noastră ca să nu ne mai supere. Sau poate că păstra în sufletul ei nemărginit o dulce iluzie…

După ce l-am pierdut pe tata, am purtat multă vreme la gât, atârnată de un lanț, verigheta lui, iar într-o zi, bunica a văzut-o, a atins-o cu mâna ei slabă, descărnată, și, după câteva clipe, mi-a spus, aparent fără nicio legătură: „Ce mult am plâns când am visat atunci că murise Petrișor, ce vis îngrozitor, n-am să-l uit niciodată…”

Am fost zilele trecute și mi-am luat la revedere de la ea. Părea, inițial, să nu mă recunoască, dar mi-a răspuns, când i-am spus „te iubesc”, cu un alt „te iubesc”, iar de fiecare dată când am sărutat-o pe frunte m-a tras către ea și mi-a întors sărutul, atingându-și buzele subțiri de fruntea mea, deci, cu siguranță, a știut că îi sunt alături. Ne-am ținut de mână zeci de minute, până când a adormit, iar eu am ieșit din cameră cu spatele, după ce am mai sărutat-o, așa, adormită. Apoi mi-am imaginat-o într-un glob alb de lumină, vegheată de îngeri, cum am învățat din cărțile lui Doreen Virtue să fac cu cei pe care îi iubesc atunci când plec de lângă ei.

De-a lungul vieții, bunica mi-a povestit de multe ori despre Regele ei bun și frumos, despre cât de mult l-a iubit și l-a admirat, și despre întâlnirea lor pe care n-a putut-o uita niciodată. Într-o dimineață, pe când și el, și ea abia trecuseră de 20 de ani, s-au cunoscut într-o parcare de lângă Ploiești. Lângă tânăra frumoasă, cu ochi verzi, bucle castanii revărsate pe umeri și mijloc de violă, a oprit o mașină elegantă, decapotabilă, venind dinspre munte. Din mașină a coborât însuși Regele, frumos ca un actor de cinema și îmbrăcat într-un costum de culoare deschisă. Și, deși părea puțin îngrijorat de ceva legat de mașină și a ridicat capota să vadă ceva, tot luminos și senin părea, ca înconjurat de o lumină. Pe bunica mea, care era acolo, așteptând o familie prietenă din afara orașului, a salutat-o de îndată ce a coborât și, după ce a verificat ce dorea la mașină, deși ea roșise toată și se fâstâcise încercând să facă o reverență ușoară și nereușind prea bine, s-a apropiat de ea și a întrebat-o dacă e totul bine și așteaptă pe cineva sau are o problemă. Apoi au vorbit câteva minute… I s-a adresat cu „domnișoară” și, deși ea era deja măritată, îmi povestea că nu l-a contrazis… La plecare au dat mâna și și-au zâmbit, iar tânăra Sofia nu l-a mai uitat toată viața.

În inima bunicii mele, Regele a fost iubitul pe care nu l-a avut niciodată, iar ea, iubita lui dintr-un vis. Tatăl său, străbunicul meu, o căsătorise cu forța, la 17 ani. Pentru că biata adolescentă cu sufletul îmbătat de romanțe refuzase să se mărite cu un băiat pe care nici nu-l cunoștea, tatăl ei a bătut-o cu cureaua atât de rău, încât îmi povestea că nu s-a putut așeza pe scaun zile în șir, atât de tare i se umflase carnea pe spate și pe picioare. Mi-a spus din nou povestea asta chiar acum câteva luni, și încă era supărată pe nedreptatea din adolescență. „N-ar fi trebuit să mă bată așa rău”, mi-a spus bunica mea, acum, la 96 de ani, ca dovadă că pentru lucrurile absurde și nedrepte nu reușim să găsim înțelegere și vindecare oricât de mult am mai viețui pe pământ. Era recunoscătoare că, totuși, soțul pe care l-a avut o viață întreagă a fost om bun și s-a purtat frumos cu ea. Dar de iubit, bunica mea n-a avut șansa să iubească și să fie iubită, cu patima adâncă și splendidă dintre un bărbat și o femeie, niciodată.

La 18 ani l-a născut pe tata, apoi, 12 ani mai târziu, încă un băiat. Eu am locuit în casa și în grija ei până am împlinit 10 ani, în perioada în care părinții mei făceau o navetă săptămânală, pentru că lucrau în alt județ. Practic, cât am fost mici, ea ne-a crescut, pe mine, pe sora mea și pe verișoara mea Andra, întâia născută a unchiului meu, revărsându-și tot preaplinul ei de dragoste asupra noastră, iar noi probabil că nu am reușit să-i întoarcem niciodată cu adevărat darurile sale enorme de generozitate și devotament.

N-am putut să-i mai spunem, acum, că Regele ei a murit. Dar sunt sigură că a aflat, cumva, odată cu noi, întâlnindu-l mai întâi într-un vis care să-i fi înseninat ultimele zile abia respirate pe pământul acesta, iar apoi, într-o parcare însorită de pe marginea drumului care a dus-o, astăzi, lângă întâiul ei născut, lângă tatăl meu care, bun și ocrotitor cum a fost toată viața, a plecat primul de aici ca să aprindă stelele și să ne facă tuturor lumină pe cale.

P.S. Nu am găsit o fotografie cu bunica mea în tinerețe, dar toată lumea îi spunea că, fără să aibă aerul ei de divă, ci mai degrabă unul cald și matern, are, totuși, pe de-a-ntregul, frumusețea, trăsăturile și eleganța în gesturi a lui Marlene Dietrich. Și am găsit fotografia aceasta cu actrița și cu fetița ei, Maria. Bunicii mele, căreia îi plăcea atât de mult să citească ceea ce scriu, i-ar fi plăcut poza aleasă de mine. Așa a stat și ea, adesea, cu nepoatele ei.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
· · · ·
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Dumnezeu s-o odihneasca in lumina!Te imbratisez, scumpa mea Alice!

    Dana Vladimirescu 23 decembrie 2017 22:11 Răspunde
  • Condoleante,Alice!

    Muza 24 decembrie 2017 0:04 Răspunde
  • Ce poveste frumoasa,Alice!Lasa-ma sa iti spun si eu ca ma gandesc cu drag la tine,ca aproape mi-e teama ca nu esti reala,ca ai sa ma faci dependenta de scrie(sori)le tale si sa iti doresc sanatate, si un Craciun si un An Nou cufrumusete si liniste!

    Irinoush 24 decembrie 2017 15:56 Răspunde
    • Irinoush, te imbratisez din tot sufletul, iti multumesc ca ma citesti, ca imi scrii, ca imi dai curaj si putere. Sa ai sarbatori linistite si tu, draga mea!

      Alice Năstase Buciuta 27 decembrie 2017 11:01 Răspunde
  • Alice,o poveste frumoasa,condoleanțe ptr ființa draga ție !Todeauna iti citesc cu nesaț scrierile frumoase şi pline de iubire ptr cei care ți sunt dragi!Un an bogat in scrieri si multa iubire ptr dragii tai! tamara

    Tamara Szeker 5 ianuarie 2018 23:09 Răspunde
    • Tamara, nu am gasit inca niciun fel firesc de-a vorbi despre moartea celor iubiti si de-a raspunde condoleantelor, inca o asez mai bine in tacerile mele indurerate. Stiu ca face parte din viata, dar eu inca nu stiu sa o accept. Te imbratisez, cu drag si cu recunostinta, iti multumesc ca ma citesti, asta imi da curaj si putere sa rezist, sa merg mai departe, sa nu tac de tot…

      Alice Năstase Buciuta 10 ianuarie 2018 10:48 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Tamara Szeker Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title