„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Îndrăgostită de ea

de

De când prietena mea s-a întors din Canada, am petrecut cu ea a mia parte din timpul pe care mi-aş fi dorit să îl petrec. A venit în ziua în care o năşteam pe Izuta, ca să poate plânge de emoţie alături de mine, şi apoi a înţeles că mi-a fost greu, lăuză, alăptândă, ameţită de greul adaptării la cel de-al treilea copil venit într-o casă în care copiii cei mari încă îmi cereau să mă împac cu tatăl lor. Iar când mi-am revenit, cât de cât, în minţile mele de femeie care ştie să fie şi altceva decât mamă, recunosc că, o vreme, mi-a fost aproape imposibil să-mi reiau întreagă dragostea pentru ea, cum greu trebuie să le fie soţilor care se despart şi apoi se împacă, după ce au trăit alături de alţi oameni.

Îmi vine adesea, în zilele bune ale iubirii mele – care, da, are şi zile ciufute- , să scriu cât de îndrăgostită sunt de Paul. Şi la fel de adesea, când o văd plecând, delicată, timidă, politicoasă cu mine aşa cum n-aş merita să fie, îmi vine să scriu cât de mult o iubesc pe Simona. Cât de adânc face parte din lumea mea, din trecutul meu, din tot ceea ce am eu mai de preţ. Şi sper ca într-o viaţă viitoare să fiu bărbat şi să o iubesc aşa cum merită să fie iubită, dar, înainte de asta, sper ca acum, în viaţa asta care ne-a fost dată, să izbutesc să desţelenesc înspre miracol destinul ei de înger tăcut. Şi sper să aibă copii, şi să fie mireasă, şi să o conduc la altar, aşa cum şi ea m-a condus pe mine către cele mai adânci adevăruri, către toate înţelesurile lumii mele oneste. Să-i spun, ca-n cartea noastră, prima noastră carte scrisă împreună, Andiamo, înspre fericire.

 

Categorii:
Confesiuni

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title