Nu l-am exclus pe Paul niciodată din visele mele trăite cu ochii deschiși sau închiși. Chiar și atunci când ceva ne-a îndepărtat unul de celălalt, eu mi-am tras aer în piept, am lăsat să treacă un ceas sau mai multe, apoi i-am spus că face parte din destinul meu și că nu vreau, de fapt, să așez nicio amintire dinspre viitor care să nu-l cuprindă și pe el, alături de mine. Și apoi ne-am împăcat, ne-am luat de mână și am mers mai departe.
Doar în dimineața în care Paul mi-a spus că nu vrea să meargă la workshop-ul Danielei Floroiu, am închis ochii și am văzut drumurile noastre despărțindu-se.
Pe Daniela Floroiu am cunoscut-o printr-o întâmplare divină, așa cum se întâmplă toate marile întâlniri. Duceam cu mine suferințe pe care nu le mai înțelegeam, jeleam prin gesturi absurde pierderea tatei și a Simonei dragi, prietena mea cea mai bună de-o viață întreagă, rătăceam printre lipsuri materiale și viscoliri spirituale și apoi, întâlnirea cu ea m-a făcut să-mi reamintesc cine sunt. Și metaforic, redescoperind adevărul din mine, și la modul propriu, căci în fabulosul ei workshop de vindecare am călătorit pe linia timpului înapoi, până în clipa nașterii mele, când mi-am retrăit fericirea întreagă a secundelor dintâi, și chiar mai înapoi pe linia timpului, în viețile de mai înainte, în care m-am revăzut tămăduitoare aleasă a femeilor lumii, preoteasă puternică, generoasă, bogată, împodobită, frumoasă. Dar aceasta este o experiență greu de așezat în cuvinte pe care scepticii să le cântărească cu ochi uluit, așa că o îmbrac în smalț de confesiune aleasă, ca pe o bijuterie de preț doar pentru cei care vor s-o primească și s-o poarte.
Și am știut atunci, când soțul meu atât de căutat, dorit și iubit în lumea asta, mi-a spus că n-are nevoie de înțelesurile care mie mi-au schimbat viața, că nu vom putea merge mai departe unul lângă altul, fiindcă eu voi fi altcineva, iar el va rămâne cine a fost. Și în dimineața aceea în care el n-a vrut să plece de acasă, l-am implorat și l-am certat, apoi am tăcut și mi-am luat la revedere de la el, știind că nu pot face mai mult.
Faptul că Paul a ales, totuși, să meargă, supărat pe mine și convins că nu am dreptate, ne-a salvat dragostea. A ajuns acolo îmbufnat și Daniela Floroiu, cu zâmbetul ei de înger și cu toată înțelepciunea lui Dumnezeu în glas, i-a spus: dacă tot ai venit, hai și tu să lucrezi cu noi!
La prima pauză, Paul m-a sunat și mi-a cerut iertare. Seara m-a îmbrățișat și mi-a mulțumit. A doua zi, după ce workshopul s-a încheiat și el s-a întors la mine având, de-acum, la rându-i, lămurite toate înțelesurile acelea nebănuite vreodată și sufletul reîntregit, mi-a spus că am avut dreptate și că n-am fi putut rămâne împreună, dacă nu am fi ales să trăim mai departe purtând amândoi în destin toată lumina dumnezeiască ce se naște din întâlnirea cu sensul vieții, cu splendoarea vindecării, cu lumina divinității și cu mesajele universului aduse pe pământ de Daniela, mesagera cu aripi de lumină.
Mă simt norocoasă și recunoscătoare că a venit în viața mea clipa în care să mi se dea înapoi speranța și darurile, bucuria de a trăi și credința în eternitate, știința de a îmi preschimba visurile în realitate, dorințele în faptă, trebuințele în împliniri. Mă simt binecuvântată că pot să învăț și să mă umplu de lumină și de curaj în preajma unor făpturi iluminate, că a venit timpul în care, iată, pot să pricep și să cred.
Weekendul acesta am petrecut două zile de bucurie și de emoție nemăsurată la workshopul Transformă-ți visul în realitate creat de Daniela Floroiu, așa cum, în urmă cu câteva luni, am aflat, tot lângă ea, cum să-mi vindec trecutul. Având de-a stânga și de-a dreapta câteva femei incredibil de frumoase, în ale căror suflete m-am oglindit cu mândrie și cu bucurie, mi-am regăsit puterea, zâmbetul, noima, curajul de a visa și de a trece la fapte. Am plâns și am râs. Am învățat. Am meditat. Am exersat. Și parcă azi știu mai bine ca oricând cine sunt și de unde vin, unde voi fi mâine și încotro trebuie să merg mai departe.
În oglinda spălată cu lacrimi mă privesc și mă iubesc așa cum sunt și așa cum voi fi. Iar ridicând ochii spre ceilalți, mă recunosc în ei, în voi, și știu că, împreună, vom face lumea mai bună, mai frumoasă, mai demnă să ne ocrotească iubirile și să ne primească în lumina ei copiii, părinții, prietenii, speranțele, îngerii, visele.
Fotografii de Paul Buciuta
Ce frumos !
A fost, intr-adevar, foarte frumos!
In toate rugaciunile mele tacute, in gand mai ales, am rugat mereu divinitatea sa-mi aduca in preajma oameni in lumina,de la care sa ma luminez si eu cand simt ca singura nu ma mai pot descurca.Artiolul tau mi-a aus aminte de povestea fermierului care din dorinta de a proteja cultura a impanzit campurile cu sperietori, pana cand ramas singur,a iesit in mijlocul campului si cu bratele intinse a cerut ajutor,dar toti au fost speriati de noua sperietoare a fermierului.Sa intindem bratele pentru a imbratisa acei oameni care ne sunt trimisi nu intamplator si de cele mai multe ori la vremea potrivita.
Intind bratele, odata cu tine, Mona, prietena draga a scrisului si a gandului meu!