fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Harry Potter și arta împământării

de

Vara mea a stat sub semnul poveștii lui Harry Potter și al gustului de ciocolată fină. Am început, împreună cu fiica mea cea mică, Iza – a treia mică mare minune venită în familia noastră – cu primul volum al epopeii lui J.K. Rowling undeva, pe la început de iunie. Chiar înainte să plecăm la mare. Am stabilit atunci să citim din carte pe rând, cu glas tare, ca să ne bucurăm împreună de curgerea palpitantă a istorisirii. O pagină Iza și 20 eu, într-o împărțire care să ne îngăduie și să avansăm cu lectura într-un ritm relativ alert, dar și să-și exerseze proaspăt absolventa clasei întâi abilitățile de citire.

Am terminat cel de-al șaptelea și ultimul volum zilele acestea, când se lăsase deja toamna peste oraș și ne mutaserăm cu lectura de pe șezlongul din curte pe fotoliile roșii din colțul neplictisitor al casei noastre. Luaserăm cu noi pătura pufoasă de lână, cățelul de pluș cu ochi sclipitori și câte-o ciocolată Heidi, dintre cele Dark, cu multă cacao, care ne plac atât de mult, ca să ne apropiem de finalul poveștii într-un fel demn de aducere aminte.

Și, fără să exagerez, pot să spun că au fost, parcă, cele mai frumoase luni ale vieții noastre trăite împreună până acum. Luni în care am fremătat de emoție, așteptând continuarea aventurii, în care am tresărit de uimire în fața răsturnărilor de situații, în care am râs și am plâns împreună ca în fața întâmplărilor de viață adevărată. Iar, dincolo de splendoarea timpului petrecut alături de fiica mea cea mică, povestea lui Harry Potter m-a fascinat nu doar prin umorul ei fin presărat generos printre rânduri, prin construcția elaborată și fluidă a intrigii dantelate pe vreo 4000 de pagini, ci mai ales prin analogiile pe care eu le-am făcut între lumea vrăjitorilor și lumea noastră, a celor care-și caută evoluția spirituală, rostul, calea, țelul, darurile, harurile.

Copiii au reînceput școala și programul de mers la ore, de teme și de învățat nu ne mai lasă prea mult timp liber. Dar nu lăsăm să treacă, totuși, nicio după-amiază fără lectură. Într-un ritual la care nu cred că vom mai renunța vreodată, eu și Iza ne așezăm în fotoliile noastre roșii, gustăm un pic de ciocolată Heidi și ne minunăm de gustul ei bun, ne zâmbim dulce una celeilalte și începem, iarăși, să citim. Și, ca să nu mă las mai prejos, dincolo de timpul fascinant pe care îl petrec acasă, alături de soțul și de cei trei copii ai mei, învăț și eu, merg la cursuri și la workshopuri pe care le urmez cu nesaț, dornică să aflu cum să îmi înalț gândul spre straturile cele mai înalte ale cerului, să înțeleg structura fascinantă a împletirilor de suflete ascensionate și maeștri înălțați, să accept și să învăț să accesez miracolele lăsate la dispoziția noastră, a tuturor, într-o alcătuire providențială a universului. Dar știu și că, după aceea, tot ceea ce învăț trebuie adus în viața noastră, pentru a o face mai frumoasă, mai bună, mai de ajutor mie și celor pe care îi întâlnesc.

„Ciocolata împământează” mi-a spus Ramona, maestra mea de lumină, la unul dintre workshop-urile la care luasem, ca de obicei, cu mine, câteva tablete de ciocolată Heidi pentru a-mi servi colegii. Și atunci m-am bucurat, savurând gustul fin de cacao amestecată cu mentă și lămâie, sau cu ghimbir, sau cu portocală, din rețetele Heidi, să-mi amintesc încă un amănunt din Harry Potter, în care, după accidentele magice, adolescenții de la Hogwarts, Școala de Magie pentru Vrăjitori și Vrăjitoare, primeau pe noptiera de la infirmeria condusă cu pricepere – cum altfel? – magică, de madam Poppy Pomfrey, ciocolată, iar cei care îi îngrijeau le reaminteau să-și mănânce delicatesa cu insistența pe care noi o avem, câteodată, când le dăm copiilor noștri medicamente. Ca să se reconecteze cu pământul…

Citesc, învăț, exersez, împământez. Îmi întind rădăcinile aurii până în miezul planetei, apoi îmi înalț sufletul până-n miezul cerului și revin cu lumina pe pământ. Aduc în viața mea, a copiilor și a prietenilor mei, uimirea smerită și față de splendoarea și nemărginirea vieții noastre, și recunoștința pentru clipele de bucurie de la noi de acasă, unde e frumos și e mereu timp pentru dragoste, pentru cărți minunate și pentru revelații. Și pentru schimbări în bine aduse în sufletele noastre, pentru sărutări cu gust de cacao parfumată și pentru împământări dulci, durabile, care să ne facă, în timp ce savurăm câte o tabletă de ciocolată, să ne amintim că putem aduce măreția întregului univers în viețile noastre trăite pe pământ. Printr-o carte, o meditație, o clipă de liniște trăită în colțul neplictisitor al casei, o îmbrățișare cu cei dragi, o rugăciune, un zâmbet.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Comentarii

  • Super!Pe Harry Potter l-am citit si eu cu mare placere.Am descoperit multe cărți foarte frumoase pt copii.E o bucurie.Acum citesc o carte minunată Bunica mi-a spus sa-ti spun ca-i pare rău.Oricum însoțesc o carte buna cu ceva dulce -întotdeauna!

    gdiana 14 noiembrie 2018 14:28 Răspunde
    • Gdiana, ma bucur ca impartasesti pasiunea noastra dezlantuita pentru lumea Harry Potter – si pentru dulciurile fine… O sa caut si eu Bunica mi-a spus sa-ti spun ca-i pare rău, sunt mereu in cautarea cartilor bune, asa ca iti multumesc pentru recomandare.

      Alice Năstase Buciuta 14 noiembrie 2018 19:28 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title