fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Frumoșii și bestiile

de

În poveste, prinţul a fost transformat în bestie pentru că nu a recunoscut frumuseţea din sufletul bătrânei ce i-a oferit un trandafir. Şi nu a redevenit om decât atunci când a reuşit să se facă iubit, chiar şi într-un trup de bestie…

Îmi plac poveştile, fiindcă, dincolo de porţile fanteziei, lumea e corectă. Răutatea este pedepsită, iar cei care se căiesc şi îşi ispăşesc pedeapsa sunt iertaţi şi repuşi în drepturi. Pe tărâmul basmului, există recompense pentru nobleţe şi premii pentru frumuseţile inimii. Dacă ai fost rău, ţi se da o lecţie pe care trebuie s-o înveţi până la capăt. Şi, cel mai adesea, eşti pus tu în situaţia celui pe care l-ai nedreptăţit, ca să simţi pe propria ta piele – sau blană, după caz – câtă suferinţă ai putut aduce unui semen nevinovat.

Din păcate, în viaţă nu e la fel de simplu. Nu-i putem transforma în bestii păroase pe cei care nu au fost în stare să ne vadă sufletul curat şi bun şi nici nu îi putem preschimba din prinţi în cerşetori pe aceia care ne-au oropsit, ne-au furat, ne-au trădat. Zânele dreptăţii s-au retras din lumea noastră de mult timp, probabil pentru că, trăind prea îndelung printre oameni, învăţaseră de la ei cum să se nedreptăţească şi ele între ele. Şi, atunci, ne-au rămas doar poveştile pe care le putem citi, ca să ne amintim. Ne-au rămas basmele în care binele învinge întotdeauna răul, ca să ne păstrăm speranţa într-o ordine universală care, funcţionând implacabil, va aşeza fiecare gest, fiecare faptă, la locul potrivit. Răii vor umbla cândva înfofoliţi în blană de bestie, iar bestiile cu suflet frumos vor fi sărutate pe bot de câte o făptură îndrăgostită şi vor deveni prinţi.

Dar ce ne facem, totuşi, până atunci?

P.S. N-am găsit poză cu frumoase și bestii, doar cu două fete frumoase, una mare, și una mică…

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Ca sa putem iubi cand suntem mari, ca sa putem descifra oamenii buni de oamenii rai avem nevoie, mai intai si dintru inceput de aceasta iubire, a mamei pentru pruncul ei. Doar astfel vom sti si ne vom bucura de iubirea celor care ne merita. Altfel vom umbla nedumeriti prin lume si vom confunda bestia si frumoasa intr-un mod inexplicabil
    Minunata poza! O consider darul vostru pentru mine, in aceasta zi. Va doresc aceiasi iubire mereu si va imbratisez cu dragoste!

    Luminita 19 iulie 2017 13:41 Răspunde
    • Luminita, inca o data, La multi ani, pentru o aniversare care sa tina, si la tine, si la mine, intreaga luna!!!

      Alice Năstase Buciuta 21 iulie 2017 9:57 Răspunde
  • Fete frumoase, familie frumoasa, sa va dea Dumnezeu mulți ani sa va bucurați unii de alții. Sunteți norocoși!

    Miruna 20 iulie 2017 9:16 Răspunde
    • Miruna, te imbratisez si, da, recunosc, adesea ma simt norocoasa, inclusiv pentru intalnirea cu oameni buni, ca tine, care-si rup din timpul si din sufletul lor sa-mi trimita mie un gand. Multumesc!

      Alice Năstase Buciuta 21 iulie 2017 9:58 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Luminita Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title