Am aflat că doar 2% dintre femeile lumii se consideră frumoase. În clipa lor de profundă onestitate, în felul lor de evaluare nemiloasă, 98% dintre femeile planetei se consideră departe de desăvârşirea estetică.
Am rămas absolut siderată de un asemenea rezultat căpătat printr-un sondaj riguros. Şi m-am întristat. Şi am povestit mai departe. Şi m-am pomenit faţă în faţă cu tot felul de doamne care m-au contrazis mai mult sau mai puţin vehement. „Eu fac parte din tagma celor 2%”, mi-au spus 80% dintre cele cărora le-am povestit. Şi, bineînţeles, eu am râs şi m-am îndesat şi eu în bucăţica de frumuseţe asumată. „Şi eu, şi eu”, m-am grăbit să le declar, să nu cumva să mă creadă vreo fraieră, nesigură pe ea, una dintre femeile împovărate de eticheta apartenenței la sexul frumos și împovărate de tradiția de-a fi frumoase numai atunci când suntem văzute de ochii altuia ca fiind frumoase…
Şi apoi m-am gândit să contest rezultatul cercetării, dar… În afară că am învăţat că e bine să ne arătăm lumii cât mai sigure pe noi, câte dintre noi ne declarăm cu adevărat mulțumite de felul în care arătăm, atunci când rămânem singure în faţă oglinzii? Câte dintre noi se uită la ele şi se plac? Şi câte sunt gata să spună cu mâna pe inimă că nu ar schimba nimic, dacă ar avea posibilitatea? Probabil că extrem de puţine.
Pentru că nu ştiu cum, nu ştiu de ce, undeva, pe parcurs, ne-am pierdut încrederea în noi. Ne-am împotmolit în deziluzii şi, poate ca urmare a reacţiei ciudate a cuiva de lângă noi, sau poate pentru că am crescut într-un sistem în care tot timpul am fost comparați cu altcineva, mai înalt, mai subțire, mai blond, mai buclat, mai migdalat, ne-am pomenit că ne găsim cusururi care să ne justifice nenorocul. Pentru că, din păcate, deşi am ştiut asta cândva, uităm că ne-am născut perfecţi şi că suntem desăvârşiţi în unicitatea noastră. Că frumuseţea vine de altundeva decât din măsurătorile prestabilite, dintr-un spaţiu ciudat, ascuns, splendid. Dintr-un loc unde se întâlnesc bătăile inimii cu marile speranţe, cu visele încă nevisate, cu iubirile care aşteaptă să se nască şi să crească în noi… Iar dacă vom găsi din nou drumul până la epicentrul miracolelor de sub stern, vom găsi, cu siguranţă, şi drumul spre frumuseţe.
Mihnea Popescu alias Miruna
Su eu,si eu……………..Alice,esti cel mai frumos om pe care l-am intalnit(in scris)dar si o femeie frumoasa.Trebuie sa fii foarte multumita de ceea ce a facut bunul Dumnezeu pentru tine Nu zic cati talanti ai adunat ,pentru ca tu stii cel mai bine.Este o parere sincera si trebuie primita ca atare.Si,ai dreptate,conteaza mult sa simti ceea ce spui.Degeaba intri in ,,randul lumii,,si spui ca te simti frumoasa si increzatoare daca mintea spune altceva……..De cativa ani,ma uit in oglinda cu ochii mintii si imi da o stare de bine .Se mai intampla sa privesc prin ochelari ,ma mai sperii ,dar imi trece repede. Dupa ce am tot schimbat prefixul, am ajuns sa apreciez sanatatea si zilele senine
Muza, esti atat de buna cu mine, si de atatia ani! Cand primesc asemenea daruri de gand bun si de cuvinte nobile, chiar ca ma simt cea mai frumoasa! Sau, sa nu exagerez, poate nu cea mai frumoasa, dar in cei 2%…
Eu inca nu mi-am pus ochelari – nu ca n-as avea nevoie, dar mai trag de timp, ca sa nu ajung la momentul acela cu oglinda. Si in rest, si eu, ca noi toti, ca tine… da, sa apreciem sanatatea si zilele bune, si sa fim recunoscatori pentru ce avem, nu suparati pe ce nu avem!