„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Dreptul la uitare

de

Scriam, nu de mult timp, un articol despre o tânără actriţă, căsătorită de curând şi preschimbată, odată cu dragostea, în mămică fericită. Căutând fotografii pentru a ilustra povestea ei luminoasă din prezent, am dat peste imagini cu ea alături de un alt bărbat, de care era foarte, foarte îndrăgostită. Apoi am găsit imagini cu ea la nunta dintâi, aceea care a marcat sărbătoarea primei sale căsnicii, care a durat, însă, mai puţin de un an…

Am oscilat, o vreme, întrebându-mă dacă să folosesc şi fotografii din alte vieţi ale actriţei, făcând trimiteri la altceva decât subiectul pe care-l deschiseserăm în prezent: maternitatea şi relaţia ei fericită. Şi, pentru că nu reuşeam să mă hotărăsc, sfâşiată între pornirea mea de jurnalistă scotocitoare şi aceea de făptură care preţuieşte linştea şi seninătatea clipei prezente, l-am întrebat pe Paul, soțul, colegul, prietenul și sfătuitorul meu, ce ar fi mai bine să fac. Mi-a răspuns dând glas vocaţiei lui de ziarist. Mi-a spus că imaginile din arhiva noastră sunt fotodocumente preţioase, care pot ilustra corect şi informat suişurile şi coborâşurile unei cariere. Că nu scot la iveală, până la urmă, nicio noutate, pentru că, la vremea respectivă, s-a mai scris despre iubirile tinerei doamne şi că pozele de atunci, alături de declaraţiile ei expirate de iubire de odinioară, pot arăta oamenilor ce uşor, ce abrupt, ce straniu se răstoarnă destinele noastre. Am încuviinţat cu docilitate întristată. Şi am ales, totuşi, fără să-mi pese ce reguli ale jurnalismului încalc, să nu amintesc nimic despre trecut. Pentru că, după principiul atât de limpede și de înțelept „ce ție nu-ți place altuia nu-i face”, mi-am dat seama că nu mi-ar pica bine ca la toate mărturisirile mele despre iubirea mea de azi cineva să adauge o poză cu mine la braţul bărbatului meu de ieri. Şi pentru că am ştiut că, dincolo de răspunsul abrupt pe care mi l-a dat, nici soţului meu nu i-ar plăcea să-i înşire cineva declaraţiile de dragoste pe care le-a făcut cândva, altcuiva, când în prezentul în care trăim ne străduim să aflăm cele mai aromate cuvinte de dragoste pe care să ni le dăruim unul altuia.

Nu ştiu dacă gestul meu foloseşte la ceva. E doar o picătură de tăcere într-un ocean de amintiri fluturate în văzul lumii, cel mai adesea fără voia celor care le-au trăit. „Internetul ne-a luat unul dintre cele mai preţioase drepturi: dreptul la uitare. Te înşela nevasta, îţi murea copilul, ţi se întâmplau lucruri groaznice pe care, altădată, încercai să le uiţi. Acum, internetul nu te mai lasă să uiţi nimic”- spunea Robert Turcescu mai demult, într-una dintre emisiunile lui.

Și avea dreptate.

Şterg din căsuţele de mail scrisorile mele de dragoste adresate unor fiinţe pe care le-am uitat demult și refuz să distribui amintirile în care prietenele mele se logodeau, îmbrățișau, iubeau bărbați de care azi nu mai vor să-și amintească. Tai în două fotografiile cu mâini înlănţuite şi priviri îndreptate către un viitor pe care-l credeam neted şi nesfârşit. Şi înţeleg că sunt, de-acum, în presa română, doar un călău eşuat. Pentru că mi-e milă, tot mai milă, de cei atât de celebri, încât fiecare pas al lor, fiecare tresărire, fiecare declaraţie de iubire le-a fost consemnată, în numele unei veşnicii pe care ei înşişi au renegat-o, demult…

Sursa Foto AICI

 

Tag-uri:
· · · · · ·
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Si eu as fi facut la fel Alice, n-as fi scos la iveala iubiri si relatii de demult, daca acum o alta iubire si o alta relatie conteaza. Acea actrita iti va fi recunoscatoare ca ai tinut cu femeia din tine si nu cu jurnalista din tine.

    Victoria West 30 iulie 2016 1:36 PM Răspunde
    • Draga Victoria, gandim la fel – probabil intr-un mod pagubos pentru jurnalismul de azi, dar mai avantajos pentru linistea sufletului. Si, nu, acea actrita nu imi va fi recunoscatoare, nu se practica prea des asemenea exercitiu. 🙂

      Alice Năstase Buciuta 2 august 2016 6:51 PM Răspunde
  • Atata timp cat nu avem niciun aport la trecutul lor nu cred ca e cazul sa-l amintim. Le apartine. Putem imparti prezentul si poate viitorul dar nu cred ca e benefic sa ne incarcam memoria cu trecutul alora. Uita cine vrea sau poate :).

    Daniela 3 august 2016 6:09 PM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title