„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Dragostea nu moare

de

Îi vezi de departe, cupluri blazate, care par mai degrabă că se urăsc decât că s-au iubit vreodată. Îi vezi cum se privesc unul pe celălalt iritaţi şi nervoşi, sâcâiţi de prezenţa celui de alături, pândindu-şi greşelile şi nici măcar imaginându-şi că ar putea trece peste ele.

Unii sunt căsătoriţi de o viaţă. Alţii sunt doar iubiţi, prinşi în capcana unei relaţii neoficializate sau a unei logodne lăbărţate, sub tot felul de pretexte, pe mai mulţi ani decât înţelesurile lumii şi chiar propriile lor înţelesuri. Şi, totuşi, şi unii, şi ceilalţi, s-au iubit cândva sau măcar au fost îndrăgostiţi, cu patimă, dorinţa, poftă de sex, vise dulci şi dor de revedere. Numai că au lăsat iubirea dintre ei să se ofilească şi apoi să se preschimbe în lipsă de respect, în nepăsare, în ură. În nimic.

Eu cred, însă, că, dacă am vrea, ne-am putea îndrăgosti din nou de aceeaşi persoană. După căderi şi după certuri, după indiferenţă şi după ură, după scârbă şi după nepăsare, într-o bună zi, când ni se face mai mult ca niciodată dor de dragoste, ne-am putea lăsa cuceriţi din nou de exact aceeaşi persoană de care ne-am îndrăgostit şi data trecută. De ce să căutăm un străin pe care să-l învelim în aura cu zorzoane a imaginaţiei noastre şi să nu-i dăm omului de lângă noi şansa de a îmbrăca, încă o dată, acelaşi veşmânt pe care îl ţesem doar din lacrimile ochilor noştri îndrăgostiţi? Sunt momente când se reinjectează dragoste în sufletele secate.

M-am certat de câteva ori cu Paul atât de rău, încât am simțit, pur și simplu, că nu îl mai iubesc. Mi s-a părut că atunci, pe loc, în miezul controversei noastre vijelioase, iubirea noastră a horcăit și și-a dat obștescul sfârșit, sugrumată de neînțelegeri iremediabile. Am fost convinsă că am descoperit lucruri crunte, care să mă îndepărteze pentru totdeauna de el, și că nu voi mai putea reveni niciodată la dragostea mea pe care am considerat-o, brusc, o greșeală… Apoi mi-am reamintit că stă totul în puterea mea. În dorința noastră de a fi împreună. Că mă pot întoarce în mine însămi, retrăind miracolele care m-au făcut să mă îndrăgostesc de el. Și s-o iau de la capăt, ca într-o iubire abia începută. Căci ne putem reîndrăgosti de omul de lângă noi căutând cu ochii și cu sufletul peisaje pe care le-am zărit cu privirea înnebunită de iubire acum câţiva ani. Ne putem îndrăgosti din nou de el după un vis în care se făcea că ne iubeam din nou cu disperarea, cu bucuria, cu credinţă clipelor dintâi ale dragostei noastre. Ne putem reîndrăgosti din dor de cel pe care l-am iubit cândva atât de mult, încât am acceptat să-i fim parteneri de drum, convinşi fiind că nu ne vom despărţi până la moarte. Ne putem reîndrăgosti simţind un miros de iarbă tăiată, care ne aminteşte de aşteptările de dinainte de-a fi împreună. Retrăind un gust simţit împreună cu el, cândva… Revăzând luna palidă, auzindu-ne din nou bătaia inimii arse de un dor greu de tălmăcit, trezindu-ne ca mai demult, numărând stelele din doi în doi… Văzându-i zâmbetul în zâmbetul copilului nostru…

Trebuie doar să avem curajul de a ne asuma trecutul întreg, cu toate alegerile lui. Şi, chiar dacă între timp ne-am rătăcit, merită să ne dăm dreptul de a spune că nu, nu am greşit când ne-am îndrăgostit.

Dragostea nu moare. N-ar muri niciodată, ci s-ar rostogoli în eternitate, sferă perfectă de lumină și suflet, dacă n-am face-o noi să se stingă de frig, să se usuce de dor sau de foame, dacă n-am ucide-o mişeleşte într-o ceartă cumplită sau într-o bătălie a orgoliilor. Dacă nu am abandona-o sau trăda-o. Însă, dacă suntem curajoşi şi puternici, ridicându-ne mai presus de ranchiuni şi pofte de răzbunare, mai presus de propriile laşităţi, vinovăţii şi nemernicii, chiar și după marile încercări ale cuplului ne-am putea reîntoarce la noi înşine, cei de odinioară, cei ai căror ochi ştiau să vadă dragostea într-un om pe care azi nu mai vrem să-l înţelegem. Nu avem cum să greşim. Reîndrăgostindu-ne de acelaşi om, nu facem altceva decât să ne validăm propria viaţă, nu-i aşa?

Eu aleg să îl iubesc pe omul lângă care mă trezesc în fiecare dimineață, deși nu întotdeauna mi se pare cea mai ușoară alegere. Și sunt convinsă că nici pentru el nu-i ușor de fiecare dată, dar… Nu despre asta e dragostea?

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Îmi pare rău că uneori uit cata nevoie au oamenii de cuvintele tale…
    Și da, cata nevoie am eu!

    Teo girl 23 iunie 2017 2:40 PM Răspunde
    • Teo girl, uneori uit eu insami, si tac, si nu spun nimic, si nu vreau sa aud nimic. Ni se intampla tuturor. Te imbratisez, cu dor. Mai scrie si tu, scrii atat de frumos!

      Alice Năstase Buciuta 23 iunie 2017 8:38 PM Răspunde
  • Iti multumesc pentru ceea ce scrii,pentru bucuria de a te citi,de a invata si a intelege!!

    mona 24 iunie 2017 12:40 PM Răspunde
    • Eu iti multumesc tie, Mona, pentru prietenia ta fidela sipentru felul in care mi-ai fost alaturi, atatia ani la rand!

      Alice Năstase Buciuta 24 iunie 2017 3:24 PM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title