fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Dragostea mea, ancora grea

de

A venit Nina Cassian in Romania. Am asteptat-o la aeroport cu flori si lacrimi – pe care nu le prevazusem in desfasurator – si in numai cateva minute de intalnire am primit atata putere, atata frumusete, atata sens, incat toate durerile de rand mi-au amortit.

Eu sunt cea care a adus-o pe Nina Cassian in Romania si minunea acestei izbanzi imi daruieste atata mandrie, incat imi vine sa va rog sa stergeti de tot din amintire restul lucrurilor pe care le-ati stiut despre mine. As vrea sa va fac, la ceas de grea incercare si inteles pentru mine, sa uitati de iubirile mele oropsite, de cuvintele mele asezate-n genunchi, de marturisirile mele apasate de umilinte. Si sa ramaneti doar cu un adevar care-mi da curaj si lumina. Nina Cassian a venit in Romania la rugamintea mea. Am citit-o din dragoste, si din dragoste am pornit pe urmele sale, si am gasit-o peste mari si tari. Si-acolo, cu evlavie in glas, i-am vorbit despre cautarile mele, despre risipirile mele, despre nevoia mea de a-i citi, iar si iar, cuvantul si randul. Si astazi, Nina Cassian, mi-a intors vizita, ca sa putem sa va daruim impreuna primele doua carti din colectia de autor Nina Cassian.

E prima mea poveste de dragoste cu final fericit, e cea dintai iubire care ma onoreaza. E cea dintai izbanda a sufletului si a vietii care ma ridica mai presus de sfortarile marunte, ridicole, de pana acum. E ancora grea a implinirilor mele. Sunt mandra. Si sunt trista, pentru ca stiu ca nimic nu va mai fi la fel de acum inainte si, desigur, imi va fi adesea dor de nimicnicie si n-am s-o mai pot degusta. E prea tarziu. Nina Cassian a rostit pentru mine, cu vocea sa de regina, o poezie pe care, cu doar o zi inainte, o daruisem si eu, la randul meu, intr-un gest de risipire, unui muritor. Iar glasul domniei sale mi-a dat putere sa rup lanturile iluziei, si sa revin in nesfarsitele mele singuratati.

Dragostea mea,
ancora grea,
tine-ma strans;
toate ma dor:
gura de dor,
ochii de plans.

Vantul cazu –
poate ca nu,
dar s-a facut
liniste-n cer
fara puteri
ca la-nceput.

Nu mai visez
pasi pe zapezi,
urme de vulpi,
nu mai sunt flori,
sufletul lor
moare in bulbi.

Singuratati…
Nu mi te-arati,
nu-mi trimiti vesti.
Cat fara rost.
Oare ai fost?
Oare mai esti?

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Am mai spus-o: este meritul tau pentru ca Nina Cassian este in Romania. Toti ceilalti ne vom retrage din fata maretiei ei,admirand-o in tacere,departe de luminile reflectoarelor.Iti vom lasa privilegiul sa o insotesti,sa ii atingi cuvintele, sperand ca ,apoi,te vei intoarce la noi,muritorii.Si vom spera ca,dincolo de toate,lucrurile cu adevarat inaltatoare,vor ramane vesnic.Bucura-te de toate astea! Iti vom fi alaturi,chiar daca nu ne vezi, sau nu ne stii,sau nu crezi.

    Andreea 8 noiembrie 2008 11:45 Răspunde
  • „Nu, noi cei lasi n-ar trebui sa iubim !
    Ne-nfricosam pe pamant si ametim pe-naltimi
    domesticim suferinta, o facem caine de curte,
    pentru speranta ni-s bataile inimii prea scurte …
    Vezi-le cum trec si se scutura, vezi-le,
    florile, spicele, frunzele, zapezile …
    Fiecare-anotimp ne desparte
    pe unul de celalalt – si ne-apropie de moarte. ”
    Nina Cassian – Dialog

    Baby 8 noiembrie 2008 13:21 Răspunde
  • Baby, m-as bucura sa fii luni alaturi de mine, chiar daca „noi cei lasi n-ar trebui sa iubim”. I will wait for you.

    Alice Nastase 8 noiembrie 2008 16:08 Răspunde
  • Desigur invitatia nu are valoare prin prezenta in sine la eveniment, ci prin sansa de a o vedea, pe viu, in toata stralucirea ei, pe Nina Cassian.

    Alice Nastase 8 noiembrie 2008 22:14 Răspunde
  • Baby, te invidiez pentru sansa de a primi invitatie…

    Andreea 9 noiembrie 2008 15:07 Răspunde
  • Mie mi se pare ca toti cei care scriu aici, in frunte cu cei de deasupra mea care vor invitatii sau nu vor nimic, care par raniti din iubire si recita din Nina Cassian, toti cei care sunt lasi sau sunt curajosi, vin aici, pe acest site pentru a o intalni pe Alice Nastase si pentru a regasi subiecte din Tango. In momentul prezent, Nina Cassian este subiectul numarul 1, dar elementul de continuitate si de interes pentru noi toti este Alice, pe ea o urmarim, povestile ei incercam sa le aflam, de la ea smulgem vorbele incercand a ne imagina daca ceea ce scrie este real sau doar desprins din imaginatie. Pe mine ma nedumereste faptul ca pare asa de trista mereu, desi numai aici pe site vin tot felul de personaje care spun ca o iubesc -iar eu o citesc de mult, dar nu am avut curajul de a-i scrie. Dar poate ca cei care ii scriu nu o iubesc daca ea tot trista ramane mereu, sau o iubesc intr-un mod care nu o ajuta deloc si n-o protejeaza de necazurile despre care ea vorbeste. Eu nu ma indoiesc ca toti aceia care i-ati scris sunteti bineveniti la festivitate, ca nu v-ar fi cerut invitatii. Eu, daca as fi mai aproape, as veni fara sa imi fac probleme. Si daca as fi mai aproape, te-as iubi si eu, Alice, si eu as avea grija de tine si te-as proteja de nenorocitii care-ti fac necazuri. Insa eu traiesc in alta tara si sunt gata sa cred ca in tara ta nu se gaseste niciun om de nadejde care sa te iubeasca asa cum meriti- pentru ca stiu prea bine ce fel de oameni sunt acolo, si de aceea am ales sa plec. Succes la intalnirea de maine! Dorin

    Dorin 9 noiembrie 2008 18:34 Răspunde
  • Intr-un strigat deznadajduit, Dorin, imi vine sa te chem inapoi! Dar nu indraznesc… Si nici nu mai cred in minuni. E atat de crunt de adevarat ca minunile tin… trei nopti. Si-atunci m-apropii de pietre si tac.
    Iti multumesc, dragul meu. Dar eu nu mai cred in iubiri in care cineva sa-si revendice, ca pe-o onoare, grija de mine. Am prietenii mei, am cititorii mei, am confidentii mei. Dar, ori de cate ori mi-am dat dreptul sa sper la mai mult decat iubirea eterata din scris, m-am trezit pe marginea mortii si a nebuniei. Minciuni. Tradari. Lasitati. Mizerii. Telefoane fara raspuns. Palavre fara acoperire. Declaratii sforaitoare, comise doar intru emotia si impaunarea emitentului. Minciuni. Minciuni. Jumatati de-adevar. Pacaleli ridicole. Tradari in clipe de grea incercare. Umilinte. Minciuni. Si intr-un final, aceeasi nebuneasca, dureroasa dorinta de-a sterge din biografia mea intalnirile care m-au murdarit.
    Nu mai cred in minuni.

    Alice Nastase 9 noiembrie 2008 20:35 Răspunde
  • Alice, uiti ca nu esti perfecta?? Oare cat rau ai facut tu in viata asta?? Cate femei nu te-au blestemat pt ca le-ai luat barbatii?Pt un an, pt o zi, pt o viata. Nu te-ai intrebat niciodata de ce nu iti gasesti fericirea?? Gandeste-te doar.Iti descrii viata amanuntit in editoriale si in carti. Negru pe alb. O lume intreaga citeste! Unii rid, altii te compatimesc, altii te judeca.
    Dar, recunosc, felul in care scrii si te dezvinovatesti este atat de pur incat tu pari cea perfecta iar restul…impotriva ta!
    In Romania nu exista perfectiune. De aceea a plecat si Dorin(cel care a scris mai sus) si Simona, jumatatea ta si multi , multi altii. Lumineaza-te femeie! Lasa zeii si zeitele! Noi suntem pamanteni!
    Maria

    marioara 9 noiembrie 2008 21:11 Răspunde
  • Ana, mie mi se pare ca cer mereu atat de putin! Probabil ca aici gresesc, repetat si ridicol. Cer prea putin. Cer sa mi se spuna adevarul. Cer ca atunci cand caut glasul si cuvantul celui drag, el sa nu-mi gaseasca pretexte ridicole, labartate pe ore nesfarsite in care, vai, vai, nu-si poate permite sa ma sune nici macar un minut. Cer omului pe care-l iubesc sa nu-si pastreze cotloane ascunse ale vietii lui. Si, mai ales, cer ca atunci cand mi-e greu, cand patesc un necaz, cand urlu de durere, sa imi sara in ajutor, cu graba, cu sfasiere, cu neputinta de a sta deoparte. Oamenii care nu raspund la telefon, care inventeaza explicatii alambicate si le subsumeaza sforaitor idealurilor unei profesii acaparatoare, – ha, ha ha, ce profesie ciudata in care n-ai voie sa-ti suni iubita timp de zece ore si in urmatoarele 24 n-ai voie sa-i raspunzi!!!- care in taina dormitorului iti saruta picioarele si apoi iti declara ca nu-ti pot iesi alaturi in lume ca sa nu-ti ia din lumina sunt doar niste mincinosi lasi, pe care, din pacate, e infiorator de lesne sa-i demasti. Pentru ca actioneaza mereu dupa acelasi tipar, si-atunci e usor sa afli carei femei -altei proaste, la fel de ridicole si vulnerabile ca tine insati- ii saruta mana si-i promit miraculoase salvari de la deznadejde, in felia de saptamana in care i-a venit ei randul la atentii si declaratii facute musai cu referire la intreaga viata.
    Da, amintirea asta otravita, tirada asta inveninata se refera la cineva anume. La un om caruia i-am dat pe mana viata mea, sufletul meu de femeie, cheia de la casa mea si acceptul de a-i fi sotie si mama a copiilor lui… Uitasem. N-as fi vrut sa-mi amintesc. Intre timp a murit (pentru mine) si mi-e ciuda ca nici acum, dupa moarte si dupa parastasul la care am plans un fluviu de lacrimi, tot nu l-am iertat. Tu, Ana, mi-ai amintit de el. Iarta-ma, te iert si eu.
    Iar tu, Marie, nu te mai amagi cu ideea ca noi, femeile, ne luam barbatii una celeilalte! Pe barbatii care m-au inselat nu mi i-a luat nicicand alta femeie, si nici pe cei care si-au inselat doamna de acasa cu mine nu i-am luat eu, nici pentru un an, nici pentru o zi, nici pentru o viata. Barbatii care insala nu declara niciodata, onest, statutul lor matrimonial sau amoros. Cei care nu-s casatoriti cu acte se proclama singuri si liberi, anihiland din start drepturile concubinei indragostite si evidentiind clar faptul ca, daca nu i-au achizitionat lamaita si voal pana acum, e limpede ca nu aceea li s-a aratat a fi povestea lor eterna – dandu-ti de inteles ca tu ai fi candidata ideala la postul de salvatoare din deriva vesnica. Domnii care detin, totusi, vreo tanti oficiala in alcov, isi construiesc strategii istete, care sa le ilustreze tristetea, neputinta pe care-o resimt in prizonieratul unei iubiri istovite, ah, si speranta ca vor evada candva dintr-o relatie in care nu mai cred…
    Eu nu am luat barbatul niciunei femei. Si nicio femeie nu mi-a luat barbatul. Da, recunosc, uneori am iubit nebuneste indivizi care mi s-au proclamat a fi cautatori ai povestii lor esentiale, desi mentionasera, in treacat, ca ar mai fi intretinut cate-o relatie fara insemnatate, pana atunci. Si cateodata, barbati care se ridicasera din asternutul meu in dimineata dinainte s-au asezat cu usurinta la mese magistrale si apoi si-au facut siesta in asternuturi straine, fara ca vreo femeie sa se simta vinovata pentru tradarea lor fata de mine. Pentru ca tradarea este, aproape intotdeauna, numai a lor, complicele nu sufera decat de naivitate pultacee, de speranta febrila, si ridicola, si atat de contagioasa.
    Dixi.

    Alice Nastase 9 noiembrie 2008 22:27 Răspunde
  • Dorin, dincolo de „teama” de a-i scrie lui Alice,dar „curajul” de a aparea neinvitat la evenimentul legat de venirea Ninei Cassian in Romania, dincolo de dorinta de a ajuta si iubi si imposibilitatea concreta de a face asta fiind in alte tari,dincolo de parerile tale putine si relative, definite prin prea dese terimiteri la „poate”, dincolo de absenta atentiei pentru nuanate (nimeni nu a CERUT invitatii, ci au fost opinii de reala si defensiva invidie pentru cei care au privilegiul unei invitatii de la Alice), dincolo de faptul ca pe blog nimeni nu este „in frunte”, dincolo de aparenta bagatelizare a ranilor din iubire exprimate pe acest blog(care devine un forum de frumos si sentimente curate,exprimate inclusiv prin „recitari” din Nina Cassian…sic!),dincolo de faptul ca definesti care sunt „pentru noi toti” elementele care ne aduc pe forum, dincolo de nedumeririle tale legate de tristetea lui Alice(…avem oare acest drept,aceste competente?), dincolo de antiteza dintre „personajele care o iubesc” si tu, „care o citesti de mult” (…), dincolo de faptul ca impresia ta este ca iubirea fata de Alice ar trebui „sa o ajute” (probabil ca intr-o formula matematica,rationala), dincolo de faptul ca „ai veni”, „ai proteja-o pe Alice de nenorociti”, dar „nu esti mai aproape”(…), dincolo de faptul ca in Romania apreciezi ca „stii prea bine ce fel de oameni sunt” (apropo, ce fel sunt?), dincolo de toate astea, iti apreciez retorica si iti remarc perspicacitatea legata de elementul de continuitate numit Alice Nastase.
    Suntem ceea ce vrem sa fim,Marioara. Daca vrei sa fii pamanteana,nimeni nu iti ia acest drept.Dar e pacat sa ceri altora sa fie ca tine,imperativ.Curajul de a expune crampeie de viata,de a fi real fata de cititori, nu este motiv de batjocura.Ci de admiratie.
    Alice,uneori am crezut ca oamenii m-au tradat sau m-au mintit. Era reactia aferenta unor perioade de indoiala sau neincredere.Ulterior,am invatat sa nu definesc situatii,caractere in asemenea situatii de „criza”.Si asta pentru ca am inteles mai tarziu ca acei oameni pe care ii credeam lasi,tradatori sau ipocriti,erau de fapt alaturi de mine, in tacere, discret,fara sa stiu, fara sa simt. Doar ca aveau nevoie de a li se auzi „felul”. Nu te grabi sa ii adjectivezi.Intelege-i. Intinde-le mana.Poate vei descoperi peste timp ca nu te-au tradat si nici mintit. Si atunci,toate cuvintele astea te vor durea.
    Atat.

    Andreea 9 noiembrie 2008 22:48 Răspunde
  • E noapte tarzie. Copiii-au adormit langa mine, pe bucatica noastre de pat pe care-o-mpartim din iubire.
    Incet-incet, se linistesc durerile. Respiratia lor egala, inceata, imi mangaie inima fulgerata de dor. Ma pregatesc sa adorm langa ei si sa uit, pentru ca maine s-o pot lua de la capat. As spune „noapte buna” cuiva, si n-am cui. Cuvintele nu se-aud peste moarte.

    Alice Nastase 10 noiembrie 2008 0:17 Răspunde
  • Eu inteleg ce-a vrut sa spuna marioara chiar daca i-ati inchis gura la modul foarte intelectual. Ok, Alice, femeile nu fura barbati. Ei pleaca singuri. Dar poate pleaca si pt ca se satura de cicaleli si cautat prin telefoane, nu crezi? Vinovat sau nu, nici un barbat nu suporta femeile care il sufoca si ii fac mereu reprosuri. Iar eu simt la tine, nu te supara pe mine ca-ti spun, un fel de paranoia sentimentala, toti s-au coalizat pe planeta asta sa te faca pe tine sa suferi. nu cred ca lucrurile stau chiar asa. Asta cred c-a vrut sa zica marioara si subscriu, sa te uiti in oglinda si sa vezi cu ce gresesti TU. Ca nu poti fugi la infinit in sfere inalte ca sa te protejezi de „pamanteni”.
    Si am mai observat ceva pe site-ul asta: prea multe „te iubesc”-uri. Eu cred ca iubirea, in primul rand, se dovedeste. Mie nu-mi place moda americana, cum isi spun ei te iubesc dimineata la pranz si seara in loc „buna dimineata” sau „noapte buna”. Prefer felul nostru balcanic, mai introvertit, in care arati mai mult si vorbesti mai putin, unde fiecare „te iubesc” e o sarbatoare, parca auzi artificiile pe fundal.
    Eu n-o sa-ti spun „te iubesc” Alice, iti spun „buna dimineata”. Si iti doresc ca in cel mai scurt timp sa ai si tu cui spune „noapte buna”. Luca

    Luca 10 noiembrie 2008 9:37 Răspunde
  • Alice esti super! Te felicit pt curajul pe care il ai in lupta cu Voiculeasca, te admir pt ca ai curaj sa iubesti nebuneste si sincer, sa traiesti clipa si nu in ultimul rand pt cum scrii, pt editorialele superbe pe care ni le scrii noua cititoarelor tale fidele si nu numai.
    Sunt trista ca esti trista. Ne scrii ca: ”as spune “noapte buna” cuiva, si n-am cui.”,” un om caruia i-am dat pe mana viata mea, sufletul meu de femeie, cheia de la casa mea si acceptul de a-i fi sotie si mama a copiilor lui…Intre timp a murit (pentru mine)…..”
    Nu suntem noi confidentele tale?? Povesteste-ne ca sa fim alaturi de tine.Descarca-te ca sa uiti si sa mergi mai departe. Lumea e plina de barbati inteligenti, sensibili si destepti.Undeva , acolo…sigur este El , zeul tau, alesul tau care te asteapta. Trebuie numai sa te eliberezi de trecut.
    Liz Taylor a fost casatorita de 9 ori, Raduleasca e la al treilea divort, nu poti fi si tu la a treia casatorie? Noi iti tinem pumnii! Sincer!
    Fruntea sus , curaj si…Bafta!
    p.s. Blogul este super!

    carmen 10 noiembrie 2008 20:56 Răspunde
  • Scrieti foarte bine si va citesc cu placere. Daca tristetea dvs. este datorata neimplinirilor din relatiile cu oamenii, de orice natura ar fi acestea, cred ca veti fi mereu nefericita. Cu cat cultivati aceasta stare mai mult (si faceti asta) cu atat veti culege mai multa nefericire. Citindu-va, observ ca scrieti, mai mereu, despre dvs. in relatie cu alti oameni, deci neimplinirea dvs. s-ar datora unui fel de-a fi al altora care nu va este pe masura. Judecati prea mult. Sper sa reusiti, la un moment dat, sa lasati lucrurile sa curga. Pur si simplu. Cred ca atunci va veti simti mai bine.

    Andreea 11 noiembrie 2008 14:14 Răspunde
  • E greu sa fii singur, e greu sa vorbesti despre ceva ce doare, e greu si sa taci.
    Insa mult mai rau este sa nu mai crezi in nimic.
    Nu simt asta la tine. Simt insa ca te lupti cu tine si cred ca asta te epuizeaza destul de mult. Uita-te dimineata la zambetul copiilor tai si realizeaza ce norocoasa esti ca ii ai si ca te au. in rest….panta rhei…

    mihaella2 11 noiembrie 2008 18:30 Răspunde
  • Chiar sa credem numai in nefericire si tristete?Cred ca scrieti despre asta pentru ca lumea asta asteapta de la d-voasta,ati creat aceasta imagine pe care o cultivati mereu,imagine a unei femei mereu in suferinta cu lacrimi pogorate peste paine(pe care toti trebuie ,e adevarat s-o castigam cu suferinta!),cu sufletul delicat si duios scos la taraba din piata…Nu cred in aceasta femeie singura.Aveti doi copii,aveti clipe de fericire si implinire langa ei …de ce niciodata nu scrieti despre asta?Barbatii!!! Chiar o sa credem ca va vand si va cumpara CUM vor ei?Va apreciez foarte mult.Imi place la nebunie cum scrieti…dar sa fim serioase…Aveti o revista ,sunteti o femeie care stie sa se miste…si apoi tangoul se danseaza intotdeauna in DOI!!!

    Cora 11 noiembrie 2008 18:58 Răspunde
  • Va dau dreptul sa va indoiti de mine si va dau dreptul sa-mi aduceti critici. Da, si la propriu si la figurat, eu va dau acest drept, apasand o tasta care va asaza comentariul- pe care poate uneori il resimt nedrept- pe siteul meu si invatand inca o lectie de toleranta. Si de rusine. Si de ascultare. Fac toate acestea fiindca inca mai caut solutii, mai vreau raspunsuri. Incredibil, dar adevarat, eu imi caut drumul si-acum, si inca mai sper sa-l gasesc pe cel bun.
    Dar daca credeti despre mine ca joc un rol, ca-mi pun masca tristetii fiindca asta vinde mai bine, va inselati amarnic. Tristetea mea nu-mi e de niciun folos. Stiu dureros de clar ca zambetul deschide usi, ca lumina de pe chip ispiteste dragostea. Eu scriu despre lucrurile pe care nu le inteleg si cred ca indaratnicie ca asa trebuie sa fac. Si mai stiu, si am recunoscut-o mereu, ca vina imi apartine pe de-a-ntregul, ca imi caut iar si iar iubirea in locuri in care n-au gasit-o altii niciodata, ca nu-mi pot ostoi senzatia absurda ca, daca voi putea macar o data in viata sa aduc dragostea cea mare intr-o lume in care prea multe suflete au impietrit, daca l-as putea tine alaturi pentru toata eternitatea si inalta la rang de zeu pe un om cu trecut dedulcit la minciuni si iubiri de rand, ar fi ca si cum as salva omenirea de la pieire, ca si cum Julieta s-ar trezi cu un ceas mai devreme, ca si cum as tine-o pe Ofelia departe de raul in care s-a inecat. E vina mea, si sunt la fel de instelata de ridicol precum cei care au cautat piatra filosofala, perpetuum mobile, monstrul din Loch Ness, punctul G ori Atlantida. Si la fel de nobila precum cei care au bantuit lumea pe urmele Sfantul Graal, potirul din care eu as vrea sa beau credinta in dragoste si liniste eterna. Pentru ca apoi sa nu mai scriu niciun cuvant amarui. Sa tac, fericita, pentru totdeauna.

    Alice Nastase 12 noiembrie 2008 1:26 Răspunde
  • Thanks! Nice post.

    ErvinTW 12 noiembrie 2008 7:46 Răspunde
  • Va rog din suflet sa-mi iertati indoiala(sunt om si eu!!!),nu as fi vrut sa va ranesc nici o clipa sunteti pentru mine un idol si abia acum inteleg ca nu as putea trai cu rusinea de-a ma fi indoit de minunata si neverosimila d-voastra sinceritate.Sunt si eu de o sinceritate bruta ,ca si d-voastra ,lucru care de multe ori m-a costat scump in viata si cred totusi in genul acesta de destainuire totala si aparent prea facila pentru vremurile astea in care traim.Am scris comentariul de ieri sub un impuls rautacios ,recunosc,desi nu sunt decat un om care crede in iubire si adevar …M-am gandit mult la ceea ce am scris si am realizat ca nu aveam acest drept ,de a va judeca ,de a judeca pe cineva,oricine…”cogito ergo dubito-dubito ergo sum”…si asta totusi nu ma disculpa deloc.Nu sunt un om rau-nu vreau sa fiu -dar tocmai noi cei sinceri si adevarati suntem cei mai incercati de viermele acesta hidos,indoiala.O sa va scriu acum ceea ce simt pentru ca stiu ca nu voi mai indrazni a doua oara ,atat de josnic mi se pare acum gestul meu de ieri…Sunt si eu pasionata de scris ,atinsa ,cred,forever,de virusul acesta al destainuirilor sublime si totale.Pe scurt: mi-am descoperit prea tarziu aceasta pasiune,am studii economice si viata mea ,la cei 38 de ani, nu se invarte totusi decat in lumea cuvintelor ,a verbului devenit minune,a vorbelor dantelate si crosetate cu maiestrie de bunica.Am scris pe ici pe colo ,mi-au aparut gandurile intrupate si pogorate pe hartie in Lumea femeilor,Dilema veche,Formula as.Nu stiu cat de talentata sunt ,dar stiu ca e tot ce imi doresc sa fac in viata:sa scriu si iar sa scriu.Locuiesc in provincie ,in Deva si stiu ca la Bucuresti e painea si cutitul…Dar nu mi-am pierdut speranta ca intr-o buna zi voi avea o rubrica a mea intr-o publicatie.Am si eu 2 buc.copii ,dar pot spune ca si un sot minunat langa care sa-i cresc.Sunt implinita ,iubesc si ma simt iubita si totusi simt un gol undeva ca si cand viata mea nu ar fi completa si desavarsita, pentru ca profesional simt ca am ratacit drumul…iar acolo unde am ajuns,printre cifre si conturi nu e deloc lumea mea ,visul meu.Am avut si eu o perioada in viata mea cand iubirea fugea de mine mancand pamantul si sufletul meu.Cum de-am putut sa uit? CUM cu atat mai mult m-am indoit de d-voasta,cand stiu ca la fel simteam si eu amarul vietii de atunci,tristetea si durerea dezamagirilor…Iertati-ma ,iertati-ma, iertati-ma ,nu mi-ar ajunge un volum sa scriu asta si sunt nevrednica si de a va mai citi un rand vreodata…va multumesc ca sunteti asa cum sunteti si faptul ca mai exista oameni ca d-voastra ma face sa sper intr-o lume mai buna,mai adevarata.

    Cora 12 noiembrie 2008 10:15 Răspunde
  • Hmmm… Daca ar fi sa incep sa comentez fiecare comentariu, am sa-ti spun buna dimineata, alice, in niciun caz noapte buna. Initial vroiam sa te felicit pt intalnirea cu Nina Cassian, o doamna care-mi aduce aminte de primele amintiri, ca sa zic asa, de o copilarie in care-mi placea sa citesc versuri pe care acum, cu rusine recunosc, nu mi le mai amintesc. De obicei nu citesc ce scriu si altii, dar asta seara ochii mei au ratacit printre randurile scrise de dorin cu usoara invidie, am simtit eu, dar si cu nedreptate si lipsa de inspiratie cand a „acuzat” trecatorii pe aici de una sau alta. Si apoi m-am contrariat dupa dialogul dintre tine si marioara. Ti-as da dreptate in mare parte, dar nu ma mai intereseaza deloc discutiile de genul „femeile alea usoare care fura barbatii doamnelor” si nici nu mai vreau sa iau apararea celorlalte, desi e clar ca cealalta femeie nu ii pune barbatului pistolul la cap pentru o noapte, o luna sau o viata de amor extra-conjugal. Sunt atat de obositoare discutiile astea despre cine e de vina ca barbatii inseala si cine sufera mai mult, de parca ar fi o competitie. De ce nu pot oamenii sa se bucure de ceea ce au cu aceeasi intensitate cu care si-au dorit sa obtina acel ceva sau cineva? Si de ce trebuie sa dam vina pe cineva pentru ca ceva nu merge sau noi nu mai mergem in aceeasi directie? Stiu, e usor e spus, dar e atat de trist ca uneori avem nevoie de niste palme peste ceafa din partea destinului, de suferinta si haos in viata noastra si, din pacate, si a celorlalti, pentru a invata sa ne bucuram de lucruri marunte, de o zi, o luna sau o viata, fie ea plina de dor si asteptare… si ar mai fi atatea de spus.

    T.o 12 noiembrie 2008 23:42 Răspunde
  • Cora, draga mea draga, te imbratisez din tot sufletul! N-am vrut sa te invinovatesc cu nimic, si nu vreau sa-ti otravesti inima cu nelinisti legate de ce as putea crede eu! Acum imi pare rau ca am raspuns asa, poate ca nici eu n-am inteles exact ce-ai vrut sa spui. N-am vrut sa te fac sa suferi, asa cum, sunt sigura, nici tu n-ai vrut. Hai sa ne impacam. Nu vreau sa mai treaca inca o noapte de neinteles – fiindca stiu cat de amarnice sunt noptile de dupa cearta… Stiu… Te imbratisez si-ti urez noapte buna, chiar daca urarea mea iti va ajunge in vis. Fiindca sper ca tu dormi, si visezi. Te imbratisez.
    Si tie T.o, iti spun Buna dimineata, si-ti spun ca ai dreptate, dar eu nu stiu, nu pot sa ma bucur de lucruri marunte- vreau, cu nesat, cu nerusinare, lucruri insemnate, iubiri mari, povesti eterne. Buna dimineata.

    Alice Nastase 13 noiembrie 2008 1:50 Răspunde
  • Multumesc ca ai adus pacea in sufletul meu!

    Cora 13 noiembrie 2008 9:40 Răspunde
  • Multumesc Alice ca ai adus pacea in sufletul meu,multumesc ca poti citi

    Cora 13 noiembrie 2008 10:04 Răspunde
  • Poti sa traiesti fara lumina un timp…pana cand, intr-o zi, ceva apasa nemilos pe intrerupatorul care imprastie tristetea si-ti umple sufletul de lumina, speranta si dragoste…
    Am citit ieri povestea vietii mele care, ciudat, nu era scrisa de mine…era „furata” si semnata de Dvs…”Noi suntem zeite”… Si nu ma mai simt ciudata, neadaptata si singura… Va multumesc ca existati si sunt sigura ca ne-am cunoscut la coada din alta lume, coada la care se imparteau destinele pentru excursia din lumea asta…si e clar ca n-am prins rand in fata si-am luat ce a ramas… Ma bucur ca te regasesc… Data viitoare promit sa-ti tin loc in fata..:-)
    Nu am crescut pesemne suficient de matur ca sa renunt la visul de a-l vedea intr-o zi pe Mos Craciun grabindu-se spre sania cu care-mi va aduse minunea si concretetea sperantei mele ca exista iubiri impartasite, traite… Nu am renuntat sa cred si sa sper ca in orasul asta cenusiu, dezbracat de povesti de dragoste sincera, exista macar un om care sa simta viu, care sufere veridic si, mai ales, care sa aiba maretia de a nu-si ascunde durerea, tristetea si speranta…
    Inca mai cred ca nu doar Ileana Cosanzeana poate avea iubirea unui Fat care muta si muntii pentru ea… Inca mai cred ca iubirile cutremuratoare se pot trai existand si cred ca nici un timp nu e pierdut in cautarea lor.
    De ce iubirea moare inainte de-a se naste? De ce nu exista vitamine pentru asa ceva?
    Am inventat medicamente pentru orice, mai putin pentru suflet…Oare de ce? Poate pentru ca din ce in ce mai multi oameni traiesc fara sa aiba nevoie de el… Nici nu mai are pretul potrivit sufletul nostru acum…Il schimbam intr-o secunda pe haine lucitoare, pe amanti prea batrani, pe masini lucitoare… Si…vazand stolurile de bmw-uri din oras…ma-ntreb urland neauzita: hellooooo….mai traieste cineva aici???
    Eu am un suflet pe care nu-l voi vinde, dar vreau sa-l daruiesc….sa-l dau de pomana…pe ceva similar…”Caut un suflet pentru suflet”…

    Superba doamna si femeie, mi-ai adus bucuria de a stii ca nu traiesc singura in oras….
    Avem aceeasi varsta, aceeasi viata traita, acelasi suflet infometat de iubire, aceleasi icoane vii la cere ne-nchinam, aceleasi vise…asa ca-mi iau curajul de a spune cu tot sufletul meu anonim TE IUBESC, Alice Nastase!!! Si-ti multumesc ca existi.

    Cristina 14 noiembrie 2008 18:56 Răspunde
  • Desi mai tot timpul sunt plecata, nu am pierdut absolut nici o emisiune in care a-ti aparut sunteti o incantare pentru sufletul meu obosit cu multe lucruri urate… nu am talent si nu stiu potrivi cuvinte insa recunosc VALOAREA! Va numarati printre putinii din tara asta care in cuvinte frumoase si poate nu va dati seama ce impact aveti asupra oamenilor indiferent ca recunosc sau nu-spargeti bariera ”sonica”. Mi-ati retinut atentia nu prin aspectul placut si zambetul tras in coltul buzelor ci prin temeritatea de care dati dovada, cazona chiar as putea spune. Sunteti un mic-mare soldat al acestei tari! Admir ca nu parasiti asa usor campul de lupta; nu fara o batalie…de 23 de ani lupt pentru tara asta si au murit langa mine tineri cu mame si iubite lasate in tara care cred inca in lucrurile bune in compasiune…nu suntem otraviti sau mai bine spus: nu ne lasam otraviti cu tot felul de slogane ieftine si credem in tara noastra, in viitorul ei.Sunt mama si eu si nu mi-as incuraja copii sa migreze spre alte tari.Aici avem de construit, de schimbat si n-o sa vina nimeni s-o faca in locul nostru.Aici se afla hrana noastra spirituala…E pentru prima data cand imi astern o parte din suflet…cu retinere ; nu-mi permite meseria si mai stiu ca oamenii apreciaza cuvintele dulci si placut glazurate- ceea ce nu ma caracterizeaza dar am simtit eu asa -mi-a dat inima un impuls…acuma daca stau si compar mesajele ce le-ati primit, chiar nu stiu ce caut eu …da, buna intrebare! Daca imi permiteti as vrea sa urez LA MULTI ANI! pentru aniversarea fetitei si nu numai…Mi-ar face placere sa mai scriu poate am sa ma intorc cu bine si pacalesc ”Doamna Cernita” din nou. Cu respect,

    Michelle 16 noiembrie 2008 21:39 Răspunde
  • Am cautat cele doua volume ale Ninei Cassian in librariile Diverta din Pitesti si … sunt denegasit. Nimeni nu poate oferi nici o informatie despre ele. Cum le pot achizitiona? Multumesc anticipat pentru ajutor.

    Catalina 18 noiembrie 2008 18:36 Răspunde
  • Catalina, iti poti procura volumele comandand la redactia revistei ”tango”..ia citeste tu bine pe blog ca sunt indicatii. se vand si pe net. faci comanda si ai cartile. ce-o fi atat de greu???

    me 18 noiembrie 2008 22:43 Răspunde

Dă-i un răspuns lui marioara Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title