fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Dragostea in vreme de criza

de

Mi se pare de-o viata ca lumea e impartita in oameni care vor bani si oameni care vor dragoste. Sigur, toti tanjim sa avem si una si alta, dar ne asezam vietile in slujba cate unui ideal primordial, si apoi suntem dispusi sa sacrificam celelalte scopuri in numele telului dintai.
Mi-am trait iubirile demne in ani de saracie lucie, in care planificam cu disperare banii pentru o luna intreaga “ si nu ne ajungeau niciodata. Dar a fost epoca in care adormeam fericita aproape mereu si dormeam, adanc, zambitor, neintors. Apoi, in anii in care am uitat de grijile portofelului, am inceput sa cunosc gustul neincrederii, al deziluziei, al deznadejdii. Imbracam rochii scumpe si-mi stergeam lacrimile cu batiste fine, inmuiate in cea mai frantuzita aroma. Ma suiam, disperata, in masina mea sidefata, si ma gandeam pe ce margine de prapastie s-o opresc ca sa meditez in tihna daca sa merg inainte sau sa pornesc, precum un rac trist ce ma aflu, spre vechile curse.
Primim mereu avertismente financiare, cum ca ar veni peste noi vremuri grele, in care vom fi nevoiti sa renuntam la bucuriile platite cu cardul. Jurnalele de stiri ne-avertizeaza ca vom trai saraci si vom descaleca din pufosenia apucaturilor de lux abia capatate. Si-n vreme ce altii se zgaltaie de ingrijorare, in timp ce insami eu scot, zambind, la mezat tot ce-am agonisit intr-o viata de truda si sudoare a fruntii, ma bucur naiv si traduc stirile pre limba mea si pe masura gandului meu insetat de iubire. Vin vremuri ale dragostei, doamnelor, domnilor! Vom umbla cu buzunarele goale si cu inimile doldora de fericire, imbracati in hainele vechi, dar instelati de iubirile noi, care ne vor tine o viata. E timp de criza, si e timp de dragoste. Goleasca-se conturile, umple-se inimile¦ E vremea sa spunem, cinic, faustian si absurd: criza, ramai, esti atat de frumoasa!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Imi permit sa spun, la fel ca si copilasul tau, cand iti admira rochiile, „cat de frumosa esti tu Alice, cu sufletul tau atat de nobil, cu acest curaj de a spune exact ce simti si gandesti, cu riscul de a suna oarecum naiv, intr-o lume atat de materialista! Am trecut (si inca trec si eu) prin aceste „etape” aducatoare de satisfacii materiale si/sau spirituale, (este adevarat, amandoua sunt importante pentru noi oamenii si ar fi bine sa existe un echilibru, o completare intre ele, insa, nu intotdeauna se poate si atunci ne ramane fiecaruia ca la rascruce de drumuri sa ne alegem, calea pe care ne-o dorim). Am fost privita de destule ori cu scepticism, cand am ales drumul inimii si al „iubirii demne” (cum frumos o numesti tu), in locul „pufoseniei”, si nu regret nimic, asa m-am creat pe mine de-a lungul timpului, si, consider ca adevarata valoare este in noi, ci nu in afara noastra. Ma bucur cand vad ca exista si alti oameni care pun mai presus de valorile exterioare pe cele interioare. Si sunt din ce in ce mai rari in zilele noastre. Iubirile, tristetile, sperantele, ne aduc mereu si mereu in acest loc magic, pe care tu il reprezinti atat de bine, Alice. Mi-am promis la fel ca si tine in nopatea dintre ani ca acesta ce tocmai a inceput sa fie al marii iubiri sau sa nu fie deloc. Imi asum acest risc si am credinta ca D-zeu este aproape si ne vegheaza. De la inceputurie revistei, te port dupa mine in gand, si, chiar daca nu postez prea des aici, (cu toate ca citesc zilnic) asta nu inseamana ca nu ma gandesc si nu ma rog pentru tine, si pentru toate aceste suflete delicate care vin aici pentru a gasi putina caldura umana. Eu nu ma dezic de tine Alice, orice ar fi! Si chiar daca intalnirile fizice dintre noi vor fi mai rare, sau nu vor fi deloc, locul tau special din inima mea va ramane acelasi. Tu traiesti in noi, in visele, in intamplarile vietii de zi cu zi ale multura dintre noi, si este asa de bine sa stim ca existi, minune de om ce esti!

    muritoare 7 ianuarie 2009 15:13 Răspunde
  • O vorba din batrani spune ca cine n-are noroc la bani are, cu siguranta, noroc in dragoste. Atunci ma gandesc: oare din cauza faptului ca am trait, mai mereu, intr-o mediocritate financiara-adica nici prea saraca, nici foarte bogata- am avut parte numai de iubiri modeste, rare, neputincioase? Oare trebuie sa ajung sa cunosc gustul salciu al saraciei lucii ca sa dea peste mine vreun amor patimas, imparatsit, etern? Daca e asa, sunt gata! Sunt gata sa renunt si la putinul pe care-l am, la casa mea cu doua camere reci, pentru coliba de lut si paie a dragostei puternice, trainice si luminoase ca un diamant!
    Ideal ar fi sa fiu si bogata si fericita. Dar daca ar fi sa aleg intre ele doua, asta in cazul in care un destin prea crud nu mi le-ar refuza, in cele din urma, pe ambele, eu stiu sigur, Alice, ce as alege.

    AlinaG 7 ianuarie 2009 15:24 Răspunde
  • Geamana mea,Alina,stii ca si eu aleg la fel nu?

    Cora 7 ianuarie 2009 15:31 Răspunde
  • Alice,draga mea bine te-am gasit!
    Cata intristare in casuta noastra si cate vorbe aruncate fara rost! De ce Alice,nu-ti pasa de sufletele noastre calde pe care le-am pus la picioarele tale si nu ne aperi de vorbele cele rele?Si tu ne-ai spus de atatea ori ca ne iubesti si acum dai inapoi? Ne-ai vazut,ai privit in ochii nostri si ai citit iubirea si respectul pe care ti-l purtam,noi publicul care trebuie sa ramanem public si atat.Nu stiu ce anume s-a intamplat si cand …dar vorba ta Alice ,e ceva nedemn in casuta asta! Si cred ca numai tu ai putea afla ce.
    Eu ma simt ranita cumplit de atitudinea Nouriei.Si nici macar o clipa nu cred ceea ce spune ea.Artistul si publicul exista doar impreuna.Inseparabili mereu.Si ,da asa sincera cum sunt iti spun ca ma simt ranita si de lipsa ta de atitudine.Dar sa ma ierti ,draga mea,eu sunt doar publicul si atat! Stiu unde mi-e locul!

    Cora 7 ianuarie 2009 15:45 Răspunde
  • Intra-devar,in vremuri de criza, oamenii se intorc la fundatii mai solide, la dragoste, familie- unii devin romantici, mai umani, constienti fiind ca bunurile materiale se pot pierde asa de usor. Aici, in tara conturilor internationale, criza nu se simte foarte acut. In schimb, aud din ce in ce mai des ca oamenii vor sa se casatoreasca, iar de cunostinte gravide ce sa mai spun…Presimt, draga Alice, ca voi intra intr-o criza financiara personala, in urma cadourilor pe care le voi face la nunti si botezuri. Cu toate astea, abia astept sa ma bucur, dantuind, de triumful dragostei.

    corina 7 ianuarie 2009 16:04 Răspunde
  • Eu anul asta mi-am propus sa fiu bogata! 🙂 Am tot fost nefericita, stiu cum e , dar bogata, cu facturile la zi, fara datornici la usa, nu am fost niciodata. Vreau sa zac trista la soare sub palmier si un chelner sensibil la tips-ul meu sa imi faca vant cu evantaiul in timp ce voi scrie scrisori lungi de dragoste neimplinita si dor. Mi-am luat 2 bilete la 6/49, le-am cumparat din 2008 ca sa imi aduca noroc in 2009. Unul e pentru mine si celalat pentru Alice. Oricare dintre noi doua castiga, impartim „prada”. Tragerea este duminica. Daca nu mai vin la redactie, luni 12 ianuarie, Alice ai sa ma gasesti pe plaja „praduind” jumatatea mea de castig.

    anemari 7 ianuarie 2009 16:16 Răspunde
  • …desi noi punem in opozitie cele doua idealuri, bani si dragoste- trebuie sa spun ca, in viata mea bogata in intimplari si oameni, am vazut, am cunoscut, citiva fericiti care le au pe amindoua, dar de modesti ce sunt, nu se ,,arata,, lumii ca si categorie sociala. Asta va doresc la toti, bani si dragoste, numai dragoste in exces….

    corina 7 ianuarie 2009 16:20 Răspunde
  • Imi pare rau ca Nouria nu a dorit sa lase postul pe care l-am scris azinoapte la 2.00 cu capul tandari de nervi. Asa cum imi pare rau ca nimeni n-a inteles nimic din ce s-a iscat, si stiti de ce ?…fiindca nimeni n-a vrut sa spuna de fapt despre ce este vorba, fiindca lucrurile au fost spuse pe jumatate, fiindca blogul Nouriei avea doua tinte precise, dar nu s-a dorit demascarea lor…pacat. Altii (altele) insa, au dorit si ele sa fie tinta, probabil cu trimitere la vorba cu musca…

    Doamnelor si domnilor,

    Eu, in deplinatatea facultatilor mintale si a celor 7 ani de acasa, declar:

    _Anii multi si grei care au trecut peste mine si peste profesia pe care am tot slujit-o pana acum (si poate si de acum inainte) m-au invatat multe, foarte multe despre oameni; totodata insa, mi-au si ingrosat tegumentul atat de asiduu lustruit de mamica mea in tinerete…si asta doar dintr-o necesitate vitala de protectie impotriva unora…sau a altora.

    Asadar scriu in cunostinta de cauza si in deplinatatea tuturor drepturilor pe care mi le ofera munca, anii, studiile si “TROFEELE” acumulate PE BUNE (si nu sunt putine):

    _Declar aici sus si tare…si raspicat, impotriva tuturor cartelor ONU in vigoare, ca oamenii NU se nasc egali si NU trebuie sa devina astfel !!! Ei sunt diferiti si asta este si frumusetea conglomeratului lor numit “umanitate”…este eterogen…adica neplictisitor.
    Am sa fac in continuare cateva afirmatii…unele cu adresa clara, altele nu, pentru ca nu merita:

    -Artistii NU au nevoie de public (si ma refer aici la cei autentici…artistii adica) ! Ei creeaza fiindca asa simt, nu fiindca au nevoie de cineva anume sa le ridice in slavi arta sau sa le-o calce in picioare (de la Aristotel citire…vezi “Mimesis”, sau in unele editii chiar “Poetica”). Artistul “copiaza” (asa se exprima Platon) natura nu pentru cineva anume ci pentru el insusi…pentru ca altfel nu are cum…
    -Publicul insa, ARE nevoie de ARTA (nu de artisti intr-adevar…dar ce sa-i faci, arta e facuta NUMAI de artisti). Fara arta suntem animale…animalele se nasc, mananca, simt, gandesc, iubesc, urasc, si mor…animalele insa nu fac Arta…Arta este puntea noastra catre divinitate (dar nu o divinitate intruchipata, asa cum se obisnuieste) ci aceea din noi…fiecare suntem plini cu ceva…de multe ori acel ceva se numeste divinitate…de si mai multe ori nu.
    Asadar lasati artistii in pace si raliati-va sau admirati ARTA nu artistii…(cei care au nevoie sa fie admirati nici nu sunt artisti in adevaratul sens al cuvantului)

    p.s.-Te rog Alice sa dai verde acestui post ca macar sa pot dormi la noapte; este oricum, o palida varianta a celui de acum 13 ore. Iti multumesc anticipat.

    daniel 7 ianuarie 2009 16:53 Răspunde
  • asteptam criza asta mai mult decat orice!sper doar sa spulbere niscaiva gologani de prin buzunare ca sa pot si eu in sfarsit sa-mi intalnesc marea dragoste!!mare adevar: bucuriile platite cu cardul , chiar si cele mai semnificative sunt palide pe langa satisfactii le unei impliniri in dragoste. chiar daca e destul de greu sa fie direct proportionale, banii si amorul fac totusi casa buna impreuna.nici eu nu ma mai inteleg cateodata. va pup si va multumesc ca-mi faceti pauzele de lucru atat de frumoase!

    mihaela 7 ianuarie 2009 16:54 Răspunde
  • cat priveste criza si dragostea…

    criza trece, dragostea ramane…(daca ea exista cu adevarat)

    daniel 7 ianuarie 2009 16:55 Răspunde
  • Te salut Daniel! Si criza trece si Dragostea…ceea ce ramane e gustul!

    Cora 7 ianuarie 2009 17:17 Răspunde
  • N-am vrut sa mai scriu… dar, Daniel, nu mesajul Nouriei era problema cea mare ci felul in care ea a transmis mesajul. Tonul face muzica.

    Iana 7 ianuarie 2009 17:22 Răspunde
  • Itic era tare framantat intr-o noapte. Se foia in asternut pe toate partile. „Ce ai Itic, de ce nu dormi?”, l-a intrebat Rasela. „Pai, am sa-i dau niste bani lui Strul, a venit termenul si n-am banii”. Tacuta, Rasela se ridica din pat, deschide fereastra si striga catre Strul, care era prin fata blocului: „Auzi, Strul… Itic n-are banii aia sa ti-i dea”… Inchide fereastra, se intoarce in pat si-i zice lui Itic. „Acum poti dormi linistit, ca nu mai doarme el!” Bancul – care ne face sa ne hlizim copios,cred, – contine, ceva profund. Este in el o pilda despre dependenta si atasament.

    Cand depindem de ceva sau de cineva, ne foim in asternut la fel ca Itic si ca Strul. Mintea nu ne mai lasa in pace. Ea gandeste, intoarce lucrurile pe toate fetele, ne rasuceste in asternut si ne streseaza, de obicei fara a rezolva problema. Poate – dimpotriva – pentru a o complica si mai mult.

    Atunci ce putem face? Poate sa reusim sa intelegem ca nimic nu ni se da fara a ni se si lua ceva. Atunci cine vindeca? Iertarea. Iertarea ne pune in legatura cu iubirea din sufletele noastre si ne ajuta sa primim suferinta sau fericirea ca pe niste medicamente de esenta divina. Sa iertam este foarte greu, eu o stiu foarte bine.Cine zice ca poate ierta usor cred ca exagereaza putin.Trebuie sa cerem Bunului Dumnezeu puterea de a ierta. Si sa primim medicamentul ascuns in suferinta pentru a ne menţine iubirea si a adormi in pat, fara sa-i tulburam somnul lui Strul.

    Costi 7 ianuarie 2009 17:25 Răspunde
  • Ce intelept esti tu,Costi!

    Cora 7 ianuarie 2009 17:31 Răspunde
  • cine mai vrea sa fie bogat cu mine sub palmier?

    anemari 7 ianuarie 2009 17:51 Răspunde
  • nu stiu daca in situatiile de criza financiara traim mai intens, simtim mai adanc in noi iubirea. nu stiu. sunt situatii si situatii asa cum (ce plat suna) sunt oameni si oameni. te poti indragosti atunci cand ai doar o bucata de paine si apa de la robinet? sau in momentul cand esti indragostit renunti benevol la toate beneficiile luxului si te multumesti cu o bucata de paine si apa de la robinet, simtind ca vrei (doar) sa arzi? da- poate unii in timpurile de nevoi traiesc mai pur mai intens…altii devin mai dornici sa cunoasca o „iubire” care sa-i scoata din saracie, din imasul coltului de paine si al apei de la robinet- si atunci?

    stiu doar ca si marile iubiri cunosc cele mai profunde crize.

    ciudat- la mine „marile” iubiri s-au infaptuit in toate timpurile. dar la fel de ciudat e si faptul ca marile iubiri ale mele nu au tinut cont de crizele financiare- ci mai mult, de anotimpuri- multe s-au terminat toamna- si as fi spus (cum zicea alice faustian- ramai criza)- eu as fi spus :”hai revino e toamna iar, cu ploi si soare, tot ce-a fost ca la-nceput din nou apare”.

    raluca 7 ianuarie 2009 17:56 Răspunde
  • apropo daniel

    iti spun asa- usor mustrator si deloc cu rea intentie
    nu ai citit ca nu mai discutam tema neintelegerilor? alice a/am convenit ca mai bine o uitam. si daca tot ai inceput nu pot sa ma abtin:
    da intr-adevar artistii creeaza pentru ca asa simt ei, dar creatia lor nu ar fi in van daca nu ar avea cine sa o citeasca sa o admire, sa o critice, sa o imite? asa ca… (asta nu era doar referitor la tema de ieri ci asa in general)
    daca nu ar fi „publicul” atunci pentru cine ar comune? doar de dorul creatiei? hai sa fim seriosi!!!

    raluca 7 ianuarie 2009 18:22 Răspunde
  • „Imi pare rau ca Nouria nu a dorit sa lase postul pe care l-am scris azinoapte la 2.00 cu capul tandari de nervi. Asa cum imi pare rau ca nimeni n-a inteles nimic din ce s-a iscat, si stiti de ce ?…fiindca nimeni n-a vrut sa spuna de fapt despre ce este vorba, fiindca lucrurile au fost spuse pe jumatate, fiindca blogul Nouriei avea doua tinte precise, dar nu s-a dorit demascarea lor…pacat. Altii (altele) insa, au dorit si ele sa fie tinta, probabil cu trimitere la vorba cu musca…”(daniel)

    ar fi bine sa terminati cu prostiile. sunteti oameni maturi(cred)si ma indoiesc ca ce ati avea de spus si nu spuneti vizeaza siguranta nationala.
    este probabil singura mea interventie. sunt convins ca ce as vrea eu sa va spun voi nu ati vrea sa auziti .
    va salut

    romeo 7 ianuarie 2009 20:01 Răspunde
  • Anemari,eu nu vreau sincer sa fiu bogata! am mai spus-o.Mai nou nu vreau sa fiu nici artista fiindca…de! Eu nu vreau sa fiu decat eu insami .Vreau sa fiu adevarata,curata si neintinata de lucruri marunte si mizerabile.Si vreau sa cresc si sa devin mai buna.
    E cam liniste aici in casa voastra(!?) si e trist ca e asa.
    Te-as intreba-degeaba-ce se intampla si de ce.Si nu vad unde a gresit publicul.DA,publicul acela care a venit la Bucuresti ca sa primeasca gratuit cartile voastre(apropo i se retin Nouriei din salariu?) si nu pentru altceva,doamne fereste! Te-as mai intreba -tot degeaba daca e demn de revista voastra spionajul asta al Nouriei ,care umbla dupa blogerii vostri pe ici colo ,vazand unde merg si ce scriu .Umilitor!Aveti grija ca o sa se ia Simona de voi!
    Constiinta mea E CRISTAL CLEAR,dragii mei ,am venit aici doar pentru ca asa am simtit.Si ca mine au mai venit multi.Asta nu cred ca a insemnat ca nu mai putem merge pe alte bloguri sau unde vrem noi.Ca doar suntem oameni in toata firea,nu?Sau ati uitat sa ne dati LA SEMNAT CONTRACTELE DE EXCLUSIVITATE,CUMVA?nU E CORECT CE SE INTAMPLA AICI DELOC.Si e pacat de tot ce-am construit aici impreuna voi ARTISTII si noi umilul public!
    Alice,n-ai sa poti sterge din inimile noastre niciodata ceea ce ai pus acolo.Niciodata,chiar daca ai avea o mie de delete-uri pe calculator! Pentru ca sufletele nobile nu pot fi incatusate cu nimic si de nimeni.Ar trebui sa stii asta,nobila mea scriitoare.
    Am fost aici o mana de oameni care am fi mutat muntii pentru tine.A suflat insa Crivatul si ne-am imprastiat in patru zari.Si ne plang inimile,Alice a noastra si ne doare sufletul pe toti, si tu ne lasi asa sa suferim fara sa-ti mai pese si de noi cei mai umili ,cei mai nedemni ,cei mai tradatori,cei mai iubitori dintre toti admiratorii tai!Nu e corect!!!!!

    Cora 7 ianuarie 2009 20:09 Răspunde
  • La nouria am deja macaroana taiata.Aici,inca nu? Doar nu e frumos sa vada publicul ce spun blogerii exilati in uitare!!!!

    Cora 7 ianuarie 2009 20:16 Răspunde
  • cora, cum ne putem intalni (si) pe privat? daca din pacate aici nu ne mai putem intalni (hai dragele mele sa iertam) nu am nici un mail de la voi si nu vreau sa va pierd. nici pe tine nici pe nina, nici pe monica nici pe toate. cum facem sa avem maiurile voastre private ca sa ramanem in contact? nu plecati, nu va suparati asa, hai va rog eu.
    raluca

    raluca 7 ianuarie 2009 20:16 Răspunde
  • Iana 7 ianuarie 2009 20:25 Răspunde
  • Eu nu plec draga mea niciunde! eu raman ultima sa sting lumina ca de obicei.Ce sa zic,eu nu mai sunt asa gingasa de multa vreme.Cred ca mi s-a ingrosat obrazul ,dar tot mi se pare firesc sa spun ceea ce gandesc.Ca de asta sunt aici ,pe blogul acesta.Altfel as fi poate pe acolo pe la vreun politician manjit cu minciuni si otravuri de soi.Ma doare insa nedreptatea sub orice forma ar fi ea.Si ma doare ca cei cu care impreuna am pus suflet de la suflet ,ca sa cream acest loc minunat nu mai sunt aici,fiindca au fost exilati nedrept,fara alta vina doar ca au iubit-o prea mult pe StapanaCuvintelor!

    Cora 7 ianuarie 2009 20:26 Răspunde
  • Si imi amintesc ,de acele seri in care ne-am spus ca nimic nu ne va desparti vreodata ,ca sufletele noastre vor fi mereu aici in casuta de vis impreuna…Dar ,vorba inginerului meu…vorbele n-au construit niciodata nimic.Decat poate castele de nisip,in Spania?!

    Cora 7 ianuarie 2009 20:35 Răspunde
  • Draga mea Cora, dragi cititori si cititoare
    Hai sa iertam, hai sa visam, hai sa mergem la departe (cei care vor) sau sa ne dam la o parte (cei care nu mai vor).
    Nouria nu v-a oferit nici o carte, dar Alice, din inima pentru inimi, v-a oferit cartile ei. De ce sa spui asta? Revista este a lui Alice. Editura este a lui Alice. Iar aici suntem pe blogul lui Alice.
    Cred ca imi pui intrebari retorice sau doar ma incerci. Eu nu am sa intru in hora asta. S-a spus destul si s-a pus si punct cu o postare in urma. Dupa punct incepe mereu o alta „poveste”.

    Povestea Tango merge mai departe. Veniti si voi pe fir de poveste?

    anemari 7 ianuarie 2009 20:37 Răspunde
  • Sau pe Luna? Sunt trista si singura,aici unde ar trebui sa fiu acasa…unde am fost atata vreme acasa.Si fluturii mei au plecat de la mine.Sau poate au devenit dragoni?
    Alice,nu vrea sa ne mai vorbeasca si mi-e asa dor de o vorba buna si calda si intelegatoare…si as vrea sa ne strige iar pe toti asa ca altadata sa ne adune langa ea .

    Cora 7 ianuarie 2009 20:40 Răspunde
  • ceea ce ma doare cel mai mult este ca s-a crezut ca am venit aici ca sa „furam idei” (nu multumesc le am pe ale mele- destule; si fetele la fel), ca sa traim o alta viata ca poate n-am fi multumite de viata noastra reala (ce naivi cei care cred asa), ca am venit aici ca la psiholog sau mai grav psihiatru (daca chiar avem nevoie sunt sigura ca mergem la unul „cu diploma”:)) nu venim sa ne lingem global ranile – cum s-a tot spus pe aici) si multe altele.

    se vorbeste de bloguri, de internet de relatii pe internet dar nu se crede in puterea lor de a unii oamenii – nu se crede in puterea lor chiar de cei care le promoveaza (din cate am inteles eu nouria – printre altele cu asta se ocupa la revista).

    e normal ca alice si redactia sa fie ranite ca altii au emigrat spre alte zari (mai de discutii pline???) dar nu e normal sa se reproseze asta pe fata (scuze alice nu ma leg de nimeni mai putin de personalitatea doamnei nouria nuri pe care nu o cunoscu si nu mi-as permite asta, ci doar analizez niste fapte reale de aici). cum a zis si cora, careia i spimt profund dezamagirea si ma doare rau chiar daca nu o cunosc in „real life”- suntem oameni in toata firea si putem vizita si alte bloguri sau alte site-uri de internet fara a „trada” pe altcineva!

    intr-adevar alice, cum ai spus si tu – poate sunt si alte „case” mai placute dar noi am venit aici pentru tine, pentru ca te simtim aproape: nu am venit sa ne tratam „medical” sufletele, nu am venit sa improscam in stanga si in dreapta! toata aceasta reactie a cititoarelor este rezultatul unei uimiri neprefacute, unei dezamagiri colosale. cum multe dintre noi au venit aici si sunt luate – pe romaneste spus ca nebune, ca tradatoare?
    nu am venit sa ne facem publicitate. alice mi-ai spus de la incepiut ca „simti ca noi doua impartasim o taina” si ca „esti mandra ca flerul tau nu te-a inselat”- stiam de la inceput la ce taina te referi – aceea a scrisului. si tocmai de aceea am tinut sa-ti scriu pe privat ca da si eu scriu din cand in cand la o revista ca si eu fac parte dintr-o redactie (nu are importanta care fetelor si nu are nici o tangenta cu revistele glossy), am tinut sa ti scriu pentru a nu avea impresia ca am venit aici sa „fur”. o doamne, nici prin gand nu mi-a trecut sa ma compar cu talentul tau. nu, nu, nu.
    nu am mai vrut sa ma amestec in chestiunea asta. am vrut- ai vazut si tu sa continui cu tema propusa azi de tine, cea a crizei financiara si a iubirilor. am si scris ce cred eu. dar vezi alice, fetele sunt „triste rau” si iti spun sincer nu mi se pare normal sa li se adreseze cineva in acest fel, sa i se ia „piuitul”. (doamna nouria nouri va respect activitatea, stilul de a juca pe care doar il banuiesc ca nu am avut placerea sa-l vad, dar sincer sa va zic nu mi se pare normal- ma repet; mi se pare oricum extrem de ciudat sa spuneti ca parerea unui cititor- fie el si unul care a intrecut masura, ca aceasta parere nu va intereseaza). si e normal ca atunci unele dintre noi sa dea semne de deznadejde, de stupoare, sa se schimbe tonul conversatiei.

    alice, cred ca multe dintre noi am venit aici pentru tine- sa fim partase la viata ta, la tulburarile tale, la bucuriile tale. chiar daca cuvintele unor fete, exprimarile noastre cad uneori intr-un usor patetism (ca ti spunem te iubim, esti viata noastra etc)…chiar in ciuda acestor fapte n-am venit sa ne „mantuim” (mantuirea o gasim altundeva, unii la biserica altii care sunt mai „necredinciosi” in alta parte- e treaba noastra unde), n-am venit sa ne „vindecam” (pt asta mergem la doctor, la psiholog la vraci, cine stie unde), am venit pur si simplu ca ne place stilul in care scrii ca ne identificam (ne-am identificat???!!!) cu el.
    si e normal sa fim putin triste, suparate, dezamagite, etc etc etc. nu?????

    cred ca intelegeti ca ceea ce am scris aici este un apel la reconciliere, la impacare.

    raluca 7 ianuarie 2009 20:44 Răspunde
  • Cora
    Sa-i spui inginerului tau ca vorbele au construit o revista pe care tu o iubesti, si au construit niste carti pe care tu, eu si altele ca noi, le veneram si dormim cu ele sub perna. Sa-i mai spui inginerului ca noi il intelegem, dar vorbele pot construi speranta, pot fi motor pentru cei ce nu mai inteleg de ce trebuie sa continuie drumul, ca vorbele te-au „asternut” pe tine la drum lung pentru intalnirea de vis cu Alice, intr-un decembrie tarziu. Sa-i mai spui inginerului ca vorbele ne fac sa ne indragostim, uneori, si dragostea ne ajuta sa mutam muntii din loc si sa contruim (concret, asa cum face inginerul tau) orice mintea omeneasca a putut sa „coaca”.
    Cora, draga mea, vorbele ma tin legata de viata, de revista, de Alice. Vorbele m-au facut sa vin , din concediul personal, la redactia intr-o iarna, vorbele m-au facut sa raman si sa sorb din priviri cu urechile ciulite pe toti si tot ce s-a spus la ceas de taina in „camaruta” redactiei, vorbele m-au facut dependenta de blogurile astea, si automat si de tine, si tot vorbele imi vin in suvoi catre tine cu blandete, intelegere, cu drag, cu rabdare, cu tact si candoare.

    anemari 7 ianuarie 2009 20:46 Răspunde
  • Alice nu vorbeste, Cora draga mea, pentru ca nu este aici. E prinsa cu cei mici in incalcite treburi pamantesti dar necesare. Rabdare. Rabdare. Rabdare

    anemari 7 ianuarie 2009 20:57 Răspunde
  • draga cora,

    merci ti-am trimis un mail

    raluca 7 ianuarie 2009 20:57 Răspunde
  • Anemari iti multumesc ca ma intelegi.Stiu ca o faci.Da,stiu ca ,cuvantul a fost la inceput.Cred ca dupa aia s-a construit concret ceva.Eu traiesc prin si pentru cuvinte si de asta si eu in miez de iarna am fugit spre voi de aici de la 600 de km ,intr-un suflet .Pentru cuvintele Ei magice si pentru tot ce e Ea ,scriitoarea mea preferata,minunata,adorata.Dar vezi,uneori cuvintele pot fi rele si nedrepte si pot ucide intr-o secunda tot ce am cladit in luni.Uneori miere,alteori fiere!

    Cora 7 ianuarie 2009 20:58 Răspunde
  • Trebuie doar sa ai incredere Cora, incet, incet, lucrurile vor intra din nou pe fagasul lor, iar Alice, cu siguranta va reveni si te va linisti, asa cum doar ea stie sa faca. Haide nu mai fi trista, si nici „singura” cu siguranta nu ai cum sa fii, il ai pe inginerul tau drag langa tine, si esti atat de norocoasa, sa stii, ca eu una te invidiez si ma bucur nespus pentru tine!!
    Ceea ce s-a intamplat aici in ultimele zile, imi permit sa spun, ca era firesc intr-un fel sa se intample, toate aceste lucruri fac parte din viata noastra de zi cu zi, cand suntem la munca, in societate in general, cand interactionam cu ceilalti. Fiecare a exprimat un punct de vedere, si, nu trebuie sa punem paie pe foc, la un moment dat, totul se v-a clarifica, de la sine! Doar ca se vor „cerne” putin oamenii si parerile lor. Este asa de simplu, nu trebuie sa ne dezicem de Alice a noastra sub nici o forma, ea este mult prea buna sa poata mereu sa impace pe toata lumea fara sa supere pe cineva. Dar asa este viata! Haideti sa fim mai iartatori si mai buni, sa invatam cate ceva din ceea ce s-a intamplat si ce este mai important, sa gandim pozitiv si sa atragem „binefacerile” acestei autosugestii!
    Sa avem incredere Cora, Alice va veni, iar D-zeu este cu noi, deci nu avem cum sa fim singuri!!!

    muritoare 7 ianuarie 2009 20:59 Răspunde
  • Asa e si viata Cora, cu miere si fiere la un loc. Asa suntem si noi, si buni si rai, si intelegatori si nerabdatori, si ascultatori si zburdalnici, si inteligenti si prosti in acelasi timp (numai eu cate prostii am facut la viata mea!), si credinciosi si inselatori, si iubitori si de ura incarcati…

    Cine e fara de pacat? Eu nu, marturisesc azi intr-o zi sfanta.

    anemari 7 ianuarie 2009 21:02 Răspunde
  • Raluca, Iana, Muritoare si eu suntem aici. De ce esti singura Cora?

    anemari 7 ianuarie 2009 21:04 Răspunde
  • Raluca, Iana ti-a dat adresa ei de email, nu Cora

    anemari 7 ianuarie 2009 21:05 Răspunde
  • sooooooooorrrrrrrrrrrrrrryyyyyyyyyyyy.
    egal a cui e sunt bucuroasa ca o am

    raluca 7 ianuarie 2009 21:06 Răspunde
  • v-am dat adresa tuturor. le-am si scris fetelor, si monica are sa va faca FWD: vizitarea acestui site mi-a adus o mare bucurie: va-m cunoscut pe voi!

    Iana 7 ianuarie 2009 21:09 Răspunde
  • eu si cratima mea v-am

    Iana 7 ianuarie 2009 21:09 Răspunde
  • raluca 7 ianuarie 2009 21:10 Răspunde
  • Nouria,

    uite si la mironosita de raluca cum scrie mai! ce le zice ea ca o mironosita asa… cu cuvinte alese, iti dai ca e prefacuta, nu? asa-i ca ti-e sila?

    Iana 7 ianuarie 2009 21:10 Răspunde
  • cora si eu am un inginer:)
    de ce esti singura (pe langa cele intamplate aici care suntem sigure ca te-au deranjat), de ce esti singura?
    recunosc ca inginerul meu e numai pe drumuri (ca si acum) dar va am pe voi

    raluca 7 ianuarie 2009 21:11 Răspunde
  • sa ma scuzi Raluca…

    Iana 7 ianuarie 2009 21:13 Răspunde
  • Iana:)
    da sunt o mironosita:)

    hai sa se lege si de mine acum cineva- nouria, oricine:) prietena Iana, oricine
    hai sa ne facem „praf” una pe alta! dar la modul amiabil:)

    raluca 7 ianuarie 2009 21:14 Răspunde
  • Iana,esti de nota 10!!!!
    stroia.corina@gmail.com

    Cora 7 ianuarie 2009 21:15 Răspunde
  • nu ai de ce sa te scuzi. nu am cum sa fiu suparata pe tine, pt ca te plac. na, acum ce mai spui?
    hiiiii
    da, uneori sunt mironosita, da nu una prefacuta:)

    raluca 7 ianuarie 2009 21:16 Răspunde
  • Pai sunt singura fara fetele mele exilate si cu sufletele facute ferfenita de stim noi cine,de pe aici.Dar ce contam noi,umilul public,cititor- cumparator de carti si reviste in vremuri de-astea de criza…Si stiu ca toate sunt adevarate ca mine cu inimi curate si cugete pe masura.Dar poate ca n-a venit inca vremea noastra.Poate,dupa criza..cine stie?!

    Cora 7 ianuarie 2009 21:22 Răspunde
  • cora draga noi suntem aici,
    hai ca „stingem noi lumina” cum ai zis tu chiar inainte.

    sufletele noastre au fost facute ferfelita de atatea ori, nu? ce mai conteaza? hai sa le lipim si sa ne bucuram de noi.

    raluca 7 ianuarie 2009 21:23 Răspunde
  • Stiu dragele mele…dar e nedrept .

    Cora 7 ianuarie 2009 21:30 Răspunde
  • da e tare nedrept; e chiar ciudat…este….sa stai si sa te miri.
    dar hai te rugam noi, nu mai vrem sa te simtim asa de trista, deznadajduita.

    raluca 7 ianuarie 2009 21:33 Răspunde
  • Eu cred ca ar trebui sa-i cumpere si ei cineva niste papusi.Poate dintr-alea cu sfori…

    Cora 7 ianuarie 2009 21:40 Răspunde
  • Au fost ani din viata mea cind am avut bani si ei au refuzat sa ma ajute.
    Am cheltuit impulsiv, dar cu voluptate. Si speram ca pachetele cu pampon, investitiile in gresii stilate, tavan fals, lumini directionate si parchet-patinoar sa-mi rasplateasca zbaterea, sa-mi adune iubirea de pe drumuri.
    Cu citiva ani in urma, mi-am renovat garsoniera din Bucuresti pina incetasem s-o mai recunosc, era splendida, moderna, ademenitoare.
    Dar la capatul unei ierni de zugraveli elegante, iubirea mea avea tencuiala cazuta. Darimasem peretii, simulind muntii pe care aveam sa-i darim pentru inima mea. Facusem un bar ca-n filme, cu lumini spinzurate, joase, erotic de calde. In raza si penumbra lor, lacrima mea parea, ce-i drept, cu mult mai sofisticata.
    Apoi, dintr-o data, am emigrat in Canada. Ma saturasem de searbada, dureroasa-mi boierie.
    Aici, am cautat o iubire fara sidef pe ziduri, fara iluzii raschetate, fara orizonturi de termopan sau cuvinte scrijelite-n lemn de nuc.
    Am vrut o iubire boema si, in toamna lui 2003, am gasit-o, mai simplu si mai nauca decit mi-as fi imaginat. Ne-am inlantuit flamind si am trait exuberant, studenteste, aventuros si romatic, ne permiteam nebunii spontane, plimbari care se prelungeau pina la 2.00 noaptea, desi la 7.00 suna ceasul ca sa merg la lucru. Nu-mi era somn, nu-mi era foame, mi-era doar pofta, continuu, de iubitul meu.
    Nu ne puteam satura de extazul trupurilor si mintilor noastre dependente de febra daruirii si-a senzatiilor intense.
    Am trait ani de zile cu senzatia ca nu-mi mai trebuie nimic altceva. Doar ca am realizat, destul de curind, ca lumea in care traim nu-ti da voie sa te multumesti cu senzualitatea ei. Societatea te vrea bogat si imbuibat si sclipicios.
    Prietenii nostri au inceput sa sforaie pe saltele sub care fisiia cash-ul vrajbei noastre. Oameni care si-au lungit si si-au latit pretentiile, casele si masinile au inceput sa se uite la mine ca la un element nepotrivit cu loja lor de superficiali ajunsi. Belsugul lor, dublat, adesea, de o ignoranta crasa si de un mirlanism social, a fost prima palma care mi-a inrosit fata.
    Am realizat, distrusa, ca e greu sa iubesti cu noroc atunci cind esti sarac, fiindca nu poti convinge la fel. Cei cu destui bani sub burdihan isi argumenteaza dragostea cu cadouri scumpe si ifose de periferie, n-au nevoie de cuvinte inteligente sau tandrete cu vers alb – poate de-aia nici nu s-au straduit prea tare sa fie profunzi, era o amarnica pierdere de vreme. V-as spune povesti lungi si amare, dar inca nu e momentul.
    Alice, noi doua am trait cele mai frumoase iubiri in studentie si-n primii ani de dupa facultate, cind eram toti egali in saracia noastra sticloasa, cind aveam de ales intre cartela de masa si o rochie ca-n filme si alegeam sa flaminzim eroic, pasional, invelite-n matasuri si sarutarile barbatului iubit.
    Acum, mda, fiindca tineretile aveau alte treburi si n-am mai putut sa le retin, mi-a devenit indiferent in ce fel sunt fericita.
    Am vrut mai intii dragoste si, in acest context, urma sa implinim si ceva financiar – evident, fiindca nu sunt inca destul de cretina ca sa cred ca se poate trai la nesfirsit in frustrare materiala, am si eu stratul meu gros de luciditate.
    Dar nu intotdeauna cronologia mea e cea desteapta.
    Azi, in cel mai superficial si mai nedrept mod, as vrea sa fiu frumoasa si bogata, fiindca asa va veni iubirea dupa mine, n-ar mai fi nevoie sa alerg eu dupa ea. Am obosit sa fug si sa respir greu urmarindu-mi sufletul, incercind sa tin pasul cu argumentele rivalilor mei, calculate in numerar ucigas.
    In concluzie (preliminara, pelinoasa concluzie), anul asta vreau sa arat (mult) mai bine si sa fac bani, pentru ca asa imi voi permite luxul sa ma tolanesc prin viata si sa astept ca dragostea mea sa fie iarasi ce-a fost. La asta ma refeream si cind scriam, pe blogul meu, ca am sa lupt pentru ceea ce e daruit, deja, inimii mele. Nu caut o pasiune noua, poftesc doar la ceea ce am deja, dar intr-o alta abordare, mai puternica. E o lupta prozaica, dar salveaza vieti, iubiri, nopti. Salveaza amintirile mele extraordinare.
    Alice, noi avem nevoie de bani, fiindca altfel (stiu ce vorbesc…) ne va fi groaznic de greu sa demonstram cit de mult, cit de frumos iubim.

    Simona Catrina 7 ianuarie 2009 21:42 Răspunde
  • raluca,
    nu pot sa ma fac „praf” cu tine fiindca uita-te si tu ce frumos scrii. Eu nici macar nu visez asa frumos.
    Cora, merci.

    Iana 7 ianuarie 2009 21:45 Răspunde
  • Nimic nu ne inalta sau ne face mai buni decat dragostea …
    Am intrat tarziu pentru ca desi va urmaresc mi se pare ca vorbele mele nu au poate substanta..
    N-am fost niciodata un om al cuvantului si poate nu am stiut sa -mi exprim sentimentele …
    Vreau mai intai sa -i multumesc lui Alice pentru gandul ei bun trimis mie cu 2 seri in urma …
    Am simtitt-o aproape ca si pe voi…
    Va patrund fiecare cuvant si imi e bine aici.
    Nu stiu dar cred ca cea mai frumoasa dovada de dragoste o am aici aproape la niste oameni care maine implinesc 50 de ani de cand sunt casatoriti si credeti-ma se iubesc si acum cu mare , mare intensitate.
    se simte asta in fiecare gest al lor, in fiecare privire , e o energie sau altceva care pluteste peste tot si credeti-ma au avut crize si vremuri nu usoare de trecut pe care le -au trecut frumos si parca sunt o fiinta.

    diana_r 7 ianuarie 2009 21:46 Răspunde
  • cora,

    hai mai bine sa vorbim despre iubiri. cand altii „dau in tine” hai ca noi sa vorbim despre iubiri!
    uite ce interesant a scris Simona Catrina!

    raluca 7 ianuarie 2009 21:50 Răspunde
  • Cora, eu chiar pot sa iti inteleg indignarea si supararea, dar nu-i mai reciti articolul. Nu cred ca merita! E atat de usor sa fii rau, sa jignesti… Noi nu suntem asa! Noi nu suntem lupi rai. Acesta este motivul, pentru care mi-am permis sa-i spun ieri Nouriei ca trebuia sa scrie numele acelor persoane, la care facea referinta…
    Se spune ca omul cu adevarat bun, e cel care poate face rau dar nu o face!
    Eu am plecat din viata sufletului meu pereche, desi m-a dezamagit si m-a ranit, spunandu-i ca-l iubesc si ca-l voi iubi mereu! As fi putut sa-l ranesc si eu la randul meu…aveam tot ce-mi trebuia ca sa o fac!
    Sa nu-i permitem sa ne raneasca, ea nu are nici un drept sa ne raneasca, noi nu am facut nimic rau!

    Cristina Socaciu 7 ianuarie 2009 21:50 Răspunde
  • diana_r,

    ce minunat cred ca e sa cunosti oameni care iubesc frumos de 50 de ani! uneori mi se pare ca e un timp attttttttttttttttaaaaaaaaaaat de „imens”. sau poate se putea „mai demult” sa iubesti altcumva? in freamatul „ceaiurilor dansante” s-au dezvoltat altfel de iubiri? poate mai puternice, mai stabile, nu asa supuse vremurilor, si starilor si superficialitatiilor?

    raluca 7 ianuarie 2009 21:52 Răspunde
  • eU SI PE SIMONA CATRINA O ADOR.upssss! sI NU I-AM CERUT VOIE masterei!
    Am tradat-o pe Alice…….o iubesc si pe Simona.Vai si imi mai iubesc si sotul si copiii si parintii si fratii si pe voi.Doamne ce de tradari!

    Cora 7 ianuarie 2009 21:57 Răspunde
  • cum spunea si simona catrina, cum am scris si eu mai pe dupa-amiaza-
    nici eu nu cred ca ne trebuie neaparat saracie ca sa descoperim iubirea aceea adanca. pentru ca, atunci cand suntem saraci cautam – de mancare 🙂 si de abia daca vine iubire. adica mai altcumva spus- incercam sa ne asiguram nevoi de baza.
    da, poate intr-adevar saracia uneste.
    dar cand am gasit iubirea (ei ce greu drum), atunci am renunta de bunavoie la mancare pentru ca ea ne tine loc „de toate”.

    eu cand eram indragostita slabeam!!!!da slabeam!!!! si toata lumea imi zicea „vai ce bine arati” – vedeti ce bine e- macar ma salva de orele de chin in sala de fitness:)

    raluca 7 ianuarie 2009 22:01 Răspunde
  • raluca,
    noi nu mai iubim asa… fiindca sintem superficiali. Cu cit sintem mai sofisticati cu atit ne adincim in superficialitate. Totul ne este potrivnic. Totul indemana la „altceva”, „altcineva”… asta e societatea pe care am creat-o, lucru manual care-va-sa-zica.

    Iana 7 ianuarie 2009 22:02 Răspunde
  • Iana,
    acum ti-am vazut mesajul pe care mi l-ai adresat. multumesc draga mea, ma simt onorata.
    si mi place aici czu voi, din nou

    raluca 7 ianuarie 2009 22:04 Răspunde
  • raluca, cu placere..
    daca eram eu in locul lui Alice si te gaseam pe tine… dar asta e din alt film… scuzati.

    Iana 7 ianuarie 2009 22:06 Răspunde
  • N-am fost niciodata bogata,material vorbind.Insa stiu ca sunt cel mai bogat om din lume.Am o familie minunata,de langa CARE MA RUP DE MULTE ORI CA SA VIN AICI UNDE CREDEAM CA MAI AM O FAMILIE MINUNATA.Dar nu le putem avea chiar pe toate,nu? Sunt fericita sa vad ca oricat de saraca as fi(chiar de foame nu ma lasa inginerul meu sa mor,si apoi nu dau doi bani pe mancare,dau bani pe carti,dragelor!),oricat de saraca,mi-a ramas sufletul curat ca lacrima si merg inainte cu fruntea sus.Am un vis pe care stiu ca Dumnezeu mi-l va implini intr-o zi.Acum stiu sigur.Pentru ca oricat de modesta as fi sunt totusi un om bun si drept!

    Cora 7 ianuarie 2009 22:09 Răspunde
  • da si eu cred. ca e foarte greu azi sa nu cazi in superficialitatea iubirilor. azi cand tot ne „indeamna” sa facem mai repede, mai profitabil, mai rational. cand cantarim peste masura ce e bine si ce e rau si nu mai stim in ce directie sa o luam.

    uite dragele mele,
    o prietena buna de-a mea se chinuie de ceva timp cu intrebarea „pe care sa-l aleaga”. va dati seama are de ales intre mai multe directii (asta e de- a dreptul desfatare in ziua de azi). si ne intreaba pe noi celelalte, si ma intreaba „noi ce-am face”. dar este atat de greu sa te amesteci, sa dai sfaturi si sa pui in balanta comportamentul unuia si a celuilalt. si mai ales cand nu este vorba de tine. cred ca prietena asta a mea s-a suparat putin (da doar putin) pe mine pt ca am refuzat sa-i spun „eu as face asa”. si stiti de ce (i-am mentionat si ei) – pentru ca cred ca in termeni de dragoste nu se fac alegeri pe baze rationale. nu poti face o lista „de profit” si spune – avantaje si dezavantaje. nu? in iubire doar se simte si se alege- asa dupa cum ne spune inimioara noastra! chiar daca apoi „ne ardem”

    raluca 7 ianuarie 2009 22:10 Răspunde
  • stiti cum imi place mie? imi place sa am bani, nu multi (ca daca am multi le fur columbenilor soferii) cit sa n-am griji prea multe. si sa iubesc asa cum iubeam eu cind eram la scoala si ma dudeam la petreceri in camin imbracata cu aceeasi rochita, ca numai una aveam..

    Iana 7 ianuarie 2009 22:10 Răspunde
  • Iana,

    te scuzam, noi aici:) esti iertata:).
    e…filme, filme
    eu le am pe fetele mele:)

    raluca 7 ianuarie 2009 22:12 Răspunde
  • da Iana,
    banii sunt un rau necesar:).

    si ce lucruri frumoase iti poti cumpara cu bani – chiar daca pentru a „salva, economisi” – cum vreti voi, nu mananci cateva zile. uite – cum zicea cora- iti poti lua carti, iti poti lua rochia mult visata (cum zicea simona catrina) ca apoi – slabuta (ca dee- n ai mancat de cateva zile:))) te duci involburata in matasuri sa-i furi (sau mcar incerci) pentru a nu stiu cata oara- inima celui iubit.
    timpuri de criza- ´da sau nu- carti si rochii trebuie sa fie:))

    raluca 7 ianuarie 2009 22:16 Răspunde
  • si eu aveam o singura rochie – the little black dress si era de ajuns:)credeti-ma, mon parole:)

    raluca 7 ianuarie 2009 22:16 Răspunde
  • raluca,

    eu cred ca „alegerea” este problema existentiala la noi. Fiindca tot timpul ni se spune ca avem de ales… si ne-am invatat asa: cereale cu miere sau cu zahar? cafea cu zahar sau cu indulcitor? masina rosie sau argitie? etc etc… si atunci extindem ‘alegerea” la tot: sa raminem cu X sau cu Y, sa avem sau nu un copil acum? noi ne cam jucam cu alegerile astea si vine destinul si ne ia ciuf si ne trage si cite o palma citeodata si tot noi ne intrebem ” de ce?” noi nu ne mai ascultam inima din simplul motiv ca nu mai stim, nu mai putem sa o auzim… sintem ocupati sa alegem… cind, de fapt, ne alege destinul pe noi si noi habar nu avem.

    Iana 7 ianuarie 2009 22:19 Răspunde
  • da cora, se pare ca sunt multe fete care ne citesc si stau in stand-by
    stii cum e – cum zicea nichita „nu mor caii cand vor cainii” (nu ma refer la nimeni special, nu e nici o metafora ascunsa aici- cei rau intentionati dati vina pe geniul lui nichita:) el artistul a scris asta!!!)

    si cora, cred ca toate vrem sa ne reunim din nou; cred ca alice e prima care isi doreste asta. rabdare rabdare, cum zicea anemari (??- sper ca sa nu incurc iara nume pe aici) mai devreme

    raluca 7 ianuarie 2009 22:20 Răspunde
  • Nu stiu daca e bine sau nu sa ai sau sa nu ai bani.Cateodata avem cateodata nu.Depinde de fiecare ce vrea de la viata.Eu n-am fugit niciodata dupa bani.Au fost o gramada de alte chestii dupa care neavandu-le sub nas a trebuit sa alerg.Am vrut mereu sa stiu mai mult,sa vad mai mult sa cunosc mai mult am vrut de cand ma sa fiu mai buna.si inca mai alerg dupa asta.

    Cora 7 ianuarie 2009 22:23 Răspunde
  • da si eu cred Iana ca e asa- prea am fost rasfatati
    uite, mai demult era asa de usor sa fac cumparaturile! stiam ca exista un singur fel de „musli” si-l luam, il bifam de pe carnetelul din cap (nu-mi fac liste scrise da cumparaturi, am incapatanarea sa cred ca cel putin atat mai pot tine minte:)..acum stau in fata rafturilor minute in sir (parca as contempla o minune) si ma intreb cu ciocolata sau mai bine cu capsuni? e bio? are e-uri? …:) ce complicate sunt alegrile
    da si uite-asa pas pas, cum ziceati si voi alegerile se resfrang si asupra relatiilor. si poate
    totusi, cum scria lice al inceput- ne era mai bine cand eram sarace si ne duceam cu o singura rochie la petreceri?:)

    raluca 7 ianuarie 2009 22:26 Răspunde
  • Restul e …amagire,parerea mea! Pentru ca tot ce ne ramane e aici in suflet ,aici se aduna averi ,aici se aduna comorile lumii.Cu asta plecam inapoi la Dumnezeu,doar cu asta.Nici in Porche-sper ca sa se scrie,nici in Armani ,nici cu Hermesul pe umar nici cu Cartierul la mana…Doar cu sufletul nostru!

    Cora 7 ianuarie 2009 22:28 Răspunde
  • Cred ca natura umana e asa.Cu cat avem mai mult vrem si mai mult.Nimic nu ne mai ajunge,vreodata.Avem o rochie…o sa vrem si alta …si tot asa.Cred ca la fel e si in dragoste.Vrem mereu ceea ce nu avem.Apoi ne plictisim si de asta si vrem altceva…

    Cora 7 ianuarie 2009 22:32 Răspunde
  • Cora,
    ai dreptate… cu o singra precizare: Hermesul se tine pe brat draga.. hahaha

    eu citesc acum Codul nebunelor maniere… zice Simona Catrina asa ceva ca e important sa avem bani si noi si ei doar pentru ca trebuie sa ne simtim bine in pielea noastra(epilat, coafat, unghii… etc) si cit sa nu stam stresati ca avem probleme financiare… si cred ca asta e calea de mijloc.

    Iana 7 ianuarie 2009 22:32 Răspunde
  • cata dreptate ai cora!
    nu plecam cu aceste „averi” dar uite ce pacat ca suntem judecate si categorizate printre oameni dupa cartier sau armani sau…cine-i mai stie!

    cora – iti marturisesc; cad irezistibila unei ademeniri sub forma de promisiuni batute in diamant si in metal pretios! uite asta e mica mea slabiciune:) le colectionez, scriu despre ele- le stiu istoria (de cele mai multe ori fascinanta din cauza pasiunilor iscate)…dar in acelasi timp „il insel” pe inginerul meu (cum zice el, ca-l „insel”)cu cartile….cad in uitare si visare si ce vrei tu cand citesc ceva ce-mi place. si acolo pe slezlongul din gradina, in patul conjugal, in metrou sau mai stiu eu pe unde:) …mi se infatiseaza un univers atat de minunat, o iubire poate la fel de intensa pentru micile mele comori:)

    raluca 7 ianuarie 2009 22:33 Răspunde
  • Da Iana pe bratul inert indoit de la cot…de fapt bratul…erect!

    Cora 7 ianuarie 2009 22:34 Răspunde
  • si fiecare priveste situatia dintr-un alt ca de aia sintem oameni.
    Banc.
    Mary isi suna sotul (ei amindoi sint undeva peste 60 de ani): Herman, vii spre casa? raspuns: da. Mary: ai grija dear au zis la radio ca pe 495 e nebun care merge pe sens invers. Herman: Oh dear, nu e numai unul, sint sute.

    Iana 7 ianuarie 2009 22:35 Răspunde
  • eu inca stiu sa scriu cit de cit gramatical, dar sa stiti ca si lucrez in timp ce scriu cu voi..nu citesc de doua ce scriu, OK?

    Iana 7 ianuarie 2009 22:37 Răspunde
  • hiii:)

    raluca 7 ianuarie 2009 22:37 Răspunde
  • Iana si eu lucrez in timp ce scriu cu voi. traduc- sper insa sa nu schimb ferestrele:)

    raluca 7 ianuarie 2009 22:37 Răspunde
  • da mai ales a divelor din romania! of of of

    raluca 7 ianuarie 2009 22:39 Răspunde
  • Cora, geamana mea, nu mai fii rautacioasa, te rog! Si voi, toti ceilalti, daca o iubiti pe Alice, si mai ales daca iubiti ce scrie ea, daca macar o data v-a inseninat fruntea vreo fraza de-a ei sau ati plans regasindu-va in povesti traite si de voi, dar povestite , cu atat har, de ea, daca ati citit ce a postat Simona Catrina mai sus si daca v-a tulburat, ca pe mine, scriitura ei, simtirea ei, daca ati trait toate emotiile astea pretioase, hai, va rog eu mult, sa schimbam subiectul! Nu din iubire pentru Alice, si nici macar din prietenie, ci din respect! Poate Nouria, din punctul vostru de vedere, a gresit aparand-o vehement pe Alice, insa e prietena ei si tot ce spuneti rau de ea loveste si in Alice! Iar aici, din cate vad, suntem pe blogul lui Alice- iar ea a deschis un nou subiect, atat de actual, atat de bogat in intelesuri! Sa nu-l intinam cu polemici ieftine, sa nu rabufnim cu vanitati necontrolate, doar din dorinta de a avea ultimul cuvant! Ce mai conteaza cine are dreptate dupa cate s-au spus? Oameni suntem, ne mai si certam, asta e! Dar sa nu pierdem timpul cu asta, e pacat. Imi amintesc o intamplare vazuta la televizor, la un moment dat pe Mirabela Dauer a intrebat-o un reporter dornic de senzational daca e adevarat ca ea s-ar fi certat cu o alta cantareata, nu mai stiu exact care. Si mi-a placut ce i-a raspuns ea, reporterului, zambind: „A, nu, nu-i adevarat, dragule, nu m-am certat cu nimeni, sunt atat de ocupata incat nu mai vreau sa ma cert, ca mi-e frica ca n-am timp sa ma mai impac!” 🙂

    AlinaG 7 ianuarie 2009 22:43 Răspunde
  • Dupa 60 de ani de casnicie si strins de averi el moare. ea, indoliata, comanda o cruce pe care graveaza: Rest in peace my darling. La o saptamina afla ca el, marinimos, a lasat averea unei manastiri.
    Ea se duce la cimitir si adauga: Until I come there.

    Iana 7 ianuarie 2009 22:43 Răspunde
    • Am ajuns in fata calculatorului, ca si ieri, dupa o zi de alergatura. Si am ramas siderata. Alina, multumesc pentru interventie, si tie Anemari iti multumesc, dar mi se pare prea de tot ce se intampla aici, trebuie sa fac ordine chiar eu, ca lucrurile au luat-o razna de tot! Si le multumesc si celor care au respectat dorinta mea de-a nu continua cearta tiganeasca pe care ati inceput-o ieri, oamenilor care, pana la urma s-au retras, ca nu au mai facut fata nivelului subteran al conversatiei, desigur… Am sters deja cateva postari. O sa citesc cu grija si o sa mai sterg si altele. Daca vreti sa va plangeti de Nouria sau de altcineva din echipa mea si din sufletul meu, si vi se pare firesc sa faceti asta pe blogul meu si pe site-ul revistei mele, sa stiti- si am crezut ca am spus asta destul de clar- ca nu va permit. Va rog sa va duceti sa scrieti in alta parte. Eu am crezut ca lucrurile au fost cat se poate de limpezi. Ca si Nouria, si nu doar ea, a precizat ca cine nu se simte vinovat cu nimic, chiar nu are de ce sa se supere. Da, articolul ei se referea, concret, la niste curve de oameni. Subscriu. Nu la voi, cele care va dati de ceasul mortii, oripilate de expresie. Curvele de oameni au priceput si-si vad de ale lor, voi continuati sa lesinati de indignare, desi eu v-am cerut sa incheiem aceasta discutie. Nu am sa va dau voie sa transformati blogul meu, de pe siteul revistei Tango, intr-un forum de revista de scandal. V-am invitat la o discutie, la o dezbatere, la o conversatie asa ca intre intelectuali. Cine vrea sa poarte discutii cu mainile-n sold sa astepte pana cand voi pune in discutie alte teme, mai ofertante pentru scandal. Cora, tu nici n-ai fost prezenta cand s-au iscat discutiile, ce te-a apucat acum de preiei tu scandalul? Te-a vizat pe tine cineva cu vreo afirmatie, sau doar simti nevoia sa te certi, musai, desi nu te jignise nimeni cu nimic? Nu m-am dezis de tine niciodata, nu ti-am zis nicio vorba rea si nici Nouria nu a spus nimic care sa te lezeze pe tine. Mai ales ca tu nici n-ai fost prezenta aici in ultimele zile. Tu cum indraznesti sa vorbesti asa despre Nouria, repet, pe site-ul meu privat, la mine acasa?!!!! Sunt naucita. Imi pare nespus de rau ca am dat drumul comentariilor, ca le-am lasat azi sa curga liber, cat am fost plecata. Regret sincer. Si ii dau dreptate Nouriei, abia acum, cu adevarat. Trebuie sa fiu mai atenta, sa nu ma mai incred, orbeste, in orice cuvant de dragoste. Dragostea se demonstreaza, nu se racneste. Iar, pana acum, am primit multe dovezi de neiubire de la cei care-mi spusesera cele mai multe te iubescuri. E veche povestea, si naivitatea mea e cronicizata, pare-se.

      Alice Nastase 7 ianuarie 2009 23:02 Răspunde
  • Cred ca voi pleca la somnic.Mi se duc si puii la culcare.Va sarut pe toate si fie ca Dumnezeu si noaptea sa ne fie sfetnic bun!
    Alice draga mea inca mai sper ca nu vei putea uita ce am trait aici impreuna,noi toti cei care iti suntem public ! Noapte buna!

    Cora 7 ianuarie 2009 22:45 Răspunde
  • ALINAG,

    dupa cum observi, draga mea noi am schimbat subiectul de ceva timp.
    vorbim despre iubiri, despre dragoste, despre cautari si alegeri.
    am si discutat ce a scris siomna catrina, ne-a impresionat
    si chiar asta facem acum- discutam pe subiect.

    raluca 7 ianuarie 2009 22:46 Răspunde
  • cora, somn usor
    si sa ne intalnim maine mai puternice

    raluca 7 ianuarie 2009 22:46 Răspunde
  • Cu atat mai mult va intelege Alice! Si pe mine ma dor toate rautatile ce vin impotriva prietenelor mele,a sufletelor mele surori de aici!Nu vreau sa fiu rea.Vreau doar sa fiu dreapta!

    Cora 7 ianuarie 2009 22:49 Răspunde
  • Noapte buna Cora… te asteptam si miine. Tu chiar esti drepta! nu te indoi de asta.

    Iana 7 ianuarie 2009 22:52 Răspunde
  • Alina,
    vorbim si despre bani, draga mea… ne loveste criza cu vreo dragoste mare sau ba? asta e intrebarea. ca daca vine criza, macar sa vina cu dragoste ca in filme la pachet… ma gindesc deja ce o fi facut mama cu rochia mea de sindrofii din camin… a ramas rochia la mama cind eu am plecat in lume sa fac bani de alte rochii.

    Iana 7 ianuarie 2009 22:54 Răspunde
  • Iana, iarta-mi indemnul pacifist, dar discutiile cazusera intr-un registru care nu face onoare nimanui. De ce au cazut acolo, repet, nici nu mai are importanta. Acum sa vedem cine are puterea sa le ridice din nou, la nivelul la care se situau acum nu multa vreme, si cine, complesit de resentimente, va pastra linia facila a imbufnarii incapatanate. Va pup, noapte buna.

    AlinaG 7 ianuarie 2009 23:06 Răspunde
  • Alice,
    nu, nu, nu… si tu stii asta mai bine decit oricine.
    cind copilul tau greseste explica-i unde si cu ce a gresit. nu o face public – nu asta cer fetele dar nici nu insista cu luarile in brate, te rog mult!
    de ce nu discutam tema propusa?

    Iana 7 ianuarie 2009 23:16 Răspunde
  • alice,
    ne para rau ca iara ne-am dezamagit unele pe altele.
    dupa cum vezi insa, am incercat toate sa revenim la o dicutie normala. si sa dicutam pe tema complexa propusa de tine.
    cora, eu, iana si altele nu eram prezente, cum spui chiar si tu, la momentul in care s-a dicutat despre acei oameni care ti-au inselat asteptarile. da, cred ca au facut un lucru urat. dar poate si asteptarile corei si a altora (uite poate si ale mele) au fost inselate (si poate au fost interpretate gresit in momentul in care s-a citit blogul doamnei nouria nouri); poate nu au fost pe ambele parti alese cuvintele cat mai iscusite. dar uite cum asteptarile tale au fost inselate poate asa au fost inselate si asteparile corei. si fire mai sensibila, a continuat sa vorbeasca si noi pe langa – pentru ca nu s-a inteles de ce se fac referiri generale daca e vizat cineva anume. pur si simplu nu s- a inteles – de abia apoi s-a precizat clar cine au fost faptasii. si poate noi ne-am simti (nefondat oare?) „cu musca pe caciula”. pentru ca da fiecare vrea ceva de la tine- atentie, intelegere, dragoste, mai stiu eu ce.
    noi am discutat mai departe pe tema respectiva pentru ca unele teme poate chiar trebuie discutate in comun si clarificate. si poate cora avea nevoie de asta. sau eu sau oricare alta.
    ne cerem insa scuze si promitem ca nu se va mai intampla.

    raluca 7 ianuarie 2009 23:33 Răspunde
  • Tainele unui magician se duc odata cu el. Sunt din fire curios. Am incercat si eu milioane de trucuri din palarii, insa nimic. Nici iepure, nici flori de plastic, nici batiste lungi pana-n pamant si nici un nas de clovn. Apoi am incercat taina cartilor. Mi se incurcau degetele numai cand le amestecam…

    As fi vrut sa fiu magician. Sa am un costum de pinguin si-un joben plin cu dulciuri din care sa mananc mereu si care sa fie vesnic plin. Mai tirziu am vrut masini de jucarie. Apoi bani… si uite-asa am ajuns la varsta la care strig „abra ca-da-bra!!! „, ma rostogolesc de trei ori, devin fluture pe-o floare a soarelui si ating obrajii rumeni ai Julietei mele reale sau imaginare.

    Uite-asa scot din joben iubirea, plus alte cateva trucuri de basm. Cateodata ma imaginam pierdut in padure, fara arme, descult si cu multe primejdii in jur. Trebuia sa lupt cu temerile, cu furia padurii si cu fiarele intunericului pentru a ajunge la castelul fermecat, unde printesa mea zacea captiva in inchisoarea zmeului. Zmeul era ademenitor si plin de siretlicuri, dar dragostea mea pentru printesa era mult prea puternica si, astfel, reuseam sa-l dobor dintr-o lovitura; apoi stiti…basmul.

    Acum nu cred ca mai dispun de asemenea capabilitati. Acelea care se regasesc intr-un suflet nepatat, acelea pe care le cauti cu ochiul de vrajitor in adincul oceanului, acelea pe care le gasesti atarnate la gatul reginelor de primavara. Nu cred ca am sa pot fi asemeni unui anotimp. Inocent. Sau asemeni unei pisici, siret. Nu cred c-am sa mai fiu fidel vreodata, intru totul. Se lasa intotdeauna o poarta de scapare. Se uita deschisa poarta regretelor si curg ele nevinovatele, curg incatusate de duhuri.

    Am vrut sa fiu magician pentru ca as fi vrut sa ma iubesca cineva anume… cineva pe care as fi vrut-o doar a mea, dar nu am reusit. Nu am gasit magician care sa ma invete tainele vietii si nici un vrajitor sa-mi ghiceasca-n bol. In suflet nu am putut privi. Era inca in stadiu incipient de formare. In ganduri nici atat. Erau pline de scenarii cu noi doi iesind din joben si dansand pe niste clape uriase ale unui pian rosu.Iar in ratiune nu credeam pe-atunci.

    Costi 7 ianuarie 2009 23:44 Răspunde
    • Alina, intrebarea ta, sa vedem cine are puterea sa ridice discutiile la nivelul la care fusesera inainte a capatat cel mai emotionant raspuns. Iar eu am primit o lectie superba, pentru care ii multumesc lui Costi, prietenul meu vechi, care imi stia scrisul si sufletul si acum 10 ani, 11, ani, cand scriam editoriale nesemnate in National. Costi, tu esti magician. Si intr-o zi in care nu astepti sa se intample ceva anume, se va ivi in calea ta iubirea aceea intreaga, perfecta, care nu-ti va mai da dreptul sa lasi nicio poarta de scapare. Marea dragoste va iesi din joben, iar voi doi veti dansa pe clapele uriase… Costi, iti promit eu ca va fi asa!
      Iana, Cora, Raluca, Monica, daca eu v-am gresit cu ceva va cer iertare. In rest, va asigur ca nimeni nu v-a jignit sau vizat cu nimic, ati inteles gresit. Dar a venit Costi, cu povestea lui splendida, si ne-a invitat in alta lume. In lumea magiei. A vrajilor frumoase. A iubirii care cauta solutii in lumea miracolelor. Stiu si eu cautarea asta.

      Alice Nastase 8 ianuarie 2009 0:04 Răspunde
  • Nu mi-a placut niciodata matematica.Pentru ca nu ma pricep la ea.La bani, carduri, profit, procent si sutele de notiuni inrudite cu acestea.Nu port in portofel nici macar esentialul card de salariu.Nu platesc nicio taxa, niciun impozit, nu verific restul luat de la vanzatoare.Nu stiu cate minute am incluse in abonament, cate am consumat, dupa ce ora ar trebui sa vorbesc la telefon.Chiar si propriul numar l-am retinut cu greu.
    Tin minte, in schimb, zilele de nastere ale celor mai dragi fiinte , numarul de la pantofi pentru a le putea face o surpriza, cumparandu-le fara sa probeze, ora fixa ,electronica de la bordul masinii in care ne sarutam, numarul de sub vizorul usii prin care am intrat pentru a ne implini dragostea si kilometrii parcursi in ore cat jumatate de zi pentru a-l vedea si a-i spune in ochi: te iubesc, dragul meu!
    Refuz sa ma schimb, sa intru in ritmul ametitor al metalului greu, nu vreau sa invat, sa investesc, sa cheltuiesc, sa economisesc…
    Imi ramane sa traiesc criza de la nivelul simturilor, in toata globalitatea fiintei mele.
    Cat despre cealalta, de la stiri…un fleac!o sa ma ciuruiasca si atat.

    rosanne 7 ianuarie 2009 23:54 Răspunde
  • fetelor, mai suparate, mai ginditoare, mai cititoare…
    a venit magicianul acesta de Costi, care face sa treaca toata furtuna… ia uitati-va repede pe geam si vedeti ce senin e fara si in casa si in suflet. a spus Costi abracadabra si sintem curate si sensine si frumoase…

    Iana 7 ianuarie 2009 23:58 Răspunde
  • iarba a tipat. si inca tare. nu e corect. nu e drept.

    carmen 8 ianuarie 2009 0:04 Răspunde
  • Alice si Costi,

    vreau si eu cautarea asta.

    Iana 8 ianuarie 2009 0:11 Răspunde
  • Multumesc Alice.

    Iana 8 ianuarie 2009 0:12 Răspunde
    • Iana, eu iti multumesc, mult de tot. Si nadajduiesc sa ne fie data tututor cautarea cu folos, cu liman fericit.
      Carmen, da, iarba uneori tipa, ca sa nu moara de atata calcat in picioare.
      Noapte buna, dragii mei, maine va fi o zi mai buna, sunt sigura. Nopate buna.

      Alice Nastase 8 ianuarie 2009 0:29 Răspunde
  • feelings-morris albert

    rosanne 8 ianuarie 2009 0:24 Răspunde
  • Pentru Alice… pentru Costi, magicianul…

    Eu
    nu mă căiesc,
    c-am adunat în suflet şi noroi-
    dar mă gândesc la tine.
    Cu gheare de lumină
    o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
    că sufletul mi-aşa curat,
    cum gândul tău il vrea,
    cum inima iubirii tale-l crede.
    Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
    Vei plânge mult ori vei zâmbi
    de razele acelei dimineţi,
    în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
    „Nu ÅŸtii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”
    Lucian Blaga

    AlinaG 8 ianuarie 2009 0:31 Răspunde
  • mai lipseste Anna si gata, ma predau…
    multumesc Alina, Costi, Alice…
    Noapte buna!

    Iana 8 ianuarie 2009 0:38 Răspunde
  • „E timpul sa-nviem, mi-au spus culorile
    Iesite din fabula,dungi si fasii
    Ne-au omorat elegantele, florile,
    Pozele din cartea de copii.”(„Vremea culorilor”, Nina Cassian)

    Costi 8 ianuarie 2009 0:38 Răspunde
  • Te-am cunoscut asta vara,cand verisoara mea citea o carte de-a ta pe care am citit-o apoi si eu.Treceam prin cel mai greu moment din viata.Am fost parasita dupa 9 ani.Era primul si singurul meu iubit,omul din care facusem o icoana.Incep sa ma dezmortesc si sa-mi dau seama ca si altii sufera,ca si altii spera,sau ca pot sa ierte.Plang pentru prima oara dupa multa vreme,pentru ca imi doresc nu dragoste(sunt atat de goala incat ma sperie starea asta)ci o dorinta nebuna de a-i demonstra ca pot reusi fara el.Ca exista viata si dupa.
    Doamne,imi dau seama cat m-a ajutat sa-ti citesc cartile si blogul si ii multimesc lui Dumnezeu ca existi. Ma rog sa te inzestreze cu intelepciune si cu forta sa ne fi alaturi cu ganduri bune si frumoase.Esti o femeie minunata.Stii,nu e putin lucru sa dai cuiva mangaiere in momentele grele.
    Ma tot intreb, dragostea,care la unmoment dat va fi tradata,cum se intampla de mi de ani,sau banii care iti ofera satisfactii pana la un punct?Dar probabil ca nu e un moment bun pentru mine sa fac alegeri asa ca stau cuminte si ascult.Te imbratisez.

    cris 8 ianuarie 2009 1:36 Răspunde
  • „Un prieten este cineva care te cunoaÅŸte aÅŸa cum eÅŸti, înÅ£elege ce ai fost, acceptă ce ai devenit ÅŸi, cu blândeÅ£e, te lasă să creÅŸti în continuare.”

    „Putini sunt cei care stiu cat de mult ar trebui sa stie,ca sa stie cat de putin stiu.”

    „Ai curaj ,sterge-ti ochii ! Adesea ,caderea e un mijloc de a te ridica mai sus !”

    „Sa dai la fiecare urechea ta,dar la putini glasul tau !”

    „…..nu fi trufas,dar nici nu te-njosi.Prieteni incercati de ti-ai ales,cu chingi de-otel de suflet sa ti-i prinzi…..De certuri,fugi cat poti,dar cand te bati ,dusmanul sa-si dea seama cine esti….Si,mai ales….nu te minti pe tine….Si-asa cum vine noaptea dupa zi,nici tu nu vei putea minti pe nimeni…..”

    William Shakespeare

    Doamne ce mult l-am iubit !!!!Doamne,cum m-a primit el in casa lui azi !!!!!
    Mi-a soptit,asa,ca-ntre prieteni ca ar vrea sa va imbarbateze si sa va imbratiseze si pe voi,asa ca,vi l-am trimis….

    „Prieten este acela care nu te judeca,este acela care deschide usa lui pribeagului,cu carja sa,cu bastonul sau lasat intr-un colt ,si nu-i cere sa danseze pentru a-i judeca dansul…
    Iar daca pribeagul povesteste despre primavara de-afara,prietenul este acela care primeste primavara in sufletul lui….
    Iar daca povesteste despre grozavia foamei din satul de unde vine,rabda de foame impreuna cu el….
    Caci,ti-am spus,prietenul este acea parte a omului care deschide pentru tine o poarta pe care n-ar deschide-o poate,niciodata altuia….
    Si prietenul tau e adevarat,si tot ceea ce spune e adevarat,si te iubeste chiar daca,aiurea,te uraste….
    Iar prietenul ,pe care,multumita cerului ,il intalnesc in templu,este acela care intoarce catre mine acelasi obraz ca si al meu,luminat de aceeasi credinta,caci atunci unitatea este facuta,chiar daca el e negustor iar eu ostean,sau el gradinar,iar eu marinar in larg….
    In ciuda deosebirilor noastre,l-am gasit si sunt prietenul lui.
    si pot sa raman tacut langa el,adica sa nu ma tem pentru gradinile mele launtrice,si muntii mei,si vaile ,si pustiurile mele,caci el nu le va calca niciodata in picioare….
    Prietenul este,in primul rand,intelegerea si circulatia spiritului deasupra detaliilor vulgare…
    Si nu-i pot reprosa nimic prietenului meu…
    Caci ospitalitatea,curtoazia si prietenia sunt intalniri ale omului in om….
    Ce as cauta in templul unui zeu care s-ar preocupa de inaltimea sau proportiile credinciosilor sai,sau in casa unui prieten care nu mi-ar accepta carjele si m-ar pune sa dansez pentru a ma judeca ????
    Vei intalni multi judecatori in lume.
    Dar daca trebuie sa te transformi si sa te intaresti,lasa aceasta munca pe seama dusmanilor tai…..
    Ei o vor face ,asemenea furtunii care sculpteaza cedrii…
    Prietenul tau e facut pentru a te primi.
    DOMNUL,ATUNCI CAND INTRI IN TEMPLU,NU TE JUDECA,CI TE PRIMESTE…..”

    Tuturor,gand curat,limpezit in Tamisa ,noapte buna,imbratisarea mea,anna si a prietenului meu de-o viata,W.S.

    anna 8 ianuarie 2009 6:58 Răspunde
  • Gradul meu de indatorare sufleteasca a crescut peste limitele considerate sigure si de dorit. Oricat scade dobanda inimii, am de platit ani lungi de dragoste pierduta. Aplecata asupra foii intr-o incercare de a pune ordine prin socoteli neclare mi-am amintit raspantia la care o suma azi mica m-a despartit de spatiul locuibil pe care l-am vanat cu deznadejde in marele oras. Salarul era boem la editura aceea mare iar eu eram si mai marunta decat el. Am trait acolo un cutremur de intensitate mica (la etajul 9 mie mi-a parut de intensitate medie), expozitii cu freamat, goane bolunde prin scolile din Drumul Taberei ca sa conving doamne profesoare scarbite de frig si satule de galagie sa aleaga manualul nostru de matematica si nu pe al concurentei. Auzeam pe la colturi ca lumea se socoteste numai in parai si nu ma puteam hotari sa pronunt cuvantul, la fel cum nu pot striga azi pe numele de ‘twenty bucks’ bancnota de douazeci de dolari. Am trait cu editura o eclipsa totala de soare si m-am urcat pe acoperis sa sarbatoresc intunericul si renasterea ciudata, rosiatica a luminii. Apoi am facut greseala, greseala mare, gaunoasa. Am plecat din marele oras. Am mers in altul mic, bland, bun si maturabil cu privirea dintr-un balcon. Dar ce folos, n-am gasit linistea. M-am aruncat in altceva mult mai mare, mult mai metalic, mai rasunator. Aici am decretat ca imi implinesc toate poftele inimii, toate, pana la ultima. Am framantat magazinele, le-am rupt de pe rafturi culori, din vitrine parfumuri, din aranjamente povesti. Apoi a venit criza. Cea mare, vreau sa spun, caci cea mica venise peste mine mai din vreme, concretizata in forfecarea intrebarii la ce-mi trebuie atatea posete galbene? ‘Butter’ adica, nu galben simplu, clar. M-am impartit in doua cu toporasul meu de cumparatoare pasionata si dreapta a inceput o polemica virulenta cu stanga. Sigur ca iti trebuie posete ‘butter’, striga dreapta, turbata, boema, intortocheata. Sigur ca vrei apele de toaleta, dulci in par, aspre in vant, le vrei, nu vezi? Ba nu, nu-ti trebuie nici jumatate, exagerezi, se zbarlea stanga bataioasa, logica, liniara. Conflictul s-a framantat pe dinauntru ca un copil plictisit in uter si a amenintat ca vrea sa-si ia talpasita din mine, sa devina de sine statator. L-am cazat in curte si nu i-am incasat chirie. Dar intr-o zi am incuiat poarta si l-am lasat pe dinafara. Am intrat in casa devreme si am recunoscut in singuratate ca am datorii sufletesti foarte mari fata de oameni foarte buni, foarte indepartati. Ca in timp ce ma ghiftuiam cu fericirea de sub tiple din drumul meu s-au indepartat oameni. Mi-am pus in cap sa ii indulcesc pe toti in primavara asta cu boeme de dor, dor calator. Cu blat de povesti si regasiri, cu frisca rotunda a prezentei nemijlocite de ecrane. Criza mare a venit ca o destrabalare de crize mici si toate ma pun pe drumul bun.

    amalia 8 ianuarie 2009 7:24 Răspunde
  • Buna dimineata!
    Cristina S, ma bucur ca esti asa.Ca ai avut puterea de a lasa iubirea sa ramana peste voi, peste amintirile voastre, chiar daca mintea „rece” intotdeauna ne dicteaza alte metode rationale:sa spunem vorbe grele, replici taioase care taie in carnea vie, sa ne demonstram puterea orgoliului feminino-… masculin, sa incheiem cu ultimul cuvant, sa trantim noi usa in nas, sa refuzam apelurile cand telefonul suna doar pentru a te intreba cum mai esti, ce mai faci, sa-i aruncam in fata si in brate lucrurile pe care ni le-a daruit si care ne-au ridicat atunci la cer, sa traversam pe alt trotuar cand ne apare brusc in fata pasilor, de teama sa nu fim iar ranite, descoperite, goale…
    Si SA RAMANA ASA , sa ne impacam cu noi insine, sa ne acoperim cu matasea iubirii si-a iertariii, sa intoarcem si obrazul stang, drept al sufletului nostru, si vom fi mai fericite!
    Si, daca, el, ei, vor elimina macar un gest sau un cuvant din arsenalul lor de lupta, atunci lumea ar fi incet, incet, mai buna!
    De aceea, ma bucur pentru sufletul tau plutitor in pace,si pentru viitorul lui care se cladeste pe trandafiri, si nu pe catacombe…
    Simteam ca esti , Cristina S.
    Cris, bine ai venit, te primim cu drag si caldura !

    rosanne 8 ianuarie 2009 7:45 Răspunde
  • ANNA, inca o dovada vie a ceea ce-am spus mai devreme!!! Si sunteti multi asa, , stiu , stiu,simt si vad…

    rosanne 8 ianuarie 2009 7:50 Răspunde
  • Buna dimineata!
    Amalia ai scris Dumnezeieste. Iti multumim!

    anemari 8 ianuarie 2009 9:03 Răspunde
  • Multumesc Rosanne,imi de putere intelepciunea voastra.O zi frumoasa sa aveti cu totii.

    cris 8 ianuarie 2009 9:09 Răspunde
  • „In leaganul civilizatiei
    Simti nevoia sa te copilaresti,
    Sa scoti limba
    Si sa te dai huta.”
    Marin Sorescu

    rosanne 8 ianuarie 2009 10:05 Răspunde
  • „Ce magnet pervers
    Mai sunt si eu:
    Atrag hartii,
    In loc sa culeg metale…”

    Marin Sorescu

    rosanne 8 ianuarie 2009 10:07 Răspunde
  • „Dar încă mai ninge, încă mai ninge
    cu tine în mine rămân îngheţat
    …suavă meninge
    ÅŸi somn tulburat.”

    Nichita Stanescu

    Da, Rossane, asa voi ramane…dar mi-e frica tare sa nu-mi ramana sufletul inghetat!

    Te imbratisez, suflet cald!

    Buna-dimineata, Alice! Simt ca e liniste iar in casuta ta… si ma bucur!

    Cristina Socaciu 8 ianuarie 2009 10:51 Răspunde
  • ‘Neata, tuturor! Ma apuc la munca azi (ca sa mai castig niste bani, sa-mi tina de urat pana voi intalni marea dragoste:) mai impacata ca pe-aici s-au mai limpezit apele si incep sa apara nuferii… Si, desi Costi a scris asa de frumos si de amar despre pierderea inocentei, poate nici maturizarea nu e un lucru foarte rau. Si acestui blog i-au cazut, dureros, dintii de lapte si i-au crescut caninii anilor in care poti sfasia, dar care te ajuta sa te hranesti serios, sa cresti, sa te dezvolti catre ceea ce este menit sa devii… Poate ca aceasta etapa era necesara, s-o privim ca pe o epurare. Ma-ntorc la ale mele mai fericita… Dar voi reveni pentru clipe de odihna si frumusete aici, pe blog la Alice…

    AlinaG 8 ianuarie 2009 11:15 Răspunde
  • „Ma apuc de munca”…scuze 🙂

    AlinaG 8 ianuarie 2009 11:16 Răspunde
  • Cu ”bani” am cumparat un buchet de lalele pe care l-am oferit ”cu dragoste”. Alice a stiut sa primeasca si sa inteleaga mesajul chiar daca eu eram muta de emotie.

    ”N-o sa mai iubesc”, zisese
    Biata-mi inima naiva,
    Dar vazandu-te pe tine,
    A cazut in recidiva.

    Te imbratisez din nou Costi.

    Cristina Bizu 8 ianuarie 2009 12:00 Răspunde
  • Atat de putin si totusi foarte mult.

    Cristina Bizu 8 ianuarie 2009 12:16 Răspunde
  • Avem timp

    Avem timp pentru toate.
    Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
    sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
    sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
    avem timp sa citim si sa scriem,
    sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
    avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
    avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

    Avem timp pentru ambitii si boli,
    sa invinovatim destinul si amanuntele,
    avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
    avem timp sa ne-alungam intrebarile,
    sa amanam raspunsurile,
    avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
    avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
    avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
    avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
    Avem timp pentru toate.

    Nu e timp doar pentru putina tandrete.
    Cand sa facem si asta murim.

    Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!!
    Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
    Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
    Restul … depinde de ceilalti.
    Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
    Altora s-ar putea sa nu le pase.
    Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
    Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
    Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
    Ci PE CINE ai.
    Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
    Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
    Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
    Ci cu ceea ce poti tu sa faci
    Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
    Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

    Am invatat ca oricum ai taia
    Orice lucru are doua fete

    Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
    S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

    Am invatat ca poti continua inca mult timp
    Dupa ce ai spus ca nu mai poti

    Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
    Indiferent de consecinte

    Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
    Dar nu stiu s-o arate
    Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
    Dar nu am dreptul sa fiu si rau

    Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
    Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
    Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
    Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
    Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
    Oricum te va rani din cand in cand
    Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

    Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii
    Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
    Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
    Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

    Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
    Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
    Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
    Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
    Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
    Si nu faptele sale

    Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
    Si pot vedea ceva total diferit
    Am invatat ca indiferent de consecinte
    Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata

    Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
    De catre oameni care nici nu te cunosc.

    Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
    Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

    Am invatat ca scrisul
    Ca si vorbitul
    Poate linisti durerile sufletesti

    Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
    Iti sunt luati prea repede …

    Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
    Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.

    Am invatat sa iubesc
    Ca sa pot sa fiu iubit

    Am invatat…
    de Octavian Paler

    Cristina Bizu 8 ianuarie 2009 12:55 Răspunde
  • Am gasit un mesaj de-al lui Alice, postat azi, poate din greseala, poate nu, la textul anterior.. dar mi-a placut mult, m-a emotionat, de aceea il transcriu aici, poate nu fac bine, Alice sa nu te superi ca mi-am luat aceasta libertate, dar nu ma pot abtine:

    Alice Nastase says:
    „Si eu sunt aici, cu voi. Si va port recunostinta si dragoste, si va cer iertare si merg cu voi mai departe. Ilona a plans si m-a rugat sa n-o las la scoala. Si eu n-am lasat-o, n-am putut, sunt o mama inconstienta, dar plangea si se sufoca hohotind, iar eu n-am putut s-o las. Mi-e rusine, dar nu am putut. Am luat-o cu mine, o s-o tarasc cu mine peste tot, la intalniri, la birou, o s-o iau pretutindeni, ce femeie de afaceri sunt eu aparand cu un copil de mana, ce autoritate am eu in lumea asta nemiloasa in care ma invart?! Niciuna. Dar o iubesc pe Ilona mai presus de orice, si, intotdeauna am ales, fara ezitari, inima, si nu profesia, dragostea, si nu banii. Mi-am amintit de ce scria Lara mai demult, ca si-a lasat copilul la scoala si a plans. Eu am plans, si nu l-am lasat, n-am putut. Si stiu ca n-am facut bine, stiu, dar…”

    AlinaG 8 ianuarie 2009 13:27 Răspunde
  • In criza , de criza doresc ca dragostea sa va bantuie cu putere si sa fiti iubite…

    diana_r 8 ianuarie 2009 15:07 Răspunde
  • Alice,draga mea,
    Desi n-am scris,am fost aici in fiecare zi….acum imi vine sa ma aplaud ptr asta!
    Voiam doar sa ti spun „multumesc”! Sa-ti multumesc ptr ca m-ai lasat sa te privesc in ochi,ca m-ai lasat sa-ti aud vocea si cuvantul,ca m-ai imbratisat cu drag cand m-ai vazut prima data,ca mi-ai permis…
    Stii,cand mi se face dor,sau cand te REcitesc,ma uit la tine…caci te-am asezat in rama(si la propriu,dar si la figurat).
    Ii multumesc si Nouriei ca a avut rabdare sa ma asculte,acolo la „loc de taina”,in bucataria Tango,la o tigarusa…

    Si ptr toate astea,MULTUMESC FRUMOS!

    PS.e un mesaj,din suflet,doar ptr voi doua.

    RIANA 8 ianuarie 2009 16:04 Răspunde
  • Ba da, ai facut foarte bine, Alice!Si spun asta, in calitatea pe care o am.Si mai cred, cu tarie, ca nu tu ar trebui sa-ti ceri iertatare.Orice ai fi facut rau vreodata, ti s-a iertat demult, de cand vorbele tele se astern asupra noastra si ne imbraca in mantie de aur.
    Salutari Anemari!si intregii echipe, toate gandurile bune.
    Cu mult drag, eu, aceeasi.
    P.S. Imi imaginez cat esti de frumoasa, asa, cu copilul de mana peste tot…

    Simona Radoi 8 ianuarie 2009 16:54 Răspunde
  • Scuze tale, vai! cum a sunat…

    Simona Radoi 8 ianuarie 2009 16:55 Răspunde
  • Si ard, si ard, asa de-a randul,
    Ca mii si mii de stele.
    Ii luminez pe cei din preajma,
    Arzandu-mi visurile mele.

    Stiu, se va stinge crud odata,
    Aceasta flacara, stindard
    Da’-mi pare rau ca se va stinge,
    Fiindca traiesc numai cat ard…
    (Virgil Carianopol)

    costi 8 ianuarie 2009 18:39 Răspunde
  • „http://www.youtube.com/watch?v=7rbK7NAHzZU&feature=related”
    IRIS & Andantino – Vals

    Cristina Socaciu 8 ianuarie 2009 19:31 Răspunde
  • Dragilor ninge ca intr-o poveste. E alb, e curat, e divin.

    anemari 8 ianuarie 2009 20:27 Răspunde
  • concluzia zilei de astazi, caci a fost o zi plina. (aviz detectivilor si politistilor)
    nu esti tradator daca vizitezi si alte site-uri. eu insami citesc zilnic blogul lui Mihai Bendeac – e super tare, nu pretinde sa fie altceva sau altcineva decit ce este. (nu va duceti si voi acolo ca nu e de voi, va avertizez ca limbajul e fara perdea).
    nu esti „curva de om” daca ai blog. faceti-va bloguri daca aveti ceva de spus!
    nu il admir pe Daniel ca artist fiindca nu e genul meu.
    nu o admir pe Nouria ca actrita-ziarista-detectiv particular fiindca nu cred in modelul „Panten 2in1”. si nici saloanele de lux nu cred in acest model.
    Subscriu la pastrarea distantei intre artist si public fiindca daca te apropii de artist risti sa vezi omul si e periculos mai ales pentru firile sensibile si curate. si tot aici spun ca stiu de ce nu am ajuns la intilnire… si ii multumesc Cerului pentru asta.

    Aventura virtuala „tango”, asa cum v-am spus azi toata ziua este ca am cunoscut oameni minunati si asta nu e putin lucru. Am inceput anul nou mai bogata cu citiva prieteni si vino criza peste mine… am carti, am prieteni, mi-e bine.

    Alina, de pe pagina artistei-ziarist, daca ai dezamagit-o pe dinsa, ai toata admiratia mea. Nici eu nu cred in „doamna rafinata”, „intelectuala” etc… cred in buna-crestere, cred in simtul raspunderii si cred in respect. Stiu, stiu, nu sint scoli cu profilul acesta si diplome ioc.

    Numai bine tutuor.

    iana 8 ianuarie 2009 21:49 Răspunde
  • Sunt zile in care pielea ma strange ca niste adidasi ieftini, sunt zile in care inot in pielea mea ca intr-o pelerina din aia de plastic, care nu ma apara de nimic. Sunt zile in care ma dor ochii de la lumina si atunci simt , sau mai bine zis , stiu ca nu am ce cauta pe lume si zile in care caut lumina nu doar cu ochii, ci si cu mainile, cu gura, cu totul…

    Sunt zile de baut suc si zile de baut ceai, zile degeaba si zile care fac cat un an, sunt vieti intregi traite in cateva zile, si cateva zile care imi arata ca daca toate ar fi la fel nu ar exista nicio viata. Nu am nimic impotriva, pot intelege si pot trai asa, as vrea doar sa nu mai existe zile, poate cu alta unitate de masura as putea echilibra, in asa fel incat sa fie mereu totul bine.

    Nu e bine. Cand ninge cu soare si imi plimb bocancii prin zapada, nu e bine. Cand oamenii imi taie calea de iesire din jungla intunecoasa si noroioasa a suferintei, ca sa ma poata plesni peste ochi la lumina, nu e bine. Nu e bine, nu e bine cand sinceritatea imi e intoarsa cu captuseala in sus si infestata cu molii. Pot sa fiu desigur atat de mandru de niste ochi verzi ca floarea de tei, cat si de o realizare, dar, daca am chef, pot fi mandru si de o rana.

    M-am intrebat de multe ori cine sunt prietenii mei adevarati.Poate ca sunt si aceia care isi tin telefonul pe silenzio, sa nu ma auda cand ii chem la nevoie.Poate ca sunt si aceia care ma mint, dar le pare rau.Prietenii mei adevarati sunt toti prietenii mei.

    Costi 8 ianuarie 2009 21:49 Răspunde
  • Azi am avut o zi infernala!!! Dimineata am asteptat in fata unui cabinet medical, in jur lume multa, agitatie, care e cu programare, care nu, care cu flori, care cu coplil, si, in final, care pe care…Cucoane cu glasuri pitigaiate si ridate, barbati care stiu ei cum sa apere „cuibul”, punand-o la punct din doua vorbe pe interlocutoarea sotiei sale preaiubite.Asistente cu superioritatea primita din lipa celor 7 ani de-acasa, medici cu buzunare la vedere.Ies din cabinet, imi dau parul pe spate, uit calvarul proaspat trait.Intru in trafic.Conduc ca un barbat dar sunt privita ca o femeie. Se schimonoseste la mine prin geamul masinii , cu tensiunea arteriala peste normal.Ajung la serviciu, locul unde ma detasez de toate si de toti, acolo e seva, aerul , orizontul…asist fara voie la discutia dintre 2 colege.Se rostogoleste asemeni bulgarului de zapada, devine o cearta autentica, iar …care pe care…
    Incerc sa privesc dincolo de cuvinte, sa inteleg frustrarile celor stresati, sa gasesc cauza si sa anulez efectul, produs , evident, doar in sufletul meu.Ar trebui sa existe spatii special amenajate pentru detensionare, ca pentru fumat…intri, tipi, zbieri, arati pumnul, semnul, dai din coate, si iesi …SALVAT.Ca sa traim si noi in liniste , luptand doar cu stresul personal si nu cu al lumii intregi.

    rosanne 8 ianuarie 2009 23:18 Răspunde
  • Sper ca nu v-am incarcat negativ acum eu pe voi…dar mi-e bine, ca dupa un pahar plin de apa baut pe nerasuflate in situatie de deshidratare.

    rosanne 8 ianuarie 2009 23:21 Răspunde
  • „bulgarelui” scz…mi s-a prelins pe barbie, pe gat, n-am vrut sa ma sterg…

    rosanne 8 ianuarie 2009 23:29 Răspunde
  • Rosanne, nu, nu m-ai incarcat negativ, in aceasta lume nebuna cam toti traim cu stresul tuturor… Azi dimineata la sedinta operativa, unul dintre directori, s-a gandit sa ne atraga si el atentia ca vine CRIZA (dupa ce primim in fiecare zi e-mailuri de „amenintare” – de la seful neamt, de la cel austriac, de la cel mai sef dintre sefi… ). I-am raspuns, extrem de politicos, ca traiesc in criza de cand ma stiu… si am vrut sa-i spun ce ne-a zis Alice noua: ” Vom umbla cu buzunarele goale si cu inimile doldora de fericire, imbracati in hainele vechi, dar instelati de iubirile noi, care ne vor tine o viata”! Dar nu ar fi dat bine pt. multinationala lor!

    Cristina Socaciu 8 ianuarie 2009 23:37 Răspunde
  • „De ce nu pot sa nu stiu, de ce nu pot sa n-aud,
    In ce sta rostul zilei si pretul de-a ti-o trece?
    Deschide-mi-te, suflete, prin sapte ochi de flaut,
    Si cantecul si viata si moartea sa le-nece.”(Tudor Arghezi)

    rosanne 8 ianuarie 2009 23:49 Răspunde
  • Si, cand ma gandesc ca saptamana viitoare plec la Bucuresti, ar trebui sa consider ziua de azi doar un” stretching „neinspirat, dar extrem de util. Ma voi opri la un colt de strada sa beau paharul din pumni si-am sa continui drumurile pe urme de Alice.

    rosanne 8 ianuarie 2009 23:57 Răspunde
    • Ce frumos e la noi, intre noi, ce cuvinte alese, cat talent si cat suflet adunate pe o pagina alba! Nu ma simt la inaltimea cuvintelor voastre din seara asta ninsa si splendida. Si-atunci tac, si doar va transcriu poezia Constantei Buzea, „Acolo unde cred ca esti”. Intr-un mod ciudat, se potriveste fiecaruia dintre noi cei de aici.

      Acolo unde cred că eşti
      Nici trenurile nu străbat
      Acolo ca de sticlă par
      Pădurile de brad brumat.

      Tot mai departe simţi şi taci
      Adăugat la rest mereu
      Şi nu mai pot înainta
      Decât pierzându-mă şi eu.

      Cum ninge alb e orice drum
      Şi alb respiră-ntregul timp
      Nici nu te-aÅŸ recunoaÅŸte-acum
      Desperecheat şi fără nimb.

      Mi-e milă şi să-mi amintesc
      Dar nici să uit nu mă îndur
      Câtă părere-i în destin
      Câtă greşeală-i împrejur.

      Cu degete de frig adun
      Ca sub un şal înzăpezind
      Sufletul nostru încă bun
      Mişcarea lui către argint.

      Cum ninge, nu s-ar mai opri
      Şi fi-vor brazii îngrădiţi
      Acolo unde cred că eşti
      Printre barbari meteoriţi.

      ÃŽn fiecare an aÅŸtept
      Să ningă, să te pot vedea
      Dacă priveşti, dacă asculţi
      Dacă mai înţelegi ceva.

      Alice Nastase 9 ianuarie 2009 0:17 Răspunde
  • dorul-maria radu

    rosanne 9 ianuarie 2009 0:43 Răspunde
      • Nina, iti zambesc, cu drag, nu doar din poza, ci si din adancul sufletului meu! Noapte buna, dragii mei! Am vrut sa adorm, dar nu mi-a iesit din prima si m-am intors sa va mai imbratisez inca o data. Si, nimic nu e intamplator, cum spune Nina. Revenirea mea a avut rost. Va sarut pe vise.

        Alice Nastase 9 ianuarie 2009 1:25
  • Astazi am avut niste revelatii . Cred ca ninsoarea de afara ne indeamna la visare , la noi inceputuri. Pe linga alte lucruri ciudate si aparent intimplatoare mi-au cazut in cap de pe raftul cu carti o parte din revistele Tango. Alice Nastase imi zimbea dintr-o poza . In momentul acela un gind venit nu stiu de unde mi-a confirmat convingerile initiale. Ca voi urma cuvintul ei , oriunde s-ar afla , in carti ,in reviste, in univers.Chiar daca ma repet, Alice Nastase si-a cistigat locul in cer si in inimile noastre.Nimic nu e intimplator dragii mei.Va doresc vise frumoase .

    nina dumitru 9 ianuarie 2009 1:17 Răspunde
  • aceasta e si melodia mea preferata, somn usor, voua

    amalia 9 ianuarie 2009 1:57 Răspunde
  • Buna dimineata, tuturor, celor vazuti si nevazuti, cu suflete usoare si sensibile, cu soare deasupra si scartait de talpi sub albul zapezii…

    rosanne 9 ianuarie 2009 10:16 Răspunde
  • Buna dimineata ! La mine nu e zapada… e un ger aprig ! Sa avem cu totii o zi linistita!

    Cristina Socaciu 9 ianuarie 2009 11:06 Răspunde
  • Si de nuestra amistad necesitas; ya sabes, lánzame un silbido

    octavio 9 ianuarie 2009 11:15 Răspunde
    • Por momento te envio solo una sonrisa. Dejo el silbido para mas tarde. Abrazos.

      Alice Nastase 9 ianuarie 2009 11:25 Răspunde
      • Buna dimineata! La mine e splendid, e totul acoperit cu zapada- despre ger inca nu vreau sa stiu nimic! Buna dimineata!

        Alice Nastase 9 ianuarie 2009 11:27
  • Va salut si eu, aici e iarna de mai mult timp. Doar la mine in sufragerie au inflorit si miros de ma infioara patru zambile…Va doresc o zi buna, sa redeveniti copii, puri si neatinsi de criza, crivat si alte betesuguri.

    corina 9 ianuarie 2009 12:23 Răspunde
  • am citit randurile asternute pe blogul tau draga mea,le-am reluat si m-am intrbat daca pot sa-mi impartasesc gandurile,nelinistile.spun asta deoarece banuiescca femeile care iti scriusunt tinere,ori eu am 52 de ani si 30 de casnicie.nu stiu cand au trecut,au fost ani de dragoste,munca si rate.da draga mea,cand eram tineri eu si sotul meua trebuit sa facem rate pt. a avea ce ne trebuie.dupa 4 ani,s-a nascut fiica mea,viata mea,sufletul meu,si am avut ambitia s-o cresc singura,fara ajutorul soacrei mele.n-a fost usor,am avut noroc cu o vecina care m-a ajutat,pana cand puiul meu a implinit 3 ani si l-am dat la camin.au fost perioade in care nu aveam bani,dar mi-am dorit ca copilul meu sa stie sa danseze,sa lucreze la calculator,sa cunoasca o limba straina,si sa se apere.pentru asta n-am precupetit nici un efort,veneam obositi de la servici dar plecam cu copilul la cursuri.alice draga,fara bani nu faci nimic in viata!dragostea nu tine de foame,fluturii din stomac se transforma in ghioraieli de mate!poate sunt cam dura dar asta este realitatea,cruda.am o casnicie fericita,mi-am gasit sufletul pereche,am tras amandoi in aceeasi directie,ne intelegem din priviri,fara cuvinte.sunt rac,familista convinsa,leoaica atunci cand cineva se leaga de familia mea.fiica mea a devenit medic si acum este rezidenta la spitalul de urgenta.isi iubeste meseria,este fericita ca poate salva vieti,dar intotdeauna exista un DAR,este singura.ca orice femeie normala isi doreste un suflet pereche,o dragoste adevarata,fara compromisuri si tradari.eu sunt uluita,depasita;nu mai recunosc barbatii!nu mai vor stabilitate,nu-si mai iau angajamente,vor doar relatii trecatoare.acasa a trait intr-o familie unita,plina de dragoste si,normal,isi doreste acelasi lucru.vrea un barbat ca tatal ei.fas!! unde sa-l gasesti,numai impostori sentimentali!au impresia ca pot zbura din floare-n floare si lasa in urma inimi zdrobite.se cred pe cai mari,dar viata nu iarta niciodata!convingerea mea este ca nu le plac femeile frumoase,destepte,cu cariere solide.vor gasculite proaste,care nu au opinii,traiesc in umbra lor,depind de ei.astea nu sunt femei,sunt accesorii de care te poti elibera oricand!n-au coloana vertebrala!dragele mele,cele care tanjiti dupa dragoste,mamele va pot da orice,chiar si viata,dar norocul indragoste nu.este singurul lucru care nu sta in puterea noastra!eu cred ca alesul vostru s-a ratacit si mai dureaza un pic pana va gaseste.anul asta sigur i se ia ceata de pe ochi si va va gasi.asteptati-l,va veni !va doresc voua si fiicei mele ca in 2009 sa fiti iubite asa cum va doriti.fericirea se va opri si la usu voastra,nu disperati;fiti frumoase,destepte si stapane pe viata voastra!

    florentinamurgoci 9 ianuarie 2009 13:25 Răspunde
  • florentinamurgoci, m-a emotionat ce ai scris, ma regasesc cu multa tristete in povestea fiicei tale. Asa e, ai dreptate, barbatii nu mai au rabdare, nu vor stabilitate, umbla, chiar insurati fiind, dupa aventuri ieftine. Si, mai ales, am constatat ca barbatii nu mai au intiativa – nu mai vor, nu mai stiu sa faca curte, sa te imbie, sa te cucereasca. Asteapta ei sa fie asaltati cu propuneri, cu telefoane, cu sms-uri, vantorul a devenit femeia. Iar eu, una, nu stiu sa fiu vanator, nu stiu sa dau din gene, nu stiu sa imbrancesc pe o alta din drumul meu, ca sa-i iau locul. Si, exact cum spui tu, mi-as dori un barbat asa cum e tata. Poate-l intalnesc anul asta, poate…

    AlinaG 9 ianuarie 2009 13:59 Răspunde
  • Alice, ieri am fost, cu o prietena draga sufletului meu, in parc. Si ningea cu fulgi imensi, ca intr-o poveste frumoasa, si ne-am batut cu zapada, si ne-am jucat cu copiii, si ne-am dat in leagane, si am ras ca niste copii… Mi-a placut mult, am fost fericita.

    AlinaG 9 ianuarie 2009 14:04 Răspunde
  • Si eu sunt zeita, si eu am un”king” (de fapt doi!), si in plus mai am si privilegiul de a dansa tango cu un profesionist, ceea ce nu e de colo! Va doresc o zi cu mult, mult soare in suflete. Va pup cu dor!

    Simona Radoi 9 ianuarie 2009 15:41 Răspunde
  • Buna dimineata si de la Chicago! Si aici ninge, ninge iar, ca si la voi. Cred ca e o conspiratie mondiala, alba si stralucitoare…

    amalia 9 ianuarie 2009 17:16 Răspunde
  • Pentru noi, cei care ne hranim din cuvinte, iubim cu ele,primim tamaduirea lor pe veci…

    „Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des.
    Eu stateam la o margine-a orei,
    tu-la cealalta,
    ca doua toarte de amfora.
    Numai cuvintele zburau intre noi,
    inainte si inapoi.
    Vartejul lor putea fi aproape zarit,
    si deodata,
    imi lasam un genunchi,
    iar cotul mi-l infingeam in pamant,
    numai ca sa privesc iarba-nclinata
    de caderea vreunui cuvant,
    ca pe sub laba unui leu alergand.
    Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
    inainte si inapoi,
    si cu cat te iubeam mai mult, cu atat
    repetau, intr-un vartej aproape vazut,
    structura materiei, de la-nceput.
    (N.Stanescu, Poveste sentimentala)

    rosanne 9 ianuarie 2009 19:58 Răspunde
  • Draga Alice ,

    Iti scriu dupa multe ezitari , impinsa de un fior launtric , intr-o frumoasa zi de iarna.De iarna trista , asa cum este sufletul meu in aceste momente.Stiu ca aceasta tristete este una trecatoare , poate la fel de trecatoare ca mai toate bucuriile mele de pana acum.

    La 27 de ani sunt o femeie divortata.Divortata si cu un copil de 7 ani.Cam asa suna „bilantul”.Copilul meu este ceea ce ma tine in viata.Altfel nu stiu cum as fi putut merge mai departe.M-am casatorit din iubire.Dintr-o mare iubire.Inainte cu putin timp sa implinesc 18 ani l-am cunoscut pe el.Pe marea mea iubire.Avea cu un an mai mult decat mine, 19.Dupa doua luni ne-am si casatorit.Si parintii mei, si parintii lui au fost de acord.Nu s-a opus nimeni, ne-au lasat sa ne traim iubirea cum am vrut noi.Au fost clipe superbe, clipe in care doream sa oprim timpul in loc.A fost primul meu barbat , el inainte mai avusese experiente intime, dar nu relatii de durata.Chiar se mandrea cu mine si-mi zicea :”ma bucur nespus ca nu am atins pe trupul tau urmele mangaierilor altor barbati…”

    Am locuit impreuna in apartamentul pus la dispozitie de parintii mei.Eram studenti amandoi, dar si lucram.Banii nu erau o problema.A venit pe lume si rodul dragostei noastre, de care ne era foarte drag.

    El era ( si este ) un barbat de o frumusete fascinanta.Un barbat pe care orice femeie si-l doreste.Tandru , pasional, iubitor, dar …infidel.Cu mine se purta foarte frumos: flori, cadouri, excursii, cine romantice, declaratii de dragoste…Ce-si putea dori mai mult o femeie ?Nu doream sa ma gandesc la faptul c-ar putea avea pe altcineva , alungam orice gand din mintea mea referitor la infidelitatea lui.Pana intr-o zi ,in Cismigiu, in vazul tuturor , el se saruta cu o pustoaica de liceu, pe o banca.Nu stiu cine mi-a dus pasii pe acolo, eram parca purtata de ceva mistorios spre locul acela.I-am vazut…Nu-ti pot spune cat de mult m-a durut , nu exista pe lume cuvinte ca sa exprime durerea.Am plans de credeam ca nu mai am lacrimi.Si-a cerut scuze, a plans si el, mi-a promis ca nu o sa se mai repete , ca ma iubeste …

    Cuvintele lui mi se pareau apa de ploaie…sunau gol.N-au putut sa ma convinga sa trec peste acel moment si…am divortat.Nu mai puteam sa stau sa ma atinga , nu mai doream nici sa-l vad.Si-ti spun, draga mea , ca nimeni n-a fost alaturi de mine , exceptand pe sora mea care m-a inteles.Prietenele mele , acelea cu care vorbeam vrute si nevrute, mi-au intors spatele si imi vorbeau persiflant.Am simtit ironia lor , zeflemeaua din privirile lor m-au durut la fel de mult ca si tradarea lui.Am rupt legatura cu ele si am plans in casa.Asa m-am curatat , am putut merge mai departe prin plans.A fost un plans eliberator , vindecator.

    Desi sunt o femeie atragatoare , am refuzat cu incapatanare orice propunere venita de la vreun barbat.Am avut clipe cand m-am gandit ca n-am de ce sa mai traiesc.Copilul m-a ajutat foarte mult.Mergream in parc si aduceam paine si graunte pasarilor , ele veneau si mancau si-mi ziceam in gand :”iata pentru cine traiesc , mai are cineva nevoie de mine”.Le-as sfatui pe dragele tale cititoare sa nasca pruncii atunci cand dragostea este mare , inflacarata , caci vine o vreme in care nu mai este asa.Pruncii sunt rodul dragostei, sunt vointa expresa a lui Dumnezeu, ei trebuie sa se nasca, sunt dovada vie a existentei dragostei pe acest pamant.Mamelor, faceti prunci, oricat de greu vi s-ar parea !

    Draga Alice ,

    In clipele mele de singuratate , in noptile lungi si reci, regret ca nu i-am acceptat scuzele.Multe femei au stiut sa ierte , sa uite…Eu de ce n-am putut ?Poate ca asa a fost destinul meu.Am clipe cand imi este dor de el, imi este dor de clipele frumoase petrecute alaturi.Cu toate acestea , nu-l mai pot vedea , imi face rau.Atunci cand vine sa vada copilul , eu plec de acasa , ramane doar mama mea.

    Mi-as permite sa le sfatuiesc pe cititoarele tale sa nu renunte atat de usor la marea iubire , sa stie sa treaca peste aceste scapari.Oare cati barbati nu-si inseala , macar o data , sotiile ?In fiecare familie exista tensiuni, certuri, tradari , dar nu acestea conteaza , cat capacitatea noastra de a trece peste ele.Provocarile vietii nu vin din dulcele ei, ci din amar.N-am stiu sa apreciez tot ce-mi oferea el, am vazut doar partea goala a paharului , pe cand cea plina era mai consistenta.Acum stiu unde am gresit si as vrea ca viata sa-mi mai ofere , daca nu o dragoste mare , macar una marunta.Asa , cat sa ma tina in viata ….

    Cu prietenie ,
    Anemona

    Anemona 9 ianuarie 2009 20:56 Răspunde
  • Azi am zambit mai mult : la auzul unui stalcit „ci eu te iubec , mami”, la gandul ca iubirea e atat de aproape de noi, la kilometri distanta sau peste zeci de ani, dar sufletul apt pentru ea oricand, la contemplarea in oglinda a ridurilor timpurii ca urme ale noptilor planse si ingandurate, la trairea intensa a senzatiilor olfactive din fata firului de mac ce va fi primit pe farfurioara de cafea , in zori, la micul dejun…

    rosanne 9 ianuarie 2009 21:07 Răspunde
  • Ma bucur sa aud ca va e bine, sa citesc ca au reinviat sperante in miez de iarna. Va fi luna plina, cu vise de iubire si mingiiere sufleteasca sa va ninga!

    corina 9 ianuarie 2009 21:33 Răspunde
    • V-am citit cuvintele scrise azi, in lipsa mea de aici, si am plans de emotie. Cu adevarat. M-au sagetat versurile alese de Rosanne, m-a durut dorul pe care l-au desteptat in mine, m-a durut, fizic, frumusetea lor, dramatismul lor splendid. „Cuvintele se roteau, se roteau intre noi, inainte si inapoi,si cu cat te iubeam mai mult, cu atat repetau, intr-un vartej aproape vazut, structura materiei, de la-nceput”. Le uitasem, le stiusem, le uitasem… Multumesc, Rosanne.
      Si povestea Florentinei Murgoci m-a durut, si mi-a parut rau de nedreptatea lumii in care fiica ei, si eu, si multe dintre noi ne-am izbit de acelasi zid al imposturii, si al tradarii, si al pacalelii pe care nedrept de multi barbati si le-au preschimbat in motive de mandrie. Ce trista mandrie, ce murdara fala, sa fii jigodie si sa fii mincinos, si sa n-ai Dumnezeu! Brrr…
      Alina, eu n-am avut norocul sa cresc intr-o familie exemplara, parintii mei au trait separat multi ani, asa ca nu as putea sa spun ca am cautat vreodata un barbat care sa semene tatalui meu. Si poate ca doar dintr-un reflex ratat am ratacit dureros atatia ani, fara sa stiu ce vreau, sau poate ca am stiut un singur lucru, ca nu vreau sa fiu inselata, ca asta n-as putea rabda si intelege, si de aici s-au nascut multe dintre neimplinirile, exagerarile, suspiciunile mele. Uneori am gresit, dar, din pacate, de cele mai multe ori nu greseam. Si nu cred ca tu, Anemona, ai gresit cand ai decis sa te desparti de sotul tau, dimpotriva, ai facut lucrul corect, si ai facut-o cu demnitate, inainte sa fii ingenuncheata de tot de tradarile care ar fi urmat, una dupa alta. Pentru ca ar fi urmat, crede-ma! Si tu ai fi suferit ca un caine, si daca ai fi iertat o data ai fi intrat intr-o spirala a iertarii absurde- te-ai fi intrebat acum de ce sa nu-l ierti daca l-ai iertat si data trecuta… Eu cred ca ai facut bine, si ca nu ti-ai irosit ani, asteptand sa inveti sa te prefaci ca nu stii ca te insala.
      Larisa, esti prea tanara pentru atata dezamagire, te implor sa te scuturi si sa ai curajul sa-ti revendici fericirea. Fii alaturi de noi si ia aminte ce minuni vom face, anul acesta, impreuna! Si iti vom fi si tie prietene, si confidente, ca sa ai mai multa incredere in tine. Stiu, stiu… Prea femeie ca sa nu stii sa plangi, prea barbat ca sa primesti ajutor… Te inteleg. E o capcana, trebuie sa iesim din ea.
      Corina, zapada noastra parca s-a asezat peste toate convulsiile si s-a facut liniste stralucitoare, si aici. Copiii ne spun, cu glas divin, „te iubec, mami”, si luna se implineste cu aur, si in parc doua prietene rad dandu-se in leagan, si barbatii nostri buni, si frumosi, si in stare sa ne iubeasca curat sunt pe drum catre noi, si vor ajunge si aici, curand, sunt sigura!

      Alice Nastase 9 ianuarie 2009 22:58 Răspunde
      • Iana, tocmai spuneam ca zapada s-a asezat peste toate convulsiile. Nu veni ostila, aici, pentru ca nu e corect. De-aici s-au si nascut toate discutiile, din ostilitati mascate, din incercarile unora de-a posta, sub alt nume, comentarii agresive- dar stii, noi, aici, pe blog, asa cum le-am povestit fetelor la intalnirea noastra, primim toate informatiile, ni se spune atunci cand aterizeaza comentariul trimis sub un nume fals de catre acelasi om, ca acele cuvinte au fost trimise de pe acelasi computer de pe care ieri scria, sa zicem Iana, sau Muritor, sau Andreea sau Papusa, sau mai stiu eu cine. Si-atunci, din interior, multe minciuni pe care acum unii dintre cei plecati nu le-ar admite nici in ruptul tastaturii, sunt foarte vizibile, si multe tradari, aparent mascate, noua, celor care administram spatiul acesta, ne sunt foarte limpezi. Ramai cu noi, Iana, si fii prietena noastra, daca vrei! Dar daca nu vrei sa fii, nu-i nimic, cat am fost impreuna, am trait clipe frumoase si am schimbat ganduri alese. Dar eu zic sa ramai cu noi, si sa fii prietena noastra, fiindca nu va trece mult si vei afla ca adevarul e aici, nu in alta parte.

        Alice Nastase 9 ianuarie 2009 23:13
  • corina chiar n-am stiut ca e luna plina… vremea nebunilor…

    Anemona, eu cred sincer ca n-ai gresit. Mai gindeste-te. sau nu te gindi si nici nu te mai uita in urma fiindca trecutul nu te lasa sa vezi prezentul.

    iana 9 ianuarie 2009 22:34 Răspunde
  • am mai discutat si azi… ca in fiecare zi… Cineva ma intreba daca am blog. Nu am. si daca mi-as face mi-ar piere brusc inspiratia fiindca ar trebui sa scriu si daca „trebuie” nu pot. eu si cind nu trebuie scriu prost. Va fac partase la sinteza zilei fiindca de aici a plecat totul si aici trebuie sa se intoarca. N-ar avea nici un rost zbaterile noastre/voastre daca ele nu ar fi stiute aici:
    ma gindeam asa… la un blog unde sa se discute despre cum pot sa fie manipulati oamenii, virtual… cum se face diferenta intre a lua barbatul alteia in viata reala si ce importanta are daca cineva iti ia ceea ce tu crezi ca e admiratotul tau virtual??? unde e limita? cind sa te trezesti si cind sa visezi?
    pe cine sa crezi, tu spectator umil… cui sa juri credinta sau cit de periculoasa este apropierea virtuala???

    de unde stii, ca spectator, daca in spatele unui nick-name si a unor vorbe aparent generale se afla de fapt intimplari din viata reala, cu tradari ascunse, cu minciuni ticluite bine si o pofta nebuna si perfida de a le afisa on-line…

    sint oameni care au trait tot in viata reala (sau cel putin ei asa cred)… s-au consumat tradarile si minciunile, barbatul prietenei si/sau al vecinei au trecut de mult prin patul tau… gata, le-ai trait pe toate… si iti ramine internetul… cu martori carora li se scurg balele citindu-ti parerile, scrierile, opera … si cu barbati si femei gata pentru o aventura in „vazul” tuturor la adapostul mastilor de carnaval virtual…

    Traiesc din ce in ce mai mult cu impresia ca au fost oameni folositi fara mila, doar fiindca au crezut… fara indoieli, fara intrebari, fara conditii. Ei sufera cel mai mult… pentru ei ma consum eu acum… si nici macar nu stiu cit din suferinta lor e reala si cit virtuala…

    dupa ce lucrurile se vor fi linistit, eu voi avea mai putini prieteni, dar imi asum asta fiindca vreau sa aflu adevarul… am luptat si m-am indignat mereu atunci cind am vazut sau am simtit nedreptate, bataie de joc…

    o seara buna cu luna plina cu tot..

    iana 9 ianuarie 2009 22:43 Răspunde
  • draga iana, sper sa fie bine si la tine, cu toata luna plina si celalalte…

    corina 9 ianuarie 2009 22:46 Răspunde
  • tocmai de asta scriu aici Alice… fiindca vreau sa aflu adevarul aici, de aici…

    iana 9 ianuarie 2009 23:24 Răspunde
  • Astăzi ne despărÅ£im – DoinaÅŸ
    Autor : Åžtefan Augustin DoinaÅŸ

    Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
    Stând la început de anotimp fermecat,
    astăzi ne despărţim
    cum s-au despărţit apele de uscat.

    Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
    Fiecare ne spunem: – AÅŸa trebuie să fie …
    Alături, umbra albastră
    pentru adevăruri gândite stă mărturie.

    Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
    eu voi fi pământul cu toate păcatele.
    Păsări mari te vor căuta prin zări
    ducând în guşă mireasmă, bucatele.

    Oamenii vor crede că suntem duşmani.
    Între noi, lumea va sta nemişcată
    ca o pădure de sute de ani
    plină de fiare cu blană vărgată.

    Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
    şi că, seara, sufletul meu,
    ca ţărmul care se modelează din ape,
    ia forma uitată a trupului tău …

    Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
    Stând la început de anotimp fermecat,
    astăzi ne despărţim
    cum s-au despărţit apele de uscat.

    Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
    eu voi fi soarele negru, pământul.
    Nu peste mult are să bată vânt.
    Nu peste mult are să bată vântul …

    Simona Radoi 9 ianuarie 2009 23:48 Răspunde
    • Iana, iti promit ca o sa-ti scriu in week-end-ul acesta un e-mail. Iti promit. Te imbratisez.

      Alice Nastase 10 ianuarie 2009 0:00 Răspunde
  • Simona Radoi 10 ianuarie 2009 0:07 Răspunde
  • Alice, cu drag, piesa este pentru tine!

    Simona Radoi 10 ianuarie 2009 0:15 Răspunde
    • Multumesc, Simona. E o piesa trista. A postat-o si Alex, mai demult.

      Alice Nastase 10 ianuarie 2009 0:20 Răspunde
  • E frumoasa si trista, ca tine.

    Simona Radoi 10 ianuarie 2009 0:29 Răspunde
  • E tarziu. Si listea noptii imi bubuie in urechi. Ma gandesc, nici eu nu stiu la ce. N-am somn. Ma plimb prin casa aiurea. Deschid televizorul, dar vad prin el. E un film, habar nu am ce film. Si vad doar o fraza : „mi-e dor de cuvintele voastre”. Of, chiar mi-e dor. Dar voi dormiti toate. Si nimeni n-a mai spus noapte buna.
    Noapte buna, ingerii sa va vegheze somnul!

    Catalina 10 ianuarie 2009 1:34 Răspunde
    • Noapte buna, Catalina mea draga, noapte buna. Asa e, nimeni nu spusese „noapte buna”- si nimeni nu dormea, cred, dar eram cu totii insingurati, si tacuti.

      Alice Nastase 10 ianuarie 2009 1:37 Răspunde
  • Cine doarme draga mea , ma gindeam si eu la iubire , adevar , prietenie. Au curs multe lacrimi pe aici , de emotie, de fericire. Noi nu am plecat niciodata , doar ca am fost mai tacute asteptind ca acest loc sac capete magia din serile acelea de vis. Melodia Simonei si preferata mea. Mi-aduce aminte de nopti cind ne dadeam tributul dragostei noastre.
    Te iubesc Alice, cit te iubesc Catalina!

    nina dumitru 10 ianuarie 2009 1:43 Răspunde
  • „Catalina mea draga”
    Offf Alice, acum chiar plang. E prima data cand plang dupa atatea seri.

    Catalina 10 ianuarie 2009 1:46 Răspunde
    • Imi pare rau ca plangi, draga mea. Stii, si eu am plans azi. Te tin de mana, ca-n vremurile bune, te tin de mana, cu mana mea stanga, cea din dreptul inimii. Pe dreapta i-o intind Ninei, sa adormim toate trei si sa visam acelasi vis.

      Alice Nastase 10 ianuarie 2009 1:49 Răspunde
  • Si eu ma umflu de plins , dar de emotie dupa citeva nopti.Noapte buna dragele mele.

    nina dumitru 10 ianuarie 2009 1:48 Răspunde
  • Am lipsit cateva zile. M-am intors cu un an in plus si cu o amintire frumoasa in plus. E minunat ca cineva sa te stanga in brate, in primul minut din „ziua ta dupa fusul orar de acasa, ca ala se socoteste”.
    Am trait cateva zile fara net si intoarsa acasa nu prea pricep ce s-a intamplat. Dar nici nu cred ca vreau sa stiu. Va multumesc tuturor si fiecaruia in parte pentru versurile si cantecele pe care le-ati postat. Mi-ati mangaiat sufletul cu ele. Iar tie Alice iti multumesc pentru ca ai strans atatia oameni frumosi in jurul tau. Ma asez cuminte la locul meu din public te privesc, te admir. Imi esti draga din clipa in care am terminat de citit primul tau editorial ( era numarul doi al revistei). Si te rog sa ma lasi sa te indragesc.

    Iubirile mele adolescentine. Ce frumoase au fost. Ce naïve au fost. Totul era diferit. Lumea era alta, asezata, cu reguli bine stabilite, cu traiectorii ca partiile de bob care, odata intrat pe ele, te duceau inevitabil intr-o singura directie. Bucuriile erau simple si da, pe vremea aia stiam sa ma bucur. Am visat ani la rand o masina ; prima mea masina era mititica, fara clima si avea doua usi. Dar era a mea, numai a mea… Dupa vreo trei ani a devenit prea mica si ma plictisisem sa tot rabatez scaune. Urmatoarea a avut 4 usi dar nu tot nu avea clima. Vara incepuse sa fie tot mai cald asa ca… Cea de-a treia a avut si clima dar era prea joasa… Ei bine, cu cea de acum ma pot urca pe toate bordurile care imi ies in cale, imi e draga…
    Incerc o analogie si ma intreb daca acum as primi din nou prima masina as fi fericita? Mai sunt eu cea de odinioara? As mai sti sa ma bucur de dragoste intr-o saracie lucie?
    Atunci, de mult aveam o pereche de jeans adusi din Iugoslavia si plimbam de mana cu iubitul meu pe toate coclaurile din jurul orasului. Acum ne-am plimbat impreuna pe canalele din Amsterdam, ne-am baut cafeaua la cafenelele din Viena, am mancat homari pe malul marii in Grecia…
    Fara suparare, dar nu cred ca as mai stii sa traiesc bucuriile alea. Nu spun ca e bine ceea ce mi se intampla, departe de mine gandul asta. Iar ca sa ma stiu bucura de ceea ce a fost cred ca ar trebui sa merg la o sesiune de terapie din genul celor care te reconstruiesc, te fac sa iti reconsideri sistemul de valori. Probabil mi-ar prinde al naibii de bine !

    Simona Ioana 10 ianuarie 2009 1:58 Răspunde
  • noapte buna.
    ti-am citit postarile alice. si eu si altele am fi vrut sa fim prietenele voastre/ale noastre dar mi s-a parut totul/si mi se pare inca tare ciudat. de aceea prefer sa tac. sa tac si sa nu mai spun nimic.

    raluca 10 ianuarie 2009 2:00 Răspunde
  • si ai dreptate alice intr-o chestie: da toti eram insigurati si tacuti.

    raluca 10 ianuarie 2009 2:07 Răspunde
  • Alice, cata dreptate ai. 🙂 Cred ca atunci cand suntem saraci, cand ne dramuim fiecare leu de la o luna la alta, pretuim mai mult tot. inclusiv iubirea. pentru ca pentru tot ce ai si ce experimentezi, trudesti si lupti. Lipsa unor lucruri materiale, atat de inutile, in fond, ne ajuta sa simtim insutit, sa iubim si sa traim intens.

    E trist ca multi dintre noi, oamenii, devenim din ce in ce mai nesimtitori o data cu agoniseala. Pare ca fiecare haina si lucru pe care-l adaugam colectiei de „bunuri” ne fac mai imuni la simtiri, ne izoleaza si ne „incurca”.

    Manga Girl 10 ianuarie 2009 2:19 Răspunde
  • Noapte buna va spun si eu.
    Am scris un comentariu pe tema curenta si l-am sters cind am gasit acum postarile voastre.
    Ingerii fie cu voi.

    Valin 10 ianuarie 2009 3:02 Răspunde
  • Niciodata nu am fost saraca datorita parintilor mei, carora le multumesc cum pot de bine. Dar stiti cum e, oricat ai avea iti doresti mai mult! In ultimii ani ma coplesea apartamentul in care am stat 20 de ani si imi doream mult o alta casa cum sunt in revstele de design interior. Mi se parea totul aglomerat si parca imi lua si spatiul de gandire din minte. Eram convinsa ca voi fi extraordinar de fericita si de implinita cand ma voi muta intr-un alt apartament mai mare si modern. Anul acesta am reusit sa fac pasul. Da, sunt intr-un apartament foarte spatios cu mobila moderna dar fericirea a durat putin. Am parasit canapeaua iubirii unde am iubit cu foc, am parasit cutiuta cu amintiri si parca odata cu ea si speranta de mai bine. Realizez cat de efemere sunt toate agonisirile materiale. Recunosc ca sunt speriata de criza, sunt printre persoanele care au intrat in somaj cu 1 ian, si nu stiu ce drum am de parcurs.sper sa gasesc la timp harta inimii, caci asa cum ai spus si tu, alice, pretuiesc mai mult iubirea decat orice lucru material….t pwp!

    melancoolica 10 ianuarie 2009 10:37 Răspunde
  • Alice, cat de mult iti multumesc eu pentru certitudinea ca exista suflete sensibile, simple, reale! Si, tocmai de aceea, nu vreau sa ma mai gandesc la fatetele lumii in care traim, la cat de adevarate si false au fost sau mai sunt comportamentele celorlati din fata noastra sau din fata ecranului, cat la suta e imaginatie , de ce si pentru ce ni se intampla tocmai noua…De fapt,fiecare stie raspunsurile afirmative si negative , dupa capacitatea sa de a analiza, comenta, tolera, intelege si accepta.Procesul cu sala plina s-ar putea sa nu fie intotdeauna si pentru toti ,unul „fericit”.
    Va port in ganduri si va admir pe toti.
    Cu mainile curate…

    rosanne 10 ianuarie 2009 15:09 Răspunde
  • Cum ati dormit, dragele mele? Eu am avut un somn linistit, am dormit bine pentru ca m-au tinut de mana Alice si Nina.
    Melancolica, te inteleg foarte bine. Canapeaua iubirii, cutiuta cu amintiri raman acolo, undeva. Si eu am trecut prin aceste etape ale vietii, am avansat( zic eu )prin viata, dar fericirea, fericirea mea suprema este tot acolo, undeva departe de Bucuresti, in casa minunata in care am crescut. Cat despre criza, las’ ca trece. Speram ca vom trece cu bine cu totii. Important este sa iubim si sa fim iubiti si sanatosi. In rest toate-s nimicuri.

    Catalina 10 ianuarie 2009 15:28 Răspunde
  • Ai dreptate, rosanne, parca mi-ai fi citit gindurile adunate doar pt. mine de citeva zile…Adaug doar ca, inafara de admiratia mea pentru Alice si cei ce scriu aici pe tastaturi ale sufletului, blogul acesta e pentru mine (din strainatate si fara contact direct cu limba romana si oameni sensibili) o necesitate, un fel de patrie draga. Mai am una, dulce, in vecinatatea copilului meu, care invata acum sa vorbeasca, facindu-ma sa surid cind spune ,,Mominia,, ( Romania), ori cind ma tine strins de mina inainte sa adoarma. Desi sunt doua lucruri diferite, incerc sa fiu aici si sunt la fel ca si cu baietelul meu, deschisa si cu inima curata…Va citesc si eu gindurile, meditez deseori la subiecte si teme actuale, ma mir si ma infior citeodata. Aici au aparut de o vreme placate cu romani si bulgari reprezentati ca ciori, care vor sa ,,ciuguleasca,, Elvetia- este opera unui partid nationalist si indreptata catre Referendumul din 8 februarie privind libera circulatie a romanilor si bulgarilor, la care respectivul partid (ce bine ca e singurul) se opune. Nu e ceva demn de mentionat aici, e o tema mereu prezenta in Occident de cind ne stim, si aproape nu mai doare, de cit de departe…Eu cred ca sunt oameni si oameni, asta e.

    corina 10 ianuarie 2009 15:52 Răspunde
  • corina, daca vrei sa ne conversam pe limba romana si sa o uitam pentru o perioada pe cea germana ma ai si pe mine.
    week end placut

    raluca 10 ianuarie 2009 16:11 Răspunde
  • Da, asta facem, scriem si ne miscam in limba noastra materna, si germana e frumoasa, dar spune-mi cum sa traduci expresia ,, infractori ai dragostei,, ? Auzita la Alice, intr-o emisiune…

    corina 10 ianuarie 2009 16:19 Răspunde
  • mda. asta e chiar greu de tradus- dar eu as traduce-o pe alta „prizonieri ai dragostei” – care merge tradusa in orice limba. si mai ales de noi (mai putinii) de aici.

    raluca 10 ianuarie 2009 16:21 Răspunde
  • Sunt si eu cu voi, cu sufletul curat, ca de fiecare data… Mi-e drag sa va citesc, sunteti speciale, cu inimi calde si deschise.

    Cristina Socaciu 10 ianuarie 2009 16:31 Răspunde
  • Cristina Socaciu 10 ianuarie 2009 16:35 Răspunde
  • Alice,sper din suflet sa nu intelegi gresit faptul ca am venit cu drag,cu mare drag,la intalnire si apoi nu am mai scris nimic…sper sa nu ma fii incadrat in categoria acelora care nu au verticalitate..acelora care se ascund sub un nume fals ptr a aduce si aici mizeria si promiscuitatea…
    te imbratisez cu drag,din suflet..

    RIANA 10 ianuarie 2009 18:15 Răspunde
  • vonda sheperd_read your mind

    rosanne 10 ianuarie 2009 20:58 Răspunde
  • Ce bine ne e la caldura sufletelor noastre! Cat de aproape! Se simte rasuflarea voastra calma printre randuri scrise negru pe alb…Va imbratisez, va multumesc, va datorez, va gandesc

    rosanne 10 ianuarie 2009 21:06 Răspunde
  • Cine spune o poveste, frumoasa sau trista, o poezie, un alt cintec de dor? M-ati facut dependenta de ele, le spun si eu, mai departe, in viitor. L-am intrebat pe micutul meu, ce el, roman sau elvetian si a raspuns ,, velvetian,,…

    corina 10 ianuarie 2009 21:32 Răspunde
  • Draga Anemona,
    Si eu cred, sincer, ca Alice are dreptate…Ai luat singura decizie care se putea lua, pentru ca a-l ierta nu era o solutie, era o injosire. Nu plange dupa un barbat care a apreciat la tine faptul ca l-ai lasat sa fie „primul”, apoi te-a inselat cu nonsalanta. Ceea ce ar fi urmat n-ar fi fost viata…
    Iti doresc din suflet sa te bucuri in continuare de puiul tau drag, dar deschide-te spre o noua iubire. Lasa trecutul in urma pentru ca esti foarte tanara!

    Bianca 10 ianuarie 2009 21:34 Răspunde
  • SCRISOARE DE BUN RAMAS
    George Tarnea

    Iubito, cata lume intre noi,
    Numaratori de ploi din doi in doi
    Si dintr-un ochi de dor necunoscut,
    Cate zapezi pe buze ne-au crescut…

    Asculta-ma si lasa-ma sa strig,
    Mi-e frica de-ntamplare si mie frig
    Si nu mai vreau sa stiu pan-la sfarsit
    Cine-a iubit frumos, cine-a gresit,

    Cine-a facut spre noapte primul pas,
    Cine-a plecat din joc, cine-a ramas,
    Cine si-a smuls peretii rand pe rand,
    Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gand,
    Cine a pierdut si cine a castigat
    De toate inlantuit sau dezlegat,
    Cine a crezut mai mult in celalalt,
    Sub cerul prea strain si prea inalt.

    Iubito, cata lume intre noi,
    Numaratori de ploi din doi in doi
    Si dintr-un ochi de dor necunoscut,
    Cate zapezi pe buze ne-au crescut…

    Cand am sa uit cum suna glasul tau,
    Decat tacerea, ce-mi va fi mai rau
    Si cum sa pot sub stele innopta
    Cand nu mai simt ce-nseamna umbra ta?

    Numaratori de ploi din doi in doi
    Iubito, cata lume intre noi.

    Cristina Socaciu 10 ianuarie 2009 21:38 Răspunde
  • Direct la inima, Cristina, multumesc.

    corina 10 ianuarie 2009 21:46 Răspunde
  • Corina, e frumoasa si melodia „http://www.youtube.com/watch?v=tmzoN_afPGk”

    Cu mult drag…

    Cristina Socaciu 10 ianuarie 2009 21:50 Răspunde
  • No Air, Chris Brown feat. Jordin Sparks- nu prea se potriveste cu simbata seara, dar v-o dedic, dorindu-va sa respirati de acum numai iubire, si tihna…

    corina 10 ianuarie 2009 21:54 Răspunde
  • Da, Cristina, fara cine, cand, cum si mai ales de ce…doar poezie…Doamne, mi-e teama pentru noi.Pentru rana noastra sangeranda, pentru pleoapele noastre aplecate in lacrimi, pentru venele subtiri cu puls rapid…mi-e teama si ma arunc in gol cu aripile de cuvinte si cu ghearele mele moi…

    rosanne 10 ianuarie 2009 22:06 Răspunde
  • Si mie mi-e teama, Rosanne…mi-e atat de teama, mai ales de caderea noptii, de singuratatea si infrigurarea ei, sunt atat de lungi si reci… si mi-e teama ca nu voi mai fi chiar eu…

    Cristina Socaciu 10 ianuarie 2009 22:11 Răspunde
  • Nu vroiam sa va mai scriu ce simt, eu sunt tot trista, tot plansa… il port in suflet, ma rascoleste si nu ma lasa sa adorm… o parte din mine il izgoneste, cealalta il tine strans in brate…

    Cristina Socaciu 10 ianuarie 2009 22:13 Răspunde
    • Va spun buna seara, ma lupt cu a mea… saturday night fever… Mi-e teama de singuratate si mie, as vrea sa alung zilele si noptile, sa le oblig sa treaca mai repede, pana cand el va veni, pana cand n-am sa mai fiu atat de pustiita de asteptare. Ascult Peter Gabriel, e iubirea muzicala a vietii mele, ma gandesc la dragoste si la indoielile ei, si sper, sper, sper, si astept, astept, astept…

      Alice Nastase 10 ianuarie 2009 22:22 Răspunde
  • Alice, Cristina, randul meu sa intind mainile catre voi. Plutim. Simtiti?

    rosanne 10 ianuarie 2009 22:28 Răspunde
  • Alice, Rosanne intind si eu mainile spre voi…

    Cristina Socaciu 10 ianuarie 2009 22:29 Răspunde
  • Cand izgonit din cuibul vesniciei
    intaiul om
    Trecea uimit si-ngandurat prin codri ori pe campuri,
    il chinuiau mustrandu-l
    Lumina,zarea,norii – si din orice floare
    il sageta c-o amintire paradisul –
    Si omul cel dintai,pribeagul,nu stia sa planga.

    Odata istovit de-albatrul prea senin
    al primaverii,
    Cu suflet de copil intaiul om
    Cazu cu fata-n pulberea pamantului :
    „Stapane,ia-mi vederea,
    Ori daca-ti sta in putinta inpainjeneste-mi ochii
    c-un giulgiu,
    sa nu mai vad
    Nici flori,nici cer,nici zambetele Evei si nici nori,
    Caci,vezi – lumina lor ma doare”.

    Si-atuncia Milostivul intr-o clipa de-ndurare
    ii dete – lacrimile.
    1919,Lucian Blaga

    Costi 10 ianuarie 2009 22:37 Răspunde
  • Simona Radoi 10 ianuarie 2009 22:49 Răspunde
  • O seara linistita tutuor!

    Cristina Bizu 10 ianuarie 2009 22:53 Răspunde
  • Mi-ai adus aminte, Alice, de o piesa draga, Don t give up (you still have us), sa o ascult de noapte buna si linistita, asa cum va doresc si voua la toti.

    corina 10 ianuarie 2009 23:36 Răspunde
  • Alice, iar esti trista! Ce sa facem? Doar spune!

    Simona Radoi 10 ianuarie 2009 23:38 Răspunde
  • Bun gasit.
    Atunci cind iubim, incercam din rasputeri sa aducem celei iubite tot ce putem, sa o protejam si sa-i fie bine; de cele mai multe ori nu reusim asa mult precum vrem, mai sunt si cauze independente de vointa noastra, insa vrem sa ferim iubirea de suferinta, mai ales de cea materiala; Eu am trecut acum citiva ani printr-o criza acuta si, m-am cunoscut mai bine in acea perioada de maxime provocari.
    Aveam casa, masa, bani, masina, ne-am hotarit sa schimbam fata casei si am lichidat conturile, am adus banii in casa si …. dupa doua sau trei zile ne-am trezit jefuiti. Nu ne-a mai ramas decit mobila mare, cartile din bibloteca, hainele de pe noi si cele groase de iarna si banii din buzunare. A fost greu cu Politia, ancheta, declaratii, etc. Cumplit a fost dupa, nu am spus prietenilor, nici parintilor. Eram dintr-o data saraci de nu aveam ce minca. Cu putinii bani ramasi am lungit agonia. Am suportat demn amindoi realitatea si asa a inceput o perioada care mi-a adus ceea ce cuvintele nu pot descrie. Dormeam acoperiti de hainele de iarna, stateam impreuna fara T.V., P.C., VCR, Radio, masina de spalat, etc. eram numai noi doi. Nu o imparteam cu nimic si nimeni, la fel si ea. A fost ceva intens ce parca nu a trecut nici acum. Imi amintesc cum o tineam in brate si cum adormeam cu nasul in parul ei. Zilele treceau si chiar daca nu se plingea ii simteam ingrijorarea si totusi increderea in mine, uneori noaptea cind nu dormeam de griji si suparare, stateam linga pat si o priveam, au fost 3 saptamini apasatoare.
    Poate parea stupid, insa intr-o zi m-am dus si am donat singe si cu bonurile primite am cumparat de mincare. Am ajuns acasa, am pregatit masa pentru cind venea ea si nu i-am spus ce am facut.
    Dimineata urmatoare, era intr-o Sambata, cind m-am trezit, isi tinea palma pe vinataia mea de la incheietura si cu fata pe pieptul meu, am vorbit asa din priviri, pina cind m-a intrebat „te-a durut ?”
    Acum pot spune ca a fost parca o perioada prea scurta, cind ne plimbam si eram numai noi doi; cind imparteam feliile de piine, si faceam totul impreuna, cind ma lua de mina sau cind se lipea de mine sa o incalzesc, nu aveam nevoie de mai mult, nu era mai mult.
    Banii i-am facut, ne-am luat cu timpul lucruri mai bune. Dupa un an iubita mea mi-a daruit o fiica.
    Perioada aceea a ramas o lumina in sufletul meu, aveam timp doar pentru noi, netulburati de nimic, eram numai noi si dragostea noastra, ne spuneam „treci in pat imediat”, rideam si ne jucam, eram asa de senini, de tineri, de tandri si de increzatori ca pluteam parca. Nu mai conta nimic altceva, cum nici nu ar trebui.
    Iubirea nu te indeamna la eforturi, la greu, la renuntari, ea le transforma pe toate in normal, in simplu, in posibil. Unde-i iubire e lumina si viata si e minunat, cu asta raminem

    Valin 10 ianuarie 2009 23:45 Răspunde
  • Pur si simplu o iubesc pe Alice. Mi-a schimbat viata deoarece nu ma mai simt stinghera intre oameni. Nu am stiut ca exista femei atat de sensibile si pline de suflet cum este Alice. Love you asa cum tu o iubesti pe Sim!

    Ana 10 ianuarie 2009 23:56 Răspunde
  • Multumesc Costi !

    Simona Ioana 11 ianuarie 2009 0:09 Răspunde
  • Valin, as inventa pentru voi inca un anotimp! Ceea ce ati trait, faptul ca ati ramas in picioare, neclintiti si impreuna se cheama triumful iubirii! Numai sufletele mari il cunosc.

    Simona Radoi 11 ianuarie 2009 0:26 Răspunde
    • Noaptea trecuta am dormit de mana cu Nina si cu Catalina. In noaptea asta dorm de mana cu Rosanne si cu Cristina. Dar abia astept sa vina noaptea in care voi avea amandoua mainile ocupate sa-mi imbratisez iubitul, si-atunci am sa va dau de veste, sa nu contati pe mine!:) Incerc sa zambesc. Da, Simona, in seara asta am fost trista. Am asteptat o veste care nu a venit, si m-am amarat, dar sunt sigura ca vor veni si vestea, si bucuria mea, si zambetul, si noptile linistite. Corina, sunt nebuna dupa Peter Gabriel. Am vazut videoclipul cu Don’t Give Up de sute de ori, stiu pe de rost cum, in spatele imbratisarii lor, luna rasare si apune… Ii spun bun venit unei noi Ana, careia i-am schimbat viata… As vrea sa mi-o schimb si pe a mea, daca s-ar putea.

      Alice Nastase 11 ianuarie 2009 0:43 Răspunde
      • Plutesc, tinandu-ma de maini cu fetele dragi, ascult Slipping through my fingers, pe care mi-a daruit-o Simona Radoi. Era cantecul meu si-al Simonei mele. Este si-acum, chiar daca nu-l mai ascultam impreuna. Am plans cand am vazut filmul, Mamma mia, am plans, de dor de Simona mea si de dor de Ilona, care creste, si-mi aluneca printre degete, si care se indreapta, vertiginos, spre iubiri care pe mine, inevitabil, ma vor durea. Sunteti oameni atat de buni, simt atata suflet si atata emotie venind dinspre voi catre mine, si atata generozitate, si frumusete… Va simt cu adevarat prietenii mei, si ma tineti de mana, si-mi tineti de tristete, si de frig, si de singuratate, si lacrimile mele, picurate direct din poezia adusa de Costi, nu-mi mai par atat de amare. Si opresc si eu timpul, sa raman mereu cu voi si cu povestile voastre, si-apoi il implor sa mearga mai departe, spre ziua de maine si spre un viitor in care, poate, ne vom regasi nespus de fericiti.

        Alice Nastase 11 ianuarie 2009 0:59
  • Unde s-a ascuns Timpul? Unde s-a dus cu toate ritmurile si sensurile sale? Incotro ne indreptam acum, fara Timp, pe care l-am ascuns in inimile noastre, egoiste, doar pentru a musca singuri din El ?
    M-am oprit in batalia cu Timpul. Fiindca nu il mai gasesc.Cine m-a suspendat de timp? M-am lasat singur. Cine mi-aduce inapoi Timpul ii promit, ii promit ca Timpul meu de aici incolo nu va cunoaste secunde, clipe, ani. Timpul meu,timpul nostru va fi vesnic. Haide, da-ti-mi-l inapoi ! Inima mea are nevoie de el. Nu vreau sa se opreasca chiar acum, cand traiesc clipe de care nu-mi este frica si care se intind pana la sufletele celorlalti.

    Cine-mi aduce Timpul inapoi ?Chiar si pana atunci, timpul va porni din nou…. în inima mea.Si a voastra.

    Costi 11 ianuarie 2009 0:41 Răspunde
  • Noapte buna Alice, Rossane si Cristina! Sa plutiti usor, usor in visele voastre. Noapte buna tuturor!
    Si draga mea Alice, doresc sa-ti vina mai repede acel OM, sa-l strangi in bratele tale fine , sa adormi cu capul pe inima lui. Si apoi sa aveti timp si rabdare sa va iubiti, sa va rasfatati, sa va uitati unul in ochii celuilalt, sa va vedeti sufletele.

    Catalina 11 ianuarie 2009 1:29 Răspunde
  • E liniste acum si lumea se invarte cu mine sau poate ca eu ma invart cu lumea, in orice caz sunt ametit. Imi aduc acum aminte de un joc din copilarie, joc in care eu ma tineam de maini cu o alta persoana si ne invarteam pana cand ameteam si simteam ca nu mai putem sa poposim in acelasi loc mai mult de cateva secunde intrucat eram intr-o perpetua cautare de echilibru si stabilitate. Asa sunt si eu acum, numai ca nu ma tin de maini cu nimeni, ma invart singur si am ametit.
    Am incercat sa inchid ochii, dar de fiecare data cand inchid ochii sau chiar si cand visez, eu ametesc.
    NOAPTE BUNA !

    Costi 11 ianuarie 2009 1:43 Răspunde
    • Noapte buna, Catalina mea. Te rog, ia-ma cu tine in rugaciunile tale, si-atunci va fi bine… Noapte buna, Costi, suflet ales, magician al cuvintelor… Tine-te de maini cu noi, si chiar daca pamantul nu se va opri, deasupra noastra se va opri o clipa un inger, si va zambi.

      Alice Nastase 11 ianuarie 2009 1:52 Răspunde
  • Buna dimineata, Alice! Buna dimineta fetelor!
    sper sa apara pentru tine vestile bune de departe sa fie o zi binecuvantata de Dumnezeu si iubire si tot ceea ce e frumos sa va inunde sufletul…
    Iubirea mea a plecat cu un tren spre departe…

    diana_r 11 ianuarie 2009 8:50 Răspunde
    • Buna dimineata, Diana! Iubirea ta se va intoarce de departe, tot cu un tren, sau poate altcumva… Si se va intoarce si iubirea mea, trebuie, trebuie! Buna dimineata, tuturor. E o duminica luminata si alba, parca mai frumoasa decat pot eu indura.

      Alice Nastase 11 ianuarie 2009 11:24 Răspunde
  • Buna dimineata, tuturor !

    „http://www.youtube.com/watch?v=r4tfWpAISdg”

    Scorpions – Send me an angel

    Cristina Socaciu 11 ianuarie 2009 11:45 Răspunde
  • Buna dimineata ! E frig si lumina si Soare, privesc lumea cu ochii mijiti si vad curcubee printre gene. Am sa ma rog pentru tine Alice.
    Va imbratisez pe toti.

    Simona Ioana 11 ianuarie 2009 11:50 Răspunde
  • Buna dimineata, oameni dragi! Citesc acum gandurile voastre de aseara, le gust si ma indulcesc la fiecare cuvant.Azi-noapte eram deja in vis, cu voi, de maini,strans, strans , cu vanatai nedureroase, doar placute, dovada apropierii noastre nefiresti. Se pare ca ma doborase programul cu norma intreaga, de mama, sotie, angajata,prietena, colega de trafic…Dar am gasit in mine beneficiile de a va scrie totusi, aseara, in fata unei cani aburite de ceai”somn linistit”.Si, slava Domnului, a avut efect!!! Intr-un vertij ideal, pur, colectiv…

    rosanne 11 ianuarie 2009 11:52 Răspunde
  • „dor de Ilona, care creste, si-mi aluneca printre degete, si care se indreapta, vertiginos, spre iubiri care pe mine, inevitabil, ma vor durea” (Alice)
    Alice, de ce sa te doara iubirile Ilonei? Vei iubi si tu alaturi de ea, vei fi fericita alaturi de ea. Voi, tu si Victor, o sa fiti langa ea toata viata. Si-o sa o aparati de iubiri care dor. Asa cum au fost langa mine parintii mei si in special fratele meu. Da, fratele meu m-a aparat de iubiri ce dor pana m-a „predat” sotului meu. A fost langa mine, m-a urmarit si m-a invatat. Si poate duritatea lui n-o intelegeam si-o judecam atunci. Dar acum, acum stiu de ce-a fost dur, de ce imi spunea uneori „iti rup picioarele daca mai dansezi cu acel individ” sau „ai grija, nu-i de tine”. Stiu si-i multumesc din inima. Si-i voi ramane recunoscatoare toata viata.

    Catalina 11 ianuarie 2009 13:02 Răspunde
  • Alice,

    As vrea sa desenez in ochii tai speranta, dar clipirea-ti sterge ca un burete orice culoare din iris.Incerc sa desenez acum bariere pentru pleoapele tale, insa nimic nu le poate opri sa distruga combinatia de rosu si alb.
    As vrea sa desenez in ochii tai oglinzi, sa-ti vezi capruiul sangerand, sa plangi catifelat.Iar clipirea ta sa stearga orice urma de durere.
    As vrea sa-ti desenez soarele in ochi, sa-ti lumineze chipul, sa-ti usuce orice urma de lacrima.Dar,uneori, pleoapele tale calca viata in picioare.
    Atunci desenez un eu in ochii tai, si cand pleoapele ti se-nchid,sangeriu, soarele apune ca sa rasara la loc, a doua zi.

    Costi 11 ianuarie 2009 13:22 Răspunde
  • Cita dreptate ai , Catalina, iubesc intelepciunea cuvintelor tale. Alice, ma doare tristetea ta in mod inexplicabil. Poate cindva , voi prmi de sus niste sageti de lumina si voi intelege. Sau poate tu vei fi fericita si tristetea se va risipi . Si nu vor mai fi suflete triste. Sa aveti o zi frumoasa si lumina in suflet!

    nina dumitru 11 ianuarie 2009 13:45 Răspunde
  • Buna Duminica sa va fie ! va spun si eu.
    La mine e soare, ziua inca zambeste senina si imi spune ca o sa fie bine. Tristetea va ramane doar melancolie, lacrimile se vor usca in primavara ce va sa vina in sufletele noastre, relele se vor duce speriate pe apa sambetei si noi toti si toate vom tine numai drum drept.

    anemari 11 ianuarie 2009 15:33 Răspunde
  • Doamne, ajuta, sa fie asa, anemari, cum spui, in zi de duminica.

    corina 11 ianuarie 2009 16:03 Răspunde
  • „Timpul de care dispunem in fiecare zi este elastic, pasiunile pe care le incercam le dilata, acelea pe care le inspiram il ingusteaza si obisnuinta il umple.” (M.Proust)

    rosanne 11 ianuarie 2009 18:32 Răspunde
  • Astazi Angelo mi-a dedicat o poezie din manualul de clasa a 4-a:
    ”Mama” de Panait Cerna

    Din varsta fericirii fara minte,
    Icoane dragi mi-apar mereu in minte.

    De lume razletita si sfioasa,
    In rama de salcam zaresc o casa.

    Si-n casa, intr-un colt intunecat,
    Vad un copil de mama lui certat.

    Din toti cati trec, nu-i nimeni sa-l aline
    Si-adoarme-ncet copilul in suspine.

    Dar peste noapte-o biruieste dorul
    Si mama merge unde-i doarme odorul.

    El simte cum s-apleaca peste dansul
    O umbra buna ce ii sterge plansul.

    De gatul ei s-atarma in nestire.
    Toti ingerii din ceruri ii sunt frati!

    Invaluiti de-a candelei lucire,
    Copil si mama dorm imbratisati.

    ”Te iubesc mami, esti cea mai grozava, ce bine este ca noi doi ne intelegem”
    Ce alta declaratie de dragoste sa-mi mai doresc?

    O seara plina de iubire tuturor!

    Cristina Bizu 11 ianuarie 2009 21:54 Răspunde
  • „Te iubesc, DRAGA, IUBITA mea, esti cea mai grozava, ce bine este cand ne intelegem noi doi”
    Iubire intr-adevar…desi cea a copiilor este intotdeauna neconditionata.modelabila.transparenta.

    rosanne 11 ianuarie 2009 22:08 Răspunde
  • V-ati desprins de maini? Vreau s-aud vesti de bine…

    rosanne 11 ianuarie 2009 22:11 Răspunde
  • Vreau si eu vesti bune… din cer, din suflet…de iubire, de drag…

    Cristina Socaciu 11 ianuarie 2009 22:19 Răspunde
  • „….si eu,cu panzele sufletului umflate de dor,te caut pretutindeni…”

    Va iubesc,va port clipa de clipa cu mine in suflet,in minte,in pagini de revista,in carti,in poezie,in laptop….
    Din pacate timpul imi este atat de dramuit,incat,in ultimele seri am adormit gandindu-ma ca nu am reusit sa intru macar sa va salut….Scuzele mele….
    Am gasit printre amintirile mele,frumos aranjate, povesti ce se potrivesc temei actuale,dar timpul acum nu-mi permite sa stau la scris……poate maine,sau,curand- curand….
    Va mai trimit o poezie -doua,in versurile carora cu siguranta ne-am regasit fiecare dintre noi, la un moment dat……

    „In mine nu mai soseste nimeni,
    doar amintirea ta ma tine-n viata
    care de care valuri ma cuprind
    si ma alunga pan-apune neagra ceata.
    Si-ar fi putut veni o flota alba
    cu o mireasa-n stanca ispravind….
    S-ar fi mirat si pestii-astamparati
    cata maree poate fi -ntr-un gand…
    O nunta-ar fi-nceput si un mister
    s-ar fi lasat de mintea-mi dezlegat….
    Dar in purtarea valurilor este….
    ….ceva sarat,ceva foarte sarat…..”

    „Chinuit uneori,nu gandeam nicidecum
    ca la tine sa viu,ce ma doare sa-ti spun….
    Dar asa,alergand,neuitandu-ma-n cale
    nu stiu cum,ajungeam chiar la treptele tale….
    Si atuncea,intrand,ma-ntrebam cu uimire:
    Am venit ca prieten,
    Sau….veni din iubire?!?!”

    „Vreau sa-mi sterg de pe buze
    sarutul mincinos si fad ,si fals….
    dar n-am gasit inca o alta gura…
    Vreau sa-mi sterg trupul
    de amprentele rasuflarii ierbii,
    dar n-am gasit alte palme
    care sa ma mangaie….
    Vreau sa-mi rup ochii in patru,
    ca numai pe tine te cauta si te plang….
    Vreau sa-mi sterg trupul
    arzand de doru-ti….
    dar n-am atatea lacrimi in mine…..”

    „Fara tine mi-e frica pe lume
    Fara tine mi-e greu pe pamant
    Doar in vis,doar departe de lume
    Doar cu tine eu insami mai sunt.
    Fara ochii tai,blande castane
    Ce ma mangaie cand ma privesc
    Si-mi arata o lume de taine
    Doar cu tine eu ma regasesc.
    Azi imi plange si cerul pe umar
    Si-n fereastra se stinge o stea
    Picaturile noptii le numar
    Fiindca sufletul imi e-n mana ta.
    Hai,asculta-mi prea trista cantare
    Si te-ntoarce,in brate ma ia
    Si in calda ta-mbratisare
    Suspinand,sa-ti ascult inima….”

    Noapte buna,frumoasa, tuturor….

    anna 11 ianuarie 2009 22:23 Răspunde
  • Vesti de prietenie calda …cristina, anna…

    rosanne 11 ianuarie 2009 22:33 Răspunde
  • Simt, Rossane, simt … mereu am simtit mai mult decat am putut exprima in cuvinte…

    Noapte magica, tuturor!

    Cristina Socaciu 11 ianuarie 2009 22:37 Răspunde
  • Ce adevarat spunea doamna Liiceanu intr-o emisiune ca nu suntem educati sa fim singuri…Ne educa parintii cu cei 7 ani de-acasa, ne educa invatatorii, profesorii, sa scriem, sa citim, sa dam piept cu societatea, sa intram pe geam dupa alungarea de la usa, ne educa iubitul sau iubita sa fim sinceri cu responsabilitate, sa ne aruncam in bratele altcuiva dupa o iubire ranita, de vrem recuperare rapida si nedureroasa….Cine ne educa sa ne fie bine singuri???

    rosanne 11 ianuarie 2009 22:52 Răspunde
    • Si eu va iubesc, dar nu am curaj sa va dau vesti bune, pentru ca mi-e teama sa nu se spulbere, sunt superstitioasa. Inca astept, mai am de asteptat cateva zile, dar pana la sfarsitul saptamanii viitoare trebuie sa se intample ceva…
      Cum spune Nina Cassian, Nina mea adorata:
      „Deci, trebuie sa se intample ceva,
      altceva,
      discursurile sa se rosteasca in gand,
      sa se cojeasca muntii,
      sa apara Arta Fugii, sau totusi, nu, mai degraba
      o mare, o mare, o mare, o mare iubire…”

      Trebuie sa culc copiii, apoi ma intorc la voi, sa va rog iarasi, cu emotie, sa va rugati pentru mine, inca o data, nu indraznesc sa spun ca pentru ultima data, dar sper. Va rog, va rog, doar saptamana asta, pentru ca astept sa se intample ceva, altceva, o mare, o mare, o mare iubire…

      Alice Nastase 11 ianuarie 2009 23:11 Răspunde
  • Si asa cum citesti jumatate de pagina fara sa fi vazut de fapt niciun cuvant, asa cum iti vorbeste cineva fata in fata fara sa auzi niciun sunet, asa cum uiti ce cautai de zor , asa repeti la infinit, cazatura dupa cazatura, lectia de a te simti bine cu tine, doar cu tine si gandurile tale…

    rosanne 11 ianuarie 2009 22:59 Răspunde
  • Si-acum, dupa licoarea minunata de ceai „somn linistit”, va strang frumos de maini , va soptesc noapte buna si vise atat de adanci…

    rosanne 11 ianuarie 2009 23:11 Răspunde
  • Rosanne,iti intind nu doar mainile,ci toata inima intr-o imbratisare calda….nu suntem singuri,nu putem fi…..sa ne amintem impreuna,Intaia epistola catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel….
    „De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor,iar dragoste nu am,facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.
    Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta,si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii,iar dragoste nu am,nimic nu sunt.
    Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars,iar dragoste nu am,nimic nu-mi foloseste.
    Dragostea indelung rabda;dragostea este binevoitoare,dragostea nu pizmuieste,nu se lauda,nu se trufeste.
    Dragostea nu se poarta cu necuviinta,nu cauta ale sale,nu se aprinde de manie,nu gandeste raul.
    Nu se bucura de nedreptate,ci se bucura de adevar.
    Toate le sufera,toate le crede,toate le nadajduieste,toate le rabda.
    Dragostea nu cade niciodata.Cat despre proorocii – se vor desfiinta;darul limbilor va inceta;stiinta se va sfarsi.
    Pentru ca in parte cunoastem si in parte proorocim.
    Dar cand va veni ceea ce este desavarsit,atunci ceea ce este in parte se va desfiinta.
    ………..
    Si acum raman acestea trei:credinta,nadejdea,dragostea.
    Iar mai mare decat acestea este DRAGOSTEA”.

    Alice,
    dragele mele,nu incetati sa credeti,sa nadajduiti,sa iubiti….Iubitul fiecareia dintre voi va veni,se va intoarce ,asa cum a venit Cris al meu….
    Dragostea le va indruma fiecaruia pasii spre sufletele voastre….
    Nu mai vreau sa fiti triste….
    Fiti vesele,frumoase,incantatoare,asa cum meritati.

    anna 11 ianuarie 2009 23:16 Răspunde
  • Alice,ma rog pentru tine si pentru dragostea ta,asa cum ma rog pentru mine si Cris.
    Dumnezeu ne va ajuta,vei vedea,exista minuni,atat timp cat credem in ele…..

    anna 11 ianuarie 2009 23:20 Răspunde
    • Anna, ai grija de tine pe drumurile tale, si sa te intorci cu bine, si cu lumina in suflet. Si sa dea Dumnezeu sa ne gasesti si pe noi zambitori, si cutremurati de maretia minunilor… Noapte buna fete dragi si bune, Rosanne, Cristina si Cristina, Catalina, Nina, Anemari, Corina, Riana, Simona, noapte buna baieti talentati si romantici si neasemuiti, Costi si Valin, noapte buna tuturor celor care sunteti alaturi de noi, chiar daca nu ne vorbiti.
      Si, inainte sa adorm, va daruiesc tot din Nina Cassian, „Inscriptie laica”:
      Acestui om care nu vrea
      sa-si intoarca fata spre a mea,
      i-as putea sluji
      cu-acelasi crez si rost
      cu care Isus a fost
      adorat de Marii.

      Alice Nastase 12 ianuarie 2009 0:26 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=doiwVoV4-hY
    Mia Martini – Almeno tu nell’universo. Ti-o dedic pentru ca in Universul asta de oameni insingurati si tristi TU chiar meriti sa fi iubita asa cum it doresti. Asta pe langa dragostea noastra, a celor carora ne-ai intrat in suflet.

    Simona Ioana 12 ianuarie 2009 0:27 Răspunde
  • Noapte buna.

    Valin 12 ianuarie 2009 2:03 Răspunde
  • Buna sa va fie dimineata!! Se anunta incalzire . Deci, zambiti. Pielea se decontracteaza, putem face riduri de expresie.Ce avantaj!!

    rosanne 12 ianuarie 2009 9:15 Răspunde
  • Buna dimineata! Gerul mi-a intrat in oase, coatele de la metrou mi-au lasat amprente tactile pe spate, poseta mea parca e mai grea si peste toate astazi este LUNI!
    Inutil sa va spun ca nu am castigat la 6/49 , nu-i asa? 🙂

    anemari 12 ianuarie 2009 10:42 Răspunde
  • Va salut, in miezul asta de zi insorita!
    Eu ma feresc sa iau lozuri, mi-e teama un pic sa nu cistig )
    Majoritatea sunteti cu treburi, prin lume, sper sa va mearga bine, cu folos. Eu stau acasa, insotitorul meu de viata lucreaza si pentru mine, ca in alte vremuri- numai ca eu nu brodez, nici nu scriu poezii, pur si simplu nu mi-am gasit locul, rolul si, infrinta uneori de luptele inegale cu destinul, cu reguli ce nu ma pot conduce, cu mine insami – astept in liniste sa vina alte vremuri, alte vise, iubirea dupa iubire (do you believe in love after love?), viata de dupa viata, criza crizelor, cea care pune odata hotar intre zari personale incerte.
    Caci alegind odata banii si tihna, obosita fiind de alergarea dupa idealuri marete imposibil de atins, mare mi-a fost mirarea sa primesc cu ei si dragostea curata, timp si alte luxuri ale vremii noastre, vacante calde, stiinta cumparata in cursuri din orasul viitorului, casa cu ferestre spre dealuri impadurite, unde pot vedea, din cind in cind, si caprioare…Si apoi? Aceasta ar fi povestea mea, comprimata, ramasa intr-un capitol frumos, linistit- visat, lipsita insa de viziunea salvatoare a urmatoarei perspective.
    Va stiu cautatori de dragoste, de absolut, de cele eterne…Sunt eu oare cu un pas in alta paradigma, in alt anotimp? Nu stiu, mi-e ciudat, cu toate ca-mi merge bine.
    Din fericire, mai cred si sper ca mai exista raspunsuri, drumuri, versuri, cuvinte, fapte si ani.

    corina 12 ianuarie 2009 15:52 Răspunde
  • Corina draga mea,
    e bine sa traiesti fericirea pe care destinul ,sau zana buna ,ti-au scos-o in cale.
    Stiu,sunt convinsa ca te simti straina intr-un alt loc,alt spatiu,alt timp….In Elvetia mi s-a parut ca timpul are alta semnificatie,nu stiu cum sa ma exprim ca sa spun ce am simtit mereu legat de acest loc minunat.
    Dar tu,cu un „velvetian”pe care-l poti invata limba ta natala,cu un om minunat langa care ai gasit un camin,un rost,un „acasa”,si mai ales care te face fericita…..draga mea, e ok asa,nu mai ai ce si de ce sa cauti…..
    Un intelept spunea „daca nu gasim ceea ce iubim,sa iubim ceea ce am gasit(sau ceea ce avem) deja”…..
    Te pup,te iubesc,iti intind mainile intr-o imbratisare calda,si promit,promit sa ne vedem la Zurich,la hotel,la conferinta pt care voi veni,la sf de ianuarie(daca poti si tu,normal).
    Eu nu raman decat maximum 4 – 5 zile,nu stiu programul,dar ti-l voi comunica la timp pentru a stabili detaliile.
    Daca mai vrei si altceva romanesc,cu draga inima iti voi aduce.
    Cartile Alicei,sunt deja pregatite pr tine.
    Pupici multi multi,”velvetianului „drag,puiului tau.

    anna 12 ianuarie 2009 16:17 Răspunde
  • Multumesc de rinduri, draga Anna, de vesti de intilnire. Ma bucur foarte mult sa te vad, sa te cunosc…Cit de adevarat ce spui, fericit e cel ce iubeste ceea ce are, acest motto ma insoteste de ani de zile, are o forta si un adevar nebanuit la inceput…Am spus povestea mea convinsa fiind ca nu e inca scrisa de tot,- mirata mai ales ca dragostea, si norocul si alte lucruri mari ce ni se intimpla trebuie uneori intretinute, sustinute, eu stiu, reinventate, lasate si iar reluate.
    Ma simteam ascunsa de dupa elvetia mea, scriindu-va voua, ce v-ati pus aici cu candoare si curaj crimpeie de suflet, doar fragmente din ceea ce sunt eu si viata mea. Acum parca sunt si eu limpede…in rind cu voi.
    Va salut, drumuri line prin zii si prin lume.

    corina 12 ianuarie 2009 17:16 Răspunde
  • Valin, mi-ai raspuns in decembrie la rubrica ” De unde vine dragostea”, dar iti scriu aici, pentru ca tot despre dragoste este vorba. Felicitari pentru ca-ti propui scopuri atat de inalte la nivel uman. Sper sa ai un an cu impliniri spirituale si armonie in suflet.
    Cat despre „dragostea in vreme de criza” (restriste economica) nu ne ramane decat sa speram ca intr-adevar, pe orice plan, vidul este necesar pentru atragerea plinului.
    In 2008 au iesit din viata mea patru prieteni/prietene, iar sambata, adica acum doua zile s-a mai indepartat cineva si nu fac decat sa ma gandesc la ceea ce-mi spunea una dintre elevele Barbarei Ann Brennan: „Atunci cand iti modifici vibratia, atragi alt gen de persoane in jurul tau”. De dimineata am mai primit un mesaj in acelasi sens: ” Noi schimbam lumea care ne inconjoara, modificandu-ne gandurile despre ea”, desi nu e simplu sa eliminam in mod constient „orice cuvant care tinde sa ii masoare sau sa ii evalueze pe ceilalti si orice cuvant care tinde sa ii judece sau sa ii condamne pe ceilalti”.
    Este nevoie de efort zilnic, indarjit si constant.
    Numai bine si o seara zambitoare tuturor

    Alma 12 ianuarie 2009 19:19 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=F3BjpnAyqh0&feature=related
    Azi in masina am ascultat repetitiv, obsesiv, melodia asta… conduceam nebuneste si mi se facuse dor de rock si dor de duca, cand imi ajunge tristetea la os ma intorc la muzica ce sfasie carnea de pe mine si ma lasa asa cum sunt, de fapt, o rana umblatoare, sangeranda…

    AlinaG 12 ianuarie 2009 21:58 Răspunde
  • Alice, m-am rugat si ma voi ruga si pentru tine, ma voi ruga pt. dragoste si suflete linistite…
    Rossane, vin cu ceaiul meu langa tine si te imbratisez cu drag!
    Anna, Corina…sa aveti grija de voi si sa va fie bine.
    Tuturor, noapte linistita !

    Cristina Socaciu 12 ianuarie 2009 22:17 Răspunde
  • ÃŽntoarcere

    Tu nici nu banuiesti
    Ca m-am întors si ca-s aproape.

    Noaptea când în ureche-ti zumzaie lumina lunii,
    Sa stii:
    Nu lumina lunii da casei tale ocol –
    Eu colind cararile gradinii tale.

    Când umbli pe drum, strabatând amiaza moarta, stralucitoare
    Si te opresti,
    Speriata de strigatul unei pasari ciudate,
    Sa stii:
    E strigatul inimii mele zvârlit de pe-un tarm apropiat.

    Si când prin amurg vezi o umbra neagra care se misca
    Pe celalalt mal al pasnicei ape,
    Sa stii:
    Eu sunt cel ce colind calm si drept,
    Parc-as merge alaturi de tine.

    Antun Branko

    Cristina Socaciu 12 ianuarie 2009 22:30 Răspunde
  • Cum te iubesc? Să-ncerc o-nsiruire.
    Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate
    Atinge al meu suflet când străbate
    Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.

    Şi te iubesc cu zilnică iubire,
    ÃŽn paÅŸnic fel, în zori, pe scăpătate –
    Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,
    Curăţ, aşa cum fugi de linguşire.

    Şi te iubesc cu patima avută
    În vechi dureri şi cu credinţa care
    Părea, cu sfinţi copilăreşti, pierdută.

    Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
    Cu viaÅ£a mea! – ÅŸi Domnul de-mi ajută
    Te voi iubi în moarte şi mai tare.

    Elisabeth Browning

    Cristina Socaciu 12 ianuarie 2009 22:36 Răspunde
  • Ce poezie frumoasa, Cristina, ce pardalnice diacritice! Acolo cred ca e „Curat” nu „Curăţ” : )

    AlinaG 12 ianuarie 2009 22:39 Răspunde
  • Alina, sunt luate cu copy-paste… iarta-mi „pardalnicia”…

    Cristina Socaciu 12 ianuarie 2009 22:42 Răspunde
  • Va salut cu drag, oameni curati!
    Cristina, o data poate ne vom intalni(asa cum imi doresc sa se intample pentru toti)si-atunci iti voi darui un ceainic mic si doua cesti…ca ritualul ceaiului sa ne ramana pentru mult timp in amintirile frumoase ale vietii.Va imbratisez si eu, cu mult suflet…

    rosanne 12 ianuarie 2009 23:01 Răspunde
  • Corina, sa ne povestesti in fiecare zi ce minunatii iti incanta simturile de acolo, de dincolo de fereastra casei tale, atat de departe…sa ne fie si noua aproape, sa privim impreuna…

    rosanne 12 ianuarie 2009 23:04 Răspunde
  • aaa „odata”..scz…merit si eu o palmuta peste ceafa

    rosanne 12 ianuarie 2009 23:05 Răspunde
  • Anna, sa duci si imbratisarile noastre calde corinei, sa stie ca putem privim impreuna peisajele , ca putem sa ne tinem mana de mana tarziu in noapte, ca e posibil sa traim impreuna visul iubirii si-al prieteniei, ca minunile in care credem cu ardoare se vor infaptui…

    rosanne 12 ianuarie 2009 23:13 Răspunde
    • Cred si eu in minuni, cred, sper! Si beau ceai o data cu voi! Mi-am facut o cana cu… mi-e rusine sa spun, dar spun, ceai de slabit, desi mi-ar fi de mare folos si cel de dormit (somn linistit?). Vreau sa fiu frumoasa si slaba si sexy- si sa dorm linistit, sa nu ma mai perpelesc, haituita si dincolo de granitele somnului de toate nelinistile si indoielile mele. Deci, am venit cu voi la ritualul ceaiului. Ce poezii frumoase, ador sonetele!
      Alina, ascult acum si piesa ta si-ti spun ce fiori rock ma strabat…

      Alice Nastase 12 ianuarie 2009 23:37 Răspunde
      • „Fiori prin mine umbla si nu am trebuinta, te rog pe tine, umbra, sa redevii fiinta…” Pasamite nu fiori rock, ci mai mult folk:) Am glumit. Sunt patimasa iubitoare de rock, dar tot n-am aflat unde mai sunt bilete la ACDC.

        Alice Nastase 12 ianuarie 2009 23:42
      • Noapte buna, Rosanne, noapte buna, dragii mei dragi! Ma straduiesc si eu sa adorm azi mai devreme, promit. Si incerc sa plutesc.

        Alice Nastase 12 ianuarie 2009 23:50
  • Alice, minunea minunilor, sa-ti fie noaptea linistita, dragostea si asteptarea sa te imbratiseze tare, sa adormi asa, fara zbucium si lacrimi siroind, doar intr-o stare de plutire ametitoare, dulce, inspre implinire.
    Noapte buna, oameni alesi!

    rosanne 12 ianuarie 2009 23:42 Răspunde
  • Alice, surid si abia astept, sa ne dai si vesti mai pline de sperante despre tine…Ceaiul de slabit, ce frumos suna, sper sa aiba efect. (am incheiat in noiembrie o scoala de nutritie- din pacate, kilogramele mele de dupa sarcina sunt inca aici…)In vis la mine, de curind, aveai iie, romaneasca-stilizata, dar nu ma intreba de ce…
    Fetele dragi, multumesc de imbratisare, de poezii, ca ma primiti sa zbor si eu cu voi, din cind in cind…cind ne e permis.

    corina 12 ianuarie 2009 23:58 Răspunde
    • Corina, nici nu stii cat de mult astept si eu sa va dau vesti imbibate de fericire! Sa stii si ca ador iile, am si eu iie, dar uitasem de ea. Se pare, insa, ca am mai imbracat-o, macar in vis. In ce priveste kilogramele de dupa nastere, ttttt… stiu ce greu e, stiu. E nevoie de timp mult si de vointa nebuneasca. Sau de rabdare, care-i cea mai buna dintre toate. O sa treaca, sa vezi!

      Alice Nastase 13 ianuarie 2009 0:29 Răspunde
  • Noapte buna , draga mea . Ingerii sa-ti vegheze somnul si sa te duca in tara viselor! Sa aveti o noapte frumoasa!

    nina dumitru 13 ianuarie 2009 0:33 Răspunde
  • noapte buna, buna dimineata.
    va salut, va citesc, va rasfoiesc, va zambesc, va trimit gandurile mele.

    iulia_bm 13 ianuarie 2009 1:41 Răspunde
  • Multumesc Simona Radoi, ma coplesesti insa cu siguranta nu il am, voi insa aveti sufletele mari; chiar am trait ce am scris; ce nu am mai spus e faptul ca au fost citeva incercari ale unui fost si ca nu m-a lasat sa-mi iau al doilea job; si-atitea altele.
    Multumesc Alma, dar scopurile de care spui sunt la fel ca ale voastre, iar implinirile de care vorbesti sunt bune doar daca le traim in comunitate, nu doar in familiile noastre, nu doar noi aici. Ce am invatat din Craciun ?!
    Costi, de-am putea ingheta timpul ? Doar pentru Dumnezeu exista prezentul, atit, deci totul. El e stapinul lumii si se face voia Sa.
    Am inceput si am sters de doua ori, un comentariu la Tema postata de doamna Alice, azi sper sa-l incep macar.
    Ati vazut ca se cumpara mai putin, exista o temere ca se vor pierde locuri de munca si daca se consuma mai putin, credem ca ajung mai mult timp „resursele”; tot asa speram ca preturile vor scadea si aminam momentul unei achizitii, sperind ca valoarea banilor va creste si vom cumpara astfel mai mult, e doar sezon de discount, nu ?! Increderea si speranta noastra sunt intr-un ecart mititel, pe linga marele zero. Ne intrebam ce vom face, ce vor face ai nostrii, cum ne vom descurca. E normal sa ne macine, vine o incercare a puterilor noastre, a dragostei, a devotamentului; a lui pina unde, cit, cum. Poate chiar nu vedem granita aceea, oricit de sus ne-am urca. Sa nu uitam ca suntem dupa chipul si asemanarea Lui. Ca trebuie si sa vrem sa reusim, ca suntem stapinul nostru, ca putem gresi, dar nu persista in gresala. De doua sute si ceva de ani, sunt bazele regulilor dupa care functioneaza economia; cam mult nu ?! Cred ca cineva indragostit, va trinti de pe masa aceste legi, va face altele….va da navala acasa, in patul iubitei, si-i va spune ca el pentru ea, a miscat lumea. Tot in dragoste ne gasim salvarea. „E timp de criza, si e timp de dragoste”; Iubirea e inceputul bun al tuturor.

    Valin 13 ianuarie 2009 1:42 Răspunde
    • Buna dimineata, Nina, buna dimineata, Valin, Iulia, Amore si Rosanne, voi cei care ati dormit „mai repede” decat mine… Si buna dimineata si celorlalti, mai norocosi, mai somnorosi. Rosanne „a capitula” inseamna, in contextul de fata, ca ai incheiat si ultimul… capitol al lucrarii- ca asta ar fi singura capitulare eficienta cand e vorba de lucrari!:) Iti tin pumnii, sa fii desteapta, increzatoare, zambitoare, asa cum te stim noi!

      Alice Nastase 13 ianuarie 2009 10:23 Răspunde
  • Buna zi de marti cu 13!! !Ieri am stat toata dupa-amiaza sa-mi termin o „lucrare”la care astazi sunt asistata, evaluata, observata.Mi-am adunat enegiile …universului, am scris, am sters, am verificat, si intr-un tarziu am „capitulat” multumita.Am adormit linistita, cu voi de maini.Stiam ca nimic nu se mai poate intampla.Si acum vad un 13 marti!!!Succes garantat, va fi talent, pasiune, intamplare fericita.Va imbratisez cu suflet curat si…norocos!S-auzim vesti de „foarte bine”!

    rosanne 13 ianuarie 2009 8:05 Răspunde
  • Buna dimineata!Cu zambete si veselie!
    Citesc deseori cuvintele voastre alese si va intuiesc sufletele pure…Si mi-e teama sa scriu, mi-e teama ca nu pot fi la „inaltimea” gandurilor voastre. Si atunci,astept,ma pitesc si culeg darurile voastre. Alice, iarta-ma ca te tutuiesc…Nu este lipsa de respect, ci e doar pentru faptul ca ne esti atat de aproape, te simtim ca pe un „bun national”…Care „predispune” la reverii, la introspectii, la tresariri minunate si neasteptate…E adevarat ce ti se spune- esti o minune!Si iti multumim pentru privilegiul de a ne permite sa te simtim, sa te citim.Intr-o lume nebuna, e greu sa-ti gasesti o oaza de liniste..
    Iubirile vin si pleaca, daca ar deveni o constanta nu ne-am mai chinui sa le ingrijim, sa le mangaiem.Probabil fericirea consta in asteptare, in visare.Ele,dragostele noastre, raman scrijelite in inimi, iar amintirile lor ne incalzesc ceasurile de tristete sau deznadejde.Si apoi ne urcam iar in trenul vietii, pana intr-o gara luminata.Mai apare cate o halta, pe care o dorim punct terminus…Ne oprim putin, visam, stergem lacrima si plecam iar…
    Viata este frumoasa, orice s-ar spune.Indiferent de incercari, de ploi sau geruri napraznice. Este de datoria noastra sa stim sa alegem doar lucrurile frumoase care ne inconjoara.De aceea, ma opresc mereu cu drag, in acest colt de rai.Si, da,vin aici, cu respect si un soi de teama, sa nu ating vreo frunzulita si sa deranjez oranduiala perfecta a sufletelor cu petale diafane…a caror respiratie o simt…in „camera de alaturi”

    Amore 13 ianuarie 2009 9:49 Răspunde
  • Alice, draga, inteleapta si frumoasa noastra, asteptam un semn de la tine…Acum pot pleca linistita si serena, incepand frumos o noua zi! Va doresc tuturor o zi cu adevarat frumoasa si plina de „nimicuri” care sa va faca sa zambiti!Asta, in cazul in care nu va veti intalni cu EA, iubirea care sa va taie respiratia:)

    Amore 13 ianuarie 2009 10:27 Răspunde
    • Sa ai o zi plina de zambet, draga mea Amore! Du-te, serena, la treburile tale, asa cum fac si eu. Cred ca eu n-am sa intalnesc astazi iubirea aceea pe care o tot astept, dar ma voi gandi la ea intreaga zi si voi spera ca poate maine, sau poimaine… Dar pentru tine imi doresc asteptari cat mai miloase. Poate vine azi! Te imbratisez.

      Alice Nastase 13 ianuarie 2009 10:36 Răspunde
  • Buna dimineata va spun si eu ! Sa avem o zi cu zambete, cu soare in suflet !
    Rossane, mult,mult noroc !

    Cristina Socaciu 13 ianuarie 2009 10:40 Răspunde
  • Ce dimineata insorita! Naturii nu-i pasa cum ma simt! Ok, daca i s-a nazarit sa fie cu soare dintos, cine-s eu sa ma opun? Ma uit pe geam si mijesc ochii de atata lumina, as vrea sa plang, dar razele astea insistente nu ma lasa. Buna dimineata, tuturor! Buna dimineata Alice si multumesc, stii tu pentru ce.

    AlinaG 13 ianuarie 2009 10:42 Răspunde
  • E criza.. semnele ei mi se arata in fiecare dimineata cand el nu se trezeste langa mine. Exista ‘lupta’ in astfel de vremuri? Exista supravietuire? Sau doar ne supunem unui destin scris de mult de ingeri glumeti? Eu export drag si nu par competitiva. El uneori cumpara, uneori nu. Am preturi mici, dar poate prefera produsele scumpe sau pe cele ambalate frumos. Spre deosebire de alte fabrici eu nu-mi pot schimba profilul. Vand marfa asta dintotdeauna si nu este prea apreciata. Clientul asta insa il doresc asa de mult.. Nu-mi fac reclama, nu folosesc hartie colorata si parfum, in comparatie cu concurenta sunt o umbra. Totusi uneori imi calca pragul si cumpara cate ceva: o bomboana, ciocolata, uneori un gand, cate un drum. Nu este client fidel si stiu ca o reclama bine facuta il atrage din timp in timp. Si totusi inima mea tresare de fiecare data cand vine, parca tot prima oara il vad. Visez si eu ca toti o imbogatire rapida si eficienta, dar nu joc decat legal (nici n-as sti altfel) si castigurile sunt mici. In contabilitatea mea insa, fiecare rasuflare langa el e o comoara nepretuita.. Sper sa nu falimentez. Ce ziceti?

    Monica Radulescu 13 ianuarie 2009 11:12 Răspunde
  • Buna dimineata tuturor,
    Rosanne,mult succes azi,fii puternica,ai incredere in tine,si sigur va fi nu bine,ci foarte bine.
    Alice,gata cu ceaiurile de slabit,tu esti frumoasa si slaba si sexy,si crede-ma,crede-ma,in ochii lui ,oglinda sufletului tau,ai sa fii cea mai frumoasa,cea mai sexy,cea mai slaba….
    Asa,glumind un pic,stii si tu ca noua tendinta in lume este benefica femeilor pufoase(nu grase ,ci pufoase),si apoi,fiecare barbat,in sinea lui prefera femeile cu forme si nu slabele….
    E important sa te simti bine in pielea ta,in rochiile tale frumoase tu esti o minune,nici nu vad cum ,ce si de unde ideea sa mai slabesti….
    In drumurile mele vad cat de mult isi accepta femeile felul in care arata si cat de frumos stiu sa-si arate sufletul,sau sa accentueze ce au mai frumos in chip,desi,la capitolul greutate lasa mult de dorit.
    Stiti si voi ,ca americancele sunt grase,dar n-au nicio problema cu asta,danseaza in pantaloni scurti pe strazi,se poarta natural si firesc…
    Englezoaicele sunt doar de 2 feluri,foarte slabe(putine ,e drept) si plinute(marea majoritate).
    Numai romancele isi fac probleme cand apare un kg in plus,sunt terminate ca trebuie sa ascunda pe ici pe colo cate ceva.
    Zau,Alice,tu,tu,cu silueta ta,cu farmecul tau,gata cu ceaiul de slabit.
    ….Sunt acasa,ghioceii mei sunt ninsi,am cativa la fereastra si aceia vor inflori curand,spre bucuria mea si sper eu spre bucuria ta,Alice.
    Sunt libera azi,va invit la o cafea,sau la un ceai ,voi cauta si eu ceaiul Rosannei,”somn linistit”,desi tocmai m-am intors cu ceaiuri de pe drumuri.
    E marti,e 13,pentru mine e o zi norocoasa,azi il vad pe Cris,tocmai intors si el de pe alte carari …..de munca,nu va ganditi la altceva….
    Se spune ca o femeie poate pastra langa ea un barbat,cu o singura conditie,sa-l iubeasca.Numai dragostea poate inventa mijloace de convingere.
    E un pic fortata expresia asta,eu cred mult in destin,in soarta,in „ce ti-e scris,in frunte ti-e pus”….
    Este insa adevarat ca Dzeu iti da,in traista nu-ti pune…..
    Cam mult de filozofat,raman la ideea mea,ca numai destinul decide ce si cum….
    Noua,ramandu-ne de aflat si de facut tot posibilul pentru…..a cauta,a gasi,a pastra,a iubi….
    Dar,pentru o iubire e nevoie de doi,si unde nu este reciprocitate,nu e nimic de fapt….
    Gata,gata cu „filozofeala”,nu sunt deloc buna la asta,il las pe Costi,pe Valin,va las pe voi …..va pricepeti mult mai bine….
    Alice este sa inteleg, saptamana minunilor,
    Haideti fetelor,haideti si voi baieti sa ne rugam cu totii pentru ea,sa ne dam mainile si sa ne rugam pentru Alice si dragostea ei.
    Azi e marti,voi merge la biserica sf Anton,voi face un acatist,Nina contez si pe tine.
    Corina,chiar daca esti departe,Dzeu este si acolo cu tine,in cuibul dragostei tale,te primim si pe tine intr-o rugaciune comuna….
    Rosanne,da-ne de stire cum a fost azi,acum pentru moment,iti tinem pumnii tie.
    Spuneai ca ajungi in Bucuresti,poate bem un ceai sau o cafea,la mine,sau oriunde pe pasii Alicei si ai nostri ai celor de aici….
    Iana te salut si pe tine,acolo departe la tine,faci si tu azi o rugaciune pt Alice,ok???
    Pupici pt Ana cea mica,minunea ta draga.
    Tuturor o minunata zi de marti,13,mult succes ,multa dragoste,beau cafeau si plec,asa cum am promis,la sf Anton.
    Vorbim mai tarziu,mi-era tare dor de voi,desi v-am avut cu mine mereu – mereu…..

    anna 13 ianuarie 2009 11:19 Răspunde
  • Atat iubirea, cat si criza vin atunci cand te astepti mai putin….Pe prima o invoci, pe cea de-a doua o alungi…Nu e chip sa te asculte vreuna…Ne asteapta fiecare intr-un mod perfid, pe dupa colturi si isi rad apoi de naivitatea noastra…Si lovesc,amandoua, atunci cand nu ne gandim…Fiecare ne testeaza: cat avem, cat oferim, cat dozam, cat suntem dispusi sa economisim…Pe niciuna n-o putem ignora: una incatuseaza sufletul, imaterialul, iar cea de-a doua -lucrurile „lumesti”, care au un pret exprimabil in bani, dar sunt lesne de evaluat, pe care oricum nu le luam cu noi atunci cand vom pleca.Si atunci, sa ne bucuram de ceea ce ne apartine de-a pururi, sufletul, puterea de a darui si a primi sentimente…zambete… intelegere.Iar micile stangacii ne vor fi iertate, acoperite fiind de zapada cu aroma de iubire.

    Amore 13 ianuarie 2009 11:33 Răspunde
  • Aici e mereu buna dimineata, gasesc de fiecare data cind ma trezesc (la mine ziua e mai ,,tinara,, cu o ora…) mic dejun cu sperante, incurajari si ginduri frumoase. Ma rog si eu Anna, de aici, pentru linistea si iubirea fiecaruia din noi, avem atita nevoie, si unii stiu asa de frumos sa o exprime…Ca sigur vor convinge, acolo, sus…
    Azi plec si eu un pic prin lume, prin orasul mare, vizitez o prietena care este in spital, asteapta o fetita…Trebuie sa o incurajez, sa-i spun va fi bine, ca Dumnezeu in mila lui are grija sa fie totul pina la urma suportabil.
    Va string in brate, succes, aveti grija de voi!

    corina 13 ianuarie 2009 11:37 Răspunde
  • Scriu si aici, nu stiam daca ai sa te uiti si pe blog la mine, acum: Alice, aici, in feeria asta, eram si noi, la Eurovision 2000, la Stockholm, mi s-a facut rau cind am gasit asta, am inceput sa pling, tii minte ce nebunie a fost, ce petrecere de pomina s-a dezlantuit dupa finala, ce vin bun beam si ce indragostite eram de Suedia? Sa revezi seara asta… si s-o vedeti cu totii si sa intelegeti inca o data de ce amintirile mele alaturi de Alice, in viata noastra de jurnalisti descreierati, sunt cel mai frumos paradox metafizic: nimeni nu mi le poate lua, nimeni nu mi le poate reda palpabil. Doar ca inca simt gustul serilor noastre la Stockholm – pe vapor si in sala Eurovision, la Globe Arena! Aici, in sala asta incendiata de muzica si libertate, eram si NOI DOUA, CHIAR ATUNCI!!!
    http://www.youtube.com/watch?v=A02K7krBPmg&feature=related

    Simona Catrina 13 ianuarie 2009 13:17 Răspunde
  • O zi frumoasa va doresc, iar soarele sa va incalzeasca sufletul! Alice, astept , din clipa in clipa, vestile acelea de iubire, de noroc, de uitare de sine…si atunci, ca si mereu, vom fi cu tine si vom implora cerul ca acele momente sa dureze o eternitate!Va imbratisez cu mult drag!

    Simona Radoi 13 ianuarie 2009 14:14 Răspunde
  • Traduc niste recomandari ale unor profesori de liceu… sunt siderata de limba de lemn ! Oameni buni, daca profii aia asa se exprima eu nu ma mir ca ne chiulesc copiii de la scoala. De ce nu mai stim sa vorbim? De ce oamni cu pretentii de intelectuali nu sunt in stare sa insire trei aliniate coerente?
    Toate sperantele imi sunt in voi, cei care atat de frumos scrieti aici.

    Simona Ioana 13 ianuarie 2009 18:13 Răspunde
  • Am trecut doar sa te salut, Alice. Si pe voi, pe toti cei de aici, iubitori de Frumos, iubitori de Iubire…

    Silvana 13 ianuarie 2009 20:50 Răspunde
  • FOARTE BINE!!!
    Sunt foarte fericita, radiez, ma bucur ca oamenii apreciaza originalitatea ideilor mele, observa munca mea constanta si discreta, dar eficienta. Cel mai mult ma incanta sentimentul de satisfactie interioara pe care-l traiesc (ca majoritatea, criticul cel mai aspru sunt eu insami).Va multumesc pentru gandurile cu noroc!!!!(cu scuzele de rigoare ca v-am incarcat cu problemele mele cotidiene)
    Am citit cu placere ce-ati scris astazi.Monica, frumos perceputa alegoria asta ,dragostea ca o „afacere”, prospera pentru EL, falimentara pentru EA…cu crizele de la 30 de ani, 40, 50…peste care speri sa treci fara disponibilizari importante.
    Anna, as vrea cu tarie sa ne vedem ,as trai primele minuni din 2009, anul marilor apropieri de suflete!!
    Corina, tinerica noastra, acum stim de unde vine soarele, zambetul, gandul bun!
    Simona Catrina, va apreciez si va invidiez cu dragoste pentru prietenia voastra stransa, norocoasa..Ar fi dumnezeiesc s-o putem trai si noi, macar pe jumatate.
    Ce ganduri frumoase, ce oameni speciali cu povesti magice ai strans tu, Alice, printr-o singura pirueta a inimii tale sub forma de rochie regala…Ne inclinam…

    rosanne 13 ianuarie 2009 21:17 Răspunde
  • Cristina S, mana mea draga si fina pe care o simt ca pornita din inima , mereu, acolo…
    Si, Doamne, tare n-as vrea sa se supere ceilalti, va imbratisez pe toti, vazuti si nevazuti, in care pulseaza iubirea de viata, de cuvinte, de Alice!

    rosanne 13 ianuarie 2009 21:33 Răspunde
  • Rossane , asa te simt si eu… si te imbratisez cu drag si cu toata inima mea! Si ma bucur din suflet pt. fericirea ta!
    Asa va imbratisez pe toti si ramane o imbratisare speciala pt. Alice, pentru delicatetea sufletului ei…

    Cristina Socaciu 13 ianuarie 2009 21:45 Răspunde
  • Sa nu va suparati pe mine…Sa nu ma considerati intrusa…Ma tot gandeam la ce oare voia Nouria sa se refere spunand ca artistii sunt artisti si nu se identifica mereu cu opera lor, ci doar creeaza. Acum ma gandesc ca poate ne sugera ca Alice ne scrie povesti, povesti suave si diafane poentru oameni mari…Se joaca cu cuvintele, a caror arta o detine fara nici un secret, fara nici o trufie…Si ne-o ofera cu marinimie si ne spune ceea ce dorim sa auzim…..si ne mangaie blind si ne ofera crampeie din sufletul sau…Iar noi am tins sa credem ca povestile pe care ni le spune sunt „povestile” ei… Minunile de copii,da, stiu ca exista…Dar ma intreb deseori daca ar fi posibil ca Alice, la cat este de admirata, de dorita sa nu-si fi gasit „sufletul pereche”… Alice, nu te supara…Alice , stii bine ca as suferi sa imi spui ca te-am ranit…Dar am incercat sa descifrez, intr-un mod natang, taina…Sterge-mi aceasta postare si promit sa nu mai vin,decat discret, sa ma hranesc cu vorbele tale dragi!Cred ca voi regreta ca am dat frau liber acestor ganduri, acestor presupuneri neintelmeiate, poate. Iertati-ma, stiu ca aici este un loc pentru suflete delicate si sensibile, poate sunt putin prea directa…Dar, daca…? Va urez de pe acum „Noapte buna!’, va cer iertare anticipat daca am gresit, asternand aceste randuri..

    Amore 13 ianuarie 2009 21:49 Răspunde
  • „http://www.youtube.com/watch?v=8kyTxjKFsMI&feature=related”

    Cristina Socaciu 13 ianuarie 2009 21:54 Răspunde
  • Amore, nici vorba de suparare, sunt gandurile tale..Fiecare intelege cum si ce doreste, cum simte, cum poate.Am scris si mai sus, e un mod de viata pe care ni-l asumam, il iubim, il invatam printre randuri.Cine stie unde e limita dintre real si ireal, dintre creatie si non -creatie, dintre visare cu ochii larg deschisi si somn eliberator de toate?Ce e iubirea si cum o masuram, cum stim daca mai exista ascunsa in camarile sufletului sau zace fara vlaga la picioarele noastre?Lasa-ti sufletul sa se intrebe, sa iubeasca, sa se indoiasca, sa se elibereze, lasa-l viu, palpabil…Te imbratisez si eu cu drag!Seara frumoasa!

    rosanne 13 ianuarie 2009 22:21 Răspunde
  • Amore, cum Alice lipseste momentan din casa ei virtuala, o sa-mi permit sa raspund eu, pe scurt, temerilor tale. Crede-ma pe cuvant, pentru Alice cuvintele sunt cea mai serioasa treaba de pe pamant, cea mai sfanta indeletnicire e scrisul, si te asigur ca nu se joaca cu ele pentru a face pe plac nimanui, ci le manuieste, cu talent, pentru ca asta e menirea ei. Alice e scriitoare si povestile ei sunt perfect autentice ca traire. Alice si-a gasit, ca orice femeie, “sufletul pereche”, de cate ori a fost indragostita si alesul i-a impartasit dragostea, si l-a pierdut, la fel ca orice femeie, de cate ori dragostea ei, sau a lui, a murit… Poate ca unele nume, date, intamplari din cartile si editorialele ei sunt fictionale, asa cum e si firesc, e dreptul fiecarui scriitor de a-si pastra zona lui de mister, de a se inspira din povestile altora, de a imbraca realitatea in haine potrivite unui act artistic, unei opere literare. Asa cum spunea si Nouria, artistul nu e obligat sa ofere nimanui dovada veridicitatii intamplarilor din spatele creatiei sale. Autorul de beletristica nu e documentarist. El daruieste cititorilor sai in primul rand emotii, si noi asta trebuie sa stim sa primim de la el, asta trebuie sa ne intereseze, sa ne multumeasca, sa ne aline, sa ne incalzeasca sufletul.

    AlinaG 13 ianuarie 2009 22:28 Răspunde
  • Rosanne, iti multumesc! Ma imaginam „pusa la zid”, ma gandeam cine „va arunca primul piatra”…Imi imaginam, cum voi sta, rusinata si tacuta, privindu-va de departe, ca un copil care stie ca a gresit… Dar, in acelasi timp, mizam pe sufletele voastre alese, care pot accepta ca „a gresi e omeneste”, care pot accepta interpretari diferite. Va doresc tot ce e mai bun pe lume!
    Alice,sa ai o noapte linistita, cu ingeri reali si imaginari, care sa-ti spuna, printre altele, cat de mult insemni pentru noi!Si voua,dragelor, cele mai alese ganduri!

    Amore 13 ianuarie 2009 22:32 Răspunde
  • Rosanne,FELICITARI !!!!
    Stiam,stiam ca asa va fi….nu se putea altfel……Am incredere in tine,tu esti un om asa de puternic.
    …….Am citit cuvinte atat de frumoase,am primit atat de multe daruri de suflet in aceasta tara minunata,incat,cu siguranta nu ne va pasa de criza,suntem atat de bogati sufleteste !!!!
    ….mi-am amintit cum ,cu ceva timp in urma am fost la o rascruce de drumuri,nu stiam ce sa fac…..
    Drumurile mele,destul de dese in lumea asta mare,mi-a scos in cale,la un moment dat o oportunitate,un job extrem de bine platit,avantaje materiale greu de refuzat pentru orice om.O firma mare,de nivel international,cu care eu colaboram ,dar la nivel de parteneriat ,mi-a propus un post acolo,in tara mama …..
    Uau,greu de refuzat,grea dilema….
    Zile-ntregi si nopti de-a randul -vorba poetului- am stat si m-am gandit,am cantarit,am adunat bun cu bun,am scazut rau de rau,cumplita alegere…..
    M-am intors atunci acasa sfasiata intre doua lumi,pe care mi le doream deopotriva….
    Pentru ca,de ce sa nu recunoastem,doamne,ce bine ar fi sa fim si bogati si fericiti…..
    Lucrez aici , inconjurata de oameni minunati,oameni intre care ma simt ca in propria mea familie,ne stim bune si ne acceptam rele,ne cunoastem si ne recunoastem din priviri,ne ajutam la nevoie,ba chiar ne acoperim strengareste si scolareste uneori micile gafe,inerente,ca deh,oameni suntem si nu roboti….
    S-a intamplat sa se afle la birou de propunerea venita din afara si atunci….ei bine,da,atunci ,declicul care a contat atat de mult in alegerea mea de atunci…..
    Atunci,fara vorbe prea multe,toti colegii mei ,au complotat si au facut un scenariu in care ,timp de o saptamana intreaga mi-au dovedit fiecare in parte,apoi toti la un loc,apoi au cooptat si sefii cei mari in acest joc…..mi-au dovedit spuneam ce insemnam intr-adevar unii pt altii,micile nimicuri cotidiene pe care nu le-as fi putut trai in alta tara,privirile de ajutor,privirile de multumire,privirile de acord tacit sau chiar micile greseli acceptate colectiv (desi poate numai eu gresisem) si ,multe,multe,multe…..
    Ideea e ca am renuntat la un job care mi-ar fi asigurat o viata lipsita de griji materiale,pentru o mana de oameni care mi-au dovedit nu numai cat de mult ma iubesc,dar m-au convins cat de mult ii iubesc eu pe ei,pe toti….
    Salariu,bani,lux?????
    Nici vorba……Lucrez pe bani buni,nu ma plang,dar mult mai putini decat ceea ce mi se oferea……
    Nu regret nicio secunda decizia luata.
    Pentru mine prietenia,omenia,colegialitatea,au contat mult mai mult.
    Da,recunosc,le-am marturisit si lor mai apoi,ca am ezitat,ca ,luata de val si de „vise de imbogatire”am ezitat….
    Dar sufletul meu a invins ratiunea,a ales linistea,povestea,cafeaua cu care ne asteapta Laura pe toti dimineata,l-am ales pe Rares ,colegul pragmatic si ordonat care-si mananca nervii cu mine cand fac vreo boacana si dau totul peste cap,si ,credeti-ma gresesc normal,omeneste(dar nu-mi reproseaza niciodata),i-am ales pe ceilalti care,la randul lor inseamna atat de mult pentru mine,eu,care nu as putea trai fara oameni in jur,fara prieteni,fara ajutor….
    Le multumesc mult de tot pentru ca m-au ajutat atunci,(fara sa-mi ceara nicio clipa )sa dau confortul pentru liniste sufleteasca…..
    Si da,da,Alice,goleasca-se conturile,avem inimile pline si asta conteaza atat de mult….
    Va iubesc ,astept sa infloreasca ghioceii,pentru intalnirea noastra…..Sa nu cumva sa lipsiti….
    Alice cu siguranta vei trai minuni in scurt timp.
    Dumnezeu ne va ajuta si te va ajuta.
    Rosanne,ne vedem sigur,si eu imi doresc .

    anna 13 ianuarie 2009 22:36 Răspunde
    • Ma reped sa intru in casa- la ora asta triviala!- si vin bosumflata, am iarasi probleme cu apa, cu hidroforul, of, bine ca e cald, imi era teama ca voi dormi imbracata. Am alergat intreaga zi pentru ca, acolo, afara, in lumea rea- cum spun fetele noastre Nina si Catalina- criza nu poate fi contracarata cu o bataie mai vioaie a inimii, e ceva mai complicat… si mai murdar. Si va gasesc aici, cu toate splendorile voastre de cuvinte, si va gasesc adunate una langa alta, clocotind de suflet si de desteptaciune! Doamne, nici nu stiti cat de mult imi daruiti si cata recunostinta va port! Si tu, Alina, draga mea, ai raspuns atat de bine in numele meu, si tu, adorata mea Simona Catrina- iubirea vietii mele- ai fost in vizita la noi si mi-ai lasat un dar, si voi, Anna cea aducatoare de minuni, si Rosanne, si Cristina, si Amore, si Silvana, si Simona Ioana! Cred ca dormiti deja, intru tiptil si va sarut pe vise… Eu m-am oprit in bucatarie, unde-mi lasasem laptopul dimineata, si stau in picioare si va scriu, asa, de graba, si de drag, si de Noapte buna… Amore, o sa-ti raspund mai mult, promit.

      Alice Nastase 14 ianuarie 2009 0:31 Răspunde
  • Alice,draga mea, eu inca nu dorm. Nu te mint,chiar nu m-ai trezit. Nu m-a trezit sunetul pasilor, te asteptam; stiam ca te intorci tarziu, banuiam ca au inceput din nou problemele dupa euforia sarbatorilor…Bine ai venit in casuta! Sa dormi linistita acum si sa ai vise frumoase, care sa si devina realitate! Te imbratisez

    Bianca 14 ianuarie 2009 0:53 Răspunde
  • Monica Radulescu, ai scris coplesitor, sa fii captiva pe o piata unilaterala, nu e ceva mai frumos. Nu ai cum sa falimentezi, desi ai costuri mari si multe zerouri, la total e un doi etern.

    Valin 14 ianuarie 2009 1:06 Răspunde
    • Noapte buna, Bianca draga! Iti multumesc ca m-ai asteptat. Valin, ai dreptate, ca de obicei. Monica este autoarea unei parabole superbe, in care ne regasim cu totii. M-a emotionat comentariul tau, Monica Radulescu- si te-am invidiat, frumos, scriitoriceste… Noapte buna si tie, si dragului Valin.

      Alice Nastase 14 ianuarie 2009 1:15 Răspunde
  • Alice, ai adormit? Eu nu dorm , am lacrimi in ochi , citind in urma ce lucruri frumoase s-au petrecut aici. Omul e supus greselii , asta simt eu acum cind somnul nu vrea sa vina .Sper sa ierti , pentru ca inima ta cit un ocean (iti mai amintesti?) ne cuprinde pe toti. Somn usor, eu voi fi aici, si in inima cuvintelor tale. Vise frumoase.

    nina dumitru 14 ianuarie 2009 2:13 Răspunde
  • Acum am citit comentariu tau ,draga mea, a fost o zi rea pentru toti. Poate ziua de miine va veni cu mai multa lumina, cu mai mult noroc. Va doresc o noapte frumoasa alaturi de ingeri .

    nina dumitru 14 ianuarie 2009 2:28 Răspunde
  • Am venit mereu si am plans si n-am putut sa scriu. Acum cinci ani am facut o schimbare mare, imensa. Am plecat din curiozitate, una flamanda care ar fi ras in nasul oricaror argumente de bun simt. Am vrut sa vad, sa simt. E drept si stramb ca n-am mai fost asa departe pana atunci, oricum nu pentru intervale atat de lungi si neintelese.

    Sunt gata de alta schimbare, egala dar de semn contrar. Nu mi-e frica de criza, mi-e frica numai de concedierile sufletesti, numai de grevele sentimentelor, numai de inflatia superficialului. Ma mai tem de fericirea violenta a revenirii, de secundele in care nu voi mai apartine nicaieri pana voi invata din nou sa apartin acolo. Pana voi sti sa traiesc iar libera de numaratoarea zilelor pana plec, pana vin, pana vine cineva drag, pana pleaca cineva drag…

    Anna, binecuvantati fie-ti colegii care au complotat in saptamana salvarii… Binecuvantata fie-ti povestea si intelepciunea si alegerea…

    Am plans sanatos, din rarunchi, si am venit sa aprind lampita pentru noapte, sa umplu cana cu apa de vise bune, sa marturisesc ca somnul meu nu mai asculta poruncile latitudinilor si longitudinilor….

    Strigati-ma tare, strigati-ma maine cand o sa vi se inroseasca obrajii de frigul diminetii, strigati-ma si o sa va aud si o sa vin la voi. Sunt ureche, usa zvarlita in perete, suflare ingenunchiata la terminalul sperantelor…

    Alice, binecuvantat fie-ti Tangoul si cartile si rochiile si frumosul sadit in jur….

    noapte buna

    amalia 14 ianuarie 2009 2:29 Răspunde
  • Alice , buna dimineata! Iti doresc o zi mai linistita, mai usoara! Oricum, noi vom fi aici , una langa alta, cum spui tu atat de frumos, sa te asteptam cu ceaiul cald in cana, cu ganduri bune, visari , asteptari si dragoste adevarata pe farfurioara intinsa a inimii noastre, sa-ti pregatim papucii pufosi si comozi langa gleznele tale delicate, care te poarta printre norii creatiei, ducandu-ne si noua minunile in cer…
    Buna dimineata, tuturor, tare mai sunteti frumosi si speciali in vibratia cuvantului atotputernic!Va imbratisez dis-de -dimineata sa va simt asa pana seara tarziu..

    rosanne 14 ianuarie 2009 8:24 Răspunde
  • Buna dimineata suflete bune!
    Amore, pot spune ca am cunoscut-o pe Alice Nastase scriitoarea, Alice Nastase jurnalistul, Alice Nastase managerul de revista, Alice Nastase mama, Alice Nastase omul, este atat de diferita si totusi este Alice Nastase a noastra pe care o iubim nespus.
    Sa veti o zi frumoasa, calduroasa si plina de dragoste!

    Cristina Bizu 14 ianuarie 2009 9:09 Răspunde
  • Va doresc o zi frumoasa, zglobie si senina.
    Ma simt coplesita, onorata si binecuvantata sa citesc gandurile voastre alese. Iar tie, scumpa Alice, iti cer iertare… pentru faptul ca ma simt ca si cand as fi pangarit ceva aproape sacru…Nu-mi raspunde, ma simt deja atat de vinovata… Mi-e de ajuns, mi-e tare bine, doar sa pot citi crampeie de ganduri alese, cuvinte care venind de la tine au deja un alt sens, pur si bun si cuminte…Esti un munte de iubire, talent, altruism si intelegere.Iti multumesc zi de zi ca imi permiti sa fiu partasa la crampeie din viata ta.
    O zi minunata tuturor, cu iubire, liniste si sperante!

    Amore 14 ianuarie 2009 9:44 Răspunde
  • Buna dimineata,
    Nu sunt multe lucruri stralucitoare in pravalia mea, o stiu prea bine. Insa la clipe de rascruce, cand socotesc ce s-a mai schimbat omor copacii si ii umplu de cuvinte. Parabole, versuri, fraze lungi sau scurte, cuvinte razlete si emotionate.. Visam intr-o vreme ca voi avea cititori, umpleam jurnale cu versuri desperecheate si eseuri de suflet, imaginam subiecte pentru romane. Sunt inginer. In pauza gandurilor tehnice, logice si corect insiruite imi las sufletul sa respire si ma ascund in pravalie cu amintirile si visele cele dragi. Atunci, uneori, va scriu, ca o oglinda prin care evadez departe, in care ma vad cum as fi vrut sa fiu, in care am curaj pentru toate. E adevarat, deci.. Daca nu-ti uiti visele se implinesc. Cuvintele mele au cauzat o mica emotie. Sunt un om atat de fericit!
    Nu stiu daca la capat va fi un doi etern. Nu am incredere in promisiuni pe termen atat de lung, dar apreciez o vorba buna cand o primesc si voi pastra si acest vis. Multumesc.

    Monica Radulescu 14 ianuarie 2009 10:21 Răspunde
  • Buna dimineata,
    va imbratisez si eu,va doresc o zi minunata.
    Monica Radulescu,ne-ai emotionat cu „pravalia ” ta,sunt convinsa ca exista minuni,eu tocmai traiesc o minune,am scris aici despre iubirea mea,minunea mea….
    Fii sigura ca cel mai iubit client al tau va reveni,va reveni si poate,vei descoperi in „contabilitate” ….un doi etern.
    Eu ti-o doresc din tot sufletul.
    Dar,intre timp,te rog,trimite-ne si noua superbe margaritare ale pravaliei tale,cuvinte atat de frumoase si care ne mangaie sufletul cand le citim….
    Si uite,vezi,deja un vis al tau,dintr-o alta vreme cum spui tu,se implineste acum(e o minune,nu-i asa!!!!),uite,ai cititori.Atenti si receptivi la ceea ce scrii,emotionati de fiecare cuvant .Mi-a placut mult ce am citit,sper sa ne mai trimiti.
    Tuturor,deci,o zi minunata.
    Alice,Alice,inima -ti bate cu putere,e mijloc de saptamana,o saptamana a minunilor.
    Ma rog in continuare pentru fiecare dintre noi si iubirile noastre,minunile noastre.

    anna 14 ianuarie 2009 10:35 Răspunde
  • Buna dimineata, Alice! Buna dimineata, tuturor!
    Sa avem o zi frumoasa, senina, sa ne simtim sufletele linistite, sa credem si azi in minuni, in vise implinite, in iubirile noastre…
    Imi sunteti tare dragi si va citesc si recitesc emotionata fiecare rand!

    Cristina Socaciu 14 ianuarie 2009 11:39 Răspunde
  • Si eu am citit cu drag ce-ati scris -mai putin incurcatura cu hidroforul, dar azi e o noua zi, speram mai buna. Pentru mine, sunteti toti in felul vostru, fiecare unic, iar Alice de citiva ani constant unic, scriitori de ginduri calde, autori de vise impartasite. Cit m-am regasit, recent, in pravalia Monicai R, in aspiratiile Annei, Rosannei,Amaliei, Simonelor, Cristinelor, cum am gindit si eu ca Valin ca regulile economiei trebuie iar facute de cineva indragostit sau cel putin care iubeste…Numai indoielile tale, Amore nu le-am putut impartasi, dar am simtit candoarea inimii tale si fie-ti numele binecuvintat pe acest blog.
    Ce bine ca sunteti, ca scrieti cum scrieti! (ca sa scriu acest post, a trebuit sa-l las pe copilul meu sa-mi cerceteze geanta, obiect cu obiect, ca altfel nu prea am timp sa-mi astern gindurile). Va trimit ginduri bune si vesele!

    corina 14 ianuarie 2009 12:02 Răspunde
    • Corina, cat am ras! Cand era Ilona mica, daca voiam s-o fac sa ma lase putin, ii dadeam trusa mea de farduri si, o jumatate de ora, puteam sa fac ce voiam! Nu se mazgalea prea tare pe fata, dar desfacea toate rujurile, incerca pe hainute toate creioanele, pe pereti toate prafurile… Facea prapad acolo, dar eu imi castigam o pauza. Numai cine n-are copii nu poate intelege ca, uneori, ai da orice (chiar si geanta la devastat) ca sa ai dreptul la un strop de libertate.
      Va spun si eu Buna dimineata, asa, mai dupa pranz…

      Alice Nastase 14 ianuarie 2009 15:52 Răspunde
  • rosannne, m-am bucurat sa te ,,vad,, luminoasa- ce dragut, tu spui ca sunt tinerica, la 36 de ani…Cred cu adevarat ca scrisul ne defineste pe multi dintre noi, si, din cauza ca traiesc aproape in simbioza cu baietelul meu, in dragoste, uneori ma surprind ca abia ce m-am nascut…si ca e o lume totusi frumoasa…

    corina 14 ianuarie 2009 12:15 Răspunde
  • gravitatea situatiei vine atunci cand criza din buzunar se coreleaza cu cea din suflet…atunci cand si in portofel si in suflet bat rafale de vant. e cazul meu!am ales sa vin in Bucuresti . pe atunci era primordiala necesitatea de a ma realiza, de a nu simti ca am terminat o facultate doar pentru diploma. Am lasat Sibiul pentru Bucuresti. Am lasat linistea pentru un tumult obositor.am lasat un om care asemeni mie a avut orgoliul de a-si urma instinctul de realizare. l-am lasat acolo unde candva fusesem doi. pentru putin timp, izbanda de a lucra la un ziar bucurestean mi-a adus implinirea. O implinire de moment , aveam sa aflu mai tarziu.Weekendul trecut l-am revazut. pe el.cel pe care l-am lasat in urma.intr-un trecut ce uneori imi pare atat de indepartat incat parca nu l-as fi trait eu, ci pare povestit de cineva…intr-un trecut ce nu mai e al meu. Nu mai am ce aveam atunci, iar ce e mai grav …sunt pe cale sa pierd ce am acum: un job. Am ajuns in stadiul de a ma intreba daca a meritat efortul sau dak am depus suficiente eforturi…

    Camelia 14 ianuarie 2009 20:48 Răspunde
  • Pentru camelia: sa nu regreti nimic din ce-ai facut, din ce-ai trait, sa nu-ti para rau. Candva am citit o „pilda” (impropriu spus dar asa si trebuie luata)- „momentele cele mai importante din viata mea sunt oamenii pe care i-am cunoscut”. S-a confirmat cu-adevarat ca momente ce nu le pot sterge din memorie au fost cu oameni care m-au marcat. Cu oameni care acum mai exista sau care m-au uitat. Sau pur si simplu nu mai exista. Si ce daca? Sunt clipele mele si nu mi le poate lua nimeni. Daca viata nu ne-ar fi data cu suisuri si coborasuri, nu cred ca am mai avea puterea sa renuntam la tot pentru ceva extraordinar: pentru dragoste

    iulia_bm 14 ianuarie 2009 23:11 Răspunde
  • nu e vorba de regret.nu regret ce a fost , ci ma ingrozeste ce traiesc …am lasat in urma ceva pentru altceva, un altceva pe care sunt pe cale sa-l pierd…bizar sau nu, viata chiar este un amalgam haotic de suisuri si coborasuri.candva demult , atat de demult incat mi-a mai ramas doar amintirea traiam simplu.ma plimbam prin parc fascinata de caderea lina a unei frunze, de carliontii unei fetite blondine.acum ma plimb in mall la brat cu grijile.pe atunci sarutam buze al caror gust faceau sa-mi vibreze trupul.acum sarut fara rost buze pe care nu le cunosc.pe atunci zambeam .erau zambete nascute din suflet.acum vars lacrimi din radacina sufletului.pe atunci adormeam usor.acum ma simt de plumb.imi iau cu mine-n vis puzderia de griji si toate neimplinirile.in zori ne imbratisam toate 3 si intram la metrou…fericirea e putin din toate, dar in momentul asta am nimic din toate…mi-a mai ramas speranta ca o sa reusesc sa-mi pastrez locul de munca si o sa ma regasesc pe mine iubind pe altcineva asa cum candva l-am iubit pe el….

    Camelia 15 ianuarie 2009 16:14 Răspunde
  • Scumpa noastra Alice, nu cred ca are rost sa iti mai spun cuvinte de lauda, caci probabil asta auzi de toti, dar in special de la toate. Si totusi, vreau sa stii, ca undeva intr-un coltisor de Romanie, mai exact in Iasi, cineva savureaza fiecare cuvantel scris de tine in cele 3 carti, pe care le recomand si imprumut tuturor colegelor mele, dar si de pe blogul acesta. Azi mi-am facut curaj sa iti scriu. Sunt prea mica sa iti spun vreun cuvant, sunt o studenta, una din aceea cum ati fost tu si Simona odinioara, ma hranesc cu vise si carti, poezii si mere. Am decis sa scriu aici, pentru ca e uimitor cum odata cu criza a aparut pentru mine si cineva special. Nu am crezut niciodata pana acum 2 saptamani ca poate exista cineva si pentru mine. Ma consolasem cu ideea, acum insa ma mir de cum s-au schimbat lucrurile, eu am ajuns sa zic acum: „O sa ma laude-acela, fara-ndoiala.
    Da, ai trait o frumoasa iubire de gala …
    Eu voi inchide sertarele. Stiu de pe-acum
    ceasul in care …” (Nina Cassian) … voi spune: era o criza infernala!

    Loredana H. 15 ianuarie 2009 23:03 Răspunde
  • Femeia…Omul Alice!Nu stiu daca timpul iti permite sa cuprinzi atatea mii de ganduri.Dar simt nevoia sa iti scriu , mereu fac ceea ce simt si asta fac si acum.Poate parea simplu,banal sa-ti spun ca marile valori,spiritele elevate sunt pline de modestie si discretie.Asa esti tu.Reusesti sa transmiti dincolo de cuvinte acel…”hei rup”de a o lua de la capat, indiferent cat de greu ne-ar fi.Iti multumesc ca imi oferi sansa de a ma innobila sufleteste prin ceea ce scrii, lucru care doar o singura persoana mai reusea sa o faca, cu atata delicatete si profunzime:Mama mea…care acum e alaturi de ingeri si flori de nori.Iti imbratisez gandurile si te sarut pe suflet.

    iordana 26 februarie 2009 11:16 Răspunde
    • Imi scrii atat de frumos… Si eu am sufletul sfasiat de porunca de-a nu mai crede in cuvinte. Oameni carora m-am dat toata prin vorbele mele m-au tradat si si-au ras de sufletul meu. Ce pacat… Vor, probabil, sa ma faca sa amutesc, dar eu nu stiu sa tac, stiu mai degraba sa mor. Iti multumesc, Iordana.

      Alice Nastase 26 februarie 2009 11:59 Răspunde
  • Nepretuita Alice.Genialitatea poate avea limitarile sale,dar prostia nu are acest handicap.Traim intre lupi si blanuri de oaie, intre frustrati si complexati cu ,,pietre,,la purtator ce si le indreapta spre tinte pretioase.Raman in stadiu de incercare esuata:tintele pretioase nu cad.Cat de actuala este exclamatia lui Cicero in aceste vremuri:”…o tempora, o mores…”.Traieste gandind ca ieri a trecut, iar maine nu a venit inca…Asteapta de la viata imposibilul, deoarece posibilul e intodeauna limitat.Miroase verdele crud al ierbii si rasfata-ti ochii cu gingasia ghioceilor;la inceput erau doar muguri.Sa-ti inmugureasca speranta in suflet.Ea iti va implini imposibilul…In drumul sau prin Univers,Dumnezeu sa ajunga la tine in aceasta primavara si toti mugurii sufletului tau… sa infloreasca!.E gandul meu de Martisor catre tine.

    iordana 27 februarie 2009 12:43 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title