„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

De ce am plâns

de

Astăzi este ziua Izei și ar trebui să scriu numai și numai despre asta, dar m-am trezit tot cu nodul de lacrimi de aseară în suflet și trebuie mai întâi să-l deșir, ca să mă pot bucura, apoi, de sărbătoare.

Am plâns aseară, de mai multe ori, pentru că am avut o seară nebună și stranie, plină de splendoare, de emoții, de durere, de revoltă.

Am plâns la concertul de Crăciun din Liceul Dinu Lipatti unde învață fata mea cea mare, Ilona, pentru că acolo vocile sună îngerește, splendid, desăvârșit, iar profesoara care conduce corul de cameră Consonance, din care face parte și fata mea, e un om minunat care, așa cum sunt mai toți oamenii minunați din țara asta, e nedreptățită de un sistem de educație bolnav de narcisism și corupție. În ciuda marilor necazuri cu care se confruntă de câțiva ani, dirijoarea Ana Lăcrămioara Pauliuc e toată o lumină, iar spectacolul pe care l-a pregătit, regizat și dirijat, ne-a adus și nouă, părinților, și copiilor, enormă bucurie și emoție. Au fost confetti și daruri pentru cei mici – cumpărate din banii profesoarei -, colinde duioase, zâmbete inocente, voci de cristal, armonii atent și măiastru împletite, întâlniri de priviri înlăcrimate între părinții din sală și copiii frumoși de pe scenă…

Apoi, la Operă, am plâns la Rigoletto, ultimul spectacol din perioada de management plin de mari izbânzi a lui Beatrice Rancea, simțind că s-a încheiat o etapă splendidă din viața mea și din viețile noastre. A fost atât de frumos la Operă în ultimul an și jumătate, au fost atâtea spectacole înălțătoare, atâția mari artiști veniți din toată lumea ca să ne uimească și să se minuneze de talentul artiștilor noștri, încât eu am spus, adesea, că la Operă vreau să mor – iar cei din jur mă certau pentru gând, propunându-mi, mai bine, să vreau să trăiesc la Operă. Și, da, am trăit, cu adevărat, mari întâlniri cu soprane ale căror voci m-au înduioșat până la însăși duioșia copilăriei mele în care visam că voi cânta, cândva, și eu, cu glas de soprană, cu tenori străluciți, cu baritoni excepționali, și am văzut spectacole de operă și de balet ale căror înțelesuri m-au făcut să fiu altcumva, mai bună, mai eu, mai a mea. Iar aseară am plâns văzând că nu mai e nimeni în loja de sus, din stânga scenei, acolo unde o vedeam mereu pe Beatrice, frumoasă și sobră, veghind mersul lucrurilor cu privirea ei atotcuprinzătoare, am plâns când Marcello Mottadelli, directorul artistic al Operei care, și el, va fi schimbat, deși este atât de talentat și de iubit de artiștii din orchestră și de public, a ieșit pe scenă după un Rigoletto dirijat și cântat grandios, și, după ce s-a plecat în fața noastră, ne-a făcut cu mâna, într-un semn de rămas-bun pe care eu l-am găsit insuportabil, apoi și-a chemat pe scenă instrumentiștii, iar ei l-au îmbrățișat, în aplauzele în delir ale unui public beat de frumusețe.

Dar de hohotit cu adevărat am hohotit abia în drum spre casă, unde mă grăbeam și pentru că lăsasem copiii singuri, dar și ca să ajung să încep pregătirile pentru aniversarea Izuței, când, în fața Parlamentului, am întâlnit o coloană de mașini care protestau înconjurând Casa Poporului, cu luminile de avarie aprinse și steagurile fluturânde pe geamuri. Și m-am înscris și eu între ei și am făcut un ocol al Casei Corupților, cu luminile de avarie aprinse – căci pe avarie e țara asta condusă de oameni bolnavi de lăcomie, de răutate, de corupție, de orgolii, care ne decid sorțile ca și cum ar juca la masa de barbut… Aveam lacrimile înnodate în barbă și inima goală, goală, goală de speranță…

E dimineață și copiii mei dorm, încă, adunați în pătuțurile și în somnul lor dulce, în care duc mai departe ceea ce îi învăț zi de zi: că lumea e minunată, iar viața e un miracol, că arta ne salvează de la orice suferință, oamenii cu har se fac auziți, cei buni răzbesc pretutindeni, iar cei curați la suflet au toate porțile deschise înaintea lor. Da, îi mint în fiecare zi, și-n fiecare noapte fac planuri să vindec lumea. Sau să schimb țara, pur și simplu făcând-o mai bună sau, deși asta nu e niciodată nici pur, și nici simplu de făcut, să o schimb cu alta.

E ziua Izuței, iar acum opt ani, când se năștea ea, Simona mea, pierduta mea Simona Catrina, se întorcea definitiv din Canada și, de la aeroport, în drum spre casa mea în care a stat în primele zile ale repatrierii, s-a oprit la spital să ne vadă. 22 decembrie 2009. La exact 20 de ani de la Zilele Revoluției pe care le trăiserăm, cum altfel?, tot împreună. Ce întâlnire, deci, ce zi, ce amintire, cu Iza la piept și cu Simona, întoarsă după șapte ani de autoexil, lângă mine! Apoi… țara asta a îngenuncheat-o și pe ea, cum face cu noi toți. Simona a murit în sărăcie și revoltă, copleșită de boli fără leac, de iubiri fără noimă, de uimiri fără răspuns. Mi-am spus de multe ori, cu vinovăție și sfâșiere, că, dacă ar fi rămas în Canada, ar fi trăit și acum…

De ce am plâns? Pentru că nu am mai știut ce altceva să fac.

Acum îmi sterg lacrimile, mă reped să pregătesc micul dejun festiv, înainte de școală, iar apoi voi străbate, cu zâmbetul pe buze și minciunile toate gata pregătite, aniversarea faptului că trăim, că mergem înainte, că, dintre dezamăgiri, se încăpățânează să mai crească, cu aceeași energie nebună a firului de iarbă care iese printre crăpăturile stâncii, câte un fir, absurd și inocent, de speranță.

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Mi-au dat si mie lacrimile. Iti impartasesc tristetea si deznadejdea.
    Aseara m-am gandit la tine, la Iza, am socotit cati ani va implini. Nu am cum sa uit, s-a nascut in anul 2009, cel mai frumos dintre anii mei. Pe care l-am inceput pe un blog cu o Alice trista. L-ai inceput trista dar uite ca s-a terminat cu marele cadou venit nu doar in prag de Craciun dar si intr-o atat de speciala.
    La multi ani Iza!
    Sarbatori Fericite va doresc!

    Simona Ioana 22 decembrie 2017 10:10 AM Răspunde
    • Simona Ioana, faci parte pentru totdeauna din inima mea si din istoria noastra de dragoste… Iti multumesc, te iubesc! La multi ani, prietena mea!

      Alice Năstase Buciuta 22 decembrie 2017 10:54 AM Răspunde
  • Alice,cât de bine ai scris. Am trăit revolutia ,am sperat că vom fi liberi, dar suntem incorsetați de oameni fără iubire,fără respect pentru cei ce au plecat cu speranța că ne va fi bine.Eu plâng de dorul nepoților, aflați la mii de kilometri,de bucurie ca sunt bine,sunt fericita că fiica mea isi iubește meseria de dascăl și a rămas, iar școala este pentru ea,familia ei și crede că poate să schimbe ceva…Așa ca plâng de dor,plâng de fericire și vreau sa cred în speranță. Dar să trec la lucruri pământești. .La mulți ani,Izei!fiecare zi sa-i aducă bucurii, să crească mare și sănătoasă, să râdă, să zburde ,când are în jurul ei așa familie minunata plina de iubire.Ție și familiei va doresc un Crăciun de poveste,cu miros de scorțișoară și cozonaci, cu sănătate ,iar moșul să vă aducă daruri multe.😊

    Adriana 22 decembrie 2017 10:17 AM Răspunde
    • Adriana, suntem, si pe buna dreptate, tot mai putini cei care incercam sa schimbam ceva. E de netrait, si aproape de nepovestit… La multi ani si tie, draga mea, a avem un Craciun frumoos, cum spui tu, cu miros de scortisoara si cozonac…

      Alice Năstase Buciuta 22 decembrie 2017 10:56 AM Răspunde
  • Si eu simt adesea la fel,apoi tot eu îmi spun ca viață este frumoasa,nu ne rămâne decât sa ne bucuram de ceea ce am simțit,iubit, trăit cu intensitate maxima,este avantajul oamenilor sensibili!La multi ani!

    Iulia Frincu 22 decembrie 2017 1:12 PM Răspunde
    • Asa trebuie sa facem, Iulia, sa ne spunem mereu ca viata e frumoasa si sa ne straduim sa ii descoperim frumusetea. Multumesc pentru urari! Sarbatori fericite!

      Alice Năstase Buciuta 23 decembrie 2017 10:44 AM Răspunde
  • La multi ani Izei!Sa fie sanatoasa si sa va aduca numai bucurii.
    Sa ne rugam la Dumnezeu,Alice,sa se indure de noi si sa faca o minune………….

    Muza 22 decembrie 2017 10:09 PM Răspunde
    • Muza, sa ne rugam… Sa plangem, sa ne rugam, iar apoi sa zambim din nou si sa mergem inainte… Te imbratisez, draga mea Muza, multumesc!

      Alice Năstase Buciuta 23 decembrie 2017 10:45 AM Răspunde
  • La multi si fericiti ani Izei! Craciun fericit! Este un Craciun cu gust usor amar…si eu am fost la proteste, in Cluj, dar am simtit cu disperare inutilitatea lor….am si eu o fetita pe care trebuie sa o mintim frumos, si am un nod in gat…si parca iubesc mai mult decat oricand tara asta.

    Nicoleta 25 decembrie 2017 4:11 PM Răspunde
    • Nicoleta, asa e, sunt zile in care ne iubim tara cu disperare, ca intr-o poveste de dragoste in care stim ca celuilalt ii e greu si-am vrea sa luam asupra noastra suferinta. Karma noastra de romani a adunat in ea multe lacrimi… Te imbratisez, multumesc!

      Alice Năstase Buciuta 27 decembrie 2017 11:02 AM Răspunde
  • Of, Alice! Unde s-au dus anii?! Parcă ieri aflam vestea cea mare, venirea pe lume a fetiței tale, domnișoară deja. M-am bucurat atunci, mă bucur și acum alături de tine. Simt că te știu de-o viață. Deși îți scriu rar, te citesc de câte ori îmi apare sub ochi un articol al tău. Și uneori râd, alteori oftez. Acum îmi țin lacrimile bine, ascunsă după monitor, la serviciu. Aș vrea să îți spun că știu prin ce treci, dar nu știu și sper să nu aflu vreodată. Nimeni nu ar trebui să treacp prin ce ai trecut, prin ce a trecut. A mea prietenă (motiv pentru care m-am simțit mai aproape de voi două decât de oricine altcineva) e în Canada. Am încetat de mult să-i spun că-mi doresc să revină în țară. Mă bucur pentru ea și-mi stăpânesc dorul. Uff, mă opresc aici… La mulți ani, Izuței! Sărbători fericite! Te îmbrățișez cu mare drag.

    Andres 27 decembrie 2017 6:21 PM Răspunde
    • Andres, esti prietena mea de atata vreme, gandurile si cuvintele tale au intrat in urzeala de speranta pe care imi astern viata in fiecare zi. Si iti multumesc mult pentru asta. Te imbratisez si eu, cu drag si cu recunostinta!

      Alice Năstase Buciuta 29 decembrie 2017 10:24 AM Răspunde

Lasă un răspuns la Nicoleta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title