„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Cum știi că te iubește?

de

Parcă nu știi niciodată cu adevărat dacă el te iubește. Mintea ta despică toate firele în patru și răscolește între amintiri, aducându-le iar și iar exact pe acelea care să-ți demonstreze că… nu, totuși, nu te iubește.

Probabil că se săturase de viața lui de mai înainte. Probabil l-ai prins într-un moment în care se simțea singur și i se făcuse poftă să se-ndrăgostească din nou. Poate că se scârbise de strădania lui de-a iubi o femeie care nu-l merita și s-a hotărât să se lase mai degrabă în voia minții și nu a inimii, alegând o alta mai bună, mai blândă, mai fidelă – pe tine.

Și, până la urmă, de ce te-ar iubi? Doar știi prea bine că nu te-a iubit nimeni niciodată până la capăt, nici mama ta nu te-a iubit, s-o fi săturat și ea să te tot slugărească, așa că, după ce-ai plecat de acasă, s-a răcit de tine. Și ai și tu destule hachițe, nici frumoasă nu ești, de deșteaptă, oi fi cât de cât deșteaptă, dar nu cât să poți să rânduiesti ordinea priorităților tale în așa fel, încât să nu dai greș niciodată. Iar de-o vreme încoace te-ai cam îngrășat, recunoaște! E drept că toate îngrașă. Și apa îngrașă. Nici apa nu mai e bună. Și, totuși, când bei din paharul cu apă, simți că apa aia e vie și-ți domolește setea. Înghiți câte puțin, cu grijă, și-ți dai seama că apa pe care o credeai nesuferită îți aduce răcoare și bine. Te spală de sete. Te curăță de dor. Și e la fel în fiecare dimineață, când bei din paharul cu apă. Apoi îl privești pe el. Și el te privește. Și mintea ta n-are timp să se-ntrebe de ce te-ar iubi, pentru că ochii lui te învăluie-n aura de lumina care aduce ziua la ferestrele lumii. Și brațele lui te cuprind ca și cum i-ar fi fost dor cât nu te-a văzut, de la ultima batere de pleoape de dinaintea somnului. Și zâmbetul lui îți urează Bună dimineața, iubita mea, chiar dacă el nu zice nimic – că încă nu s-a spălat pe dinți și nu s-a pregătit pentru sărutul cu parfum de mentă.

Și atunci, simți că te iubește, chiar dacă de îndată ai să te întrebi din nou ce l-o fi apucat să rămână cu tine. Dar simți toată dragostea lui și înțelegi că-i totul simplu, simplu de tot. La fel de simplu ca atunci când bei o gură de apă. Iar apă e bună. Și-ti ține de sete.

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Oare nu asta e viata?! Sa-ti pui intrebari si sa cauti raspunsuri !Sa-ti cauti si sa-ti intelegi rostul !

    mona 17 ianuarie 2018 9:52 AM Răspunde
    • Mona, ar putea, totusi, sa fie si mai simplu… Cu mai putine intrebari si mai multe raspunsuri bune, daca s-ar putea.

      Alice Năstase Buciuta 19 ianuarie 2018 12:09 AM Răspunde

Lasă un răspuns la Alice Năstase Buciuta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title