„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Copiii îți iau tot ce ai avut vreodată

de

Am crescut și am învățat împreună cu fiecare dintre copiii mei. Cu fiecare altceva, în alt stil, în alt ritm, cu altă energie, fiindcă nici ei, deși, credeți-mă, sunt ai mei cu toții, crescuți în casa și-n inima mea, după aceleași lecții, aceleași principii și aceleași cicăleli, nu seamănă deloc între ei.

Fotografii de Paul Buciuta

Cu Ilona am învățat să înot sub apă, cu Victor am reușit să chem îngerii, cu Iza am avut curaj să mă sui, pentru prima oară, în pom. Cu Ilona am reînvățat să cânt, cu Victor să scriu poezii și cu Iza să fac măcar câteva minute de mișcare pe zi. Iar exemplele ar putea continua la nesfârșit, acoperind toate feliile mele de viață rescrisă iar și iar, din cele trei unghiuri ale maternității luate a câte un milion de circumstanțe – în ample exerciții de combinări, permutări și aranjamente mult mai puțin abstracte decât cele de la ora de algebră.

Însă cel mai important și mai complex exercițiu în care m-a târât, în ultima vreme, Ilona, adolescenta mea abia trecută de firul dulce al vârstei de 17 ani, ține de dobândirea artei machiajului care să mă facă să arăt mai bine, mai elegantă, mai odihnită, mai frumoasă… De-adevăratelea. Nu așa, întinzând fără chef oleacă de fond de ten peste obraz, nu desenând, prea grăbit, două linii pe marginea pleoapei și în niciun caz omițând fără păsare luminile și umbrele sofisticate care să mă ajute să ascund ceea ce e de ascuns și să arăt doar ceea ce am de-arătat.

Mi-a aruncat, mai întâi, din trusa veche, produsele care stăteau să expire și pe cele pe care a considerat că nu mai e cazul deloc să le folosesc. Apoi mi-a aruncat și portfardul, fiindcă era ponosit și-a zis că nu se cade ca o doamnă să umble cu-o gioarsă. Și într-o seară oarecare, când a ajuns la noi pachetul cu farduri Gerovital Beauty pe care le comandase special pentru mine de la Farmec, după ce mi-am revenit din emoție și bucurie că s-a gândit la mine, m-a invitat să ne machiem împreună.

Mi-a propus să încep singură, ca să vadă cum mă descurc. M-a lăsat să aplic eu anticearcănul și fondul de ten (pe care-am observat că l-a ales din gama cu acid hialuronic și nu m-am supărat, ci dimpotrivă…) De fapt, fac asta zi de zi, de-atâția ani, chiar și atunci când sunt eu la volan, și ea în dreapta… Apoi mi-a explicat ce n-am făcut bine și unde ar fi trebuit să tapotez mai mult. La colțul interior al ochiului cu anticearcănul și tot cu el, pentru iluminare și fixare mai bună peste fond de ten, pe șanțurile tristeții, care coboară dinspre nas spre gură. Mi-a fixat baza cu pudră, pe care, tot așa, a aplicat-o cu răbdare și duioșie, până când am început să mă gâdil și să râd. Iar pentru machiajul ochilor, mi-a arătat că mi-a luat cea mai grozavă paletă de farduri de pleoape, paleta Nude, care îți și arată, cu precizie, pe pași, unde să aplici nuanțele ca să obții un machiaj minunat pe care, doar dacă vrei, să-l finisezi apoi ușor cu un creion dermatograf pe linia genelor.

M-a lăsat să folosesc singură kitul de sprâncene de la Gerovital Beauty, ca să mă obișnuiesc cu etapele lui. O bază de fixare și de conturare mai deschisă și apoi aplicarea, cu grijă, a nuanței potrivite de fard pe desenul sprâncenei. Mi-a zis că da, m-am descurcat. Dar fardul de obraz, în nuanța piersicii, mi l-a așezat ea peste pomeți, după ce mi-a spus, iarăși, să râd, de data asta ca să se înalțe pomeții și fardul să stea la locul lui. Și am râs amândouă…

N-a fost prea încântată de cum am aplicat rujul, și a regretat că m-a lăsat să mă cam grăbesc, dar a fost mulțumită de alegerea nuanței, făcută de ea, desigur, și de cât de cremos era. Iar la final, a fost așa de bucuroasă cum i-a ieșit totul, încât, ca argument forte pentru machiajul zi de zi, nu doar când am emisiune la televizor, m-a pus să mă uit în poze ca să văd cum arăt când nu am niciun strop de culoare pe față (ah…) și cât de mult m-am schimbat sub un machiaj făcut cu doar câteva produse de calitate, alese cu grijă.

Sigur, aventura ar fi fost chiar fermecătoare, dacă la sfârșit Ilona nu ar fi constatat că fardul de obraz în nuanța piersicii, dermatograful și kitul de sprâncene i-ar fi atât de bune și ei, încât s-ar cuveni să i le dau de tot și să-mi comand eu altele, fiindcă, oricum, sunt zile în care orice comandă în țară are transport gratuit… „Și-ți mai iei, tu, mami, și alte nuanțe de farduri, dacă tot ai priceput cum să le folosești”, mi-a zis Ilona râzând și a golit jumătate din cutia de produse pe care le luase, la început, pentru mine, și le-a așezat, voioasă, la ea în portfard.

Mi-am amintit atunci că fetele mi-au luat, deja, hainele cele mai frumoase, iar băiatul cărțile cele mai iubite. Mi-au luat pantofii care le-au venit bine și le-au plăcut și tricourile pe care eu le țineam de bune. Mi-au luat orele de somn de dimineață și dreptul de a rătăci prin lume în căutarea aventurilor de nepovestit. Și-am priceput că nu-i nimic dacă-mi vor lua și fardurile, doar că atunci, dintr-o dată, mi-au dat lacrimile – însă n-am plâns, gândindu-mă că-mi stric machiajul!- amintindu-mi cât de frumos spunea Simona Catrina, prietena mea adorată, minunată, care n-a avut niciodată copii, dar a surprins mai bine ca orice părinte esența maternității sau a paternității: „Un copil îți ia tot ce ai avut și îți dă, în schimb, tot ce n-ai avut vreodată”.

„Ia fardurile mele bune, copilă, că inima mea ai luat-o deja!”, i-am zis Ilonei cu lacrimi de iubire în ochi și i-am mulțumit pentru lecții.

P.S. Drept recompensă, Ilona mi-a trimis pe whatsapp linkul cu niște tutoriale de machiaj de la care să mă inspir, pe viitor, după ce-mi vin, iarăși fardurile noi de la Cluj.

 

 

 

Categorii:
Confesiuni · Review

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title