fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Copii, complimente, povesti

de

http://video.ele.ro/Interviu_cu_Alice_Nastase_la_Targul_de_carte_Minilibri-30000642.html

Mi-e dor sa vorbim despre copii.  Despre  copiii  pe care  i-am  nascut si despre  cei pe care i-am visat.

Mi-e dor sa vorbim despre povesti. Despre cele pe care le-am citit copiilor nostri si despre cele pe care le-am tatuat pe propriul suflet, prin simpla intamplare ca suntem sau prin imaginatia noastra. (Unele au durat o zi, altele o secunda, altele se intampla si acum, tainuit, virtual, ideal, intr-un colt de inima.)

Am fost, zilele trecute, la un targ de carte pentru copii. Si mi-am rascolit amintirile defiland printre cartile copilariei si vorbind despre povestile mele care mi-au adus bucurie, si lacrimi, si inteles. Sunt ceea ce sunt datorita povestilor mele de acum treizeci de ani… Eu sunt ratusca cea urata, si Eliza, lebada lui Andersen, si eu sunt vulpea care roaga printul ei sa vina, in fiecare zi, la aceeasi ora, ca sa-si poata pregati inima pentru bucurie. Si eu sunt Alice, cautand tara minunilor. Razand, copilareste la versurile:

Fii aspra cu micutul tau

Si bate-l cand stranuta.

Stranuta fiindca este rau,

Stie ca te-ntarata¦

Nu vreti sa vorbim despre copii? Azi am obosit pana si eu sa cercetez motivele pentru care barbatii nu vin niciodata la vreme, sau vin si pleaca la netimp, sau vin doar in imaginatia noastra si se evapora atunci cand nici macar noi, cele mai inraite visatoare, nu mai stim sa ne prefacem.

Cel mai frumos compliment l-am primit de la baiatul meu, care are patru ani si jumatate. Victor imi cerceteaza mereu, fascinat, indragostit, rochiile colorate pe care le schimb de la o zi la alta.

„Ai o rochie galbena, mami! Imi place!”, a exclamat intr-o zi de luni. „Ce « sensibila » e rochia ta de azi”, a spus el mangaind matasea fina a rochiei pe care o imbracasem in ziua urmatoare. „Imi place mult cum arati in rochia asta albastra”, mi-a zis el, imbratisandu-ma, intr-o alta zi a aceleiasi saptamani. Iar in ziua urmatoare, cand l-am luat prin surprindere cu rochia mea lunga si mov, a suspinat, invins: „Of, ce frumoasa esti tu, cu rochiile tale…”

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • viata este un nume pe care-l dam unui miracol, iar miracolul vietii mele se numeste Rucsandra-cand i-am auzit primul scancet, acestea au fost cuvintele ce mi-au venit in minte , in noaptea trecerii dintr-o zi in alta (caci era ora 00.00 cand au inceput cezariana) – de atunci in fieare zi o privesc , ma minunez si traiesc….
    din ziua nasterii ii spun soptit – te iubesc – in fiecare seara…..o sarut de noapte buna si o inchin….
    si avenit ziua de 10 noiembrie, si avea numai sapte luni, cand privndu-ma pana in suflet si inapoi – imi spune „te udes” …..este ziua in care am murit si am inviat…
    am strans-o la piept si am plans, si-am plans, iar ea micuta nu intelegea cred, nimic…sau poate intelegea totul….
    stiai cat de mult ma doare sufletul ca-s departe de bucatica trupului meu si te-ai gandit sa-mi alin dorul ?!?!?
    asa esti tu buna, si inteleapta mea ….alice….
    am sa revin mai tarziu, lasa-ma sa-mi strang lacrimile fericirii mele, sunt nepretuite si nu vreau sa le risipesc…………………

    monica 13 decembrie 2008 21:24 Răspunde
  • Cu ei ne mai trăim ÅŸi noi încă o dată copilăria… Că răţuÅŸtele, lebedele, cu Å£ara minunilor… Acum cu Alice… Vroiam să întreb dacă are legătură numele cu povestea ÅŸi apoi am înles că nu trebuie să întreb, pentru că are…

    Au aÅŸa de dezvoltat simÅ£ul frumosului, poate din cauza poveÅŸtilor, poate din cauza noastră, pentru că îi veghem, poate din cauza lor, pentru că există…

    Vă amintiÅ£i cărÅ£ile acelea multe, multe, numerotate ÅŸi cocoÅŸate de basme, care se numeau (să nu zic „pe vremea mea”) „PoveÅŸti nemuritoare”?

    amalia 13 decembrie 2008 21:40 Răspunde
  • Despre subiectul asta orice mamica ar vorbi la nesfarsit. Oricat de femei am fi, si oricat de dependente de iubirea barbatilor ne-am simti, nimeni si nimic nu va putea egala iubirea pentru pruncii nostri. Ei sunt cei mai frumosi, cei mai destepti si minunati, ca doar sunt rodul unei iubiri. Dar nu despre asta intentionam sa scriu, ci despre altceva: astazi, copilul meu mi-a spus: „in sfarsit, mi-am gasit un prieten”. Vorbea de Victor al tau, Alice. Si m-am bucurat, in tacere, ca baiatul meu e mult mai destept decat mine in alegerea prietenilor. Si sper sa ramana asa!

    Nouria 13 decembrie 2008 21:53 Răspunde
  • Sigur ca ni le amintim Amalia…le citeam ca nebuna,si erau asa frumoase acele basme…ca inchideam ochii si le traiam de-a fir a par! Si inca mai cred ca de acolo mi se trage dorul asta de iubire ca-n povesti…dar viata,viata nu e oare tot un basm?
    Ce subiect mai potrivit,puteai gasi,Alice,intr-o seara ca asta?Eu am un print,pe Matei ,care are 10 ani si o printesa Silvia de 8.Si de 10 ani sufletul meu e imparatit de ei,iar fiecare zi e pentru mine olectie.Si invat din nou,langa ei sa traiesc curat si frumos…si mai ales sa ma bucur!

    Cora 13 decembrie 2008 22:17 Răspunde
  • Stiu ca copii mei au venit la mine special…sa-mi fie calauze prin viata .Sa nu ma lase sa uit care e sensul si drumul meu.Si stiu ca ei sunt ingerii mei pazitori.

    Cora 13 decembrie 2008 22:21 Răspunde
  • am trait o clipa de pomina pt familia noastra, una in care am plans de emotie cand am realizat inca o data ce inger am langa mine.
    cand vrem s-o determinam pe vera sa spuna ceva in engleza, folosim cuvantul „adica”. ea zice „doi”, noi intrebam „adica?” si ea raspunde razand „doi adiiica two”… „trei” – „trei adiiica three”, etc.
    acest „adica” s-a extins in timp in tot felul de jocuri (nu doar in legatura cu engleza), pt ca ne surprinde cu imaginatia ei; raspunde orice-ar fi, chiar si atunci cand nu stie ce sa raspunda.
    intr-o zi, facea trecerea in revista a celor din camera, aratandu-ne cu degetul.
    vera: „mama… tata… si ve(r)onica”
    noi: „adica?”
    vera: „adiiica familia comehcu (tomescu)”
    noi: „adica?”
    si ne-a uimit cu cel mai tulburator raspuns din viata ei de pana acum:
    „adiiica… scara catre Maica Domnului” .
    (NU este ceva ce ar fi invatat-o cineva in prealabil, pe cuvantul meu).
    sper sa merit minunea de a avea acest copil. atata tot.

    ana 13 decembrie 2008 22:42 Răspunde
  • Ce subiect frumos ai gasit tu Alice!!! Minunile noastre care ne-asteapta seara de seara la usa si ne intampina cu bratele deschise, care ne fac sa uitam de toate greutatile acestei vieti, care ne iubesc „pana la cer si inapoi”. Viata mea s-a schimbat radical odata cu venirea pe lume a primului meu ingeras – Ana-Maria. Ea ne-a umplut casa de fericire. Si-apoi dupa 4 ani, printr-o minune de la Dumnezeu, a aparut Antonia. E o poveste lunga pe care poate o sa v-o spun vreodata. Sunt 2 fetite minunate.
    Alice, i-am citit Anei articolul tau. „Si eu sunt Eliza” -mi-a spus. „Si eu o iubesc pe Eliza cea buna si harnica”. Antonia este sirena Ariel. Ele traiesc inca intr-o lume a povestilor si sper sa traiasca asa multi, multi ani de-acum incolo…..

    Catalina 13 decembrie 2008 22:42 Răspunde
  • Cita dreptate poti avea draga Nouria, Alexandra mea are o poveste pe care i-o voi spune cindva.Imi doream copii dar credeam eu ca nu e momentul .Am ajuns la un doctor care m-a invitat a doua zi la cabinet .In accea seara dupa o discutie cu sotul meu , pe atunci prietenul meu , am avut un vis, o revelatie.Am visat cum un mal s-a surpat si am cazut in gol .Cineva mi-a intins o mina si am vazut ca acea persoana eram eu.Eu ma salvasem pe mine.
    Visul a fost trimis cu un scop.De aceea va tot spun ca nimic nu e intimplator.
    Astazi Alexandra are 12 ani si e comoara noastra ,existenta noastra se invirte in jurul ei,
    ne potrvim ceasurile inimii dupa nevoile ei. Suntem doi parinti impliniti si fericiti
    Copiii dau sens vietii , asa e fetelor ,o data cu ei devenim si noi copii.Plingem o data cu ei, sintem fericiti cind ei zimbesc.
    Dumnezeu ne iubeste, daruindu-ne minuni de-o viata.Nu uit niciodata sa-I multumesc pt visul accela care mi-a schimbat viata.Va imbratisez dragii mei si-ti multumesc iubita mea Alice pentru ca ai atins o coarda sensibila a sufletului noastru.

    nina dumitru 13 decembrie 2008 22:57 Răspunde
  • Åži le plac culorile, vezi, le plac culorile ÅŸi recunosc frumuseÅ£ea. Ne transmit înapoi mirarea cu care îi iubim ÅŸi îi iubim apoi cu o mirare ÅŸi mai mare, ÅŸi mai rotundă. Le suntem apărătorii lumii, prinÅ£ese, voci care alină, rafturi cu poveÅŸti. Ne sunt sens ÅŸi lecÅ£ie. Am ÅŸi eu o Adelină de ÅŸase ani, o copilărie pe care învăţ din mers să o veghez, să o apăr.

    MulÅ£umim pentru link-ul cu interviul, la fel ÅŸi pentru cel de la BraÅŸov, vrem interviuri, apariÅ£ii, întâlniri… multe. De ce să se tot spună despre noi (românii) că suntem într-un fel mai mult decât într-altul, de ce să se spună că nu avem valori, că ne-am tâmpit?

    Singura obligaÅ£ie a valorilor este să se organizeze: în jurul copiilor, în jurul cărÅ£ilor, în jurul Tango-ului, în jurul luminii… Åži atunci putem avea ÅŸi noi altceva. Am început. Eu cred…

    amalia 13 decembrie 2008 23:07 Răspunde
  • Sa va traiasca ingerasii, sa va bucurati de ei si ei de voi!
    Si celor care inca nu au avut parte de-asa minuni va doresc sa vi se implineasca acest vis cat mai repede.
    Si nu uitati : „Copiii invata sa zambeasca de la parintii lor”. ( Shinichi Suzuki )

    Catalina 13 decembrie 2008 23:31 Răspunde
  • Ieri mi-a dus mama un cadou, un mos simpatic (mult mai simpatic decat mine!), care urca pe o scara alba catre o semiluna perfecta, aurie, ca-n povesti. Urca (probabil ca sa se incarce cu daruri) si apoi coboara spre casele tuturor copiilor cumiti. Are fes rosu si barba creata si canta si e atat de dragalas cand da din poponeata in timp ce urca si coboara… Ma uit la el si rad si plang si iar rad. Imi aminteste de copilul vesel si cuminte si curat al Craciunurilor de odinioara… Ma face sa-mi fie dor de anii in care nu ma uitam in urma, in care nu aveam trecut, de anii veseli fara amintiri amare, fara regrete si fara greseli de neiertat… Nu am copii, dar mi-e tare dor de mine cand eram copil.
    Alice, iti trimit un pupic pentru Ilona si inca unul, la fel de dulce, pentru Victor. Noapte buna, ma duc la culcare, copiii la ora asta dorm…

    Moshu 14 decembrie 2008 0:02 Răspunde
  • Asa e dragul meu mosh,si mie mi-e dor de vremurile acelea vrajite, cind nu stiam de zbuciumul si nesomnul parintilor,ca sa vina si mosul pe la noi.Imi amintesc de lacrima de pe obrazul mamei ,vazindu-ne tristi ca nu am primit ce am cerut.
    Si eu va doresc sa a bucurati de minunile pe care Dumnezeu vi le-a trimis.
    Iar pentru cei ce nu au cunoscut aceasta bucurie:”Cea mai mare bogatie din acesta lume sunt copiii,mai mult decit toti bamii din lume si decit toata puterea de pe pamint”(Mario Puzo).
    Ma rog pentru noi toti sa ne apere Dumnezeu pe noi si pe copiii nostri , si pe familiile noastre,sa ne lumineze mintea ,sa ne imblinzeasca sufletul si sa fim sanatosi.
    Vise frumoase pe aripi de inger! Ilona,Victor , Alexandra va trimite un pupic intirziat.Vooi sunteti deja pe tarimulviselor cu zine. La noi somnul nu vrea vina.

    nina dumitru 14 decembrie 2008 0:49 Răspunde
  • Primul Craciun cu Ana… asta traim noi acum. ea are 9 luni si e minunea la care incetasem sa mai sper. 🙂
    Azi am fost la mall si am facut primele poze cu Mosul.
    Ce zi minunata… citeodata ma gindesc ca nu merit atita bine in viata mea si mi se face frica.

    Iana 14 decembrie 2008 1:03 Răspunde
  • Alice, draga mea Alice, esti o minune. In seara asta de vis m-au rascolit amintirile. Mi-am amintit ca eu am venit pe lumea asta datorita unui vis. Da, un vis…. Acum 39 ani parintii mei erau 2 „copii” aruncati intr-un colt de tara de catre repartitiile ceausiste. 2 copii singuri care aveau deja un baietel – fratiorul meu. Cand eu am aterizat in burtica mamei mele era deja prea mult pentru ei. Simteau ca le va fi si mai greu cu inca un copil, si -au hotarat sa „renunte” la mine. Totul era hotarat, discutase cu medicul, stabilise ziua, ora , tot, dar in noaptea de dinainte, mamei mele i- a aparut in vis un Mos frumos cu barba alba care i-a spus :”nenorocito de ce-ti omori fetita?” De-atunci parintii mei dragi au stiut ca totul va fi bine, ca Dumnezeu ii va ajuta sa creasca si cel de-al doilea copil. Peste ani si ani istoria s-a repetat. Eu si sotul meu, 2 copii singuri in Bucuresti, fara casa, fara nici-o stabilitate. Ne-a dat-o pe Ana dupa 4 Ani de casnicie. Si ne mai doream inca o fetita si Dumnezeu a fost bun cu noi si ne-a implinit dorinta, dar ne-a mai trimis inca 2 copii. Una era Antonia iar celalalt ….surioara sau fratiorul ei geaman. Si-am zis : „o Doamne e prea mult pentru noi, nu putem sa-ti primim darul!” Si-am asteptat 3-4 luni, am facut cel putin 4 ecografii, dar toti medicii confirmau sarcina gemelara. La fel am hotarit ziua, ora, locul…. Si mi-era teama si-i rugam pe Dumnezeu si pe copii mei inca nenascuti sa ma ierte. Am asteptat in maternitatea Giulesti ore in sir si-am plans si-am auzit tipetele altor mame care treceau prin ceea ce urma sa trec si eu. Cand mi-a venit randul, doamna doctor Ranga a zis : „Catalino, dute tu sa mai faci o ecografie, poate totusi …..” Si-am ascultat-o. Si-i multumesc Domnului ca am ascultat-o si mi-a transmis aceste vorbe prin Maria Sa. Iar la ecografie n-am mai auzit acele vorbe pe care nu le mai doream „daaa, sarcina gemelara” ci „sarcina normala…” Antonia mea a luptat pana in ultima clipa sa traiasca. Si daca ea este acum pe-aceasta lume nu este datorita mie ci datorita Domnului si a d-nei dr Ranga.
    Asa ca, dragii mei, inteleptii mei, bucurati-va de copii cei ce aveti si nu va pierdeti speranta cei care asteptati. Copii nostri sunt niste minuni, niste ingeri trimisi de Dumnezeu.

    Catalina 14 decembrie 2008 1:11 Răspunde
  • Ma bucur atat de mult ca vorbim intre noi, ca suntem prietene, ca ne facem destainuiri! Ma emotionati cand imi vorbiti despre copiii vostri, si despre familiile pe care le aveti, si despre visurile pe care le purtati cu voi. Ma simt mai acasa ca oricand in seara asta, cand nostalgiile noastre nu mai au o forma abstracta si alambicata, cand nu mai tanjim dupa iubiri neintamplate. Cand iubim, pur si simplu, iubim enorm si definitiv. Cand suntem mame, noi, toate, Ana, Catalina, Nina, Cora, Iana, Amalia, Monica, Nouria, si ne e alaturi Moshul cel drag, cu suflet de copil. Iana, de ce incetasesi sa mai speri? Ai avut probleme? Poate ne povestesti.
    Va sarut pe frunte, pe voi toti, si sarut visele copiilor vostri adormiti, ca si ai mei, minunile mele, rostul meu pe pamant. Noapte buna, plec tiptil, sa nu va deranjez. Va iubesc, cu adevarat.

    Alice Nastase 14 decembrie 2008 1:20 Răspunde
  • Catalina, imi aduci atata lumina, atata incredere… In visurile mele fericite, in care barbatul meu se va intoarce la mine din drumurile lui, din indoielile lui, din tristetile lui, din nostalgiile lui, ma vad avand inca un copil, poate o fetita, si ma rog pentru asta mereu. Citesc acatistul sfantului Nectarie si ma rog pentru familia mea, pentru Ilona si Victor si pentru surioara lor sau fratiorul lor, pe care si ei si l-ar dori, sunt sigura. Ma bucur ca doamna Ranga ti-a facut binele asta, ma bucur. Eu am ramas cu un gust cumplit dupa nastere si dupa statul in spitalul acela oribil, ah, n-a fost usor nici cand am nascut noi doua, dar la al doilea copil a fost infiorator. Si i-am reprosat multa vreme doctoritei ca m-a lasat asa, de izbeliste, in toata mizeria aia cumplita, si intr-o suferinta de neimaginat, de nepovestit, fara anestezie, fara speranta… Dar a meritat, stiu. Victor doarme si fornaie caraghios, langa mine, si ma uit spre el si mi se umple sufletul de dragoste. El e dragul meu drag, si am sa-l cresc frumos, va fi un barbat bun, nobil, demn, care nu va calca niciodata inima unei femei in picioare. Noi, cele care suntem mame de baieti, putem schimba lumea!

    Alice Nastase 14 decembrie 2008 1:31 Răspunde
  • of, Alice… ce frumoasa esti tu, cu rochiile tale…
    cand vorbesti despre copiii tai, se zguduie pamantul care ma tine, si imi tin respiratia si iti simt toate starile si dragostea de acum si durerile de atunci, din spitalele chinurilor noastre, si tot tot… si tot ce spui despre ei ma face sa plang, chiar daca (sau mai ales ca) exprimi cea mai inalta fericire posibila. multumesc si noapte buna!

    ana 14 decembrie 2008 1:39 Răspunde
  • Am capatat sens intr-o zi de 6 decembrie, 1996 ,cand am devenit mama.De atunci nu a trecut o zi in care sa nu-i multumesc lui Dumnezeu pentru minunea care se cheama simplu:fiul meu.
    Va imbratisez cu drag pe voi,scumpe mame si prietene.Sa nu uitati nici o clipa:suntem binecuvantate!

    Simona Radoi 14 decembrie 2008 1:40 Răspunde
  • Nu stiu cum e sa ai copii dar mi se pare cel mai de pret lucru. In schimb stiu cum e sa fii copil, sa traiesti in lumea ta de printi si printese, sa simti caldura parintilor si sa te simti in centrul Universului. E minunat! Sa va traiasca ingerasii si sa-i cresteti cu dragoste!

    Roxana A 14 decembrie 2008 1:47 Răspunde
  • Asa este iubita noastrea, noi mamele suntem condamnate la iubire ,definiv, ireversibil.
    Eu multumesc in fiecare zi a vietii mele pentru minunile care mi-au schimbat viata, minuni pe care EL mi le-atrimis .
    Va iubesc neconditionat dragele mele ,Alice ai aparut in viata mea cind sufeltul meu obosit avea nevoie sa se bucure .Am gasit acest loc, care si-a recapatat aura sfinta.Iti multumesc ca faci ca aceste lucruri sa se intimple.
    Iar tie Catalina iti multumesc pt ca ai aparut cind eram in impas,m-ai sustinut si mi-ai daruit incredere .
    Va multumesc

    nina dumitru 14 decembrie 2008 1:52 Răspunde
  • Ana, ce delicata esti tu, cu toate cuvintele tale bune, Ana, draga mea draga! Si eu iti multumesc, mult, pentru nobletea intoarcerii tale, pentru ca esti aici, langa mine. Simona, sa ai grija de fiul tau. Eu si Nouria declansam conspiratia femeilor care-si cresc baietii cum se cuvine- ca sa-si apere fetele de prea multa trsitete de pe pamant.
    Ma rog sa ne fie copiii fericiti, si sa imprastie fericire in jur. Fetele si baietii nostri adorati sa-si gaseasca dragostea si linistea, sa fie instelati de noroc. Si noi, la fel, sa fim fericiti, sa ramanem impreuna. Amin.

    Alice Nastase 14 decembrie 2008 1:52 Răspunde
  • Roxana, tu chiar esti un copil, bucura-te de inocenta si de anii tai! Nina, si tu aduci atat de multa bucurie aici, nu stiu ce ne-am face fara tine, nu stiu! Te iubesc. Si va trimit, pe toate la culcare, dragelor, nu numai ca o sa avem cearcane, dar pruncii ne vor da desteptarea nemilos, fara sa le pese de intalnirea noastra de noapte, stim toate, prea bine. Somn usor, sa visati frumos, sa va treziti vesele.

    Alice Nastase 14 decembrie 2008 1:56 Răspunde
  • catalina, batranul acela cu barba alba din visul mamei tale este cel care stie cel mai bine cum este bine pentru toti…. el le aseaza cum trebuie si ce bine ca a „aranjat” ca tu sa te nasti, ca sa poti ajunge aici, sa te pot cunoaste si eu…:) esti un suflet special, fetitele tale sunt atat de norocoase sa te aiba in viata lor!

    ana 14 decembrie 2008 1:59 Răspunde
  • Si eu sunt norocoasa, Ana. Sunt cea mai norocoasa femeie din lumea asta. Si Dumnezeu a fost si este bun cu mine si sper sa ma fi iertat pentru gandurile mele si pentru fapta ce urma sa o faptuiesc. Si n-o sa fiu niciodata in stare sa-i multumesc.

    Catalina 14 decembrie 2008 2:13 Răspunde
  • Si iar n-am cui spune Buna dimineata,ca voi fetelor iar ati facut-o lata si v-ati culcat tarziu!
    Am citit tot,tot ce am pierdut aseara nefiind -fizic,doar fizic-cu voi.Sunteti reale,existati,sau eu in dorinta mea de a vedea o lume mai buna,v-am inventat?Si cat de norocoasa sunt sa va intalnesc,tocmai eu!Mamele mele dragi,ce minune sa mai asteptam in vietile noastre cand avem toate copii frumosi si sanatosi?Va iubesc pe toate mame ale lumii de maine!
    va scriu o poezie a unui poet persan;
    Copiii vostrii nu suntb proprietatea voastra
    Ei sunt fii si fiiceledorului vietii dupa sine insasi.
    Ei vin prin voi,dar nu de la voi.
    Voi le puteti da dragostea voastra,dar nu gandurile voastre
    Pentru ca au propriile lor ganduri.
    Le puteti adaposti trupurile ,dar nu si sufletele,
    Caci sufletele lor locuiesc in casa de maine,
    Pe care voi nu o puteti vizita nici cel putin in visele voastre.
    Daca vreti ,va puteti stradui sa deveniti ca ei,
    Dar nu aveti voie sa vreti sa-i determinati sa devina ca voi.
    Caci viata nu merge inapoi si nu intarzie
    Ca ziua de ieri.

    Cora 14 decembrie 2008 11:01 Răspunde
  • Buna-dimineata! Eu inca nu am copilasi, dar mi-i doresc enorm si intr-o zi ii voi avea. Si ii voi iubi si ocroti asa cum ma iubesc parintii mei, eu sunt centrul vietii lor desi am o varsta la care as putea avea copilasi marisori.
    Va admir pt. sentimentele voastre nobile…
    Sa aveti o duminica plina de bucurii!

    Cristina Socaciu 14 decembrie 2008 11:08 Răspunde
  • Dragele mele,
    Buna dimineata!
    Ce frumos cand vorbesti despre copii…
    Am si eu o minune de fata, o adolescenta de aproape 15 ani pe care o cheama Teodora .
    Se pregateste de ultimele teze si il asteapta ca noi toti pe Mosul.
    E prietena,fiica si criticul meu cel mai aspru..
    A fost o perioada cand ampurtat doliu, ea nu avea decat 5 ani si m-a intrebat atunci cand voimai purta haine colorate

    diana_r 14 decembrie 2008 11:32 Răspunde
  • Cora, stii cat am cautat poezia asta? Am auzit fragment din ea undeva prin liceu,mi-a placut enorm,timpul a trecut si am pierdut-o. Iti multumesc mult,mi-ai luminat dimineata.

    muritor 14 decembrie 2008 12:07 Răspunde
  • Copiii sunt insasi esenta vietii (chiar daca sunt rodul unei iubiri sau nu…si tocmai in a doua situatie ne dam seama ca asa e); datorita copiilor mai exista umanitatea, datorita lor vorbim noi aici, datorita lor iubim, uram, ne bucuram sau suntem tristi…”adica”…traim.

    Poezia acelui poet persan (fie el Khayyam, Ferdoussi, Saadi, Hafez-desi nu prea cred) este trista si scrisa brutal, nu-mi place, probabil ca, asa cum obisnuiau marii poeti persani, a fost scrisa la o vreme de betie dar nu de catre o minte mare, fiindca asa dupa cum spune vechea cabala iudaica, sunt lucruri care NU trebuie rostite…”spre pedeapsa lor si inaltarea noastra”…iar acei zeloti ai lui Zaratustra stiau.

    Mai demult, in negura tineretii mele, am dorit la un moment dat sa infiez un copil, cu convingerea ca nicio femeie nu-mi va merita vreodata copiii…acum insa, dupa ce m-am convins ca ma inselam si acea femeie iata ca exista, m-am razgandit…
    De curand insa, minunea noastra de baiat ne-a reinviat (mie mai mult) aceasta dorinta si tare ma bate gandul…cine stie… 🙂

    daniel 14 decembrie 2008 12:07 Răspunde
  • Buna dimineata,dragilor…uite cati ati venit!Muritor chiar iti doresc o zi luminata si senina!Si tie Daniel,chiar daca nu-ti place poezia,sincer nu stiu nici eu autorul,desi cred ca e Khayyam.Of,of daniel:nici o femeie nu-ti va merita vreodata copiii?simt eu un stropisor de misoginism…,sau ma insel?

    Cora 14 decembrie 2008 12:21 Răspunde
  • Nu Cora, am observat ca nici altadata nu m-ai inteles, de ce m-ai intelege acum…

    daniel 14 decembrie 2008 12:36 Răspunde
  • Buna dimineata tuturor…este timpul Alice sa vorbim si despre copii nostrii 🙂 Este craciunul in curand iar ei sunt entuziasmati maxim, asteptandu-l pe mosul:) Corina, fetita mea…este numai acolo cu gandul…
    Ei merita sa le daruim tot. Viata noastra, zilele si noptile…dragostea si veselia noastra…pentru ca pentru copii nostrii, noi suntem cele mai frumoase „jucarii” 🙂 Crezi ca ai incercat toate senzatiile si toate sentimentele… asta pana nasti si devii mama…atunci totul capata un nou sens:) nimic nu rivalizeaza cu asta…
    si ca sa o citez pe sora mea…care a nascut al doilea copil in urma cu 3 sapt… in prima noapte cand sa intors acasa de la spital si in casa lor cea mare … erau inghesuiti cu totii intr-un singur pat… mama, tata si cei 2 copii… ea nu dormea si-i veghea pe toti si plangea incetisor…de fericire….A doua zi mi-a zis urmatoarele cuvinte: ” Ma simt cu adevarat bogata”…”Aseara ma uitam curioasa cum familia mea a devenit din 2 persoane acum 4 si asa ma simt, asta este sentimentul …de bogatie…:)

    P.S Cat despre „ei” care ne fac sa murim si sa inviem mereu…de dorul lor si de grija lor, din dragoste pentru ei…vom vorbi iar si iar de acum incolo… din fericire sau din pacate… nu stiu sigur… dar vom vorbi mereu….

    Toate cele bune tie Alice si voua tuturor

    irina 14 decembrie 2008 12:48 Răspunde
  • Da,daniel cine oare sa va inteleaga!?…pe voi preaminunatii si complicatii!

    Cora 14 decembrie 2008 13:25 Răspunde
  • Iarta-mi mica rautate,Daniel te rog,dar stii tocmai m-a ranit un mare misogin,de aici de aproape.Nu meritai tu razbunarea mea!te rog iarta-ma ,promit ca nu mai fac!

    Cora 14 decembrie 2008 14:23 Răspunde
  • Eu zic ca ma-ntelege suficienta lume cat sa nu am senzatia ca sunt singur, sau si mai rau ca traiesc degeaba…cat despre iertare…nu am de ce sa te iert, nu m-a atins cu nimic rautatea ta.

    Vreau sa fiu cel mai bun tata din lume…asa vreau eu, nu stiu daca o sa reusesc (nici dupa standardele mele, dar dupa cele ale copilului meu) dar ma bizui pe enorma intelegere a baiatului meu si pe incredibila lui maturitate cand spun ca sunt linistit…am sa fac cat am sa pot. De cand il am pe el sunt mult mai atent la tot ce e in jurul nostru si cu mult mai pretentios cu mine insumi…vreau sa fie mandru cand va creste si va auzi comentariile celor din jur (e copilul lu’…).
    Mult mai greu imi e cu celalalt membru al familiei care nu este atat de intelegator…(si de matur, dar asta ramane intre noi…asta e farmecul ei 🙂 ).

    daniel 14 decembrie 2008 14:53 Răspunde
  • Daniel, asta este o dragalasenie si eu nu ma las pacalita de ea. Celalalt membru al familiei tale a avut totusi maturitatea necesara sa duca o sarcina la timp, sa dea nastere, sa alapteze….Iar pe deasupra are, in fiecare zi, maturitatea necesara sa inteleaga ce se intampla in lume, cu tine, sa iti vegheze la ceas tarziu din noapte sosirea, sa iti vegheze somnul, nelinistea, sa inteleaga totul si sa nu fie a ta vina.

    Leda 14 decembrie 2008 14:59 Răspunde
  • Oau Leda, cat de fromos si de corect ai definit femeia, femeia sotie, femeia mama. Clar, scurt si concis.

    Catalina 14 decembrie 2008 15:07 Răspunde
  • Ma rog, chiar era o dragalasenie sincera care nu dorea sa pacaleasca pe nimeni…dar daca atat ai simtit tu sa scrii e treaba ta. Sau poate crezi ca nu prea stiu care sunt rosturile pe lume, sau nu-mi dau seama cat de mult se chinuie unul sau altul…daca simti nevoia sa tii prelegeri te rog fa-o la persoana a treia…incepe sa ma napadeasca un sentiment si nu doresc asta.

    Voi fi aici, incepand de acum, doar pentru tine Alice…cu comentarii cat se poate de scurte si cat se poate de la obiect. Imi promit ca NU voi mai polemiza cu nimeni…NU ma voi mai lasa pacalit de una sau alta…dintre ideile ce vor aparea.

    daniel 14 decembrie 2008 15:57 Răspunde
  • Copiii nostri ne obliga sa ne depasim limitele,sa fim mai buni, pentru a fi un exemplu bun.
    Asa e draga mea Leda, noi suntem zeite intr-o lume care se vrea a barbatilor.Avem puterea sa depasim toate incercarile zilnice.
    Daniel, ce fumos ai spus ,copiii sunt rodul iubirii, chiar daca nu constientizanm din prima secunda ,sunt minuni trimise de Sus .
    Cit despre animozitatile din cuplu, credeti-ma tin vie flacara dragostei,ce ne-am face fara ele,
    am mai pretui clipele sublime?

    nina dumitru 14 decembrie 2008 16:01 Răspunde
  • danieleeee….esti sigur ca doar pt Alice ? aceste cuvinte ma doare!
    dragii mei, hai sa nu lasam frigul rau de afara sa ne intre in inimi.
    sa punem niste lemne in soba mai bine. vor veni si copiii nostri langa noi, nascuti, nenascuti, infiati sau batrani deja, prea maturi sau prea necopti pt viata asta complicata, oricum ar fi, dar ai nostri! sa ne adunam toti, poate chiar impodobim un brad in casuta. zambiti putin, e duminica….

    ana 14 decembrie 2008 16:24 Răspunde
  • Grigore Vieru _ Acestia suntem noi

    acestia suntem noi:
    buni cat se cuvine
    in mijlocul raului.
    rai – niciodata.
    se mira noaptea
    ca a clocit sub ea
    intuneric,
    dar au iesit
    pui de lumina.

    ana 14 decembrie 2008 16:37 Răspunde
  • Daniel, era doar duiosie in cuvintele mele. Este suficient de frig si intuneric afara ca sa mai aduc si eu cu mine surplusul. Raman sa ascult muta.

    Leda 14 decembrie 2008 16:40 Răspunde
  • Leda, tocmai ce am subscris comentariului tau de pe blogul Nouriei. Cum adica „ramai sa asculti muta?”
    Daniel, stii ca ai admiratia mea, da? Si a celorlalti, da? Noua,celorlalti, de ce nu ne mai scrii? Chiar polemizand, dovedim ca ne pasa. Este valoarea acestui blog,credeti-ma.

    muritor 14 decembrie 2008 16:56 Răspunde
  • Daniel , ai fost colacul nostru de savlare , noi vom crede ca scrii si pentru noi. Tocmai ne-a
    amintit Nouria ca nimic din ce e omenste nu ne este strain .Aceasta casa ar fi mai saraca
    fara cuvintele tale .

    nina dumitru 14 decembrie 2008 17:53 Răspunde
  • Daniel, Leda nu cred ca ar trebui sa ramaneti muti. Aici venim cu totii cu inima deschisa. Haideti dragilor vine Craciunul, haideti sa lasam neintelegerile, plecarile, tacerile, orgoliile sa dispara ele din casutele noastre. Haideti sa vorbim despre copii!
    Ascultati propunerea lui Alice!
    „Nu vreti sa vorbim despre copii? Azi am obosit pana si eu sa cercetez motivele pentru care barbatii nu vin niciodata la vreme, sau vin si pleaca la netimp, sau vin doar in imaginatia noastra si se evapora atunci cand nici macar noi, cele mai inraite visatoare, nu mai stim sa ne prefacem.”(Alice)

    Catalina 14 decembrie 2008 18:11 Răspunde
  • Buna seara!Eu sunt Maria Ionescu,am 64 de ani si un copil mare,cam ca voi.La anul implineste 40 de ani,e inalt si educat (de mine,de viata) si mi-a facut cadou de Sfanta Maria cartile doamnei Alice Nastase,iar de Mos Nicolae mi le-a daruit pe cele ale doamnei Nina Cassian.Mi-am strans tristetile citind…asa cum iti aduni pardesiul neprins in nasturi in jurul trupului.Chiar si cand vantul nu bate.Copilul meu mare e mai departe de mine acum (geografic) si chiar daca ma suna zilnic si ne vedem cat de des poate el,mie mi-e dor de el tot timpul.De cand l-am nascut mie mi-e dor de el.L-am vazut cum creste,l-am vegheat,l-am privit,i-am lasat libertatea (stiti ca expresia aceea,”i-am dat libertate, e nelalocul ei…doar libertatea nu este la noi,ca sa o putem da),i-am respectat alegerile si i le respect in continuare,ma straduiesc sa nu-l deranjez cautandu-l de cate ori mi-e dor de el (ar trebui s-o fac in fiecare clipa,nu?) si am venit aici sa va spun ca…tocmai m-a sunat si mi-a zis asa :”Mama,nu-mi merge e-mail-ul,pot sa citesc mesajele,dar nu pot scrie.Si-s tare trist.Am venit acasa de doua ore si tot incerc si nu reusesc.”
    Stiu ca o sa zambiti si ca o sa va dati coate pe furis…”o baba nebuna”,”un fiu mamos”,parca va aud gandul la mamele sotilor vostri si va ghicesc ironia soaptei…”induiosator”,spuneti in cor,”o suna pe mama lui,ca sa nu zic altfel,ca nu-i merge e-mail-ul,asta-i buna de tot”.
    Doamnelor,aveti grija cum va cresteti copiii,e important sa va sune nu doar ca sa se asigure ca inca traiti si ca sa va linisteasca…cum ca ei sunt bine…succes!

    maria ionescu 14 decembrie 2008 19:58 Răspunde
  • Draga Catalina, tacerile nu sunt orgolioase, sunt doar decente, impaciuitoare, timide, aducatoare de pace. Tacerile dau spatiu, detasare, posibilitatea de a lua distanta si a judeca intelept.

    leda 14 decembrie 2008 20:04 Răspunde
  • doamne, ce mesaj frumos… doamna Maria! sunteti o mama sensibila iar eu, una dintre mamele acestui mic univers unde ati poposit, va simt din plin fiorul dragostei materne curgand prin vene, si lacrimez odata cu dvs, caci stiu, intuiesc ce multa nevoie voi avea (am spus-o de multe ori) ca fetita mea sa ma sune cand va creste si va pleca firesc de acasa, ce multa nevoie voi avea s-o aud si sa-mi alin dorul de ea, in fiecare clipa, asa cum spuneti….
    sincer, abia astept sa va raspunda Alice, caci sigur o vor emotiona cu cuvintele dvs….

    ana 14 decembrie 2008 20:12 Răspunde
  • Parintii si copiii nu au varsta…

    Camelia Vasiliu 14 decembrie 2008 20:13 Răspunde
  • „Cine are parinti, pe pamant, nu in gand”…
    Incep, firesc, spunand sarutmana doamnei Ionescu. Va multumesc mult ca mi-ati scris, am avut o zi nelinistita, ca si cum as fi asteptat sa ninga, in copilarie, si nu a nins… Glasul dumneavoastra, vorbindu-mi despre cum e sa fii mama si mai tarziu, in viata, mi-a adus, paradoxal, linistea. Nu stiu de ce, nu stiu cum. Va multumesc, inca o data.
    Apoi, voua, dragele mele, va trimit imbratisarea mea, dragostea mea. Sunt langa voi, chiar daca am scris mai putin. Sunt ultimele zile inaintea intrarii in tipar, si eu, si Nouria, si Ionut, suntem „incazarmati” si scriem, si scriem, si scriem, ca sa fiti mandri de noi si de Tangoul nostru.
    Barbatii nostri fac minuni pe aici, Daniel si Ionut si Muritor declanseaza galceve si apoi le domolesc. Ma tot intreb ce ne-am face fara ei, si aici, pe blog, si in suflet. Ana, azi m-ai facut si sa rad si sa plang, esti minunata cu adevarat- ca sa aiba de ce sa rada si Tudor de noi, asta daca Tudor o fi existand cu adevarat! Iar voi, Cristina, Simona, Leda, Cora, Nina, Irina, Diana, Roxana, Camelia si preaiubita mea Catalina, dati in clocot de suflet, si de emotie, si de poezie, si incalziti duminica asta infrigurata, in care nu ninge, in care nu ploua, in care nu se-ntampla nimic mai de pret decat dragostea noastra pentru copiii pe care i-am nascut, dragostea noastra pentru cei pe care ii mai asteptam, dragostea noastra izvorata din intamplarea superba ca suntem femei, mame, zeite.

    Alice Nastase 14 decembrie 2008 20:53 Răspunde
  • Tuturor mamelor si pentru noi toti care suntem fii si fiicele cuiva 🙂

    *IESIND CU O ALTA FEMEIE*

    Cu putin timp in urma am iesit cu ‘o alta femeie’, in realitate fusese ideea sotiei mele.
    ‘Tu stii ca o iubesti !’ – imi zise intr-o zi, luandu-ma prin surprindere.
    ‘Viata este foarte scurta, dedica-i timp ‘…
    – ‘Dar eu te iubesc pe tine ‘, am protestat.
    -‘Stiu, dar o iubesti si pe Ea, deasemenea’.
    Cealalta femeie pe care sotia mea dorea sa o vizitez era Mama mea, vaduva de niste ani, dar serviciul si copiii mei faceau ca sa o vizitez numai ocazional.
    In seara asta am chemat-o sa o invit la cina si la film.
    – ‘Ce s-a intamplat ? Esti bine ?’ m-a intrebat.
    Mama mea este tipul de femeie pe care, o chemare seara tarziu, noaptea, sau o invitatie surpriza este un indiciu de veste rea.
    – ‘Am crezut ca ar fi placut sa petrec ceva timp cu Tine’, am raspuns, ‘amandoi, singuri…ce parere ai ?’.
    Reflectand un moment la asta, zise:
    – ‘Mi-ar place foarte mult’…
    Vinerea asta, in timp ce conduceam, dupa serviciu, sa o iau, ma simteam nervos, nervozitatea care precede o intalnire…
    Si, pentru Dumnezeu !, cand sosi la casa ei, am vazut ca si Ea era foarte emotionata !
    Ma astepta in poarta, imbracata in vechiul ei palton, isi incretise parul si imbracase o rochie cu care sarbatorise ultima aniversare de nunta, fata ei radea si iradia lumina ca un inger.
    ‘Le-am spus prietenelor mele ca o sa ies cu fiul meu si au fost foarte emotionate’
    – imi povesti urcand in masina.
    Am fost la un restaurant nu foarte elegant, dar foarte primitor.
    Mama mea se sprijini de bratul meu ca si cum era ‘Prima Doamna a Natiunii’.
    Cand ne-am asezat a trebuit sa-i citesc meniul. Ochii ei vedeau numai figurile mari.
    Pe la mijlocul intrarilor, mi-am ridicat privirea spre ea, Mama mea,asezata pe partea cealalta a mesei, doar ma privea. Un suras nostalgic se vedea pe buzele ei.
    -‘Cand erai micut, eu eram cea care iti citea meniul. Iti amintesti?’.
    – ‘Atunci, e momentul sa te relaxezi si sa-mi permiti sa-ti inapoiez favoarea’, am raspuns.
    In timpul cinei am avut o conversatie agreabila, nimic extraordinar, doar ne-am pus la zi unul cu viata celuilalt. Am vorbit atata, ca am pierdut filmul.
    – ‘Voi iesi cu tine altadata, dar numai daca ma lasi sa te invit eu’, spuse mama mea.
    Cand am dus-o acasa imi parea rau ca ne desparteam, am sarutat-o, am imbratisat-o si i-am spus cat o iubesc.
    – ‘Cum a fost intalnirea?’ a vrut sa stie sotia mea cand m-am intors in noaptea aceea.
    – ‘Foarte placuta, iti multumesc’, am privit-o recunoscator spunandu-i, mult mai mult decat mi-am imaginat’.
    Cateva zile mai tarziu Mama mea muri de un infarct , totul a fost atat de rapid, ca nu am putut face nimic.
    Dupa putin timp am primit un plic dela restaurantul unde cinasem cu Mama.
    Continea o nota care spunea :
    Cina este platita anticipat, eram aproape sigura ca nu voi putea fi aici, oricum am platit pentru tine si sotia ta….,
    niciodata nu vei putea intelege ce a insemnat noaptea aceea pentru mine…. TE IUBESC !
    Mama ta.

    In acest moment am inteles importanta de a spune la timp TE IUBESC si sa le dam fiintelor noastre dragi spatiul pe care il merita.
    Nimic in viata nu este mai important decat Dumnezeu si Familia ta, da-le timp pentru ca ei nu pot astepta.

    Daca Mama ta traieste…distreaz-o !

    Daca nu…aminteste-ti-o !

    Si aminteste-ti mereu !
    Dumnezeu iarta, dar Timpul nu iarta niciodata.

    NICI NU SE POATE INTOARCE !!!!!!

    irina 14 decembrie 2008 20:58 Răspunde
  • Buna seara!Pentru mine un pic cam trista…dar nu vreau sa ma mai plang …pentru ca de fapt problemele mele sunt praf in vant! Voi mamicilor,ce faceti?

    Cora 14 decembrie 2008 21:13 Răspunde
  • Noi aici ne pregatim de culcare,pentru o noua zi de scoala,o noua saptamana.Si doamne cum asteptam cu totii vacanta! si pe Mosul!

    Cora 14 decembrie 2008 21:16 Răspunde
  • Alice,draga mea va doresc spor la treaba,la scris,stiu ca ceea ce faceti voi va fi ceva minunat,doar vine Craciunul !
    Muritor,nici un semn?fetele mele dragi va astept!

    Cora 14 decembrie 2008 21:21 Răspunde
  • Azi mi-am cumparat o noua carte pe care mi-o doream mult : „Dincolo de bine dincolo de rau, despre iubire” si sunt foarte fericita 🙂 Abia astept sa o citesc!

    Roxana A 14 decembrie 2008 21:29 Răspunde
  • Alice, iti multumesc din suflet pentru ce mi-ai scris…

    Roxana A 14 decembrie 2008 21:30 Răspunde
  • Buna,Roxa,draguto ,ce mai faci?

    Cora 14 decembrie 2008 21:34 Răspunde
  • Eu sunt aici si va citesc si ma induiosati mamicilor… dar revin la tristetea mea si astept noaptea…parca e putin mai usor decat ziua…pt. ca sunt singura cu gandurile si dorurile mele…

    Cristina Socaciu 14 decembrie 2008 21:35 Răspunde
  • http://veraterapia.wordpress.com/
    Alice, daca vreodata ai timp, chef sau stare sa imi faci o vizita, te astept si eu pe tine in casuta mea. cu tot sufletul!

    ana 14 decembrie 2008 21:39 Răspunde
  • Bine Cora, sunt bine. Astazi a nins si a nins frumos, dar pacat ca nu s-a asezat si acum e aparaie. O sa fac o baie si apoi daca nu mi-e somn o sa ma apuc sa citesc cartea pe care mi-am cumparat-o!

    Roxana A 14 decembrie 2008 21:39 Răspunde
  • Cristina,sunt si eu langa tine,langa tristetea ta si vreau sa crezi in tine si sa mergi mai departe.Tu esti cea mai importanta in viata ta,crede-ma asa e!!!

    Cora 14 decembrie 2008 21:41 Răspunde
  • Ce bine ca a nins!!!la mine,nu.Si parca sta sa cada cerul peste noi.
    Ana,numai pe alice o chemi in casuta ta?Si noi,pe noi ,nu?

    Cora 14 decembrie 2008 21:44 Răspunde
  • Voi merge mai departe, stiu asta, dar am nevoie de putin timp pt. mine si sufletul meu. Sunt in carapacea mea si acum nimeni nu-mi mai poate face rau…Ma voi mai chinui singura putin, amintindu-mi, zambind, plangand…am mai trecut prin ce trec acum, cunosc pasii spre vindecare…insa o parte din mine a plecat cu el…
    Iti multumesc ca-mi scrii si nu voi pleca de aici…imi faceti bine…

    Cristina Socaciu 14 decembrie 2008 21:47 Răspunde
  • Ana, am citit ce ai scris depre tine, despre carapacea ta si a mea si a fiecarui RAC si chiar m-am regasit si eu in acele relatari: intuitiva, sensibila dar totodata si vulnerabila, cu stari schimbatoare (acum rad, iar peste un minut pot sa plang)… Mi-a placut ce am citit. Felicitari!

    Roxana A 14 decembrie 2008 21:47 Răspunde
  • Asta si vreau sa spui,cristina,draga mea,va fi bine intr-o zi,va fi iar bine si vei zambi!

    Cora 14 decembrie 2008 21:48 Răspunde
  • Cristina, daca ai ne voie si imi dai voie, iti intind si eu un umar pe care sa plangi si o inima care sa-ti fie alaturi. Tu in carapacea ta, eu in carapacea mea, dar gandindu-ne una la alta si transmitandu-ne toata caldura.

    Roxana A 14 decembrie 2008 21:51 Răspunde
  • E atat de bine aici, ma simt ca si cum as fi in carapacea mea, dar acum e o carapace mai mare, in care incapem toate, unde ne sfatuim si ne incurajam, unde ninge, poua si arde soarele cu aceeasi caldura ca si in sufletele noastre. Cand ma desprind de acest blog si revin la realitate parca incepe sa-mi fie „mai frig” si imi sta gandul la voi. da, m-am indragostit de voi, de tine Alice! Va iubesc!

    Roxana A 14 decembrie 2008 21:54 Răspunde
  • Cora, stiu ca va fi bine, dar acum e tare greu, m-am regasit in el, semanam atat de mult…In copilarie aveam amandoi abonamente la teatru, ne imbracau mamicile frumos ( pe mine ma enervau coditele, pe el bretelele pantalonilor), locuiam in orase diferite, am fost educati frumos amandoi de doua mamici deosebite… Vreau sa-mi amintesc de el zambind…nu mai vreau amintiri udate de lacrimi… Am ras atat de mult cat am fost impreuna…

    Cristina Socaciu 14 decembrie 2008 21:56 Răspunde
  • Multumesc Roxana! Va simt sufletele calde…

    Cristina Socaciu 14 decembrie 2008 21:59 Răspunde
  • Draga mea Cristina in timp amintirile se vor usca,iar lacrimile se vor rari.Si,stii amintirile nu ti le va lua niciodata nimeni…Intotdeauna vom avea Parisul…stii replica celebra din Casablanca…Cred ca mai bine ar fi acum sa te gandesti la altceva,sa-ti umpli viata si sufletul cu altceva,orice altceva.

    Cora 14 decembrie 2008 22:02 Răspunde
  • Eu va las,puii mei pleaca la culcare,eu mai citesc ceva si apoi…somnul de frumusete !Va iubesc pe toti si imi sunteti deja frati de suflet.Noapte buna,somn usor!

    Cora 14 decembrie 2008 22:06 Răspunde
  • cora, poate veni oricine, am invitat-o pe Alice prima, mi-e teama sa nu inteleaga gresit gestul meu, sa nu o supar cu asta, am asa o teama surda pt ca imi doresc sa fiu inteleasa corect, asa cum sunt, cu inima deschisa…. vizitati-ma oricand, eu am vrut sa am un loc unde sa pot scrie despre mine, ca am adunat atat de multe….
    va pup si va iubesc….

    ana 14 decembrie 2008 22:13 Răspunde
  • Noapte buna voua. Sa nu uitam sa sarutam crestetul copiilor inainte de culcare. Un obicei devenit ritual pentru unii sau unele dintre noi. Doamne, multumesc ca m-ai binecuvantat!!

    iulia_bm 14 decembrie 2008 22:21 Răspunde
  • Iubitele mele, frumoasele mele, va veghez de departe. Sunt prizoniera in biroul meu, ma zidesc la temelia revistei mele. Ana, draga mea, am sa te vizitez curand si cu drag, iti promit, abia astept sa vin, sa venim toate, in vizita! Cristina, esti atat de trista, as vrea sa te alin cumva, si nu stiu cum. Dar sunt aici prietenele mele, ele vor avea grija de tine, te vor tine de mana…
    Va sarut de noapte buna, va iubesc pe toti, adulti si copii, va multumesc.

    Alice Nastase 14 decembrie 2008 22:33 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=ftZAZWLrWKo
    Va daruiesc la sfarsitul zilei,aceasta piesa ravasitoare…E si pentru tine,Cristina!

    Simona Radoi 14 decembrie 2008 22:46 Răspunde
  • Mi-aduc aminte ca la 1 an de Tango am urat revistei multi ani si am declarat ca voi bea negresit o cupa de sampanie pentru noii mei prieteni.Citisem,fericita si uimita,12 numere si de atunci, toate celelalte care au urmat…Acum,sunt atat de aproape de zeite…un miracol,n-as fi crezut!Asadar,cred in miracole!Va imbratisez ,cu mult drag!Si eu iti multumesc,Alice…

    Simona Radoi 14 decembrie 2008 22:55 Răspunde
  • Alice, Alice, Alice…

    Roxana A 14 decembrie 2008 23:02 Răspunde
  • Scumpa Alice, ce frumos ai spus ” noi,mamele de baieti putem schimba lumea”. Ce gand nobil! Sa va ajute Dumnezeu pe tine si pe copilasii tai. Eu nu am inca, dar sper din tot sufletul ca atunci cand ii voi avea sa ne impartasim in continuare ideile si grijile si sperantele. Te imbratisez

    Bianca 14 decembrie 2008 23:09 Răspunde
  • Noapte buna tuturor!

    Roxana A 15 decembrie 2008 0:06 Răspunde
  • Ma smulg o clipa dintre cuvinte pe care le scriu si care ma dor. E noapte tarziu, sunt inca la birou, probabil voi ramane aici pana maine. Am spus si eu noapte buna, deja, am spus aruncandu-mi urarea in intuneric, am spus-o cum as arunca o sticla, in care am pus poza mea, intr-un ocean. Noapte buna dragii mei, dragele mele.

    Alice Nastase 15 decembrie 2008 0:25 Răspunde
  • Vai ce melodie superba, Simona Radoi. N-am ascultat prea mult Katie Melua, dar voi recupera. Si ce videoclip, mi s-a strans sufletul, mi s-a facut ghem. Noapte buna, Alice. Noapte buna…

    Moshu 15 decembrie 2008 0:27 Răspunde
  • spor la treaba Alice… nu scrii in intuneric niciodata, sa nu uiti, ok?
    daca pe tine te dor cuvintele pe care le scrii, stii cate suflete vor plange citindu-le?
    noapte buna!

    ana 15 decembrie 2008 0:28 Răspunde
  • Ana, scumpa mea, nu stii cata recunostinta port celor care ma citesc si ma inteleg. Dar, dincolo de asta, cuvintele mele sunt viata mea si moartea mea, si ma dor cumplit, nedrept de tare. As vrea sa nu mai am motiv sa scriu niciodata ceea ce scriu. Sa devin senina si banala, un om ca toti oamenii, o femeie ca toate femeile, ca sa am si eu macar o cat de mica sansa la fericire …
    Noapte buna. Ma intorc la scris, e tot ce am, deocamdata.

    Alice Nastase 15 decembrie 2008 0:40 Răspunde
  • Nu poti fi banala draga mea, nu ai cum. Dumnezeu ti-a pus un mina un penel fermecat cu care ne vrajesti.Roaga-l pe El sa -ti lumineze calea ,sa-ti trimita dragostea inapoi.La el nimic nu este fara de putinta.Il voi ruga si eu in noaptea asta.Iti doresc ca muzele sa poposeasca si pe latine si lumina zilei sa te gaseasca mai optimista.
    Te sarut

    nina dumitru 15 decembrie 2008 1:11 Răspunde
  • Sa va fie inima usoara,doamna Alice Nastase.Cu toate ca noi,cei care citim ceea ce scrieti,ar trebui sa va sarutam mana cu care o faceti,inima si mintea cu care simtiti.Am 64 de ani si niste poveri.Si nu mi le-a luat nimeni,iar eu le duc cuminte.Cateodata nici nu le mai simt greutatea,atat sunt de obisnuita cu ele.Mai greu duc tristetile fiului meu.Si azi tare a fost trist.

    maria ionescu 15 decembrie 2008 1:24 Răspunde
  • Eu va sarut mana, doamna Ionescu. Purtati numele meu si al mamei mele, va simt ca si cum ati fi mama mea. E atat de tarziu… O sa fie bine pentru toti, si pentru fiul dumneavoastra, va promit. Cumva, printr-o minune, vom fi fericiti. Si eu cred in minuni, vin din tara lor.
    Bianca, Roxana, va imbratisez. Iar tu, Nina, imi esti atat de draga, esti prietena mea de o viata… Simona Radoi, si tu esti o zeita, si-ti spun la multi ani, in miez de noapte…

    Alice Nastase 15 decembrie 2008 2:31 Răspunde
  • Buna dimineata tuturor! si tie Alice,draga noastra ,oriunde ai fi!
    Sa va spun ce vis ciudat am avut.Se pricepe cineva la interpretat vise pe aici_ DEci,eram eu asa cum ma stiu mereu,doar ca tot pieptul meu era o inima mare,mare alba din sare,stiam ca e din sare,iar peste era cu rosu semnatura lui Alice.Inima mea e a ta Alice si a ta!Si ma gandesc ca toata sarea asta a inimii mele albe o fi sarea lacrimilor mele si ale voastre si ale lumii! Oricum,ciudat vis.
    Altfel,mi-e tare dor de voi Monica,Camelia,Catalina,Nina,Ana,Muritor …tare astept un semn de la voi.Sa nu ma uitati!

    Cora 15 decembrie 2008 9:26 Răspunde
  • Iar azi e atat de devreme si incepe o alta saptamana si e mijlocul unei luni de iarna care niciodata nu e intreaga.Prea repede se duce,prea repede se intra in alt an.E ciopartita ca sufletele noastre.Si amagita…la fel.Nu amagitoare,amagita doar.
    „Nimeni nu face pasiuni pentru femei cumsecade.”,zicea Ileana Vulpescu.Eu as completa.Si invers.

    maria ionescu 15 decembrie 2008 9:41 Răspunde
  • Si,da ,recunosc onest,i-am scris o scrisoare Mosului…dupa vreo 30 de ani,de cand am sistat orice corespondenta cu el.Si stiu ca va veni .Si iata o scriu aici fiindca stiu ca Mosul o va citi.Deja am pus ciorapelul la fereastra!
    Draga Mos Craciun,a trecut ceva vreme de cand nu ti-am mai scris.Au trecut si ani si vise pe langa mine .Unele cu folos,altele fara.Multa vreme am incetat sa mai cred in vise ,in basme sau miracole…dar intre timp D-zeu ,bunul, mi-a deschis inima si mintea spre aceste lucruri ratacite undeva in mine.Si acum stiu ca trebuie sa visam mai intai ca sa putem deveni,sa credem in minuni ca sa putem vedea miracole in jurul nostru.Pentru ca ,firesc ,toate acestea vin inspre noi doar chemate,dorite,asteptate.
    Sunt ,Mosule un copil mare,cu doi copii mici acasa…dar te astept cu ardoarea lor si cu bucurie intreita de mama.Stiu ca ai sa vii si pe la noi,fiindca suntem totusi oameni buni si cinstiti si meritam …Poate cateodata nu am fost nici eu prea cuminte,poate am fost rea sau lenesa sau m-am lasat luata de valul vietii,uitand esentialul…Stiu ca am gresit de multe ori,stiu,Mosule ca am pus pret pe lucruri din viata mea care nu meritau asta si am neglijat altele importante…Nu am fost nici un copil bun,fiindca nu mi-am ascultat parintii si i-am suparat si am fost obraznica,uneori,dar la cine sa gasesc iertare daca nu la un Mos care pe toate le stie!?
    Poate ,recunosc nu am stiut nici sa fiu o sotie buna,desi tare ma straduiesc!,stiu ca nici o mama perfecta nu am fost…dar promit ca recuperez tot ce am pierdut,numai sa ma ierti si sa vii!Si eu nu-ti cer jucarii,cum ti-ar cere alti copii !Nu..eu, Mos batran si intelept mi-as dori un suflet inoit ,mai bun si mai mare ca sa am unde primi pe toti cei dragi mie,care asa s-au inmultit in ultima vreme! Si daca asta nu e cu putinta atunci macar o up-gradare sau o extensie pentru cel pe care-l am deja ca parca nu-mi mai ajunge…Si cam atat pentru mine,as vrea in schimb pentru altii atat de multe !Sotului meu ada-i Mosule liniste si pace si ajuta-l sa iasa din problemele pe care stii si tu ,ca le are.Si sanatate sa-i aduci si bucurie si mai multa rabdare si intelegere pentru noi cei de pe langa el.Puilor mei,sanatate,mai ales si minte multa si intelepciune !Parintilor sanatate,fratelui meu,dragului meu frate impacare cu el si liniste si…tot ce-si mai doreste el…ca tu trebuie sa stii.Pentru cei saraci sa aduci belsug ,pentru cei suparati mangaiere,pentru cei singuri bucurii nesperate ,sanatate celor bolnavi si speranta celor deznadajduiti.Iar pentru toti oamenii,te rog,Mosule,sa ne aduci o lume mai buna,o lume fara razboaie,foamete si rautate.O lume unde IUBIREA sa dainuiasca in veci!O lume unde iubirea sa fie obligatorie,ca si centura de siguranta,ca si impozitul pe venit! Te astept,Mos iubit!

    Cora 15 decembrie 2008 9:50 Răspunde
  • D-na Maria,tare multa dreptate aveti! Dar va rog nu incepeti o saptamana noua cu atata tristete!Tristetea noastra nu va schimba niciodata lumea…nu va schimba nimic.Dar poate,zic si eu,in nestiinta mea,recunoscuta si asumata,un pic de optimism ,un zambet ,un gand bun si curat si multa multa speranta …vor aduce in jurul nostru Binele,Frumosul ,Adevarul! Vreau sa cred ca e asa!Trebuie sa fie asa!

    Cora 15 decembrie 2008 10:06 Răspunde
  • Cora, asa te simt si eu, ca pe un copil mare si bun. Ce scrisoare minunata, iubita mea! Sunt convinsa ca Mosul va veni si la noi. Si, in raspar, indaratnic, eu cred altfel decat spune doamna Ileana Vulpescu- am intalnit-o de cateva ori, e extraordinara…- si altfel decat crede doamna draga ce poarta numele mamei mele, ca, dimpotriva!, numai oamenii cumsecade, numai oamenii buni au dreptul la mari iubiri, la iubiri cu patima, si cu adancime, si cu lumina, si cu noroc. Numai oamenii buni. Cei rai, cei superficiali, cei mincinosi au sufletul inghetat si sunt, oricum, prea ocupati sa-si gestioneze pacalelile ca sa mai aiba timp de mari iubiri.
    Buna dimineata! Sunt, desigur, tot la birou… Am dormit cateva ore, ghemuita pe-o canapeluta rosie, care mi-e tare draga. Am dormit si am visat… Ati citit cea mai frumoasa poezie din numarul de decembrie al Tangoului?

    Simpla
    de Nina Cassian

    Am visat ca s-a indragostit
    de mine
    cineva.
    Si-am vibrat cand s-a uitat
    adanc si lung
    la mine.
    Si nu era adevarat.
    Cand m-am trezit,
    mai simteam pe obraz
    arsura acelor priviri,
    dar in oglinda am vazut
    pe obraz
    doua dare
    de lacrimi
    subtiri.

    Alice Nastase 15 decembrie 2008 10:14 Răspunde
  • Alice,draga mea,da e o poezie minunata!Sterge-ti darele de lacrimi si zambeste! Esti asa frumoasa cand zambesti ,tu ,cu metaforele tale minunate,cu hiperbolele tale divine…cu rochiile tale asa frumoase…si cu prieteni ca noi,care te iubim pe viata !Mereu.

    Cora 15 decembrie 2008 10:32 Răspunde
  • Si nu voi uita niciodata ca inima mea poarta ca pe o comoara de pret autograful tau! Ce vis,ce vis!! Mai stii ce l-a invatat vulpea pe Micul Print…ca cele mai de pret lucruri sunt cele ascunse,cele invizibile .Imblanzeste-ma te rog,Alice,caci vreau sa-ti fiu prietena pentru totdeauna!

    Cora 15 decembrie 2008 10:38 Răspunde
  • …au dreptul…n-as vrea sa intram in subiecte delicate,dar e-atata nedreptate,draga mea…
    …au dreptul…
    asa cum au dreptul toti copiii lumii sa primeasca daruri de la Mos Craciun;
    asa cum aveau dreptul sa traiasca si oamenii aceia care erau la lucru atunci cand „Gemenii” au cazut;
    asa cum oamenii cu studii au dreptul la un salariu decent.
    Exemplele sunt multe si dureroase.Si sigur se va gasi cineva sa-mi spuna ca trebuie sa zambim,sa ne bucuram.O putem face…doar uitand.Dar putem?

    maria ionescu 15 decembrie 2008 10:56 Răspunde
  • Desigur ca am citit poezia Ninei Cassian, Alice. Visam, ne trezim; oare am visat, oare traim ?
    Sunt multi oameni cu sufletul inghetat, oameni fara sentimente. Sa fie intr-adevar rai, precum spui ?
    Doamna Maria, ce dureroase sunt tristetile copiilor ! Dvs ii sunteti alinare fiului si macar asta trebuie sa va impace sufletul, macar putin. Va doresc poveri mai putine sau mai usoare si va sunt si eu alaturi.
    Cora, ce scrisoare frumoasa catre Mos ! O putem semna cu totii. Poate semnand-o cu totii, se va indura de noi si ne va da lumea mai buna pe care o asteptam.
    Buna Nina, Ana (bine ai revenit!), Catalina si tuturor prietenelor/prietenilor mai vechi si mai noi din lumea plina de minuni a lui Alice, va imbratisez si va doresc o saptamana luminoasa, cu colinde care sa va incante si sa va urmeze in freamatul pregatirilor de Craciun !

    Camelia Vasiliu 15 decembrie 2008 11:14 Răspunde
  • Buna-dimineata tuturor!

    Multumesc Alice pt. cuvintele tale, multumesc Simona pt. acea frumoasa melodie…
    Va multumesc tuturor ca sunteti aici si ca sunteti atat de calde si bune! Sunt la serviciu unde trebuie sa port acea masca, sa nu stie nimeni ce e cu adevarat in sufletul meu, abia am asteptat sa deschid blogul, sa va citesc, stiam ca imi veti incalzi inima…si mi-ati incalzit-o… E multa sensibilitate aici, ma regasesc printre voi…
    Alice, intotdeauna te-am urmarit cu placere si asa o voi face mereu ! Esti un om deosebit intr-o lume pe care nu prea mai reusesc sa o inteleg… Oamenii ca tine ne dau speranta ca poate fi si bine… te admir!

    Cristina Socaciu 15 decembrie 2008 11:20 Răspunde
  • Te sarut si te strang langa sufletul meu Camelia cea buna si draga.La fel si tie sa iti fie bine si cald in inima in miez de iarna .Mi ai lipsit!

    Cora 15 decembrie 2008 11:22 Răspunde
  • Alice, o saptamana luminoasa Tangoului ! Succes si spor si inspiratie la scris, pentru tine si echipa ta minunata si devotata ! Abia asteptam revista ! Nu mai vorbesc de cartile tale, care vor veni…

    Camelia Vasiliu 15 decembrie 2008 11:23 Răspunde
  • Cristinuto,inima franta,hai stai langa noi si nu vom lasa tristetea sa ne patrunda!sa ai o zi mult mai buna decat ieri!

    Cora 15 decembrie 2008 11:25 Răspunde
  • Si eu sunt la serviciu, mai cu masca sau fara masca, precum Cristina, si din cand in cand citesc pe blog si mi-e bine aici; sunt doua lumi paralele – ce bine ca putem sa ne refugiem din cand in cand…
    Cora, abia astept sa te cunosc.

    Camelia Vasiliu 15 decembrie 2008 11:31 Răspunde
  • Sunt aici, Cora, sunt langa voi… E liniste deocamdata la mine… Si afara e soare! Dar parca as vrea sa ninga, sa fie frig…

    Cristina Socaciu 15 decembrie 2008 11:34 Răspunde
  • Ultimele doua comentarii ale dumneavoastra m-au determinat sa ies din tacere, sa va spun, la randul meu, sarut mana si sa va multumesc pentru ca sunteti cu noi, doamna Maria Ionescu. Va citesc cu mult drag si ma inclin in fata dumneavoastra.

    muritor 15 decembrie 2008 11:43 Răspunde
  • Da si eu abia astept sa va cunosc pe toate si toti ,suflete mari ce sunteti!Sunt si eu tot intr-un birou,dar fara masca,fiindca sunt singura pe aici.Pe birou un metru cub de acte,etc..care ma asteapta.Si stiu ca lumea mea si locul meu nu e aici printre cifre si conturi ,dar asta e! in timp ce, ca un robotel fac receptii si bonuri de consum si alte contabilicesti nimicuri, sufletul si mintea mea in cardasie,croseteaza vise si sperante!Si vorbesc cu voi si asta e minunat!

    Cora 15 decembrie 2008 11:44 Răspunde
  • Apropo, ati mai vazut economisti cu capul in noriiii,departe ,departe ,dar totdeauna la zi cu registrul de casa al iubirii_De parca ar exista Garda Iubirii care sa ma amendeze!

    Cora 15 decembrie 2008 11:49 Răspunde
  • O poezie care mie imi place mult de tot :

    Te-ai dus…

    de Silva Kaputikian

    Te-ai dus… dar sufletul meu ştie:
    Nu-i despărţire pentru noi.
    Ştiu, umbra mea o să se-aţie
    Pe orice drum vom fi noi doi.
    Eu casă-ţi sunt, îţi sunt şi cale,
    Duci chipul meu pe unde treci.
    Pătrund în gândurile tale
    Şi alta n-are loc în veci.
    Orice privire de femeie
    Ar întâlni privirea ta,
    Tot ochii mei or să scânteie
    Şi-n faţă pururi îţi vor sta.
    Oricâte voci să te-mpresoare,
    Tot vocea mea vei auzi,
    Voi fi în crengi dezmierdătoare
    Şi-n ochii nopţilor târzii.
    Cândva, acasă, într-o seară,
    Ai să te-ntorci, să-ţi aminteşti;
    Voi fi şi fumul de ţigară
    Åži raza stelei din fereÅŸti.
    De-aş fi la orice depărtare,
    Te-ajung ÅŸi inima-Å£i ating.
    La geamul tău sunt numai boare,
    Şi – vifor, geamul ţi-l împing.
    În clipa ta pătrund, şi-n casă,
    Şi – vijelie – voi sufla,
    Voi răscoli hârtii pe masă,
    Şi poate-ntreagă viaţa ta.
    Şi astfel n-ai să poţi uita.

    Cristina Socaciu 15 decembrie 2008 12:35 Răspunde
  • Frumoasa poezie,Cristina!

    Cora 15 decembrie 2008 13:30 Răspunde
  • Va trimit si o piesa extrem de frumoasa…

    http://www.seicaru.ro/media/index.php?v=0&id=93

    Cristina Socaciu 15 decembrie 2008 14:42 Răspunde
  • Sunt prinsa intre paginile revistei mele, dar adun in suflet cuvinte de dragoste pentru voi, pe care abia astept sa vi le spun. Aici, in redactie, ne chinuim frumos sa alegem „Cea mai frumoasa poezie” pentru luna ianuarie si sunt sfasiata intre splendorile lumii. Imi dati sugestii si voi? Trebuie sa fie o poezie nu foarte lunga – sa incapa pe o pagina, a unui autor mare, roman sau de oriunde, si care sa fie atat de frumoasa, incat sa-ti taie respiratia. Astept ajutorul vostru si va multumesc.

    Alice Nastase 15 decembrie 2008 15:57 Răspunde
  • Eu cred ca ianuarie e luna lui Eminescu, si Mortua Est imi taie respiratia, dar e lunga si poate prea trista – ma mai gandesc

    Camelia Vasiliu 15 decembrie 2008 16:16 Răspunde
  • Alice,

    Mie imi place Antiprimavara – Adrian Paunescu, dar e trista rau de tot…

    Cristina Socaciu 15 decembrie 2008 16:41 Răspunde
  • Nu e bine! Trebuie sa fie scurte si triste rau de tot!:) Si mie imi plac, si Mortua Est, si Antiprimavara, dar hai sa mai cautam. Multumesc mult! Ajutati-ma, va rog!

    Alice Nastase 15 decembrie 2008 16:45 Răspunde
  • Alice, scuze ca raspund asa tirziu. N-am intrat pe aici fiindca in week-end mai facem una-alta si nu prea e timp de calculator.
    Cu copilul a fost cam asa. In primul rind m-am casatorit cam tirziu – la 32 de ani. Si apoi, din cauza unei educatii „sanatoase” a trebuit sa facem totul in ordine: cariera, casa si apoi copil. La 35 de ani am intrat in panica fiindca nu aveam copii… si am tot incercat . 🙂 pe modelul daca nu esti relaxat nu-ti iese… nu ne-a iesit faza cu copilul. Ne obisnuisem ca noi nu vom putea face copii si deja ne gindeam la adoptie. Cind ne-am relaxat s-a intimplat. 🙂
    E minunata pitica noastra.

    Iana 15 decembrie 2008 16:47 Răspunde
  • Nicolae Iorga
    Ci de-am fi singuri …

    Ci, de-am fi singuri amândoi
    Si nime sa ne asculte,
    Uitându-ma în ochii tai,
    Ti-as spune asa de multe…

    Ar trece vremea si n’am sti
    Ce e aceia vreme
    Si n’ar fi nimene din vis
    ÃŽn lume sa ne cheme.

    Am fi departe tare dusi,
    Straini de lumea’ntreaga:
    Pe vesnicie ti-as fi drag,
    Tu vesnic mi-ai fi draga;

    Cu sarutari am sterge’n ochi
    A’lacrimilor urme,
    Si cine oare s’a’ndura
    Al nostru raiu sa-l curme?

    Ti-as spune vorbe dulci încet:
    Ca sa le-auzi mai bine,
    Tot mai aproape ai pleca
    Obrazul tau de mine.

    Si-atuncea de ne-om saruta,
    A cui sa fie vina?
    Nici tu, ca nu ma auziai,
    Nici eu n’oiu fi pricina.

    Cristina Socaciu 15 decembrie 2008 17:03 Răspunde
  • Alice, nu sunt foarte inspirata azi dar mai caut…

    Cristina Socaciu 15 decembrie 2008 17:11 Răspunde
  • Si poate…

    Si poate cred in haos
    Ma leg de nemurire
    Doresc sa fiu cu tine
    Aspir la fericire

    Si poate totul e fantastic
    Golind cu sange-n mine
    Izbind in suflet pietre
    Asteptand la tine

    Si poate o sa vad
    O stea ce lumineaza
    Si poate o sa simt
    O unda ce vegheaza

    Si poate e desert
    Si ma incred in el
    Si poate o sa pier
    Sfarsind a fi ca el

    Si totusi nu e haos
    Si totusi sange curge
    Si totusi nu o simt
    Si totusi ea tot plange…

    claudia 15 decembrie 2008 17:21 Răspunde
  • Tot Eminescu: De cate ori, iubito; Departe sunt de tine

    Camelia Vasiliu 15 decembrie 2008 17:49 Răspunde
  • Am crescut? – Ana Blandiana

    Am crescut? Suntem oameni maturi?
    Câte mii de nuanÅ£e putrezesc o culoare…
    Dragi ÅŸi ridicole, departe sunt zilele
    Când lumea o-mpărţeam în buni şi răi.
    Am devenit puternici scăldându-ne-n derută
    Precum în apa Stixului Ahil,
    Dar de călcâiul vulnerabil încă
    Atârnă soarta universului întreg.
    E totul grav. Şi înţelegem totul.
    De-acum va trece timpul neschimbat.
    Ne dă de gol adolescenţi doar lipsa
    Înţeleptei spaime de moarte.

    ana 15 decembrie 2008 17:50 Răspunde
  • Buna ziua va spun voua, dragelor si dragilor.

    Maria Banus – Nimic N-am Spus

    Nimic n-am spus. Si-atâta gingasie
    Si-atâta frumusete sa se piarda?
    Cât nu-i târziu, cât viata-o sa mai arda,
    Despre iubire poate tot voi scrie.

    Nu cateluse hamaind în zgarda,
    Iubirea noastra fu, nici n-o sa fie,
    Ci pajura maiastra ce invie
    Mereu, ca lastarisul de subt barda.

    Stii tot. Tot ce-i al meu, e-al tau, iubite,
    Stii viata mea, stiu gândurile tale,
    Cu zbor înalt, prin vreme dobândite.

    O, mearga anii, mearga ei devale…
    Când toate pareau spuse si traite,
    O melodie noua-si taie cale.

    iulia_bm 15 decembrie 2008 18:21 Răspunde
  • Inca una si va las.

    Maria Banus – Cand patimi mici ma tin

    Cand patimi mici ma tin, ma strang in cleste,
    si lacome, ca serpii ma-nfasoara,
    te chem – cu forta ta elementara,
    iubire, vino, si ma izbaveste.

    In mucezite ocnite coboara,
    si scoate-ma la zi, dumnezeieste,
    cu tot ce pe pamant se daruieste,
    sa nu mai stiu de o temnita avara.

    Te chem asa, smerit, ca pe o zeie,
    ce si-ar lasa taramul sau, inaltul,
    dar stiu ca esti din lut, o chintesenta.

    de duh barbat, de duh copil, femeie,
    de Pan, si minte-n sacra lor dementa.
    Esti fericirea de-a fi eu si altul.

    iulia_bm 15 decembrie 2008 18:23 Răspunde
  • Adrian Fetecau recita poezia aceasta intr-un spectacol al grupului Voua.
    Scuze Alice, nu este in tendinte dar e asa de frumoasa.
    Ia simtiti-va si voi bine ca sinteti femei:
    „Singurul lucru care conteaza”
    Lucian Avramescu

    femeia este singurul lucru care conteaza
    si afirm asta stiind ca destui
    vor stramba din nas…
    pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
    lipit de ea, ca de tarana,
    inteleg constelatiile, raiul si iadul,
    bucuria si nefericirea;
    mersul pe jos prin mine insumi
    imi face din ce in ce mai bine
    pentru a nu mai vorbi
    de arhitectura sinelui sau
    care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
    San Piedro, Domul din Milano…

    femeia este singurul lucru care conteaza
    cu trupul ei in brate
    poti traversa un ocean
    chiar daca nu stii sa inoti
    decat in apele ochilor ei

    fara femeie
    limuzina noastra este o caruta hodorogita
    contul la banca scade chiar daca este in crestere
    prietenii sunt
    plini de pojarul tradarii,
    in vinul scump misca mormolocii

    o ai
    iti canta privighetoarea in cosul pieptului
    te imbraci in haine de puscarie fericit
    cum ai pleca la nunta,
    faci monetarul stelelor pe cer
    ca un nabab universal
    chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
    te calca trenul
    si o soapta daca ti-a ramas intreaga
    parcurgi literele numelui ei
    gata sa urzesti planuri de viitor
    cand de aproape te pandeste o morga de lux

    femeia, domnilor, este singurul lucru
    care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
    pielea ei stie toate graiurile
    fericiri universale,
    cecul iluziilor
    este valuta ei
    prin care noi invingem crizele mondiale
    iata de ce cred ca
    stiinta ei
    de-a ne face fericiti sau nefericiti
    ii da dreptul la titlul de
    doctor honoris cauza
    al complicatei noastre algebre sufletesti

    femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
    femeia cu pielea ei
    care ne invata alfabetul orbilor,
    cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
    in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
    femeia
    cu toata argintaria surasului sau
    cu goliciunea ei care umple universul
    este singurul lucru care conteaza
    domnilor

    Iana 15 decembrie 2008 19:47 Răspunde
  • Buna-seara! Vreti sa ma ajutati cu o parere? Voi credeti in prietenia sincera intre o femeie si un barbat (chiar daca acesta a fost iubitul ei candva)?
    Eu cred sincer ca doua suflete pot continua sa fie aproape chiar daca iubindu-se nu a mers… Nu vreau sa cred ca e doar o incercare disperata de a tine pe cineva aproape de tine…

    Cristina Socaciu 15 decembrie 2008 20:27 Răspunde
  • Cristina…
    nu, nu cred in chestia asta, mai ales daca „prietenia” vine dupa o relatie.
    Faza e ca barbatilor le place chestia asta cu „prietenia” de dupa fiindca asa au un umar pe care sa plinga si niste urechi care sa auda destainuiri despre „actuala”.
    Personal mai bine mor decit sa aud povesti cu urmatoarea. Sau decit sa mi se ceara parerea despre ce cadouri sa ii cumpere, samd… intr-un cuvint: NU in 3 cuvinte: La naiba, nu! 🙂

    Iana 15 decembrie 2008 20:37 Răspunde
  • Iana, poate te voi surpinde neplacut, dar eu sunt cea care vrea relatia de prietenie. Asa simt acum, asta imi doresc acum…

    Cristina Socaciu 15 decembrie 2008 20:44 Răspunde
  • Cristina draga, relatia de care vorbesti tu exista doar in cazul in care s-a stabilit de la bun inceput ca e vorba de o prietenie sincera si in adevaratul sens al cuvantului. Atata doar ca e foarte greu sa spui unde se termina prietenia si de unde incepe iubirea. Daca fostul iubit iti este acum prieten, raspunde-i cu aceleasi sentimente sincere, indiferent de consecinte. Asuma-ti riscul. Daca a meritat vei avea de castigat un prieten adevarat. Daca nu, inseamna ca nu a fost sincer. Partea buna din toata aceasta poveste este ca vei avea parte de inca o lectie de viata, pe langa multe altele.

    iulia_bm 15 decembrie 2008 20:45 Răspunde
  • Iulia, asta am de gand sa fac. Pot fi un prieten bun, stiu sa fiu un prieten bun, intre noi nu mai poate fi vorba de iubire, au fost multe si intense sentimentele intre noi…dar am ajuns la final. Acum simt ca vreau sa fim prieteni si-mi doresc enorm sa reusim. Iti multumesc pt. sfat! Toate viata mi-am asumat faptele, asa voi face si acum.

    Cristina Socaciu 15 decembrie 2008 20:52 Răspunde
  • si Cristina, pregateste-te lectia de viata – are toate sansele sa fie una dura! O sa ai de invatat o groaza de chestii din prietenia asta! please come back si spune-ne mai mult peste citeva luni.
    Este parerea mea care n-am acordat trecutului prea mult timp fiindca prezentul este mult mai important iar viitorul de necontrolat. Cind un lucru e gata… e gata ! Ma duc mai departe ca daca nu ma duc eu mai departe nu vine nimeni sa ma ia de mina si sa spuna: Iana hai sa mergem ca pierzi timpul…

    Iana 15 decembrie 2008 20:53 Răspunde
  • Ei, vedeti fetelor? Asa e bine si asa si trebuie sa fie! Sa avem pareri diferite. Discutiile in contradictoriu nu sunt neaparat atacuri la persoana ci mai degraba discutii constructive. Am parte la servici de colegi care au curaj sa-si spuna parerea si sa si-o sustina, sa vina cu argumente bine fondate. Insa la fel de bine am colegi care la randul lor aduc argumente contrare, sustinute si ele la fel de bine. Poate dureaza cateva zile, o saptamana, o luna, pana sa ajungem la un numitor comun dar asta nu inseamna ca ne ignoram sau ca ne purtam ranchiuna. Sunt discutiile cele mai principiale din care am avut de invatat cel mai mult!

    iulia_bm 15 decembrie 2008 20:55 Răspunde
  • Sunt un racusor care nu poate trai fara trecut, e al meu si numai al meu, stiu sa merg si inainte dar am nevoie de oamenii dragi sufletului meu. As fi vrut sa fiu putin mai realista, mai cu picioarele pe pamant, mai egoista…dar nu sunt si stiu ca nu voi putea fi niciodata…insa, sunt si voi fi mereu prietena prietenilor mei!

    Cristina Socaciu 15 decembrie 2008 21:00 Răspunde
  • Iana, corect ce spui si tu! Mie mi se pare un act de curaj si recunosc, acum nu am asa ceva. Mi-ar fi teama ca s-ar alege praful de sufletul meu si nu cred ca as mai putea trece prin asa ceva, tocmai pentru ca nu-mi pot asuma acest risc. Asta e!

    iulia_bm 15 decembrie 2008 21:06 Răspunde
  • Cristina, rac sunt si eu 🙂
    Se pare ca am impanzit lumea cu zodia noastra. Uhhh…..imi asum iar criticile!!!
    Una din metehnele acestei zodii este ca nu se poate desprinde asa usor de trecut. Sta agatat si ii place sa pastreze tot felul de daruri primite cadou, orice obiect ce ar putea sa-l trimita cu gandul la ce-a fost. Asa ca…..grija mare!!!!

    iulia_bm 15 decembrie 2008 21:10 Răspunde
  • Iulia, e asa cum spui. Ma regasesc in ceea ce ai scris tu, e foarte adevarat totul. Sufletul oricum mi-e praf, daca nu vom fi prieteni, daca nu vom reusi asta, oricum va fi mereu parte din mine…il simt si acum si il voi simti toata viata mea.

    Cristina Socaciu 15 decembrie 2008 21:16 Răspunde
  • Sint un rac care s-a luptat cu trecutul si a cistigat… am cistigat atunci cind mi-am dat seama ca trecutul doare daca il bagi prea mult seama. Locul unde stau ranile trecutului este un loc unde nu umblu deloc, uite asa!!!

    Iana 15 decembrie 2008 21:31 Răspunde
  • Maria Ciobanu a avut o viata tare interesanta si tare incarcata. Dinsa a imbatrinit foarte frumos in ciuda tuturor problemelor pe care le-a avut. Spunea: cine nu ma iubeste nu ma merita! cam asa m-am strecurat eu prin viata si cam asa m-am despartit de cei mai putin merituosi. 🙂

    Iana 15 decembrie 2008 21:35 Răspunde
  • Cristina eu sunt un caz in genul celui al tau si pot spune (deocamdata)ca, da, poti ramane prieten cu cel care odata ti-a fost mai mult decat atat, atata vreme cat amandoi sunteti siguri ca ce a fost ramane acolo in trecut, in amintirile voastra iar acum incepe o noua etapa a vietii voastre, aceea de a fi buni prieteni.
    Sigur in cazul meu, noi am continuat sa tinem legatura din motive profesionale dar pe parcurs mi-am dat seama ca nu am motive de ce n-am ramane prieteni, atat si nimic mai mult. Treptat si el a inteles asta si pot spune ca azi dupa aproape 9 luni de cand s-a produs oficial ruptura ma bucur ca am luat acea decizie, am lasat o relatie (care nu avea un viitor…cel putin asa vedeam eu lucrurile) dar am castigat un prieten zic eu de nadejde,….timpul imi va confirma daca am dreptate ori ba 🙂 In plus eu ma simt minunat, am inflorit asa cum imi spun prietenele mele scumpe si dragi, am invatat ca merit sa am grija de mine mai mult, ca oamenii nu se schimba doar pentru ca vrei tu ci doar daca ei realizeaza ca este bine pentru ei si apoi pentru voi ca si cuplu…. si multe altele.
    Va pup si nu pierdeti prieteni adevarati doar pentru ca sentimental ati esuat 🙂

    Elena 15 decembrie 2008 21:56 Răspunde
  • Buna seara dragii mei , am avut o zi oribila.Alice, poezia s-a gasit?Va place Magda Isaos?

    nina dumitru 15 decembrie 2008 22:11 Răspunde
  • isanos,iertati-ma ,am mai spus ca arunc tastatura, dar miine o arunc.Va rog, iertati-ma

    nina dumitru 15 decembrie 2008 22:16 Răspunde
  • Lsati-o sa scrie ca de-abia astept Tango Ianuarie.

    Scrie Alice, scrie… (Run Forest, run!)

    Iana 15 decembrie 2008 22:17 Răspunde
  • nina, nu arunca tastatura. e bestiala! incearca sa zambesti putin, macar unul dintre cei doi „gemeni” sa schiteze un zambet, ce zici? ufff, tot nu s-au mai limpezit tensiunile la voi la firma?….

    ana 15 decembrie 2008 22:24 Răspunde
  • catalina tu ce zodie esti? 🙂

    ana 15 decembrie 2008 22:26 Răspunde
  • ce-i cu voi, fetele mele, prietenele mele? ce-i cu voi?….. cand se usuca ochii vostri? vreau sa va vad zambind!

    ana 15 decembrie 2008 22:29 Răspunde
  • Inca nu , dar speram sa” iesim” bine din iarna , draga mea Ana, noroc cu Catalina, ca ne sustinem moralul reciproc,altfel ar fi mult mai rau.Catalina este un taur blind si intelept.
    Stiu draga mea Iana si eu astept Tangoul , cred ca toti il asteptam .

    nina dumitru 15 decembrie 2008 22:33 Răspunde
  • Alice, ne auzi??? vocea galeriei: Hai Alice! Hai Alice!!!
    🙂 ne trebuie si imnul galeriei Tango… 🙂 Imnul asta era bine sa fi fost pina acum si sa se auda in fundal la tribunal pe la procesele alea cu Felix & Co. 🙂

    Iana 15 decembrie 2008 22:49 Răspunde
  • „-………..
    Eu sunt ce n-a fost inca nimeni din toate cate au fost
    Si sunt,
    Sunt ritmul primelor senzatii
    Si gestul primului avant,
    Sunt simetria primitiva a doua buze-mpreunate,
    Sunt frenezia ancestrala ce-n lutul omenesc se zbate,
    Sunt visul unei nopti de vara trait de sexe diferite,
    ……
    Sunt prada bestiei,
    Himera netalmacitului poet,
    Sunt spasmul,
    Lenea
    Si dezgustul efemeridelor ce mor
    Ai-accentul circomflex al vietii-
    Al nimanui
    Si-al tuturor!
    ….
    Eu sunt…
    Dar nu…
    Trecutu-mi spune ca astazi nu mai sunt nimic-
    Nu sunt decat adresa scrisa indescifrabil pe un plic”
    Ion Minulescu- Romanta necunoscutei

    Leda 15 decembrie 2008 22:58 Răspunde
  • Hello tuturor, buna Alice! Imi pare rau ca n-am scris azi pe blog dar acum am ajuns acasa. Vreau sa ma laud cu ceva: mi-am mai cumparat o carte de-a ta Alice, si anume „Care pe care, femei si barbati”. Abia astept sa o citesc, sa o savurez. Va pup!

    Roxana A 15 decembrie 2008 23:01 Răspunde
  • ” E atat de putin
    ceea ce cunosti.
    E atat de putin
    ceea ce cunosti despre mine.
    Ceea ce cunosti
    sunt norii mei,
    tacerile mele,
    tristetea casei mele
    vazuta pe dinafara,
    jaluzelele melancoliei mele
    si lacatul de la usa singuratatii mele.
    De fapt, nu stii nimic….
    Cel mult te gandesti
    ca este atat de putin
    ceea ce cunosc eu despre tine.
    Adica norii tai,
    tacerile tale, gesturile tale,
    tristetea casei tale,
    vazuta pe dinafara,
    Jaluzelele melancoliei tale,
    bataia de la usa insingurarii tale”.
    E atat de putin- Mario Benedetti

    Leda 15 decembrie 2008 23:09 Răspunde
  • ” Pentru ca am ucis paianjenul si am indraznit
    sa cred ca n-am gresit prea mult
    calcandu-l in picioare,
    pentru ca am stiut ca, desi ai fugit,
    spaima de fapte a ramas la fel de mare,
    pentru ca, iata, in esenta
    ramai aceeasi absenta
    desi te intorci la soroc de furtuna
    cersind un cuvant rotunjit a minciuna,
    pentru ca astazi nu vrem sa mai fie
    in jurul tristetii un nor de betie,
    pentru toate acestea si nu pentru tine
    te iert fara mila si fara rusine”
    Dezlegare- Gabriela Hurezean

    Leda 15 decembrie 2008 23:14 Răspunde
  • Am venit si eu aici , am alergat intr-un suflet …Si nu exagerez, credeti-ma cand spun ca mi-a fost dor de voi. Si am citit, insetata fiind de voi, tot ce-ati scris astazi. O Doamne, sunteti minunate si nu ma feresc s-o spun.
    Si ma gasesc asa cate putin in fiecare dintre voi.
    Si eu simt ca traiesc in „doua lumi paralele” asa cum spune Camelia, printre cifre si conturi mazgalind uneori prin „registrul de casa al iubirii” asa cum face si Cora (pe cel real il mazgaleste draga de Nina hi hi hi).
    Draga mea Alice sunt sigura ca ai gasit cea mai frumoasa poezie pentru noi. Ana, sensibila si buna Ana, eu sunt un taur nu foarte bun si nu foarte intelept, dar sigur foarte stabil. Un taur ce iubeste adanc.

    Catalina 15 decembrie 2008 23:24 Răspunde
  • esti un taur exagerat modest, Catalina, pt ca esti si buna si inteleapta, esti semnul de pamant cel mai clar posibil, pamantul pe care „ai tai”, cei din familie, cei iubiti de tine si deci privilegiati, pot sta desculti simtind caldura cu care ii primesti si ii cuprinzi, esti pamantul care se intalneste la orizont cu cerul si cu Dumnezeu in cele mai frumoase culori. abia astept sa va linistiti voi doua, simt asa o empatie si nu ma pot relaxa cu totul, nici cand problemele mele par sa se rezolve limpede si senin. ma tot gandesc la voi, ce bine era cand va simteam pacea interioara, ma hraneam cu ea, o sorbeam de sete ca pe nectar.
    Doamne-ajuta, sa iesiti, cum zice Nina, din iarna, cu bine. va pup dragele mele, si tie Alice spor la treaba in continuare!!! azi la firma mi-a cazut netul exact cand cautam poezii cu mai multa fervoare. as fi vrut sa mai propun si alte alternative…. dar sunt convinsa ca poezia din Tango va fi cu adevarat cea mai frumoasa si cea mai trista si cea mai… 🙂
    noi fetele tale simtim cum curgi in cuvinte, Alice. iti simtim travaliul, iti iubim „copiii” si ne regasim mereu in ochii lor.

    ana 15 decembrie 2008 23:42 Răspunde
  • Mi-e dor de voi mereu. Mi-e dor de taclalele noastre de seara, mi-e dor sa plangem, sa ne imbarbatam, sa cautam raspunsuri impreuna. Zilele astea revista mea m-a luat prizoniera, dar v-am urmarit cu coada ochiului si acum, cand dupa doua zile am ajuns, in sfarsit, acasa, primul lucru pe care il fac e sa deschid computerul, sa scotocesc dupa semne de dragoste care sa-mi ingaduie apoi sa alunec in somn zambind, sa visez frumos, ca nu exista distante, si ca nu exista drumuri prea lungi, si ca nu exista prea tarziu pentru nimeni.
    Va multumesc ca ati cautat poezie pentru mine- din suflet va multumesc, maine vom face selectia finala si am sa va spun ce-am ales. Sunteti prietenele mele, colegele mele, dragele mele, scumpele mele – eu asa stiu sa iubesc, cu vorbe tandre, cu gesturi blande, chiar daca sunt caraghioasa si Tudor poate ca rade de noi, de undeva, din coltisorul lui de viata.
    Va imbratisez, cu toata dragostea, va spun noapte buna. Ne intalnim in vis, in inimile noastre de sare si lacrimi, in sperantele noastre de dragoste implinita si ultima. Noapte buna, dragelor, bunelor, frumoaselor.

    Alice Nastase 15 decembrie 2008 23:55 Răspunde
  • subscriu tot ce ai spus buna mea Ana, Catalina degaja caldura ,caldura sub care se adaposteste geamanul din mine cu toate slabiciunile lui .Nici pe mine nu ma „coafeaza ” foarte tare cifrele si conturile(noroc cu draga de Catalina ca le descurca).Te sarut.

    nina dumitru 16 decembrie 2008 0:01 Răspunde
  • Alice, am si eu, la ceas de seara, o poezie pentru tine…

    Eusebiu Camilar

    Luntrea aurie

    Dar nopţile acestea, frumoaso, cum de sunt,
    Atât de diafane, din cer până-n pământ?

    Pădurile par alge înalte-n clătinări…
    Noi ne plimbăm alături pe fundul unei mari.

    Lucirile acestea de sus, vor fi fiind
    Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind…

    De-aseară se zăreşte, cu cârmă spre Apus,
    O luntre aurie, deasupra noastră, sus…

    Aşa ne urmăreşte de-aseară, pe-amândoi:
    Stă drep deasupra noastră când ne oprim şi noi!

    O, poate că din luntrea ce ne ţinteşte-aşa
    Într-un târziu, o scară de raze s-o lăsa,

    Şi dacă tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,
    Cu luntrea aurie vom asfinţi şi noi.

    Moshu 16 decembrie 2008 0:08 Răspunde
  • Somnoroase pasarele
    Pe la cuiburi se aduna,
    Se ascund in ramurele – Noapte buna!
    Noapte buna dragele mele prietene.
    Noapte buna intelept Muritor, noapte buna preaiubit Daniel

    Catalina 16 decembrie 2008 0:28 Răspunde
  • Noapte buna Catalina, noapte buna tuturor!

    muritor 16 decembrie 2008 3:13 Răspunde
  • Buna dimineata,
    Alice vreau sa te felicitpentru tot ceea faci, pentru aceasta lume minunata pe care o recreezi si ne regasim usor emotionati si tematori(ca s-ar putea termina) multi dintre noi.Referitor la copii eu am 2 baieti pe care ii iubesc f.mult.Ceea ce vreau sa spun e faptul ca acum cativa ani cand il aveam doar pe unul dintre ei si eram atat de preocupata de mine, de geloziile mele, de durerile mele incat atunci cand ajungeam acasa stiam doar ca vreau cat mai repede sa ma asez in pat, sa ma pot preface ca dorm pentru a putea plange in voie.Scena s-a repetat cativa ani in sir pana -surpriza- nu am dat divort ci pur si simplu am ales sa-mi traiesc viata mea si nu pe a lui, flirturile mele si nu pe ale lui, sa-mi cresc copii cum imi doresc si in conditiile impuse de mine .Daca vrea sa stea bine daca nu asta e.Avem o singura viata si e pacat sa o irosim pe iubirile altora cand copii ne implora sa ii iubim si sa descoperim impreuna lumea.Va iubesc pe toti cei ce scrieti aici si demonstrati ca se poate .

    alina 16 decembrie 2008 9:26 Răspunde
  • Dragii mei,dragi!Cata poezie in voi,cata poezie printre noi! ce frumosi sunteti si cat de minunati prieteni! Buna dimineata,voua fratii mei de suflet!
    Buna dimineata Alice ,tu ,atat de frumoasa cu toate ale tale! E o zi in care simt ca trebuie sa-ti multumesc.Pentru ca esti,existi si iti imparti viata cu noi.Si pentru ca ne permiti sa stam in jurul tau ,sa-ti sorbim cuvintele ,sa ne hranim cu vorbele tale neasemuite !
    Are sa rada Tudor de noi,din lumea lui inginereasca,stiu,mai am acasa un inginer care rade,deci am imunitate pe viata…si nici ca-mi pasa!
    Simt ca as vrea sa va daruiesc azi tuturor inima mea,nu cea din sare!,sufletul meu intreg…dar poate v-as amari ziua…si nu vreau.Va astept dragii mei!

    Cora 16 decembrie 2008 9:33 Răspunde
  • Uite,Alice eu am o doua poezii de Edith Sodergran

    Ai cautat o floare

    Ai cautat o floare
    si ai gasit un fruct
    Ai cautat un izvor
    si ai gasit o mare
    Ai cautat o fata
    si ai gasit un suflet
    si esti dezamagit…

    Dragoste

    Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
    am lăsat-o pe o stâncă pe ţărm
    şi am venit la tine goală ca o femeie.
    Åži ca o femeie m-am aÅŸezat la masa ta,
    am băut vin cu tine şi am sorbit din parfumul de roze.
    M-ai găsit frumoasă, mi-ai spus că mă asemuiam unei fiinţe văzute în vis,
    am uitat totul, am uitat copilăria, căminul,
    nu-ţi ştiam decât mângâierile ce mă ţineau prizonieră.
    Şi tu ai luat surâzând o oglindă şi m-ai rugat: priveşte-te-n ea!
    Am văzut că umerii mei erau făcuţi din pulbere şi cădeau în pulbere,
    am văzut că frumuseţea mi-era bolnavă şi nu voia decât să dispară
    O, strânge-mă tare în braţe, atât de tare încât să nu-mi trebuiască nimic altceva.

    Cora 16 decembrie 2008 9:48 Răspunde
  • Elena, multumesc pt. gandurile tale! Prietenii sunt cele mai frumoase daruri pe care ni le face viata si pt. ei merita sa facem orice!

    Cristina Socaciu 16 decembrie 2008 11:12 Răspunde
  • Ne amagim cind credem ca ne crestem copii.
    Ei ne cresc pe noi.
    Ana… Vera……..
    Doar sufletele pot rosti asta.

    Valin 21 decembrie 2008 0:06 Răspunde

Dă-i un răspuns lui muritor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title