„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Concertele de 1000 de euro

de

Am avut în urmă cu vreo zece ani o prietenă care se îndrăgostise de un bărbat bogat, iar acesta, la rându-i, pentru a-și arăta reciprocitatea sentimentelor, făcea risipă de mijloace materiale și-o înconjura cu daruri și ispite când dulci, când strălucitoare, când vâjâitoare. Mai exact, îi cumpăra bijuterii, farduri, dulciuri, flori, mașini, excursii, bilete la concerte, haine de firmă, telefoane, ceasuri, pantofi, iar ei trăiau, în bunuri și duium, o relație pasională, cu multe certuri, împăcări, promisiuni sau confesiuni menite să îi ajute să clădească o relație durabilă.

.

Nu-mi mai amintesc multe dintre amănuntele pe care ea mi le împărtășea atunci, dar nu am reușit să uit povestea în care, aflați într-un hotel de șapte stele într-o țărișoară orientală, s-au certat exact înainte să intre la un concert de muzică de operă care se ținea în salonul aurit al clădirii. Biletele costaseră 1000 de euro fiecare, dar fiindcă s-au certat chiar când coborau, el înfofolit în costum de mare firmă, ea splendid dezvelită de faldurile unei ținute cât p’aci haute couture, n-au mai intrat la concert să asculte trioul a două soprane și-un tenor, acompaniați de un mare pianist, ci, nervoși, au aruncat biletele în primul coș de gunoi, și-ăla aurit, de lângă lift. Apoi au mers la restaurant să se certe mai departe în tihnă și să se poată împăca până seara.

Am reținut povestea, fiindcă mi-a provocat un regret adânc și, deși n-o invidiam pentru bucuriile venite în viața ei odată cu noua iubire, atunci, da, am invidiat-o, cu un soi de ciudă.

Am fost mereu îndrăgostită de muzică, de la anii de școală primară și până la venerabila a doua sau a treia tinerețe pe care o trăiesc azi la patruzeci și hăt de ani. Încă din liceu mergeam în fiecare joi  la filarmonica din Ploiești, iar în facultate, oricât de săracă aș fi fost, învățasem să fac economii pentru un bilet de intrare la operă sau la Ateneu. Auzind ce șansă a ratat, să petreacă o seară la un concert privat, în care sunetele te înconjoară și te alintă ca într-un vârtej de iubire, m-am necăjit de pagubă și m-am înciudat pe risipa ei…

Am rămas de-atunci, recunosc, nu doar cu istorisirea asta întipărită în sipetul cu amintiri neliniștite, ci și cu o tainică poftă să ajung și eu, cândva, la concerte intime, splendide, la care biletul poate fi chiar și de o mie de euro. Dar culmea este că, la mine, spectacolele de asemenea valoare au venit fără bani.

Am trăit în urmă cu doi ani o asemenea întâlnire la o ediție Opera FANtastica a Luminiței Arvunescu, în care invitată era Leontina Văduva și elevii ei minunați. Iar intrarea a fost liberă pentru toți cei din salonul Cerchez de la Cotroceni. Am asistat, într-o altă seară magică, la Opera din București condusă pe atunci cu har miraculos și dăruire nemăsurată de Beatrice Rancea, la un desfrâu de talent al cântăreților din echipa Fundației Pavarotti, o seară la care am plâns și am râs de emoție, văzând ce show fabulos pot face, după spectacolul oficial – Gala Vincero din 5 octombrie 2017- , tinerii nebuni aleși de soția lui Luciano Pavarotti, Nicoletta Mantovani și de prietenul marelui tenor, muzicologul Sabino Lenoci, să ducă numele Pavarotti mai departe în nemurire. La fel, a fost un concert la care nimeni n-a plătit bilet, căci a izbucnit ad-hoc, în jurul pianului de lângă salonul unde cocktailul stătea să se încheie și doar câțiva oaspeți ai galei mai rămăseseră cu câte o cupă de șampanie în mână.

Și am asistat și ieri, la cea de-a doua seară a Zilelor Shakespeare organizate de minunata, etern îndrăgostita de arta autentică, Alice Barb, la splendida Casă a Artelor „Dinu Lipatti”, la un spectacol la care biletul ar fi putut să coste liniștit 1000 de euro sau chiar mai mult. Căci nu există, de fapt, preț care să plătească șansa uimitoare de-a te afla în casa lui Dinu Lipatti, lângă scena pe care a cântat George Enescu, iar la distanță de doar o întindere de braț și-o bătaie de inimă să cânte – ca și cum ar cânta numai pentru tine!-  artiști mari, superbi, auriți nu de averi, ci de har și de emoția artei făcute cu patimă și reverență, și să-ți recite din Shakespeare un actor cu talent fără margini. După o fermecătoare conferință susținută de Lucia Verona, pianista Mădălina Florescu, soprana Marta Sandu, tenorul Andrei Lazăr, violonistul Cristian Balaș și actorul Cristian Iacob, aduși la Casa Artelor de Alice Barb și de spiritul atotcuprinzător și generos al geniului Dinu Lipatti, mi-au dăruit încă un concert de 1000 de euro și au făcut-o, așa cum vin de fapt cele mai valoroase întâmplări din viețile noastre, la o întâlnire la care nimeni n-a plătit bilet.

Intrarea e liberă la Casa Artelor. Trebuie doar să vrei să fii acolo și să iubești muzica, să iubești poezia, să iubești frumusețea atât de mult, încât să știi să prețuiești darul pentru care, oricum, n-ar putea exista cost, atât e de valoros și de nemărginit.

Mergeți în seara aceasta la Casa Artelor Dinu Lipatti la ultima dintre întâlnirile cu Shakespeare, amintiți-vă că mâine, 23 aprilie, va fi ziua de naștere a lui William Shakespeare și nu uitați că, atunci când ți-e cu adevărat sete de frumos, cineva îți va întinde un pahar cu miracol care să-ți astâmpere dorul, fără să plătești nicio lescaie pentru asta. O bătaie de inimă și, poate, un zâmbet sau o lacrimă de drag sunt mai mult decât de ajuns.

 

 

Categorii:
Confesiuni

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title