„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Cand doi oameni iti spun acelasi lucru

de
The Holly and the Ivy- Jon Anderson
N-am dormit deloc, dar m-am trezit fericita! Vine Craciunul, ii simt parfumul profund, rece si tandru, intrand prin fereastra deschisa. Si-l presimt superb, si-l poruncesc senin si impacat.

Una dintre prietenele mele dragi, o fata curata si frumoasa ca o icoana, mi-a scris acum cateva zile: „Stii cum vorbeste Dumnezeu? Facand doi oameni sa-ti spuna acelasi lucru”. Si in nesomnul meu viscolit, printre alunecarile  mele  in  crevase  de visuri  si  spaime,  mi-am amintit de cele doua mesaje insemnate care mi-au fost daruite in ultimele zile.

Otilia, prietena mea buna, credincioasa, luminata, m-a rugat, vazandu-mi tristetea, sa ma las in voia Domnului. Sa spun, cu gand curat: „Doamne, faca-se voia Ta. Ce-mi dai Tu de dus e un dar, pe care-l primesc si de care ma bucur, chiar si atunci cand nu-l pot intelege. Dar stiu ca ceea ce-mi dai de trait, si de aflat, si de indurat, si de iubit – caci, Tu, Doamne, mi-ai pus inima asta in piept- are un rost, si o noima aflata mai presus de ambitiile mele marunte, inghesuite in ziua de azi”.

Aurora, prietena mea inteleapta, loiala si dreapta, mi-a spus: „Elibereaza-te de indarjiri. Da-ti spatiu, din punct de vedere psihologic, lasa-te sa curgi in voia intamplarilor, fii libera, asteapta, deschisa, ceea ce va urma! Si accepta, cu detasare, tot ce traiesti, ca pe un experiment ce nu te poate rani, ci doar imbogati”.

Fiecare noapte de nesomn are rostul ei. Fiecare dimineata de libertate are nu doar lumina soarelui, ci si pe aceea, frageda, divina, a unui nou inteles.

Vine Craciunul, vine Anul Nou, ma pregatesc sa le culeg darurile. Langa mine, in timp ce scriu, doua papusi de lemn – jucaria splendida a dragostei mele – aduna mere dulci, parfumate, si le asaza in panerele  sarbatorii. Si danseaza, o data cu mine, invartindu-se, invartindu-ne, in ritmul sfant al lui The Holly and the Ivy.

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Iar de acum TOTUL este posbil. Este posibil sa uiti tot ce a durut si sa mergi mai departe ca in ziua Dintai. Este posibil sa iubesti fara sa mai intrebi vreodata „De ce?” De ce pleaca? De ce vine? De ce tace? De ce spune?
    Este posbil sa fii fericita doar asa pentru ca ti-ai alungat somnul de pe pleoape si Ilona ti-a zambit de „Buna dimineata!” iar Victoras a gangurit molcom alunecand inca dinspre noapte catre zi.
    Este posibil sa gasesti intelesuri pe care nu le-ai cautat iar cele fara de raspuns sa isi piarda inseamnatatea.
    Este posibil ca toate problemele tale sa se rezolve de la sine iar tu sa mergi inainte in virtutea inertiei.
    Totul este posbil acum ca te-ai eliberat.

    Leda 10 decembrie 2008 8:46 AM Răspunde
  • Buna dimineata, draga mea draga, buna dimineata! Te imbratisez si fug in lume, in scoli, in tribunale, in mine insami- oriunde e nevoie sa ajung, ca sa pot merge mai departe zambind. Multumesc, Leda! Mult, mult de tot!

    Alice Nastase 10 decembrie 2008 8:51 AM Răspunde
  • adevarat graira cele doua prietene ale tale…..nimeni nu cred ca ar fi putut s-o spuna mai frumos…sau nimeni atat de adevarat si direct….hm, ce bine sa ai prieteni, asa ca ai tai caci nu mai este nevoie sa te privesti in oglinda…..
    nici eu n-am dormit alice….nici eu n-am somn, iar putinele clipe in care ploapele mele se lipesc ma fac sa tresar de spaima….
    nu asta vroiam sa-ti scriu astazi, nu asa vroiam sa-mi incep ziua….o sa revin mai tarziu , poate-mi trece instrainarea asta ce-o simt, ce ma apasa….
    mai citesc ceva poate-mi trece…
    revin…
    te iubesc minunea mea alice

    monica 10 decembrie 2008 8:52 AM Răspunde
  • scriam in acelasi timp…
    si Leda la fel…..

    monica 10 decembrie 2008 8:54 AM Răspunde
  • Buna dimineata iubitii mei ,nici eu nu am dormit ,m-am tot ginditla conditia ingrata a femeilor, gospodine,mame, iubite, sotii.Suntem zeite intr-o lume a imperfectiunii.
    Iubirea profunda, adevarata merge mina in mina cu iertarea ,toleranta ingadiuinta fara a-ti pierde demnitatea.Prin prisma asta optimista vad eu iubirea azi.
    Va imbratisez si va astept

    nina dumitru 10 decembrie 2008 10:07 AM Răspunde
  • Buna fetele mele dragi!
    ai dreptate Nina,atata dreptate…si eu azi ma simt mai puternica si mai optimista.Monica,te pup si pe tine,fugi din instrainarea ta si vino langa mine..si eu am dormit putin si prost printre suspine si lacrimi inabusite in perne,inca ma doare tristetea noastra a tuturor femeilor din lumea asta!

    Cora 10 decembrie 2008 11:07 AM Răspunde
  • Alice ,minunato,ai rasarit !Si ce bine ca se revarsa peste noi pacea ta ,speranta si iubirea!Lumineaza-ne,incalzeste-ne!

    Cora 10 decembrie 2008 11:12 AM Răspunde
  • Pe unde o mai fi impartind intelepciune Muritorul nostru_sa-l fi alungat disperarea si incrancenarea noastra de femei frumoase si nebune_Mi-e dor de bunatatea lui si pacea ce-o aduce intre noi!
    Ce-o fi cu Ana…cred ca e suparata,desi n-ar trebui.Alice te rog spune o vorba buna si pentru ea,canta pentru ea sireno si poate va veni.imi lipseste.

    Cora 10 decembrie 2008 11:19 AM Răspunde
  • Duminica spre luni, in drum catre centrul tarii, am avut un moment cand, din cauza viscolului iscat din senin, a ninsorii, a poleiului, a masinii mele ramase inca in vara (care se revolta, la randul ei, pe serpentinele din zona Predeal – Brasov, incapatanadu-se sa nu ma mai ajute), din cauza noptii, a singuratatii, a oboselii acumulate si a deznadejdii ca nu pot ajunge la partenerul care isi pusese sperantele in mine,mi-a venit sa renunt la tot. Sa ma opresc din drum, sa opresc motorul,gata, sa se termine odata!Eram singur, in creierii noptii, in creierii muntilor, nimeni nu stia de mine, putea sa mi se intample orice.Ma simteam singur, eram singur.
    Am continuat, insa, drumul. Am ajuns, cu foarte mare greu, la destinatie, rupt de oboseala si incordare. Si am reusit sa rezolv, ca si cand nimic nu se intamplase, toate intalnirile. Si am castigat.
    Iata de ce am tacut pana azi, Monica, Simona Radoi, Camelia, Cora, Catalina. Insa, m-am intors. Sunt aici, acasa, din nou.
    Intorcandu-ma spre casa, m-am gandit la Sarbatori. La atmosfera specifica lor. Mi-a fost dor de ai mei, de emotia creata de tata cand conspira cu mama toaste surprizele lumii pentru mine; mi-a fost dor de copilul meu nenascut inca, pe care il astept sa dansez cu el la lumina lumanarilor pomului de brad; mi-a fost dor de liniste, de caldura, de taceri mangaitoare si de absenta reprosurilor. Mi-a fost DOR.
    Si am inteles, (a cata oara?) ca nimic nu conteaza in tumultul asta afara de FAMILIE. Nici castigurile, nici betia respectului altora, nici puterea castigata cinic, nici aprecierile conventionale rostite plenar. Dincolo de tot, luminile se sting, toti ceilalti se intorc acasa, iar singuratatea isi ia partea ei de prizonieri.
    Dincolo de problemele de la serviciu, dincolo de mizeriile colegilor care va ignora, dincolo de tensiunile din oras, de la semafoare, din magazine, de la medici, de la tribunale, dincolo de negocieri, rapoarte, bugete, sedinte interminabile, va spun un secret : VIN SARBATORILE !!!
    Si, va rog, luati-va copiii in brate, dansati cu ei, mangaiati-va sotii sau iubitii, lasati lucrurile sa curga „in voia intamplarilor”. Vin Sarbatorile !
    Ana, te rog, revino acasa. Catalina, fi-mi tu colac de salvare acum ! Monica, te rog sa iti treaca, zambeste, suntem aici. Nina, echilibrul tau trebuie sa ne ajute !Reveniti aici,scrieti, fiti familia noastra!
    Pentru voi, indraznesc si eu inca o melodie. „We’re counting the days / ‘Til it’s time for Christmas day…”

    http://www.trilulilu.ro/gabi_corduneanu/3b2a54a349dd17

    muritor 10 decembrie 2008 11:31 AM Răspunde
  • Bine ai revenit acasa,Muritorule,aici printre noi,zeite si iele deopotriva,e si casa ta.Mi-esti drag ca un frate bun si intelept.Da,ai dreptate ,asta e tot ce conteaza…tristetile vin si pleaca,toate celelalte probleme din vietile noastre n-ar trebui sa insemne ceva.In fine,ma bucur asa de mult ca te-ai intors ,la noi,la mine.De-ar reveni si Ana…

    Cora 10 decembrie 2008 12:05 PM Răspunde
  • Sa-ti spun si eu un secret,Muritor drag…am asa o banuiala vaga cum ca as cam stii cine esti tu.Dar e doar banuiala si nu spun nimanui,bine_Si tac..

    Cora 10 decembrie 2008 12:07 PM Răspunde
  • dragele mele cora, catalina si nina… jur ca nu sunt suparata pe nimeni, dar va rog asa, fara incrancenare, calm si senin, nu o mai rugati pe Alice sa ma cheme, suntem toate niste femei mature si sensibile si stim ca lucrurile in viata ori se intampla firesc si atunci totul curge frumos si avem sansa la fericire ori sunt puse cu mana si asta se vede in timp, in ridurile noastre, in plans si in regrete.
    nu dramatizati plecarea mea, eu am sa raman acasa la mine, si voi veti intelege toate, in sinea voastra, de ce.
    am trait intens cu voi toate, v-am iubit si v-am inteles… aventura aceasta minunata i-o datoreaz lui Alice, careia ii multumesc inca o data frumos si ii doresc din suflet sa ii aduca Mosul o viata de familie, acea viata de familie despre care vorbea atat de frumos muritorul….
    Va rog, lasati-ma sa plec firesc, intuitia mea (cea care ma conduce perfect prin viata) imi spune ca e momentul sa merg mai departe.
    nu va uit, si va voi citi cu toata dragostea in continuare, pe toate!!!!
    sunteti o lume minunata, va urez sa durati mult, mult mai mult decat dureaza in general minunile.

    ana 10 decembrie 2008 12:10 PM Răspunde
  • Sa iti spun si eu un secret, draga Cora. Sunt doar un muritor. Atat, nimic mai mult. Legat de voi doar prin acest blog. Mi-e teama ca banuielile tale sunt..gresite, oricare ar fi ele.
    Ana, gresesti. Intuitia ta ne exclude pe noi, care iti cerem sa ramai. La asta te-ai gandit?

    muritor 10 decembrie 2008 12:18 PM Răspunde
  • muritor, nu ramai in casa cuiva doar pentru ca ii iubesti florile…:)
    florile iti mentin viata interioara, ele te ajuta sa respiri si sa urci, ele iti tin sufletul in petale vii…. dar nu ele iti deschid sau iti inchid usa casei, si cred cu convingere ca esti de acord cu mine.
    imi doresc sa nu transformam intr-o tragedie un gest atat de natural. aveti incredere in mine si in ceea ce simt, ok? va multumesc tuturor.
    Alice, raman o fana a cuvintelor tale!!!!
    Va rog mult, mult de tot, respectati-mi aceasta decizie si nu ma intoarceti din drum. 🙂
    Cu drag, fara tristeti dar si fara putinta de a va uita vreodata…
    Ana

    ana 10 decembrie 2008 12:28 PM Răspunde
  • Ce caldura si veselie si intimitate gasesc in rindurile pe care le scrieti
    Da aici ma simt inconjurata de prieteni, oameni sensibili si calzi cu un suflet aparte…
    Ce bine a spus Muritorul ca FAMILIA E cea mai importanta ACUM si mereu si din pacate eu am realizat asta dupa cineva drag s-a dus la ceruri…
    Iubesc Craciunul ca voi toate si iubesc tot ceea ce mi-a adus el -Omul drag

    diana_r 10 decembrie 2008 12:35 PM Răspunde
  • Stii care este extraordinarul lucru care s-a intamplat azi, Ana? Ai vorbit cu noi, dupa zile de tacere ! Ai comunicat cu mine, cu noi, Ana. Sufletul tau are nevoie de comunicarea asta, asa cum ,recunosc, si al meu are, si al Corei, si al lui Alice, si al Ninei. Si, astfel, ramai in casa, ai ramas in casa toate zilele astea, cu toate postarile astea, vei ramane in casa, citind, placandu-ti sau replicand mut la scrierile noastre, chiar daca ai tacut sau taci sau vei tacea.
    Nu te voi intoarce din drum, pentru ca vei fi aici, cu noi. Eu voi considera asta si ma voi comporta ca atare. Si restul vor face acelasi lucru, sunt sigur. Si tot ce se va scrie, va fi si cu trimitere catre tine. E imposibil sa ignori asta.
    Ana, pe care toti o stim, nu va face asta. Zic si eu.

    muritor 10 decembrie 2008 12:38 PM Răspunde
  • SARBATORILE bat la usa si asta se simte in aer, pe strazi, in sufletele noastre.
    Printre minunatele colinde pe care cu totii le ascultam in aceasta perioada, eu am o melodie favorita pe care o fredonez impreuna cu Chris Rea ‘ Driving home for Christmas’

    http://www.trilulilu.ro/vilyaarda/e17db6fe7b600b

    Este o piesa care ma emotioneaza de fiecare data si nu ma satur sa o ascult, reascult in fiecare an.
    O dedic tuturor celor care isi intorc privirile si sufletele spre FAMILIE, PRIETENI, lasand la o parte toate cele rele si triste.
    Va pup si o zi minunata!
    Elena

    Elena 10 decembrie 2008 12:40 PM Răspunde
  • Va scriu pe telefon, dintr o sala sordida de tribunal, unde ma pregatesc sa mai pierd un proces, sau macar sa constat ca am pierdut o felie de viata. Ma bucur ca sunteti toti acasa, dar ma si intristez… Am sa va scriu mai mult cand plec de aici, am sa raspund fiecaruia, am sa va alin pe fiecare in parte, asa cum si voi, fiecare in parte, veniti sa ma alinati cand mi e greu. Am multe de spus, am inima plina de taine pe care tanjesc sa le eliberez. Fiindca aici spunem adevarul si numai adevarul. Ca in sala asta sordida, trista, de tribunal.

    Alice Nastase 10 decembrie 2008 12:42 PM Răspunde
  • Draga mea draga…

    Silvana 10 decembrie 2008 1:06 PM Răspunde
  • Da,minunile sunt acasa si ele…Ana,a venit acasa!…ca sa plece,iar.Ana stiu ca nu vei raspunde si chiar te inteleg.Mi-esti draga ,tocmai asa cum esti tu…si te admir.
    Altfel…pare o zi frumoasa,cu multa treaba,dar frumoasa,rece,dar senina!

    Cora 10 decembrie 2008 1:38 PM Răspunde
  • Buna, tuturor ! Deja e soarlele sus si e senin si frig. Ma impresioneaza ca Alice (ne) citeste si din sala de tribunal. Ea chiar are nevoie de noi, precum si noi de ea, precum avem nevoie unii de altii ! Sa dea Dumnezeu sa castige procesele astea si sa nu mai fie nevoie sa mearga prin tribunale… Iti suntem alaturi, Alice !
    Muritor, as vrea sa ai parte cat mai curand de familia pe care ti-o doresti atat de mult.
    Mergi cu bine, Ana.
    Fetelor, incercati sa va scuturati de tristeti si lacrimi si sa va pregatiti de Craciun. Si aveti in vedere cuvintele Aurorei adresate lui Alice. (ce mi-o fi venit mie sa dau atatea sfaturi??)

    Camelia Vasiliu 10 decembrie 2008 1:56 PM Răspunde
  • Camelia Vasiliu 10 decembrie 2008 4:43 PM Răspunde
  • Inteleptii,ca tine,Camelia,adevar graiesc.

    Cora 10 decembrie 2008 5:37 PM Răspunde
  • Nu stiu de ce lucrurile merg astfel. S-a strecurat ceva fals aici, am inceput sa credem lucruri neadevarate unii despre altii, sa avem banuieli, si sa ne repezim sa le infirmam sau sa le confirmam prin gesturi extreme. E pacat. Ma simt oropsita de o zi rea. Eu nu v-am ascuns nimic din ceea ce simt si traiesc. V-am povestit despre dragostea mea, despre iubitul meu plecat la drum, pe care-l astept cu panze si fire si itze incurcate, si intrebari poate prea nesuferite, dar il astept, credincioasa, infruntand o singuratate adesea de nesuportat, despre copiii mei alaturi de care dorm pe-aceeasi bucatica de pat, despre soriceii cu care ma lupt in parte, desi mi-e frica de ei, despre visele si despre planurile mele de viata, si de moarte, si de scris, si de iubit. Ce s-a intamplat aici de nu ne mai intelegem, ce s-a iscat, deodata, de Ana nu mai poate sa stea, Cora il banuieste pe Muritor ca e altceva decat un Muritor, toti ne vaicarim de singuratate si ne uram unii altora sa ne facem familii, desi noi toti racnim in gura mare ca avem familii? S-a intamplat ceva, parca ceva rau, ceva nedemn de casa noastra curata si adevarata… Lipseste Catalina, sa aduca ea parfumul ei sfintit- draga de Catalina pe care-o sustin pentru greul ei cu Toni, draga, draga… Nu stiu ce sa fac. Se prabusesc lumile. Iubesc in zadar, iubesc fara sa stiu sa iubesc. Mi-e frica. Iubesc si mi-e frica.

    Alice Nastase 10 decembrie 2008 5:44 PM Răspunde
  • Camelia,m-au impresionat mult cuvintele tale. E o unda de tristete la tine, sau simt eu gresit? Legat de urarea ta, iti spun ca voi face tot ce tine de mine sa imi recladesc o familie, cu omul care acum incerca sa imi suporte firea si temerile si panica (nejustificata spune ea) de a ramane singur. Stii,am mai scris eu pe acest blog, fiecare poarta dupa el povara unor ratari anterioare, a unor dezamagiri si sperante sfaramate. Uneori, gresim din cauza acestor poveri si le asociem genului, nu persoanei. Si stiu cat ii este de greu femeii pe care o iubesc sa imi accepte temerile,incalcelile firii si incrancenarea de a ma indoi de ea, de noi. Dar mai stiu ca nu exista jumatati de masura si ca intre noi nu vor exista, ca altadata in viata mea, compromisuri.
    Ma bucura prezenta unui alt barbat aici. Va rog sa il intampinati pe Cristi (voxcristi), a carui delicatete si dragoste si frumusete a cuvintelor sunt desavarsite, cu adevarat. Cristi, te mai asteptam aici!
    Alice, eu cred ca ne intelegem si, astfel, ne cunoastem. E firesc sa se nasca intrebari, sa scormonim raspunsuri, sa avem pareri. E firesc. Asa cum, gresit sau nu, ne putem „vaicari” din orice motiv, din orice slabiciune, motivata sau nu, ascultand incurajarile prietenilor nostri, asteptand cuvintele tale si oferindu-ti incurajarile noastre. Omul din viata mea imi spune uneori ca, atunci cand unul greseste, se indoieste, se vaicareste, celalalt trebuie sa lase de la el, sa il ridice, sa il sustina.
    Si are dreptate. Multa dreptate…

    muritor 10 decembrie 2008 6:01 PM Răspunde
  • Alice,noi SUNTEM VII ,suntem oameni vii,cu totii muritori si ne vaicarim ca orice oameni ,ba de una ,ba de alta…Eu nu-l banuiesc pe muritor de nimic suspect sau rau ci doar ma gandeam ca poate fi cineva cunoscut…ce e rau in asta.Ai dreptate aici in casa asta nu venim cu neadevaruri si e trist ca tu spui ca am adus noi ceva nedemn de casa asta ,pentru ca eu cel putin m-am adus pe mine asa cum sunt,fara falsitati si rautate.Sunt trista,foarte trista acum …si iar ma duc in coltul meu de pedeapsa sa plang.

    Cora 10 decembrie 2008 6:39 PM Răspunde
  • WOW !!!

    Ce tristete…ce sarbatori gri…
    Pai asa mai fetelor 🙂 …nu mai merge…eu sunt doctorul cu blandete (sau cu forta, dupa caz)…

    Asadar, fiti atenti:

    propunere—nimeni nu se mai vaita pana dupa sfantul Ioan (7 ian.)
    regula—toata lumea e datoare sa ridice moralul celui care se simte apasat dintr-un motiv sau altul
    scop—construirea unui refugiu, asa cum poate nu-l avem in viata reala (sau cel putin nu tot timpul)

    cine e de acord sa se semneze dupa mine…

    Daniel.

    daniel 10 decembrie 2008 6:52 PM Răspunde
  • Mi-am amintit de cuvintele lui Marin Sorescu: „Calcati numai pe partea carosabila a sufletului meu, barbarilor !”

    Nu stiu de ce mi le-am amintit acum, imediat dupa ce am citit cuvintele lui Alice, care pe mine ma dor ingrozitor.
    Si mie imi era teama ca atata vaicareala (a mea – nu-mi pot permite sa-i judec pe altii) poate sa ii indeparteze pe ceilalti – de mine; am si scris asta ieri. Dar ma refeream la mine, pentru ca eu am patit-o de mai multe ori; oameni chiar foarte apropiati, nu mai impartasesc cu tine necazurile, suferintele; nu mai au resurse, poate, pentru alinarea celor din jur, sunt grabiti, incorsetati, fugariti de viata, sau cine mai stie de ce … Ori noi, aici, tocmai asta am gasit, alinare. Si am impartasit impreuna dragostea noastra pentru Alice, pentru ca o stim din carti si de pe acest blog, din adevarurile pe care ea ni le-a transmis, nu-i asa ?
    Nu stiu ce ar putea fi fals, cel putin in ceea ce ma priveste. Nici eu nu am ascuns nimic. Mi-am pus tot sufletul pe tava… Si eu cred ca mai sunt multi ca mine.
    Poate a parut ca monopolizam cativa dintre noi, acest blog. Poate… Dar oricine este binevenit… nu am respins pe nimeni, am schimbat idei.
    Da, muritor, sunt trista ca mi-e rau in continuare…si ma bucur pentru tine, ca exista acea femeie in viata ta.
    Unde am gresit, Alice ? Este blogul tau si trebuie sa ne ajuti sa intelegem.

    Camelia Vasiliu 10 decembrie 2008 6:59 PM Răspunde
  • Plang si scriu..si nu pot sa cred ca e real ce se intampla aici.Credeam ca lumea cea rea nu ne va gasi niciodata si fiindca suntem impreuna nu ne va putea lovi .Dar,cineva a uitat usa deschisa si iata rautatea a intrat si aici.Nu poate fi real,nu.

    Cora 10 decembrie 2008 7:03 PM Răspunde
  • Nu e corect,spune mereu puiul meu cand simte o nedreptate amenintandu-l.Ospun sin eu acum.Nu e corect ,alice.NOi ti-am ascultat durerile si ti-am sters atatea lacrimi,amras cu tine si ne-am intristat deopotrinva,iar acum te irita vaicarelile noastre?Am mai spus,nu suntem personaje ,suntem vii si avem si nnoi vietile noastre ca si tine.,cu bune si rele.Nu e corect

    Cora 10 decembrie 2008 7:08 PM Răspunde
  • Hai Cora sa ne autopedepsim ca cineva ne-a inteles sau ne-a perceput gresit… incercati sa luati oamenii de pe blog asa cum sint ei, si asumati-va eventualele greseli, OK?
    nu se intimpla si in viata de zi cu zi sa fim intelesi gresit, sa se gaseasca cineva mai sensibil decit noi care sa fie deranjat de cite o remarca a noastra? De ce ar fi blogul altfel?

    Fiecare are viata lui cu probleme de zi cu zi. Sintem mai sensibili in aceasta perioada??? Perfect! vine Craciunul! daca nici acum nu ne dam sensibilitatea pe fata atunci cind?
    Dar cita energie consumata pe procese, soricei si pe „nu asta am vrut sa spun”, „eu plec”, etc… ia sa se canalizeze energia asta pe ceva pozitiv. Hai sa ne luam familiile si prietenii in brate si sa le multumim ca ne-au suportat inca un an (cu tot cu procese si soricei si lacrimi si suspine). Hai sa multumim Cerului ca sintem sanatosi, ca punem ceva pe masa de Craciun, ca avem puterea sa zicem „La Multi Ani” apropiatilor nostri.

    Haideti sa facem un lucru bun pentru cei oropsiti (si e plina lumea de ei). Sa ne gindim ca sint suflete chinuite, cu mult mai chinuite decit noi, pentru care Craciunul aproape ca nu vine.

    Sa facem un concurs: cite zimbete am smuls de Craciun de la copii fara adapost sau bolnavi, de la femeile abuzate, de la batrinii uitati de copii lor prin azile.

    LA MULTI ANI MINUNILOR SI SUFLETELOR SENSIBILE!

    Iana 10 decembrie 2008 7:09 PM Răspunde
  • Vorba,ta…Cand doi oameni spun acelasi lucru!

    Cora 10 decembrie 2008 7:10 PM Răspunde
  • Ma asteptam Alice sa gasesc pe blogul tau, al revistei Tango initiative caritabile. Ma asteptam ca dintr-o clipa in alta sa postezi ceva de genul: azi va propun sa facem fericit un copil. Ca macar o zi sa zicem: problemele noastre sint nimic in comparatie cu adevaratele drame. Nu e asta spiritul Craciunului, Alice?
    Procesele si soriceii si asteptarea omului iubit (asa de mult incit gelozia este oarba) sint foarte importante si, asa cum ai vazut o multime de oameni au fost si sint alaturi de tine… ca tu nu ai timp de vaicarerile lor si ca, poate, nu-ti place ca ei se mai intereseaza si unul de altul si nu doar de tine pot sa inteleg perfect. ca doar e blogul tau, sa fie doar problemele tale, viata ta, bucuriile tale.
    Nu-ti este teama ca ii vei dezamagi? Oamenii acestia te asteapta aici cu sufletul la gura! Oamenii acestia iti citesc articolele si cartile. de ce te joci cu ei?

    Iana 10 decembrie 2008 7:21 PM Răspunde
  • „Ma simt oropsita de o zi rea” ; „Va scriu pe telefon, dintr o sala sordida de tribunal, unde ma pregatesc (…) sa constat ca am pierdut o felie de viata.”; „Nu stiu ce sa fac. Se prabusesc lumile. Iubesc in zadar, iubesc fara sa stiu sa iubesc. Mi-e frica. Iubesc si mi-e frica” (Alice)

    Cred ca Alice are nevoie de intelegerea noastra. De apropierea noastra. De puterea noastra de a o intelege si ridica. Acceptam o Alice doar cand „nu ne dezamageste” , Iana? Doar cand cuvintele ei sunt confortabile pentru noi? O iubim pe Alice, e clar, si pentru ca e vie, si pentru ca spune ce simte, si pentru ca uneori greseste, si pentru geloziile ei, si pentru cruzimea ei, dar si pentru ca Alice are puterea de a accepta ca a gresit. Eu o admir pe Alice pentru asta. Si stiu ca a avut o zi grea, ii intind mana, ii raman alaturi, ca si voi, sunt convins.
    Cora,Catalina,Iana rautatea nu va intra aici. Doar oboseala, uneori, si grijile. Vom stii oare sa ne ridicam unii pe altii?

    muritor 10 decembrie 2008 7:34 PM Răspunde
  • Muritor,

    esti dragtuz ca de fiecare data. Nici macar nu sint sigura ca Alice are nevoie de scutul tau protector. Pe un blog plin de femei trebuie un cavaler sa imparta drepatatea, pozitie foarte flatanta de altfel. hihihihih
    Alice nu este acceptata, ea este iubita – poate mai mult decit isi inchipuie ea.

    Voiam doar sa atrag atentia asupra celor ce par sa se intimplat aici… si as fi vrut sa facem ceva de echipa. Daca tot locul acesta se numeste „casa”.
    Tocmai asta incearca sa faca cei de aici, sa se sustina, sa se ridice unii pe altii… numai ca acum pare ca aceste manifestari se numesc vaicareli…

    Iana 10 decembrie 2008 7:50 PM Răspunde
  • Ma uimiti. Ma intristati. Cora, Iana, eu va las sa va uluiti de „nedreptatea” mea acasa la mine, pe blogul meu, unde as putea sa nu va postez comentariile, daca nu le-as accepta, stiti prea bine. Dar eu va las sa spuneti ce doriti, cum doriti, – atata vreme cat lucrurile nu scapa de sub control si cat nu mi se pare ca-mi invadeaza intimitatea, ca atenteaza la ce e numai al meu. Sunt convinsa ca nu acesta este raspunsul pe care il asteptati. Ca ar trebui sa inventez niste pacaleli diplomatice si niste vrajeli in care sa spun multe vorbe fara sa comunic nimic. Dar eu sunt ceea ce sunt, pentru ca nu mint, pentru ca nu ma dezic nici de slabiciunile, nici de greselile mele, nici de critici. Nu am acuzat pe nimeni ca se vaicareste, dimpotriva, m-am intristat alaturi de toti. Doar am fost dezamagita si eu de jocurile in care azi ma iubiti si maine nu ma mai iubiti, azi muriti cu mine si maine va retrageti intr-o solemnitate demna si distanta. OK. E dreptul fiecaruia sa faca ce vrea. Si al vostru, si al meu. Nu am acuzat pe nimeni. Daca Ana a decis sa plece, lasand in urma atata nedumerire, desi cu o seara inainte suferea cot la cot, suflet la suflet cu mine, eu ii urez drum bun si-i multumesc pentru ce-a fost frumos. E tot ce pot sa fac. Noi mergem mai departe, scriem mai departe, ne rugam mai departe impreuna.
    Eu nu postez publicitate pe site. Nu vand intalnirea noastra la advertiseri si nu va scriu ca va iubesc ca sa fac trafic pe blog. Eu cred profund in intalnirea dintre oameni, cred ca avem multe sa ne spunem si ca putem sa ne ajutam unii pe altii. Daca v-am dezamagit, regret amarnic, dar va rog sa nu insistati sa devin altceva decat sunt. Eu nu-mi iau dragostea inapoi de la o zi la alta, chiar daca uneori am zile grele, in care deznadejdile mele dau in clocot. Si totusi, la apus de zi incercata, imi adun puterile si va aduc aminte ca sunteti la mine acasa, ca v-am deschis larg usa si ca v-am pus pe masa inima mea, viata mea, dragostea mea. Daca nu am oferit de ajuns, sunt si alte case, si alte inimi, poate mai generoase decat a mea care, uneori, recunosc, de frig si de teama, se preschimba in ghem de ciulini.

    Alice Nastase 10 decembrie 2008 8:03 PM Răspunde
  • de-asta mi-a fost dor de tine muritorule….acum am intrat pe blog si citesc si sunt consternata….
    Doamne cate s-au intamplat in ultimele ore, cat am lipsit….
    Pe Ana nu o inteleg , dar ii respect decizia….Insa buna mea Cora, tu esti inteleapta mi-ai aratat-o de cateva ori si stiu ca esti asa, insa nu te grabi sa judeci, mai ales intr-o zi atat de grea pentru sufletul lui alice, nu plange , iar daca tot la colt esti , iata vin la tine si-ti mangai fruntea, si-ti sterg lacrima ajunsa dincolo de inima mea, si-ti sarut obrajii …nu mai plange, cora!!!! Incerca sa intelegi….azi lui alice trebuie sa-i acordam „circumstante atenuante”, trebuie sa-i iertam tot…. oricum nu cred ca in sufletul ei crede asta despre noi….ne iubeste prea mult, si vrea sa fim perfecti tocmai pentru ca suntem ai ei…
    ai vazut , azi inainte de apleca la drum, inainte de a se arunca in valtoarea lumii astea nebuna si cruda si rea, a venit in casuta ca la un altar, ca la o icoana factoare de minuni -marturisindu-ne ca are o zi grea…sau mai grea decat altele….oare de ce ?!!? pentru ca ne iubeste si crede in noi…..
    Iana draga, si tu esti un om deosebit, nu poti fi atat de radicala…cu totii avem o perioada ingrozitoare, dar de ce trebuie sa ne inventam probleme ?sa ne complicam existenta?! daca ai initiative sunt convinsa ca vei gasi abordarea potrivita astfel incat sa nu ranesti pe nimeni…esti desteapta iana mea…..stii cum s-o faci….
    Dragii mei, bunii mei, cora mea …tu ai spus ca „atunci cand intram in casuta ne descaltam de toate rautatile”…ei ce facem , ne dezicem de toate astea ?!?!?
    Suntem cu totii speciali caci de-asta suntem aici, avem intelepciunea sa spunem „imi pare rau alice pentru…si pentru…si pentru….”
    Iar mie alice, imi pare cumplit de rau pt secunda aia in care am dat „send” pe mailul ala ce ti l-am trimis azi la redactie (astazi pe la 10,30), imi pare rau nespus de rau ca bateam campii si n-am stiut ce scriu….mi-am facut procese de constiinta toata ziua, am plecat de la birou sa m-asund de rusinea mea, m-am rugat sa nu ajunga mail-ul ala nenorocit ca sa nu vezi cat sunt de slaba…dar asta e stiu c-o sa ma ierti…pentru ca esti buna…..esti minunea mea….
    eu stiu ca tu ne iubesti cu bunele si relele noastre, asa cum noi te vom iubi pe tine , chiar daca o sa ne izgonesti de aici si din toate cotloanele inimii tale, eu stiu ca ne iubesti sincer, curat, demn asa cum numai tu stii s-o faci…
    va imbratisez pe toti cu drag , cu dor

    monica 10 decembrie 2008 8:20 PM Răspunde
  • Cu adevarat am o zi proasta. Va iubesc, cu adevarat, sunteti prietenii mei si mi-ati fost alaturi si la rau si la bine- doar ca mie mi-e mai mult rau:).
    Iana, franchetea ta mi-a placut de la bun inceput, tu semeni cu mine leit, de-aia ies scantei intre noi. Muritor, eu iti multumesc ca ma aperi – si ca tii seama de circumstantele unei zile cumplite. De slabiciunile mele nu ma dezic niciodata. Din suflet iti multumesc. Iar tu, Cora, ai plans, si eu stiu ce inseamna sa plangi, simt arsura lacrimii pe propriul meu suflet. Am sa tac, putin, pana-mi revin in mintile mele. Oare-mi mai revin?
    Si, pana atunci, semnati dupa Daniel, care are dreptate, si a instituit o regula noua, sanatoasa la cap…

    Alice Nastase 10 decembrie 2008 8:20 PM Răspunde
  • Venind spre casa, ma gandeam ca Alice a avut o zi grea – abia am asteptat sa deschid calculatorul, ceea ce nu prea fac acasa de obicei, neavand loc de altii …si iata ca sunt in asentimentul tau , muritor, am gandit exact la fel.
    Ieri Alice mi-a intins o mana cand imi era foarte rau. Acum vreau sa-i spun ce gandeam pe drum: ca nu ma dezic de ea si ca-i urez sa doarma linistita in aceasta noaptea, chiar daca „fiecare noapte de nesomn are rostul ei”; cand se aduna prea multe, ne slabesc…
    Cat de mult as vrea sa prelungesc zilele dincolo de miaza-noapte, sa traiesc mai mult, sa pot sa nu dorm si sa dorm cand vreau.
    Iana, parca ai fi o provocare pentru noi toti… Dar nu pot sa-ti raspund, nu acum.
    Catalina, ce-ti face fetita ? M-am gandit mult la tine azi. Sa va spun un secret. Aseara m-am rugat si pentru voi! Eu, care nu prea stiu sa ma rog…

    Va imbratisez,

    Camelia Vasiliu 10 decembrie 2008 8:23 PM Răspunde
  • scriam in paralel alice …si acum am vazut mesajul tau…..
    imi pare rau ca te-am suparat…tocmai azi cand aveai atata nevoie de noi….
    dar eu te iubesc cu toata fiinta mea si n-o sa-mi iau niciodata te iubescurile inapoi, si n-o sa ma dezic de dragostea mea pentru tine, tu esti a mea ,asa cum Rucsandra este a mea…ca altceva mai bun nu am in lumea asta….

    monica 10 decembrie 2008 8:27 PM Răspunde
  • si consimt si semnez si aprob – dupa daniel

    monica 10 decembrie 2008 8:33 PM Răspunde
  • Monica draga, si eu sint un om deosebit, fie si numai pentru ca fiecare dintre noi e unic. hahahaha esti o draguta. Sigur ca gasesc cum sa fac bine fara sa-mi arate cineva cum… fac asta de ani de zile.
    Da Alice, semanam fiindca, asa cum te percep eu si cum te-am mai vazut pe la tv sau prin diverse inregistrari – sintem niste luptatoare… eu cind n-am avut pentru ce lupta mi-am inventat motive… Dar doar atit … acolo semanam. In rest as fi o mare ipocrita sa spun ca eu am macar 20% din sensibilitatea ta, sau 1% din talentul tau… Talentului tau de a scrie ii datorez multe schimbari pe care le-am facut la mine. Sint aici deschisa sa vad lucrurile din viata si altfel, prin prisma ta sau a altor minti talentate.
    Voiam doar sa va atrag atentia, in felul meu necioplit si rudimentar, de la problemele voastre reale, dar si de la cele care s-au ivit aici dintr-un mare NIMIC.

    Iana 10 decembrie 2008 8:45 PM Răspunde
  • Aaaa, si chiar daca ma dai afara de pe blog eu tot cumpar Tango… cu cheltuielile postale de rigoare… fiindca tot consider ca este cea mai buna revista pe care am citit-o pina acum. Si toate amicele mele din Romania o citesc … noi inainte vreme citeam Cosmopolitan , da’ acum ne-am cumintit si citim si comentam Tango…

    Iana 10 decembrie 2008 8:50 PM Răspunde
  • Viata nea!
    O clipa de-ar fi fost sa tie,
    am intrerupt cu ea
    o vesnicie.

    Si-am ispasit
    cu suferinti-o mie
    Am ispasit
    cu cate-o bucurie

    Lucian Blaga

    Leda 10 decembrie 2008 9:00 PM Răspunde
  • Cata dreptate ai, Iana, chiar ca ne facem rau din nimic. E felul meu de a-mi distruge viata si linistea, dar am nevoie de cineva care sa ma trezeasca. Vreau sa fiu fericita, vreau sa fim fericiti si veseli aici, as vrea mult sa radem, nu sa plangem. Vreau sa fiu libera de indoielile si de tristetile mele si vindecata de rani. Dar nu pot. Ma lupt si nu pot, nu stiu ce sa fac…. Monica, draga mea, scumpa mea, imi scrii cu dragoste fara de masura. Si tu esti a mea, asa cum Ilona este a mea, cum Simona e a mea… Si tu Muritor drag, multumesc, multumesc.
    Camelia, faptul ca te-ai rugat ma face fericita! Sunt mandra de tine si te imbratisez cu dragoste. Eu inteleg, greu, cu efort, cu durere, dar inteleg si ma lupt pentru asta, ca nu se intampla nimic fara voia Sa. Nu sunt invatata, cad mereu in pacate cumplite si sunt slaba si neputincioasa. Dar urc prima treapta, am invatat sa ma rog. Si am invatat ca El e singurul care ma iubeste fara masura si caruia pot sa-I cer orice, stiind ca nu ma va intelege gresit. Dar acum e tarziu, nu mai pot alege alt drum al credintei, vreau doar familia mea, vreau sa construiesc biserica mea acasa la mine, sa fim noi toti, sa traim fericiti, si in credinta, si in dragoste. Poate ca cer prea mult. Poate ca ceea ce vreau eu e ciudat intr-o lume in care oamenii tanjesc dupa jeepuri. Dar noi vom avea, cu ajutorul Domnului, si jeep, si dragoste, si credinta. Si daca nu va fi sa fie ce-mi doresc… nu ma indarjesc. Ma rog pentru zile mai fericite. Ma rog pentru dragostea mea si pentru casa mea.

    Alice Nastase 10 decembrie 2008 9:00 PM Răspunde
  • Confesiune:
    I-am scris omului pe care jurasem sa-l scot din mintea, sufletul (ala mic al meu), viata mea… Il asteptasem ani in sir, imi facusem vise tesute din toate promisiunile lui false si toate astea in timp ce el facea copii cu altele… 🙂 I-am scris Alice, dupa ce am citit un articol de-al tau… nu ma gindisem deloc asa: m-am pastrat frumoasa, desteapta, m-am luptat ca timpul sa nu-mi faca riduri fiindca voiam sa ma aleaga pe mine. Am citit articolul tau si mi-am adus minte cum, la intilnirea de 10 de la terminarea liceului (unde m-am dus singura fiindca omul era ocupat), toata lumea imi spunea ca eu aratam ca o eleva si nu ca cineva terminase liceul de 10 ani… Da domnule, uite ca a fost si el bun la ceva… si multumesc Alice ca m-ai facut sa vad si altfel.

    Si am exemple din astea cite vreti voi…

    Iana 10 decembrie 2008 9:01 PM Răspunde
  • Alta confesiune: In fiecare zi, in fiecare clipa din fiecare zi, ii scriu in gand scrisori omului meu. Cu adevarat tes nesfarsiri de cuvinte, impletesc ganduri frumoase, pufoase, sa-i tina de cald, sa-l inveleasca, sa-l apere de frig, si de rele, si de ispite. Dar atunci cand vine acasa nu stiu sa-i spun nimic. Nu leg doua vorbe la locul lor. Pun mainile-n solduri si, ca Penelopa – zgripturoaica din Marin Sorescu, ranita de singuratate, otravita de umilinta asteptarii, bolnava de grijile si indoielile din urma plecarii lui, hartuita si scarbita de asalturile petitorilor, il intreb: Unde? Cu cine? Mai ales cu cine? Da’ Agamemnon al Clitemnestrei de ce sta pe-acasa si prinde el soarecii?!!! Si am exemple din astea cate vreti…
    Semnez si eu dupa Daniel, dragul, zambitorul Daniel. Semnez si fug, cu copilul cel mic de mana, spre casa. Ziua asta trebuie sa se termine cumva, mai bine…
    Alice

    Alice Nastase 10 decembrie 2008 9:14 PM Răspunde
  • Daca in fiecare zi am fi recunoscatori Domnului pentru ceea ce ni se intampla sunt convinsa ca ne-ar fi mult mai usor sa traim.De la senzatia ca nu mai pot sa respir de greutatea ce-mi apasa sufletul si pana la acest moment in care ma bucur de faptul ca pot sa zambesc fara sa ma doara ceva ma despart multe intamplari pline de durere pe care nu le-am inteles la momentul respectiv dar acum sunt bucuroasa ca prin ele am devenit ceea ce sunt azi si am ajuns sa ma iubesc si sa-mi fiu doar eu de ajuns.

    alina 10 decembrie 2008 9:23 PM Răspunde
  • Alice la asta cu jeep-urile m-ai atins…

    sint chiar asa meschina sa-mi doresc un Tiguan? 🙂

    Iana 10 decembrie 2008 9:29 PM Răspunde
  • Sa se termine cu bine, ziua… ne fie mai bine tuturor.
    Semnez si eu, Daniel !

    O zi mult cu pace in suflete, maine !

    Camelia Vasiliu 10 decembrie 2008 9:30 PM Răspunde
  • Cora, semnam si noi? Nina? Catalina?Ana? Cristi?
    Daniel, multumim !

    muritor 10 decembrie 2008 9:46 PM Răspunde
  • Dragele mele, prietenele mele, ce se intampla cu voi? O Doamne, nu-mi vine sa cred!!!!! De ce, de ceeeeeeee, strig, urlu, dar nu ma aude nimeni…. E nedrept. Gasisem un loc de liniste si de bunatate. Eu credeam ca aici e raiul pe pamant. Si vreau sa cred in continuare acelasi lucru. Haideti sa ne intelegem cu toate, sa intelegem tristetile, momentele grele, geloziile, iubirile.
    Noi am intrat in casa lui Alice doar sa-i fim prin preajma, s-o ascultam, sa o simtim. Haideti sa ne acceptam cu totii asa cum suntem noi – cu bune si cu rele, cu defecte si cu calitati.
    Nu a simtit nimeni pupicul sincer si bland al Antoniei mele, acum un copil bolnavior si suferind?
    Eu cred ca Dumnezeu (sau poate nu El…)vrea sa ne incerce dragostea. Haideti sa ne amintim ca mai avem putin pana la Craciun, sa ne strangem cu totii, sa imploram cu lacrimi fierbinti iertare, sa urcam incet, incet, spre ceruri iar pe masura ce urcam sa ne usuram sufletul. Va rog, va implor , nu lasati sa moara iubirea de-aici din casuta fetitei noastre cu inima. Si draga mea Ana nu poti lipsi tocmai tu de-aici, din aceasta casuta, pe care chiar fetita ta a numit-o asa.

    Catalina 10 decembrie 2008 9:59 PM Răspunde
  • Ooooo vad ca intre timp v-ati mai revenit, dragii mei. Ma bucur din suflet.
    Da, dragul nostru Muritor, semnez cu toata increderea. Daca tu ai semnat cum as putea ca eu sa nu semnez?????? Dar mai avem nevoie de cateva semnaturi, nu-i asa? Ce ziceti voi fetelor, Ana, Nina, Cora?

    Catalina 10 decembrie 2008 10:11 PM Răspunde
  • DA,sigur ca da!Ce credeati ca numai pentru o laqcrima plec de langa voi,,,Alice,iarta-ma sunt eu asa prea sensiblue zilele astea,nu stiu de ce.Si atunci cand ma implic cu adevarat-mai tot timpul-sufar pentru fleacuri si nimicuri.NNNNNNNNNu-mi iau niciodata inapoi ceea ce daruiescdin tot sufletul meu,si aici in casuta ta ,in care iti multumesc ca m-ai primit ,cred ca am mai dereticat si eu un pic-deformatie de mama cu 2 prunci si casa pe mana.Sa uitam ,sa stergem nseara asta dintre noi.mi-esti prea draga…asta-i baiul.Stii ca cel mai tare ne ranesc cei pe care ii iubim mai mult.Stii,asta nu?va iubesc pana a soare si inapoi…Aveti grija la soricei…ca i-am inecat pe toti cu lacrimile mele.

    Cora 10 decembrie 2008 10:14 PM Răspunde
  • Doamne,nici sa scriu nu mai stiu!

    Cora 10 decembrie 2008 10:15 PM Răspunde
  • Iarta-ma,iarta-ma ,iarta-ma,Alice ca in loc de sprijin ti-am fost piedica…nu am vrut.si sa stii ca voricum imi datorezi ,toti imi datorati,o imbratisare.Ei,uite ca le vreau acum,pe toate.Te iubesc,idolul meu!si pe voi prieteni ,dragi

    Cora 10 decembrie 2008 10:22 PM Răspunde
  • Santa baby, I wanna yacht and really that’s
    Not a lot
    Been an angel all year
    Santa baby, so hurry down the chimney tonight

    Santa cutie and fill my stocking with a duplex, and checks
    Sign your ‘X’ on the line
    Santa cutie, and hurry down the chimney tonight

    Come and trim my Christmas tree
    With some decorations bought at Tiffany
    I really do believe in you
    Let’s see if you believe in me
    Boo doo bee doo

    Santa baby, forgot to mention one little thing, a ring
    I don’t mean on a phone
    Santa baby, so hurry down the chimney tonight
    Hurry down the chimney tonight

    Subscrie cineva? 🙂

    Iana 10 decembrie 2008 10:39 PM Răspunde
  • Buna seara,
    Dragilor, nu o suparati pe Alice, tocmai pe Alice…Cum spune si Catalina: „Noi am intrat in casa lui Alice…”. Intr-adevar, scriem aici pentru ca ea s-a straduit ca acest lucru sa fie posibil. Sa lasam acest blog sa ramana in stilul consacrat, asa cum l-a gandit Alice si sa-i multumim pentru asta. Haideti sa continuam sa ne scriem nelinistile, sa ne impartasim dezamagirile, gandurile de dragoste, indoielile cu aceeasi sinceritate de la inceput, asa cum ii place scumpei noastre maestre a cuvintelor. Alice,te imbratisez. Sa fii fericita!

    Bianca 10 decembrie 2008 10:39 PM Răspunde
  • Draga mea, te iert din tot sufletul, desi n-am nevoie sa te iert, fiindca nu sunt suparata. Dar o fac pentru ca stiu, stiu dureros si cumplit ce inseamna sa spui, dupa caderea in plans si dupa deznadejde, si dupa invinovatire, „iarta-ma” si sa nu fii auzit si iertat. Daca asta vrei, eu te iert, te iubesc, te tin in brate. Iar imbratisarea ta e pusa deoparte- pentru textul tau minunat!
    Am primit azi si textul Monicai, dar nu am putut sa-l citesc, am ajuns tarziu la redactie, dar revin curand cu laudele- si cu criticile, daca va fi cazul, si cu imbratisarea virtuala, avans pentru cea reala.

    Alice Nastase 10 decembrie 2008 10:39 PM Răspunde
  • Wow,am scris in acelasi timp,Alice 🙂

    Bianca 10 decembrie 2008 10:40 PM Răspunde
  • Eu subscriu la cantecul Ianei. Sunt nebuna dupa iahturi, si dupa Tiffany, si as vrea si un ring – dar nu la telefon, sau pe romaneste, nu unul de dans, vreau, de ce sa ma prefac, vreau, vreau. Subscriu: Boo doo bee doo. Bianca, bine ai revenit in miez de criza. Multumesc ca ma aperi, am nevoie, multumesc. Eu iubesc si nu stiu sa iubesc, mi-e frica si iubesc…

    Alice Nastase 10 decembrie 2008 10:46 PM Răspunde
  • Ho! Ho! Ho! (plagiat!) , dragii mei!

    Nici n-am plecat bine si voi aruncati unul in celalalt cu jucariile primite de la mine si va certati pe ciocolata si plangeti si sunteti manjiti pe boticuri! Pai e frumos?? Maine poimaine vine fratele meu mai mare (si mai darnic) la voi si gaseste zarva asta aici!
    Eu zic sa va impacati si sa va aveti iar, ca fratii, in casuta asta minunata – cum a numit-o cineva, intr-o frumoasa si generoasa clipa de inspiratie.
    Acum serios vorbind – desi si pana acum am vorbit fff serios! – eu n-am mai intalnit pana acum, pe un blog, atata caldura si intelepciune, atatea cuvinte frumoase, atatea mesaje de imbarbatare.
    Aveti suflete frumoase, cu totii, nu se poate altfel, si chiar daca mai exista momente cand cineva nu se face bine inteles (acest cineva putand fi chiar Alice, gazda noastra!), cred ca solutia e, ca si in viata de zi cu zi, comunicarea deschisa, fara ocolisuri)
    Semnez si eu dupa Daniel, are indemnuri intelepte si demne de urmat!
    Suntem toti oameni si e imposibil sa fim la fel, sa gandim la fel, sa actionam la fel in anumite situatii. Iar aici indemnul Aurorei, buna si inteleapta prietena a lui Alice, despre care scrie in text, mi-a mers la suflet – „Elibereaza-te de indarjiri!” Cata dreptate are!
    Cat despre Alice, eu cred ca ne iarta pe toti si va invata sa se ierte si pe ea, pentru momentele de slabiciune, pentru cuvintele spuse la manie sau tristete, pentru incrancenari…
    A rasarit luna in casuta si afara se aud, deja colinde. Le auziti si voi?

    Mos Nicolae 10 decembrie 2008 10:49 PM Răspunde
  • eu iti trimit, draga mea Cora, o imbratisare mare, mare de tot.

    Catalina 10 decembrie 2008 10:51 PM Răspunde
  • Asa Alice, si voi toti : Boo doo bee doo… ca acusi vine mosul!!

    Iana 10 decembrie 2008 10:53 PM Răspunde
  • Ok, semnez si eu. E liniste in casuta, de acum…E pace.
    Va doresc o noapte linistita. Va multumesc pentru lumina sufletelor voastre, pentru intelepciune, pentru statornicie si pentru caldura.
    Noapte buna, tuturor.

    muritor 10 decembrie 2008 11:00 PM Răspunde
  • Va sarut dragele mele, pe toate, si va multumesc. O imbratisez pe Toni cea micuta si bolnavioara, surioara Ilonei. Noapte buna! Mosule si Muritorule, spun si eu ca Daniel: pe voi va indragesc, fiindca de iubit iubesc un singur muritor, pe cel mai iubit- doar al meu. Va multumesc. (Aprind doar o clipa lumanarica alba, care inflacareaza o inimioara de aur prinsa in sticla de purpura, ca sa lumineze macar putin si inima mea ghemuita, speriata, grabita, mangaiata, rasfatata, ranita.)

    Alice Nastase 10 decembrie 2008 11:13 PM Răspunde
  • Am primit o alta lectie de la viata!Alice,esti profesoara(ma dezic de sensul peiorativ!) Te respect,te ador,esti magica!Si buuuuna de tot!Dumnezeu sa te binecuvanteze!Si pe voi toti!Si nu uitati:suntem supusi greselii!E bine sa recunoastem si sa stim sa avem limite.Si sa le respectam si sa fim oameni,cu bune si rele.

    Simona Radoi 10 decembrie 2008 11:23 PM Răspunde
  • Da muritor oi fi semnind tu dar… ce-ar fi tu sa semnezi „Santa” …. nu repede vrei si tu Tiffany ! 🙂

    Iana 10 decembrie 2008 11:31 PM Răspunde
  • „Orb, neghiob si stramt la minte, cum ma aflu, n-am fost totusi atat de stupid si nestiutor incat sa cred ca Hristos ne cere sa dam din prisosul nostru: asta o fac doar si paganii. Am fost insa indeajuns de nepriceput si de ratacit in bezna spre a cugeta – ceea ce pare intru totul conform cu invatatura crestina – ca ni se cere sa dam din putinul nostru, de nu si din prea putinul nostru. Ba am si mers pana la a ma invoi cu ideea ca din pilda celor doi bani aruncati de femeia vaduva in cutia darurilor (Marc 12, 41-44 ; Luca 21, 1-4) reiese indemnul de a da tot ce avem, toata avutia noastra.

    A fost nevoie sa nimeresc a citi, acum catva timp, un text al poetului francez Henri Michaux pentru a intelege, cutremurandu-ma, infiorandu-ma, ca Hristos ne cere cu totul altceva.

    Si anume: sa dam ce nu avem.

    Orb, neghiob si stramt la minte am fost. Si ferecat in chingile bunului simt celui mai lamentabil. Cum de mi-am putut inchipui ca Hristos-Dumnezeul care a primit sa Se intrupeze si sa moara pe cruce aidoma celui mai nefericit si mai ticalos dintre muritori, ne va cere sa dam din prisosul ori putinul avutului nostru ori chiar avutul acesta intreg? Cum de ne-ar fi chemat la actiuni atat de simple, de apartinatoare lumii acesteia, de posibile adica?!

    Paul Claudel nu ni-l definise oare pe Dumnezeu atribuindu-I grairea: De ce va temeti? Sunt imposibilul care va priveste?

    Hristos, asadar, aceasta chiar ne cere: imposibilul: sa dam ce nu avem.

    Dar sa-l ascultam pe Michaux: in manastirea unde ar dori sa fie primit se prezinta un candidat la calugarie. Ii marturiseste staretului : sa stiti, Parinte, ca nu am nici credinta nici lumina nici esenta nici curaj nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor, iar altora cu atat mai putin; nimic nu am.

    Firesc ar fi fost sa fie de indata respins. Nu asa insa. Ci staretul (abatele, zice poetul francez) ii raspunde: Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te: chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta.

    Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai – credinta, lumina, incredere, nadejde – le vei dobandi si tu.”
    Nicolae Steinhardt

    Mos Nicolae 10 decembrie 2008 11:50 PM Răspunde
  • Iubitii mei, m-am minunat , am plins, ma-m intristat, m-am bucurat.
    Si eu semnez. ma bucur ca emotia a revenit din nou in acest loc .Ne-am sustinut unii pe altii si am devenit ma puternici.Alice, iubita mea iti trimit dragostea mea neconditionat.
    Daca vestile de la tribunal sunt proaste s itotul in jurul tau se naruie , talentul nu ti-l poate lua nimeni . Si nici sufletul tau minunat.Toate aceste increcari ne sunt trimise pentru a ne face mai puternici.
    Si eu l-am intrebat pe Dumnezeu uneori de ce?Raspunsul l-am gasit singura .Mi se pregatea ceva minunat ,dar trebuia sa pretuiesc cu adevarat acest lucru.
    Si daca justitia pe pamint e oarba ,Dumnezeu te va apara pentru ca tu esti un om minunat
    si noi cei care te iubim avem nevoie de tine de cartile tale , de articolele tale si ale oamenilor minunati pe care ii ai alaturi ,si va vom sorbi cuvintele oriunde v-ati afla.
    Va iubesc pe toti si adorm fericita ca aceasta casuta e din nou calda si impacata.

    nina dumitru 11 decembrie 2008 12:00 AM Răspunde
  • Am plans. Am gasit in citatul acesta raspunsuri la toate intrebarile vietii mele. Acum stiu ce am de facut. Mosule, iti multumesc din toata inima. Adorm, poate visez ce visez si cu ochii deschisi…

    Alice Nastase 11 decembrie 2008 12:02 AM Răspunde
  • Am scris o data cu Nina. Noapte buna, Nina, adorm o data cu tine, draga mea.

    Alice Nastase 11 decembrie 2008 12:05 AM Răspunde
  • Nu vreau sa critic sau sa laud pe nimeni. Ideea este ca uneori, de prea mult bine, ne facem rau singuri si fara sa vrem ii ranim si pe altii prin cuvinte sau fapte.
    Alice, schimbarea, fericirea nu o poti gasi cu adevarat decat in tine, tu esti stapana sufletului tau. Noi te putem doar incuraja, putem contribui la fericirea ta, dar totul porneste din tine, de la tine. Nu-i asa ca ne place uneori sa fim triste? Noi femeile simtim asta adesea. Parca ne e dor sa fim triste, sa lacrimam, sa suspinam dupa barbati, dupa trecut, dupa un viitor mai bun! E ceva contradictoriu in ideea mea, dar stiu ca asa este, am simtit si eu asta…

    Roxana A 11 decembrie 2008 12:10 AM Răspunde
  • Mosule ,mosule ,Intelept mai esti!Asa este, omul este supus greselii ,si Alice ne iarta pentru ca are inima cit un ocean .Pentru asta o iubim.

    nina dumitru 11 decembrie 2008 12:11 AM Răspunde
  • Ma simt atat de aproape de tine, Alice acum, cand imi dai accept la mesaje…Esti aici, nu-i asa?

    Roxana A 11 decembrie 2008 12:12 AM Răspunde
  • Imi imaginez cum stam toate lacalculator si scriem aici….Parca va vad. Ma simt in siguranta aici, intre femei sensibile, cu sufletu mare 🙂 Va iubesc!

    Roxana A 11 decembrie 2008 12:13 AM Răspunde
  • Mo sule acum am vazut ce ai scris si am convingerea, a cita oara ca trebuie sa cerem si sa
    credem ca Dumnezeu ne va trimite un inger, un semn, un om, un vis.
    Vise frumoase cu ingerii alaturi!

    nina dumitru 11 decembrie 2008 12:21 AM Răspunde
  • Vin si eu, incet, incet, cu teama sa nu va trezesc, dragi ingerasi care deja ati adormit, sa va spun „noapte buna”. Ma bucur ca s-au limpezit lucrurile, ca sunteti mai fericite, mai multumite.
    Si multumesc Domnului si barbatilor de-aici ca ne-au scuturat putin si ne-au redat bunatatea, intelepciunea si ….de ce nu …iubirea.
    P.S. Daniel, ai atata sensibilitate, atata intelepciune si talent. Ma plec in fata ta cu respect.

    Catalina 11 decembrie 2008 1:05 AM Răspunde
  • Noapte buna all!

    Roxana A 11 decembrie 2008 1:23 AM Răspunde
  • Buna dimineata dragii mei!Buna dimineata Alice ,minunea noastra!Buna dimineata Mos Nicolae…se vede treaba ca nu ai imbatranit tu degeaba…Iti multumesc pentru lectia ta de viata,pentru darul tau minunat.Si vreau sa te rog ceva…sa-mi mai aduci un dar acum ,chiar daca ti-a trecut vremea …te rog Mosule!Si e un dar nu numai pentru mine,ci pentru toti cei ce vin cu suflet neintinat aici in locul asta miraculos al Alicei ,pe care il numim ACASA,te rog ajuta-ne sa fim mai buni ,mai intelepti ,mai toleranti,mai rabdatori,mai intelegatori…Te rog Mosule adu peste noi pacea si linistea si bucuria de a fi aici impreuna unii pentru altii sprijin si dragoste.Te pup,mos batran si intelept!

    Cora 11 decembrie 2008 9:36 AM Răspunde
  • Va doresc tuturor sa aveti o zi superba si cu folos pentru inimile voastre!

    Cora 11 decembrie 2008 9:57 AM Răspunde
  • Buna dimineata! E soare, va fi o zi luminata si buna! Va imbratisez, va tin pumnii, va veghez cu inima mea.

    Alice Nastase 11 decembrie 2008 10:30 AM Răspunde
  • Buna dimineata tuturor !

    Inca o zi superba de iarna 🙂 :p

    Ce planuri aveti azi ?…Ieri v-au spus doua persoane acelasi lucru ? 🙂 (adicatelea sunteti in comuniune cu El ? )

    Hai, incepeti ziua cu o confesiune…va astept !

    daniel 11 decembrie 2008 10:31 AM Răspunde
  • I-am ales poezia de mai jos Teodorei mele, pentru serbare.
    A pus deoparte cateva jucarii pentru copiii care nu au atat de multe…

    Caciulita alba de Nina Cassian

    Iarna. Fulgii podidesc
    Cerul, ca nişte noiţe.
    Stâlpii-n drum se-mpodobesc,
    Toţi, cu albe căciuliţe.

    Grâul ca să nu se strice
    Sub a gerului pojghiţă,
    Neaua i-a-mbrăcat cu grijă
    Tot o albă căciuliţă.

    Nu-s în luncă flori de loc;
    Nu mai are lunca salbă.
    Are-n schimb un alb cojoc
    Şi o căciuliţă albă.

    Sub zăpadă-i cald şi bine;
    Grâu-şi are odăiţa.
    Şi, când primăvara vine,
    Se topeşte căciuliţa.

    La oraş, a nins oleacă-
    Neaua-i doar cât o şuviţă.
    Oana noastră îşi îmbracă
    Albă, moale, căciuliţă.

    Şi când iese pe portiţă
    Şi aleargă-apoi pe stradă,
    Capul ei cu căciuliţă
    Pare-un bulgăr de zăpadă.

    Camelia Vasiliu 11 decembrie 2008 10:41 AM Răspunde
  • Confesiunea mea:ieri am avut o zi tare grea…si recunosc ca am gresit ,filtrand prin sensibilitatea sufletului meu sentimentele altora.Mea culpa,mea culpa!Suntem diferiti,ce minunat ca e asa!,si gandim si simtim acelasi lucru in feluri diferite…dar cred ca mi-am invatat lectia! Orgoliile si interpretarile rautacioase nu au voie printre noi…si desi suntem diferiti ne anima aceleasi vise pe toti care venim cu inima in palma aici in casuta Alicei.
    Altfel…bine ai venit in casa noastra ,Daniel! Sa-ti fie ziua luminoasa si senina!

    Cora 11 decembrie 2008 10:52 AM Răspunde
  • Buna dimineata tuturor!
    Multumesc, Cora, pentru cuvintele frumoase, din pacate nu cred ca detin intelepciunea de a da sfaturile pe care le vrei tu, insa incerc, pe cat se poate, sa „fur” din intelepciunea altora si sa o pretuiesc macar ocazional (recunosc!), cand durerea ma indeamna sa fug in mine si sa caut raspunsuri. Nu vreau sa dau acestui blog un iz habotnic, chiar nu cred ca este cazul, dar asa cum ii spuneam deunazi, unei prietene dragi, pe mine m-au ajutat foarte tare, in cautarile mele, invataturile lui Nicolae Steinhardt – intelectual evreu crestinat in inchisorile comuniste, cuprinse in cartea „Jurnalul fericirii”. Povesti emotionante, pilde, lectii de viata invatate la limita suferintei si supravieturii trupesti si, mai ales, spirituale. Scrise intr-un limbaj erudit, insa cald, clar, duios si pe alocuri atins de umorul ce nu lipseste, orice ar fi, unei minti luminate.
    Sper sa nu va plictisesc daca redau mai jos scena principala a cartii si a vietii lui Steinhardt: scena botezului faptuit dupa gratii, cu emotia supremei revelatii, dar si cu teama de a nu fi prinsi de temniceri:
    „Doi dintre deÅ£inuÅ£i, complici, trec în dreptul vizetei, s-o astupe. S-ar putea în orice clipă să vină gardianul să se uite, dar acum, când celulele, pe rând, sunt scoase la plimbare ori aduse înapoi, e puÅ£in probabil. La repezeală – dar cu acea iscusinţă preoÅ£ească unde iuÅ£eala nu stînjeneÅŸte dicÅ£ia desluÅŸită – părintele Mina rosteÅŸte cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu însemnul crucii, îmi toarnă pe cap ÅŸi pe umeri tot conÅ£inutul ibricului (căniÅ£a e un fel de ibric bont) ÅŸi mă botează în numele Tatălui ÅŸi al Fiului ÅŸi al Sfântului Duh. De spovedit m-am spovedit sumar: botezul ÅŸterge toate păcatele. Mă nasc din nou din apă viermănoasă ÅŸi din duh rapid.”

    Mos Nicolae 11 decembrie 2008 10:55 AM Răspunde
  • Am uitat sa-ti spun ce planuri am azi.Pai…puiul meu mai mic are azi serbare ,o sa ne umplem sufletele cu lumina veseliei lor.In rest lucruri comune gospodaresti.Si e bine!

    Cora 11 decembrie 2008 10:58 AM Răspunde
  • Buna dimineata voua!
    Inca o data s-a adeverit ca acul metronomului e strict necesar intr-o orchestra pentru ca simfonia sa resune la unison. Am stat si v-am urmarit. Eram sigura ca intr-un tarziu lucrurile vor reveni pe fagasul normal. Daca totul ar fi perfect, credeti ca ar mai fi la fel de frumos? Stiti ce-mi trece prin cap la ora asta? Cand ati cules ultima data un trifoi cu patru foi?
    O zi senina va doresc!!

    iulia_bm 11 decembrie 2008 11:11 AM Răspunde
  • Buna dimineata, va spun si eu ,am intrat pe furis intr-un suflet,am vazut ca e multa lumina,mi-am luat doza de optimism si am fugit!Daniel de data asta tu ai fost colacul nostru de salvare ieri!Iti multumim !
    Asa e Alice ,suntem in viata , avem pentru ce lupta! Sa ne luptam cu muntii daca e nevoie!
    Mesajul Mosului m-a luminat si mi-a amintit ca am pentru ce sa lupt si ca aliatii sunt puternici.De partea noastra este lumina.Suntem suflete sensibile ccea ce lui Dumnezeu ii place!
    Va imbratisez pe toti si va astept la ceas de seara .Fug in lumea cea rea

    nina dumitru 11 decembrie 2008 11:19 AM Răspunde
  • va iubesc pe toti …si la mine este soare si afara si in suflet…..astazi plec la drum (acum in 5 minute), insa n-am putut pleca inante de a vedea ca sunteti bine cu totii….
    plec departe de casa, departe de puiul meu drag ce sta fara mine patru zile, cu greu m-am rupt din bratele ei la despartire (of Doamne !)…
    sper muritorule drag sa nu am soarta ta…..si sa raman inzapezita…am cauciucuri de iarna asa ca astept sa ma intorc cu bine acasa.
    alice minune, mi-am luat si laptopul cu mine sper sa nu-mi faca figuri…
    va scriu diseara
    va sarut pe toti cu drag si dor

    monica 11 decembrie 2008 11:41 AM Răspunde
  • Buna ziua,
    E atat de frumos aici si e atata caldura !
    Am terminat pe azi serviciul si abia am asteptat sa vin aici
    Sa aveti o zi buna!

    diana_r 11 decembrie 2008 3:07 PM Răspunde
  • Buna dimineatza tuturor.. incep ziua cu gindul la Jurnalul fericirii… am citit cartea de doua ori si vreau sa o mai citesc o data. La a doua citire am descoperit lucruri noi si sint sigura ca voi mai gasi ceva inedit si a treia oara.
    Sa aveti o zi minunata.

    Iana 11 decembrie 2008 4:21 PM Răspunde
  • de ce nu mi-ati lasat comentariile?

    Vera 11 decembrie 2008 4:28 PM Răspunde
  • e k, nu mai conteaza…
    imi place mult ceea ce scrieti… atat
    si m-ati dat curaj sa imi deschid si eu inima de catva timp…
    asta am scris azi, dupa ce am tras cu ochiul pe blog…
    dar nu mai conteaza…

    Cumplite taceri in care ne zbatem…
    Cumplite dezamagiri pe care incercam sa le uitam… si apoi imi amintesc afirmatia unui personaj de roman:”Uitarea nu e o solutie.”
    Mi-am deschis sufletul cand in el erau inchisi fluturi, minuni, raze. L-am deschis si le-am oferit. Toate. Lor. Celor pe care i-am iubit. M-am daruit lor, pentru ca nu stiu ce altceva mai pretios as fi putut sa le incredintez decat bucuriile, sperantele si visele mele cele dintai? Cele proaspete si ravnite.
    Dar cand le-am pierdut pe toate? Acum cand nu mai am ce darui? Cand veselia s-a prefacut in suferinta? Cantecul in suspin? Lumina in intumeric?
    Dragii mei, acum nu mai pot sa va ofer nimic. Nu imi mai pot deschide inima in fata voastra, nu mai am ce sa va arat. Cu ce sa va bucur. Cu ce sa va incurajez.
    Speranta se imprumuta. Zambetul se ofera. O imbratisare e un dar. Dar dezamagirea? Durerea? Lipsurile? Nu vi le pot arata. Nu meritati sa vi le arat pentru ca va iubesc prea mult.
    As vrea sa va zambesc din toata inima. Voua, tuturor. Si sa sper ca suntem impreuna si ca dragostea depaseste toate obstacolele, dar v-as minti. Nu vreau sa va mint.
    Aproape ca cersesc suspinand sa se deschida o inima. Sa bata la fel cu a mea. Si sa-mi imprumute speranta sa. Sa-mi ofere zambetul ei. Sa-mi daruiasca o imbratisare. Oare am incetat sa mai inteleg cum si cand se intampla asta? Oare voi reusi sa invat din nou?

    11.12.2008

    Vera 11 decembrie 2008 4:37 PM Răspunde
  • Buna seara lumeee! Alice ,unde esti,draga noastra?

    Cora 11 decembrie 2008 8:24 PM Răspunde
  • Hai sa va spun ce lectie am primit azi,se vede treaba ca e sezonul lectiilor!Eram acasa cu copiii mei si ma durea putin capul,stiti voi,durerea mamelor(nu ma plang,ci doar va spun).Si a venit la mine un inger,da un inger mic de 8 anisori ,cu ochi albastrii si par blond si m-a mangaiat si a stat langa mine si toata durerea s-a dus.Eu am cu puii mei obiceiul de ale spune ca-i iubesc pana la Soare si inapoi,crezand in mintea mea ca mai mult de atat nu se poate(mama expirata ,ce sunt!)..Ei ingerul asta mic azi mi-a spus ca ma iubeste …la infinit!Doamne ,ce copii avem…si cate ne invata!

    Cora 11 decembrie 2008 8:33 PM Răspunde
  • dragele mele o intrebare am si eu… cand esti prea obosit si prea stresat si nu mai ai energie pentru nimic ce faci?…ca eu draga de mine simt ca nu mai pot! si vin sarbatorile si vreau sa ma bucur de ele, dar ma paralizeaza gandul ca sunt prea obosita ca sa ma mai misc.

    dalila tua 11 decembrie 2008 8:38 PM Răspunde
  • Buna seara deagii mei , e cam liniste pe aici.Dar simt emotie si va simt aproape.
    Camelia,vei fi mindra de Teodora la serbare ,si mie mi-a vrajit copilaria Nina Cassian , poezia e sublima ,asa cum e Nina Cassian insasi.
    Si pentru ca incep serbarile le doresc pruncilor vostri sa depaseasca emotiile si sa fie cei mai minunati printi, printese sau fulgi de nea .
    Si eu am adormit in gind cu Jurnalul fericirii , meditez si gaesc raspunsuri.
    Va doresc tot binele din lume ,sa pastram aprinsa flacara emotiei si sa pasim in casa aceasta cu sufletul intreg si luminat .Va astept.

    nina dumitru 11 decembrie 2008 8:59 PM Răspunde
  • Buna seara,
    a mai trecut o zi si se simte de aici emotia serbarilor…
    Sunt atat de frumoase…
    am depasit demult perioada aceea -acum sunt la varsta tezelor , portofoliilor…
    Voi aveti serbari, eu am avut prima mea sedinta cu parintii ca liceeana…
    I-am cunoscut colegii si as fi vrut ca pentru 5 minute sa fiu eu cea care era eleva…
    Am vazut niste adolecenti MINUNATI cu preocupari frumoase si f.f.buni la carte…
    O seara buna si succese!

    diana_r 11 decembrie 2008 9:10 PM Răspunde
  • Mi-e dor de voi asa cum imi e dor de inocenta si de fericire. Mi-e dor de seara in care ne-am spus ca nu ne vom mai desparti niciodata. Mi-e dor. Mi-e rau de dor. Unde sunteti? Ana, de ce nu vii inapoi, cu inima deschisa si curata, asa cum ai venit intaia data? La fel te-as primi si eu, cu bucuria dintai, cu bucuria aceea neintinata de la prima noastra intalnire. Mi-e dor de tine, iar daca ti-am gresit, am facut-o din prea multa tristete sau oboseala, si te rog sa ma ierti si sa vii inapoi. Cand ne vom imbratisa la intalnirea noastra reala, vei intelege totul dintr-o privire si vom fi prietene pana la moarte. Catalina, nu te chem de langa Toni cea bolnavioara, dar trimite-ne un gand sfant, cum numai tu stii. Monica, stiu ca esti pe drum… Sa te intorci cu bine! Nina, draga mea, tu esti aici, cu noi, stalpul casei. Nici nu stii cata recunostinta iti port. Muritor- si tu esti iar pe drumuri, ca si Monica noastra? Ai grija de tine, oriunde te-ai afla. Si intoarce-te si cladeste familia ta, nu exista nimic mai insemnat pe pamant. Si tu, Mosule? Scoate din sac un stilou pentru mine, cu care sa scriu jurnalele fericirii reale, te rog, e singurul dar pe care mi-l doresc. Cora, tu esti prima, cea mai puternica, cea mai curajoasa. Si Simona, si Camelia si Leda si Iana… Pe cine sa strig mai intai? Pe cine uit, pe cine chem?”Aici sunt atat de singur, incat nici nu ma mai aud cand va strig”. Si, precum Dalila, am obosit…
    Azi am umblat impreuna cu colegii mei la niste setari ale blogului si am facut boroboate, s-au sters niste mesaje, cred. Simona, tu intrebai de textul „In pat cu regele meu”? Iti raspunsesem ca nu l-am primit, ca nu l-am vazut, te rugam sa mi-l dai pe mail, pe alice@revistatango.ro, acolo unde locuiesc eu in varianta mea ceva mai privata decat aici. Si o laudam pe Monica pentru textul ei despre Shania, of… O sa o mai laud, de mai multe ori. Sunteti si bune, si talentate. Va iubesc si va admir pentru ceea ce sunteti. Si va multumesc ca-mi sunteti alaturi.

    Alice Nastase 11 decembrie 2008 9:20 PM Răspunde
  • Ma gandesc ce minunat e ca la sfarsitul zilei ne adunam,ne asteptam,ne strangem cu inima deschisa aici.Acest lucru,scumpa Alice, nu ti-l poate lua nicio instanta!Si forta ta si talentul si cei dragi tie iti sunt pavaza si scut!Sa nu uiti ca suntem mereu aproape de tine!Imbratisari calde si un pupic pe frunte.Te asteptam cu mult dor!Salutari,fetelor si baietilor!

    Simona Radoi 11 decembrie 2008 9:26 PM Răspunde
  • TREBUIE sa va impartasesc ceva minunat…sau nu cred ca e nevoie sa mai adaug cuvintele de lauda. Va rog eu urmariti urmatorul filmulet: http://www.youtube.com/watch?v=VmamhEhEXPk&feature=related . Cleopatra Staratn e o minune!!!!!!!!!!!!!!!

    Roxana A 11 decembrie 2008 9:31 PM Răspunde
  • Cleopatra Startan…fetita asa e nemaipomenita. cand o ascult mi se umple sufletul de bucurie si obrazul de lacrimi.

    Roxana A 11 decembrie 2008 9:34 PM Răspunde
  • Alice, iti ofer o imbratisare si sunt alatur de tine!

    Roxana A 11 decembrie 2008 9:41 PM Răspunde
  • Alice, iti ofer o piesa de suflet, care imi place mie foarte mult. sper sa nu te intristez.
    Ce parere aveti de piesa aceasta? http://www.youtube.com/watch?v=YlG0G5YgnfA

    Roxana A 11 decembrie 2008 9:43 PM Răspunde
  • ce mult te-a iubit….ce mult ne-au iubit… :((

    Roxana A 11 decembrie 2008 9:43 PM Răspunde
  • Roxana, draga mea cea insufletita si romantica… Iubirile trecute nu conteaza, nu exista decat la nivel poetic. Iubirile de azi sunt singurele de pret. Cei care ne-au iubit fac parte, iremediabil, din vieti incheiate, iar nostalgiile nu au decat efecte stilistice. Prezentul meu este tot ce am mai de pret pe pamant. Pentru prezent ma rog. Si pentru viitorul etern. Chiar daca…

    Alice Nastase 11 decembrie 2008 9:48 PM Răspunde
  • De ce suferim? oare ne place sa suferim?! Datorita unui fenomen de automatism se creeaza obisnuinta unor deprinderi daunatoare. Cineva ne face sa suferim, o anumita dragoste ne face sa suferim si cu toate ca suntem constiente de asta, suntem tentate sa iubim in continuare, sa suferim… E asemenea unui drog. Cei care se drogheaza ar dori sa nu mai ia drogul, umai ca nu pot rezista acelor tentatii irezistibile. deci ne-am obisnuit asa, sa suferim…e un grad de obisnuinta care a devenit incurabil la o mare parte din noi. Insa atata timp cat ne dorim „sa ne debarasam” de asta, vindecarea ramane posibila.
    Cu toate ca vointa este de multe ori neputincioasa in anularea instantanee a unui gest automat, la un moment dat il poate elimina. Dar poate noi nu vrem sa fie eliminat…Ar trebui sa incercam mai mult sa vedem partea frumoasa a lucrurilor, sa ne binedispunem singure, sa zambim mai mult! Curaj alice, curaj fetelor!

    Roxana A 11 decembrie 2008 9:57 PM Răspunde
  • Ce frumos imi scrii Alice… Ma faci sa lacrimez…:(( Esti atat de sincera si sensibila!

    Roxana A 11 decembrie 2008 9:59 PM Răspunde
  • Si daca iubirile au existat in trecut si inca mai exista? dar…

    Roxana A 11 decembrie 2008 10:00 PM Răspunde
  • Sunt fericita pentru ca astazi esti mai bine dispusa si increzatoare in tine, viitor. Bravo Alice! Te apreciez foarte mult!

    Roxana A 11 decembrie 2008 10:02 PM Răspunde
  • Mi-as dori sa iti impartasesc povestea mea….dar nu cred ca ai timp sa o asculti. Nu pot sa scriu aici…din motive personale!

    Roxana A 11 decembrie 2008 10:04 PM Răspunde
  • alice hai sa-ti spun o mica poveste, pe care ai auzit-o de sute de ori…dar nu conteaza, e povestita de mine si prin urmare e unica. eu revista ta am descoperit-o din intamplare pe o taraba, batuta de soare si incarcata de praf, dar nu mi-a pasat. a fost dragoste la prima vedere, era ceva in paginile ei care ma cheama, care ma asteapta…nu stiu exact cum sa-ti spun. si-am vrut sa-ti scriu de atatea ori, dar nu am avut curaj. mi s-a parut stupid! ce sa-ti spun? ca-mi placi? ca plang de fiecare data cand te citesc? mi se parea atat de banal…
    si cartile..cartile le-am citit pe nerasuflate, pe negandite! Noi suntem zeite am citit-o in avion…ma duceam la iubitul meu si nu stiu cand a trecut timpul si cand am coborat din avion…dar stiu ca la sfarsit am inteles ca sunt atat de norocoasa ca-l iubesc, c-am invatat sa-l iubesc fara teama, fara prejudecati.
    si-acum plang si nu stiu de ce..probabil plang ca mi-e sufletul prea plin de dor de el, prea plin singuratate..

    (nu vreau sa va plictisesc)

    dalila tua 11 decembrie 2008 10:19 PM Răspunde
  • Da Alice prezentul conteaza…. iieeiii
    am avut o zi… si inca nu-i gata… I wanna go home!!!
    noroc ca mai trag cite un ochi p-aci ca altfel nu stiu ce m-as face. Parca i-a apucat strechea pe toti. Ce naiba citeodata e o liniste de adormim in fata calculatorului si dintr-o data, pe neanuntate, incepe nebunia..

    Noapte buna Alice si voua tuturor, sa visati cu ingerashi.

    Iana 11 decembrie 2008 10:24 PM Răspunde
  • Dalila, esti cu adevarat norocoasa. Pentru ca stii sa plangi. Si pentru ca ai pentru ce, si pentru cine sa plangi. (Ah, si eu sunt norocoasa ca tine…) Sarmani cei cu sufletele impietrite…
    Roxana, tocmai mi-am dat si adresa de mail, unde poti sa-mi scrii ce nu poti spune aici „din motive personale”. Iana, conteaza prezentul, iar trecutul, daca l-am trait cu demnitate, ne face mai frumosi si mai increzatori. Oamenii se cunosc, cu adevarat, in situatii de criza. Se cunosc la greu. La petreceri si la bine si la trai-lai-lai toata lumea e prietena cu toata lumea si toti suntem frumosi si vrednici. Dar la necaz, la amar, la furie, la singuratate vezi adevarata fata a celui de langa tine. In perioade grele vezi daca-ti rezista dragostea si-i pentru toata viata, sau e numai pentru noptile parfumate, de dupa cina romantica, faptuita intr-un restaurant luxos.

    Alice Nastase 11 decembrie 2008 11:50 PM Răspunde
  • Am observat ca ti-ai dat adresa, dar nu puteam sa scriu fara ca tu sa-mi dai permisiunea, nu puteam intra in intimitatea ta fara sa stii. acum ca mi-ai permis, iti multumesc!

    Roxana A 12 decembrie 2008 12:03 AM Răspunde
  • Bunica imi spunea ca numai copiii mai plang din suflet si eu am ramas pana la ultima celula, pana la ultima rasuflare copil…un copil care inca priveste lumea cu ochii mari, mirati si se bucura de toate florile, de toate stelele si de toate frunzele ingalbenite care cad alene din copaci.
    Toate nelinistile imi dispar Alice cand ma uit la el, toate supararile si nervii de la munca, pentru ca-mi ochii lui ma vad pe mine:senina si indragostita. Ai dreptate sunt norocoasa ca am pentru cine sa plang…

    dalila tua 12 decembrie 2008 12:24 AM Răspunde
  • nu mi-am trait trecutul cu demnitate intotdeauna. Mi-am calcat demnitatea in picoare de multe ori in numele a ce credeam eu ca e iubire cind de fapt era doar o indragosteala scrintita. Si dupa ce a trecut mi-a fost rusine de mine si de felul in care trecusem peste principiile mele, peste valorile mele.
    In fine, eu cred ca daca inveti ceva din trecut si faci alte greseli decit cele facute deja atunci esti in cistig.

    Iana 12 decembrie 2008 12:31 AM Răspunde
  • Da, important este sa invatam din greseli. Pe moment nimeni nu-si da seama ca greseste, si uite asa suferim, dar mai tarziu ne amuzam de cum eram noi odata si spunem: „Ce copil mai eram…”, desi in fiecare din noi e un copil la orice pas.

    Roxana A 12 decembrie 2008 12:40 AM Răspunde
  • Noapte buna somn usor tuturor….si tie Alice! Ingerasii sa te pazeasca….sau sa-ti pazesti tu „ingerasii” (copiii)!

    Roxana A 12 decembrie 2008 12:55 AM Răspunde
  • eu nu am regretat nimic din ce am facut si nu am fost mereu sa zicem ” pe calea ce-a buna”. dar daca am invatat un lucru acela este ca nimic nu se petrece la voia intamplari si toate abaterile mele de la „calea ce-a buna” m-au transformat in omul care sunt azi. e dreptul meu sa gresesc, sa ma impiedic,sa cad, sa am indoieli… toate aceste lucruri m-au ajutat sa privesc in ochii oricui fara teama, fara jena…ma bat ca o leoaica pentru gandurile mele, pentru lucrurile in care cred…iar seara cand urc scarile spre casa ma transform incet incet si de la usa incep sa torc vesela pentru ca regasesc caldura celuilalt suflet al meu.

    dalila tua 12 decembrie 2008 1:00 AM Răspunde
  • e tarziu,e trecut bine de miezul noptii….promit sa nu fac galagie si sa nu va tulbur somnul…vroiam numai sa ma asigur ca sunteti bine, am citit tot si ma bucur de linistea voastra…si a noastra a tuturor….
    e tarziu, sunt obosita si cu toate astea mi-e greu sa adorm….mi-e dor de puiul meu, care ma cauta si nu ma gaseste langa ea ….nici in nopatea asta nici in cea care va urma….plange si ma striga in noapte…..are numai 18 luni si simte atat de multe lucruri…..
    Oare ce-o fi cu muritrul, pe unde rataceste ?! sa trimit masina sa te recupereze din nameti?!
    alice, minunea mea….dormi asa-i ?!
    va sarut pe toti trei (tot asa dormiti – nu?! toti trei in pat !) hm, ce fericiti sunteti !!!
    nopte buna voua tuturor si vise frumoase

    monica 12 decembrie 2008 2:12 AM Răspunde
  • E ÅŸi la mine noapte acum ÅŸi voi abia vă descotorosiÅ£i de plapumă… Pe strada din faţă, pe strada mare, maÅŸinile, nebunele, nu se mai liniÅŸtesc niciodată aici. Pe stăduÅ£ele celelalte e o tăcere cumplită. Nu-mi găsesc un echilibru în fremătare, mă buimăcesc ritmurile, mă gheÅ£uiesc pustiurile… Poate ÅŸtiti voi cum e mai bine… Poate dorm… ÅŸi mă trezesc în după masa voastră, mereu cu orele aiurite, mereu cu săritul din somn la purtător…

    amalia 12 decembrie 2008 6:37 AM Răspunde
  • buna dimineata , dragii mei
    am dormit putin si rau……si am o zi lunga si grea
    sa aveti o zi frumoasa
    va imbratisez cu drag, cu dor

    monica 12 decembrie 2008 8:13 AM Răspunde
  • Buna dimineata! Sunt aici, in fiecare zi si in fiecare clipa si VA ASCULT.

    Roxana, e frumos cantecul Cleopatrei. Imi duc si eu fetitele pe 20 decembrie la spectacolul ei de la Sala Polivalenta. Este singurul spectacol de anul acesta pe care il sustine.

    Iana, parerea mea este ca singurul „domeniu” in care nu avem ce face cu demnitatea, este iubirea. Nu cred ca se poate iubi si nedemn. Se poate iubi egoist, posesiv, obsesiv, in toate felurile dar nu nedemn. Asa ca eu iti urez „vant din pupa” in tot ceea ce urmeaza sa iti ofere viata, fara sa-ti puna la incercare demnitatea.

    Voua tuturor va doresc o zi minunata!

    Leda 12 decembrie 2008 8:59 AM Răspunde
  • Asa e. Iubirea nu poate fi nedemna. Abia am rostit, in rugaciunea mea de dimineata: stiu ca dragostea mea are un rost, fiindca Tu, Doamne, mi-ai pus inima asta in piept…
    Buna dimineata. Sa aveti zi buna, zi luminata, zi senina.

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 9:14 AM Răspunde
  • Buna dimineata! Si eu sunt aici si am fost aici, draga mea Alice, am fost si aseara. Dar doar va ascultam, va citeam cuvintele frumoase, pentru ca fizic nu puteam sa stau prea mult langa calculator…. alergam intre medicamente, explicatii(Antoniei ii este greu sa inteleaga de ce mosul a pedepsit-o si ea nu poate sa participe la serbare), teze la romana, mate, etc.
    Si voi fi aici dintotdeauna. Va voi veghea iubirile, tristetile, grijile.
    Acum trebuie sa alerg spre muncaaaaaaa.
    Va imbratisez cu caldura!

    Catalina 12 decembrie 2008 9:26 AM Răspunde
  • alice, crezi ca am si eu loc aici?
    stiu ca sunt insistenta… dar voi sunteti deosebiti si cred ca merita.

    Vera 12 decembrie 2008 9:46 AM Răspunde
  • Buna dimineata ,vaspun si eu dragi mei ,am furat o clipa de bucurie ,am vazut ca suntei optimisti si fug .
    Asa este iubita mea ,nimic nu e intimplator, toate de la Dumnezeu vin, bune si rele,doar pentru a ne face mai buni,mai puternici.
    Va astept aici un casuta.Ana mie dor de sfaturile tale, Monica te imbratisez, Muritor, de ce nu spui nimic

    nina dumitru 12 decembrie 2008 9:56 AM Răspunde
  • Buna dimineata dragii mei! Vad ca ati mansardat casuta noastra draga si acum suntem mai multi…Bine ati venit cu totii! Ai rasarit,Alice ,draga mea si se simte pana la mine caldura ta.Si voi avea o zi senina,pentru ca stiu ca tu in inima ta mare,mare,ai un loc mic,mic si pentru mine.sa ai grija de tine si pentru tot ce ne daruiesti noua,stiu sigur ca D-zeu iti va darui inmiit inapoi.Abia astept sa-mi vorbesti si sa te ascult,draga mea!O sa-ti trimit pe mail ceva ce am scris si te rog sa-mi spui parerea ta.Te strang la pieptul meu mic cu drag,drag,drag!
    Monica,draga mea ,Monica,oriunde ai fi noi suntem langa tine,si iti tinem de cald si de dor si de drag.Te pup,mai vorbim!
    Catalina,sfanta noastra,ce-ti face puisorul,bolnaviorul_ii doresc sanatate si bine!Camelia,mi-e dor de tine,si de Muritor si de Nina noastra…Va astept aici in casa visurilor noastre,pe toti!

    Cora 12 decembrie 2008 10:01 AM Răspunde
  • Buna dimineatza si o zi splendida va doresc! Vorbim mai pe seara! va pup dragele mele!

    Roxana A 12 decembrie 2008 11:33 AM Răspunde
  • ma simt ca ratusca cea mica si urata si ma intreb ce caut eu aici?

    dalila tua 12 decembrie 2008 8:16 PM Răspunde
  • nu am vrut sa te mai citesc. pe tine .revista…viata voastra aruncata in lume lumii.mi-era frica la fiecare numar de o confirmare a propriilor simptome. E ca si cum ai banui ca suferi de o boala incurabila. si stau in varful patului , cu laptop-ul in brate si mi-e o frica teribila sa accept ca exista un capat de drum, ca nu mai merge, ca sunt obosita…ca nu mai iubesc. acum de sarbatori.dar poate mai e o speranta. ca imi spun asta doar eu, nu si celalalt.
    Noapte buna.

    lali 18 decembrie 2008 12:35 AM Răspunde
  • dragele mele plec…pe un drum care nu stiu unde ma duce. plec sper omul pe care-l iubesc cu inima indoita caci lacrimile mele s-au transformat in lacrimi de singuratate, lacrimi de tristete. plec sa-l intreb daca inca ma mai vede cand se uita la mine, daca ma mai simte… caci eu in ochii lui nu mai vad nici o lumina, nu ma mai regasesc. Poate am innebunit eu de atata singuratate,poate nu-i nimic adevarat, dar nu pot ramane cu incertitudini…nu pot iubi cu indoieli. tremur la gandul ca poate am disparut din lumea lui, nu stiu ce am sa fac atunci…probabil ca am sa inghet. cu ochii larg deschisi am sa privesc uimita haul care se casca in jurul meu…
    dar incet ma rog in gand la Dumnezeu sa nu fie asa, sa fie doar minte mea bolnava si obosita care delireaza chinuita de cosmaruri…Te rog Doamne sa-mi lasi singurul lucru care ma tine in viata, singurul lucru in care cred: dragostea.

    Sa de-a Domnu ca la anul cand ma intorc sa va spun ca a fost doar un vis urat….ca a venit ingerul cel bun si mi-a luminat mintea si sufletul.

    Sa treceti cu bine in noul an! La multi ani!

    dalila tua 26 decembrie 2008 11:46 AM Răspunde
    • Dalila, Dumnezeu sa te aiba in paza. Te admir pentru ceea ce faci, pentru curajul de-a nu trai in minciuna, oricat de greu ar fi drumul acestei indrazneli. Si , totusi, e singura cale demna, singurul drum care duce undeva. Toate celelalte… sunt risipire. Sper sa fie bine, sa afli ca te-ai inselat, dar, orice s-ar intampla, sa fii mandra de tine, pentru ca esti curajoasa si demna. Femeile care lupta pentru dragostea adevarate sunt zeite. Noi suntem zeite. Sa te intorci cu bine.

      Alice Nastase 26 decembrie 2008 12:24 PM Răspunde
  • M-am intors alice…zeita! pana la sfarsit zeita! imi vine sa plang de bucurie, sa strang pe toata lumea in brate, sa alerg pe strazi ca o nebuna caci mi-am regasit linistea si dragostea…si acum plang alice cand iti scriu:sunt atat de fericita, atat de beata de fericire!
    dar trebuie sa-ti spun ca cea care a gresit am fost eu, eu am ezitat, eu am uitat sa mai iubesc…nu stiu cand si cum, dar am uitat sa mai deschid ochii. poate am uitat amandoi si eu din mandrie, din incapatanare nu am vrut sa inteleg, nu am vrut sa mai fac nimic.
    dar cred ca s-a indurat bunul dumnezeu de mine si m-a scos din intuneric.. inca mi-e frica alice, inca ma mai intreb: oare ma iubeste numai pe mine? in visele si in gandurile lui sunt doar eu?
    toata viata mea ( scurta ce e drept) am luptat sa nu devin dependenta de dragostea unui barbat..dar se pare ca am pierdut lupta…caci sunt iremediabil, irecuperabil dependenta de zambetul lui, de vocea lui, de mangaierile lui, de bataile inimii lui…iremediabil indragostita!

    dalila tua 1 februarie 2009 11:03 PM Răspunde
    • Dalila, draga mea! Bine ai venit, cu vesti bune si cu iubire in suflet! Ai plecat de dinainte de anul nou, nu mai stiam de tine, m-am gandit ca nu vrei sa mai scrii. Dar stii cat ma bucur, ca ne aduci o speranta, o lumina, Doamne, uite ca mai exista iubiri cu noroc!
      Noi scriem pe alta pagina, la ultima postare, aceea cu vampirii(!), dar ma grabesc sa iti spun cat bucur de fericirea ta, te strang in brate!

      Alice Nastase 1 februarie 2009 11:19 PM Răspunde
  • stiu alice ca am ratacit mult, nici eu nu mai credeam ca am sa regasesc drumul.
    unde scrieti acum? ( eu sunt un pic in urma) .daca nu poti sa-mi spui aici uite adresa mea de mail: dalila_tua@hotmail.com ( sper ca nu cer prea mult).

    ps: multumesc pentru toata caldura ta!

    dalila tua 1 februarie 2009 11:50 PM Răspunde
    • Dalila, scriem pe pagina care se numeste De ce ador filmele cu vampiri. Si am lansat un concurs de povesti adevarate, inscrierile se termina pe 4, peste cateva zile. Trebuie sa scrii si tu povestea ta, negresit! S-o povestesti simplu, ca unor prietene. Apoi cele mai frumoase, mai limpezi, mai adevarate povesti vor aparea intr-o carte- pe care o scoatem pe piata in luna martie. Ce ma bucur pentru tine!

      Alice Nastase 2 februarie 2009 12:11 AM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title