fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Cand apa nu-ti mai tine de sete

de

Traiesc ca toti ceilalti oameni si seman cu ei. Merg, cu pas hotarat, si randuiesc toate cele ale vietii cu gesturi precise, ca si cum acesta ar fi rostul meu pe pamant. Muncesc, clocotit si superb, si, dau adesea semne de intelepciune pe care cei din jur le admira. Spun adevarul si numai adevarul, ca si cum as purta mereu, lipita de degete, nu propria-mi amprenta, ci desenul liniilor unice pe care apasarea mea le-a inscris pe coperta cartii sfinte. Si, totusi, e ceva ce ramane mereu nerostit, neinteles. Ceva despre care n-am curaj sa vorbesc. Pentru ca ma tem sa nu fiu alungata. Pentru ca ma tem si atat.

Sunt un om ca toti oamenii. Ies cu prietenii mei si radem impreuna, dar rasul nu imi indestuleaza bucuria. Alunec, ostenita, in somn, dar somnul nu-mi aduce odihna. Faptuiesc, cu grija, tot ce-am scrijelit pe agenda cu o zi inainte, cu minutiozitate de ceasornic. Dar randuiala vietii mele nu-mi aduce multumire.

Ce se-ntampla atunci cand marul din care musti nu mai are aroma, cand zambetul pe care-l nasti nu mai aduce lumina, cand apa nu-ti mai tine de sete, cand vinul nu te mai imbata, cand dimineata nu te mai imbie, cand privirea din oglinda nu-ti mai spune nimic? Ce se-ntampla cu noi atunci cand, in spatele unei usi inchise, viata isi pierde gustul, cand gesturile capata frangeri de marioneta, cand, mergand pe strada, intoarcem capul sperand ca langa umar a rasarit dintr-o data, si va ramane pe veci acolo, unde-i este locul, cineva, altcineva, tu insuti, dar altfel, intr-un joc splendid in care eu sunt tu, tu esti eu, noi suntem noi? Noi, noi, cei mai frumosi si mai iubiti de pe pamant, pentru totdeauna, impreuna, noi. Ce se intampla?!!!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Inseamna ca trebuie sa te reinventezi, inseamna ca ai ajuns sa te cunosti total si ca trebuie sa mai scrii o carte. Si mai inseamna ca sensibilitatea e mai puternica decat ratiunea. Si ca trebuie sa traiesti cu asta…

    IONUTZ 12 decembrie 2008 10:37 Răspunde
  • Fiecare dintre noi – bineinteles nivelul spiritual, social, difera – traieste deseori aceeasi senzatie. Ca orice ar face, nu e de ajuns. Ca orice ar spune, exista inca trairi pentru care nu s-au inventat cuvinte. Ca oricat ar iubi, iubirea nu se rasfrange supra lor totala, intreaga, ci se risipeste, purtata de vant, prin unghere in care nici lacrimile cele mai iscoditoare n-o pot ajunge. Solutia simplista, la indemana, ar fi resemnarea. Nu e la-ndemana oricui, insa. Exista oameni, printre care te numeri si tu, Alice, care au ceva in plus fata de cei care ar putea alege la un moment dat, sa renunte la cautari, la a-si rascoli esenta suferintei, pentru a trai de pe o zi pe alta cu detasare, cu nepasare, intr-o rutina comoda. Acel ceva in plus este harul. Iar harul tau este o povara rareori dulce. El se hraneste cu nesigurantele, cu neimplinirile, cu zvarcolirea ta sufleteasca. E un vampir care-ti secatuieste destinul de sangele care ai vrea sa-ti curga prin vene linistit, cald, curat, pentru ca harul se hraneste cu involburarea ta, cu setea ta nepotolita, cu betia care nu te imbata, cu lumina care nu stie sa lumineze asa cum ti-ai dori tu uneori, intr-o continua si suava mangaiere. Harul nu se impaca cu iubirile impartasite, cu momentele de gratie in care iubirea ti-e langa umar si tu esti ea iar ea e tu. Harul tau iti cere tie, stapana si sclava lui, un pret poate mult prea mare pentru a naste cuvinte nestemate, fraze duioase asa cum numai tu stii sa scrii, povesti de dragoste si de tristete care dor de atata frumusete, care ne curg in suflet amar si fierbinte ca o lava sfanta. Ionutz are dreptate – trebuie sa mai scrii niste carti. Tu trebuie sa scrii, asta e pierzania ta superba, asta e singura ta salvare.

    Moshu 12 decembrie 2008 11:32 Răspunde
  • Alice,daga Alice,ce sa se intample? Asta esti tu ,asa esti tu o minune intre doua lumi! Candoare,adevar ,traire dincolo de inchipuire suflet de inger coborat printre oameni!Ca sa te invatam, sa ne minunam ,sa te urmam…si sa facem lumea mai buna!Cand apa nu-ti mai tine de sete si vinul nu te mai imbata e semn ca esti deasupra celor lumesti si trebuie sa astepti,caci cu siguranta D-zeu ti-a randuit altceva ca sa-ti potolesti setea…Poate..ambrozie!??

    Cora 12 decembrie 2008 11:35 Răspunde
  • Se intampla sa scrii toat ceea ce tocmai ai scris si sa simti ceea ce simti de fiecare data cand esti asa. Se intampla sa scrii carti minunate care te pot ajuta atat pe tine insati cat si pe ceilalti. O zi buna Alice!

    Roxana A 12 decembrie 2008 11:37 Răspunde
  • Cred ca in vremea adolescentei, in care pendulam intre fericiri si nefericiri absolute, cred ca atunci, in acele clipe de fericire, apa ma satura, zambetul imi era luminos, iar oglinda imi proiecta chipul angelic, lispsit de urmele timpului si ale grijilor.
    Acum, sufletul imi este acelasi, as spune ca traiesc intr-un timp de adolescenta tomnatic, dar apa nu mai are gust de apa (ba are atata clor in ea, incat nu pot s-o beau…), merele imi provoaca arsuri, diminetile trebuie sa-mi ridic grijile in spate, ca pe o cruce, din somn in somn.

    Atatea usi s-au inchis in urma mea si toate au lasat atatea cicatrici, incat cu greu privesc inapoi, desi uneori tanjesc sa-mi deschid albumele vietii si sa mi-i aduc aproape pe toti si pe toate – oameni, si locuri, si intamplari…
    Vreau sa privesc inainte cu speranta, vreau ca oamenii care imi sunt rostul meu pe pamant, sa simta ca ard ca o flacara pentru ei, ca inima-mi lumineaza pentru ei pana la moarte, vreau ca ei sa fie sanatosi, fericiti.

    As vrea sa rad si eu cu prietenii pe care nu-i am, sa-mi randuiesc viata cu mai multa intelepciune, sa muncesc cu drag, sa nu mai fiu marioneta de care scrii… As vrea un ochi care sa nu ma urmareasca, un ecou pe care sa nu-l aud, un dor pe care sa nu-l am.
    Imi simt inima plansa, dar flacara iubirii pulseaza in ea. Am incredere ca doar iubirea ne va fi salvare, chiar daca nu este rotunda, chiar daca este cioplita naiv, neindemanatic – forma de inima sa aiba…
    Va iubesc…

    Camelia Vasiliu 12 decembrie 2008 11:40 Răspunde
  • Si cand apa nu-ti mai tine de sete, sunt sigura ca aceste cuvinte vibrante iti tin si de sete si de foame, si de frig si de toate… Si cum orice cuvant are un antonim si fericirea trebuie sa aiba unul: tristetea. Nu pot exista unul fara altul. Fara tristete nu am putea simti ce este fericirea si nu am face diferenta intre ce este bine si ce este rau. De aceea rasul nu te indestuleaza, fiindca exista plansul, si de acee somnul nu-ti aduce odihna, fiindca exista oboseala. Dar ce ne-am face numai cu cele pozitive? Nu am mai sti ca sunt pozitive. E bine sa realizezi asta , la un moment dat.

    Roxana A 12 decembrie 2008 11:45 Răspunde
  • Nu vom putea niciodata sa rostim tot, adevarul intreg necosmetizat. Nu vom putea de teama sa nu ranim, fara voie, de teama sa nu fim alungati, asa cum spui tu Alice, din viata celorlalti sau din Paradis. Nu stiu ce este de facut.

    Eu am ales sa traiesc cu povara asta, sa mi-o asum si sa mi-o usurez spunandu-mi ca nu sunt nesincera sau mincinoasa daca aleg sa tac in loc sa ranesc.

    leda 12 decembrie 2008 12:17 Răspunde
  • „Iubirea nu poate fi nedemna. Abia am rostit, in rugaciunea mea de dimineata: stiu ca dragostea mea are un rost, fiindca Tu, Doamne, mi-ai pus inima asta in piept” (Alice)

    Stii care e harul tau, Alice? Ca exprimi ceea ce si eu simt, ceea ce noi toti strigam tacuti, in lumile noastre, dincolo de „agendele”,intalnirile, „randuielile vietii noastre”,in spatele „usilor inchise”. Si tu esti eu, esti noi, esti Cora, si Simona, si Camelia, si Nina, si Ionutz, si Moshu, si Ana, si Nouria…Si eu, si noi, suntem Tu. Definitiv.
    ” Ce se intampla….cand viata isi pierde gustul??”
    Vietile noastre curg, Alice. Ne vom cufunda in lucruri impersonale, hotarati sa nu ne amintim, sa uitam, dar stiind ca nu vom uita niciodata, ca ne vom aminti, ca parte a sufletului nostru a ramas inchinat, definitiv, unei lumi dupa care am tanjit. Si vom astepta o alta zi, pastrand insa, parfumul acesteia, de azi, incheiate, si vom intoarce capul, „sperand ca langa umar va rasari dintr-o data, si va ramane pe veci acolo, unde-i este locul, cineva, altcineva”….
    Si ne va fi dor, multumindu-i Lui ca am trait frumos, deplin, intreg, demn. Si pastrand doar pentru sufletul nostru, doar in inima noastra, ceea ce a fost frumos, unic,irepetabil. Ne vom fi imbogatit cu o soapta,cu un vis,cu o rugaciune…
    Mi-am amintit o melodie pe care,nu demult,o devoram. A carei versuri mi-au placut enorm. Si pe care, iata, o redescopar acum.
    http://www.youtube.com/watch?v=lOzzsQp5k5M&feature=related

    muritor 12 decembrie 2008 12:59 Răspunde
  • Se intampla ca-ti auzi chemarea…

    Silvana 12 decembrie 2008 13:04 Răspunde
  • hai sa scriu si eu ceva doamnei redactor-sef permanent trista.daca o sa-mi dea accept,in marinimia sa.alice cea cu nume de poveste,wake up,vine mosu’ inca putin,iar eu sper sa nu mai vad columbence si nici botezati in revista voastra.pe bune,fa o incercare:) si pune pe altcineva,nu stiu…lasa divele prelucrate si pune femei normale sau barbati obisnuiti cu femeile normale.revista se va cumpara oricum,parol!!!

    tudor 12 decembrie 2008 13:39 Răspunde
  • aha,pentru ca mi-ai dat accept,acum incep sa fiu obraznic.cum ai putut sa spui de radulescu mihaela ca e un brand?sa nu negi ca-i cer revista lu’ mama care face colectie si ti-o trimit.auzi,cred ca tu esti vinovata ca a dat-o primul barbat in judecata pentru intinarea numelui.pardon,primul sot,nu primul barbat.te-am vazut o data la televizor cand o acuzai pe una dintre femeile lu’ columbeanu-vorba lui mircea badea-ca se pupa cu unu’ cand era grea cu pilotul.da’ pe zane,dive,papusi barbie le perii.e o conditie ca sa mearga revista?poate-s io mai prostanac si nu-nteleg!

    tudor 12 decembrie 2008 13:59 Răspunde
  • Draga noastra,

    Nu patiana pe tristete, nu inota in deznadejde, nu te cufunda in depresie….cu totii , cei pe care ne-ai format dupa „chipul si asemanarea” sufletului tau de ingerash cazut pe pamant, ce te faci cu noi?? cui ne lashi Aliceeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee ???
    Asa-i ca nu-ti parasesti copiii niciodata?
    Da atunci pe noi de ce sa ne lasi ?
    Cine zicea ca atunci cind recunoasti ca ai o slabiciune esti de fapt CEL MAI PUTERNIC !?
    A venit ERA ALICE NASTASE !!!
    Sa ne traiesti frumoasa noastra cea frumoasa si pe dinafara si pe dinauntru !!!
    Si te rog incerca SA IUBESTI PE CINE TE IUBESTE te rog Alice, pentru tine , pentru noi , mai facem un pas, mai inaintam o secunda….Alice ! fiecare clipa de tristete iti fura energia ! Dedica-te noua, iubeste-ne, ca si pina acum.
    Noi ….. TE IUBIMMMMMMMMMMMMMMMMM

    LA MULTI ANI , FRUMOASA NOASTRA!

    o celula din publicul tau , Daiana.

    daiana 12 decembrie 2008 14:49 Răspunde
  • Tudor, nu esti prostanac deloc- esti doar, cum spui tu, cam obraznic, dar, iti dau, in buna masura, dreptate. Si te anunt ca, incepand cu 2009, am renuntat definitiv la vedetele de carton, la papusile Barbie, ca am hotarat ca, daca o vedeta nu e demna sa fie subiectul unui interviu amplu si profund nici nu are ce cauta pe coperta. Vom incepe anul cu Maia Morgenstern sub titlul Tango si cu un numar fabulos, dedicat tradarii, un numar de revista care a schimbat deja viata celor care au scris si-au vorbit despre asta, si nu va lasa la fel nici existentele celor care vor citi. Stiu ca suna a reclama, dar sunt mandra de ce-am facut si de ce am decis pentru 2009 si pentru restul vietii mele. Chiar daca tu, Tudor, ai spus-o abrupt si dureros, iti recunosc dreptatea si merg mai departe. Si, da, Radulescu este un brand, asa cum Coca Cola sau Papusa Barbie sau ciocolata Rom sunt branduri, indiferent ce componente au aceste branduri. Si nu am condamnat-o pe Romanita niciodata pentru sarutul ei, niciodata, dar am spus ca nu e un trucaj, si ca degeaba neaga ceva ce s-a intamplat atat de evident. Asta am spus. Eu nu condamn niciun sarut, niciodata, dar ii condamn pe cei care saruta si neaga, pe cei care iubesc si lasa. Ii condamn si ii iert.
    Daiana,asa am sa fac, am sa iubesc pe cine ma iubeste. Dragostea e impartasita sau nu e deloc.

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 15:02 Răspunde
  • m-a pus la punct.io imi cer iertare ca n-am inteles treaba aia cu sarutul,io si la televizor ma uit printre randuri,sunt superficial.si ce-ai fi vrut sa zica?”da,merg ca rata,mai am putin si nasc,da’ ma pup cu vasile”.era normal sa zica femeia ca e un trucaj,aia ca tine care inteleg sunt putini.pe bune,think about it!n-o apar,mi se pare chiar ca are o mutra de a dracului,nici desteapta nu pare,dar putea fi oricine in locul ei…s-a intamplat,nu e treaba nimanui cum si nici de ce.cu radulescu brand nu pot fi de acord nici daca imi trimiti un material cu argumente.si ma bucur ca scapam de coperti cu frumusele,ma bucur nespus si va urez succes.
    ei,mi-a mai scazut din obraznicie,sunt pe drumul cel bun?

    tudor 12 decembrie 2008 15:15 Răspunde
  • cel mai adesea nu se intampla nimic. cel mai probabil nu se schimba nimic. intr-un fel, mori. dar asta nu te impiedica sa vietuesti nestigherit, cumva clandestin, o viata ca un puzzle la punga, o agonie suportabila, pe alocuri placuta. o alta viata. aceeasi.
    sau nu.

    adrian 12 decembrie 2008 15:55 Răspunde
  • au,au,au.aud de la o colega de-a mea chiar in clipa asta :”cine,alice nastase?acolo scrii?bai,a innebunit tudor,scrie pe blog,e pa.unde,ce spui tu acolo?alice nastase?scrie demential,da’ m-a dezamagit cand am vazut ca ii ridica in slavi opera lu’ raduleasca”.au,am zis.care opera a lu’ raduleasca?am crezut ca-i vorba de copil.”nu,draga,cartea”.”ce carte,raduleasca scrie carti?”.”a scris una si alice nastase a incurajat-o…pe coperta….aia de la spate,ca in fata e mutra ei de capra cu trei iezi”.apare colegul meu,Victor,la fel de inginer ca si mine si intreaba :”da’ tu de ce citesti carti scrise de raduleasca?”.pam-pam.”bai fartatilor,luati o carte de pe orice taraba pe coperta careia o vedeti pe diva privind spre zari albastre si intoarce-ti-o pe partea cealalta…ca asa-ti vine,s-o intorci,sa vezi cine o mai pupa in dos…si surprise…alice nastase,fata cu facultati si talent zice…de bine”.”pai,vroiai sa zica de rau?”.”nu,vroiam sa nu zica nimic.”.apare o alta fata.”voi stiti ce-a zis alex. leo serban?ca daca ar fi femeie,ar vrea sa fie mihaela radulescu.”.”l-a platit”.”ei,l-a platit?doar l-a mituit.”.”bai,voi stiti unde scrie tudor?la alice nastase pe blog.”.”asa,si?”
    dialogul continua,eu scriu ce prind si va promit sa mai trec pe-aici,macar pana plec spre casa.ma asteapta un sfarsit de saptamana (colega mea,asta care te-a criticat,alice,ne-a zis ca o enerveaza cand zicem week-end si noi nu vrem s-o trimitem la iubit nervoasa,asa ca zicem cuminti sfarsit de saptamana,final de saptamana) de stat in casa.dorm si citesc,mananc si dorm,dorm si nu deschid tv-ul.si poate va scriu.

    tudor 12 decembrie 2008 16:08 Răspunde
  • Alice, te rog mult, mult sa ma ierti, acum, in aceasta secunda am citit din urma totul si am vazut mesajul tau. M-am intors, nici n-am plecat, te iau in brate si plang, multumesc pentru ca din prea multa sensibilitate ma alungi fara sa stii si fara sa vrei, ma chemi cu buna stiinta, ma primesti cu bunatate.
    Te sarut si astept sarbatorile cu voi. Impreuna.

    ana 12 decembrie 2008 16:11 Răspunde
  • …se-ntampla sa suporti cu stoicism dorinta mistuitoare de a-ti astampara setea sau sa abdici. Adica sa te-mbeti cu apa chioara sau mai mult, sa ai impresia ca ai baut dintr-un pocal, si cand acolo….vai!!!! apa a fost otravita…..
    Ei, si? Vor veni si vremuri cand sunt sigura ca vom avea atat de multa apa incat ii vom inneca pe cei carora apa nu le va tine de sete. Punct!

    iulia_bm 12 decembrie 2008 16:24 Răspunde
  • Mi s-au intors acasa fiii risipitori. Tai pentru ei vitelul cel gras si plang de bucurie. Si-mi imbratisez mai intai fiii buni, care-au ramas langa mine, si-i rog sa inteleaga si sa ma ierte, apoi le spun cuvintele din cartea pe care mi-am ars amprentele: „ei au fost pentru mine morti, si au inviat…”.
    Ana, bine ai venit acasa, inapoi, bine ai venit, draga mea draga, pierduta, alungata, nedreptatita, chemata, primita, sosita! Sa nu mai pleci, te rog, stiu ca tu imi esti alaturi, chiar si cand gresesc, asa cum si eu iti sunt tie, cu adevarat. Am suferit, nu mai pleca, si n-am sa mai plec nici eu. Adrian, as vrea sa-ti raspund, dar mainile mele sunt neputincioase in era asta, in care mor putin cate putin, in care renasc clandestin. Sau nu. Multumesc.
    Ionutz, Moshu, Roxana, Cora, Camelia, Monica, Nouria, Catalina, Nina, Iana, Amalia, Silvana, Iulia, Daiana, Leda, si tu, Muritor iubit, noi suntem noi, eu sunt tu, pentru fiecare dintre voi, sunt atat de a voastra…

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 16:58 Răspunde
  • Tudor, te chem deoparte si-ti raspund in soapta: fii bun cu noi, cu mine, mai ales, pentru ca eu gresesc cel mai mult. Ai dreptate, ma crezi ca, din toata inima, iti dau dreptate? Dar nu mai pot face nimic. Gandurile tale sunt pline de bun simt, parerile tale, neinsiropate de visarea noastra de zi si noapte, imi sunt tare de folos. Mai vino la noi si adu putina luciditate, noi aici visam desantat si poate, uneori, uitam cum arata, de fapt, viata fara ritm poetic.

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 17:04 Răspunde
  • „Martorul”

    El este acela care ne evalueaza (si, culmea, nu in mintea lui, ci intr-a noastra). Martorul este cel de care avem nevoie…traim ca toti ceilalti oameni, insa cele nerostite (fara curaj sau fara motiv) poti sa le rostesti oricat in fata oglinzii sau in fata copiilor, sau a altora pe care ii consideri inferiori tie (de multe ori fara sa vrei), sau degeaba le scriem pe bloguri sau in scrisori, sau in carti…este prin excelenta impersonal, fara efect, de amorul artei…nu, ne trebuie ACEL martor, acela pe care noi il consideram cel putin egalul nostru (daca se poate din toate punctele de vedere…cu cat mai multe, cu atat mai bine).
    El va putea sa spuna orice dupa aceea, sa ne aprobe, sa ne contrazica, sa taca…noi vom fi fost vindecati, absolviti, reparati, resetati. Apa va ne va potoli setea din nou, griul se va colora, plamanii ni se vor umple din nou…el va fi supapa noastra!
    Alice, sa stii ca toti cei ce iti vor spune sa te refugiezi in scris, sunt egoisti…ei stiu (sau mai bine zis SIMT) ca daca tu scrii lucrurile astea le vei face LOR bine, nu tie…(binenteles ca majoritatea te roaga asta inconstient)…tu insa te vei vindeca prin acel martor…fii exigenta cu alegerea lui (cu cat mai exigenta vei fi, cu atat mai eficace va fi marturisirea) si, lucru foarte important, nu-l anunta, nu-l pregati, nu telefona intentia ta.

    Si stiti ce e culmea…? Culmea e ca e normal sa fie asa…asa rau dupa asa bine, asa putin dupa asa mult. Veti spune ca nu mi-a fost asa de bine pe cat imi e de rau, eu cred ca raul il resimtim mult mai acut si mai deformat.

    Gasiti-va martorul, el va va mantui de voi insiva.

    …si mai e ceva, incercati sa fiti cu cativa pasi inaintea voastra…(e posibil).

    daniel 12 decembrie 2008 17:16 Răspunde
  • De multe ori ma gandesc ca e neverosimil tot ce se intampla aici…cuvintele isi pierd sensul si lumea e saraca si pustiita…Alice,o comoara,asa cum am numit-o de cele mai multe ori,ne-a strans laolalta din prisosul ei de bunatate si sensibilitate….si noi vibram la unison…si ne sunt suficiente cateva vorbe…ce ne cheama, ne duna,ne fac buni,curati,simpli…minune!

    Simona Radoi 12 decembrie 2008 17:17 Răspunde
  • Chiar acum ma gandeam la tine, Daniel, si te chemam in gand. Iti sunt atat de recunoscatoare ca spui tu lucruri pe care eu nu le-as fi putut spune, si pentru ca ma inveti ce sa fac, ce sa caut… Ce sa cautam cu totii. Esti un prieten bun si de nadejde, esti intelept si nobil. In planurile mele de dragoste si viata, in visurile mele de noroc, tu si Nouria ati avut mereu rezervat locul de onoare. De-a stanga si de-a dreapta fericirii mele.

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 17:23 Răspunde
  • Alice,m-ai uitat si sufar….imi cer drepturile…si eu te iubesc,…mult….

    Simona Radoi 12 decembrie 2008 17:26 Răspunde
  • mi se intampla sa ma bantuie, labartata neastamparat pe drumuri batute cu gandul, umbra calutilor sclipiciosi ridicati de heliu peste toate cate nu m-am priceput.

    adrian 12 decembrie 2008 17:26 Răspunde
  • Simona, faci si tu parte din imbratisarea mea, din fiinta mea. Si eu va chem aici dintr-un demers egoist, cum spune Daniel, cu dreptate, va adun, va strang in brate fiindca as muri fara voi. Va datorez minunea ca sunt, ca mai sunt.

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 17:27 Răspunde
  • Simona, iarta-ma, te rog! Iarta-ma.

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 17:29 Răspunde
  • casa noastra s-a umplut, vad, avem un plus de luciditate, incepem sa fim complementari, sa se rotunjeasca convietuirea noastra, hai ca poate e bine…
    cand suferim din pricini exagerat de sensibile, cand ne este sete dar intr-un fel transcedental si il vezi pe el ca se uita candid la tine si pe urma schimba de pe hbo pe gsp… zicand dada, inteleg ce zici, a si am uitat sa-ti povestesc m-a sunat aia de la piraeus, luna asta s-a dublat rata…. si in secunda urmatoare striga „goooool, bravo ma baieti vedeti ca se poate” poate nu ne simtim in largul nostru, sa fim sincere, dar putem macar sa recunoastem ca avem nevoie de pragmatici, sa ne tina in echilibru, ca si noi suntem prea de tot, cel putin eu sunt ceva de groaza, daca as avea un barbat sensibil ca mine m-as duce pe campii una-doua.
    dar cum sa fac, ca si eu parca nu traiesc cu adevarat daca marul nu are aroma si mai ales daca chipul celui caruia ii zambesc nu se lumineaza a viata…
    Alice, sa invatam sa traim in casa cu totii, ce bine ar fi…uite vezi? eu mai am de invatat.

    ana 12 decembrie 2008 17:31 Răspunde
  • Eu sunt insasi umbra aceea pe care o semeni in sufletul meu (cu mila si trista mirare voi duce-o cu mine mereu, si-apoi intr-o zi oarecare, in care-mi va fi cel mai greu, voi pune-o in vechi calendare…)
    http://www.trilulilu.ro/cameliam/dfdeb64a7050e7

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 17:33 Răspunde
  • Superbe versuri, mult mai buna insa interpretarea Paulei Seling… 🙂

    daniel 12 decembrie 2008 17:44 Răspunde
  • dus este …forever!

    Adina N-I 12 decembrie 2008 17:45 Răspunde
  • se insoara…daca nu s-a insurat deja.

    Adina N-I 12 decembrie 2008 17:46 Răspunde
  • E PREA MULT….TE IUBESC….
    ALICE,COMOARA

    Simona Radoi 12 decembrie 2008 17:50 Răspunde
  • Cine se insoara, Adina, draga? Ai intrat cam abrupt in conversatie si mie mi-a scapat ceva.
    Daniel, chiar ai simtul umorului!!!

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 17:52 Răspunde
  • ia uite ca scrisul meu ingineresc nu displace sefei.alice nume de poveste,nu te superi ca-ti spun sefa.io nu ti-o spun cu tonul ala comunist de pe vremuri,eu te alint si,in acelasi timp,pastrez distanta.multam ca nu te-ai suparat,esti fata prea desteapta ca sa nu accepti criticile anonimilor si sunt sigur ca ti-e mai important ce credem noi,virtualii astia,decat ce-ti spun unii dintre apropiati…ca sa te perie.mi-a placut de baiatul asta,daniel,a scris bine…chiar si pe intelesul meu.iar acum merg sa fac un pas inainte si sa ma caut in urma.m-oi gasi?

    tudor 12 decembrie 2008 18:10 Răspunde
  • Acest inginer,Tudor,ce ne surprinde,esti binevenit,noi,astia,apropiatii,te primim cu drag…

    Simona Radoi 12 decembrie 2008 18:21 Răspunde
  • A fost odata si pentru mine o perioada cand numai simteam nimic,nimic eram asa de goala si fada si nu stiu nu-mi era bine …
    Dar am invatat sa aduc aproape de sufletul meu lucruri si oameni care mi-au dat putere si m-au facut sa „renasc”…
    Nu vreau sa dau retete ci va spun ceea ce am trait odata demult si de care NU vreau sa mai am parte.
    Dna Alice e speciala prin sensibilitate , sinceritate,profunzime si modul Domniei sale de impleti cuvintele miraculos…
    Oamenii care ard daruind altora probabil ca se „epuizeaza” si de aceea au nevoie de noi surse de energie
    si cred ca intalnirile de aici ar putea fi unele dinele

    diana_r 12 decembrie 2008 18:29 Răspunde
  • simona,io ziceam de aia care dau mana cu sefa,care ii respira aerul,aia care au nevoie de ea (profesional,fireste),aia nu-s toti adevarati.si de ce te surprind,ma rog?ca nu-s agramat?mama e profa de romana,adica a fost,acum a iesit la pensie.daca ar vedea ca scriu „io”,ca spun „misto” si „super tare”,m-ar atentiona.cand imi mai scapa in fata ei cate-o „cioaca”,ma priveste cu spranceana ridicata,dar cu drag si spune articulat…”tudor baiatul meu,asa te-am crescut?”.”nu,mama,nu asa m-ai crescut,dar daca mi-ai dat voie sa ies pe strada…uite ce s-a-ntamplat…”
    plec acasa,pa.am redevenit inginer.:)

    tudor 12 decembrie 2008 18:57 Răspunde
  • Tudor, te mai las putin, pana te acomodezi, apoi am sa ma incumet sa te mustru ca-mi zici „sefa”! Eu ma dau zeita si tu ma strigi pe olteneste… Eu sunt ploiesteanca, dar numai pe jumatate, desi iubesc Ploiestiul cu iubire intreaga, parfumata cu flori de castan. Am insa in vene si sange din pusta maghiara, dar si tristete pura, otravita, pe care am mostenit-o din Atlantida.

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 19:07 Răspunde
  • „intoarce-ti-o pe partea cealalta…ca asa-ti vine,s-o intorci,sa vezi cine o mai pupa in dos…si surprise…alice nastase,fata cu facultati si talent zice…de bine” ( Tudor)

    „auzi,cred ca tu esti vinovata ca a dat-o primul barbat in judecata pentru intinarea numelui.pardon,primul sot,nu primul barbat.te-am vazut o data la televizor cand o acuzai pe una dintre femeile lu’ columbeanu-vorba lui mircea badea-ca se pupa cu unu’ cand era grea cu pilotul” (Tudor)

    „pe-aci (stiu ca se zice aici,dar asa imi place mie sa zic,clar?) lumea e mai normala la cap.a naclait-o muritor cu “superba,superba”.elena ne-a facut o favoare cu “e valabil si pentru barbatii din jurul nostru”.na,ca eu nu sunt in jurul tau,pentru mine nu-i valabil?pe lara o iert ca are nume misto.doctor jivago.”(Tudor)
    hai pa,frumosilor,minunatilor,miraculosilor…suuuuuuuuuperbilor!:) (Tudor)

    iar daca am zis ca se exagereaza un pic cu “minunea mea,comoara mea,zeita mea” si suna siropos,am fost taxat (Tudor)

    Tudor, nu vreau sa iti naclaiesc seara cu citate din tine. Sunt sigur ca, daca te citesti atent, vei vedea cat talent ai si vei aprecia laudele (siropoase?) ale celorlalti. Esti o prezenta necesara pe acest blog, e adevarat. Si, te rog, cat te mai lasa Alice („putin, pana te acomodezi”), poate incerci sa depasesti stilul ingineresc. Nu de alta, dar formatia mea de baza este de inginer.

    muritor 12 decembrie 2008 19:20 Răspunde
  • eu am copilarit la campina si veneam la ploiesti si ma plimbam in parc.cred ca de-atunci te stiu.mi-ai aratat o data drumul,iesirea din hatis.apoi,ai disparut.inapoi in tara minunilor.si eu te-am tot asteptat pe o banca pana cand un iepure alb a venit la mine si mi-a spus ca alice il cauta,dar ca il cauta in locuri gresite si ca sigur va intalni pe drum tot felul de animalute si fluturasi,poate la fel de albi,dar ca,pana la urma,va veni acolo,pe banca.si te-am tot asteptat,dar tu esti inca pe drum.dar iepurele alb mi-a promis ca ma anunta cand te intorci.zicea ceva de-un vis…pe care urmeaza sa mi-l povestesti mie,nu surorii tale.
    jur ca nu-ti fac curte,am doar un aranjament cu lewis carroll…o adaptare.

    tudor 12 decembrie 2008 19:38 Răspunde
  • M-am intristat. Si cu ce mai eram… Noroc ca mi-a spus Adina, in particular, cine se insoara, si am prins un pic de culoare in obraji, fiindca mi-am luat de o grija, ma temeam ca n-o sa-l mai ia nimeni vreodata si ma cam invinovateam.
    Muritor, ti s-a mai spus, meriti sa fii nemuritor. Si esti, de fapt.

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 19:41 Răspunde
  • Although you think I cope,
    my head is filled with hope…
    of some place other than here.

    Although you think I smile,
    inside all the while…
    I’m wondering about my destiny.

    I’m thinking about,
    all the things,
    I’d like to do in my life.

    I’m a dreamer,
    a distant dreamer,
    dreaming for hope, from today.

    Even when you see me frown,
    my heart won’t let me down,
    because I know there’s better things to come

    And when life gets tough,
    I feel I’ve had enough,
    I hold on to a distant star,

    I’m thinking about,
    all the things,
    I’d like to do in my life…

    I’m a dreamer,
    A distant dreamer,
    dreaming for hope from today.

    Roxana A 12 decembrie 2008 19:44 Răspunde
  • Iti ofer o imbratisare Alice, casa iti mai treaca din tristete.
    Nu stiu daca ai citit ce am scriu eu la inceputul zilei, referitor la textul tau.
    „Si cand apa nu-ti mai tine de sete, sunt sigura ca aceste cuvinte vibrante iti tin si de sete si de foame, si de frig si de toate… Si cum orice cuvant are un antonim si fericirea trebuie sa aiba unul: tristetea. Nu pot exista unul fara altul. Fara tristete nu am putea simti ce este fericirea si nu am face diferenta intre ce este bine si ce este rau. De aceea rasul nu te indestuleaza, fiindca exista plansul, si de acee somnul nu-ti aduce odihna, fiindca exista oboseala. Dar ce ne-am face numai cu cele pozitive? Nu am mai sti ca sunt pozitive. E bine sa realizezi asta , la un moment dat.” (Roxana_A)

    Roxana A 12 decembrie 2008 19:51 Răspunde
  • ALICE:
    „When your baby leaves you all alone
    And nobody calls you on the phone
    Ah, don’t you feel like crying?
    Don’t you feel like crying?
    Well here I am my honey
    Oh, come on you cry to me.
    ………………………………..
    You don’t ever have to walk alone, oh you see
    Oh come on, take my hand and baby won’t you walk with me?” (Duffy_Cry to me)

    Roxana A 12 decembrie 2008 19:55 Răspunde
  • Stiam eu ca in spatele unor principii ale rationalismului stiintifico-tehnic (da, da, vorbesc despre voi, inginerilor!), sta ascunsa o parte umana, care nu se dezminte atunci cand e vorba de valoarea omului. Un amalgam la care n-as renunta niciodata, pentru ca la randul meu, am invatat inginereste ca 1 si cu 1 fac 2, cand defapt in realitate lucrurile n-au stat chiar asa. Ganditi-va la lucruri bune, caci pentru mine 1 si cu 1 fac 3, adica eu, sotul si copilul nostru.

    iulia_bm 12 decembrie 2008 19:57 Răspunde
  • bai,sunt coplesit.de-o ora vreau sa plec spre casa si tot scriu pe-aici.cred ca va scot de la „aia care-mi sunt indiferenti” sau macar ar trebui sa-mi fie bine si va bag la „am putea sa ne imprietenim”.chiar daca colegele mele („daca colegele” e cacofonie?mama imi zicea sa zic cu glas tare,dar daca fac asta colegul meu victor va cere sa fie mutat din birou si mi-e drag de el,ne-ntelegem bine,deci las asa) shushotesc cum ca as fi innebunit,voi mai veni si voi mai purta dialoguri sau dialoage -cum sigur e-n dilema aia mica a marinarului,cum am mai spus- ,dar vreau sa-mi promiti,macar tu,muritorule…ca nu devin dependent.ma sperie dependenta de orice fel.e una care nu ma sperie,dar nu v-o spun.ca sunt inginer si stiu ca deja carcotiti la ceea ce-am scris inainte pentru alice.astept piatra…

    tudor 12 decembrie 2008 19:57 Răspunde
  • Alice, imagineaza-ti ca Ilona iti spune asta: „Cand noaptea intra in odai
    Si lumanarea se aprinde,
    Iar pe obraji,din ochii tai
    Incet,o lacrima asfinte…
    Si te cufunda in gandiri,
    Ca tine griji cine mai are?
    Si cate nopti tu n-ai dormit,
    Pan’ m-ai vazut atat de mare….

    Refren:
    Mama,mama….nu mai plange…sterge-ti lacrima…
    Mama….nu mai plange…sterge-ti lacrima…” (Cleopatra Stratan)
    http://www.youtube.com/watch?v=TDZras1U2y8&feature=related

    Roxana A 12 decembrie 2008 20:00 Răspunde
  • O am pe Duffy cu mine in masina, pe drumurile mele pe care ratacesc fara rost. Roxana, te imbratisez, cu dragoste, cu dor. Cu dor nebun de o imbratisare reala, infiorata, care spune totul, fara vorbe, fara mangaieri. Stii cum e? Cand il strangi in brate pe celalalt ca si cum ar fi sfarsitul pamantului, ca si cum ai vrea sa-l imbratisezi cu coastele, sa-l faci sa ramana al tau, in tine, pentru totdeauna. Cand tu esti el. De ce lumea nu se termina acolo, atunci? De ce nu murim la timp?
    Tudor, ce frumos ai scris acum, cand aveam atata nevoie. Multumesc. Si tu esti ca noi, sensibil, romantic, destept, bun si singur. De-aceea ai si venit, doar ca, o vreme, te-ai cam prefacut…

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 20:01 Răspunde
  • Acum sunt in orele in care ascult muzica…trista… Apropo de muzica, ma influenteaza foarte mult, exagerat de mult, muzica pe care o ascult. ma intristeaza, ma face sa plang sau ma inveseleste, depinde de gen, de versuri…

    Roxana A 12 decembrie 2008 20:02 Răspunde
  • Alice, ma faci sa lacrimez, ma faci sa-mi doresc sa te intalnesc in realitate si sa te imbratisez asa cum tu ai spus :”cu dor nebun”… Iubirea ta transmisa mie m-a emotionat nespus de mult. Parca nu-mi vine sa cred ca vorbesc cu tine, cea mai draga mie… Mi-e dor de tine, fara ca sa te fi intalnit vreodata! Draga mea, scumpa mea Alice!

    Roxana A 12 decembrie 2008 20:06 Răspunde
  • Alice, parca am atatea sa-ti spun, dar nu stiu, parac nu pot sa ma exprim asa cum tu o faci, nu pot sa scriu cuvinte care sa exprime tot ceea ce simt, tot ceea ce imi doresc…ma simt neputincioasa… Ideea este ca te admir mult alice si te simt ca si cum ai tasta din cealalta camera fata de unde sunt eu in acest moment…

    Roxana A 12 decembrie 2008 20:11 Răspunde
  • „………………………………………………
    Fiecare anotimp ne desparte
    pe unul de celalalt si ne-apropie de moarte.
    Vezi-le cum trec si se scutura, vezi-le,
    florile, spicele, frunzele, zapezile …

    Iubirea noastra cea mare
    a ramas inchisa-n sarutare,
    de buzele noastre strivita,
    ca fluturele mort in crisalida.

    Prea blanda-s cu noi ! Am trait ca doi monstri
    pe spinarile tinere-ale anilor nostri.
    Din mierea lor, din gingasul lor stup,
    ne-am ingrasat la suflet si la trup
    si-acum taram greo, bucata cu bucata,
    ceara suava-a casei de-altadata …

    Nu, noi cei lasi n-ar trebui sa iubim !
    Ne-nfricosam pe pamant si ametim pe-naltimi
    domesticim suferinta, o facem caine de curte,
    pentru speranta ni-s bataile inimii prea scurte …
    Vezi-le cum trec si se scutura, vezi-le,
    florile, spicele, frunzele, zapezile …
    Fiecare-anotimp ne desparte
    pe unul de celalalt – si ne-apropie de moarte. ” (Nina Cassian -Dialog)

    Roxana A 12 decembrie 2008 20:20 Răspunde
  • Iarta-ma ALICE ca „te bombardez cu atatea mesaje”!

    Roxana A 12 decembrie 2008 20:25 Răspunde
  • „Fly, fly little wing
    Fly beyond imagining
    The softest cloud, the whitest dove
    Upon the wind of heaven’s love
    Past the planets and the stars
    Leave this lonely world of ours
    Escape the sorrow and the pain
    And fly again

    Fly, fly precious one
    Your endless journey has begun
    Take your gentle happiness
    Far too beautiful for this
    Cross over to the other shore
    There is peace forevermore
    But hold this mem’ry bittersweet
    Until we meet

    Fly, fly do not fear
    Don’t waste a breath, don’t shed a tear
    Your heart is pure, your soul is free
    Be on your way, don’t wait for me
    Above the universe you’ll climb
    On beyond the hands of time
    The moon will rise, the sun will set
    But I won’t forget

    Fly, fly little wing
    Fly where only angels sing
    Fly away, the time is right
    Go now, find the lïght” (Celine- Dion)

    Imi place foarte mult Celin Dion!! http://www.youtube.com/watch?v=x5dSwVLPCXQ

    Roxana A 12 decembrie 2008 20:48 Răspunde
  • Da, ce sa mai spun, sunt o sentimentala incurabila si o foarte, foarte sensibila fata… :((
    Aceasta muzica (Celine Dion) imi hraneste, daca pot spune asa, sufletul cu sensibilitate…. Of…Alice!

    Roxana A 12 decembrie 2008 20:51 Răspunde
  • e clar de tot.fetele au dreptate,am innebunit.fiti atenti!tu,muritorule,in primul rand.am intrat in casa,am fost la baie (ca si eu beau apa multa ca modelele) si am venit aici.m-am spalat si pe maini,nu va mai incruntati!nu m-am dezbracat,nu am facut dus,n-am mancat,dar am venit sa fac prezenta dupa nici o ora.
    hei,alice,cu tine vorbesc acum.se-aude,da?io nu sunt nici sensibil,nici romantic,nici destept,nici bun.sunt doar singur.de-o perioada.iar aici am intrat de la serviciu,intamplator.se-aude?e clar?si am trecut si perioada de acomodare,nu mai raman cu ochii in tavan facandu-mi calcule din alea ca iulia,nu citesc carti de psihologie aplicata,nu mai intreb neantul „de ce?”.gata,mi-am zis-o pe-aia cu „azi ti s-a inceput partea ramasa din viata” si basta.acum ma dezbrac,fac dus,mananc si vin iar la voi.si nu-mi plangeti de mila,nu ma certati si nu va bosumflati,v-am zis ca-s doar un inginer care spune ce simte.ca…de gandit,nu gandeste mereu.

    tudor 12 decembrie 2008 20:53 Răspunde
  • Mai esti pe aici Alice? Sper ca nu te-am suparat cu aceste multe mesaje…

    Roxana A 12 decembrie 2008 20:53 Răspunde
  • Buna-seara, Alice!

    Azi toata ziua am citit postarile tale, articolele tale… Sunt un racusor ca tine, un racusor care traieste pentru si prin iubire si ma regasesc in toate povestile tale… Iubesc pana la durere, acum parca plutesc…am ramas singura, desi a plecat il iubesc la fel de tare… il respir, il simt, il visez, vorbesc cu el in somn…
    Mi-a placut f. mult poezia lui A.Paunescu – Umbra.
    Vreau sa fiu si eu prietena voastra… va rog!

    Cu drag, Cristina!

    Cristina Socaciu 12 decembrie 2008 20:59 Răspunde
  • Tudor, de ce nu recunosti ca esti deja dependent? Mai bine recunosti, e mai simplu, mai usor, mai onest. Ramai cu noi, semanam atat de bine…
    Roxana, sunt pe aici, dar am sa plec putin. Si am sa ma intorc, mai inspre noapte, mai inspre zi. Si nici n-am cauciucuri de iarna, nici sufletul de iarna nu mi l-am luat, presimt ca am sa raman cu inima inzapezita. Ca-n cautarile lui Baconsky…

    Sunt numai eu care-mi aduc aminte.
    Din toate-ai disparut, nu te mai vezi.
    Doar inima, cu dorul ei fierbinte,
    Topeste-n jur imensele zapezi.

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 21:01 Răspunde
  • Asa, asa, Tudor, zii ca le zici bine !!!
    Bine ca mi-ai adus aminte, maine cand fac piatza sa nu ma apuc sa fac calcule de genu 2 lei ceapa, deci doua kile 3 lei 😉

    iulia_bm 12 decembrie 2008 21:04 Răspunde
  • Oauuu, cata lume s-a adunat pe-aici! E minunat, simt ca se-apropie sarbatorile, simt mult mai multa veselie in casuta noastra.
    Alice ai reusit sa creezi aici un miracol. Esti minunata, draga mea!
    Ana, draga mea Ana, stiam ca vei reveni, ca n-o sa ne parasesti tu atat de usor. Mi-ai lipsit Ana si te-am strigat. Stiu ca m-ai auzit, ne-ai auzit pe toti.
    Cora ce este cu tine? Este totul in regula?
    Dragul meu Muritor nu-i asa ca nu m-ai uitat?
    Si…. tu Tudor ai fost de nota 10. Ai adus aici, in familia noastra, multa veselie. Dar te avertizez – creeaza dependenta….dar iti face tare bine. E o lume minunata in casuta lui Alice. Dar, te rog nu te supara pe mine, nu-mi place asocierea celor 2 cuvinte: sefa – Alice.
    Va imbratisez pe toti cu multa mult dragoste!

    Catalina 12 decembrie 2008 21:05 Răspunde
  • BUNA seara,fratilor!Ce animatie in casa noastra!Noi veniti,bine ati venit!Prieteni vechi ,voi unde mai sunteti:Nina,Camelia,Catalina,Monicuta?Ana ce bine ca te-ai intors Mi-era asa de dor de tine!Ce bine sa avem si un inginer declarat printre noi…acum chiar ma simt ca acasa-am unul de vreo 12 ani alaturi !!!Dependenta,spui,Tudor!?Poate,dar e una asa frumoasa…Si cred nu foarte nociva!!!Va astept pe toti,la o sezatoare,in casuta noastra de suflet.Alice vine si tese(povesti,panze sau ce vrea ea) iar noi restul …mai vedem!

    Cora 12 decembrie 2008 21:20 Răspunde
  • Muritor,dragule,bine ca esti printre noi…ce mai faci,ce saptamana ai avut?

    Cora 12 decembrie 2008 21:25 Răspunde
  • cum sa devii dependent de ceva dupa cateva ore,cum sa devii dependent de ceva intr-o zi?…de vineri.doar pentru ca s-a nascut Isus intr-o zi de vineri si de-acolo au inceput multe?
    alice,iti imprumut masina mea,are cauciucuri de iarna,are suflet inghetat,deci nu riscati sa fiti nevoite sa va echilibrati temperatura.o tii cat vrei si nu trebuie sa ne-ntalnim.iti las cheile undeva,tu vii,o iei si-mi scrii aici dupa ce-o aduci.eu ma descurc si fara ea.v-am zis ca ma enerveaza dependenta.da,bine,stiu ca o sa refuzi,nu-ti ceream o intalnire,chiar pot oferi masina…iar tie cu atat mai mult…esti persoana publica,stiu sigur ce se-ntampla.iar daca nu mai stiu,inseamna ca inima si motorul nu mai sunt inzapezite,iar eu…pot veni redactor-sef la tango.sper ca te-am facut sa zambesti cu fantasticul scenariu.ceilalti sigur rad.
    muritor?

    tudor 12 decembrie 2008 21:28 Răspunde
  • daca blogul tau Alice ar fi poezia Luceafarul… Muritorul ar fi Luceafarul iar Tudor ar fi „vicleanul si guralivul” Catalin…
    va rog doua lucruri:
    1. nu ma intrebati de ce simt asta si
    2. rog cei doi ingineri in cauza sa nu-mi ia in nume de rau metafora 🙂
    va pup cu draaaag!

    ana 12 decembrie 2008 22:15 Răspunde
  • nimeni nu o intampina pe Cristina? ne-a rugat, vrea sa fie prietena noastra…

    ana 12 decembrie 2008 22:22 Răspunde
  • Tudor,inginere,da-te prins!E,chiar asa,cu mult mai simplu sa recunosti ca esti precum noi toti,sensibil!

    Simona Radoi 12 decembrie 2008 22:24 Răspunde
  • Tudor,inginere,da-te prins!Avem solutii,cum zice o reclama…Alice,unde pleci ,cui ne lasi?Dar eu,stapane,eu?

    Simona Radoi 12 decembrie 2008 22:27 Răspunde
  • Minunatule Tudor ai ajuns cand trebuia aici la Alice, Nouria, Simona si noi toti ceilalti.
    Esti direct, amuzant si ne dezmortesti. Bravo!
    Stai linistit inginerule, mai sunt pe aici cu siguranta si economisti, avocati etc…. 🙂
    Eu zic ca ai toate sansele sa devii dependent de noi pentru ca iata cu greu ai plecat de la servici (datorita mesajelor de aici care nu ti-au dat liniste) ca sa ajungi intr-un suflet acasa si sa te asezi cu nerabdare in fata calculatorului…incet incet dependenta se instaleaza 🙂
    Totul e sa iti faca placere sa vorbesti cu noi si sa ne expui parerile tale DIRECTE.

    Elena 12 decembrie 2008 22:28 Răspunde
  • Si tainic genele le plec,
    Caci mi le umple plansul,
    Cand ale apei valuri trec,
    Calatorind spre dansul.

    Daca blogul meu ar fi Luceafarul, eu as fi luna intre stele, splendida in lumina altora, dar insingurata, a nimanui, fara lumina proprie. Asteptand -zadarnic- s-o atinga raza soarelui, lumina luceafarului. Daca blogul meu ar fi, nu s-ar povesti. S-ar trai!!!
    Ana, draga mea, multumesc Domnului pentru intoarcerea ta! E mai bine, e mai acasa, e mai cald acum, cu tine alaturi. Catalina, as vrea sa ma tii in brate si sa plang. Iulia, visez si eu sa rastorn aritmeticile. Visez, visez… Dar noi… „suntem doi, si singuri, si-n loc de inima ne bate luna”. Tudor, esti dependent, gata, nu mai ai ce sa faci. Cum sa-ti multumesc pentru oferta cu masina? Stii ca te refuz, dar iti multumesc, din suflet. Esti un prieten de nadejde. Si esti romantic, si bun, si te-ai potrivi cu noi… Cora, esti exuberanta si vesela. Cheama-l si tu pe Muritor, il simt suparat, instrainat, si mi-e rau fara el. Muritor, vino acasa, te rog. Te astept. Te asteptam aici, nu ne parasi la prima indoiala. Merita sa lupti pentru noi, dragostea nu e pe toate drumurile, nici inzapezite, nici insorite…
    Cristina, bine ai venit. Fii prietena noastra, avem atatea de oferit si de impartasit, hai!

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 22:40 Răspunde
  • Scuzati-ma, eram prins la o televiziune care ofera cateva premii de excelenta si il urmaream pe Rudolph Giuliani, fostul primar al orasului sufletului meu – New York. Cata elegantza ! Cata subtilitate a ironiilor ! Cat bun gust si finete! Diplomatia, si nu numai, poate converti un dialog intr-o forma eleganta de a impartasi sentimente. Americanii stiu sa exprime cel mai bine asta; si, daca, din intamplare, mai se coboara glume nesarate sau indoielnice printre sentimente, daca, abrupt, cate cineva isi incearca ironiile pe sentimentele, singuratatile, indoielile si trairile altora, ei stiu sa zambeasca, ingaduitor, si sa paseasca inainte…
    Simteam sa spun asta.
    Roxana, superbe melodiile, cu adevarat.
    Catalina, EU iti multumesc pentru ca nu m-ai uitat…
    Cora, au fost saptamani mai bune, insa v-am avut pe toti aici si a fost bine.
    Ana, sarut mana. Ma bucur mult ca te-ai intors. Sincer.
    Alice, iti calauzesc cu gandul si sufletul drumurile.
    Ma intorc la Giuliani si la ironiile lui excelente. Promit sa revin.
    Ah,uitam, ce spuneai, Tudor?

    muritor 12 decembrie 2008 22:44 Răspunde
  • draga(!),da’ ce bagat in seama sunt.pentru ca-s barbat sau pentru ca-s inginer?nici nu v-am adulat,nici nu v-am admirat sufletele curate,deschise si altele,nici nu v-am imbratisat de plecare cu regrete ca am si alte treburi,nu v-am mangaiat cu introduceri gen „scumpa mea catalina”,”nepretuita mea cora”,”neintuitiva mea ana,buna,calda,minunata”…au,au…cristina,iarta-ne ignoranta,te-am neglijat,am uitat sa-ti spunem un calduros „bine-ai venit”,iti uram numai de bine,suntem siguri ca esti la fel de miraculoasa si sensibila ca noi,bine-ai venit in casuta cu zorele…uite…si blanda simona spune la fel…te bucuri,nu?si sa stii ca alice nu e sefa,e unu’ pe-aici care-i spune asa,dar ne straduim toti sa-i scoatem apelativul asta din limbaj.ai putea sa ne-ajuti si tu.poti da variante.stii,trebuie sa-nlocuiasca „sefa” cu ceva,cu altceva.”scumpa,comoara,miracol,minune” ies din concurs.cristina,vii cu idei noi,clar?(spun continuu „clar”,pentru ca vreau sa constate cineva ca am un tic…nu-i verbal,e doar in scris,mi-e teama ca nu ma fac inteles…asa-s geniile…)

    tudor 12 decembrie 2008 22:57 Răspunde
  • Si eu urmaream in paralel acea emisiune, inteleptul nostru Muritor. Da, si mie mi-a placut tot ce ne-a transmis dl Rudolph Giuliani. Dar as fi scos politica de-acolo…. Dar dl Mircea Ionescu Quintus i-a reprezentat cu multa intelepciune.

    Catalina 12 decembrie 2008 22:59 Răspunde
  • Catalina, ai dreptate. Absolut…

    muritor 12 decembrie 2008 23:02 Răspunde
  • muritorule,io ziceam ca solidarizezi cu mine,dar vad ca esti ironic (te-ai molipsit de la giuliani,ma scuzati,domnul giuliani) .sa pasesc inainte?

    tudor 12 decembrie 2008 23:05 Răspunde
  • Tudor, sincer, il prefer pe Rudolph Giuliani.
    Asa cum prefer ( declar raspicat ) si „introduceri gen “scumpa mea catalina”,”nepretuita mea cora”,”neintuitiva mea ana,buna,calda,minunata” (citez din comentariul tau anterior, „clar”!!). Ar trebui si noi sa folosim mai des si soptit astfel de „introduceri”.
    Recunosc, m-am departat de multa vreme de formule ingineresti, raman insa cu o distanta admiratie pentru ele, preferand lumea mea, a oamenilor care asculta oameni.

    muritor 12 decembrie 2008 23:17 Răspunde
  • Dragii mei ingineri, pot sa intru si eu printre voi? Undeva prin ’93 am teminat si eu o sectie pe-acolo prin Politehnica. Dar recunosc sunt antitalent pe la inginerie. Si mi-am gasit alta cale in viata.
    Si recunosc imi place mult sa mi se spuna „scumpa mea Catalina”, mult mai mult decat ceva de genul „hei, tu aia de-acolo….” sau stiu eu alte expresii de acest gen.
    Dragul nostru Tudor, neimblanzitul nostru Tudor, crede-ma aici, pe acest blog, nu sunt doar cuvinte aruncate fara nici-o noima, aici exista multa dragoste, sinceritate, fericire sau tristete si iubire NECONDITIONATA. (ti-am mai spus acest lucru si pe blogul Nouriei, dar nu mai am rabdare sa mi se posteze mesajul…) Si sunt sigura ca ai si tu multa dragoste de oferit, altfel nu ne-ai fi suportat atatea ore pe-aici.

    Catalina 12 decembrie 2008 23:32 Răspunde
  • da, Alice si (ne)intutitia mea (buna, calda si minunata) spune ca Muritor are o „stare” pe care o mascheaza demn, ce mult il admiram asta, nu? EL este al nostru, de aici, din casa, el este coechipierul de drum lung, cel care va ramane… si sigur el nu se va instraina de tine, de casa ta si de noi. ceea ce se simte acum este doar un val care trece (ca tot ce este val), simti, Alice? ne uda putin, ne loveste inconstient, ca sa fie sigur ca nu va fi el lovit primul. asa se explica „literar” mojicia. a dispretui ceea ce nu cunosti, nu intelegi, nu atingi, nu iubesti…e un comportament omenesc rau de tot, dar cand esti trecut prin viata (si nu degeaba) stii asta, accepti asta si ai rabdare sa treaca. Se va termina emisiunea aceea, si Muritorul nostru isi va veni in fire, nu s-a instrainat Alice. cred ca e doar putin intrigat de valurile teribiliste din casa. se mai intampla, eu insami am facut ceva de genul asta…. dar intr-o maniera „blanda si calduroasa”…. 🙂

    ana 12 decembrie 2008 23:40 Răspunde
  • Catalina, am postat amandoua in acelasi timp, dorind sa spunem cam acelasi lucru, dar fiecare in maniera ei, si Doamne, imi dau seama cate am de invatat de la tine, scumpa mea! ce dor mi-a fost de voi!

    ana 12 decembrie 2008 23:43 Răspunde
  • E minunat, nu-i asa? Ana, draga mea Ana, credeam ca esti suparata si pe mine, dar nu indrazneam sa te intreb pentru a nu te supara si mai tare…..Si mie mi-a fost tare dor de tine. Si vezi cum gandim noi la fel? Vezi cum urmarim noi aceleasi emisiuni si am inceput sa vibram impreuna chiar si in afara casutei fetitei noastre cu inima?

    Catalina 12 decembrie 2008 23:50 Răspunde
  • Si nimeni si nimic in lumea asta nu ma va opri s-o iubesc pe Alice, sa va iubesc pe voi toti cei de-aici. Si sa va spun in gura mare VA IUBESC scumpele, nepretuitele, minunatele, inteleptul …..

    Catalina 12 decembrie 2008 23:54 Răspunde
  • Ana, am inteles perfect fiecare cuvant al tau, si iti multumesc pentru profunzimea gandului tau. Intr-adevar, Catalina ne da lectii de intelepciune, o admir din tot sufletul, si o iubesc. Pe toti va iubesc. Sunteti ai mei, iar eu sunt a voastra. Suntem aici fiindca ne ajutam, fiindca ne tinem de mana, fiindca ne e sete unii de altii, cand apa nu ne mai tine de sete. Daca ne-am fi fost de ajuns noua insine, n-am fi venit aici. Suntem Romanticii anonimi, Gelosii anonimi, Razvratitii anonimi, Flamanzii de dragoste- mai mult sau mai putin anonimi. Si tu, Tudor, esti ca noi, pentru ca esti cu noi. Chiar daca iti suna strident cuvintele noastre. Poate ca uneori exageram, poate ca nu. Ramai cu noi si lasa-te imblanzit. E asa de usor sa fii rau si sa razi de ceilalti. E atat de greu sa fii nobil si sa daruiesti… Si, cel mai greu pe pamant e sa fii singur. Intr-o casa virtuala, in care multi ne ascundem dupa identitati inventate, totusi, ne e mai cald decat in viata noastra in care bate vantul. Dar asta e doar o etapa a intalnirii noastre. V-am promis ca ne vom vedea si ne vom imbratisa. Am sa va invit chiar la mine acasa, va promit. In casa in care dorm, in care plang, in care ingenunchez in fata icoanelor si ma rog pentru dragostea mea. In casa in care traiesc si de unde va scriu. In casa in care, uneori, mi-a fost dat sa fiu fericita.

    Alice Nastase 12 decembrie 2008 23:59 Răspunde
  • „intr-o casa virtuala, in care multi ne ascundem dupa identitati inventate, totusi ne e mai cald decat in viata noastra in care bate vantul” (alice)
    Doame, in unele vieti viscoleste de-a dreptul, bate napraznicul crivat, iar sufletul sta ghemuit in asteptarea unui anotimp mai bland…..
    la tine mi-e cald, cu tine mi-e bine….as mai putea zabovi o secunda, un ceas , un anotimp……o eternitate ?!
    si chiar de nu-i sunt pe plac dragului Tudor, eu tot iti spun te iubesc mnunea mea alice,pentru ca asa simt si n-am sa ma schimb fie si numa ca trebuie sa dea bine sau in vreun fel pe pagina de blog….
    te asigur insa tudor ca nu faci diabet pe pagina asta de la atata dulcegarii ….
    nu vreau sa fiu rea, dar nici asertiva nu pot sa fiu (maiales la ora asta)….mai bine tac….(am avut o zi grea) si mi-e dor de puiul meu de la 400 km …. si mi-e dor de tine alice (aproapea mea…de data asta..)
    noapte buna prieteni dragi ai sufletului meu

    monica 13 decembrie 2008 0:49 Răspunde
  • @Daniel: Nu stiu cum poti spune ca interpretarea acelei persoane pe nume Paula Seling o poate depasi pe a lui Alifantis, dar ma rog, esti de meserie… iar eu n-am reusit sa gasesc versiunea aia pe net. Am gasit in schimb Ploaie in luna lui Marte sau Ce bine ca esti unde saraca se crede probabil Aura Urziceanu de-o ia prin stratosfera acusticii ;)) Si mi-a ajuns. Il prefer pe Alifantis oricand, oricum.

    ionutz 13 decembrie 2008 0:49 Răspunde
  • Ana, Catalina, va multumesc.
    Alice, „intr-o casa virtuala, in care multi ne ascundem dupa identitati inventate, totusi, ne e mai cald decat in viata noastra in care bate vantul..”. Sa nu uiti asta. Sa nu uiti si sa ai grija de casa. Te rog eu mult.
    Si pentru ca primul meu comentariu a inceput cu o melodie, voi incheia tot cu o melodie. Veti intelege, stiu !
    Noapte buna, tuturor !

    http://www.youtube.com/watch?v=Yay4W9hkJJM&feature=related

    muritor 13 decembrie 2008 0:50 Răspunde
  • iertati-ma pentru toate literele ce le-am mancat in postarea de mai sus (minunea/numai/atatea/mai ales)- doamne cate sunt…
    da, mi-e foame de aceea mananc litere si ma hranesc cu vorbe de duh la ceas de taina….
    si-mi sunt pleoapele grele de-atata nesomn….viscolit….

    monica 13 decembrie 2008 0:56 Răspunde
  • ionutz draga, subscriu la afirmatia lui daniel…am albumul paulei seling cu piesele lui nicu alifantis…
    e demential crede-ma..il iubesc pe nicu alifantis, dar tot cred ca in interpretarea paulei suna altfel……
    a fost extrem de inspirat in proiectul cu paula…pacat ca la momentul respectiv n-au reusit sa depaseasca orgoliile (daniel cred ca stie mai bine ce s-a intamplat atunci)
    a, albumul se numeste ” de dragoste „(daca-mi amintesc bine….sunt plecata de acasa nu-l am in fata) stiu ca nu-i pe youtube am cautat si eu aseara….si a aparut cred ca acum 9-10 ani..
    oricum merita sa-l asculti….

    monica 13 decembrie 2008 1:08 Răspunde
  • Dragostea mea e fara de masura si fara de conditii. Veniti cat vreti, stati cat vreti, plecati cand vreti, la cine vreti. E doar problema mea ca, atunci cand hotarati ca nu mai puteti sa stati, plecati cu o bucata din inima mea si eu sangerez pana aproape de moarte. Dar cat voi mai avea un rest de inima, cat voi mai avea o ultima suflare, va voi primi, cu usa si cu bratele deschise. Si voi taia vitelul cel gras – sufletul meu ramas in asteptare.
    Eu stiu spaniola ca pe propria mea limba; cantecul tau, Muritor, e un cantec al carui mesaj are miez de nou inceput, e o chemare de dragoste pe care eu o iau in seama, e o unduire trista de regrete dincolo de care incepe, din nou, marea iubire. Ma bucur ca-mi lasi cantecul acesta la plecare, atat cat pot eu sa ma mai bucur acum, cand sunt impietrita de moarte, si de frig, si de singuratate. Poate ca de maine incolo imi voi renaste speranta din el. Noapte buna, tuturor, oriunde v-ati afla.

    Alice Nastase 13 decembrie 2008 1:10 Răspunde
  • Am inteles, dragul nostru Muritor. Si noi multumim ca esti aici cu noi, ca ai grija de noi, ca ne veghezi zilele, serile, noptile
    Si eu va spun noapte buna, dragii mei prieteni
    Nu mi-e somn, dar voi sta si va voi veghea somnul vostru dulce

    Catalina 13 decembrie 2008 1:13 Răspunde
  • Mi-aÅŸ dori să-mi pot potrivi trezirile ÅŸi dormirile cu ale voastre. Dar eu sunt tot aiurea, tot pe nicăieri. Ei, da.

    amalia 13 decembrie 2008 3:48 Răspunde
  • `Neata buna!Hai,hai trezirea!!!Ca vad ca seara nu aveti somn….doamne ce dragi imi sunteti toti si simt cum clocoteste in voi dragostea si bunatatewa.Sa aveti o zi minunata asa ca voi!

    Cora 13 decembrie 2008 10:16 Răspunde
  • Ceilalti lupi m-ar sfasia daca ar sti ca urletul meu e, in realitate, un plans (Octavian Paler)
    „Voi nu stiti,
    Voi nu stiti,
    Inima-mi se frange,
    Rad cand ma priviti ,
    Sa nu incep a plange.”

    William Lee Conley (aka Big Bill Broonzy-muzician de blues 1939)

    voxcristi 13 decembrie 2008 10:23 Răspunde
  • Voxcristi,bine ai revenit!Mi se pare mie sau numai noi ne trezim la ora asta in casuta fara griji?

    Cora 13 decembrie 2008 10:28 Răspunde
  • cam trist inceput de zi,Cristi,de ce asa?

    Cora 13 decembrie 2008 10:29 Răspunde
  • Despre taceri

    Tacerea e o perversiune afectiva ce prefera incertitudinea si balbaiala unei relatii in locul plenitudinii…
    Nemuzica e o insulta grosolana adresata vibratiei ce suntem…Tacerea e nemuzica ce nu insulta …Cand cei din jur tac,pete de frig ti se preling pe ceafa,te fac sa te intrebi daca tac din cauza amaraciunii ca nu mai au nimic de spus(in saracia empatiei lor),sau tacerea lor s-a nascut din teama de a nu putea spune totul.Nu cauta drumul de dincolo de cuvinte ci dacerea dinaintea lor..

    voxcristi 13 decembrie 2008 10:33 Răspunde
  • multumesc frumos Cora.Sunt treaz de mii de ani,doar ca sunt atat de multi cei si cele ce nu ma vor dormind…mi-e dor sa dorm…Nu sunt nici trist,nici preponderent pesimist,dar observ ca alunec tot mai des in melancolii de care m-as putea lesne lipsi…Cred ca astea imi atarna poveri ,in momentele in care imi doresc sa zbor,precum ICAR,spre nebanuite lumini si nemai visata visuri,

    voxcristi 13 decembrie 2008 10:37 Răspunde
  • Clipa e o nota,iar viata e partitura melodiei ce suntem…Cine crezi ca e in stare s-o asculte si sa o reproduca nefalsand!?!

    voxcristi 13 decembrie 2008 10:38 Răspunde
  • Doamne,cristi,dar stiu ca tare esti trist si nu e bine…Hai scutura-ti aripile de tristetile lumii si vino langa noi …tocmai am o mare menire azi…sa te fac sa zambesti si sa uiti ca viata e asa cum e.Mie personal imi place la nebunie replica lui Forest Gump:viata e ca o cutie cu bomboane ,nu stii niciodata ce gasesti inauntru!

    Cora 13 decembrie 2008 10:50 Răspunde
  • Alice,rasari te rog ,ca uite baiatului astuia ii tot ploua si-i tot ninge!

    Cora 13 decembrie 2008 10:55 Răspunde
  • Buna-dimineata tuturor!

    Va citesc pe toti ca sa incep sa va cunosc, intr-o zi in care ma simteam ingrozitor de singura (ieri) am inceput sa va citesc si am gasit suflete calde si sensibile… O sa va citesc in fiecare zi pt. ca am nevoie de voi, iar cand voi reusi sa ma linistesc o sa va scriu si eu (inca simt acea durere sfasietoare, inca mi-e greu sa nu izbucnesc in plans, desi el ma suna in fiecare seara si imi spune ca nu stie daca facem bine ca inca vorbim…).
    Multumesc Alice pt. ca m-ai primit printre voi!

    Cristina Socaciu 13 decembrie 2008 11:00 Răspunde
  • Inca un suflet trist…Cristina,draga mea bine ai venit.O sa treaca si durerea asta…si o sa fie binev ,vei vedea!Te imbratisez si iti alin durerea!

    Cora 13 decembrie 2008 11:04 Răspunde
  • Ionutz draga, sa stii ca parerea cuiva nu e litera de lege…asa cum am scris la un moment dat si pe blogul Nouriei, arta se poate lauda cu insusirea ca poate capata forme de percepere multiple in functie de receptor.

    Era doar umila mea parere, nu te supara pe mine, te rog…si nici tu Alice… 🙂

    daniel 13 decembrie 2008 11:07 Răspunde
  • Multumesc, Cora! Stiu ca va trece, dar va lasa urme iar eu nu voi mai fi aceeasi…e un gol imens in mine, ma simt pustiita…o parte din mine a plecat odata cu el.

    Cristina Socaciu 13 decembrie 2008 11:08 Răspunde
  • Da,stiu,amtrecut deja prin asta,dar vei vedea vei fi o alta mai puternica,mai buna si va veni cel ursit sa fie.Crede-ma asa va fi!

    Cora 13 decembrie 2008 11:14 Răspunde
  • Daniel,Daniel…nu aici esti tu asteptat,dragul nostru!!! Lasa orgolii barbatesti deoparte,lasa mandrie si tot deoparte si alearga,alearga!Run,Forest,run!!!

    Cora 13 decembrie 2008 11:20 Răspunde
  • Dar de ce nu sunt asteptat aici ???

    Si despre ce orgolii vorbesti ?…

    daniel 13 decembrie 2008 11:43 Răspunde
  • Ei,nu zic eu ca nu esti asteptat aici…dar altundeva plange un suflet dupa tine!

    Cora 13 decembrie 2008 11:50 Răspunde
  • Buna ziua,
    Alice, am revenit si eu. Ii salut si ii imbratisez pe toti cei care te admira la fel de mult ca si mine. Impartasesc cu voi aceeasi nevoie de „casuta virtuala”, pentru ca noi toti „nu ne suntem de ajuns noua insine”.

    „Avem timp pentru ambitii si boli,
    sa invinovatim destinul si amanuntele,
    avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
    oarecare,
    avem timp sa ne-alungam intrebarile,
    sa amanam raspunsurile,
    avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
    avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
    avem timp sa primim lectii si sa le uitam
    dupa-aceea,
    avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
    Avem timp pentru toate.”(Octavian Paler)

    Bianca 13 decembrie 2008 12:01 Răspunde
  • tudor, ai ajuns din joaca aici dar uneori in joaca se intampla lucruri prea frumoase ca sa crezi ca sunt adevarate. in sinea ta, iti place jocul, magia si seductia prin cuvinte, s-a vazut clar talentul tau de a „invarti” vorbele si de a cuceri audienta, pe bune. ai facut impresie buna, ai fost teribil si exuberant, apoi cand ai simtit nevoia sa persiflezi dulcegariile (adica modul nostru mai romantic de exprimare) am sarit si noi sa ne aparam, na. pana si chestia asta e omeneasca, nu ne acorzi acest drept? trebuia sa stam si sa ne lasam tavaliti de „misto”uri? dar nu pleca la prima incercare de relationare. esti cu siguranta un tip interesant si ai vrut sa fii cunoscut instant si apreciat cu totul, neconditionat. trebuie sa stii ca e cu dus si intors treaba asta si deci ar fi bine sa invatam sa facem asta impreuna, sa mai lasam de la noi, macar putin, iti promit ca vei avea surprize placute aici, pt ca ai nimerit (intamplator sau nu) intr-un loc unde sunt oameni de calitate. intoarce-te si tu, cu mine, si eu plecasem din orgoliu sa stii, mi s-a parut ca nu sunt iubita, vroiam intr-un mod rasfatat sa se lumineze totul cand apaream eu, dar mai ales Alice sa imi vorbeasca si mie. ne place sa fim iubiti, Tudor, femei sau barbati nu conteaza. Asa ne hranim. Hai mai fa o incercare. Nimic nu poti face fara rabdare, si fara sa ii asculti, asa cum zicea Muritor, si pe ceilalti oameni, cu atentie.

    ana 13 decembrie 2008 12:24 Răspunde
  • Cora, sufletul acela rade dupa mine, nu plange… 🙂

    daniel 13 decembrie 2008 12:29 Răspunde
  • Nu,nu,si iar nu!Nu ai dreptate,Daniel,trec si eu printr*-o faza asemanatoare si cam stiu cum e! Nici eu nu ma simt iubita destul si tip in gura mare asta!Dar ai dreptate recunosc,cand spui ca nu e vina nimanui…Viata e singura vinovata.Iubirea adevarata trebuie sa triumfe,asa in ciuda vietii!!!

    Cora 13 decembrie 2008 12:42 Răspunde
  • Nu cred ca esti in tema cu ceea ce se intampla, asadar ma retrag eu.

    daniel 13 decembrie 2008 12:44 Răspunde
  • cred ca ar trebui sa consideram ca exista asa, un regulament nescris de ordine interioara aici. cel care intra sa jure ca INCEARCA, atunci cand este prins in situatii delicate si incomode, sa nu se RETRAGA cand se lasa prima bariera de comunicare sau de intelegere; sa se gandeasca la Alice, in casa careia suntem, si la faptul ca retragerile noastre o ranesc cu adevarat.
    mama ce usor e sa dai lectii ;))
    dar nu glumesc, si iar vorbesc mai mult cu Tudor, nu putem trece mai departe spre linistea interioara decat daca reusim sa castigam lupta cu orgoliile. uffff, cine ne spune cum se face asta?
    Tudor, fara dragul si iubitul, ci doar impulsivul si jucausul Tudor, ca sa fii cunoscut asa cum esti, incearca te rog sa accepti ca si ceilalti de pe aici sunt vii ca si tine, cu calitatile dar si cu defectele de rigoare. Nu vrei sa ierti, ca sa te simti mai bine ? Nu vrei sa ramai intr-o lume unde poate e mai greu de rezistat decat la birou – nu sunt atatea glumite si atatea hohote de ras dar suspinele si dramele de pe aici au un mesaj si un sens, Tudor, nu ti-ar placea sa ajungi la sensul asta? Te maturizeaza si devii mai puternic, jur.
    Ce parere ai? Vii inapoi? 🙂

    ana 13 decembrie 2008 13:04 Răspunde
  • Daniel e sotul Nouriei.
    Buna dimineata. Alte legaturi din spatele avatarurilor nu mai dezvalui pe ziua de azi, dar asta era musai s-o fac.
    Buna dimineata nabadaioasa Cora, buna dimineata, visatorule Cristi (rad cand ma priviti, sa nu incep a plange…), buna dimineata scumpul meu Daniel, buna dimineata trista mea Cristina, buna dimineata minunata mea Ana, buna dimineata razvratitule Tudor, buna dimineata departea mea Amalia, buna dimineata Ionutzul vietii mele, buna dimineata adorata Monica, buna dimineata nepretuita mea Catalina, buna dimineata Muritorul meu iubit si intelept. Buna dimineata Paula Seling si Nicu Alifantis:) – sunt de partea lui Ionutz, pe de-a-ntregul. Buna dimineata tuturor celor din inima mea, din casa mea, din viata mea.

    Alice Nastase 13 decembrie 2008 13:15 Răspunde
  • Dragii ,nepretuitii mei-asta simt,chiar daca Tudor se va supara pe mine,pling cu lacrimi amare ca nu am trait o data cu voi aceasta seara magica.Sunt foarte fericita ca Ana s-a intors aici ,unde ii este locul si sper sa nu mai plece niciodata.
    Aparitia picanta a lui Tudor m-a inveselit si nu strica putina pata de culoare aici in casuta. Daca nu falseaza cu vibratiile emise de emotiile noastre e ok.Cred totusi sa sensibilitatea va invinge pragmatismul .Cit despre dulcegarii ….eu cred ca dupa scutul asta de … inginer pragmatic se ascunde un suflet fumos.
    Mi- dor de voi si de serile acelea magice cu aura sfinta cind ne-am unit sufletele si am devenit mai puternici in fata vorbelor grele care amenintau locul acesta vrajit.
    Iubesc locul acesta ,voi veni tot timpul cu drag in aceasta casa a sperantei .Locul si oamenii de aici m-au ajutat sa dau noi valente existentei mele , sa trec mai usor peste lucruri care-mi sterpezesc sufletul . Va astept

    nina dumitru 13 decembrie 2008 13:19 Răspunde
  • daniel e sotul nouriei si asa va ramane, va dau in scris… pana mult dupa filmul acela promis, si pana mult dupa toate cele care vor urma. ei doi vor imbatrani impreuna, si isi vor zambi linsitit amintindu-si intelepti de toate valurile prin care innoata acum, de toate incalcelile sufletesti la care ii supune natura lor superba de artisti!
    eu personal ii iubesc, ca sa stiti si voi!

    ana 13 decembrie 2008 13:41 Răspunde
  • Buna ziua,
    Umpleti-va de spiritul Craciunului care vine cu pasi repezi si care inseamna bucurie …
    Pentru mine sarbatorile au inceput aseara la un concert minunat de colinde..
    Va iuvbesc

    diana_r 13 decembrie 2008 13:45 Răspunde
  • Subsccriu tot ceea ce spui draga mea Ana ,in casa acesasta trebuie sa pasim cu grija sa nu ranim, Alice ne-a deschis usa inimii ei si ii multumesc pentru minunea de a ma fi vindecat de neputinta.
    In lumea de afara toti cei care vin aici sunt su au fost victimele necominicarii , ale lipsei de
    adaptabilitate intr-o lume glumele de prost gust sunt cool,alunecarea spre ridicol este considerata trendi(asa se scrie?!)iar prostul gust ne ride in nas la tot pasul doar pentru ca asa e moda,sa facem” misto ” de slabiciunile altora fara sa reflectam la propriile slabiciuni.
    Daniel e un om deosebit, a intervenit cind eram in impas.Asa esti tu Alice ,minunata iar oamenii pe care ii ti aproape nu po fi altfel .
    Va fi bine . Voi imi induceti aceasta stare de optimism molipsitor,sper!Va astept

    nina dumitru 13 decembrie 2008 13:46 Răspunde
  • Maninc cuvinte, scriu prost am preferat serii acestea magice o petrecere unde nu mi am gasit locul, unde aburii de alcool au facut casa buna cu mancarea de „fite” si amabilitatile obligatorii . Ma iertati

    nina dumitru 13 decembrie 2008 13:52 Răspunde
  • Buna dimineatza! daca pot sa spun asa. Pentru ca pentru mine chiar daca e ora 13:24,este dimineata deoarece aseara am fost la ziua unei prietene si m-am intors dimineata pe la 3.
    O noua zi a inceput. o noua zi in care vom fi toti aici, pe blogul lui Alice (stiu ca ar trebui sa spun Alicei, dar suna ciudat).
    Alice, te imbratisez!

    Roxana A 13 decembrie 2008 14:22 Răspunde
  • Nu, nu, nu scapati voi asa usor de mine…ziceam ca ma retrag din acea discutie doar…era schioapa (discutia), in rest…sunt de acord cu statutul de sot al Nouriei si chiar ma mandresc cu el…

    …cat despre Paula…sa stiti ca e un om deosebit de fin si de sensibil si chiar canta minunat… 🙂 (na, ca nu ma las)…

    daniel 13 decembrie 2008 14:36 Răspunde
  • O sa va scriu o poezie compusa de mine acum vreo 7 ani, cand eram mai mica. Nu stiu daca o sa va placa dar are rima si asta simteam eu atunci …

    Doar ganduri

    de Roxana Amariei

    Nimeni nu m-asculta si parca nici n-as vrea
    Pentru ca nimeni nu m-ar intelege si lumea este rea,
    Nimeni nu s-ar putea pue in locul meu
    Sa simta si sa-nvinga durerea din sufletul greu,
    Pentru ca doar eu imi pot controla fiecare suspin,
    Fiecare lacrima, si n-armai fi un chin,
    Dar se pare ca m-am obisnuit cu lumea asta rea,
    M-am obisnuit cu suferinta si singuratatea.
    e mai bine sa ma cert eu cu mine insami
    Pentru ca in mintea mea lumea are diferite sensuri,
    Eu sunt singura care stie cum e mai bine pentru mine,
    Singura care poate gasi raspunsul la ceea ce vine.
    Ma tot intreb de ce trebuie sa fie asa de greu?
    dar stiu ca raspunsul e doar inauntrul meu.
    Mi-as dori sa fug departe de cutia asta de chibrituri,
    departe de viscolul ce curteaza omenirea plina de mofturi,
    Departe de gerul care ingheata inima ta crestine,
    Departe de cele ce vor deveni doar ruine.

    Sper sa nu radeti de mine, de mine acum 7 ani (aveam cam 14 ani)…
    Nu mai gandesc chiar asa, sia sta pt ca va am pe voi alaturi, pe tine Alice si stiu ca nu mai sunt singura!

    Roxana A 13 decembrie 2008 14:38 Răspunde
  • O sa va placa urmatoarea poezie. E poezia mea de suflet…

    Daca

    de Rudyard Kipling

    Daca-ti ramane mintea cand cei din jur si-o pierd
    si, fiindca o ai, te-apasa sub vorbe care dor;
    daca mai crezi in tine cand altii nu mai cred
    si-i ierti si nu te superi de indoiala lor;

    daca de asteptare nu ostenesti nicicand,
    nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept,
    daca, izbit de ura, nu te razbuni urand
    si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de-ntelept;

    daca visezi, dar visul stapan de nu ti-l faci
    sau gandul, desi judeci, de nu ti-e unic tel;
    daca-ncercand triumful sau prabusirea taci
    si poti, prin amandoua trecand, sa fii la fel;

    daca induri sa afli cinstitul tau cuvant
    rastalmacit, naivii sa-i duca in ispita,
    sau truda vietii tale , inspulberata-n vant,
    de poate iar s-o-nalte unealta-ti prea tocita;

    daca poti strange toate castigurile tale
    ca sa le joci pe-o carte si sa le pierzi asa
    si iarasi de la capat sa-ncepi aceeasi cale,
    fara sa spui o vorba de neizbanda ta;

    daca poti gandul, nervii si inima, sa-i pui
    sa te slujeasca inca, peste puterea lor,
    desi in trupul firav o alta forta nu-i,
    afara de vointa ce le impune : „spor”;

    daca te vrea multimea, desi n-ai lingusit
    sau langa rege umbli ca lang-un oarecare;
    daca de rai sau prieteni nu poti sa fii ranit;
    daca nu numai unul, ci toti iti dau crezare;

    daca ajungi sa umpli minutul trecator
    cu saizeci de clipe de vesnicii, mereu,
    vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor
    si, mai presus de toate, un OM – copilul meu !

    Roxana A 13 decembrie 2008 14:43 Răspunde
  • Hei,nabadaioasa oi fi draga Alice,dar daca m-ati vedea ce gospodaresc pe-aici !Si nu ma las,chiar daca nu sunt toate roz in viata mea!Va sarut pe toti !

    Cora 13 decembrie 2008 14:44 Răspunde
  • Nina, Diana, Roxana, va salut. Roxana, cu riscul sa te supar, poezia e… cam natafleata. Nu ma pot abtine, trebuie sa o spun, altfel explodez. Poezia e un taram subtil, delicat, trebuie sa pasim cu mare grija, altfel alunecam lesne in ridicol. Sa nu te superi. Am spus-o cu dragoste. Nu esti singura, esti un om minunat si sensibil, dar poezia e un har rarisim, sa nu-l pangarim. Te rog. Va rog. Va spun cu dragoste si cu respect.

    Alice Nastase 13 decembrie 2008 14:45 Răspunde
  • Roxana,draga mea…da`tanara mai esti!!!! Daniel,nu-mi intoarce spatele…ca nici eu nu ma las!!!

    Cora 13 decembrie 2008 14:46 Răspunde
  • Tudor m-a rugat sa vin cu idei noi, nu am in acest moment idei noi, dar am nevoie de voi, de suflete calde, de oameni care nu judeca, de oameni care iubesc neconditionat, de oameni capabili sa iubeasca… de oameni pt. care promisiunile nu sunt vorbe in vant…de oameni care dupa ce te-au ranit sa nu spuna doar „imi pare rau”…
    Ma bucur ca v-am descoperit.

    Cristina Socaciu 13 decembrie 2008 14:52 Răspunde
  • draga cristina, de lucrurile pe care le-ai enumerat aici vei avea nevoie tot restul vietii tale, nu doar in acest moment. obisnuieste-te sa le cauti, iar in rarele momente in care simti ca le-ai gasit, pretuieste-le…si deci, ramai.

    ana 13 decembrie 2008 14:54 Răspunde
  • Tudorele,tudorele<cui ne lasi?

    Cora 13 decembrie 2008 14:54 Răspunde
  • Si pana cand rimele mele or sa devina demne de Editura „Cartile Tango” 🙂 , o sa va scriu aici cateva dintre ele…

    Incep cu cea care cred ca se potriveste cel mai bine cu spiritul Tango:

    Din drepturile omului

    Am dreptul la tine, ai dreptul la mine,
    Datoare îmi esti sa gresesti
    Gândeste-te bine când si cu cine
    Doresti sa ma inlocuiesti.

    Femeia din tine îl striga pe nume,
    Ti-e frica în schimb ca n-ai timp,
    Iti dau de la mine, asa se cuvine,
    Sa am si eu timp sa ma schimb.

    Iti pare trecuta sau deja stiuta?
    Nu noi dam iubire-napoi!
    Eu cheltui iubire, tu cheltui iubire
    Si-apoi, viata-i ”scumpa” in doi.

    Umila mea minte, umila ta minte
    Chiar tot sa-nteleaga nu pot
    Asa-i însa bine, ca tu si cu …cine ?
    De tot sa va rupeti ,de tot.

    Si-atunci câteodata, c’asa este bine,
    Am dreptul la tine, ai dreptul la mine,
    Datoare îmi esti sa gresesti,
    Gândeste-te bine cum si cu cine
    Doresti sa ma-nlocuiesti.

    daniel 13 decembrie 2008 14:55 Răspunde
  • Ana scriem simultan.

    Cora 13 decembrie 2008 14:57 Răspunde
  • cora, sincronul e de la zodie 😉 sunt la raci prin zona asta ca nu mai ai loc de clesti ;))
    daniel, jur ca ma gandeam citind postarile roxanei, ca ar trebui sa scrii din versurile tale din cand in cand, pe aici…. si telepatia tot de la zodie e, ce astro-maniaca sunt.

    ana 13 decembrie 2008 15:01 Răspunde
  • Care poezie e natafleata alice? cea compusa de mine? Eram mica :))
    da Cora, cred ca sunt cea mai tanara de pe acest site…sunt cam trista si a picat ceru p mine pt cele spuse. ma retrag!

    Roxana A 13 decembrie 2008 15:02 Răspunde
  • Sunteti foarte butile, dar v-am inteles… O zi minunata!

    Roxana A 13 decembrie 2008 15:04 Răspunde
  • Ana, am 33 de ani si mereu am cautat si apreciat lucrurile enumerate de mine, le-am gasit uneori dar a durat atat de putin… le-am pretuit enorm si asa a si durut cand totul s-a spulberat asa cum spuneam… cu un simplu „imi pare rau”…

    Cristina Socaciu 13 decembrie 2008 15:05 Răspunde
  • alta!!!! feteloooor, baietilooooor, Roxanaaaa si Tudooooor, greseala mea nu foloseste nimanui? nu reusiti sa intelegeti o mica lectie dinafara, e musai sa dati cu fruntea de tocul usii? of-of-of…

    ana 13 decembrie 2008 15:05 Răspunde
  • pardon, am scris gresit, „subtile” vroiam sa spun.

    Roxana A 13 decembrie 2008 15:05 Răspunde
  • Nu ,Roxana nu e rau ca esti tanara !Draga mea e bine!Vino inapoi,aici e si locul tau!Doar sufletele nu au varsta!

    Cora 13 decembrie 2008 15:06 Răspunde
  • Oricum, nu stiu daca ati inteles , acea poezie era scrisa l avarsta de 13 ani… Nu m-am suparat pe tine Alice, m-am suparat pe mine! :((

    Roxana A 13 decembrie 2008 15:06 Răspunde
  • Stiam eu ca am facut-o lata. Roxana, te imbratisez din tot sufletul, sunt o scorpie, chiar daca am mutra de rac. Am eu niste taramuri sacre, dar cred ca exagerez. Erai mica si esti mica. Eu sunt mare si rea. Dar cuvintele sunt tot ce am mai de pret pe pamant, iar poezia e Olimpul cuvintelor, eu sunt atenta, pasesc cu grija, si cred ca asa e bine. Nu te retrage, supara-te pe mine si gata, iarta-ma.

    Alice Nastase 13 decembrie 2008 15:07 Răspunde
  • Ba au varsta… Pentru ca noi gandim pentru a scrie, deci aici e si
    ratiunea, nu numai sufletul…

    Roxana A 13 decembrie 2008 15:08 Răspunde
  • Cristina, spun resemnata si cinica: uneori nu zice nici macar „imi pare rau”!!! Si, de cele mai multe ori, si daca zice, si daca tace, oricum, nu-i pare cu adevarat, foloseste o formula la adapostul careia se simte mai bine.

    Alice Nastase 13 decembrie 2008 15:08 Răspunde
  • Si eu sunt tot Rac…

    Roxana A 13 decembrie 2008 15:09 Răspunde
  • hahaha, ramai racusor – Roxana!!!! e ceva de nedescris, iubesc casa asta de mor! o vei iubi si tu, vei creste in ea, pe cuvantul meu.

    ana 13 decembrie 2008 15:13 Răspunde
  • Roxana, nu te supara, eu la 40 de ani…si tot impartasesc din natafleturile mele, de ce n-ai face-o si tu…fii mandra de ce ai scris, altii nici macar n-au atata curaj ca tine…si sa stii ca fara exigentele cizelate si erudite ale lui Alice si ale Simonei s-ar alege praful de poezia si de proza cea adevarata…

    Sunt sigur ca ai sa te intorci…nu-i asa ? 🙂

    daniel 13 decembrie 2008 15:14 Răspunde
  • Cred Alice ca e asa cum spui tu… si nu voi intelege niciodata cum cineva care era totul si simtea asta, poate pleca atat de usor…

    Cristina Socaciu 13 decembrie 2008 15:15 Răspunde
  • Mai,sa fie am nimerit tocmai eu printre clestii vostrii,racusorilor?!Sensibili,nevoie mare,mai sunteti,va stiu eu,am si eu pui de racusor acasa! Eu sunt Gemeni asa ca nu va puneti cu mine ca Eu suntem Doi!!!!

    Cora 13 decembrie 2008 15:24 Răspunde
  • Nici eu nu inteleg, n-am inteles niciodata. Despre asta scriu si am scris mereu. Despre neintelesul acesta cumplit. Aurora Liiceanu spune ca e una dintre diferentele esentiale femei-barbati. Ca ei pleaca si nu se mai uita in urma. Ca ele raman agatate, sufera, le e mila, n-au curajul sa paraseasca. Eu nu inteleg nimic. Despre asta e totul, despre cum nu intelegem nimic. Daniel, Ana, sa nu va suparati pe mine, va rog. Voi sunteti Racii buni.

    Alice Nastase 13 decembrie 2008 15:26 Răspunde
  • Asa suntem noi racusorii… mult prea sensibili…

    Cristina Socaciu 13 decembrie 2008 15:27 Răspunde
  • Daniel, iti multumesc din suflet pentru incurajari. O sa-mi treaca…Nu stiu ce ma apucasa sa scriu ceva de acu’ 10000 de ani pe blog…N-am s-o mai fac, nu sunt suparat pe nimeni!
    In mine sunt 21 de raci :)))) (anii mei)

    Roxana A 13 decembrie 2008 15:29 Răspunde
  • Deci cati raci sunt aici?:P

    Roxana A 13 decembrie 2008 15:30 Răspunde
  • Alice, in incapatanarea mea ( ca uneori o am ) ma gandesc ca daca el poate, pot si eu…dar nu e deloc asa, putinta aceasta ma tine minute…apoi revine dorul mult mai intens… Poate nici eu nu voi intelege niciodata, dar nu vreau si cred ca nici nu as putea sa ma resemnez… am nevoie de iubire…

    Cristina Socaciu 13 decembrie 2008 15:31 Răspunde
  • Eu cred ca sensibilitatea in exces este un defect…cel putin la mine! Dar „am luat calciu” si mi-am mai intarit carapacea :))) ca sa nu mai plang/sufar chiar din orice…

    Roxana A 13 decembrie 2008 15:34 Răspunde
  • Nu trebuie sa te superi, Roxana. Pentru ce atata suparare, pentru curajul de-a ne transmite noua ce-ai simtit tu la 13 ani? Eu, de exmplu, n-am fost in stare niciodata sa scriu o poezie. Esti foarte tanara si foarte sensibila pentru anisorii tai. La varsta mea o sa fii de 1000 de ori mai inteleleapta(decat mine…). Si nu pleca, te rog! Si tu, dragul nostru Tudor intoarce-te la noi. Lasa supararea si orgoliile deoparte si spune ceva. Stiu ca citesti tot, dar de….esti barbat si esti putin mai „mandru” decat noi femeile. Iar tu, draga noastra Nina nu trebuie sa regreti ca ai plecat de langa noi aseara. Cum altfel ai mai fi facut diferenta intre aceste doua lumi in care traiesti? Tu, dragul nostru Muritor, ce faci? Tu stiu ca n-ai sa ne parasesti niciodata, nu-i asa?

    Catalina 13 decembrie 2008 15:38 Răspunde
  • Da…sensibila…putin spus… Asa traiesc eu, in sensibilitate…

    Roxana A 13 decembrie 2008 15:42 Răspunde
  • Iti multumesc Catalina 🙂

    Roxana A 13 decembrie 2008 15:43 Răspunde
  • Imi place asa tanara… As fi vrut sa raman copil, mai copil decat acum. E atat de minunat sa ai sufletul pur si „sa nu stii nimic”, sa nu ai de-aface cu oamenii mari si lumea lor mica, sa fiu mica intr-o lume mare, unde orice e posibil. Stiu ca o sa spuneti ca scriu toate acestea pentru ca inca sunt un copil; da, un copil fata de voi si un om cu capul pe umeri fata de copila care eram la 13 ani, pentru ca daca ma credeti sau nu am trecut prin multe si viata m-a trantit direct in noroiul creat de pasii „oamenilor mari” (vorba vine”mari”, pt ca nu ajungem niciodata sa fim destul de mari…pentru ca e prea tarziu).

    Roxana A 13 decembrie 2008 15:49 Răspunde
  • Dragii mei si eu traiesc linga raci si le impartasesc suferinta atunci cind sunt raniti.
    Cora ma bucur ca impartim acceasi zodie,sa nu uitam de latura sensibila a gemenilor.Faptul ca Ana e printre noi (o iubesc) e o pilda pentru toti.Criticile daca sunt constructive ,nu ar trebui sa supere pe nimeni.
    Daniel ,ramin o fana a muzicii si a poeziilor tale .Tu si Nouria sunteti unul dintre cele mai elegante cupluri in lumea asta plina de zorzoane lucitoare si de paiate care sfideaza bumul simt.Alice aduna linga ea oameni minunati .

    nina dumitru 13 decembrie 2008 15:50 Răspunde
  • URmariti acum „Urania” pe B1 tv. E zodiacul complex. Urmeaza Racii!!!!!!!!!!!!!!

    Roxana A 13 decembrie 2008 16:12 Răspunde
  • Numai de rau a spus la raci 🙁 Of!

    Roxana A 13 decembrie 2008 16:27 Răspunde
  • Nu te intrista Roxana! Dupa nori vine si soarele…
    Stii cumva cand este in reluare aceasta emisiune? Eu i-am pierdut pe taurii cei calmi, dar fiorosi cand sunt atacati.

    Catalina 13 decembrie 2008 16:31 Răspunde
  • Catalina, azi a fost reluare de ieri. de fapt nu se mai numeste Urania, ci „Pasul Fortunei” si o da vinerea de la ora 17:00 si sambata de la 14:30. Eu una uitam mereu si acum imi pun alarama la telefon sa sune 😀 asa nu am cum sa uit. Doar daca nu suunt acasa.

    Roxana A 13 decembrie 2008 16:39 Răspunde
  • Dragele mele,
    Nu va ma uitati la „Pasul Fortunei” caci in 80% din cazuri ceea ce prevesteste e de rau si veti incepe saptamana mai suparate si speriate…
    Sfatul meu-nu va uitati!

    diana_r 13 decembrie 2008 17:41 Răspunde
  • Sincera sa fiu nu ma influenteaza aceste previziuni. daca e sa fie asa, asta este, daca nu tot bine-i. 🙂

    Roxana A 13 decembrie 2008 17:57 Răspunde
  • Terminati-va fetelor cu prapastioseniile astea despre zodii.Daca umanitatea ar fi cuantificabicabila in 12 tipologii demult s-ar fi stins. Daca am semana atat de mult unii cu altii, demult ne-am fi strans de gat.
    @Daniel: Comentariul lui Alice la versurile Roxanei se potriveste perfect si celor ce-ti apartin. Dar ea e prea prietena cu tine ca sa-ti transmita direct. Mai incearca. Asa raspundeam pe vremuri la rubrica de debut a unui periodic literar. Cei care au perseverat, au si aparut intr-un tarziu. Altii au perseverat degeaba. ;))

    IONUTZ 13 decembrie 2008 19:48 Răspunde
  • ploiesteanca mea draga,de ce atata tristete?esti inconjurata de atatia prieteni!! am plans de bucurie cand am vazut cata lume te iubeste.trebuie sa-ti tragi seva din dragostea noastra a cititorilor tai care te sustin in tot ceea ce faci! durerea ta este si durerea noastra,tristetea ta este si tristetea noasta,tot ce simti,simtim si noi pentru ca te iubim!!nu uita,dragostea pe care ne-o trimiti ti se intoarce inmiit!vreau sa nu uiti un lucru foarte important:nu esti singura,ce e al tau,cine iti este sortit,va veni mai devreme sau mai tarziu,trebuie sa ai incredere,esti un om prea bun,cu un suflet mare.energia noastra pozitiva te va ajuta sa treci peste toate obstacolele.cu multa dragoste,o ploiesteanca ce te iubeste ca pe fiica ei!!

    florentinamurgoci 13 decembrie 2008 20:14 Răspunde
  • E seara,o seara frumoasa de iarna.Luna a rasarit deasupra casutei minunate,dar degeaba…la fereastra nu ma intampina nimeni cu un zambet,cu o fluturare de mana>Pe unde umblati,dragii mei?Va astept cu nerabdare pe toti aici ACASA!

    Cora 13 decembrie 2008 20:59 Răspunde
  • nu e nici stapana acasa…si mi-e dor de voi de toti!

    Cora 13 decembrie 2008 21:09 Răspunde
  • Cora, eu am revenit…am fost sa mananc o inghetata. Si ca in fiecare seara de ceva timp incoace astept un telefon, uneori suna sau asteapta sa sun eu…ieri a sunat el si parca as vrea sa sune si azi, sau poate nu…

    Cristina Socaciu 13 decembrie 2008 21:31 Răspunde
  • cora,catalina, nina, ,ana, iana cu minunea ta de 9 luni…..si tu muritorule (o sa vezi ci-o sa-ti placa)….si voi toti ceilalti , dati o pagina inante sa vedeti ce surpriza are alice pentru noi…asta da tema…

    monica 13 decembrie 2008 21:52 Răspunde
  • Draga de tine!E trist ca trebuie sa treci prin asa ceva>Si pare sfarsitul lumii,dar nu e.Si iti spui ca nu vei mai iubi niciodata,dar nu e asa.Si crezi ca toata viata il vei astepta pe el si il vei iubi,nici asa nu e!Am iubit intaia oara un om,langa care am crescutsi dupa 6 ani dus a fost!EI BINE ACUM IL VAD PE STRADA SI MA INTREB CE-O FI FOST IN CAPUL MEU?Am simtit atunci ca e sfarsitul sfarsiturilor pentru mine.Si nu a fopst ASa.Si crede-ma nu sunt o superficiala,ba,dimpotriva.E dureros o vreme,dar hai ,nu te mai gandi.

    Cora 13 decembrie 2008 21:54 Răspunde
  • Ganduri frumoase ai pt. mine, dar e prea in sufletul meu, a plecat de curand si inca nu reusesc sa nu ma mai gandesc, sa nu ma mai gandesc fara sa doara…pt. ca numai gandul fara durere ar face bine… Imi lipseste poate intelepciunea de a-mi spune ca intr-o zi totul va fi bine…nu reusesc sa ma gandesc la acea zi, inca il simt, il vad, il aud…inca sunt prinsa de el…
    Am nevoie de timp si acum se scurge f incet… noptile sunt lungi…

    Cristina Socaciu 13 decembrie 2008 22:00 Răspunde
  • HEI,Monica despre ce vorbesti,ca nu inteleg nimic!Care pagina inainte,UNDE/

    Cora 13 decembrie 2008 22:02 Răspunde
  • „ce-o sa-ti placa” – scuze pt greseala….

    monica 13 decembrie 2008 23:15 Răspunde
  • da, Foarte ironic Ionutz…in fine…

    Roxana A 14 decembrie 2008 1:16 Răspunde
  • Ionutz dragule, tocmai spusesem eu inaintea ta despre rimele mele ca sunt niste natafleturi…macar eu sunt un om caruia ii vine si are si curajul sa scrie, dupa care este destul de matur sa se autocritice…altii insa nu…se ascund dupa un monitor sau photoshop ca nu cumva sa-i zgarie cineva cu vreo critica… 🙂 🙂 🙂

    daniel 14 decembrie 2008 11:34 Răspunde
  • …si, Alice, eu nu am pleacat nicio secunda, am zis ca ma retrag din acea discutie, stii doar ca n-o sa plec niciodata… 🙂

    daniel 14 decembrie 2008 11:37 Răspunde
  • Ionut si Daniel, sa nu plecati niciodata, sa nu ma lasati si voi! Promiteti? Haideti cu noi, alaturi, sa vorbim despre copii, hai! Povestiti si voi cum e sa fii tata sau sa vrei sa fii un tata mai bun, sau tata pur si simplu. Va imbratisez, cu multa, multa dragoste. Sunteti mai ai mei decat multi dintre barbatii care-au fost ai mei, daca pot sa spun asta… Pentru ca am trecut impreuna prin clipe grele si stiu ca nu ma veti lasa niciodata la greu- si nici eu n-am sa va las, va promit. Sa va fie buna dimineata, ziua, viata.

    Alice Nastase 14 decembrie 2008 12:07 Răspunde
  • „Si, totusi, e ceva ce ramane mereu nerostit, neinteles. Ceva despre care n-am curaj sa vorbesc. Pentru ca ma tem sa nu fiu alungata. Pentru ca ma tem si atat.”..asa e..

    o noapte alba..aici..

    larisa 9 ianuarie 2009 21:54 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title