„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Bărbații lângă care am fi vrut să rămânem din interes

de

Eu, cea mai dezinteresată femeie a lumii, mărturisesc că, din interes, mi-am dorit şi relaţii cu bărbaţi pe care nu îi iubeam deloc.

Ieri, când discutam despre orașele preferate din întreaga lume, mi-am amintit cum, acum, hăt, destulă vreme, am făcut tot ce era omeneşte posibil să îmi îmblânzesc şi să-mi cuminţesc inima răzvrătită de prea multe visuri atunci când am întâlnit un bărbat spaniol, care mă iubea fără măsură. Beneficia de fundalul celei mai frumoase ţări din lume. Avea Mediterana în spatele profilului său elegant, şi Pirineii ca tapet pentru toate amintirile noastre comune. Avea maşină occidentală scumpă şi paşaport cu trecere lină peste toate graniţele pământului. Şi avea întotdeauna posibilitatea de a-şi face weekendurile în Barcelona cea binecuvântată de geniul lui Gaudí, în Granada în care Alhambra a adunat toată dantelăria superbă a artei universale, pe Costa Brava cea presărată cu clădiri albe, pe acoperişul cărora Dalí a aşezat ouă de piatră şi miracole de văzut cu ochiul liber… Credeţi-mă, aş fi dat orice să-l pot iubi. Viaţa lângă el mi-ar fi fost senină şi îndestulată. Beţia splendorii lumii ar fi putut, cred, să-mi ţină loc de beţie a iubirii, măcar pentru o vreme. Dar, până la urmă, am decis că nu, nu pot să fac asta. Iubeam, în ţara mea plină de hârtoape şi gropi de gunoi, un băiat sărac şi cu suflet bun. În fiecare duminică mă ducea la Big Berceni să ne cumpărăm fructe, iar noi ne drămuiam banii şi ne risipeam săruturile. Şi eram fericiţi.

Am mai avut un zvâcnet către un bogătaş autohton, ceva mai târziu, când aş fi putut să jur, după câteva iubiri destrămate în vânt, că nu există dragoste. Că e bine să dai peste un prost care să te iubească şi căruia să-i ordoni, din vârful buzelor cam scârbite de buzele lui, să-ţi cumpere multe sandale de firmă. Da, m-am gândit că o să-mi fie bine să neiubesc un om care mă iubeşte. Să-mi trăiesc anii fără palpitaţii pentru cel de lângă mine, poate doar cu câte un zvâcnet ascuns şi mascat, pentru câte un partener întâlnit pe furiş, pe ici, pe colo – pentru că timpul petrecut pe cont propriu, sub pretextul nevoii de independenţă a sufletului meu de artist fusese unul dintre punctele centrale ale negocierii noastre prematrimoniale.

Mă iert pe mine însămi pentru toate încercările mele nepotrivite felului meu de a fi. Cred că în viaţa fiecăreia dintre noi au existat tentative nedemne, iubiri minţite, triste pofte de a rămâne, din interes, nu din iubire, lângă câte un bărbat sau lângă câte o femeie care nu ne erau sortiți într-adevăr. Iar eu mă spăl de păcate iubind şi azi, ca mereu, nebuneşte, un bărbat minunat, ce a venit în viaţa mea cărând într-o pungă de plastic toată averea lui, pentru că alesese, demn, să lase în urmă, altei femei şi, paradoxal, altui bărbat, tot ce muncise el o viaţă încercând să construiască o familie durabilă. Cum tot răul e spre bine, din fericire, n-a reuşit. Aşa că ne bucurăm de ce avem azi împreună, şi ne trebuie, întotdeauna, foarte puţin. Din ce în ce mai puţin. Ca să ne putem ierta unul pe celălalt şi pe noi înşine din ce în ce mai mult. Definitiv. Aşa cum trebuie să fie în iubirile pentru toată viaţa. Şi, desigur, cum am mai spus, pentru toată moartea.

P.S. M-am gândit să scriu în fiecare zi aici, la mine pe blog, să evoc o amintire mai veche sau mai nouă sau să comentăm ceva împreună. E exercițiul meu de mărturisire și de vindecare. Dacă vi se pare o idee bună, dați-mi un semn, dați-mi curaj, dați-mi un bobârnac, să știu că m-am gândit bine…

Tag-uri:
· · · ·
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Alice a mea super scumpa, iti trimit un semn de dragoste si de curaj!

    Jeni 25 iunie 2017 8:21 AM Răspunde
  • Alice, te- am cunoscut tocmai de cand scriai pe siteul acela cu miros de cafea si cand eu abia descoperisem mirajul internetului. Era atunci, primul lucru pe care il faceam dimineata- sa deschid calculatorul, sa citesc si sa invat de la tine. Si in fiecare dimineata juram, ca daca as fi cunoscut cu cativa ani mai inainte scrierile tale, altul ar fi fost destinul meu.
    Tin minte ca aveai nenumarate cititoare care se confesau si ele la randul lor si tu le raspundeai la toate cu rabdare si intelegere.
    Ar fi minunat sa reluam acel frumos obicei!!!
    PS – era acolo o fata care scria despre orele de terapie fiindca nu putea sa treaca de infidelitatile sotului ei; avea si un frate bolnav de schizofrenie… intrasem oarecum intr- o disputa cu ea pentru ca nu mai tin minte ce- ti reprosase, pe care o regret acum. Avea ea destule probleme :(. Mai stii ceva de ea?

    camellia 25 iunie 2017 9:36 AM Răspunde
    • Camellia, ce intalniri minunate aveam acolo, cata fericire mi-au adus anii aceia si ce rau imi pare ca totul a disparut! Am suferit foarte mult si am decis, a milioana oara, ca nu e bine sa construiesti imperii pentru altii, fiindca ei, ca decidenti, le pot narui intr-o clipa, fara mila, fiindca nu a lor a fost investitia de suflet, singura care conteaza cu adevarat. De aceea m-am hotarat sa scriu aici, acasa, unde e sufletul meu si unde stiu sigur ca pretuiesc fiecare intalnire. Imi amintesc de disputa voastra si stiu si cine e fata, mie imi era tare draga, n-am mai vorbit cu ea asa, personal, lucruri de suflet, ne mai vedem profilul pe net, si pare bine acum, dar stim cu totii ca pe FB punem doar pozele bune…

      Alice Năstase Buciuta 25 iunie 2017 11:03 AM Răspunde
  • Da, Alice! E o idee buna, te-ai gandit bine si eu te citesc, citindu-ma uneori pe mine insami.

    Ioana 25 iunie 2017 9:51 AM Răspunde
  • Sunt aici. Mereu. Eşti prezenţa cea mai draga din mediul meu virtual. Ca întotdeauna, te caut cand simt nevoia de confirmãri ale sufletului plin de dor … Scrie!
    Te iubesc! Îmbrăţişări de departe!

    Lorelei Eg 25 iunie 2017 10:20 AM Răspunde
  • Am ales dragostea ,Alice!Asa au ales si copii mei.Viata este scurta si nu merita risipita pt un pumn de arginti.Stiu sigur ca am ales ceea ce imi doream ,am ceea ce am reusit sa fac din munca cinstita si imi asum alegerile facute .Nu toate au fost bune, am mai si gresit ,dar inerc sa ma iert si sa accept.Nu ne mai dorim decat sa fim sanatosi(este cea mai mare avere si o pretuim ,din pacate,prea tarziu),sa ne bucuram de copii si de anii care ne sunt daruiti.
    Iubesc ceea ce scrii,uneori cred ca mi-ai citit gandurile ……………Revista Tango ,pentru mine, este un loc de suflet , bucurie si intelepciune!

    Muza 25 iunie 2017 4:01 PM Răspunde
    • Muza, atunci cand ne orientam spre o relatie punand in balanta si alte considerente decat dragostea nu e ca si cum am fi necinstiti sau hoti, cred, e doar o slabiciune, o ispita, un argument care la unii functioneaza mai puternic decat la altii. Nu toti ne-am dori pentru copiii nostri sa isi gaseasca un partener bun, iubitor, frumos si, daca se poate, sa fi si nitel bogat, ca sa nu mai aiba griji materiale? Ba asa ne-am dori, dar, de cele mai multe ori, nu se poate sa le ai pe toate. Si unii renunta la unele, altii la altele… Am cunostinte-doamne care au renuntat la ideea de a avea un partener tanar si frumos, in schimbul ideii de a avea partener experimentat si bogat. E superok si asa. Doar ca noi, cele care ne intalnim des pe aici suntem genul care pretuieste dragostea mai mult ca orice altceva, si atunci si alegerile noastre sunt in consecinta.

      Alice Năstase Buciuta 25 iunie 2017 5:11 PM Răspunde
  • scrie, te rog scrie draga Alice! Articolele tale sunt balsam pentru suflete ranite…esti scriitorul meu preferat din mediul virtual! te imbratisez si iti transmit incurajarile mele!

    Florina 25 iunie 2017 9:18 PM Răspunde
    • Florina, am primit incurajarile tale, si ma bucur ca mi-ai scris, si iti sunt recunoscatoare! Scriu, vreau sa scriu, sper sa pot sa scriu atat cat am eu insami nevoie ca sa imi gasesc linistea…

      Alice Năstase Buciuta 25 iunie 2017 9:36 PM Răspunde
  • Alice, eu te sustin in a scrie! Curajul tau ne-o da si noua o parte din el pentru a recunoaste, evalua, schimba si merge inainte…. Te imbratisez, asteptand noi randuri

    Muntean Ionela 26 iunie 2017 8:43 AM Răspunde
    • Ionela, sa stii ca si eu imi iau curaj din curajul vostru, e un schimb, o stafeta, o rostogolire de speranta de la unii la altii.

      Alice Năstase Buciuta 26 iunie 2017 9:22 AM Răspunde
  • Am asteptat rabdatoare si a meritat din plin sa te astept…!!!!

    mona 26 iunie 2017 9:44 AM Răspunde
    • Mona, sper sa nu te dezamagesc. Te imbratisez tare, cu dor de o prima intalnire, undeva, candva…

      Alice Năstase Buciuta 26 iunie 2017 11:27 AM Răspunde
  • Te rog sa scrii Alice! Te citesc cu bucurie, cu nostalgie, cu drag. Reinvie in mine amintirea vremurilor in care ne tineam de mana in ceas de seara. Imi amintesc de cea care erai tu atunci, de cea care eram eu atunci… de prietenele cunoscute si necunoscute. De Simona ta, care era cate un pic si a noastra…

    Simona Ioana 26 iunie 2017 11:12 AM Răspunde
    • Simona Ioana, am trait impreuna cate o viata de om… Sa mai construim una, mai frumoasa, cu ce am invatat impreuna, vrei?

      Alice Năstase Buciuta 26 iunie 2017 11:27 AM Răspunde
  • Alice, sa pornim, din nou, pe un drum, pe care, de fapt, ne-am intalnit si cunoscut. Pe acest drum al destainuirilor si al raspunsurilor la intrebari ce ni le spuneai si le raspundeam dupa cum le intelegeam. Ai avut ragazul si bunavointa sa mi le asculti. Am avut placerea si bucuria sa le impartasesc. Sa continuam, deci, dialogul nostru.

    Luminita 29 iunie 2017 12:00 AM Răspunde
    • Luminita mea draga, iti multumesc ca te-ai intors la cuvintele mele. Sa continuam, asadar… Eu sunt aici, hotarata sa ma vindec, sa ma bucur, sa fiu eu insami, sa va ascult, sa va aud, sa va raspund. Asta e ceea ce stiu, imi place si imi doresc sa fac.

      Alice Năstase Buciuta 29 iunie 2017 12:02 AM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title