Indiferent de parcursul pe care îl străbatem în viață, cred că ajungem cu toții la aceleași înțelesuri. Citesc biografii ale unor personalități extraordinare și constat să, după o viață trăită în glorie și strălucire, ajung cu toții să respecte aceleași valori la care ajungem și noi, muritorii de rând.
Adevărul e mai de preț decât minciuna, onestitatea mai valoroasă decât înșelătoria, viața cinstită mai liniștită decât aceea plină de ascunzișuri. Iertarea mai prețioasă decât ura, toleranța mai de soi decât intoleranța…
Teoretic, știm cum stau lucrurile încă de când ne naștem. Cu măruntul noroc de a nimeri într-o familie cât de cât echilibrată, avem șanse serioase să aflăm toate aceste adevăruri încă din primii ani de viață. Și, totuși, de ce ne ia atât de mult să ajungem să credem în ele și să le respectăm cu sfințenie? Înainte de a ne găși limanul fericit într-o familie în care legea supremă să fie dragostea, treierăm printre iubiri mințite, printre invenții caraghioase, printre povești născute din ambiție. Și abia într-un târziu ne dăm seama cât timp am pierdut când, de fapt, totul ar fi fost incredibil de simplu dacă am fi ascultat de la bun început de glasul inimii.
Înainte de a jura că vom trăi numai printre adevăruri, ne păcălim unii pe alții într-un joc în care toată lumea minte pe toată lumea, ca și cum nici n-ar exista pe pământ altceva decât trădare. Înainte de a ne hotărî să fim buni și iertatori, ne risipim printre ranchiuni caraghioase, printre pofte absurde de răzbunare, ca si cum ne-am putea face singuri dreptate. Și, abia într-un final, ne întoarcem cu credință la adevărurile dintâi. Vrând, nevrând, ne întâlnim sub lumina acelorași înțelesuri care ne fac să acceptăm că viața e simplă, simplă de tot. Așa cum sunt toate miracolele.
Ne întoarcem cu credință la adevărurile dintâi pentru ca ne maturizam!Toate se intampla la timpul lor, lucru pentru care ar trebui sa fim pe deplin recunoscatori.
Da, Mona, fiecare zi traita cu recunostinta da intelesuri mai adanci vietilor noastre. Multumesc!